STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ - Centrul de Studii ... STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ - Centrul de Studii ...

13.09.2015 Views

Reizbucnirea violenţei în Kosovo în martie 2004 a subliniat atât problema cauzată de restricţiile privind utilizarea forţelor, cât şi importanţa calităţii informaţilor. Tulburările au luat efectiv prin surprindere Alianţa, iar limitările naţionale au stânjenit oferirea unui răspuns imediat. În plus, nevoia de informaţii corespunzătoare şi de un răspuns rapid în cazul apariţiei unor tulburări este şi mai mare în Afganistan, acolo unde forţele NATO din PRT-urile sunt dislocate în zone izolate. Diego A. Ruiz Palmer, şeful Secţiei Planificare în Departamentul Operaţii al NATO, analizând în revista NATO nr 6 din 2006 posibilitatea realizării unei relaţii din ce în ce mai strânse între operaţiile NATO şi transformarea Alianţei după încheierea Războiului Rece afirma că „ odată o organizaţie militară de apărare în timpul Războiului Rece, NATO parcurge în prezent un proces de transformare ale cărui dimensiuni militară şi politică au devenit strâns interconectate în ultimii an” La Summit-ul de la Roma din 1991, NATO a început efectiv transformarea sa post Război Rece, prin adoptarea unei noi Concepţii Strategice. Puţini dintre cei prezenţi la acest Summit ar fi prevăzut că o Alianţă cu o expertiză de neegalat în planificarea operaţiilor dar fără nici o experienţă în desfăşurarea misiunilor reale va fi angajată atât de amplu în următorii cincisprezece ani în Europa şi în afara acesteia. Trebuie admis că o mare parte a extinderii responsabilităţilor operaţionale ale NATO reflectă mai curând schimbarea circumstanţelor internaţionale decât o reaşezare majoră la nivelul arhitecturii interne a Alianţei. În acelaşi timp, transformarea politică şi militară – manifestată prin extindere, înmulţirea parteneriatelor şi dezvoltarea forţelor expediţionare ca Forţa de Răspuns a NATO (NRF) – a contribuit nespus la abilitatea Alianţei de a contribui operaţional la eforturile mai largi în sprijinul păcii şi securităţii internaţionale. NATO contribuie acum la menţinerea unui mediu sigur de securitate în Kosovo şi la stabilitatea generală a Balcanilor de Vest, furnizează asistenţă de securitate Afganistanului, ajută la instruirea Forţelor Irakiene de Securitate şi sprijină Uniunea Africană în Darfur. Dislocarea Forţei de Implementare (IFOR) şi a Forţei de Stabilizare (SFOR) în Bosnia şi a Forţei Kosovo (KFOR) a implicat de asemenea participarea contingentelor din ţări partenere şi din alte ţări ne-membre NATO. Aceste operaţii au contribuit la stabilirea unui model de cooperare politică şi militară în operaţiile de răspuns la aşanumitele crize non-Articol 5 între NATO şi ţările contributoare ne-membre NATO, care a devenit în prezent norma pentru operaţiile mai ample ale Alianţei. Operaţiile din Balcani au influenţat de asemenea puternic transformarea aranjamentelor de comandă şi control ale NATO. Noua Structură de Comandă a NATO aprobată la Summit-ul de la Praga în 2002, caracterizată de accentul pus pe comandamentele întrunite şi componente, reflectă învăţămintele desprinse din aranjamentele de comandă pentru managementul operaţiilor din Balcani, care au evoluat în timp sub auspiciile Comandamentului Forţelor Aliate din Europa de Sud de la Napoli, Italia. IFOR, în 1995, şi KFOR, în 1999, s-au bazat pe capabilităţile de asigurare a intrării forţelor în teatru ale Corpului Aliat de Reacţie Rapidă (ARRC), care fusese înfiinţat în 1994 pentru a fi comandamentul conducător al ambelor operaţii. Ca parte a noii Structuri a Forţelor, de asemenea aprobată în 2002, ARRC a devenit un model pentru alte şase comandamente terestre ale Forţelor de Înaltă Operativitate (HRF). 252

