Parabolele Domnului Isus Hristos - Sola Scriptura

INSTITUTUL NAŢIONAL
DE STUDII BIBLICE PRIN CORESPONDENŢĂ
SOLA SCRIPTURA
Studii biblice
Parabolele
Domnului Isus Hristos
partea I
Adaptare de Flavius Tudor

Coperta: Dragoș Drumaș
Corectura: Alina Badea
Tehnoredactare: George Toncu
© 2002, Editura „Viaţă și Sănătate”, București

INTRODUCERE
Haide, povestește-mi ceva! este o rugăminte greu de refuzat.
Povestirile bune depășesc barierele culturale sau ale vârstei. Un
povestitor talentat mișcă inimile cele mai împietrite. Este cazul
Domnului Isus și al parabolelor pe care El le-a rostit cu două mii
de ani în urmă.
Studiind Parabolele Domnului Isus, este bine să amintim
următoarele reguli:
Cuvântul parabolă este de origine grecească și înseamnă
comparaţie, asemănare. Prin exemple luate din viaţa de zi
cu zi, Mântuitorul îi făcea pe oameni să înţeleagă lucruri
pe care, altfel, le-ar fi fost greu să le asimileze.
Parabolele sunt parte a Sfintelor Scripturi, Cuvântul lui
Dumnezeu.
În general, o parabolă reflectă adevărul, nu este adevărul în
sine. Uneori o parabolă este o întâmplare adevărată, care
ilustrează aspecte importante ale adevărului.
Contextul parabolei – unde, când și cui a spus Domnul
Isus parabola – este cheia interpretării ei. Astfel, înţelegerea
obiceiurilor și a mentalităţii orientale ne va ajuta în
înţelegerea învăţăturii parabolei.
Detaliile parabolei sunt importante când clarifică un anume
adevăr, dar încercarea de a armoniza toate detaliile este,
de multe ori, sortită eșecului și păguboasă pentru cititor.

4
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
Există multe căi pentru a organiza un studiu al parabolelor. În
acest curs vă vom ajuta să le studiaţi din punct de vedere al
experienţei de viaţă a creștinului.
O astfel de împărţire tematică ar putea fi schiţată după cum
urmează:
Invitaţia lui Dumnezeu de a fi cunoscut (Studiul 1).
Modul în care diferite persoane răspund invitaţiei Sale
(Studiile 2 și 3).
Cum se schimbă, prin îndurarea lui Dumnezeu, viaţa noastră
(Studiile 4 și 5).
Ce ne ajută și ce ne împiedică în creșterea în credinţă
(Studiile 6 și 7).
Cum să-i ajuţi și pe alţii pe drumurile vieţii (Studiile 8-12).
În sfârșit, acasă (Studiul 13).
Așadar, veniţi cu noi, și, în timp ce călătoriţi, fie ca Maestrul
Povestitor să vă însoţească!
NOTĂ: Textele biblice sunt citate din Biblia tradusă în limba
română de preotul Cornilescu.

Studiul 1
ERA PIERDUT ȘI A FOST GĂSIT
Pierdut exprimă înstrăinarea, neajutorarea, dezorientarea și acea
însingurare chinuitoare aduse de păcat. Găsit este acţiunea divină
de recuperare a omului și include tot planul de salvare, prin care
omul care s-a pierdut de Dumnezeu este readus în familia Sa.
Citiţi pentru studiul săptămânii Evanghelia după Luca,
cap. 15.
Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, Mă voi îngriji Eu
însumi de oile Mele și le voi cerceta... le voi strânge din toate locurile
pe unde au fost risipite în ziua plină de nori și negură (Ezechiel
34,11-12). Acest pasaj ilustrează foarte plastic purtarea de grijă
și iubirea lui Dumnezeu, în calitatea Sa de Mare Păstor al omenirii.
Fiecare om se bucură de privilegiul îngrijirii unice din partea lui
Dumnezeu. Chiar dacă lucrul acesta nu este întotdeauna vizibil
pentru noi, în spatele uneltelor omenești de care Se folosește,
este mereu mâna lui Dumnezeu.
Salvarea noastră începe cu iubirea și îndurarea lui
Dumnezeu. Suntem salvaţi nu prin căutarea noastră
după Dumnezeu, ci prin căutarea Sa după noi.
Cine dintre noi nu a trăit durerea pierderii unui lucru drag și
bucuria regăsirii lui?
Capitolul 15 din Evanghelia după Luca este un tablou în
miniatură al misiunii Domnului Isus. Pasajul debutează cu scena
în care Domnul Isus servea masa împreună cu vameșii și păcătoșii
(fariseii numeau păcătos pe oricine nu trăia conform principiilor

