STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Aparatul militar al Hamas a parcurs o serie de schimbări în timpul Intifadei, ca
rezultat al măsurilor preventive şi al poziţiei forţelor israeliene.
Hamas se bucură de un puternic supot financiar care este principalul motiv de
creştere al puterii sale. Acesta constă de la organismele neoficiale saudite şi de la
statele din Golf. Fondurile sunt distribuite diferitelor grupuri şi asociaţii care se
identifică cu mişcarea şi de la acestea spre membrii din teritoriu.
Ideologia mişcării acordă o atenţie deosebită activităţiilor de caritate(zekathcare
este şi un principiu al islamului).
Reţeaua asociaţiilor de caritate reprezintă un paravan al activităţiilor specifice
acoperite, inclusiv al legăturilor cu liderii din străinătate, transferurilor de fonduri
către membrii din teren şi identificarea potenţialilor recruţi.
Este puţin probabil ca Hamas să reprezinte o ameninţare semnificativă în afara
graniţelor, sau să deţină capabilităţi pentru a planifica şi desfăşura astfel de activităţi.
În sensul celor mai sus arătate facem menţiunea că statele membre ale UE, în
special cele declarate duşmani de moarte ale islamului, constituie cele mai prolifice
terenuri de desfăşurare a activităţilor arătate care pot constitui şi nuclee sau puncte de
plecare, iniţiere a unor atacuri.
O activitate de importanţă o presupune propaganda activităţilor. În acest scop
Hamas utilizează atât mijloacele electronice de comunicaţie cât şi mijloace
tradiţionale pentru dobândirea sprijinului şi in scop propagandistic.
Serviciile de informaţii israeliene au reuşit să intercepteze unele comunicaţii şi
să demaşte celule Hamas înainte ca acestea să-şi pună în aplicare activităţile. Datorită
vulnerabilităţii acestor mijloace Hamas a început să utilizeze curieri pentru
transmiterea banilor şi ordinelor în West Bank şi Fâşia Gaza. Atât Hamas cât şi
brigăzile Izz al-Din al-Qassam menţin şi operează proprile lor site-uri de internet.
După această prezentare, revenind, arătăm că în prezent există aproape 4
milioane de refugiaţi palestinieni, cea mai mare parte locuind în condiţii improprii în
tabere de refugiaţi supraaglomerate în Cisiordania şi Gaza, în Iordania, Siria, Liban şi
Irak. Palestinienii cer ca aceşti refugiaţi să aibă dreptul de a se întoarce în casele lor
din Israel, în virtutea Rezoluţiei nr. 194 a Adunării Generale a ONU. În contrapartidă,
Israelienii afirmă că un număr aproape egal de evrei au părăsit teritoriile arabe venind
în Israel în 1948 şi se opun întoarcerii refugiaţilor, cel mai probabil pentru a împiedica
formarea unei majorităţi arabă în Palestina, care, pe cale de consecinţă ar periclita
Israelul ca şi stat evreu.
Se cuvine să supunem atenţiei o altă mare latură a conflictualităţii, chiar dacă ea
nu se declară frontal – apa. Regiunea se confruntă cu lipsa apei. Prin eforturile
Serviciului Naţional de Alimentare cu Apă al Israelului s-a făcut posibilă pomparea
apei din Marea Galileei, care se transportă în zonele din centrul şi sudul Israelului,
precum şi în teritoriile palestiniene. Pânzele freatice din care se pompează apa ce
alimentează centrul Israelului sunt cele din Cisiordania. Râul Iordan curge într-o
regiune care ar trebui să facă parte din Palestina. Ambele părţi au nevoie de apă
pentru supravieţuire şi dezvoltare ceea ce determină, desigur, voinţa de a nu ceda.
Revenind la problema palestiniană, Ariel Sharon a vizitat în anul 2000 Muntele
Templului (Haram as Sharif), unde se găseşte şi moscheea Al-Aqsa, dar refuzând să
intre în vreo moschee moschee a stârnit proteste violente, înăbuşite de forţele armate
54