PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

• Dezvoltarea previzibilă a colaborării multilaterale în bazinul
Dunării poate avea drept consecinţă revitalizarea comunicaţiei fluviale şi
transformarea acesteia într-o magistrală navigabilă transeuropeană, care să
contribuie la valorificarea căilor de transport maritime şi fluviale în întreaga
zonă a Mării Negre, inclusiv racordarea la bazinul Mării Caspice prin
sistemul Volga-Don;
• Focarele de conflict din proximitatea bazinului Mării Negre
vor continua să preocupe organismele internaţionale de securitate şi, în mod
deosebit, vor impune intervenţia unor forţe multinaţionale de stabilitate,
dintre care nu pot lipsi forţele Alianţei Nord-Atlantice;
• Reconsiderarea forţelor navale, ca urmare a diminuării
rolului acestora în apărarea teritorială şi dobândirii funcţiilor principale de
combatere prin cooperare a ameninţărilor asimetrice (terorism, crimă
organizată, imigraţie ilegală etc.), precum şi de proiecţie a forţei dincolo de
zona Mării Negre, determină elaborarea unei concepţii unitare pentru
utilizarea cât mai raţională a Forţelor Navale în bazinul Mării Negre;
• Pe termen scurt şi mediu, bazinul Mării Negre şi zona
adiacentă vor rămâne un spaţiu activ din punct de vedere al evenimentelor
politice, economice şi chiar militare care pot afecta securitatea regională şi
globală. Potenţialul conflictual existent în zonă, coroborat cu existenţa unor
grupări teroriste şi elemente ale crimei organizate, precum şi cu interesul
crescând al unor actori statali şi non-statali faţă de resursele strategice din
Caucaz, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, va determina o concentrare
substanţială de forţe, mijloace şi, nu în ultimul rând, de importante investiţii.
Este evident că acestea sunt numai câteva dintre argumentele
posibile pentru o nouă strategie pentru Marea Neagră şi zona adiacentă
acesteia, care să completeze demersul occidental de edificare a unei Europe
întregite, libere şi prospere. Prin aceasta, SUA şi Europa ar fi mai bine
poziţionate faţă de provocările care vin dinspre Asia Centrală şi Orientul
Mijlociu şi ar putea deveni mai eficiente în gestionarea acestora.
EUROPEAN CITIZENSHIP AND IDENTITY
Alina BUZĂIANU *
„Cetăţenia europeană” a fost definită prin Tratatul asupra Uniunii
Europene, semnat în 1992 la Maastricht. Incluzând drepturi, obligaţii şi
participarea la viaţa politică, cetăţenia europeană vizează consolidarea
imaginii şi a identităţii Uniunii Europene şi implicarea mai profundă a
cetăţeanului în procesul de integrare europeană.
Articolul 17 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene
(fostul articol 8) stipulează că este cetăţean al Uniunii Europene orice
persoană având naţionalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor
în vigoare în statul respectiv. Cetăţenia Uniunii Europene vine în
completarea cetăţeniei naţionale, făcând posibilă exercitarea unora dintre
drepturile cetăţeanului Uniunii pe teritoriul statului membru în care
locuieşte (şi nu numai în ţara din care provine, aşa cum se întâmpla
înainte). În plus, cetăţenia europeană are la bază principiile comune ale
statelor membre, incluse în Tratatul de la Amsterdam: principiul libertăţii,
principiul democraţiei, principiul respectării drepturilor omului şi al
libertăţilor fundamentale şi principiul statului de drept, şi decurge din
drepturile fundamentale ale omului şi drepturile specifice acordate
cetăţeanului european (drepturi de liberă circulaţie şi drepturi civice),
descrise în Tratat. Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai
1999, întăreşte protecţia drepturilor fundamentale, condamnă orice formă
de discriminare şi recunoaşte dreptul la informaţie şi protecţia
consumatorilor.
The Citizenship [1] of the Union is not a consolidated reality;
rather, we are attending to the beginning of a long process that will result in
one or another way depending on European integration process fate. To
fully develop a meaningful European citizenship is necessary that a sort of
European identity arise. Just like the compulsory educational systems had a
main performance in building up national identities, the role of schools and
universities in fostering a sense of belonging, and European identity will be
of the most importance.
* Researcher with the Romanian Institute of International Studies.
331
332