STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

spre teritoriul UE şi programul TRACECA (Transport Corridor Europe Caucasus
Central Asia), privind dezvoltarea infrastructurilor de transport între Asia Centrală
şi Europa. Iniţiativele prezentate constituie axa centrală a politicii europene în
zonă, pe lângă diversele proiecte de conducte, vizând în special teritoriile Georgiei
şi Azerbaidjanului.
Cel mai important traseu sprijinit în mod oficial de UE este Nabuco, care
vizează conectarea conductei Baku-Erzurum (sunt variante în care apare şi
conducta Tabriz-Erzurum) şi care are un traseu european pe teritoriile României,
Ungariei şi Austriei.
Uniunea Europeană încearcă să abordeze aceste state într-o manieră unitară deşi
particularităţile fiecăreia ar impune poate o abordare independentă în condiţiile în care
situaţia şi poziţia fiecărui stat este diferită. Această abordare inconsistentă încearcă să
mascheze disconfortul instituţiilor europene în adoptarea unei poziţii care ar avantaja
o parte sau alta (mai ales în cazul conflictului din Nagorno-Karabah, dar şi în cadrul
diferendului ruso-georgian), în încercarea de a păstra relaţii cordiale cu toţi actorii
implicaţi şi de a beneficia de prezumţia de imparţialitate. În realitate, însă, chiar
statele membre au poziţii contradictorii. Astfel, Franţa susţine cu tărie poziţia
Armeniei, în virtutea sprijinului acordat recunoaşterii internaţionale a genocidului
armenilor, fapt ce a stârnit reacţiile vehemente ale Turciei, iar relaţia sa cu Rusia este
foarte cordială. Germania nu are o poziţie foarte clară, manifestând în general un
oarecare dezinteres faţă de regiune şi preferând să discute direct cu Rusia toate
problemele privind fosta URSS. Marea Britanie susţine poziţiile Georgiei şi
Azerbaidjanului (unde există şi importante interese economice) pe linia trasată de
Statele Unite.
Un aspect în avantajul Uniunea Europeană este faptul de a fi semnat Acorduri
de Parteneriat şi Cooperare şi Planuri de Acţiune PEV cu cele trei ţări. Totuşi, Politica
Europeană de Vecinătate (PEV) nu constituie în acest moment un cadru satisfăcător
de dezvoltarea a relaţiilor cu statele respective.
Caucazul de Sud este o zonă comparabilă cu Balcanii de astăzi, unde
dilemele post-comuniste, ordinea regională şi orientarea geostrategică sunt tot
atâtea întrebări fără răspunsuri. Caucazul de Sud este ataşat geografic de Orientul
Mijlociu şi de factorul islamic, de Europa din punct de vedere instituţional (OSCE,
Consiliul Europei, UE, NATO prin Parteneriatele pentru Pace) şi al aspiraţiilor
elitelor iar la nord de Rusia prin interdependenţa complexă economică, culturală şi
afinităţile demografice 16 .
Influenţele europene din trecut au creat, în această parte a lumii, o puternică
identitate europeană în populaţia locală şi le-a inoculat o dorinţă puternică de
integrare în Occident. Democratizarea cu succes a Caucazului ar fi cea mai bună
cale de a garanta securitatea UE şi ar aduce beneficii suplimentare prin creşterea
înţelegerii inter-culturale între Occident şi Marele Orient Mijlociu 17 .
16 R. Craig NATION (professor of Strategy and Director of Russian and Eurasian Studies at the US
Army War College), Russia, the United States and the Caucas, Published by Strategic Studies
Institute of the US Army War College, february, 2007, p.4.
17 Paul DUŢĂ, Politica europeană de vecinătate – o nouă linie de împărţire a Europei sau un nou
parteneriat ? în Revista Sfera Politicii, nr.116-117/ 2004, Editura Făclia, Bucureşti, pp. 34-40.
179