PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

etnice sau de altă natură din această zonă şi au impus, ca o necesitate,
lansarea Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.
Încă se mai menţin focare de criză în această zonă încercată de
tensiuni şi reminiscenţe de natură politică, culturală şi etnice. Gestionarea
situaţiei din această zonă a fost mediată pe cale politică, economică şi
militară sub control NATO, UE şi OSCE.
În evoluţia de realizare a securităţii europene se constată în ultimii
ani o amplificare a eforturilor pentru edificarea stabilităţii la nivel regional,
ca o etapă intermediară a procesului de stabilitate la nivel global. Eforturile
depuse de comunitatea internaţională pentru instaurarea păcii în Balcani,
Orientul Mijlociu şi Africa sunt concludente şi pun în evidenţă preocupările
instituţiilor internaţionale de securitate.
Aceste organisme trebuie să facă uz de instrumentele avute la
dispoziţie (politice, economice şi militare), pentru realizarea şi dezvoltarea
stabilităţii europene, pentru dezvoltarea relaţiilor interstatale, conlucrarea şi
cooperarea în cadrul acestora şi, nu în ultimul rând, în impunerea unor
decizii şi hotărâri la nivel global. Din această perspectivă, alianţele şi
înţelegerile regionale vor rămâne trăsături ale politicii internaţionale
viitoare, chiar dacă ele se vor adapta noilor circumstanţe şi vor contribui la
dezamorsarea situaţiilor de criză. Pe baza acestor tendinţe pot fi evidenţiate
o serie de evoluţii şi reconfigurări posibile ale mediului actual de securitate:
‣ Naţiunile, chiar şi marile puteri, nu pot contracara singure
ameninţările transnaţionale. Alături de coaliţiile
instituţionale – NATO sau UE, coaliţiile ad-hoc de voinţă
de tip zonal sau regional vor fi, în continuare, posibile şi
de actualitate;
‣ Marile puteri vor reitera permanent dreptul de a decide în
problemele majore ale lumii contemporane, fie ele
politice, economice sau militare;
‣ Creşterea şi diversificarea rolului structurilor de securitate
(ONU, OSCE, NATO, UE), în prevenirea şi gestionarea
situaţiilor de instabilitate implică noi orientări privind:
realizarea coaliţiilor militare, folosirea mijloacelor de
intervenţie în forţă în diferite teatre de operaţii, strategia
operaţiilor şi modalitatea de realizare a acestora
(impunere, menţinere, stabilitate post conflict);
‣ Migraţia, cu efecte destabilizatoare, se poate constitui întro
ameninţare în condiţiile liberalizării circulaţiei
persoanelor, amplificării stărilor conflictuale şi perpetuării
crizelor economice în ţările din centrul şi sud-estul
Europei;
‣ Disputele teritoriale reprezintă, în continuare, o sursă
generală de instabilitate şi de creştere permanentă a
situaţiilor de risc;
‣ Încă se mai menţin tensiunile acumulate de secole,
prejudecăţi, traume şi dorinţe de revanşă, care perpetuează
stări conflictuale de tip zonal sau regional (conflictele
din Bosnia şi Kosovo, acţiunile teroriste din Spania,
Federaţia Rusă, Turcia şi spaţiul ex-sovietic).
‣ Terorismul va continua să fie o ameninţare permanentă,
manifestându-se atât ca instrument al clanurilor mafiote şi
lumii interlope, cât şi ca factor de presiune politică
violentă (Madrid, Kosovo, Cecenia);
‣ Proliferarea armelor de distrugere în masă şi traficul de
armament şi materiale radioactive.
Tendinţele menţionate reclamă, în mod firesc, necesitatea accelerării
procesului de integrare în structurile europene şi euro-atlantice şi
realizarea unui climat de stabilitate care să permită combaterea riscurilor şi
ameninţărilor specifice etapei actuale.
1.1.2. Principalele riscuri şi vulnerabilităţi specifice etapei actuale a
mediului european de securitate
Actuala arhitectură de securitate reflectă trăsăturile esenţiale ale
mediului geopolitic şi geostrategic în care se derulează: tranziţia către
sistemul internaţional multipolar; competiţia între puteri în spaţiul euroatlantic
pentru redistribuirea rolurilor; lărgirea NATO şi a Uniunii
Europene; tentativele Federaţiei Ruse de a-şi reafirma statutul de mare
putere pe arena europeană.
Toate acestea se derulează în condiţiile menţinerii unor riscuri şi
ameninţări la adresa stabilităţii şi securităţii mondiale. Riscurile şi ameninţările
clasice la adresa securităţii europene se menţin la nivel minim, de
actualitate rămânând cele asimetrice, respectiv:
- fenomenul terorist, sub toate formele sale de manifestare
(Madrid, Cecenia, Moscova, Osetia de Nord, Irlanda de Nord).
Riscurile proliferării fenomenului terorist în statele europene
tind să se amplifice, mai ales în acele ţări în care există
instabilitate politică şi în rândul cărora se constată apariţia unor
lideri sau grupări cu atitudini din ce în ce mai radicale sau de
tip nedemocratic. Terorismul islamic continuă să se adapteze la
noile condiţii, în care riposta internaţională şi-a demonstrat
fermitatea (Kosovo, Bosnia-Herţegovina), prin renunţarea la
265
266