6
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
formulate de ei). Pentru orientali, a accepta să iei masa cu cineva
echivala cu acceptarea acelui cineva, de aceea fariseii și cărturarii
L-au privit pe Isus ca pe un om nereligios. Prin parabolele rostite,
Fiul lui Dumnezeu Și-a arătat însă iubirea și mila pentru omul
păcătos.
OAIA PIERDUTĂ (Luca 15,1-7)
„În parabolă, păstorul merge să caute o singură oaie, chiar cea
mai de pe urmă din turmă. Tot astfel, dacă numai un singur suflet
ar fi fost pierdut, Domnul Hristos ar fi murit chiar și pentru acel
unul singur.” 1
Domnul Isus a rostit cele trei parabole despre valori pierdute,
înaintea unor oameni care considerau că „stau bine”. Unul dintre
adevărurile pe care le acceptăm cu greu este diagnosticul stării
noastre spirituale. Aceasta se datorează faptului că păcatul aduce
și o denaturare a evaluării de sine. Adesea ne considerăm buni și
drepţi. Păcatul este o boală care nu doare. Dureroase sunt doar
consecinţele păcatului.
Primul pas spre vindecare îl constituie acceptarea diagnosticului
stabilit de Marele Medic. Oaia pierdută are simţământul fals al
libertăţii. În absenţa păstorului și desprinsă de turmă, aparent
merge unde vrea. Dar fiecare pas mărește distanţa faţă de staul și
faţă de păstor, sporind primejdia.
„Domnul a știut că, datorită unei oi care s-a pierdut, oricare
dintre ascultătorii Săi le-ar fi lăsat pe cele nouăzeci și nouă și ar fi
plecat să caute oaia pierdută. Căutarea nu ar fi fost la întâmplare
sau de scurtă durată, ci mai degrabă stăruitoare și ar fi durat
până ce valoroasa oaie pierdută s-ar fi găsit. Căutarea era
determinată de valoarea acordată de către stăpân oiţei care s-a
pierdut.” 2
1
Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, București, Editura Viaţă
și sănătate, 1995, p. 126.
2
Dwight Pentercost, The Parables of Jesus, Michigan, Grand Rapids,
Zondervan Publishing House, 1982, p.100.

„ERA PIERDUT ºI A FOST GÃSIT” 7
Iubirea Păstorului divin faţă de noi, creaţia mâinilor Sale, ne
dă o valoare dincolo de posibilitatea evaluării umane.
1. Care este punctul central al parabolei?
Iudeii credeau că, mai înainte ca Dumnezeu că Se poată îndura
de el, păcătosul trebuie să se pocăiască. Ei credeau că Isus trebuia
să Se întovărășească numai cu aceia care s-au pocăit.
Dar această parabolă ne învaţă că noi nu ne pocăim pentru ca
Dumnezeu să ne poată iubi, ci El Își descoperă dragostea faţă de
noi, pentru a ne chema la Sine. „Asemenea unui dar, iubirea Sa
va fi primită în suflet și, din iubire pentru El, noi vom găsi plăcere
în a asculta de poruncile Lui.” 3
O pune cu bucurie pe umeri (v.5). Atunci când o oaie este
pierdută, păstorul o caută, iar când o găsește, o aduce acasă pe
umeri. Așa stau lucrurile și cu noi. Păcatul ne face neputincioși,
dar Hristos ne caută și ne readuce în staulul Său. Renunţând la
slava cerului, Hristos a venit să restaureze această lume la forma
sa iniţială, fără păcat.
Nu doar turma sau staulul sunt repere pentru gradul de
înstrăinare al oii. Acesta este dat de distanţa faţă de păstor.
Rezolvarea situaţiei constă în înlăturarea distanţei dintre oaie și
păstor. Atunci când o găsește, păstorul o apropie de sine și o
readuce la turmă, în staul.
Parabola este potrivită și din alt punct de vedere, deoarece
oaia este un animal neajutorat când este lipsit de protecţie. Pentru
ea, prezenţa și grija păstorului sunt condiţii absolute ale vieţii.
Acest lucru este adevărat cu privire la fiecare om. Fără Dumnezeu,
nu avem nici protecţie, nici viaţă veșnică.
Fă legătura între Ezechiel 34,1-16 și parabola oii pierdute.
Ce ne învaţă aceste versete despre Dumnezeu?
3
Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, București, Editura Viaţă
și sănătate, 1995, p. 126.

8
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
BANUL PIERDUT (Luca 15,8-11)
Domnul Isus a continuat, rostind o nouă parabolă, asemănătoare
cu cea despre oaia pierdută. Banul pierdut putea fi o parte a
zestrei primite de femeie cu ocazia căsătoriei. Miresele așezau cu
mândrie asemenea monede pe bentiţa pe care o purtau pe frunte.
Locuinţa femeii era, după modelul oriental, fără ferestre și cu
podeaua din lut sau piatră acoperită cu paie, pentru a împiedica
ridicarea prafului și pentru a o izola termic. Căutând moneda,
femeia trebuia să aprindă mai întâi o lampă, să dea la o parte
paiele și să măture. Valoarea monedei merita, însă, acest efort.
2. Rezumaţi înţelesul parabolei. Prin analogie, ce ne învaţă
valoarea atribuită acestei monede despre valoarea unui
păcătos care se pocăiește? Compară cu Matei 26,33-35;
Luca 22,54-62; Ioan 21,15-17.
Pilda banului pierdut nuanţează și mai mult formele de
înstrăinare a omului de Dumnezeu. Banul își avea locul său, locul
stabilit de stăpânul și proprietarul său – în parabolă, femeia. La o
verificare atentă, însă, banul lipsește. Tot astfel, în marele plan al
lui Dumnezeu, fiecare avem locul și datoria noastre, stabilite de
Dumnezeu. Ca și banul, noi am trecut printr-un proces de
modelare, Creatorul imprimând în noi chipul Său, dându-ne astfel,
valoare.
Dumnezeu ne-a încredinţat o datorie pe care trebuie să o
îndeplinim cu credincioșie. Banul era în casă, dar nu era la locul
lui. Trebuie să fim găsiţi la locul datoriei noastre. Abandonarea
lucrului în slujba lui Dumnezeu și a semenilor este o formă de a fi
pierdut. Soluţia este aprinderea luminii Sfintelor Scripturi.
Urmează o lucrare de curăţire, de ridicare și reașezare.
Banul pierdut simbolizează cumva pe vreunul dintre membrii
propriei tale familii sau poate te reprezintă chiar pe tine?

