STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ
STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ - Centrul de Studii ... STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ - Centrul de Studii ...
Având în vedere natura predominant agrară a primei economii europene moderne, estimările privind bogăţia relativă înainte de Revoluţia Industrială, ar fi dificil de facut 11 . În plus, calculele în legătură cu balanţa de putere au avut la bază orizonturi pe termen scurt, în timp ce puterea economică a contat mai mult pe termen lung, cum reiese din faptul că unele dintre cele mai bogate state au fost falimentare în câteva ocazii, în timp ce în activitatea militară s-au înregistrat mult mai puţine situaţii de acest gen (Rasler şi Thompson, 1989: 90-97). Astfel, absenţa indicatorilor de bogăţie nu e o limitare serioasă în estimarea capabilităţilor legate de balanţa de putere 12 . Estimările legate de populaţie din ultimii 500 de ani sunt disponibile din datele tuturor statelor majore ale Europei. Principala problemă este că sunt variaţii limitate în numărul relativ al populaţiei în rândul marilor puteri europene, aşa că acest indicator nu poate arata o variaţie substanţială a puterii relative în decursul timpului 13 . O problemă legată de acest lucru este faptul că indicatorii legaţi de populaţie nu pot conta pentru statutul de mare putere al statelor mici, cum ar fi Provinciile Unite ale Olandei, care a concurat cu succes, în decursul unor perioade destul de lungi, cu ţări ca Spania şi Franţa, ţări cu populaţii mult mai numeroase. Mărimea populaţiei a contat, dar a fost un atribut secundar al puterii relative. Acest lucru face ca totul să se reducă la armate. În timp ce statele şi-au pierdut încrederea în mercenari (Howard, 1976), s-au dezvoltat armate, în conjuncţie cu accentuarea luptei bazate pe infanterie şi cu presiunea relaţiilor internaţionale europene (Thompson si Rasler, 1999). Spre deosebire de populaţie, mărimea armatei şi influenţa sa variază semnificativ de la un stat la altul. Statele mai mici, mai sărace şi mai fără ambiţie tind să aibă armate mici faţă de cele mai mari, mai bogate şi mai ambiţioase, iar eforturile de expansiune a controlului teritorial în Europa au fost, de obicei, însoţite de o mărire a armatei. Cei mai proeminenţi aspiranţi la hegemonie din Europa, de obicei, au creat cele mai mari armate ale timpurilor lor, cu scopul de a-şi atinge ţelurile de cucerire militară şi teritorială 14 . Astfel, mărimea relativă a armatei este un indicator valid şi folositor al distribuţiei puterii în Europa continentală în decursul ultimelor cinci secole. Datele legate de mărimea armatei, disponibile în medii pe 5 ani, sunt preluate din Rasler si Thompson (1994), cu două modificări. În primul rând, au fost aduse datele la zi, incluzând şi ultima jumătate de decadă a secolului XX, folosind aceleaşi surse pe care s-au bazat eforturile de colectare ale sintezelor originale de date. În al doilea rând, s-a estimat o statistică otomană a armatei în secolele al XVI-lea si al 11 Cel mai bogat stat European,începând din secolul XVI şi-a orientat puterea capabilităţii de război spre argintul american, şi nu spre recolta sa de lână. Pe de altă parte, bogăţia agrară a Franţei era dificil de mobilizat în folosul statului (Rasler si Thompson, 1989: 94-97). 12 Putine state mici (ex. Olanda) au fost capabile să-şi dezvolte sectorul de schimburi suficient pentru a concura şi a depăşi marile puteri agrare, cel puţin pentru un timp. 13 In Europa de Vest, de exemplu, Franţa era liderul permanent din punctul de vedere al mărimii populaţiei, în decursul mijlocului secolului XIX şi până a fost egalată de Germania unificată, după 1871. 14 O excepţie importantă o constituie Germania secolului XX. 382
