STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

SUA va avea succes doar dacă administraţia Barack Obama va accepta dreptul
Teheranului de a dezvolta un program nuclear, relatează Financial Times, în ediţia
electronică 9 .
Aşadar ambele tabere par să îşi susţină vehement punctul de vedere. Rămâne de
văzut care dintre părţi este dispusă să liciteze mai mult şi automat care tabără este
dispusă să facă mai multe concesii.
Concluzii
Lumea care trăim este, cu toate măsurile şi cu toate alianţele formate pentru
asigurarea securităţii statale şi intenaţionale, o lume nesigură şi imprevizibilă. De
aceea nu ne permitem luxul de a fi neglijenţi în luarea deciziilor iar recurgerea la
forma violentă de soluţionare a unui conflict trebuie să fie utilizată abia când, în mod
cert s-au epuizat toate celelalte modalităţi de soluţionare a conflictelor.
Crizele internaţionale au valenţe din ce în ce mai complexe, ele fiind rezultatul
contopirii mai multor domenii de manifestare. De aceea se impune o studiere cât mai
atentă a aspectelor care au dus la declanşarea crizei. Numai urmărind atent
mecanismul de declanşare a acestora putem elabora soluţia optimă. Este impetuos
necesar ca statele implicate în gestionarea acestor crize să facă dovada faptului că
determinarea lor constă în convingerea că este necesară crearea unui mediu stabil de
securitate internaţională şi nu obţinerea unor interese economice sau politice este cea
care prevalează.
În ceea ce priveşte situaţia din Iran, pentru a evita declanşarea unui conflict de
proporţii se impune găsirea modalităţii optime de gestionare a crizei. Problema
Iranului este una deosebit de sensibilă, cu valenţe în trecutul zbuciumat şi zguduit de
războiul cu Irakul. Fii şi fiicele, fraţii şi surorile celor peste 600 000 de morţi
păstrează cu siguranţă încă vie amintirea rudelor căzute la datorie. Iranul, datorită
politicii impuse de Atayollahul Khomeyni, un luptător vehement împotriva regimului
impus de şahişahul Mohammad Reza Pahlavi care dorea apropierea de valorile
occidentale, rămâne deodată captiv valorilor fundamentalist islamiste.
Iranul este al patrulea exportator de petrol din lume şi al treilea după rezerve.
Cu alte cuvinte, resurse suficiente pentru ca ţara să fie bogată. Dar lucrurile nu stau
aşa. Iranul a avut la dispozitie 25 de ani pentru a demonstra că politica monarhiei prooccidentale,
menţinută înaintea revolutiei islamice, era total falimentară. Şi cum putea
fi demonstrat mai uşor acest lucru decât printr-un program economic eficient, unde
sumele obtinute din petrol să fie investite în industriile cele mai profitabile. Ceea ce
nu s-a întâmplat. Iar după aceasta perioadă, administraţia de la Teheran a realizat că,
deşi are petrol enorm, banii n-ajung. Sau se duc în altă parte. În fine, important este
că, odată ce a ajuns la aceasta concluzie, Iranul trebuia să găsească o soluţie. Şi soluţia
a venit: program nuclear. Iranul s-a gândit că împuscă mai multi iepuri deodată prin
programul său nuclear: devine lider regional şi îşi poate impune mai uşor punctul de
vedere în diferite situaţii, deoarece structura sa nucleară va plana întotdeauna
9 http://www.ft.com/cms/s/96981488-f325-11dd-abe6-0000779fd2ac,Authorised=false.html?_
i_location=http%3A%2F%2Fwww.ft.com%2Fcms%2Fs%2F0%2F96981488-f325-11dd-abe6-
0000779fd2ac.html %3Fnclick_check%3D1&_i_referer=&nclick_check=1
286