STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

document, în care se precizează relaţiile de comandă între comandantul forţei
multinaţionale şi contingentele naţionale. În principiu, comandantul forţei
multinaţionale are controlul operaţional asupra forţelor contingentelor naţionale.
Procesul de planificare descrie metodele folosite de statele majore în
conducerea planificării, care transformă o directivă strategică în planuri şi obiective
de nivel operaţional. Procedurile planificării nu-şi propun să fie un set rigid de reguli,
ci din contră servesc ca un ghid pentru pregătirea planurilor operaţionale şi ceea ce
este mai important, asigură că nici un aspect al problemei de rezolvat nu a fost scăpat.
Procesul de planificare conţine procese şi proceduri referitoare la misiune,
scopul final dorit şi criterii de succes, centrul de greutate, unitatea de comandă,
unitatea de efort, flexibilitate, asigurarea condiţiilor pentru ca procesul planificării să
constituie baza pentru subordonaţi. Aceste puncte ale procesului de planificare trebuie
obligatoriu parcurse şi analizate în cadrul procesului de planificare de către statele
majore,indiferent de mărimea forţei la care se execută planificarea.
În procesul de planificare se urmăresc următoarele obiective: standardizarea
acestuia, asigurarea unui control politic şi strategic efectiv pe timpul elaborării
planurilor, permiterea transformării obiectivelor politico-strategice în obiective
militare la nivel operaţional, înlesnirea posibilităţilor comandantului de a coordona
procesul de planificare spre nivelul dorit, dezvoltarea gândirii creatoare a statului
major, permiterea evaluării procesului de planificare.
În scopul pregătirii şi desfăşurării de operaţii militare, este necesar să se
întocmească planuri operaţionale, ce includ toţi factorii relevanţi referitori la
desfăşurarea eficientă şi cu succes a operaţiei.
Necesitatea întocmirii de planuri operaţionale există la toate nivelele structurii
militare de comandă. Nivelurile de comandă la care sunt întocmite planuri pentru o
anumită operaţie vor fi relativ dependente de situaţie sau misiune. Pentru a se asigura
întocmirea la timp, eficientă, standardizată şi coerentă a planurilor operaţionale la
toate nivelurile de comandă, este necesară constituirea unui sistem de planificare
operaţională aplicabil la toate categoriile de planificare.
Pentru a îndeplini întregul spectru al sarcinilor şi misiunilor există două
categorii de planificare operaţională: planificarea avansată (anticipată) şi planificarea
răspunsului în situaţii de criză. Planificarea avansată se desfăşoară în scopul pregătirii
forţei pentru a răspunde în mod organizat şi în timp scurt unor viitoare măsuri de
securitate. Aceasta include două tipuri de planuri: planul pentru situaţii de urgenţă şi
planul permanent de apărare.
Scopul final, strategic, al planificării avansate este acela de a pune organismul
militar în postura de a putea reacţiona în timp scurt, în mod organizat şi cu maximă
eficacitate la o posibilă viitoare ameninţare.
Operaţiile de menţinere a păcii implică operaţii militare desfăşurate cu
consimţământul părţilor aflate în conflict şi sunt destinate să monitorizeze şi să
faciliteze implementarea unui acord de armistiţiu existent şi să sprijine eforturile
diplomatice în scopul ajungerii la o înţelegere politică pe termen lung. Acţiunile
desfăşurate în acest tip de operaţii includ observarea şi monitorizarea acordului de
armistiţiu şi de încetare a focului, precum şi supravegherea aplicării acestora.
14