STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Vulnerabilităţile lumii contemporane se asociază cu resursele materiale
existente, condiţiile de mediu, cu multiple ipostaze ale naturii şi comportamentului
actorilor statali şi nonstatali 5 .
Cât priveşte ameninţările, acestea sunt legate de consecinţele negative ale
globalizării economiei, soldate cu sărăcirea a milioane de oameni, de proliferarea
armelor de distrugere în masă, de terorismul internaţional la care se adaugă reţelele
crimei organizate care ameninţă stabilitatea mondială, precum şi conflictele locale şi
interne, inter-religioase şi interetnice 6 .Consolidarea puterii statale devine tot mai
problematică, atât datorită eroziunii conceptului de suveranitate cât şi pierderii
monopolului violenţei şi capacităţii unor forţe transnaţionale de a-şi procura
armament 7 .
Plecând de la această realitate (de respectare a principiului suveranităţii),
politicile europene şi mondiale sunt contracarate de încercările Rusiei de a crea un
sistem de state clientelare, conduse după modelul postsovietic al Moscovei. Ca atare,
ele reprezintă o înfrângere majoră pentru acele forţe legate de autoritarismul rus şi
neo-imperialismul care au contribuit la îngheţarea multora dintre conflictele regionale
existente şi au menţinut mai multe ţări din regiunea Mării Negre într-o stare de
perpetuă vulnerabilitate şi instabilitate.
Soluţionarea fiecăruia dintre aceste conflicte ridică propriile sale probleme. Cu
toate acestea, se pot observa mai multe tendinţe regionale care favorizează impulsul
spre rezolvarea conflictelor şi democraţie.
Rusia promovează o politică externă favorabilă recâştigării şi dezvoltării sferei
sale de influenţă asupra unor state vecine: Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, în general
asupra statelor membre CSI. Posesoare a unui teritoriu imens, Rusia rămâne încă
inoculată cu reflexe “imperiale”, nefiind totuşi dispusă să accepte un rol pe măsura
modestului litoral (doar 13%).
2. Coordonate geopolitice ale arealului Caucazului de Sud
Ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, în 1992, în regiunea Caucazului de
sud au apărut trei state noi, succesoare ale fostelor republici unionale: Armenia,
Azerbaidjan şi Georgia (fostă Gruzia, în perioada sovietică). 8 Ele nu mai fuseseră
state suverane, cu excepţia unei scurte perioade de după revoluţia bolşevică (1917-
1922, Republica Democrată Armenia; 1918-1921, Republica Democrată Georgia;
1918-1920, Republica Democrată Azerbaidjan). În această scurtă perioadă au avut loc
5 Conform celui de-al treilea val Tofflerian se rezumă ideea că, care dintre actori va întelege
împortanţa calităţii în potenţialul de putere, element dat de cunoaştere, creştere economică,
stabilitate politică, acela va avea un avantaj strategic în ecuaţia de putere
6 Dr. Visarion Neagoe, Vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări în “Lumea 2005”, Editura CTEA,
Bucureşti 2005
7 O problemă semnificativă o constituie dreptul popoarelor la autodeterminare, prevăzută in Carta
ONU şi invocat de diferite grupuri etnice angajate in lupta pentru autonomie. Astfel la nivelul
minorităţilor etnice şi religioase din Caucaz s-a menţinut un potenţial de conflict crescut pe fondul
incapacităţii comunităţii internaţionale de soluţionare a disputelor etnice şi teritoriale, avand ca cel
mai plauzibil exemplu, cel al Razboiului de 5 zile din Georgia din august 2008.
8 http://www.fisd.ro/PDF/mater_noi/Raport%20Azerbaidjan.pdf - Raport de analiză politică
Uniunea Europeană şi Caucazul de Sud. Rolul Azerbaidjanului Bucureşti iulie 2008
266