Prin rotaţie, cele şapte corpuri multinaţionale furnizează componenta terestră a NRF. Alte câteva dintre acestea au furnizat de asemenea personalul pentru nucleul comandamentului Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate (ISAF) din Afganistan. Prin dubla lor utilitate, pentru NRF şi ISAF, aceste comandamente dobândesc deprinderile esenţiale în vederea planificării şi desfăşurării atât a unei reacţii rapide, cât şi a operaţiilor de mare durată 11 . Pe de altă parte angajarea NATO în Afganistan a deschis calea abordărilor inovative în privinţa folosirii mai flexibile a forţelor Alianţei în sprijinul operaţiilor non-NATO conduse de ţări aliate sau de organizaţiile internaţionale sau în mod concertat cu acestea. Cooperarea operaţională între ISAF şi Comandamentul Forţelor Multinaţionale din Afganistan condus de SUA şi parteneriatul în domeniul instruirii Forţelor Irakiene de Securitate dintre Misiunea NATO de Instruire şi Comandamentul Multinaţional pentru Securitatea Tranziţiei condus de SUA ilustrează felul în care Alianţa poate acţiona colectiv prin modalităţi care sunt complementare la eforturile individuale ale diferiţilor aliaţi. Acestea subliniază de asemenea adaptabilitatea Alianţei la condiţiile aflate în evoluţie. În acest sens, sprijinul NATO pentru Uniunea Africană în vederea întăririi misiunii acesteia de menţinere a păcii în regiunea Darfur din Sudan evidenţiază progresele realizate din 2002 în încercarea de a face ca sprijinul NATO să fie disponibil pentru operaţiile non-NATO. Întrucât NATO se implică operaţional din ce în ce mai mult în sprijinul acordat eforturilor internaţionale mai ample de gestionare a crizelor, este de aşteptat ca aliaţii să continue să acorde o înaltă prioritate măsurilor care întăresc capabilitatea operaţională generală a Alianţei şi flexibilizează în acelaşi timp structurile şi procedurile Alianţei pentru sprijinirea consultărilor politice şi a dezvoltării capabilităţilor la nivelul aliaţilor, precum şi împreună cu partenerii şi alte ţări non- NATO. Este deasemenea de aşteptat ca unele iniţiative analizate în prezent să ofere beneficii substanţiale, cum ar fi susţinerea pe termen lung a unei Forţe de Răspuns a NATO pe deplin operaţională, realizarea unor aranjamente reale care permit împărţirea corectă a contribuţiilor pentru finanţarea operaţiilor, convenirea unor parteneriate operaţionale extinse cu mai mulţi parteneri globali aflaţi la mari distanţe geografice şi asigurarea unei cooperări mai eficiente între NATO şi alte organizaţii internaţionale, ca Organizaţia Naţiunilor Unite şi Uniunea Europeană. În viitor, va creşte probabil presiunea asupra NATO în vederea asumării responsabilităţii pentru şi mai multe operaţii, dar totuşi, există limite privind ceea ce NATO poate face, ceea ce generează pericolul ca Alianţa să-şi afecteze propria poziţie prin asumarea mai multor responsabilităţi decât poate îndeplini cu succes. NATO nu poate fi nici un jandarm internaţional, nici o organizaţie de ajutor umanitar şi nici nu se poate substitui ca o alternativă la ONU. Cu toate acestea, are capacitatea de a converti ceea ce este de obicei limitat din punct de vedere al voinţei politice şi al resurselor invariabil reduse într-o acţiune internaţională reală, atunci când cei 26 de aliaţi cad de acord asupra necesităţii de a interveni. 11 Ibidem 253

Prin rotaţie, cele şapte corpuri multinaţionale furnizează componenta terestră a NRF.<br />

