STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

specialişti numesc marea strategie. Aceasta are influenţe la nivel practic asupra
politicii, economiei, structurii industriale, demografiei, sociologiei şi culturii.
Trebuie să subliniem faptul că revoluţiile militare nu se referă la utilizarea unor
mijloace modernizate de ducere a războiului ci, au în vedere, în special, atingerea unor
obiective politice inaccesibile înainte sau/şi atingerea lor pe căi fundamental diferite.
Revoluţiile militare permit aceasta prin schimbarea cadrului general al războiului.
Ele remodelează societatea, statul şi structurile militare, influenţând astfel capacitatea
statelor de a crea şi proiecta puterea militară. Efectele lor finale sunt convergente.
Având în vedere profunzimea schimbărilor implicate, revoluţiile militare nu au loc
foarte des.
Exemple de revoluţii militare sunt: secolul XVII – apariţia statelor moderne şi a
instituţiilor specifice; sfârşitul sec.XVII - sec.XIX – Revoluţia franceză, Revoluţia
industrială; începutul sec. XX. – primul şi al doilea Război Mondial; mijlocul şi sfârşitul
sec.XX – arma nucleară şi rachetele balistice 1 .
Revoluţiile militare nu se referă la dezvoltarea şi folosirea unor noi mijloace ci,
din contră, se raportează la atingerea unor finalităţi politice care odată erau de neatins.
Ele transformă societatea şi statul, precum şi organizaţiile militare schimbând
fundamental atât cadrul cât şi structura războiului.
Revoluţia tehnică (tehnologică) militară reliefează, în principal, consecinţele
tehnologiei militare, civile sau cu dublă întrebuinţare asupra ducerii războiului, fiind
vizibilă în mod practic în sistemele de armamente, echipamente, logistica trupelor etc.
Majoritatea specialiştilor sunt adepţii ideii că revoluţiile tehnologice sunt
determinate de revoluţiile industriale. În acest context, lumea a trecut prin patru
revoluţii tehnologice, prima revoluţie fiind estimată ca având loc la mijlocul secolului
al XIX-lea, a doua la sfârşitul secolului al XIX-lea, a treia în deceniul al cincilea al
secolului XX, iar ultima fiind încă în curs de desfăşurare. Concomitent cu noţiunea de
revoluţie tehnică putem vorbi şi de noţiunea de val tehnologic 2 . În acest caz, primul
val tehnologic trebuie considerat ca desfăşurându-se pe o perioada extrem de lungă,
mai exact din anul 8000 Î.Hr. şi până în anii 1650-1750, al doilea val este marcat de
trecerea la organizarea de tip industrial, practic până în secolul al XIX-lea, iar al
treilea val, numit „valul electronic-informatic” este desfăşurat pe o perioadă relativ
scurtă de timp, până la sfârşitul primei jumătăţi a secolului XXI. Ultimul val, „valul
cibernetic”, este în prezent în curs de desfăşurare şi se bazează pe inteligenţa
artificială, pe dezvoltarea tehnologiilor electronice şi microelectronice având ca bază
mecanismul gândirii umane.
Conţinutul revoluţiei tehnice militare contemporane poate fi dedus din
relevarea trăsăturilor care o caracterizează (caracter atotcuprinzător; ritm rapid de
desfăşurare; amplificarea dimensiunii cosmice; angajarea unor resurse economice,
financiare, ştiinţifice şi umane uriaşe) şi a direcţiilor în care aceasta se desfăşoară
(sporirea considerabilă a efectelor distructive ale armamentului şi tehnicii de luptă;
1 Eugen Bădălan, (coordonator) Concepte strategice şi operaţiune de actualitate, Bucureşti,
Editura Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, 2004, p. 18.
2 Ion Bălăceanu, Nicolae Buruiană, Liviu Scrieciu, Riposta antiaeriană în operaţiile Forţelor
Terestre sub impactul tehnologiilor moderne, Bucureşti, Editura Centrul Tehnic-Editorial al
Armatei, 2005, p.10.
85