STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

de ori mai mult decât în cazul unei centrale nucleare. Iar aceste suprafeţe sunt
calculate ca şi când sursele de producere a energiilor regenerabile ar funcţiona 24 de
ore din 24, 365 de zile pe an. Dar, de fapt, tocmai acest aspect, al funcţionării
intermitente – în funcţie de puterea insolaţiei sau a vântului, în funcţie de regimul
pluviometric -, reprezintă încă un punct slab al energiilor regenerabile. De exemplu,
panourile solare, care în medie funcţionează numai 44 din cele 365 de zile ale unui an,
produc numai 12% din capacitatea lor nominală, turbinele eoliene - 25% din
capacitate (92 de zile din 365), hidrocentralele – 38% (139 de zile), biomasa – 75%
(275 de zile), iar energia nucleară – 85% (312 zile) 8 . Cu alte cuvinte, pentru a obţine
totuşi energia necesară Parisului, ar trebui înmulţit spaţiul deja menţionat, cu diferenţa
de capacitate. Revenind la intermitenţa producţiei: aceasta mai este o piedică în calea
folosirii pe scară mult mai largă a aşa-numiţilor combustibili verzi sau ecologici,
deoarece creează probleme greu surmontabile la legarea producătorului de reţeaua
naţională de transport.
Toate cele trei probleme majore ridicate de către tehnologiile regenerabile –
costul, spaţiul şi intermitenţa – ne fac să credem că de fapt ele, deocamdată, nu sunt
adevărate alternative. În plus, unele dintre aşa numitele energii verzi şi regenerabile
incumbă chiar ameninţări directe la adresa securităţii. Astfel, biocombustibilii
reprezintă după părerea noastră chiar o creaţie periculoasă a minţii umane şi ar trebui
în cele din urmă interzişi. Dar nici hidrocentralele nu sunt lipsite de factori de
ameninţare la adresa securităţii: de exemplu, alunecarea de teren din 1975, de la lacul
de acumulare din regiunea Shimantan s-a soldat cu 171.000 de victime şi este, fără
drept de apel, cel mai groaznic accident produs în întreaga istorie a generării de
energie. Pe de altă parte, nici efectele construcţiei hidrocentralei asupra mediului nu
pot fi neglijate. Indirect, şi locuitorii Egiptului se pot considera victime ale barajului
de la Assuan, chiar dacă exportul de energie asigură cea de-a doua sursă de venit a
ţării. Dar, pe de altă parte, din cauza barajului au dispărut celebrele inundaţii periodice
ale Nilului cu tot ceea ce reprezentau ele: inundarea malurilor, fertilizarea naturală a
acestora şi, ca urmare, producţii record de hrană. Astăzi, malurile sunt sterpe, iar
hrana trebuie importată, ceea ce reprezintă un factor major de insecuritate naţională.
Revenind la formele de energie regenerabilă în totalitate lor, ca şi în cazul
energiei nucleare, este clar că au un segment al lor, clar definit, dar nu pot fi încă luate
în considerare ca înlocuitoare ale combustibililor fosili.
2. Agro-carburanţii - atentat la securitatea naţională, regională şi globală
După cum sună definiţia, biocombustibilii pot fi descrişi ca fiind combustibili
sub formă solidă, lichidă sau gazoasă, derivaţi din materie organică decedată de
curând, în timp ce combustibilii fosili sunt derivaţi din materie organică ce a murit cu
foarte mult timp în urmă. În anul 2006, Uniunea Europeană impunea ţărilor membre
prin programul 20-20-20 ca în 2020 combustibilul livrat la pompe să conţină un
procent de cel puţin 20% bio-carburanţi. Un an mai târziu, funcţionarii de la Bruxelles
începeau să se întrebe dacă nu cumva aceste obiective erau unul dintre motivele
8 Dosarele energiei verzi - Le Dossier Noir des Energies Vertes, Science & Vie, martie 2008
233