Securitate

Cunoştinţele sunt acumulate în domeniul cognitiv, ca
rezultat al învăţării, înmagazinate în domeniul informaţiei.
Încărcarea în domeniul cognitiv individual se poate face prin
câteva căi, incluzând:
- instruirea anterioară, antrenamentul sau experienţa;
- experienţa directă în domeniul fizic;
- interacţiunea cu alţi indivizi;
- interacţiunea cu domeniul informaţiei.
Cunoaşterea poate, de asemenea, să fie mutată din
domeniul cognitiv în domeniul informaţiei, atunci când este
transmisă altor indivizi, sub forma instrucţiunilor sau regulilor
de manevrare, ori pentru stocare în computere.
2.5. Transmiterea cunoştinţelor
Într-o oarecare măsură, transmiterea cunoştinţelor există
în toate eforturile depuse de oameni, pentru a colabora.
Instrucţia şi doctrina au fost angajate de-a lungul istoriei să
dezvolte un înalt grad al transmiterii cunoştinţelor, avertizărilor,
în rândul trupelor, astfel încât acestea să înţeleagă şi să
reacţioneze la situaţii în modul indicat. Transmiterea
cunoştinţelor este esenţială pentru ca elementele independente
ale unei forţe să-şi poată coordona acţiunile şi pentru ca aceasta
să devină vitală, mai ales când forţele încearcă să-şi coordoneze
acţiunile fără comunicaţii sau să se autosincronizeze. Gradul în
care transmiterea cunoştinţelor poate fi dezvoltată are o
influenţă semnificativă asupra naturii comenzii şi controlului,
naturii şi cantităţii comunicărilor necesare dezvoltării şi
întreţinerii transmiterii de avertizări, uşurinţei şi gradului în
care forţele pot fi sincronizate.
Există, nu de puţine ori, tendinţa de a pune semnul
egalităţii între transmiterea informaţiilor şi transmiterea
cunoştinţelor, ceea ce este eronat, nu numai din punct de vedere
al comunicării propriu-zise, dar şi al suportului tehnic, sau, mai
degrabă, al conţinutului digital. O informaţie poate fi transmisă
69
ca fiind o succesiune de date sau, pur şi simplu, ca un mesaj,
ştire, enunţ limitat la a defini un eveniment (obiect).
Transmiţătorul şi receptorul unei informaţii nu trebuie neapărat
să fie compatibili din punct de vedere al nivelului de educaţie şi
instruire, cultural sau de altă natură şi, mai mult decât atât,
aceştia nu personalizează conţinutul.
Transmiterea de cunoştinţe înseamnă, în primul rând,
compatibilitate între comunicatori, înseamnă logica prelucrării
superioare a informaţiei, înseamnă personalitate şi experienţă
adăugate, înseamnă intervenţia cognitivului asupra evenimentelor.
Din acest motiv, conţinutul comunicării este total diferit
între informaţie şi cunoştinţe, iar structura suportului tehnologic
este diferenţiată, mai ales în domeniul bazelor de date care se
transformă în „knowledge center”. Mai mult decât atât, pentru a
face schimb de cunoştinţe, este necesar a avea aceeaşi bază
educaţională, ceea ce presupune într-o mare măsură compatibilizarea
sistemelor educaţionale şi conţinutul acestora. Acest
deziderat a făcut posibil sau, mai degrabă, a generat apariţia
sistemelor educaţionale cu conţinut distribuit, tip e-Learning.
Este cunoscut proiectul american ADL (Advanced Distributed
Learning), lansat în anul 1999 şi care îşi propune difuzarea de
conţinut educaţional şi instruire acolo unde este nevoie şi când
este nevoie.
Schimbul de cunoştinţe, alături de schimbul de
convingeri (conştientizări - awareness) stă la baza conceptului
autosincronizare, aşa cum schimbul de informaţii asigură
imaginea operaţională comună a spaţiului de luptă, conform
figurii nr. 3.
70