Rolul NATO şi al UE în managementul crizelor din Balcanii de Vest

Totodată, în abordarea managementului crizelor, la nivel
NATO, putem observa că acesta este tratat în legătură cu cel de
prevenire a crizelor. Atunci când se face referire la această
problemă, documentele precizează, în primul rând, faptul că
NATO va încerca, în cooperare cu partenerii săi, să prevină
escaladarea unei crize în conflict. Activităţile de management al
crizelor sunt întreprinse atunci când cele de prevenire eşuează.
Posibilitatea de consultare între statele membre NATO ocupă un
loc deosebit de important în gestionarea crizelor deoarece permite
acestora să identifice măsurile cele mai potrivite ce pot fi luate pe
plan politic şi militar, mai ales în situaţiile de urgenţă în domeniul
civil 17 .
Managementul crizelor a devenit instrumentul operaţional al
NATO pentru promovarea şi menţinerea stabilităţii atât în cadrul
graniţelor sale, cât şi în afara acestora. Practic, conceptul include
două componente principale: Prevenirea Conflictelor (cu ajutorul
diplomaţiei şi desfăşurărilor de forţe preventive) şi operaţiuni de
Răspuns la Crize, aşa cum au fost cele din Bosnia-Herţegovina sau
din Kosovo 18 . De asemenea, gestionarea crizelor se poate face fie
prin operaţiuni de tip articol 5, de descurajare şi apărare colectivă,
fie prin operaţiuni non-articol 5, în cadrul cărora se încadrează şi
operaţiunile de stabilitate. Dintre acestea, pot fi enumerate
următoarele: combaterea terorismului, controlul armamentelor,
sprijinul operaţiunilor antidrog, asistenţă umanitară, evacuarea
necombatanţilor, impunerea de sancţiuni, sprijinul militar al
autorităţilor civile, operaţiuni de căutare-salvare, demonstraţia de
forţă, loviturile şi raidurile, apărarea şi menţinerea ordinii
constituţionale, operaţii de menţinere a păcii, prevenirea
conflictului, restabilirea păcii, menţinerea păcii, impunerea păcii 19 .
17 Teodor FRUNZETI, Geostrategia, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei,
Bucureşti, 2009, p. 316.
18 Richard COHEN, Michael MIHALKA, Cooperative security: New Horizons for
International Order, Geroge C. Marshall European Center for Security Studies, The
Marshal Center Paper, No. 3, April 2001, p. 25.
19 Teodor Frunzeti, Soluţionarea Crizelor Internaţionale. Mijloace militare şi nemilitare,
Institutul European, Iaşi, 2006, p. 144.
11
După Războiul Rece, NATO şi-a concentrat atenţia pe
prevenirea şi gestionarea crizelor cu rădăcini în tensiunile şi
antagonismele de natură etnică, naţionalismul extremist, lupta
politică internă, schimbarea politică inadecvată, problemele
economice interne etc. După episodul 11 septembrie 2001,
interesul s-a orientat pe terorism şi armele de distrugere în masă, ca
surse ale crizelor, dar şi pe cooperarea interinstituţională, în special
cu Uniunea Europeană.
În 2010, NATO a dat publicităţii un nou Concept Strategic
(NCS), care dezvoltă definiţia dată managementului crizelor în
cadrul documentului din 1999. În primul rând, NCS face referire,
în ceea ce priveşte managementul crizelor, la lecţiile învăţate în
timpul misiunilor derulate în Afganistan şi în Balcanii de Vest,
accentuând importanţa pe care o are o abordare comprehensivă a
crizei, nu doar din punct de vedere militar, ci şi politic şi civil. De
asemenea, relevant este şi modul în care se face referire la lecţiile
învăţate în timpul misiunilor din Balcanii de Vest. În 1999,
Conceptul Strategic vorbea despre decizia de a respecta misiunile
de răspuns la crize asumate în Balcanii de Vest, iar, în 2010, NCS
menţionează lecţiile învăţate în Afganistan şi Balcanii de Vest.
Putem deduce atât apropierea de etapa finală a implicării NATO în
cele două regiuni, cât şi importanţa pe care respectivele misiuni au
comportat-o pentru dezvoltarea conceptului de management al
crizelor la nivel NATO. Totodată, este de remarcat şi accentul
deosebit de pregnant pus pe dezvoltarea dimensiunii civile a
managementului crizelor 20 .
Prin urmare, putem considera că, în cadrul Alianţei Nord-
Atlantice, conceptul de management al crizelor a cunoscut o
evoluţie absolut necesară, fiind definit şi asociat unei serii de
măsuri, principii, proceduri, care să garanteze eficienţa Alianţei în
asemenea situaţii. Intervenţia NATO în soluţionarea crizelor ce au
urmat destrămării Iugoslaviei a demonstrat necesitatea acestei
evoluţii, dar şi pe cea a adaptării continue a modului de gestionare
20 Vezi Conceptul Strategic pentru Apărare şi Securitate al Statelor Membre ale
Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, adoptat de şefii de state şi de guverne la
Lisabona (traducere a Conceptului Strategic NATO din 2010), în Impact Strategic, nr. 4
[37]/2010, pp. 7-13.
12