PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

În ultimul deceniu, Uniunea Europeană s-a confruntat cu
necesitatea de a completa, printr-o strategie de securitate proprie, obiectivele
Tratatului de la Maastricht 2 , astfel:
- stabilirea unei pieţe şi politici comune, a unei uniuni
monetare;
- promovarea dezvoltării armonioase, echilibrate şi durabile a
activităţilor economice în ansamblul comunităţii.
După compararea şi analiza mai multor soluţii de securitate, la
sfârşitul anului 2003 a fost adoptată Strategia Europeană de Securitate,
document ce are ca punct de plecare premisa care afirmă că răspunsurile la
riscurile, pericolele şi ameninţările la adresa securităţii europene trebuie
adaptate fiecărui tip al acestora, aplicându-se o strategie care poate fi
transpusă pe mai multe planuri. Strategia identifică unele ameninţări, dar şi
unele vulnerabilităţi, pe care le enumeră, însă fără a le explica.
Problemele majore pe care le consideră a fi vulnerabilităţi şi
ameninţări nu fac referire strictă la un stat sau naţiune, ci înglobează teorii la
nivel general, identificând mai degrabă riscuri şi pericole precum sărăcia,
foametea, creşterea haotică a ramurilor economice etc.
Ameninţările însă pot fi identificate în prezentări mult mai
obiective:
- proliferarea armelor de distrugere în masă;
- terorismul internaţional;
- crima organizată;
- atitudinea ostilă faţă de expatriaţii europeni;
- atacurile împotriva forţelor europene de menţinere şi/sau
reconstrucţie a păcii.
Conform precizărilor făcute în Strategia Europeană de Securitate,
unele vulnerabilităţi şi ameninţări pot afecta întregul sistem internaţional,
altele vizează doar nivelurile zonal şi regional, însă apar unele probleme
nerezolvate precum cea a riscurilor care pot deveni ameninţări.
Concepţia europeană asupra securităţii este precizată şi în
„Declaraţia Comună pentru Integrarea Apărării Europene 2004 3 ” ce
subliniază rolul cooperării şi consensului asupra rolurilor şi
responsabilităţilor din cadrul structurilor NATO şi UE şi al unor planuri
comune de dezvoltare a capacităţilor necesare implementării Forţei de
Răspuns a NATO şi a grupărilor de luptă interarme ale UE.
În noua arhitectură europeană, OSCE joacă un rol din ce în ce mai
important, urmărind să realizeze următoarele obiective 1 :
- prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor;
- controlul armamentelor şi dezarmarea;
- sporirea încrederii şi a securităţii;
- cooperarea în plan economic, cultural, umanitar şi
ecologic;
- conceptualizarea unui nou model de securitate în zona sa
de responsabilitate.
Concepţia de securitate OSCE este prezentată în Carta pentru
Securitate Europeană 2 .
Art.8 „Fiecare stat participant are drept egal la securitate.
Reafirmăm dreptul inalienabil al fiecărui stat participant şi al tuturor
statelor participante la securitate, incluzând tratatele de alianţă aşa cum
sunt emise. De asemenea, fiecare stat are dreptul la neutralitate. Fiecare
stat va respecta drepturilor tuturor celorlalte în aceste privinţe. Ele nu-şi
vor întări securitatea în detrimentul securităţii altor state ” [ . . .]
Art.9 „. . . Securitatea fiecărui stat participant este inseparabil
legată de securitatea celorlalte state” [ . . .]
Toate aceste exemple oglindesc un construct alternativ de
securitate. Deoarece intervenţia militară a statelor-naţiune puternice nu mai
este suficientă sau necesară pentru menţinerea păcii şi stabilităţii, s-a
considerat că este nevoie de o reţea de aranjamente regionale de securitate
colectivă. ONU, NATO, UE şi OSCE sunt instituţii partizane unui astfel de
tip de securitate. Securitatea colectivă are la bază premisa conform căreia
ameninţările pot apărea din interior, nu neapărat din exterior, iar evitarea
pericolului este cel puţin la fel de critică precum răspunsul la ameninţări cu
capacităţile proprii 3 .
Opiniile majorităţii sunt centrate pe ideea că investirea în
mecanisme colective non-statale de restabilire şi menţinere a securităţii va
crea parteneri puternici pentru state şi alianţe, în această perioadă de căutări
pentru securitatea post-hegemonică.
1 Alexandra SARCINSCHI, Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţionale,
Editura UNAp, 2005, p.18.
2 Obiectivul Tratatului de la Maastricht.
3 Initiative for a Renewed Transatlantic Partnership, Joint Declaration on European Defense
Integration, August, 19, 2004.
413
1 Actul Final de la Helsinki.
2
Carta pentru Securitate Europeană, http://www.osce.org*/docs/english/1990-1997
summits/istachart 99 c.htm
3 Alexandra SARCINSCHI, op. cit., p.20.
414