„ERA PIERDUT ºI A FOST GÃSIT” 9
FIUL RISIPITOR (Luca 15,11-32)
Fiul cel tânăr
3. Oaia știa că era pierdută, tot așa cum unii oameni știu
bine că s-au despărţit de Dumnezeu. Banul nu știa că
este pierdut și îi reprezintă pe cei care nu înţeleg nevoia
de salvare. Ce tip de individ este schiţat prin fiul cel tânăr?
Pentru salvarea celui pierdut, Dumnezeu Se avântă în
cercetarea pustiului, până la marginile lui. Din pilda banului
învăţăm care este preţul unui biet păcătos în ochii lui Dumnezeu.
Pe măsură ce parcurgem drama dezvăluită de cea din urmă pildă,
constatăm că mila lui Dumnezeu și valoarea pe care El ne-o acordă
sunt întruchipate de relaţia dintre părinte și copilul său. Dumnezeu
este Tatăl, iar eu sunt copilul Său.
Fiul cel tânăr era nerăbdător să-și ia în stăpânire partea de
moștenire. Așa se face că s-a încumetat să-și insulte părintele, cerându-i
ceea ce ar fi trebuit să primească abia la moartea tatălui său.
4. În ce moment al vieţii sale independente și-a venit în fire
fiul cel tânăr? Luca 15,14-17
În disperare de cauză, tânărul s-a vândut pur și simplu cuiva
care putea să-i ofere o slujbă pe care nici un evreu care se respectă
n-ar fi acceptat-o. Un blestem evreiesc suna astfel: „Blestemat să
fie cel ce crește porci”. Angajându-se la acel om, avea să se atingă
tot timpul de animale necurate (vezi Leviticul 11,7-8).
Poate cea mai impresionantă parabolă care s-a rostit vreodată
este Parabola fiului risipitor. Dacă suntem sinceri cu noi înșine,
în istoria aceasta ne regăsim fiecare, pentru că fiecare ne-am
îndepărtat pentru un timp mai scurt sau mai lung de Tatăl nostru
ceresc, fiecare am risipit mai puţin sau mai mult din valorile
încredinţate nouă.

10
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
În timp ce parabola amintește despre un tată care avea doi fii,
constatăm că, iniţial, fiii nu aveau tată. Fiul cel tânăr și-a luat
toată averea și a plecat, iar fratele său mai mare își trăia frustrarea
alături de un părinte pe care nu l-a înţeles niciodată. Iată drama
acelei familii.
Una dintre marile amăgiri este pseudo-libertatea, care se
definește ca independenţă faţă de Dumnezeu și lipsa tuturor
îngrădirilor. Acest miraj este paradisul promis de Satan, care
se află dincolo de hotarele ascultării de Dumnezeu. Invariabil,
efectul este cel ilustrat de experienţa fiului risipitor: decadenţă
și singurătate. În aceste condiţii nefericite, fiul cel tânăr începe
să aibă un tată și acesta marchează începutul întoarcerii
sale.
Tatăl care așteaptă
5. De unde știm că, deși a fost întristat și îngrijorat din cauza
celor petrecute, tatăl a așteptat, totuși, întoarcerea fiului
mai tânăr? Luca 15,20
„Era ceva nedemn pentru un bărbat în vârstă să alerge, dar
bătrânul tată a lăsat la o parte preocuparea pentru demnitatea
sa... Înainte de a apuca să rostească vreun cuvânt de justificare,
tatăl și-a întins braţele în jurul gâtului băiatului și l-a sărutat. În
Vechiul Testament, o îmbrăţișare era expresia reunirii (Gen.
29,11-13; 33,4; 45,14).” 4 Bucuria tatălui a fost așa de mare, încât
a alungat din minte orice gând de condamnare a purtării trecute a
fiului său celui tânăr.
Cât de mult trebuie să-i fi șocat cuvintele parabolei pe cărturarii
și fariseii care Îl ascultau pe Isus! Ei ar fi dat din cap aprobator
4
Peter Jones, The Teaching of the Paraboles, Nashville, Tennessee:
Broadman Press, 1982, p.177.

