PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

America a încetat să fie o superputere, pentru că şi-a realizat
scopul: globalizarea – o globalizare care, mai mult decât atât, o ajută o să
promoveze deşi noţiunea nu e pe deplin înţeleasă.
Globalizarea este cea mai semnificativă transformare şi subiect al
epocii contemporane şi, în acelaşi timp, o teorie socială apărută odată cu
decăderea sistemului marxist.
Globalizarea şi globalismul sunt produsul condiţiilor istorice
specifice ultimilor 30 de ani ai secolului 20 8 .
Globaliştii continuă să susţină că există mari transformări la
sfârşit de secol în întreaga lume ce pot fi incluse în globalizare. Această
nouă eră – denumită lumea fără frontiere şi simbolizată de căderea zidului
Berlinului – a devenit evidentă în momentul încheierii războiului rece.
Nu sunt instituţii comune cu rol global care să îndeplinească funcţii
minime într-o societate. Ideea de bază se referă la globalizare ca stat şi ca
înţeles (Laidi 1998).
Alte versiuni sunt evaluările sociologice ale dezordinii rezultate din
absenţa controlului universal, asociat cu globalizarea. În general, este drept
că nu există o entitate globală care să deţină controlul general 9 .
Globalizarea nu este ceea ce noi toţi dorim şi sperăm, ce zicem şi ce
facem. Este ceea ce se întâmplă cu noi toţi 10 . Situaţia prezentă este lipsită de
ordine, pentru că este lipsită de scopurile unui organizaţii sau agenţii
responsabile.
Toate aceste argumente ne sugerează că globalizarea este
necorespunzătoare în sens conceptual pentru înţelegerea ordinii contemporane.
Ea este variată în efecte, lipsită de scopuri şi obiective, iar noi nu
putem observa ridicarea unei ordini pe această bază. Într-adevăr, cele mai
importante referiri la globalizare atrag atenţia asupra dezorganizării acestui
proces.
Puncte-cheie:
• Globalizarea este prezentată ca efect al sfârşitului războiului
rece, care a condus la dezvoltare în diferite zone geografice.
• Globalizarea trebuie înţeleasă ca factor care a cauzat sfârşitul
războiului rece. A fost procesul de marginalizare a Uniunii Sovietice, a fost
procesul care i-a accentuat slăbiciunile.
8 M. COX, Globalization: Critical Reflections, 1996.
9 Z. BAUMAN, Globalization: The Human Consequences, Polity Press, Cambridge, 1998, p.
58.
10 Ibidem, p. 60.
25
• Globalizarea este un element de continuitate dintre perioada
războiului rece şi perioada de după războiul rece, aceasta din urmă fiind,
sub o formă sau alta, o continuare a vechii ordini.
• Un număr important de autori sunt sceptici în a afirma că
globalizarea este o caracteristică de bază a societăţii contemporane, unul
din motive fiind că, o lungă perioadă de timp, acest curent istoric nu a fost
specific sfârşitului de secol XX.
• Globalizarea nu mai poate fi controlată şi dirijată în privinţa
formei şi ordinii. Suntem mai degrabă obiectul globalizării decât subiectul
său.
26
V. O nouă ordine internaţională prin globalizarea statelor
Toate aceste posibile obiecţii la definirea globalizării sunt elemente
ale ordinii contemporane. Globalizarea nu poate defini în totalitate condiţiile
ordinii internaţionale. Globalizarea poate fi interpretată ca reprezentând
stâlpul de rezistenţă al acestei ordini internaţionale, numai dacă înlocuieşte
celelalte elemente tradiţionale. Dar dacă globalizarea este ceva adiţional şi
nu un substitut al ordinii, atunci nu este surprinzător că ea devine cheia
noilor condiţii în ordinea post-război rece.
Ideea poate fi susţinută mai departe. Dacă globalizarea nu este un
proces în afara şi deasupra activităţii statelor, ci este un element în
transformarea acestora, nu e raţional să dezvoltăm pe aceste deducţii
concepţia de globalizare a statelor. Globalizarea nu face ca statele să
dispară, dar este calea de a gândi forma lor. Dezvoltând o asemenea logică,
globalizarea nu respinge ideea de ordine internaţională, ci din contra. Este
necesar ca ideea de ordine internaţională să se poate baza pe globalizarea
statelor, şi numai când aceste procese se vor definitiva vom putea evalua
ordinea spre care tindem.
În dezbaterile referitoare la globalizare sunt făcute o serie de
confuzii, mergându-se până la tendinţa de a vedea acest fenomen ca ceva
particular, aparţinând mediului în care evoluează fiecare stat. Globalizarea
defineşte gradul de interacţiune dintre state, semnificaţia graniţelor şi
realitatea care desparte actorii naţionali. Nu există îndoială că aceasta este o
parte a globalizării. O altă semnificaţie a globalizării este aceea de fenomen
al dezvoltării, ca proces natural intern de schimbare a statelor. Prin urmare,
globalizarea poate fi înţeleasă ca o expresie a profundelor transformări în
interiorul statelor, în relaţiile sociale dintre state din ultimul deceniu.
Acestea ne fac să gândim nu la dispariţia sau la retragerea statului, ci la
schimbarea funcţionalităţii sale: statele încă există, deşi fac lucruri diferite,