STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

pe de altă parte, îşi propun sincer ca obiectiv să salveze lumea, chiar şi atunci când o
pun în primejdie.
Dar iluziile Statelor Unite de atotputernicie şi inocenţă, în mod paradoxal,
combinate cu noul lor sentiment de vulnerabilitate, care le-au împins la reacţia de
după 11 septembrie, sunt puse la grea încercare. Statele Unite sunt confruntate acum
cu o lume din care nu se pot retrage, dar pe care nu o pot controla şi, după câte se
pare, nici înţelege. Pentru prietenii din străinătate ai Statelor Unite a devenit extrem
de frapantă prăpastia dintre concepte, cu ajutorul cărora administraţia Bush, dar şi
adversarii ei democraţi încearcă să interpreteze noile realităţi şi conceptele care par
evidente, deşi cu nuanţe importante, pentru restul lumii. Afirmarea noilor puteri care
constituie ameninţări potenţiale nu reprezintă o noutate pentru Statele Unite: ele sunt
obişnuite cu astfel de provocări, venite periodic, când din partea Germaniei, când a
Rusiei, a Japoniei sau a Chinei, provocări cărora, până în prezent, le-au făcut faţă cu
succes în războaie, ca şi în timp de pace. Perturbante pentru americani au devenit
complexitatea şi ambiguitatea relaţiilor lor cu aceste noi puteri, imposibilitatea de a le
eticheta definitiv drept prieteni, duşmani sau concurenţi. Şi mai surprinzător încă
pentru ei este puterea unui număr mare de mici state, inclusiv din sfera lor de
influenţă latino-americană, capabile să le sfideze: fără a-i mai pune la socoteală pe
Castro, pe Chavez sau pe Morales, e de-ajuns să ne amintim că Statele Unite nu au
putut convinge Mexicul şi Chile să voteze în favoarea rezoluţiei lor antiirakiene din
2003. Să adaugăm la acest tablou sumbru ostilitatea difuză a unor grupuri şi mase ale
căror resentimente şi opoziţie li se par americanilor de-a dreptul misterioase şi care le
contestă principalul atu - percepţia pozitivă pe care au avut-o întotdeauna asupra ţării
lor şi a rolului ei în lume.
Principala dificultate este că această lume devine mai eterogenă în termeni de
percepţii şi de reacţii patimaşe (sub influenţa resentimentului şi a dimensiunii
religioase) şi în acelaşi timp mai puţin inegală în termeni de putere (datorită noii
eficacităţi a "armelor celor slabi" şi noii dificultăţi pentru cei puternici de a-şi
exploata avantajele materiale).
Pentru a începe să înţelegem această dificultate, am avea nevoie nu numai,
cum spune Thomas Schelling, de "o teorie a antagonismului incomplet şi a
partenariatului imperfect” 3 , ci şi de o teorie a inegalităţii incomplete (dat fiind că cel
mai puternic nu este niciodată destul de puternic pentru a se impune total şi a se
proteja de orice ripostă) şi a reciprocităţii imperfecte (de vreme ce egoismele şi
opresiunile continuă să existe şi chiar să se agraveze pe alocuri, deşi într-un mod mai
complex şi mai deghizat). În lumea în care trăim, forţa şi diplomaţia, ca şi instituţiile
internaţionale sau retorica ideologică trebuie să se bată în permanenţa pentru a găsi
cea mai bună formulă de diferenţiere şi de coerenţa.
Suntem martorii a ceea ce s-ar putea numi "o contrarevoluţie a problemelor
militare". Terorismul, ca şi constatarea ca o victorie militară spectaculoasă obţinută în
câteva zile nu rezolvă nimic au aratat limitele unei superiorităţi tehnice ce ar fi trebuit
să obţină un maximum de rezultate cu un cost minim de pierderi omeneşti şi pagube
colaterale. Raspunsul previzibil al adversarului mai puţin avansat tehnic şi mai puţin
3 Idem, „Un secol al puterii relative”.
341