„ERA PIERDUT ºI A FOST GÃSIT” 11
dacă tatăl din parabolă ar fi cerut pocăinţă și dovezi de schimbare
înainte de a-și fi reprimit fiul în casa părintească.
6. Ce semnifică în mod deosebit întoarcerea fiului risipitor,
nu ca un rob, ci ca un fiu al tatălui? Luca 15,22-24
Deoarece și-a pretins moștenirea înainte de termen, fiul cel
tânăr știa că nu mai are nici un drept asupra bunurilor tatălui său,
iar comportamentul său din trecut justifica respingerea sa de către
părintele jignit. În aceste condiţii, își dorea să devină unul dintre
slujitorii tatălui său. N-a mai avut ocazia de a sugera această
alternativă, pentru că tatăl s-a grăbit să-i dea cea mai bună haină,
cu care erau onoraţi numai oaspeţii de seamă. Pe degetul său,
tatăl a așezat un inel-pecete pe care îl primeau numai cei ce
deţineau o anumită autoritate (Genesa 41,42; Estera 8,2), iar
picioarele i-au fost încălţate în sandale, încălţăminte a oamenilor
liberi în acea vreme.
Faptul că tatăl este primul care îl observă și îi iese în
întâmpinare, constituie o mărturie indirectă a îngrijorării cu care
tatăl aștepta momentul reîntoarcerii fiului său. Drama acelei familii
se încheie în momentul emoţionant când tatăl își îmbrăţișează
fiul. Istoria durerii fiului se încheie în braţele tatălui.
La acest punct, merită să subliniem deosebirea fundamentală
dintre iubirea oamenilor și iubirea lui Dumnezeu. Lumea nu
iubește persoana, ci capacităţile, aptitudinile, frumuseţea, banii
și performanţele pe care le realizăm. De îndată ce acestea dispar,
lumea ne marginalizează, ne uită, ca pe tânărul risipitor.
Dumnezeu ne iubește nu pentru ceea ce avem sau pentru ceea
ce putem realiza, El ne iubește așa cum suntem. Tatăl l-a îmbrăţișat
pe fiul său care era îmbrăcat în haine zdrenţuite și murdare.
Aceasta este adevărata iubire de care avem nevoie. O asemenea
iubire conferă siguranţă.

12
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
Fiul cel mare
7. Pe cine reprezintă fratele cel mare din parabolă? Luca
15,22-32
Resentimentul fratelui mai mare este asemenea atitudinii
cărturarilor și a fariseilor. Isus le-a spus: „Priviţi măreţia iubirii
lui Dumnezeu faţă de copiii Săi pierduţi și comparaţi-o cu propria
voastră lipsă de bucurie, de iubire, de mulţumire și cu
îndreptăţirea voastră de sine. Încetaţi să mergeţi pe căile voastre
lipsite de iubire și fie-vă milă. Cel mort spiritual se ridică la o
nouă viaţă. Cel pierdut se întoarce acasă. Bucuraţi-vă împreună
cu ei.” 5
„Fratele mai mare este foarte nepopular în parabolă. Dar el
nu este nicidecum neobișnuit în societate și are mulţi descendenţi.
Uneori, este chiar un cetăţean model. Crede sau vrea să creadă
că toţi ceilalţi îi sunt inferiori.” 6
8. Ce putem înţelege despre religia cărturarilor și a fariseilor,
din cuvintele fratelui mai mare, menţionate în Luca 15,29-30?
Situaţia fiului cel mare reflectă o altă formă de amăgire. Aparent,
nici una dintre formele de pierzare despre care am vorbit până
acum nu se referea la el. El nu s-a depărtat de tatăl său (asemenea
oii pierdute, care s-a depărtat de păstor), nici nu a părăsit locul
datoriei sale (așa cum s-a întâmplat în cazul banului pierdut).
Fiul cel mare i-a spus părintelui său cu necaz: Eu îţi slujesc ca un
rob de atâţia ani și niciodată nu ţi-am călcat porunca.
El reprezintă acea categorie de oameni care, asemenea
fariseilor, se conformează exterior legii, dar rămân în opoziţie
flagrantă cu spiritul ei. Distanţa dintre ei și Dumnezeu nu este o
5
Joachim Jeremias, The Parables of Jesus, New York: Charles Scribners
Sons, 1972, p. 131.
6
The Interpreters Bible Commentary , Zondervan Publishig House, 1979,
vol. 8, p. 279.

„ERA PIERDUT ºI A FOST GÃSIT” 13
distanţă fizică, exterioară, ci una mult mai gravă, distanţa
interioară. Dorinţa fiului mai mare nu este aceea de a se bucura
de prezenţa tatălui, ci de a se simţi bine împreună cu prietenii săi.
În timp ce fiul mai tânăr, mânat de aceeași dorinţă, a părăsit casa
părintească, fiul cel mare aștepta moartea tatălui pentru a fi liber.
Nu își iubea nici fratele și nici părintele. Pe tată îl considera un
stăpân de sclavi, ascultarea de el o robie, iar pe fratele său îl
numește, impersonal, acest fiu al tău (v.30).
Isus a lăsat pilda neterminată. Nu știm dacă fiul risipitor a
rămas statornic la sânul iubirii tatălui său. Nu știm nici dacă fratele
său mai mare a luat hotărârea de a se alătura participanţilor la
masa festivă.
Te afli în postura fratelui mai mare? Sau ești fratele mai
tânăr? Cum vrei să scrii ultima parte a acestei povestiri ?
Ecouri ale pildelor din Luca 15 răzbat prin tot Noul Testament.
Citește Matei 10,5-8; Faptele Apostolilor 1,8; Romani 6,11-
13; Galateni 4,7; Efeseni 2,1-22. De asemenea vezi Psalmul 23.
„Iubirea lui Dumnezeu urmărește încă pe cel care a ales să se
despartă de El și Domnul pune în mișcare toate mijloacele pentru
a-l readuce în casa părintească... Această iubire a lui Dumnezeu
a fost cea care l-a atras spre casă.” 7
ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU
După acest studiu cum ai răspunde la întrebarea: Ce așteaptă
de fapt Dumnezeu? Ce Îi place Lui?
Care sunt elementele comune celor trei parabole? Ce ne
învaţă aceasta despre caracterul lui Dumnezeu?
7
Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, București, Editura Viaţă
și sănătate, 1995, p. 136.

