STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

considerăm că nu au forţa de a aduce un plus de consistenţă demersului nostru de
analiză.
Într-o mică sau mare măsură, definiţiile mai sus prezentate, scot în evidenţă
câteva elemente de natură să particularizeze domeniul în relaţii cu alte procese 8 :
• vizează schimbări fundamentale, profunde şi determinante;
• acordă primatul tehnologiei („primum inter pares”);
• sunt dependente de necesitatea existenţei unui context favorabil pentru a
declanşa schimbări esenţiale;
• revoluţiile se circumscriu unui proces de lungă durată şi reprezintă o stare de
fapt, o finalitate în sine;
• revoluţiile în afaceri militare presupun progrese majore în tehnologia militară,
aducând noutăţi, inovaţii în toate domeniile de manifestare: organizaţional, tehnologic
şi conceptual.
În concluzie, toate cele trei tipuri de revoluţii presupun schimbări majore în
domeniul militar, în părţile care le privesc, fiecare influenţează într-o măsură mai
mare sau mai mică statul şi societatea în ansamblul ei, şi într-o mare măsură
organizaţiile militare, cadrul, structura şi modul de ducere a războiului. Toate aduc
schimbări majore în sfera războiului.
2. Revoluţia în afacerile militare contemporană - o necesitate
La timpuri noi - noi modalităţi de ducere a războiului, noi modalităţi şi
instrumente de obţinere/realizare a dominaţiei în spaţiul de luptă. Deci, la timpuri noi –
armate noi. Este evident că armatele moştenite în urma Razboiului Rece, sunt
inadecvate riscurilor, ameninţărilor, provocărilor şi pericolelor din aceste vremuri. Pe
timpul Razboiului Rece ameninţările, riscurile, provocările erau lansate de la un stat
către alt stat, de la un bloc militar la altul. De aceea, au fost preferate armatele de mari
dimensiuni, bazate pe armament convenţional, greu, cum ar fi, de exemplu, blindatele,
tancurile, trupele mecanizate, la care se adauga arsenalul nuclear. Acestea erau foarte
potrivite războaielor interstatale, de mare intensitate, desfăşurate la nivelul unor vaste
teatre de operaţii.
Asemenea tipuri de armate nu mai corespund provocărilor actuale în care
conflictele se poartă, de regulă, între state şi entităţi nonstatale (organizaţii teroriste,
structuri ale crimei organizate transfrontaliere etc). Astfel, se ipune ca armatele să se
adapteze noilor riscuri şi provocări lansate de organizaţi nonstatale devenind mai
flexibile, mai agile, cu capacitate de dislocare rapidă, mult mai bună decât până acum,
pentru a putea interveni într-un timp cât mai scurt. Ele trebuie să fie capabile să
lovească inamicul la distanţă şi cu precizie şi să aibă o capacitate foarte bună de
acumulare rapidă de informaţii despre potenţialii adversari.
Noile armate necesită şi un stil special de pregătire care trebuie să se axeze pe
calităţile individuale ale luptatorului şi pe capacitatea acestuia de a utiliza cu
randament maxim tehnica din dotare. Această tehnică trebuie să fie mult mai
diversificată decât până acum. Trebuie să existe o specializare mai mare în cadrul
8 Viorel Ostropel, Elemente de artă militară, Sibiu, Editura Academiei Forţelor Terestre, 2006, p.
116.
88