Alte câteva dintre acestea au furnizat de asemenea personalul pentru nucleul<br />

comandamentului Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate (ISAF) din<br />

Afganistan. Prin dubla lor utilitate, pentru NRF şi ISAF, aceste comandamente<br />

dobândesc deprinderile esenţiale în vederea planificării şi desfăşurării atât a unei<br />

reacţii rapide, cât şi a operaţiilor de mare durată 11 .<br />

Pe de altă parte angajarea NATO în Afganistan a deschis calea abordărilor<br />

inovative în privinţa folosirii mai flexibile a forţelor Alianţei în sprijinul operaţiilor<br />

non-NATO conduse de ţări aliate sau de organizaţiile internaţionale sau în mod<br />

concertat cu acestea.<br />

Cooperarea operaţională între ISAF şi Comandamentul Forţelor Multinaţionale<br />

din Afganistan condus de SUA şi parteneriatul în domeniul instruirii Forţelor Irakiene<br />

de Securitate dintre Misiunea NATO de Instruire şi Comandamentul Multinaţional<br />

pentru Securitatea Tranziţiei condus de SUA ilustrează felul în care Alianţa poate<br />

acţiona colectiv prin modalităţi care sunt complementare la eforturile individuale ale<br />

diferiţilor aliaţi. Acestea subliniază de asemenea adaptabilitatea Alianţei la condiţiile<br />

aflate în evoluţie. În acest sens, sprijinul NATO pentru Uniunea Africană în vederea<br />

întăririi misiunii acesteia de menţinere a păcii în regiunea Darfur din Sudan<br />

evidenţiază progresele realizate din 2002 în încercarea de a face ca sprijinul NATO să<br />

fie disponibil pentru operaţiile non-NATO.<br />

Întrucât NATO se implică operaţional din ce în ce mai mult în sprijinul acordat<br />

eforturilor internaţionale mai ample de gestionare a crizelor, este de aşteptat ca aliaţii<br />

să continue să acorde o înaltă prioritate măsurilor care întăresc capabilitatea<br />

operaţională generală a Alianţei şi flexibilizează în acelaşi timp structurile şi<br />

procedurile Alianţei pentru sprijinirea consultărilor politice şi a dezvoltării<br />

capabilităţilor la nivelul aliaţilor, precum şi împreună cu partenerii şi alte ţări non-<br />

NATO.<br />

Este deasemenea de aşteptat ca unele iniţiative analizate în prezent să ofere<br />

beneficii substanţiale, cum ar fi susţinerea pe termen lung a unei Forţe de Răspuns a<br />

NATO pe deplin operaţională, realizarea unor aranjamente reale care permit<br />

împărţirea corectă a contribuţiilor pentru finanţarea operaţiilor, convenirea unor<br />

parteneriate operaţionale extinse cu mai mulţi parteneri globali aflaţi la mari distanţe<br />

geografice şi asigurarea unei cooperări mai eficiente între NATO şi alte organizaţii<br />

internaţionale, ca Organizaţia Naţiunilor Unite şi Uniunea Europeană.<br />

În viitor, va creşte probabil presiunea asupra NATO în vederea asumării<br />

responsabilităţii pentru şi mai multe operaţii, dar totuşi, există limite privind ceea ce<br />

NATO poate face, ceea ce generează pericolul ca Alianţa să-şi afecteze propria poziţie<br />

prin asumarea mai multor responsabilităţi decât poate îndeplini cu succes. NATO nu<br />

poate fi nici un jandarm internaţional, nici o organizaţie de ajutor umanitar şi nici nu<br />

se poate substitui ca o alternativă la ONU. Cu toate acestea, are capacitatea de a<br />

converti ceea ce este de obicei limitat din punct de vedere al voinţei politice şi al<br />

resurselor invariabil reduse într-o acţiune internaţională reală, atunci când cei 26 de<br />

aliaţi cad de acord asupra necesităţii de a interveni.<br />

11 Ibidem<br />

253

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!