Securitate

RĂZBOI BAZAT PE REŢEA SAU REVOLUŢIE
ÎN ARTA MILITARĂ
Dr. Nicolae DOLGHIN
Într-o lume aflată în proces alert de reconfigurare şi
căutări, rămâne actuală vechea constatare că militarii se
pregătesc întotdeauna pentru următorul război. Este una banală
care explică de ce, în succesiunea evenimentelor, războaiele
diferă unul de celălalt, dar au şi multe lucruri comune. Cu cât
războaiele au fost mai apropiate în timp, cu atât asemănările
sunt mai evidente. Excepţie fac, probabil, cele două războaie
din Irak, desfăşurate cam la un deceniu unul de celălalt. Deşi la
ele au participat aproximativ aceiaşi actori principali, s-au
întrebuinţat într-o măsură covârşitoare aceleaşi categorii de
armament, războaiele au diferit total ca desfăşurare. Diferenţele
esenţiale au fost imprimate nu atât de tehnologia înaltă şi
armamentul de înaltă precizie folosite masiv în conflictul din
2003, cât de integrarea tuturor componentelor luptei armate în
concepţia „războiului bazat pe reţea” (Network Centric
Warfare) pe timpul celei de-a doua campanii din Irak.
Organizarea şi desfăşurarea operaţiilor în cadrul RBR
au permis cunoaşterea superioară şi permanentă a spaţiului
luptei, la un nivel nemaiîntâlnit până acum în războaie, oferind
forţelor flexibilitate, iniţiativă, viteză şi precizie în orice mediu,
cum nici ele nu se aşteptau. Chiar şi sintagma „spaţiul luptei”,
proprie conceptului RBR, reflectă revoluţia produsă în
reprezentările dimensionale despre constituirea vectorilor
violenţei armate. De asemenea, în cadrul coaliţiei antiteroriste,
RBR, ori unele secvenţe ale sale, şi-a dovedit superioritatea,
oferind, practic, posibilitatea reacţiei instantanee la atacuri,
teroriştii putând fi loviţi chiar în momentul descoperirii sau pe
163
timpul acţiunii. După apariţia primelor declaraţii despre
aplicarea RBR în Irak, în 2003, s-a constatat că şi alte armate
aveau preocupări asemănătoare.
În esenţa sa, RBR revoluţionează planificarea şi desfăşurarea
viitoarelor războaie, indiferent de amploare, oferind o
bază principial nouă de conducere a tuturor componentelor
statului participante la război, a forţelor aflate în teatru, dar şi a
grupărilor operaţionalizate şi rezervelor aflate la distanţe mari
de teatru.
Această filosofie a fost posibilă datorită saltului, fără
precedent, trăit de tehnologia informaţională în ultimul deceniu,
ceea ce a permis includerea într-un flux informaţional unic a
componentelor de informaţii, de execuţie şi de conducere ale
războiului. Prin realizarea şi desfăşurarea din timp, în teatrul de
operaţii sau de război, a unor reţele computerizate ramificate de
cercetare, informaţii şi conducere se creează un câmp unic
informaţional şi de conducere. Acest lucru permite ca
elementele de lovire ale luptei armate, adică cele pentru a căror
eficientizare se consumă resurse şi timp, să nu mai fie prezente
fizic în totalitate în teatrul de operaţii. În schimb, îşi fac simţită
prezenţa prin efectele asupra adversarului. Datorită acestui
câmp unic, în campania din Irak din 2003, aviaţia a putut activa
de pe teritoriul SUA şi altor aliaţi europeni, rachetele de
croazieră au fost lansate din Marea Mediterană şi Marea Roşie,
fluxurile logistice au putut fi gestionate şi conduse, practic, pe
întregul spaţiu de război. S-a realizat, astfel, un spaţiu al luptei
care a depăşit cu mult teatrul de operaţii şi s-a identificat practic
cu cel de război, căpătând dimensiuni strategice. Informaţiile se
actualizează în permanenţă, circulă pe orizontală şi verticală şi
sunt protejate împotriva acţiunilor inamicului. Aceasta permite
cunoaşterea şi evaluarea unitară a situaţiei, în dinamica
evoluţiei sale, de către comandanţii întregului lanţ de comandă,
adoptarea unor decizii în timp real, fără întârzieri, la
164