STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

drept şi economiei de piaţă. Participarea activă la acţiunile de menţinere a păcii şi
stabilitaţii în plan regional şi global, la contracararea eficientă atât a riscurilor şi
ameninţărilor clasice, cât şi a celor asimetrice, oferă conducerii statului român un
excelent instrument de politică externă pentru promovarea intereselor României în
plan internaţional.
Criza relaţiilor internaţionale generată de evenimentele teroriste de la 11
septembrie, au modificat fundamental mediul de internaţional de securitate.
Priorităţile clasice asupra securităţii s-au schimbat după 11 septembrie 2001,
conceptele de risc, ameninţare, pericol au primit noi valenţe. Vulnerabilitatea actorilor
internaţionali a crescut, deoarece sfera securităţii naţionale se extinde dincolo de
graniţele statului respectiv. Evenimentele de după 11 septembrie 2001, demonstrează
că o naţiune poate să-şi afirme interesele şi valorile, în zona securităţii naţionale, chiar
prin acţiuni militare.
Sistemul securităţii internaţionale post World Trade Center consemnează
modificarea relaţiilor dintre centre de putere majore ale lumii, fragmentarea
mecanismului de securitate colectivă, limitarea recursului la dreptul internaţional în
raport cu acţiunile antiteroriste, apariţia modelului de securitate al „autoapărării
nelimitate” bazat şi pe solidaritatea statelor care împărtăşesc valorile democratice.
Lumea traversează o situaţie fără precedent, fiind profund marcată de acţiunile
iraţionale ale unor forţe ce promovează terorismul ca mijloc de divizare a comunităţii
internaţionale şi de slăbire a stabilităţii mondiale în general.
Lărgirea spectrului de riscuri neconvenţionale, diversificarea tipologiei crizelor
şi conflictelor generează provocări multiple, care necesită reacţii multidirecţionale,
bazate pe mobilitate, diversitate, coerenţă şi complementaritate, atât în spaţiul intern,
cât şi în cel internaţional.
Pentru spaţiul Est European, până în anul 1989, termenul de „securitate
naţională” era aproape sinonim cu termenul de „apărare”. Astăzi, securitatea este
evaluată în primul rând în termeni nonmilitari, iar ameninţările care primează sunt de
natura non-militară. Aceste ameninţări includ în principal: diminuarea resurselor
naturale, terorismul, guvernarea incompetentă, corupţia, crima organizată,
insecuritatea graniţelor, traficul si comerţul illegal (arme, droguri, contrabanda,
persoane), migraţia ilegală, conflictul etnic şi religios, proliferarea armelor de
distrugere în masă.
Principalii indicatorii care definesc starea de securitate a unei naţiuni sunt:
- securitate economică;
- securitatea hranei;
- securitatea sănătăţii;
- securitatea mediului;
- securitate personală;
- securitatea comunităţii;
- securitatea politică;
- securitatea educaţiei.
Analiza interdisciplinară este singura modalitate de a evalua nivelul securităţii
naţionale a uni stat.
200