14
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
Cu cine te identifici? Cu oaia pierdută? Cu bănuţul? Cu
fratele mai tânăr? Cu fratele mai mare? De ce?
CONCLUZII
Cele trei parabole ne oferă posibilitatea identificării șansei de
salvare. Din prima parabolă, învăţăm că mântuirea înseamnă să
fim mereu împreună cu Păstorul nostru, din a doua că trebuie să
rămânem la locul datoriei noastre, locul stabilit nouă de
Dumnezeu, iar cea de a treia parabolă arată că mântuirea înseamnă
să-L păstrăm pe Dumnezeu în centrul preocupărilor și gândurilor
noastre.

Studiul 2
COMOARA ASCUNSĂ
Toate obiectele care ne înconjoară au o anumită valoare.
Aceste obiecte diferă foarte mult, în funcţie de materialul din
care sunt confecţionate, în funcţie de utilitatea lor etc. Unele
obiecte sunt indispensabile vieţii, pe când altele, deși considerate
ca având o valoare foarte mare, pot să ne lipsească și totuși să fim
foarte fericiţi.
Studiul prezent vorbește, pe de o parte, despre valorile autentice,
după care merită să alergăm și pentru care merită să plătim oricât,
iar pe de altă parte, despre valorile aparente, care pot fi piedici în
calea adevăratei noastre fericiri, în calea salvării noastre.
Citiţi pentru studiul săptămânii Matei 13,44-46; Luca
7,36-50; 12,13-34; 14,25-35;
Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră.
(Luca 12,34)
Iubirea Îl determină pe Dumnezeu să ne caute. Și, o dată ce
ne găsește, El se oferă să ne readucă în postura iniţială, de copii
ai Săi. Felul în care răspundem ofertei Sale hotărăște direcţia
în care o va lua viaţa noastră.
Diamantul Asiei a fost descoperit de perși, în anul 1628. Având
forma unei picături cu axul mare de opt centimetri, iar cel mic de
cinci centimetri, este cel mai mare diamant din lume. Jefuitorii
de morminte l-au furat, apoi, din mormântul lui Chyen Lung
Manchu, împăratul Chinei, în anul 1799, la o sută de ani după
moartea acestuia. Timp de optsprezece ani, nimeni nu i-a mai dat
de urmă.

16
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
Apoi a reapărut în Hong Kong, ca o garanţie a unui mare
împrumut, care, în cele din urmă, nu a mai fost restituit. Mai
târziu, un individ neidentificat a cumpărat diamantul, la Paris.
În urmă cu 2000 de ani, Isus a rostit o parabolă despre un
vânzător care a achiziţionat un mărgăritar de mare preţ. Această
povestire, asemenea celorlalte pe care le-a spus Isus, ne ajută să
înţelegem planul făcut de Dumnezeu pentru salvarea oamenilor.
Este adevărat că, în îndurarea Sa, Isus ne caută în ciuda faptului
că suntem păcătoși. Este însă la fel de adevărat că, odată găsiţi de
El, se cere un răspuns din partea noastră, pe măsura iubirii Sale.
MĂRGĂRITARUL DE MARE PREŢ
Termenul grecesc pentru negustor, se referă la un angrosist,
deosebit de vânzătorul cu amănuntul sau de cel ambulant. Cei dintâi
erau foarte respectaţi, chiar unii preoţi ocupându-se cu așa ceva.
„În lumea veche, mărgăritarele ocupau un loc deosebit în inima
oamenilor. Oamenii doreau să aibă un mărgăritar frumos, nu doar
pentru valoarea lui în bani, ci mai ales pentru frumuseţea lui. Le
plăcea pur și simplu să-l ţină în mână, să-l admire. Cele mai
importante surse de perle erau coastele Mării Roșii, Orientul
Apropiat și Orientul Îndepărtat. Un negustor cutreiera însă pieţele
lumii întregi pentru a găsi un exemplar de o frumuseţe aparte.” 1
1. Descrie atitudinea negustorului la găsirea mărgăritarului
(Matei 13,46). Ce ne spune comportamentul său despre
valoarea mărgăritarului?
Negustorul din pildă îi reprezintă pe oamenii care Îl caută insistent
pe Mântuitorul lor. Acest Salvator este mai preţios decât
oricare altul, tot așa cum mărgăritarul valorează pentru negustor
mai mult decât orice.
1
William Barclay, The Gospel of Matthew, Philadelphia, The Westminster
Press, 1975, vol. 2, pp. 86-87.

