PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

democratice, care îşi arată în mod deschis dorinţa de a apropia mai mult
ţările lor de comunitatea euro-atlantică şi eventual de a i se alătura 7 .
În aceeaşi notă, a transformărilor şi a schimbărilor de percepţii şi
opţiuni, referitoare la Marea Neagră şi zona adiacentă acesteia, se înscriu şi
eforturile, de data aceasta concertate, ale grupului statelor membre ale
Alianţei Nord-Atlantice, Bulgaria, România şi Turcia, de a sensibiliza
Occidentul şi a include pe lista de priorităţi strategice această regiune.
Se poate aprecia că, după ce o lungă perioadă de timp au ignorat
zona Mării Negre, instituţiile euro-atlantice încep să vizualizeze sub un alt
unghi importanţa strategică a regiunii. În consecinţă, se conturează
proiectarea unei noi abordări, care, probabil, va fi concretizată de această
dată în strategii care să vizeze elaborarea unor proiecte şi programe cu
impact major asupra întregului spaţiu cuprins între Balcani, Marea Neagră,
Caucaz şi mai departe către Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.
Este de aşteptat ca, exploatând experienţa acumulată pe parcursul
ultimilor ani în gestionarea problemelor deosebit de complexe din Balcani,
Afghanistan şi Irak, Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană, la care
trebuie să se adauge şi ceilalţi actori importanţi, şi în mod deosebit SUA şi
Federaţia Rusă, să proiecteze forme şi modalităţi de acţiune specifice zonei
Mării Negre, care să răspundă atât cerinţelor de securitate pe care le reclamă
Occidentul, cât şi intereselor tot mai diversificate ale populaţiilor din
regiune.
Prin noua configurare geopolitică a Mării Negre, cu România,
Bulgaria şi Turcia, ca ţări membre NATO şi în perspectivă şi ale Uniunii
Europene, care domină partea de vest şi sud, şi cu noile state independente,
Moldova, Ucraina, Rusia şi Georgia pe coasta de nord şi est, zona a căpătat
o nouă identitate, care determină o altă abordare a problematicii specifice
întregii regiuni, inclusiv în elaborarea strategiilor şi programelor aflate în
fază de proiecte.
Din această ecuaţie nu pot fi excluse cele trei ţări din Caucazul de
Sud (Georgia, Armenia şi Azerbaidjan), care reprezintă reperele Coridorului
energetic euro-asiatic şi care leagă sistemul euro-atlantic cu resursele de
energie din zona caspică şi cu statele din Asia Centrală.
De asemenea, trebuie inclus şi spaţiul situat la nord de Transnistria,
Odessa şi Sokumi, pentru că un sistem stabil al Mării Negre impune
rezolvarea „conflictelor îngheţate” de-a lungul arcului de nord-est şi accesul
la căile fluviale de transport comercial, care duc spre Marea Neagră:
Dunărea şi Nistrul 8 .
Repere pentru o strategie în zona Mării Negre
Elementele de bază ale unei strategii viabile, coerente, unitare şi
eficiente pentru întreaga zonă trebuie să răspundă atât cerinţelor de
securitate şi apărare asumate de NATO, cât şi celor de democraţie, progres
şi prosperitate reclamate de Uniunea Europeană. Existenţa în acest areal, pe
de o parte, a unor entităţi statale cu niveluri de dezvoltare extrem de
diferenţiate, cu percepţii şi statute deosebite faţă de marile instituţii euroatlantice
integratoare, iar pe de altă parte, a unor spaţii şi regiuni încă
instabile şi nesigure, supuse unor crize şi conflicte aflate în derulare sau în
stare latentă, gata oricând să fie reactivate, determină reconsiderarea Mării
Negre şi zonei adiacente acesteia în ecuaţia de securitate europeană şi euroatlantică.
Dispunând de un însemnat potenţial politic, economic, militar,
cultural, demografic etc., Marea Neagră şi zona adiacentă ar putea
reprezenta nu numai un „rezervor al intereselor euro-atlantice”, dar şi
prelungirea bazinului mediteranean către Marea Baltică şi mai departe către
Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. În aceste condiţii, devin „turnul de
control” al spaţiului euro-asiatic şi „arbitrul” Orientului Mijlociu, iar în
contextul implicării tot mai mari a NATO în gestionarea situaţiilor de criză
dincolo de aria sa de responsabilitate, zona poate constitui avanpostul
necesar Alianţei în proiectarea stabilităţii şi securităţii în întreaga regiune 9 .
În acest context, trebuie analizat şi rolul jucat de resursele de
energie din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu în ecuaţia de securitate euroatlantică.
În prezent, Europa importă aproximativ 50% din resursele sale
energetice pe căi complicate şi periculoase, prin Bosfor şi Canalul Mânecii.
Potrivit analiştilor economici, până în 2020, Europa va importa peste 70%
din sursele energetice de dincolo de Europa. Regiunea Mării Negre şi zona
adiacentă domină tot coridorul energetic euro-asiatic, de la conductele de
petrol şi gaz transucrainene, care alimentează pieţele din nordul Europei,
până la conductele de la Baku – Tbilisi – Ceyhan, care se îndreaptă spre
zona mediteraneană. O nouă strategie euro-atlantică orientată spre ancorarea
şi stabilizarea regiunii poate să aducă vastele rezerve energetice din Bazinul
Caspic şi din Asia Centrală către pieţele Europei, pe căi multiple şi mai
sigure. Nu numai că aceste resurse vor asigura prosperitatea unei Europe
independente politic pentru deceniile care vor urma, dar, mai mult, construirea
şi menţinerea acestor drumuri vor oferi un important stimul economic
pentru economiile statelor care au rămas în urmă după revoluţiile din 1989.
7 Ronald D. ASMUS, Bruce P. JACKSON, op. cit., p.19.
8 Ibidem.
327
9 Colonel dr. Ion COŞCODARU, op. cit., p.56.
328