STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

eprezenta-o modul în care s-ar putea face distincţia dintre coaliţiile create drept
contrabalansare faţă de coaliţiile care au la bază politici birocratice, interese militare
sau presiuni naţionale; sau cum se poate face distincţia dintre strategiile pentru
creşterea productivităţii economice si bunăstării pentru întărirea potenţialului militar,
strategiile similare care au la bază promovarea bunăstării sociale sau a interesului
privat şi creşterea naturală a economiei.
Limitarea contrabalansării la formarea de alianţe, ca răspuns la concentrările de
putere, şi excluderea altor răspunsuri posibile la ameninţările externe, duce la
construirea unui test conservator al ipotezei contrabalansării, deoarece un
comportament pe care unii l-ar clasifica drept contrabalansare noi nu l-am clasifica
aşa, cel puţin în metodologia de desfăşurare a acestui studiu.
Evaluarea
Începem analiza în 1495, an care poate marca originile sistemului de putere
european modern, şi încheiem analiza în 1999. Marile puteri europene (din Levy,
1983) includ Imperiul Otoman (1495- 1699), Spania (1495- 1808), Austria (1495-
1918) 5 , Franţa (1495), Anglia/ Marea Britanie (1495), Olanda (1609-1713), Suedia
(1617-1721), Rusia (1721), Prusia/Germania (1740) 6 şi Italia (1861-1943). Nu există
probleme majore în cadrul sistemului de putere până în 1945. Putem identifica
subsisteme europene înainte şi după 1945, dar rolurile jucate de actorii europeni nu
au fost identice în cadrul celor două sisteme. Înainte de 1945, Europa, în special
Europa de Vest, a fost regiunea centrală în sistemul mondial 7 . De la sfârşitul celui deal
doilea război mondial, această supremaţie s-a sfârşit, odată cu ridicarea Statelor
Unite ale Americii şi a Uniunii Sovietice, şi cu declinul statutului relativ al Marii
Britanii, al Franţei şi al Germaniei. Totuşi, problema politică de bază care a afectat
Europa din 1495 - cum să împiedici un stat să obţină hegemonia regiunii - a
persistat 8 . Ca o consecinţă, ne simţim justificaţi să întrebăm în continuare acelaşi
lucru şi după 1945, ca şi înainte - dacă statele Europene contrabalansează împotriva
5 Spania si Austria erau unite sub conducerea lui Charles al cincilea, în perioada 1519- 1556, şi ne
referim la Habsburgia Unită ca la o singură mare putere în acea perioadă.
6 Rusia include Uniunea Sovietica în perioada 1917- 1991. Prusia/ Germania include Republica
federală a Germaniei în perioada 1945-1989. Sunt probleme conceptuale foarte mari în identificarea
unui sistem european specific după 1945, când sistemul european a încetat să fie subsistemul
dominant la nivel global. Deşi Marea Britanie, Franţa şi Germania de Vest nu au avut mari puteri la
nivel global în perioada de după 1945, ele au fost, totuşi, puterile dominante în sistemul european
(împreună cu Uniunea Sovietică şi Statele Unite). Includem şi Germania de Vest deoarece viitorul
Germaniei a fost problema centrala în Războiul Rece (Tratchberg, 1999), în tot Vestul şi Estul,
deoarece armata Germaniei de Vest a stat la baza apărării convenţionale a NATO în Europa.
7Dupa Kaplan (1957), sistemul dinainte de 1945 a fost ,,subsistemul dominant’’.
8 Acest lucru se reflectă nu numai în alianţa NATO a statelor europene dominante împotriva
Uniunii Sovietice, puterea militară dominantă pe continent, dar şi în comentariile repetate ale lui
Lord Ismay- ţelul NATO a fost „să ţină Rusia la distanţă, americanii aproape şi pe germani jos”.
380