COMOARA ASCUNSÃ 17
Dacă oricum nu putem face nimic pentru a ne cumpăra
salvarea, de ce trebuie să fim dispuși să renunţăm la orice pentru
a o câștiga? Deoarece, adeseori, suntem stăpâniţi de ceea ce
posedăm. Deoarece averile pot conduce vieţile noastre, care ar
trebui să fie conduse doar de Dumnezeu (Matei 19,16-26). Da,
mântuirea ne costă tot ce avem, însă valoarea ei este mai mare
decât ne putem noi imagina.
2. Cum devenim conștienţi de valoarea Mărgăritarului
ceresc? Ioan 14,16-18; 15,26; 16,13-14; 1 Corinteni 12,3.
Compară cuvintele apostolului Pavel din Filipeni 3,7-8
cu atitudinea negustorului în momentul în care a găsit
mărgăritarul.
Negustorul reprezintă acea categorie de oameni care au auzit
despre adevărata comoară și sunt în căutarea ei. El este un simbol
pentru cei care cunosc valorile autentice și renunţă continuu la
lucruri mai puţin valoroase pentru a putea cumpăra lucruri cu o
valoare mai mare. De fapt, marea înţelepciune a vieţii constă în a
ști să renunţi la lucrurile fără valoare în schimbul adevăratelor
valori.
Parabola se încheie cu intrarea în posesia mărgăritarului de
mare preţ, pentru care negustorul a dat tot ce a avut. Acesta este
secretul salvării. Nu putem intra în posesia nici unei adevărate
valori divine, fără să renunţăm la valorile aparente pe care le avem.
Pentru a obţine pacea sufletească, trebuie să vindem mulţumirea
de sine egoistă. Pentru a obţine bucuria în Domnul, trebuie să
renunţăm la bucuriile de o clipă ale vieţii păcătoase. Pentru a
obţine salvarea lui Dumnezeu trebuie să renunţăm la autosuficienţă.

18
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
COMOARA ÎNGROPATĂ
Imaginează-ţi că trăiești într-o perioadă în care nu există
instituţii bancare. Hoţii mișună peste tot. Mai mult, ameninţarea
armatelor cotropitoare se conturează deseori la orizont. Cum ai
proceda ca să-ţi pui în siguranţă averea? Cumva ai îngropa-o?
În zilele lui Isus, mulţi oameni făceau exact acest lucru. Dar
să presupunem că uiţi locul în care ţi-ai îngropat comoara. Sau
poate că, între timp, ești arestat sau exilat. Atunci comoara ta
este pierdută până când, întâmplător sau nu, cineva o va descoperi.
3. Care a fost motivul care l-a determinat pe omul din
parabolă să vândă totul și să cumpere ţarina? Matei 13,44
4. Matei 13 conţine șapte parabole, dintre care patru au
fost rostite de Isus în faţa unei mulţimi de oameni. Dar
pilda comorii ascunse și a mărgăritarului de mare preţ
au fost spuse doar apostolilor Săi (v. 36). De ce crezi că a
procedat așa?
Negustorul reprezintă categoria celor care caută comoara, iar
agricultorul îi reprezintă pe cei care, aparent din întâmplare, dau
peste ea. Din parabolă deducem că acest agricultor nu era foarte
înstărit, pentru că ogorul pe care-l lucra nu era al lui. Bogăţia lui
era munca. Probabil că în acea primăvară agricultorul s-a hotărât
să lucreze pământul mai bine, să-l are mai adânc, să smulgă
rădăcinile buruienilor și, de aceea, și-a înfipt fierul plugului mai
adânc în pământ. La un moment dat, plugul său s-a împotmolit și
un sunet ciudat i-a atras atenţia. Spre marea lui bucurie, a
descoperit o comoară ascunsă în acea ţarină. A alergat numaidecât
acasă și s-a hotărât să vândă totul pentru a cumpăra ogorul în
care se afla comoara ascunsă. Această comoară merita mai mult
decât tot ce avea.
Parabola aceasta descoperă adevăruri impresionante:

COMOARA ASCUNSÃ 19
Dumnezeu a pus o comoară la îndemâna fiecărui om.
Asemenea agricultorului, oamenii calcă neștiutori peste
aceste comori, într-o febrilă goană după fericirea
amăgitoare, când adevărata comoară aste atât de aproape
de ei.
Decizia de a renunţa la toate pentru a intra în posesia acestor
comori îi aparţine omului.
TURNUL NETERMINAT. ÎMPĂRAŢII CARE PORNESC LA LUPTĂ
5. Citește Luca 14,25-35. Cum se împletesc parabolele din
versetele 28-33 cu cele pe care le-am studiat până acum?
6. Descrie împrejurările care L-au determinat pe Isus să
rostească aceste pilde (versetele 25-27).
El s-a întors (v. 25). În timp ce norodul Îl urma, Isus S-a oprit
și S-a întors spre a-i privi. Isus mergea pe drumul spre Ierusalim
și spre cruce. Dar cei mai mulţi dintre oamenii care Îl urmau,
gândeau că El Se ducea acolo spre a întemeia un regat pământesc.
De aceea le-a spus că oricine Îl urmează, trebuie să o facă hotărât
și să renunţe, dacă va fi cazul, la cele mai îndrăgite aspiraţii sau
posesiuni.
Cine nu urăște pe tatăl său… (v. 26). Uneori, cuvântul a urî ar
trebui înţeles doar ca o figură de stil tipic orientală, însemnând a
iubi mai puţin. Așadar, dacă iubim pe cineva mai mult decât pe
Isus, nu putem fi ucenicii Săi.
7. Prin prisma versetelor 25-33, ce vor să spună versetele
34 și 35? (vezi Matei 5,13; Marcu 9,50)
Aici, în Luca 14,34, gustul sării reprezintă spiritul de consacrare.
A fi ucenic fără a avea acest spirit de supunere deplină,
înseamnă a pierde timpul degeaba.

