PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

- falia strategică 3 creată de-a lungul secolelor între interesele
civilizaţiei occidentale, ale civilizaţiei sinice, hinduse şi slave şi interesele
complexului de civilizaţii islamice;
- efectul remanent al epocii coloniale;
- reacţia la presiunile şi realităţile exterioare;
- sentimentul de încolţire, de hăituire, de izolare, de umilire, dar şi
de mândrie, de unde şi ieşirile extremiste şi vehemenţa ripostei;
- sistemele politice dictatoriale din majoritatea ţărilor care compun
acest spaţiu;
- relaţiile de rudenie, nepotismul şi proliferarea corupţiei şi
traficuluide influenţă;
- diversitatea şi lipsa de unitate a lumii arabe;
- inadaptarea la progres;
- avantajele (dar şi dezavantajele) pe care le oferă unor state din
regiune resursele naturale;
- efectul de zonă deşertică;
- conflictualitatea internă.
Această lume se prezintă ca un pinten anacronic, agitat, tensionat şi
extrem de puternic înfipt între marile civilizaţii ale planetei (de fapt,
civilizaţia arabă a devansat aproape toate celelalte civilizaţii, fiind una dintre
cele mai vechi de pe această planetă). Este o lume paradoxală. Ca arie
geografică, ea începe cu musulanii algerieni şi cu cei egipteni şi se încheie
cu uigurii din cea mai vastă şi cea mai conflictuală zonă a Chinei, Xianjiang.
Deşi pare încremenită în dogmele şi sloganurile ei, această lume
islamică este pe cale de a fi considerată, printr-o gravă neînţelegere a
realităţilor ei, ca rău al planetei, întrucât pare a fi generatoare continuă de
conflictualitate, asimetrie şi terorism. Romanul lui Oriana Fallaci, Turbare
şi orgoliu 4 , scris în urma atacurilor criminale ale Al-Qaeda asupra celor
3 Această falie nu este însă categorică, rigidă şi nu acoperă întreaga frontieră dintre civilizaţia
islamică şi celelalte civilizaţii. Ea este întreruptă de numeroase zone de confluenţă şi de
colaborare.
4 Oriana Fallaci, LA RAGE ET L’ORGUEIL (La rabbia e l'orgoglio), Edition Plon, 2002. Nu
toată lumea civilizată a privit însă acest roman ca pe un pamflet scris cu ciudă şi răpzbunare.
Iată ce notează Daniel Martin în legătură cu această lucrare: „Turbarea şi orgoliul nu este un
pamflet, ci o mărturie care se adresează înainte de toate italienilor (Oriana Falaci este italiancă
n.n.), apoi europenilor, pentru a atrage atenţia asupra cruciadei duse împotriva civilizaţiei
occidentale de musulmanii extremişti şi a denunţa atitudinea noastră de slăbiciune faţă de
islamişti. La rabbia e l'orgoglio este strigătul unei femei ataşată profund de valorile tradiţionale
ale civilizaţiei noastre: libertatea, demnitatea Omului, respectul adevărului şi refuzul
compromisurilor, arta clasică a valorilor noastre morale. Înainte şi după 11 septembrie, aceste
valori au fost agresate de extremiştii musulmani care vor să le înlocuiască cu ale lor, ceea ce o
face pe Oriana Falaci să devină furioasă. Jurnalista cunoaşte bine lumea musulmană, întrucât a
intervievat personalităţi precum Arafat şi Ali Bhutto (fost preşedinte al Pakistanului) şi a
393
două gemene, care alcătuiau complexul World Trade Center, şi
Pentagonului, de la 11 septembrie 2001 şi difuzat numai în Italia în peste un
milion de exemplare, este o dovadă a modului în care este percepută, la
modul cel mai comun şi cel mai direct, dar, în mare parte, pe nedrept, lumea
islamică. Adesea, această lume este confundată cu extremiştii islamişti, deşi
se încearcă prin toate mijloacele posibile să se facă o diferenţă între valorile
indiscutabile ale islamului şi extremismul său violent.
Desigur, nu această lume este vinovată de răul planetei. De altfel,
terorismul nu este generat nemijlocit de acest spaţiu imens al civilizaţiei
islamice (chiar dacă zona poate fi considerată un pivot al conflictualităţii), ci
de zonele de contact şi de falie strategică dintre cele două lumi. Aceste lumi
trăiesc pe aceeaşi planetă, iar majoritatea organizaţiilor, cercurilor şi
reţelelor teroriste nu se află pe pământ islamic, ci chiar în unele dintre
zonele cele mai civilizate ale planetei. Teroriştii sunt, de regulă, oameni
instruiţi în Occident, care trăiesc în ţări civilizate şi nu musulmani ignoranţi
şi încremeniţi în sloganuri ce vin din evul mediu. Terorismul se naşte la
contactul violent şi paranoic, al extremiştilor musulmani (dar nu numai al
lor, pentru că nu numai musulmanii sunt terorişti) cu civilizaţia occidentală
şi nu numai. Mecanismele prin care se naşte acest extremism, cauzele lui
profunde, evoluţiile şi formele de manifestare merită să fie studiate, întrucât
nu se nasc din senin, ci din disfuncţionalităţi grave şi complicate.
394
Realităţi şi interese
Împărţirea Orientului în cele trei identităţi corespunde unei epoci
istorice în care realităţile şi interesele lumii civilizate cunoşteau o anumită
dezvoltare. În cultura franceză, spre exemplu, noţiunea Levant, apărută în
secolul al XVI-lea, se referea la spaţiul comercial de la Estul Mediteranei,
dezvoltat de puterile europene. Aceasta cuprindea toată Mediterana de Est,
publicat „Inchallah“ la Galimard şi Folio. Ea explică imposibilitatea, pentru un musulman, de a
separa religia, sistemul de legi şi reguli de viaţă în societate, deci de a separa, ca la noi, religia
de stat. Autoarea denunţă războiul sfânt (jihad) dus contra noastră pentru a distruge civilizaţia
noastră şi a ne converti la islam, discriminarea femeilor, tiraniile tip ev mediu din unele ţări
musulmane, invadarea oraşelor noastre de musulmani care nu respectă nici cetăţenii acestor
oraşe nici operele de artă de aici. Ea denunţă tot ceea ce o revoltă, cu o violenţă, o vehemenţă şi
un talent care au şocat cititorii închişi în carcanul de «politeţe corectă» pe care ea o
dispreţuieşte. Ea ne cere nouă, europenilor, prea slabi şi prea laşi pentru a admite că suntem
atacaţi de o cruciadă, să acţionăm pentru a ne apăra valorile moralei şi civilizaţiei. Ador cartea
lui Oriana Fallaci, îi iert excesele, care exprimă o rană profundă. Îi dau de o sută de ori dreptate
atunci când denunţă defectele extremiştilor care ne atacă şi propria noastră laşitate. Neg
caracterul rasist al operei sale: citiţi-o şi veţi vedea, ea nu apără decât valorile morale pe care
noi uităm adesea să le apărăm.“
(Daniel Martin, http://perso.wanadoo.fr/dm01 02/07/2002)