PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

politică îşi face simţită tot mai mult prezenţa după încheierea războiului
rece, când securitatea populaţiei, respectiv a omului, ca fiinţă umană, a
devenit o preocupare sistematică şi relativ constantă a comunităţii
internaţionale. De altfel, în literatura de specialitate sunt multiple referiri la
redefinirea conceptului de securitate 4 . Accentul, tot mai mult, se pune pe
diseminarea concepţiei privind conceptele de securitate umană şi securitate
globală. Se pleacă de la faptul că, faţă de perioada războiului rece, când se
cunoştea cu precizie cine reprezenta o ameninţare pentru securitatea statelor,
şi anume, agresiunea militară externă venită din partea unuia dintre cele
două blocuri politico-militare, în prezent, paleta riscurilor şi ameninţărilor s-
a diversificat şi nu se mai poate indica cu claritate locaţia sursei lor. În plus,
riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale şi internaţionale au
dobândit un profund caracter global. De aceea, la ameninţări globale,
răspunsurile trebuie să fie tot globale. În acest context, au sporit
preocupările comunităţii internaţionale faţă de garantarea şi asigurarea
securităţii umane, în special, şi a celei globale, în general.
O primă aplicare a acestei preocupări a comunităţii mondiale faţă
de situaţia unei populaţii din interiorul unui stat este consemnată, pentru
prima dată în 1991, când Consiliul de Securitate al ONU califica drept
„ameninţare contra păcii” o atingere a securităţii civililor din interiorul unui
stat independent şi suveran. Prin acest fapt, s-a deschis larg poarta
consecinţelor aplicării capitolului al VII-lea al Cartei ONU, inclusiv
folosirea forţei.
Acest caz de intervenţie umanitară a urmărit să pună capăt
„represiunii populaţiei civile irakiene, inclusiv în zonele populate de kurzi”,
care ameninţa pacea şi securitatea internaţională 5 . După acest prim pas,
deosebit de important şi de semnificativ, pentru noua optică asupra
securităţii internaţionale, au fost adoptate şi alte hotărâri similare. De acum
înainte, soarta indivizilor şi a comunităţii căreia aparţin încetează să mai fie
doar de resortul statului, ai cărui cetăţeni erau, şi intră în competenţa
organizaţiilor regionale şi internaţionale, care au ca menire garantarea
securităţii umane individuale şi globale.
Punerea individului uman, şi implicit, a populaţiei din care el face
parte, în centrul preocupărilor internaţionale constituie, totodată, o
reorientare a politicii de ajutor în dezvoltare, prin centrarea sa pe
dezvoltarea umană.
4 Vezi Helene VIAU, La theorie critique et le concept de securite en relations internationales,
în http://www.er.uqam.ca/nobel/cepes/
5 Julliette, VOINOV-KOHLER, La securité globale : Une approche exhaustive de menaces
envers la securite de l’individu, în http://www. deza.admin.ch/ressourses/deza .productf_337.pdf,
p.5
403
Bunăstarea individului uman este văzută astăzi într-o multiplă
determinare, ce depăşeşte simpla limitare la factorul economic. În acest
context, se au în vedere factori precum: longevitatea, sănătatea, accesul
tuturor la educaţie sau la un nivel de viaţă decent, lărgirea gamei alegerilor
individului, drepturile omului.
În acelaşi timp, recunoaşterea că există şi alte ameninţări la adresa
securităţii individului şi a populaţiei decât cele militare delimitează mai clar
conţinutul securităţii globale, aşa cum este concepută de organizaţiile
internaţionale şi regionale ce au ca obiect preocuparea pentru asigurarea
condiţiilor adecvate traiului oamenilor în linişte, în siguranţă şi pace.
Bineînţeles, la eforturile stăruitoare ale organizaţiilor menţionate se adaugă
cele ale statelor democratice, care au capacitatea de a susţine corespunzător
activitatea referitoare la securitatea individului, a populaţiilor şi, prin
intermediul acestora, a securităţii internaţionale. Printre ameninţările la
adresa securităţii individului se numără: violarea sistematică a drepturilor
omului, interdicţia ca organizaţiile umanitare să ajute populaţia aflată în
suferinţă, accesul tuturor persoanelor la educaţie, la sursele de apă şi de
hrană.
O imagine elocventă asupra acestor preocupări ale comunităţii
internaţionale în ceea ce priveşte securitatea individului uman, văzut ca
elementul fundamental al oricărui demers de instalare în lume a unui climat
de încredere, lipsit de teama zilei de mâine etc., se întâlneşte în Raportul
asupra dezvoltării umane al PNUD din 1994 6 .
Orice persoană poate să-şi desfăşoare viaţa şi activitatea
nestingherită dacă şi numai dacă sunt create şi menţinute o serie de condiţii
prielnice acestora. Astfel de condiţii sunt reprezentate, în principal, de:
sentimentul celui în cauză că nu există pericole, reale sau imaginare, care i-
ar produce daune fizice, materiale sau psihice; existenţa unui sistem de
control din partea individului, a grupului uman şi/sau a statului asupra
posibilelor pericole ce ar atenta la integritatea fizică, psihică a oricărei
persoane; climatul psihosocial optim prezent în grupul uman, în special, şi în
societate, în general; climatul de încredere între statele lumii bazat pe
colaborare, cooperare şi conlucrare în toate domeniile de activitate; normele
şi regulile de comportare, de convieţuire etc. unanim recunoscute şi
respectate de către toţi oamenii, atât ca indivizi, cât şi ca membri ai
diferitelor grupuri şi comunităţi umane, ai unor state şi uniuni de state.
Prin urmare, se poate considera că securitatea umană globală este
acea stare de normalitate a mediului de securitate planetar, în care riscurile
şi ameninţările, care ar putea aduce atingere integrităţii fizice şi psihice ale
6 Ibidem, p.6 (PNUD =Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare)
404