PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

persoanelor care au acces la diferite categorii de secrete; reglementarea
activităţii de elaborare, multiplicare, păstrare, mânuire şi exploatare a
documentelor şi a suporţilor care conţin informaţii; protecţia electronică
împotriva obţinerii de informaţii secrete şi confidenţiale prin interceptarea
undelor radio emise de computere şi aparatura de secretizare.
Eşecul măsurilor de protecţie contrainformativă aduce prejudicii
extrem de grave ţării. Pe primul aliniament de apărare strategică sunt
dislocate, încă din timp de pace, structurile informativ-contrainformative ale
statului, dar cu precădere cele contrainformative şi, dacă acestea din urmă
nu sunt destul de tari, pot apărea surprize incalculabile. Serviciile secrete
ofensive ale adversarului au ca preocupare, în ordinea priorităţilor,
neutralizarea serviciilor contrainformative ale ţării-ţintă, prin infiltrări de
agenţi, recrutări, compromiteri, şantaj, spargerea codurilor cifrurilor.
Surprinderea strategică politică şi militară, în cea mai mare măsură,
se sprijină pe informaţii. Structurile de informaţii defensive constituie, în
cadrul dispozitivului de apărare strategică, prima linie de apărare. În
războiul de apărare a ţării, informaţia suplineşte calitatea sistemului
militar, iar fermitatea şi oportunitatea deciziei politice pot suplini
benefic insuficienţa informaţiei 18 .
BIBLIOGRAFIE
1. Allan NEVINS şi Henry STEELE COMMAGER, Istoria Statelor
Unite, Bucureşti, Editura Cartea Românească.
2. Constantin DEGERATU, Teza de doctorat - Prevenirea surprinderii pe
timpul stării de tensiune şi în perioada iniţială a războiului, Bucureşti, AISM, 1996.
3. Dicţionar Enciclopedic, Bucureşti, 1986.
4. Direcţia Informaţii Militare, între ficţiune şi adevăr, Bucureşti, 1994.
5. Eric HOBSBAWM, Secolul extremelor, Bucureşti, Editura Lider,
1994.
6. Liddel HART, Istoria celui de-al Doilea Război Mondial, Bucureşti,
Editura Orizont.
7. Stan PETRESCU, Informaţiile - a patra armă, Bucureşti, Editura
Militară, 1999.
8. Idem, Arta şi puterea informaţiilor, Bucureşti, Editura Militară, 2003.
9. Walter LAQUEUR, Aplicaţiile şi limitele culegerii de informaţii, în O
lume a secretelor, Fondul secolului XX, SUA, 1985.
10. Revista Gândirea militară românească, nr. 1/1997.
PROVOCĂRI ECONOMICE ŞI FINANCIARE
General maior Constantin NĂSTASE *
Lumea se reconstruieşte într-un spaţiu de nesiguranţă, stres şi
instabilitate. Aproape tot ce se întreprinde poartă, deopotrivă, amprenta
incertitudinii, sau a unor certitudini limitate, dar şi pe cea a speranţei.
Incertitudinile sunt un rezultat, speranţa este un proiect. Toate acestea ţin,
deopotrivă, de realităţi, interese, proiecte şi, adesea, de iluzii. Realităţile,
interesele şi proiectele au câteva coordonate comune, dintre care cele mai
importante sunt cele economice şi financiare. La urma urmei, economia şi
finanţele sunt cel mai concret şi cel mai dinamic produs al activităţii
omeneşti şi, totodată, cel mai palpabil suport al acesteia. De aceea,
interesele se confruntă în primul rând în domeniul economic şi în cel
financiar, iar politica cea mai concretă, cea mai dinamică, cea mai fermă
şi, în acelaşi timp, cea mai flexibilă – care se defineşte totdeauna ca sinteză
a interesului – este cea economico-financiară. Nimic nu există şi nu poate
exista pe lumea aceasta fără o dimensiune economică şi financiară.
Progresele unei societăţi sunt, în primul rând, progrese economice;
potenţialul unei societăţi este, în primul rând, dimensionat economic şi
financiar.
Acest spaţiu al vieţii şi vieţuirii omenirii pe planeta Pământ, care pare
cel mai solid şi cel mai concret, rămâne, totuşi, cel mai sensibil şi cel mai
vulnerabil, iar cel mai teribil război care se desfăşoară astăzi pe planetă nu
este cel care produce morţi şi răniţi – războiul frontalier al armelor – ci
războiul frontalier al economiilor, adică războiul economic. Acest tip de
război rezultă din conflictualitatea economică şi face parte din ceea ce
putem numi război continuu sau război permanent. Clausewitz definea
războiul ca fiind o continuare a politicii cu mijloace violente, mai exact, o
modalitate violentă de punere în operă a unei politici. Unii dintre strategii de
azi susţin că războiul nu este o continuare a politicii, ci un sfârşit al ei,
18 Stan PETRESCU, op. cit., pp.123-137.
491
* Doctorand. Îndeplineşte funcţia de şef al Direcţiei Financiar-Contabile din Ministerul Apărării
Naţionale.
492