20
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
În acest paragraf al Evangheliei după Luca, Domnul Isus
Hristos menţionează condiţiile necesare pentru a fi un adevărat
urmaș al Său, un adevărat ucenic. Împrejurările erau foarte
potrivite pentru a clarifica această problemă, deoarece se
menţionează că împreună cu Isus mergeau multe noroade (Luca
14,25).
Prima condiţie este conţinută în propoziţia: Dacă vine
cineva la Mine (Luca 14,25). Dominanta uceniciei o
constituie relaţia cu Mântuitorul. Totul depinde de tăria
acestei legături și de calitatea ei.
A doua condiţie este dispoziţia de a renunţa la orice
afectează legătura cu Domnul.
A treia condiţie este purtarea crucii. Această cruce este un
simbol al greutăţilor de care ne lovim în străduinţa noastră
de a asculta de Dumnezeu. Pe această cruce trebuie atârnat
spiritul nostru de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.
Domnul Isus ilustrează acest proces al uceniciei prin două
imagini: imaginea construirii unui turn și imaginea împăratului
care pornește la luptă. A-L urma pe Isus este o construcţie nouă,
pe verticală, dar și o luptă continuă cu puterile răului.
Avem tendinţa de a ne concentra prea mult asupra dimensiunii
orizontale a existenţei. Trebuie să investim în vertical, adică să
construim, așa cum spunea Domnul Isus Hristos în pilda Sa,
vorbind despre zidirea turnului. Ambele (construirea și lupta)
cer chibzuinţă. Un turn neterminat sau o luptă necâștigată
înseamnă faliment, ruină, moarte.
Concluzia lui Isus este: Tot așa, oricine dintre voi, care nu se
leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu. (Luca 14,33).
Ai calculat cât te costă să devii ucenicul lui Isus?

COMOARA ASCUNSÃ 21
UNDE ESTE COMOARA VOASTRĂ?
8. Ce L-a determinat pe Isus să rostească parabola bogatului
nebun? Luca 12,13 (compară cu Deuteronom 21,17)
9. În ce aspect se deosebește nebunul bogat de cele două
personaje studiate de noi în pildele anterioare? În ce sens
se aseamănă reclamantul din versetul 13 cu bogatul nebun?
Bogatul nebun s-a întrebat: Ce voi face? și tot el a dat nepotrivitul
răspuns: …îmi voi strica grânarele și voi zidi altele mai mari
(v. 18). Procedând astfel, și-a pus singur eticheta de rob al propriei
lăcomii (Coloseni 3,5).
Observaţi de câte ori a folosit nebunul cuvintele EU și MELE.
Egoismul l-a împiedicat să îndeplinească porunca Legii: Să iubești
pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău,
cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău (Luca 10,27; vezi și
Deuteronom 6,5; Exod 10,12-17). În loc să folosească prisosul
belșugului său pentru a-i ajuta pe săraci, văduve și orfani, el l-a
folosit spre a-și satisface propriile dorinţe.
Versetele imediat următoare (Luca 12,22-34) prezintă un stil
de viaţă diferit de cel al bogatului din pildă. Isus spune că până și
păsările cerului și florile câmpului știu mai bine decât bogatul
nebun cum să trăiască. Legătura dintre om și valorile materiale
poate fi atât de puternică, încât să treacă dincolo de normalitate,
de dreptate sau chiar de legăturile cele mai strânse de iubire, cum
ar fi relaţia dintre fraţi.
Rugat să intervină într-o problemă de moștenire, Domnul
Hristos transferă această problemă civilă în domeniul spiritual,
rostind pe un ton grav: Păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani,
căci viaţa cuiva nu stă în belșugul avuţiei lui (Luca 12,15). Corelăm
adesea noţiunea de fericire cu verbul a avea (în sensul valorilor
materiale), în loc de a o corela cu verbul a fi.

