PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

MAREA NEAGRĂ - EPICENTRUL ELIPSEI STRATEGICE
EUROPEANO-ARABO-ASIATICE. GEOPOLITICA PETROLULUI
I. Petrolul, „bun la toate”
Colonel lector univ. dr. ing. Marian RIZEA *
Motto: „PANTA RHEI“
Suveran între combustibili, materie primă râvnită şi răsfăţată pentru
sectoare de vârf ale industriei moderne, omniprezent în viaţa de toate zilele a
omului, important factor al prosperităţii popoarelor, „aurul negru” domină
cu autoritate economia şi civilizaţia contemporană, dând naştere unei
adevărate „epoci a petrolului”.
Petrolul este un personaj cu două feţe, una prietenoasă, cealaltă
ameninţătoare. Chipul opulenţei este cel în faţa căruia s-au prosternat anticii,
adoratori ai fântânilor focului veşnic, cel ridicat în slăvi de economişti, care
evaluează puterea după numărul barililor extraşi, transportaţi sau rafinaţi,
cumpăraţi sau vânduţi. Chipul mizeriei este acela pe care-l blesteamă
victimele focului grecesc, ale tancurilor şi ale avioanelor de bombardament,
acela pe care-l denunţă sociologii, în numele luptei împotriva tuturor
poluărilor fizice şi morale.
„Mană cerească sau blestem“, petrolul are o istorie foarte veche, ale
cărei origini se pierd în istorie. O istorie strălucitoare şi tenebroasă în care
sunt prezenţi protagoniştii şi mulţimile, novatorii şi truditorii de rând,
bogaţii şi săracii; în care petrolul este cauză şi efect; hotărăşte
deznodământul războaielor, care la rândul lor hotărăsc viitorul petrolului; în
care cei puternici îşi exercită autoritatea asupra celor mici; în care, apoi, cei
mici îşi iau revanşa asupra celor mari.
Zămislit pe fundul mărilor, prin putrefacţia microorganismelor
animale amestecate cu rămăşiţe vegetale, în a căror structură intră carbonul
şi hidrogenul (diatomee, protozoare, radiolari, alge unicelulare, saprofite
…), sub acţiunea microbilor anaerobi, ţiţeiul, de multe ori în asociere cu
gazul metan, a constituit o bogăţie de seamă a multor state, fiind denumit
bitum, smoală, catran sau asfalt.
* Academia Naţională de Informaţii
29
Vechiul Testament descrie Marea Moartă ca fiind locul unde nu
vieţuiesc peşti, nici crustacee, nici alge, nici corali. Apele sale „metalice”
sunt încărcate cu clorură, bogate în sare. Grecii şi romanii au numit-o lacul
Asfaltit. Strabon nu-şi ascunde uimirea. Asfaltul, spune el, „se găseşte în lac
în cantităţi foarte mari. Din când în când, la intervale neregulate, vezi
această substanţă ţâşnind din adâncurile lacului cu atâta forţă încât apa
clocoteşte”. El explică: „asfaltul este o substanţă pământoasă care,
lichefiată de căldură, ţâşneşte şi se dilată, dar îşi schimbă imediat starea,
pentru că, în contact cu apa rece, se solidifică, formând o masă dură…
Asfaltul pluteşte pe apele lacului, iar oamenii din partea locului, urcaţi pe
plutele lor, se îndreaptă către locul unde s-a produs erupţia, taie asfaltul şi
iau câte bucăţi pot duce.”
La răsărit, pe ţărmurile imbibate cu ulei ale Marii Moarte, se ridică
un munte numit de arabi Tur el Homar: stânca de asfalt.
Recitind Biblia, aflăm că Dumnezeu îi spune lui Noe: „Fă-ţi o
corabie din lemn de salcâm. În corabie să faci despărţituri şi smoleşte-o cu
smoală pe dinăuntru şi pe dinafară”(VI, 14, Facerea).
Întreaga istorie a petrolului poate fi rezumată într-o singură cifră:
aceea a producţiei cumulate. Se estimează că, din anul 1859, când pseudocolonelul
Drake a văzut ţiţeiul erupând la Titusville(SUA) şi până în
prezent, adică în o sută patruzeci şi şase de ani de extracţie sistematică, au
fost produse şi consumate peste 60 miliarde de tone de petrol.
Ce a devenit această cantitate de ţiţei? A ars pe altarul focurilor
eterne, în candelabrele palatelor şi opaiţele cocioabelor, a slujit pentru
călăfuirea corăbiilor, drept mortar la construcţii, ca manta a şoselelor; a
vindecat sau a încercat să vindece felurite boli; a gresat angrenaje, a uns
maşini; s-a transformat în mii de produse plastice sau textile; a slujit drept
combustibil pentru focarele cazanelor, carburant pentru motoarele
mijloacelor de transport pe apă, pe şine, pe şosele şi pe cer.
Automobilele, simbolul popular al civilizaţiei secolelor XX şi XXI,
nu consumă doar petrolul sub formă de carburanţi (benzine, motorine),
lubrefianţi (uleiuri, vaseline) sau antigel. Petrolul este, în acelaşi timp,
încorporat în materialele din care sunt alcătuite volanul, tabloul de bord,
portierele, scaunele, pneurile etc.
La jumătatea secolului al XX-lea, cercetătorii din mai multe state
dezvoltate, îngrijoraţi de apariţia unei penurii de hrană, pe fondul creşterii
populaţiei planetei, au realizat produse alimentare pe bază de petrol.
Reţetele există, la fel ca şi dorinţa omenirii de a nu le utiliza niciodată.
De-a lungul timpurilor, petrolul a luminat, a încălzit, a dat viaţă.
Dintr-o lovitură, el a schimbat ierarhia marilor porturi ale lumii, într-atâta a
fost eclipsată mişcarea celorlalte mărfuri de traficul naval cu hidrocarburi.
30