XVII-lea care lipsea din datele Rasler-Thompson si care a fost adăugată la studiul european. Estimarea mărimii armatei otomane constituie o problemă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, literatura oferă puţine informaţii numerice. Murphey (1999) furnizează un număr limitat de date pe parcursul a 200 de ani, din care ne-am extrapolat seriile, presupunând că nu au existat schimbări majore între puncte. Prima armată otomană modernă a fost eterogenă. Avea un nucleu, care consta într-un număr impresionant de oameni, creat prin adunarea cavaleriilor din statele cucerite. Oricum, aceste cavalerii nu erau nici pe departe disciplinate şi puteau fi folosite doar pentru câteva luni, de fiecare dată atunci când era nevoie de serviciile lor pentru strângerea recoltelor. A treia problemă o constituie faptul că Europa de Est era doar una dintre ameninţările cu care s-au confruntat trupele otomane. Frontiera cu Persia şi creşterea numărului teritoriilor cucerite a solicitat foarte mult trupele otomane. Din aceste cauze ne-am limitat estimarea la cantităţi ce făceau referire la nucleul continuu al armatei otomane şi nu am evaluat potenţialele cavalerii auxiliare, care veneau şi plecau, în funcţie de circumstanţe. Deşi această regulă de calculare este relativă, furnizează un mijloc mult mai bun de estimare a mărimii armatei otomane în context european decât acela prin care se calculează valoarea ei în Europa, Asia de Sud-Vest şi Africa de Nord 15 . În figura 1 am afişat capabilitatea fiecărei mari puteri europene în timpul ultimelor cinci secole. Este clar că dominaţia pe uscat, pentru majoritatea timpului, a avut-o Franţa, Spania, Imperiul Habsburgic, Germania sau Rusia, în timpul ultimilor 500 de ani. În scopul acestei analize, puterea continentala conducătoare, în oricare perioadă de cinci ani, a fost statul cu cea mai mare armată din grupul european de mari puteri. Pentru majoritatea timpului, începând cu 1490, un stat a avut avantajul, în ceea ce priveşte capabilitatea, asupra celui mai apropiat rival al său. Proporţia puterii militare 0,8 0,7 0,6 1490 1550 1610 1670 1730 1790 1850 1910 19700,5 ( Ani ) - Spania 0,4 - Franţa - Rusia 0,3 Germania Figura 1- Puteri dominante în Europa 15 În unii ani, cavaleriile auxiliare dublau mărimea armatei otomane pentru, perioade scurte de timp (Murphey, 1999). 383
- Page 331 and 332: 1919. Începând cu 1924, Relaţiil
- Page 333 and 334: Tratatul Nord-Atlantic din aprilie
- Page 335 and 336: • revizuirea mandatului şi a nec
- Page 337 and 338: [11] GHICA Luciana-Alexandra (coord
- Page 339 and 340: exercita o influenţa importantă -
- Page 341 and 342: pe de altă parte, îşi propun sin
- Page 343 and 344: forţa a devenit mai politică dec
- Page 345 and 346: materiilor prime şi a energiei, se
- Page 347 and 348: Una peste alta, autorităţile din
- Page 349 and 350: e. Se vor impune norme de comportam
- Page 351 and 352: Bibliografie: [1]. BRĂILEANU, Lumi
- Page 353 and 354: ignorarea acestora, evidenţiază d
- Page 355 and 356: manifestarea geopoliticului sub for
- Page 357 and 358: în toate mediile, deosebit de mane
- Page 359 and 360: [5]. Dicţionarul explicativ al lim
- Page 361 and 362: liderii politici. Declanşată ini
- Page 363 and 364: a le vinde mai târziu la un preţ
- Page 365 and 366: • Teoria jocurilor. Modelarea mat
- Page 367 and 368: Atunci când se analizează problem
- Page 369 and 370: de energie şi de materiale strateg
- Page 371 and 372: Statele sau regiunile în care nu e
- Page 373 and 374: PROVOCĂRI ŞI POSIBILE SOLUŢII PE
- Page 375 and 376: Un pas major în stabilirea unui ca
- Page 377 and 378: menţionate sunt instrumente pentru
