STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Mai mult decât atât, punerea în aplicare a conceptelor doctrinare avangardiste,
mai mult sau mai puţin prezentate, nu ar fi posibilă fără o adecvare a structurilor
organizatorice potrivit formelor şi procedeelor pe care le promovează.
De-a lungul evoluţiei istoriei artei militare, relaţiile dintre concepte, forme,
procedee şi structuri organizatorice au fost unele de intercondiţionare. Astfel, în epoca
modernă, odată cu apariţia masivă a mijloacelor de luptă, ca o consecinţă a revoluţiei
industriale a sfârşitului de secol XVIII şi început de secol XIX, s-au produs schimbări
importante şi în organizarea armatelor.
Acum apar primele mari unităţi tactice şi strategice. Noile forme organizatorice
au corespuns condiţiilor de dezvoltare a armatelor, amploarei şi caracterului
războaielor din acea perioadă.
Astfel, s-a făcut trecerea de la batalion, care era unitatea tactică de bază, la
regimentul de infanterie (care era format din mai multe batalioane) sau la înfiinţarea
brigăzilor, formate la rândul lor, din 4-8 batalioane, iar câteva brigăzi formau o
divizie. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea a apărut armata ca mare unitate strategică
iar, în secolul al XIX-lea, compunerea armatelor a evoluat tocmai datorită noilor
mijloace tehnice de luptă intrate în înzestrare şi dezvoltării caracterului de masă al
oştirilor. Tot în acea perioadă a apărut frontul în armata rusă şi grupul de armate în
Centrul şi Vestul Europei.
Nevoia de a ajuta comandanţii în conducerea şi coordonarea continuă a trupelor
a dus la introducerea în statul de organizare a structurilor de stat major.
Încercând un arc peste timp, azi, fizionomia conflictelor s-a schimbat radical.
Prin amplul proces de restructurare la care asistăm în rândul armatelor dezvoltate se
urmăreşte construcţia unor eşaloane cu efective reduse, uşor de condus, dar deosebit
de flexibile şi mobile, cu o mare capacitate de foc şi de izbire, capabile să desfăşoare
acţiuni militare în orice raioan, indiferent de caracteristicile reliefului şi condiţii
atmosferice.
Ideea este ca structurile militare să fie capabile să ducă acţiuni militare cu un
înalt grad de autonomie acţională. Acest lucru impune asigurarea unor elemente de
conducere, luptătoare, de sprijin şi logistice, care să facă diferenţa în economia unui
conflict armat, cu alte cuvinte o nouă concepţie de structurare a entităţilor militare
care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: supleţe, mare mobilitate şi putere de
foc, capacitate ridicată de dislocare şi de autosusţinere în teatru, timp redus de reacţie,
capacitate de îndeplinire a tuturor măsurilor ce revin forţelor armate.
Unul din efectele RMA asupra transformării armatei îl reprezintă regândirea
operaţiilor militare. Dacă, de exemplu, efectul RMA din timpul celui de al Doilea
Război Mondial era dat de binomul tanc – avion a generalului Heinz Guderian
(considerat părintele spiritual al blitzkrieg-ului), în prezent operaţiile întrunite
reprezintă unul din efectele RMA 14 . Prin urmare, forţele umane trebuie să colaboreze
în îmbinarea modurilor în care se aplică noile tehnologii, noile schimbări
organizaţionale şi acţionale pe fiecare structură, respectiv fiecare categorie de forţe.
14 Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, (coordonatori), Lumea 2007-Enciclopedie politică şi militară,
Bucureşti, Editura Centrul Tenhnic-Editoria al Armatei, 2007, p.158.
93