PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

persoanei, precum şi a bunurilor materiale ale acesteia, se află sub controlul
eficace al celor care gestionează activitatea oamenilor atât la nivel naţional,
cât şi global. Altfel spus, securitatea globală nu reprezintă o stare în care
pericolele şi ameninţările la adresa individului şi a populaţiei din care face
parte, precum şi a stabilităţii şi a păcii în lume sunt absente, ci constituie o
stare de echilibru dinamic, rezultat al multiplelor şi complexelor interacţiuni
dintre statele lumii, dintre acestea şi actorii nonstatali, în desfăşurarea
firească a vieţii şi activităţii umane.
III. Raportul dintre factorii demografici şi securitatea umană
globală
Efectele tendinţelor demografice asupra securităţii pot fi clasificate
în trei clase: 1) schimbări în natura conflictelor; 2) afectarea naturii
fundamentelor puterii naţionale; 3) influenţarea cauzelor conflictelor în
viitor; 4) modificările climatice ale planetei; 5) schemele de folosire a
solului.
1) Schimbări în natura conflictelor
O mişcare de urbanizare din ce în ce mai pronunţată va tinde să
schimbe natura conflictelor. Este probabil ca, în viitor, conflictele de înaltă
intensitate să aibă loc în mediul urban. Iată cine pune probleme foarte
ardente pentru statele occidentale, SUA şi europeni, ale căror forţe,
echipamente şi doctrine sunt concepute în alte scopuri. Caracteristicile
proprii luptei urbane – mobilitatea restrânsă, vizibilitatea redusă, prezenţa
civililor – riscă puternic să anuleze superioritatea tehnologică conferită, de
exemplu, de armele de înaltă precizie. Este probabil ca, în viitor, spaţiul
urban să fie teatrul conflictelor de mică intensitate, în măsura în care ele
concentrează din ce în ce mai mult pe greutatea politică, socială şi
economică. Cocioabele şi cartierele mărginaşe din oraşele lumii a treia vor
da recruţi revoluţionarilor şi extremiştilor care să atace regimurile aflate la
putere.
Progresele recente în materie de transporturi şi de comunicaţii au
făcut migraţia intercontinentală foarte uşoară. Mărimea, vizibilitatea şi rolul
jucat de diaspora etnică în aceasta au fost puternic accentuate, în Europa
Occidentală, în special. Grupurile de activişti din sânul comunităţii ar putea
deveni instrumente ale ţării lor de origine şi, în cazuri extreme, diaspore
etnice rivale ar putea transforma ţara lor de primire (adopţie) în locul
confruntărilor în profitul ţării de origine.
Este din ce în ce mai probabil ca presiunea exercitată de o populaţie
crescândă să facă, în viitor, din problema apei o sursă de conflict şi controlul
apei dulci un puternic instrument de coerciţie. Este, mai ales, cazul zonelor
aride; numeroase naţiuni în dezvoltare cunosc o creştere demografică
considerbilă. În caz de conflict, ţările sunt supuse la o ameninţare aspra
aprovizionării cu apă, mai ales dacă o ţară străină controlează o porţiune
importantă din aceasta. Controlul exercitat de Turcia pe malurile Eufratului
oferă un exemplu de constrângere potenţială. Proiectul din Marea Anatolie,
care vedea acolo construcţia unui mare baraj hidroelectric, va diminua
debitul Eufratului de la 40 %spre Siria şi la 80% spre Irak. Proiectul, odată
dus la bun sfârşit, va permite Turciei să priveze, voluntar, cele două ţări de
orice acces la apa fluviului. Această „sabie a lui Damocles” va cântări greu
în orice conflict viitor cu aceste ţări şi asupra chestiunii kurde.
2) Afectarea fundamentelor puterii naţionale
Diferenţa de rată de creştere demografică va conduce atât ţările cu
o creştere înaltă, cât şi ţările cu rată scăzută să-şi fondeze o putere pe o bază
diferită. Unele ţări cu creştere demografică scăzută îşi fondează din ce în ce
mai mult apărarea pe intensitatea capitalistă şi pe formarea superioară a
trupelor, şi din ce în ce mai puţin pe masa de soldaţi. Un număr de ţări
europene, de exemplu, abandonează conscripţia pentru apărarea teritorială,
pentru a se orienta spre forţe profesionalizate, mai puţin numeroase,
concepute pentru operaţii expediţionare acolo unde o cer interesele lor
naţionale. Mai puţine cheltuieli de personal, mai multe fonduri pentru noile
sisteme de apărare şi o investiţie individuală, care va creşte, cu scopul ca
militarii să fie, în acelaşi timp, utilizatorii acestor sisteme (costuri de
formare şi costuri de consimţire pentru ca militarii să rămână în carieră).
Creşterea costului global al apărării incită aceste ţări să caute alianţe, cu
scopul de a împărţi costurile, modernizându-şi, totodată, forţele. Printre
ţările cu creştere scăzută, cei care nu sunt în măsură să adopte un demers
militar cu înaltă intensitate capitalistă, Rusia, de exemplu, vor trebui să
joace mai bine pe arsenalul lor de arme de distrugere în masă.
Dimpotrivă, ţările cu o puternică creştere demografică continuă săşi
fondeze puterea militară pe abundenţa „mâinii de lucru” . Ţările
plurietnice văd în conscripţie o manieră de a întări coeziunea naţională şi
socială. În scopul de a profita de sisteme integrate de armament modern, un
număr de ţări în dezvoltare operează o cenzură netă între forţele de elită şi
celelalte categorii de forţe. Desigur, alţi parametri – geografia, bogăţia,
alianţele, ameninţările, strategiile proprii fiecărei ţări – determină
discrepanţele dintre forţele armate ale diferitelor ţări. Toate lucrurile par, de
405
406