STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

,,eliberare de ameninţări universale la adresa drepturilor oamenilor, a siguranţei lor
sau chiar a vieţilor acestora’’ şi strategiile de bază pentru consolidarea securităţii
umane au fost identificate ca ,,norme legale de consolidare şi creere a capacităţii de a
le îndeplini’’(DFAIT, 1999) 5 .
O altă adoptare a conceptului de securitate umană a fost facută de Japonia. În
decembrie 1998, Primul Ministru Keizo Obuchi a iniţiat un ,,dialog intelectual”
ASEAN despre securitatea umană şi a anunţat sprijinul Japoniei pentru un Fond al
Naţiunilor Unite pentru Securitate Umană ( UN Trust Fund for Human Security ). În
discursul său, Obuchi (1998) a menţionat ca fiind ameninţări curente : încălzirea
globală, crima transfrontalieră, refugiaţii, violarea drpturilor omului, SIDA,
terorismul, folosirea soldaţilor copii. Japonia a jucat indirect un rol important în
dezvoltarea şi răspândirea ulterioară a conceptului de securitate umană, finanţând
Comisia pentru Securitate Umana ( Commission on Human Security ). Iniţiativa
Japoniei a dat naştere unei Unităţi de Securiate Umană ( Human Security Unit ) şi
unui Consiliu Consultativ pentru Securitate Umană ( Advisory Board on Human
Security) la Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (
UN’s Office for the Coordination of Humanitarian Affairs ) 6 .
În 2004, Suhrke, unul dintre primii entuziaşti ai conceptului canadian, a descris
securitatea umană ca fiind o ,,initiative blocată” care ar mai putea atrage atenţia în
cercurile academice, dar care îşi pierduse farmecul pentru decidenţii politici 7 . În
acelaşi timp considera securitatea umană ca bază/punct de plecare pentru politicile
externe ale Uniunii Europene. În acest sens trebuie menţionată iniţiativa preşedenţiei
finlandeze de a coordona un proiect de cercetare în acest sens (iulie-decembrie 2006)
pentru a combina initiaţivele corelate (,,network initiatives”) ale Japoniei/Naţiunilor
Unite şi ale Canadei şi Norvegiei, formând un grup internaţional de ,,prieteni ai
securităţii umane” (Takasu, 2006). Atenţia cercetărilor s-a concentrat şi asupra
,,suveranităţii ca şi responsabilitate”, folosită în toate tipurile de politici şi mai puţin
asupra dreptului de a interveni şi desfăşura trupe. În ultimii ani, în parte datorită
creşterii interesului media, au apărut semne că această problemă este luată mai în
serios, în Europa existând un efort susţinut pentru creearea şi armonizarea legislaţiei
în vederea combaterii organizaţiilor criminale care conduc marile reţele de trafic.
Recunoaşterea necesităţii de a combate traficul este de asemenea în creştere şi în
restul lumii.
Securitatea Umană necesită o varietate de instrumente complexe in abordarea
ameninţărilor. Multe ţări consideră că dezvoltarea, diplomaţia şi apărarea sunt cele
mai importante trei elemente ale securităţii. Probleme trasnfrontaliere precum
încălzirea globală, bolile, terorismul, proliferarea armelor de distrugere, necesită
parteneriate între guverne şi societatea civilă din întreaga lume care să colaboreze
pentru o mai bună gestionare în domeniile dezvoltare, diplomaţie şi apărare.
5 Marlies Glasius, Human Security from Paradigm Shift to Operationalization: Job Description for
a Human Security Worker, Government Department, London School of Economics and Political
Science, UK,2007, p.266.
6 www.humansecurityreport.info
7 See Suhrke, Security Dialogue vol. 39, no. 1, February 2008,
http://www.ase.md/~osa/publ/ro/pubro27.html
22