STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

SUA) necesită ajustări care să depăşească strategiile militare şi chiar strategiile
politice. 3
Răspunsurile doctrinei militare la aceste nelinişti filosofice constau într-o
permanentă încercare de a integra resursele, de a obţine şi a păstra iniţiativa şi
superioritatea informaţională, de a configura un “război mai curat” (protejarea
necombatanţilor) şi, într-un fel, de a “virtualiza” lupta, obţinând victoria cu mai puţin
sânge şi mai multă inteligenţă, transferând câmpul de luptă în alte zone ale societăţii.
Deoarece se află oricum deasupra moralei, competiţia ontologică dintre state, dacă nu
poate fi oprită, cel puţin poate fi disipată de la nivelul frontului, în interiorul întregii
societăţi. În această logică, este mai bine a fi înfrânt dar a supravieţui, decât a fi “ucis
în acţiune”, chiar dacă distincţia dintre combatanţi şi civili devine irelevantă. Acest tip
nou de război “soft”, bazat pe acţiuni non-kinetice, în care întreaga societate este
atacată sub forme variate şi în care frontul este pretutindeni, atât în spaţiul real cât şi
în cel virtual şi cel mental, pare a nu fi aşa onorabil, dar cel puţin respectă şi
protejează viaţa umană într-o manieră fără precedent. Americanii au fost primii care
au înţeles cu adevărat marele avantaj al purtării războiului total (chiar dacă termenul a
fost utilizat anterior de nazişti cu un alt sens şi într-un fel, compromis) şi faptul că
acest fel complex de război trebuie să se bazeze pe tehnologie de înalt nivel şi pe
doctrine vizionare.
Ca rezultat, se poate constata în evoluţia armatelor contemporane (nu doar a
SUA ci, proporţional, şi a altor state) o tendinţă pentru: profesionalizare, reducere
cantitativă, supertehnologizare, integrare (vezi conceptul CJTF), modernizarea
comenzii şi controlului (a se observa aglutinarea C4ISR 4 ), creşterea rolului sistemelor
aerospaţiale, sublinierea importanţei reacţiei rapide şi a forţelor speciale, inventarea a
noi armamente neconvenţionale, dezvoltarea mijloacelor militare artizanale de către
actorii politici lipsiţi de puterea militară clasică şi dezvoltarea războiului
informaţional. 5 Războiul informaţional, operaţiile informaţionale, sau acum, războiul
combinaţiilor sunt “neo-războaie” care se opun “paleo - războaielor” deoarece în
primele “cine ucide mai mult este cel care pierde în ochii opiniei publice”, fiindcă
realitatea “războiului real” este diferită de realitatea “războiului mediatic” în care se
diseminează doar iluzia realităţii. 6
În acest nou context, utilizându-se noi metode şi tehnici militare şi non-militare
în mod planificat şi conjugat, este atacată mai eficient securitatea politică a statelor
(stabilitatea instituţională, sistemul de guvernare, ideologia ce le legitimează),
securitatea lor militară, cea informaţională, cea socială (prin atacul asupra bazelor
identitare şi culturale specifice), securitatea economică (accesul la resurse, la
finanţare, la pieţe) şi uneori chiar securitatea mediului (la nivel climatologic, geologic,
hidrologic sau biologic).
3 Idem, pp. 121-131.
4 Conceptul C4ISR reprezintă: comandă, control, comunicaţii, computere, intelligence,
supraveghere şi cercetare, toate funcţionând într-un sistem integrat. Termenul cel mai nou este însă
cel de C4 ISTAR, în care “TA” exprimă conceptul adăugat de “Achiziţie a Ţintelor”.
5 Vezi Mureşan, Mircea şi Văduva, Gheorghe, Războiul viitorului, viitorul războiului, pp. 194 –
195.
6 Umberto Eco, citat în Hentea, Călin, Arme care nu ucid, Nemira, 2004, p.70.
290