STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

a mijloacelor de comunicare în masă, a devenit un fenomen quasi-continuu, întrerupt
doar când statele se află în război. În restul timpului relaţiile internaţionale înseamnă
consolidarea păcii, contacte diplomatice şi o lume ce tinde spre globalizare.
Se naşte o întrebare logică: războiul este o necesitate, o lege naturală, un
mecanism de progres al umanităţii în sens hobbesian, sau este, dimpotrivă, un
fenomen ce poate fi evitat, ne-necesar, doar o “boală de creştere” a civilizaţiei
noastre? Răspunsul la această întrebare este crucial, deoarece stabileşte dacă războiul
este doar o discontinuitate, un accident în armonia universală, sau din contră, dacă
confruntarea este elementul polar al unei legi dialectice de dezvoltare, singura cale de
supravieţuire şi evoluţie a rasei umane. Gânditorii realişti şi cei idealişti oferă soluţii
divergente la această dilemă. Idealiştii cred că pacea poate învinge şi într-un final, ea
va deveni o stare socială eternă, acompaniată de o cooperare globală permanentă.
Realiştii şi neo-realiştii însă, acceptă competiţia între actorii internaţionali, războiul,
ca pe o necesitate. Ceea ce ei doresc este să descopere o modalitate de reglementare a
conflictelor şi tensiunilor inerente protejând vieţile oamenilor, şi prin care să se
obţină victoria, de preferinţă utilizând arme neletale. Căci, dacă războiul este un dat,
atunci el trebuie să devină din ce în ce mai eficient, dar în acelaşi timp, din ce în ce
mai sigur pentru viaţa umană. Mai eficient înseamnă a-şi atinge scopurile într-un timp
mai scurt (deoarece astăzi, accentul războiului s-a deplasat de la spaţialitate spre
temporalitate) iar mai sigur semnifică a nu expune vieţile luptătorilor proprii, a evita
masacrarea forţelor inamice şi a proteja populaţia civilă.
Există o singură cale spre utilizarea unui tip de război permanent, aceea de a fi
planificat şi condus, de a fi dezvoltat în acelaşi timp cu strategiile de cooperare şi
vizând aceleaşi state. Astfel vom avea un război continuu, care va menţine echilibrul
între cooperare şi conflict, având ca rezultat atingerea obiectivelor politico-militare cu
un număr minim de victime.
Începând cu conceptul de Război Continuu, conflictul nu mai este însă văzut ca
un război care întrerupe perioade de pace, ci el tinde să devină un conflict permanent
dus sub diferite forme. Cooperarea şi conflictul pot chiar să convieţuiască. Până acum,
războiul nu a putut fi susţinut într-o manieră permanentă, deoarece el consuma sau
distrugea resursele naturale, materiale şi umane, care aveau să se regenereze pe timp
de pace, în scopul declanşării unui nou război. Astăzi, fiind bazat pe informaţie, (o
resursă neconsumabilă datorită transmisibilităţii, exploatării şi multiplicării ei)
războiul tinde să devină un fenomen continuu 11 . Mai mult, cooperarea şi
conflictul/competiţia între aceiaşi actori politici internaţionali pot funcţiona în paralel.
Două state pot aparţine unui acelaşi sistem de valori, unei aceeaşi alianţe, uniuni sau
coaliţii de voinţă, dar simultan, ele se pot găsi într-o formă de conflict “soft” între ele
(informaţional, imagologic, mediatic sau economic). În acelaşi timp, aceste două state
pot coopera în sprijinul unora dintre interesele lor comune. 12 Putem numi această stare
11 A se vedea şi Văduva, Gheorghe, Războiul continuu, continuitatea războiului, Centrul de Studii
Strategice de Apărare şi Securitate, sesiunea anuală de comunicări, Bucureşti, 2003.
12 Relaţia Rusiei cu ţările UE reprezintă un puternic exemplu: pe de o parte, aceste două entităţi
colaborează cu bune rezultate în unele proiecte economice, cum ar fi programul spaţial sau
investiţiile comune, dar în acelaşi timp, ele se află într-un război “soft”, privind politica de şantaj
privind resursele energetice sau influenţa geostrategică în zona extinsă a Mării Negre.
292