STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Prin rotaţie, cele şapte corpuri multinaţionale furnizează componenta terestră a NRF.
Alte câteva dintre acestea au furnizat de asemenea personalul pentru nucleul
comandamentului Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate (ISAF) din
Afganistan. Prin dubla lor utilitate, pentru NRF şi ISAF, aceste comandamente
dobândesc deprinderile esenţiale în vederea planificării şi desfăşurării atât a unei
reacţii rapide, cât şi a operaţiilor de mare durată 11 .
Pe de altă parte angajarea NATO în Afganistan a deschis calea abordărilor
inovative în privinţa folosirii mai flexibile a forţelor Alianţei în sprijinul operaţiilor
non-NATO conduse de ţări aliate sau de organizaţiile internaţionale sau în mod
concertat cu acestea.
Cooperarea operaţională între ISAF şi Comandamentul Forţelor Multinaţionale
din Afganistan condus de SUA şi parteneriatul în domeniul instruirii Forţelor Irakiene
de Securitate dintre Misiunea NATO de Instruire şi Comandamentul Multinaţional
pentru Securitatea Tranziţiei condus de SUA ilustrează felul în care Alianţa poate
acţiona colectiv prin modalităţi care sunt complementare la eforturile individuale ale
diferiţilor aliaţi. Acestea subliniază de asemenea adaptabilitatea Alianţei la condiţiile
aflate în evoluţie. În acest sens, sprijinul NATO pentru Uniunea Africană în vederea
întăririi misiunii acesteia de menţinere a păcii în regiunea Darfur din Sudan
evidenţiază progresele realizate din 2002 în încercarea de a face ca sprijinul NATO să
fie disponibil pentru operaţiile non-NATO.
Întrucât NATO se implică operaţional din ce în ce mai mult în sprijinul acordat
eforturilor internaţionale mai ample de gestionare a crizelor, este de aşteptat ca aliaţii
să continue să acorde o înaltă prioritate măsurilor care întăresc capabilitatea
operaţională generală a Alianţei şi flexibilizează în acelaşi timp structurile şi
procedurile Alianţei pentru sprijinirea consultărilor politice şi a dezvoltării
capabilităţilor la nivelul aliaţilor, precum şi împreună cu partenerii şi alte ţări non-
NATO.
Este deasemenea de aşteptat ca unele iniţiative analizate în prezent să ofere
beneficii substanţiale, cum ar fi susţinerea pe termen lung a unei Forţe de Răspuns a
NATO pe deplin operaţională, realizarea unor aranjamente reale care permit
împărţirea corectă a contribuţiilor pentru finanţarea operaţiilor, convenirea unor
parteneriate operaţionale extinse cu mai mulţi parteneri globali aflaţi la mari distanţe
geografice şi asigurarea unei cooperări mai eficiente între NATO şi alte organizaţii
internaţionale, ca Organizaţia Naţiunilor Unite şi Uniunea Europeană.
În viitor, va creşte probabil presiunea asupra NATO în vederea asumării
responsabilităţii pentru şi mai multe operaţii, dar totuşi, există limite privind ceea ce
NATO poate face, ceea ce generează pericolul ca Alianţa să-şi afecteze propria poziţie
prin asumarea mai multor responsabilităţi decât poate îndeplini cu succes. NATO nu
poate fi nici un jandarm internaţional, nici o organizaţie de ajutor umanitar şi nici nu
se poate substitui ca o alternativă la ONU. Cu toate acestea, are capacitatea de a
converti ceea ce este de obicei limitat din punct de vedere al voinţei politice şi al
resurselor invariabil reduse într-o acţiune internaţională reală, atunci când cei 26 de
aliaţi cad de acord asupra necesităţii de a interveni.
11 Ibidem
253