STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

omânească a cunoscut turbulenţe inerente într-o lume care încearcă să-şi recapete
rosturile, frământată de criza energetică şi mai apoi, de cea financiară.
Devenise obişnuinţă în a afirma, pe la începutul anilor 2000, că armata română
a fost „vârful de lance” care a deschis şi facilitat integrarea în NATO şi, ca o
consecinţă firească, cea în UE. Adevărul este undeva la mijloc: pentru că armata
trebuie să devină principala componentă naţională de participare la Alianţa Nord
Atlantică a fost nevoie de o perioadă lungă de reforme. După semnarea documentului
de aderare la instituţia Parteneriatului pentru Pace, liderii politico-militari şi-au dat
seama că Armata Română nu era compatibilă cu statutul NATO. Şi au început
căutările, măsurile, reformele. În primul rând s-a trecut la o reducere drastică a
efectivelor de cadre şi de militari, cu tot apanajul de probleme de ordin social care
derivau din aceste demersuri. Concomitent a trebuit să pregătim cadrele militare într-o
nouă manieră, într-o nouă mentalitate. S-a trecut la abrogarea legii Serviciului militar
obligatoriu – act de mare încărcătură politică şi socială. Au urmat primii paşi în aşanumita
etapă a „profesionalizării armatei”, etapă nerezolvată până astăzi tocmai
datorită costurilor importante pe care le reclamă o asemenea măsură.
S-au iniţiat programe de retragere şi distrugere a tehnicii şi armamentelor
învechite, concomitent cu alocarea unor sume importante pentru procurarea altora de
tip nou, compatibile cu cele existente în armatele statelor din Alianţă. Lucrurile nu vor
fi rezolvate pe termen scurt. România se confruntă la această oră cu o criză acută de
sistem, care a îngheţat o parte din tentativele de modernizare a organismului militar.
4. Modalităţi perverse de manifestare a fenomenului globalizării militare
Globalizarea miltară este, în linii mari, un proces ce include atât extensia, cât şi
intensitatea legăturilor militare care se stabilesc între unităţile politice la sistemului
internaţional. Această relaţie reflectă, cu alte cuvinte, sistemul de legături şi raporturi
militare internaţionale, dar şi impactul inovaţiilor tehnologice importante în domeniul
militar. Ce s-a întâmplat în urma unor asemenea „compresii” şi/sau „depresii” aflate
într-o permanentă dinamică?! Din punct de vedere istoric, procesele au dus la o
apropiere mai mare între centrele militare de putere, crescând astfel gradul de
probabilitate în izbucnirea conflictelor, în funcţie de capacitatea acestor centre în
proiectarea la distanţe mari a puterii distructive. Concomitent, timpii de decizie şi/sau
de reacţie s-au micşorat şi astfel, tehnica militară a devenit în mod progresiv parte
integrantă a vieţii sociale moderne.
Analizate din punctul de vedere al probabilităţii de „producere” şi „consumare”
lineară, aceste fenomene nu produc nimic spectaculos, actele de decizie necesare
gestionării acestora înscriindu-se în cadrul unor seturi de norme şi de algoritmi
prestabiliţi în totalitate.
Numai că fenomenul globalizării poate scăpa foarte repede de sub control,
situaţie care poate provoca efecte cu caracter pervers, din care unele foarte geru de
remediat. Decidentul poartă aproape întotdeauna răspunderea pentru modul de
gestionare a fenomenului de globalizare, în general şi de sesizare, evitare sau
rezolvare a efectelor negative şi perverse ale acestuia, „datorate”, în esenţă, atât
dificultăţilor proprii manifestate în actul de gestionare, cât şi a celor datorate unor
grupuri decidente superioare sau inferioare cu care se interrelaţionează.
323