PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

unele mai puţin bune decât obişnuiau să facă, în schimb, îşi asumă noi
responsabilităţi.
Prelungirea acestui argument este că, chiar în era globalizării atât
statele, cât şi un sistem statal continuă să existe. Între timp, cum s-a
specificat mai sus, ideea unei ordini internaţionale este mult mai limitată
decât ordinea globală mondială, sugerând că globalizarea se raportează la
condiţia statelor invitate să dezvolte teoria despre natura ordinii
internaţionale ca fiind mai apropiată de statele globalizate.
Trebuie să ne confruntăm cu un aparent paradox care ar putea fi
într-adevăr o ordine internaţională a globalizării statelor. Acesta nu se referă
la toate problemele legate de ordine, dar totuşi angajează un număr
semnificativ al aspectelor. De exemplu, o problemă principală în orice stat
devenit globalizat este aceea de a privi către drepturile omului încă de la
început. În acest caz, încercările comunităţii internaţionale de modificare a
practicilor non-intervenţiei în cazul drepturilor omului pot fi înţelese ca o
modestă intervenţie în a pune întrebări despre un set de reguli de bază – în
ordinea internaţională apropiată de natura „noilor” state globalizate. O mare
greşeală ar fi dacă am considera că globalizarea ar însemna sfârşitul tuturor
proiectelor internaţionale.
Puncte-cheie:
• Globalizarea este gândită des ca fiind o formă extremă de
interdependenţă. Aceasta este privită, în mare parte, ca fiind o schimbare a
mediului înconjurător extern în care există statele.
• Rezultatul acestor implicaţii denotă faptul că statele sunt acum
mult mai slabe ca actori, decât în perioada precedentă.
• Dacă aceasta constituie un caz, ideea unei ordini
internaţionale ar fi mai puţin relevantă în concepţia noastră de ordine.
• Dar dacă globalizarea este considerată ca fiind transformarea
în însăşi natura statelor, aceasta sugerează că statele sunt încă în centrul
discuţiilor pentru noua ordine: sunt diferite, dar nu învechite
• În acest caz, nu există nici o contradicţie între normele şi
regulile sistemului statal şi existenţa statelor globalizate.
• Această ordine internaţională nu va avea mai puţine norme în
recunoaşterea noii naturi a statelor, precum şi a funcţiilor transformate.
Regulile de suveranitate şi de non-intervenţie sunt supuse schimbării, ca
simptome ale adaptării.
Concluzii
Pe scurt, acum ne confruntăm cu o situaţie hibridă în care statele îşi
împart responsabilitatea de gazdă cu organizaţiile guvernamentale şi nonguvernamentale.
Anterior, funcţionarea ordinii internaţionale a fost analizată
pentru armonizarea relaţiilor şi protejarea statelor, astfel încât interesul
comun să conveargă către afaceri, în special ca furnizor de hrană pentru
propria populaţie.
Această situaţie a devenit acum mult mai complexă. Multe
prevederi (bunuri economice, monitorizarea drepturilor omului, accesul la
informaţii) care, la început, cădeau în sarcina exclusivă a statelor, acum sunt
în sarcina organizaţiilor internaţionale şi, deci, privesc ordinea
internaţională.
Aceasta nu înseamnă că ordinea internaţională a intrat într-un ciclu
redundant. Înseamnă, pur şi simplu, că aceasta are nevoie să fie redestinată
pentru o nouă împărţire a forţei de muncă între state, a reţelei globale şi a
formelor rudimentare ale guvernării globale. Atât timp cât statele există ca o
sursă de structuri politice, ele vor constitui un sistem statal cu propriile
reguli şi norme. Identitatea statelor este într-o considerabilă schimbare, către
o extindere pe care o putem descrie ca o globalizare a statelor. Dar aceste
state globalizate există încă în interiorul unei ordini internaţionale, cu toate
că acum diferă de înfăţişarea istorică şi dezvoltă un set de principii care
reflectă transformarea lor. Scopul ordinii post-război rece este expresia unei
căutări permanente şi neîntrerupte.
27
28