Securitate

incertitudinii referitoare la ameninţare şi la tipul operaţiei, vor
fi dificil de raţionalizat multele diferenţe care trebuie depăşite
pentru a obţine nivelul de interoperabilitate necesar obţinerii
unui grad ridicat de sincronizare în operaţiile coaliţiei.
Autosincronizarea poate fi înţeleasă şi ca o extensie mai
largă a libertăţii de acţiune prin completarea acesteia cu
libertatea de decizie şi asumarea riscului, bazate pe înţelegerea
unitară a faptelor şi un nivel comun de instruire şi educare.
Considerăm că autosincronizarea va trebui privită prin
prisma a cel puţin trei situaţii distincte, astfel:
1. În acţiunile militare exclusiv naţionale, autosincronizarea
este posibilă deoarece toţi cei implicaţi în decizie
şi acţiune aparţin aceleiaşi culturi, au fost educaţi şi instruiţi în
acelaşi sistem, au aceleaşi valori morale etc. Dacă instruirea
acestora s-a efectuat pe bază de standarde, dacă standardele au
fost îndeplinite, dacă au experienţă de lucru în comun, aplică
aceleaşi seturi de criterii şi analiză, atunci se poate ajunge la
asumarea deciziei, deoarece se presupune că toţi ceilalţi
implicaţi au ajuns la aceeaşi concluzie.
2. În operaţiile militare multinaţionale de tip alianţă,
auto-sincronizarea este posibilă dacă cei implicaţi acţionează
exclusiv pe bază de proceduri de operare standard, validate în
timp, în practică, prin exerciţii şi eventual prin situaţii reale.
Pentru acest lucru este totuşi nevoie de crearea unui sistem de
instruire comun, de exerciţii şi antrenamente, de
interoperabilitate deplină în domeniul tehnologiei, cadru juridic
unitar etc.
3. În cazul acţiunilor militare cu o structură de forţe şi
comandă multinaţională de tip coaliţie, problema devine foarte
grea, dacă nu imposibilă. Aceleaşi considerente, enunţate mai
sus ca fiind puncte de sprijin pentru atingerea autosincronizării,
devin în acest caz puncte de divergenţă. Este greu de imaginat
că nivelurile de instruire din SUA şi din Croaţia, spre exemplu,
79
o ţară cu o armată destul de modernă, sunt compatibile şi că
decidenţii cu acelaşi rang pot fi complementari.
80
Concluzii
Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a evoluat
foarte mult şi oferă acum soluţii pentru multe dintre
preocupările omenirii, şi, implicit, pentru domeniul militar. Este
de asemenea evident, evidenţiere mult vizibilă în business, că
nu tehnologia reprezintă punctul nevralgic al unui sistem, ci
cultura organizaţională şi structura operaţională. Din acest
motiv, subliniem încă o dată că, în ceea ce priveşte Războiul
Bazat pe Reţea, tehnologia oferă soluţii la toate provocările
teoretice enunţate de către iniţiatorii conceptului sau de către
responsabilii militari, dar nu poate înlocui aspectele referitoare
la resursa umană. Considerăm că este momentul să fie luată o
decizie în ceea ce priveşte acest concept în Armata României,
definirea sa, crearea unor responsabilităţi de studiu şi cercetare,
precum şi de aplicare şi de generare a unui document-cadru
care să pună bazele teoretice ale abordării unitare. Dacă acest
aspect va fi rezolvat şi va fi stabilit un „punct 0”, vor fi posibile
dezvoltări ulterioare care vor putea fi aplicabile în practică.
BIBLIOGRAFIE:
[1] David S. ALBERTS, John GARSTKA, Frederick STEIN,
Network Centric Warfare-Developing and Leveraging
Information Superiority, Second Edition, Library of
Congress, feb.2000
[2] David S. ALBERTS, John GARSTKA, Richard HAYES,
David SIGNORI, Understanding Information Age Warfare,
CCR Publications, aug.2001
[3] Ion ROCEANU, Fundamentele Sistemelor C4I,
Bucureşti, Ed. UNAp, 2004