STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Se remarcă subiectivitatea metodei, nu întotdeauna consensul este echivalent cu
o bună previziune, dar având în vedere calitatea experţilor şi necesitatea de reducere a
alternativelor, această metodă este foarte utilă.
Altă metodă utilizată poate fi metoda impactului încrucişat care este mai
complexă.
5. În ultima etapă se trece la identificarea unor variante şi strategii de acţiune.
Luarea deciziei este problema principală a strategiei. Se pot distinge trei tipuri
de decizii:
- strategice;
- administrative – legate de managementul organizaţiei;
- operaţionale – care au ca scop creşterea eficienţei organiazaţiei.
Înainte să fie luată o decizie, ea trebuie să fie clar formulată şi evaluată. Din
punctul de vedere al prospecţiei, evaluarea strategiilor se face prin metode de tip costbeneficiu,
studii de impact sau a fluxului mediu. Rezultatul scenariului se va
concretiza în acele „multiple” viitoruri. Numărul scenariilor construite pentru a
„desena” posibilele evoluţii din spaţiul analizat diferă de la un autor la altul. Sunt
păreri că este relevant pentru decizia de a acţiona să fie construite 2-3 scenarii, dar
cele mai multe păreri converg către o cifră care se încadrează între 5 şi 10 produse.
Totuşi nu numărul scenariilor este foarte important ci modul de a prezenta imaginea
rivalităţilor geopolitice de la cea total pozitivă la cea total negativă pentru actorul care
doreşte să acţioneze în câmpul geopolitic. Scenariile sau variantele de scenarii
rezultate pot sa constituie instrumente utile de cercetare şi analiză a şanselor de reuşită
dar şi de evaluare a riscurilor pe care un actor şi le asumă în momentul în care ia
decizia de a se implica.
2. Rolul scenariilor în decizia strategică
Complexitatea problemelor de securitate naţională şi internaţională obligă
decidenţii la căutarea unor tehnici şi metodologii care să-i ajute în luarea unor decizii
optime. Pentru a ajuta decidentul politic în luarea celor mai bune decizii, analiştii şi
militarii trebuie să posede capacităţi ştiinţifice şi de facilitare.
Decizia în problemele de securitate naţională este una de tip strategic, în
condiţii de risc şi incertitudine. Ea este orientată spre viitor şi trebuie să proiecteze
cunoaşterea prezentă către un viitor incert, încercând să anticipeze riscuri şi
oportunităţi.
Previziunea strategică se bazează pe modele, menite să simplifice realitatea în
scopuri cognitive şi operaţionale. Una dintre încercările cele mai importante de a
segmenta realitatea în jurul gradului de predictibilitate îi aparţine lui Herman Kahn,
cel mai influent şi cunoscut dintre fondatorii disciplinei previziunii strategice. Acesta
a identificat şase categorii de variabile care, odată operaţionalizate şi analizate, pot
oferi o bază pentru construirea scenariilor şi chiar pentru predicţii limitate.
Cele şase categorii au fost construite având în minte, explicit, gradele lor de
predictibilitate:
1. variabile relativ stabile: clima, topografia, limba, religia, caracterul naţional,
instituţiile, frontierele etc;
190