PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

care se adaugă competenţelor citate în materie de cooperare pentru
dezvoltare 1 . Subiecte precum prevenirea conflictelor se regăsesc undeva
între competenţele uneia şi celeilalte, şi suferă în consecinţă de o lipsă de
coerenţă şi coordonare 2 .
Principiul condiţionalităţii politice de ajutor european nu poate
decât să accentueze această problemă.
Născută, de asemenea, la începutul anilor ‘90, condiţionalitatea de
ajutor ar trebui să permită Uniunii Europene să capitalizeze politic enorma
influenţă economică pe care o exercită. Ajutorul crescut este însoţit de un
dialog politic care poate să ducă, în anumite cazuri, la adoptarea de
sancţiuni. Drepturile omului şi prevenirea conflictelor sunt cele mai
importante în această privinţă 3 .
Această competenţă este repartizată între PESC, care are dialog cu
ţările terţe şi decide eventuale măsuri restrictive, şi cooperarea pentru
dezvoltare, în măsură să gestioneze ajutorul sporit.
CE: Sunt însărcinate cu politica comercială, cooperarea pentru
dezvoltare şi ajutor umanitar. Cooperarea pentru dezvoltare nu este
concentrată întotdeauna şi exclusiv pe programele de ajutor economic şi
social, ci acoperă şi alte teme de cooperare, cum ar fi prevenirea
conflictelor, drepturile omului, democratizare, mediu, statul de drept,
programele de reabilitare şi reinserţie post-conflict. Membrii Comisiei şi ai
Parlamentului European, independent faţă de statele membre, se alătură
acestor teme, reuniţi în Consiliu pentru gestionarea competenţelor CE.
PESC: Intervine în domeniile politic, diplomatic şi securitar. Când
statele membre realizează consensul, UE ia poziţie în cadrul PESC faţă de
principalele chestiuni internaţionale. Se pun în aplicare, astfel, strategii
politice şi acţiuni comune. În cadrul PESC se întreţine dialogul cu ţările
terţe. Comisia şi Parlamentul European deţin un rol minor în această
politică, lăsând mână liberă Consiliului.
Din 1999, PESC cuprinde şi PESA. Aşa cum indică numele, PESA
se adresează celor două domenii strict legate între ele: apărare (UE ar trebui
să dezvolte progresiv, conform deciziilor pe care Consiliul le va lua în
unanimitate, competenţe militare) şi gestionarea crizelor (acţiuni civile şi
militare de gestiune a crizelor în lume).
1 A se vedea F. NKUNDABAGENZI, C. PAILHE, V. PECLOW, L’UE et la prévention des
conflits, Raporturile GRIP, 2002/2 (www.grip.org).
2 F. NKUNDABAGENZI, F. SANTOPINTO, op. cit., capitolul „A la recherche d’une stratégie
cohérente de l’UE”.
3 F. NKUNDABAGENZI, F. SANTOPINTO, op. cit., capitolul „Développement : bilan,
conditionnalité et enjeux de sécurité”.
435
436
Principalii actori ai PESC
Dispersarea competenţelor UE în materie de politică externă
antrenează cu ea o inevitabilă dispersare a actorilor care se ocupă de aceste
politici. În rândul acestor actori, enumerăm Comisia Europeană, Preşedinţia
Consiliului şi Înaltul reprezentant pentru PESC/Secretarul general al
Consiliului. Aceşti actori îşi atribuie un rol de reprezentant al UE în lume.
Acest panel, deja complex, se complică, dacă considerăm că, în această fază
cel puţin, Comisia este o instituţie colegială la care participă, printre alţii,
comisarii cu competenţe în politica externă. Ei gestionează, în acest titlu,
şase direcţii generale 1 . Adăugând comisarii mai sus menţionaţi, la
Preşedintele Comisiei, Preşedintele Consiliului şi Domnul PESC, numărul
actorilor politicii externe europene se ridică deja la 7 (cadrul 3).
- Consiliul european – compus din şefii de state şi guverne,
defineşte marile orientări ale politicii externe.
- Consiliul Afacerilor Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) –
reuneşte miniştrii afacerilor externe ai UE şi adoptă decizii în materie de
politică externă.
- Preşedinţiile turnante ale Consiliilor europene – la fiecare şase
luni, un stat membru îşi asumă preşedinţia Consiliului şi Consiliului
European. Preşedinţia reprezintă în lume (atunci când nu delega
competenţele Înaltului Reprezentant pentru PESC), conduce dialogul politic
cu ţările terţe, exprimă poziţia UE faţă de problemele internaţionale în cadru
internaţional, pune în aplicare anumite decizii. Altfel, gestionează relaţiile
interguvernamentale ale Consiliului (ordinea de zi, medieri între diferitele
poziţii ale statelor membre etc.), cea ce îi conferă un rol de impulsionare şi
de urmărire.
- Înaltul Reprezentant pentru PESC/Secretarul general al
Consiliului – reprezintă PESC pe care statele membre o definesc în cadrul
Consiliului european şi al Consiliului (votând în unanimitate). În realitate,
Domnul PESC are o marjă limitată de manevră. Unii văd în acest
reprezentant un super-funcţionar sau un super-diplomat mai mult decât un
veritabil responsabil politic. Este, de fapt, un funcţionar auxiliar, spre
deosebire de preşedintele Consiliului european.
- Comisia Europeană –este independentă de statele membre.
Preşedintele ei şi secretariatul de care dispune reprezintă Europa în lume, în
domeniile economic şi al cooperării. În interiorul Comisiei Europene,
Preşedintele împarte această funcţiune cu patru comisari la conducerea a
şase direcţii generale (DG) sau birouri echivalente :
1 Direcţiile generale ale Comisiei Europene pot să fie comparate, în ordinea mărimii şi
importanţei, cu ministerele guvernamentale naţionale.