Securitate

- modelul clasic al schimbului de informaţii, caracteristic
sistemelor de tip platformă, în care întâlnim un transmiţător
de informaţii şi unul sau mai mulţi receptori. Acest
model are o seamă de dezavantaje, printre care timpul mare de
distribuire a informaţiilor, necorelarea cantităţii de informaţie
cu necesarul specific al participanţilor (toţi primesc aceleaşi
informaţii în acelaşi timp). Modelul solicită canale de comunicaţii
între toţi participanţii la cooperarea respectivă, iar aceste
canale pot fi cele clasice, end-to-end, prin mijloace de comunicaţii
sau pot fi din cele distribuite de genul poştă electronică,
mesagerie vocală sau workflow (lucru colaborativ);
- modelul oferit de conceptul Război Bazat pe Reţea,
care preia principiile sistemelor C4I - se sprijină pe o bază de
date centrală la care pot avea acces controlat toţi cei implicaţi
într-o activitate de colaborare asociată îndeplinirii unei misiuni.
În acest fel, este suficient ca cei implicaţi să primească strict
datele referitoare la cooperare. Celelalte informaţii necesare în
cantitatea dorită, la momentul optim, sunt decise de fiecare în
parte sau, în anumite situaţii, coordonat, de un responsabil de
misiune.
Timpul necesar cooperării pentru îndeplinirea unei
misiuni variază de la caz la caz. Orice activitate pe care o
implică procesul de cooperare – schimbul de informaţii,
stabilirea punctelor şi momentelor de coordonare, stabilirea
regulilor de operare comune – presupune un anumit consum de
timp. Şi cooperarea poate diferi din punct de vedere al
continuităţii sau al gradului de sincronizare între comandamente
şi între acestea şi forţele care operează în spaţii
geografice distincte şi la distanţe mari sau foarte mari.
Coordonarea este definită ca fiind un aranjament al
forţelor, mijloacelor şi acţiunilor în timp şi spaţiu în jurul unei
misiuni (scop). Ea implică toate cele trei domenii – cognitiv,
informaţional şi fizic, este generată de cerinţele din domeniul
fizic, concepută şi fundamentată în domeniul cognitiv şi se
75
realizează bazându-se pe elementele din domeniul informaţional.
Coordonarea este influenţată de trei factori:
Complexitatea acţiunii este generată, pe de o parte, de
existenţa unui număr mare de entităţi cu grade diferite de
libertate a acţiunii şi, pe de altă parte, de dorinţa de a modela
efortul participanţilor pentru atingerea scopului comun.
Eterogenitatea este generată de nevoia de coordonare a
entităţilor provenite din medii cu culturi diferite, nivel de
instruire diferit, dotare şi doctrine diferite etc.
Ritmul rapid este caracteristic acţiunilor militare moderne,
influenţat în mare măsură de explozia informaţională şi
extinderea capacităţilor de mobilitate ale participanţilor în
acţiuni militare.
76
2.12. Sincronizarea
Sincronizarea se desfăşoară în domeniul fizic, este cel
mai important aranjament al lucrurilor şi efectelor în timp şi
spaţiu, rezultatul planificării detaliate şi al conştientei
coordonări sau colaborări.
Totuşi, poate să fie şi rezultatul comuniunii de
convingere cu privire la o situaţie care asigură o adecvată
ghidare pentru acţiune.
III. Autosincronizarea
Autosincronizarea (self-synchronization) constituie modalitatea
de interacţiune a două sau mai multe entităţi. Ea poate
căpăta forme multiple în spaţiul luptei, dar RBR îi scoate în
evidenţă potenţialul deosebit pentru rezolvarea unor situaţii din
domeniul logisticii, în sprijinul cu foc, sprijinul aerian
nemijlocit, în general în misiuni unde se cer soluţii imediate.
Sunt misiuni complexe, cu riscuri pentru trupele proprii,
executate de regulă într-un mediu dinamic. Oportunităţile RBR