STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

pot exercita opţiunile în siguranţă şi libertate, fără teamă că oportunităţile de care se
bucură astăzi vor fi pierdute sau retrase mâine. ,,Securitatea înseamnă că beneficiile
pe care le-au atins oamenii în extinderea oportunităţilor lor şi perfecţionarea
capabilităţilor sunt protejate de aranjamentele curente sociale, economice, politice.
Securitatea se bazează pe o acceptare socială largă – bazată pe instituţii durabile – a
drepturilor şi obligaţiunilor oamenilor” 2 .
Securitatea umană s-a aflat întotdeauna în atenţia opiniei internaţionale
începând cu declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948): „Orice om are
dreptul la viaţă, la libertate, şi la securitate personală”( Art.3) ; „Orice persoană, în
calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la securitatea socială; ea este
îndreptată ca prin efortul naţional şi colaborare internaţională, ţinându-se seama de
organizarea şi resursele fiecărei ţări, să obţină realizarea drepturilor economice,
sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi libera dezvoltare a
personalităţii sale” (Art. 22) 3 . Deşi există dovezi ale utilizării sintagmei de securitate
umană încă de la începutul anilor ’90, Raportul Dezvoltării Umane din 1994 (UNDP,
1994), a fost textul cu care a început utilizarea sa la scară largă de către guverne,
oficialităţi ale Naţiunilor Unite, ONG-uri şi teoreticieni din domeniu. Acest document
a introdus multe dintre asocierile care se află la baza percepţiei conceptului de
securitate umană de către noi : opoziţia faţă de securitatea statului, argumentul că
securitatea umană este indivizibilă (şi prin urmare cei bogaţi de pe planetă nu au doar
un interes moral, ci şi unul practic în ceea ce priveşte securitatea celor săraci), şi
reântoarcerea la formula clasică a lui Roosevelt - libertatea de a nu suferi, eliberarea
de teamă/sărăcie – pentru a fixa cele două elemente de bază ale securităţii umane şi
dezvoltarea umană în aceste condiţii. Raportul din 1994 nu oferă doar o definiţie a
securităţii umane, ci enumeră 7 elemente ale acesteia : securitatea economică,
securitatea alimentară, securitatea medicală, securitatea mediului, securitatea
personală, securitatea comunităţii şi securitatea politică.
Astfel, securitatea umană nu este numai o stare, ci şi un proces complex în care
se dezvoltă condiţiile demnităţii umane. Ca stare, securitatea umană poate fi definită
ca ansamblul condiţiilor sociale, economice, psihosociale, politice, culturale, militare
şi de mediu care permit existenţa şi dezvoltarea persoanelor, în sensul că nu pun în
pericol integritatea corporală şi psihică a acestora, precum şi a bunurilor şi
proprietăţilor lor, permiţând, totodată, afirmarea lor sub toate aspectele şi pe toate
planurile. De fapt, ameninţările sunt cele care aduc atingere securităţii umane. Astfel,
orice gamă de ameninţări vechi sau noi, de la epidemii şi catastrofe naturale până la
schimbări climatice şi la şocurile economice, apasă asupra securităţii umane. De
aceea, se impune acţiunea concertată a tuturor actorilor statali şi nonstatali cu
responsabilităţi legale şi/sau asumate în domeniul securităţii persoanelor pentru a
asigura protecţia fiinţelor umane împotriva oricărui tip de ameninţare, dar mai ales a
violenţei.
2 V. Babiuc, Securitatea României o perspectivă europeană. StrategiiXXI. Viitorologie.
Geopolitică. Strategii operaţionale. Bucureşti, 1997, p. 86.
3 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1948, 10 decembrie.
18