- Page 379 and 380: selecţia cazurilor bazate pe varia
- Page 381: potenţialelor ameninţări hegemon
- Page 385 and 386: PERIOADA PUTEREA DOMINANTĂ PERIOAD
- Page 387 and 388: primele sunt mult mai bune decât u
- Page 389 and 390: Aşteptările noastre de la cea de-
- Page 391 and 392: comparaţie cu 21,3% de răspunsuri
- Page 393 and 394: [18] LEVY, Jack S. (2002) “Qualit
- Page 395 and 396: ELEMENTELE DE VALOARE STRATEGICĂ A
- Page 397 and 398: - zonă de resurse naturale (peşte
- Page 399 and 400: complexului este dată de factorul
- Page 401 and 402: valoare strategică deosebită pent
- Page 403 and 404: în baza propriei ideologii şi a p
- Page 405 and 406: maternă. Imboldul spiritual al lui
- Page 407 and 408: văduia răscoala armată şi rezer
- Page 409 and 410: afinităţi între secte religioase
- Page 411 and 412: separării şi absenţei adevăratu
- Page 413 and 414: Gorbaciov, "a suscitat trezirea uno
- Page 415 and 416: O ANALIZĂ A PRINCIPALELOR SISTEME
- Page 417 and 418: acaparare a cât mai multor compani
- Page 419 and 420: Europeană îi va invita pe repreze
- Page 421 and 422: [4]. KOLODZIEJ, Edward A. Securitat
XVII-lea care lipsea din datele Rasler-Thompson si care a fost adăugată la studiul<br />
european.<br />
Estimarea mărimii armatei otomane constituie o problemă din mai multe<br />
puncte de vedere. În primul rând, literatura oferă puţine informaţii numerice.<br />
Murphey (1999) furnizează un număr limitat de date pe parcursul a 200 de ani, din<br />
care ne-am extrapolat seriile, presupunând că nu au existat schimbări majore între<br />
puncte. Prima armată otomană modernă a fost eterogenă. Avea un nucleu, care consta<br />
într-un număr impresionant de oameni, creat prin adunarea cavaleriilor din statele<br />
cucerite. Oricum, aceste cavalerii nu erau nici pe departe disciplinate şi puteau fi<br />
folosite doar pentru câteva luni, de fiecare dată atunci când era nevoie de serviciile<br />
lor pentru strângerea recoltelor. A treia problemă o constituie faptul că Europa de Est<br />
era doar una dintre ameninţările cu care s-au confruntat trupele otomane. Frontiera<br />
cu Persia şi creşterea numărului teritoriilor cucerite a solicitat foarte mult trupele<br />
otomane. Din aceste cauze ne-am limitat estimarea la cantităţi ce făceau referire la<br />
nucleul continuu al armatei otomane şi nu am evaluat potenţialele cavalerii auxiliare,<br />
care veneau şi plecau, în funcţie de circumstanţe. Deşi această regulă de calculare<br />
este relativă, furnizează un mijloc mult mai bun de estimare a mărimii armatei<br />
otomane în context european decât acela prin care se calculează valoarea ei în<br />
Europa, Asia de Sud-Vest şi Africa de Nord 15 .<br />
În figura 1 am afişat capabilitatea fiecărei mari puteri europene în timpul<br />
ultimelor cinci secole. Este clar că dominaţia pe uscat, pentru majoritatea timpului, a<br />
avut-o Franţa, Spania, Imperiul Habsburgic, Germania sau Rusia, în timpul ultimilor<br />
500 de ani. În scopul acestei analize, puterea continentala conducătoare, în oricare<br />
perioadă de cinci ani, a fost statul cu cea mai mare armată din grupul european de<br />
mari puteri. Pentru majoritatea timpului, începând cu 1490, un stat a avut avantajul,<br />
în ceea ce priveşte capabilitatea, asupra celui mai apropiat rival al său.<br />
Proporţia puterii militare<br />
0,8<br />
0,7<br />
0,6<br />
1490 1550 1610 1670 1730 1790 1850 1910<br />
19700,5<br />
( Ani )<br />
- Spania<br />
0,4<br />
- Franţa<br />
- Rusia<br />
0,3<br />
Germania<br />
Figura 1- Puteri dominante în Europa<br />
15 În unii ani, cavaleriile auxiliare dublau mărimea armatei otomane pentru, perioade scurte de timp<br />
(Murphey, 1999).<br />
383
Change language