PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

internaţionale în a acorda mai multă atenţie acestui spaţiu şi a dezvolta
proiecte majore, care să asigure dezvoltarea zonei şi, implicit, creşterea
nivelului de trai a numeroasei populaţii din regiune, s-au dovedit efemere.
Slaba conectare a statelor din zonă la transformările profunde în
plan politic, social, economic, cultural, militar etc., produse pe continent în
deceniile din urmă, a dus, pe de o parte, la neincluderea acestor ţări în
proiectele de extindere ale NATO şi UE, iar pe de altă parte, la amânarea
deciziilor naţionale de alăturare la eforturile generale de democratizare,
modernizare şi creştere a calităţii vieţii.
Condiţiile care au determinat schimbarea de atitudine a
Occidentului faţă de zona Mării Negre, de la dezinteresul aproape total şi
lipsa de implicare manifestate până în preajma anilor 2000, la interesul
major actual şi dorinţa de prezenţă activă în întreaga zonă, evidenţiază o
serie întreagă de aspecte, pe cât de complexe şi dificile, pe atât de
cronicizate şi controversate.
Remodelarea noii arhitecturi de securitate, împreună cu
mecanismele specifice funcţionării acesteia, concomitent cu gestionarea
evenimentelor generate de procesele de destructurare a sistemului comunist
au reprezentat cea mai mare provocare a sfârşitului de mileniu pentru
strategii occidentali. Dificila sarcină de a integra ţările din Europa Centrală
şi de Est în Alianţa Nord-Atlantică, de a opri conflictele sângeroase din
Balcani şi de a pregăti ţările din zonă în vederea aderării la Uniunea
Europeană, precum şi necesitatea edificării unor noi relaţii internaţionale de
cooperare în perioada post Război Rece, au devenit preocupările majore ale
strategilor şi politicienilor din Europa şi SUA.
În aceste condiţii, apariţia zonei Mării Negre pe lista de priorităţi
era absolut accidentală. Este adevărat, însă, că, în această perioadă, nici
ţările din zonă nu au manifestat o dorinţă prea mare de a avea o relaţie mai
strânsă cu Occidentul şi de a se implica mai mult în transformările specifice
sfârşitului de mileniu. Acestea, aflate în diferite stadii de dezvoltare
economică şi socială, cu aspiraţii şi interese deosebit de variate, erau
preocupate mai mult de soluţionarea propriilor lor sensibilităţi interne, decât
de captarea atenţiei Vestului. Majoritatea lor, dependente încă politic şi
economic de Moscova, erau angajate în rezolvarea unor diferende
interetnice şi religioase şi în susţinerea a numeroase conflicte armate
sângeroase, generate de vechi resentimente şi tensiuni. Este evident că, în
aceste condiţii, racordarea la trendul de democratizare şi modernizare, la
tranziţia către economia de piaţă şi apropierea de valorile occidentale sau
mai mult, la integrarea într-un viitor predictibil în structurile euro-atlantice,
părea nerealistă sau chiar utopică, atât în percepţia statelor din zonă, cât şi în
a celor vestice.
325
Trebuie reamintit că, în concepţia occidentală, a existat întotdeauna
tendinţa de a ignora sau de a acorda prea puţină atenţie acelor probleme care
nu aveau un răspuns imediat sau care nu prezentau o probabilitate ridicată
de reuşită, ceea ce poate explica într-un fel atitudinea de neimplicare a
Vestului în soluţionarea problemelor din regiunea Mării Negre 5 .
La aceste realităţi se adaugă şi faptul că, în conştiinţa istorică
occidentală, Marea Neagră şi zona adiacentă acesteia au fost percepute ca
spaţii îndepărtate, necunoscute, aflate în afara Europei. Pentru o lungă
perioadă de timp, unii politicieni şi strategi din Vest considerau că „Europa
reală” era reprezentată numai de Europa Occidentală, modernă, democrată şi
prosperă. Alţii, cu viziune ceva mai largă, apreciau că limitele continentului
se proiectau către Marea Baltică şi Marea Neagră – dar numai până la
ţărmurile de vest şi de sud ale acestora. În aceste condiţii, Ucraina şi ţările
din Caucaz reprezentau locuri neatractive şi lipsite de interes, spaţii despre
care se cunoşteau extrem de puţine lucruri şi care au fost văzute ca
reprezentând „străinătatea apropiată”, aflată în mod natural sub influenţa şi
responsabilitatea indubitabilă a Moscovei.
326
Aspiraţii noi în zona Mării Negre
Extinderea cu succes a NATO şi UE, prin încorporarea unui grup
important de state din centrul şi sud-estul Europei, majoritatea foste
socialiste, precum şi rezultatele obţinute de către acestea în tranziţia către
democraţie şi economia de piaţă au contribuit în mod definitiv la trezirea
aspiraţiilor din regiune. Multe dintre obstacolele şi constrângerile
manifestate şi cronicizate de-a lungul timpului au început să se diminueze
sau să dispară 6 .
De data aceasta, Occidentul, aflat în postura de a-şi îndeplini
proiectele anilor ‘90, conştientizând că finalizarea acestora este condiţionată
exclusiv de extinderea spaţiului de securitate şi bunăstare dincolo de aria sa
de cuprindere, pare mai interesat ca oricând să se implice efectiv în
soluţionarea problemelor specifice Mării Negre şi zonei adiacente acesteia.
În acelaşi timp, asistăm şi la o „trezire” a populaţiilor din zonă, tot mai
conştiente de rolul pe care trebuie să îl joace în destinul ţărilor lor. Astfel,
concomitent cu amplificarea şi sofisticarea mişcărilor pentru o
democratizare reală şi o adoptare mai rapidă a principiilor economiei de
piaţă şi ale respectării drepturilor omului, se remarcă apariţia în regiune a
unei noi generaţii de lideri politici, prooccidentali, cu vederi şi idealuri
5 Ibidem, p. 20.
6 Colonel dr. Ion COŞCODARU, Determinări geopolitice şi geostrategice în bazinul Mării
Negre şi în zona adiacentă acestuia, în Gândirea Militară Românească, nr.2/2004, p.54.