PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

de intervenţie cu mare viteză de reacţie şi putere de lovire superioară
(AN+AC).
2. Înzestrarea/dotarea forţelor va include, după aprecierea
noastră, două tipuri principale de echipamente:
a) cele de provenienţă NATO sau din alte ţări
superindustrializate (echipamente de comunicaţii şi de
automatizare a conducerii focului, echipamente de asigurare cu
date etc.);
b) tehnica românească modernizată la standardele NATO
(APR/LAROM, obuzierul de calibrul 155 mm cu muniţie
adecvată, transportorul amfibiu blindat „Zimbrul”, maşina de
luptă a infanteriei „Jderul”, tancul românesc „Bizonul”).
Această realitate, dincolo de alte aspecte mai puţin importante în
contextul intervenţiei noastre, denotă preocuparea constantă a factorilor
implicaţi în acest domeniu, privind satisfacerea simultană a cerinţelor
interoperabilităţii şi a standardelor NATO de performanţă tehnico-tactică,
precum şi a interesului menţinerii unei industrii naţionale de echipamente
militare de toate tipurile, aptă să satisfacă cerinţele unui conflict armat, chiar
şi în condiţiile indisponibilităţii temporare sau permanente a sursei externe
de aprovizionare.
3. Formarea şi perfecţionarea pregătirii personalului şi
instruirea forţelor asigură condiţiile de potenţial uman pentru corelarea
cerinţelor Apărării Naţionale cu cele ale Apărării Colective.
Astfel, baza formării şi perfecţionării personalului o constituie
instituţiile româneşti de profil, ceea ce asigură continuitate şi unitate
întregului proces, constituind şi garanţia reluării lui, chiar şi în condiţiile
cele mai grele imaginabile, în timp ce tot mai multe categorii de personal
sunt formate ori se specializează în instituţii similare din ţări membre ale
Alianţei sau chiar la şcoli NATO. Un fenomen nou, dar în continuă creştere,
în perspectivă, îl constituie formarea şi perfecţionarea unor categorii de
personal din ţări NATO în instituţii româneşti de învăţământ, o premisă
importantă a unităţii de acţiune cu forţele NATO în potenţialele teatre de
acţiuni militare.
De asemenea, conţinutul procesului de formare şi perfecţionare
este tot mai bine adaptat la cerinţele, competenţele şi standardele de
calificare profesională şi morală specifice personalului militar din ţările
membre NATO, ceea ce este de natură să asigure posibilitatea acţiunii
comune în unităţi şi comandamente mixte, ca o cerinţă importantă a
corelaţiei dintre Apărarea Naţională şi Apărarea Colectivă.
451
În fine, instrucţia forţelor este desfăşurată pe obiective, misiuni şi
sarcini, conform Listei cu misiunile şi sarcinile Armatei, din care derivă cele
ale Forţelor Terestre, apoi ale marilor unităţi şi ale unităţilor etc. Aceasta
constituie o premisă majoră pentru asigurarea stării de operativitate atât a
marilor unităţi şi unităţilor destinate participării nemijlocite la apărarea
colectivă, cât şi a celor destinate, în principal, apărării naţionale, deşi în
acest domeniu, trebuie să recunoaştem, mai sunt încă multe de făcut.
IV. Concepţia strategică de angajare şi întrebuinţare a Forţelor
Terestre - reflectarea conceptuală a corelaţiei dintre Apărarea
Naţională şi Apărarea Colectivă
Unitatea, interferenţa, complementaritatea şi interdependenţa dintre
cele două elemente ale binomului în discuţie, precum şi relativa ascendenţă,
necesară, a Apărării Colective asupra Apărării Naţionale, care conduce la
integrarea celei din urmă, se reflectă cel mai exact în Concepţia strategică
de angajare şi întrebuinţare a Forţelor Terestre, prin care sunt stabilite:
a) tipologia operaţiilor în care pot fi întrebuinţate Forţele
Terestre;
b) principiile de angajare a acestora;
c) concepţia generală şi planurile, pe scenarii şi variante, privind
operaţionalizarea, dislocarea, angajarea în operaţii, susţinerea
forţelor în teatru, redislocarea, regenerarea şi trecerea la starea
de pace a marilor unităţi şi unităţilor.
Tipologia operaţiilor executate de Forţele Terestre include o gamă
largă de operaţii, în concordanţă cu rolul lor constituţional, cu misiunile
încredinţate pentru Apărarea Naţională şi cea Colectivă, precum şi cu
posibilităţile multiple date de diversitatea forţelor şi mijloacelor ce le
compun. Astfel, operaţiile executate de către Forţele Terestre pot fi:
întrunite, multinaţionale, interdepartamentale sau independente (interarme)
- după criteriul forţelor participante; operaţii specifice luptei armate (sub
cele două forme - ofensiva şi apărarea); operaţii de stabilitate şi de sprijin
şi respectiv operaţii intermediare - după criteriul naturii şi conţinutului
acestora.
Pentru a răspunde cerinţelor specifice Apărării Naţionale şi celor
impuse de Apărarea Colectivă, angajarea în operaţii a Forţelor Terestre
poate fi realizată în următoarele situaţii:
• în cazul iminenţei sau producerii unei agresiuni ce vizează
apărarea şi siguranţa naţională;
• pentru participarea la operaţii de stabilitate şi de sprijin;
• pentru îndeplinirea obligaţiilor privind apărarea colectivă.
452