22
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
Parabola ilustrează iluzia unei fericiri durabile în urma unui
an cu recolte bogate. Bogăţia materială era însă umbrită de sărăcia
sufletească. Bogatul cunoaște doar limbajul egoismului. El poartă
un dialog doar cu sine însuși: Îmi voi strica...voi zidi...voi strânge.
Concluzia Domnului Isus este că acest om s-a îmbogăţit doar
pentru el, nu și faţă de Dumnezeu. Bogăţia faţă de Dumnezeu
constă în fapte de iubire, săvârșite pentru alţii.
În continuare, Domnul Isus arată modul în care trebuie să se
raporteze un adevărat ucenic la problemele materiale:
Să nu se îngrijoreze cu privire la mâncare sau la alte nevoi
ale trupului;
Să știe că Dumnezeu îi cunoaște nevoile;
Împărăţia lui Dumnezeu să fie prioritară pentru el;
Să cultive altruismului faţă de cei din jur.
În ce domenii ale vieţii putem fi și noi asemenea bogatului din
pildă? Unde este depozitată comoara noastră?
CEI DOI DATORNICI
Pilda celor doi datornici ne prezintă singurele două atitudini
pe care le putem adopta faţă de iertarea oferită de Dumnezeu:
recunoștinţă sau nepăsare egoistă.
10.Identifică cele trei personaje principale din Luca 7,36-
40. Asociază apoi oamenii din pildă (versetele 41-43) cu
personajele din versetele 36-40.
Omul care a datorat mult _____________________________

COMOARA ASCUNSÃ 23
Omul care a datorat puţin _____________________________
Creditorul __________________________________________
Niciunul dintre datornici nu a fost în stare să-și achite datoria,
să restituie împrumutul. Deosebirea dintre ei a constat în
atitudinea pe care a luat-o fiecare faţă de iertare.
Fariseul Simon s-a considerat fără păcat datorită conformării
sale unui set de legi. El se credea un om bun. De aceea, nu-și
dădea seama că are nevoie de iertare din partea lui Hristos.
„Singurul lucru care îl ţine pe om departe de Dumnezeu este
mulţumirea de sine.” 2
Simon a privit cu dispreţ scena ce se desfășura în faţa lui.
Fariseii considerau că bărbaţii se întinează dacă îi atinge vreo
femeie, iar a te atinge de o femeie desfrânată echivala cu o necurăţie
și mai mare. Dar Învăţătorul Isus permisese acestei femei nu numai
să-L atingă, ci și să-I sărute picioarele și să le ungă cu un parfum
scump, procurat, foarte probabil, cu banii câștigaţi de-a lungul
vieţii ei desfrânate. Însă această femeie a recunoscut neputinţa ei
de a se îndrepta.
Cum trebuie să se fi simţit Simon, fariseul, când Isus nu a
rostit nici un cuvânt în privinţa iertării păcatelor lui, în timp ce a
spus înaintea tuturor că păcatele acestei femei au fost iertate?
Sentimentul neplăcut de a te ști dator este direct proporţional
cu mărimea datoriei și devine aproape insuportabil atunci când
constaţi că ești în imposibilitate de a o achita. Domnul Isus
transferă această situaţie în domeniul spiritual, referindu-se la
datoria noastră faţă de Dumnezeu. Mărimea datoriei este egală
cu mărimea vinovăţiei noastre. La fel ca în pilda relatată de
Domnul Isus, noi ne aflăm în imposibilitatea de a ne achita datoria.
Dar nu toţi sunt conștienţi de lucrul acesta. Unii cred că anumite
fapte bune pe care ei le fac achită această datorie. Alţii se simt
2
William Barclay, The Gospel of Luke, Philadelphia, Westminister Press,
1956, p. 95.

24
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
veșnic îndatoraţi faţă de Dumnezeu, veșnic îndatoraţi să-L
iubească și să facă bine.
Cei doi datornici ne sunt cunoscuţi din rapoartele Evangheliilor.
Unul este Simon, un fariseu bolnav de lepră, care a fost
vindecat de Isus. Cealaltă persoană este Maria, eliberată de
puterea demonică și salvată de la condamnarea la moarte dată de
farisei. Ambii se simţeau îndatoraţi faţă de Isus. Simon credea că
își poate plăti datoria printr-o masă oferită în cinstea lui Isus.
Maria se considera veșnic datoare. Se apreciază că, pentru vasul
de alabastru cu mir, ea a trebuit să plătească atât cât câștiga un
muncitor într-un an de zile.
Există oameni care caută fără încetare mărgăritarul de mare
preţ, dar nu sunt dispuși să renunţe la obiceiurile lor rele, de
aceea nu îl găsesc niciodată.
ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU:
Amintește-ţi ce ai învăţat în această săptămână despre
valoarea Adevărului, despre efortul necesar pentru a ajunge
la El, despre diferitele căi pentru primirea Lui și despre
lucrurile care ne-ar putea împiedica să-L primim.
Ce ne învaţă Pilda bogatului nebun despre administrarea
prisosului venitului nostru? Hristos a condamnat bunăstarea,
bogăţia, sau doar atitudinea posesorului faţă de ea? Explică-ţi
răspunsul.
REZUMAT
Dumnezeu este gata să ne acorde iertare și o nouă viaţă în El.
Dacă suntem dispuși să ne consacrăm Lui, El va face schimbări
profunde în viaţa noastră.

COMOARA ASCUNSÃ 25
CONCLUZII
În aceste pilde, Domnul Hristos a vorbit despre adevăratele
comori. Dumnezeu a așezat aceste valori în ţarina fiecărui om.
Conștient sau nu, oamenii calcă peste comoara care ar putea să
le aducă fericire veșnică. Dacă ar căuta aceste valori cu aceeași
sârguinţa cu care caută aurul și argintul, ei ar găsi Mărgăritarul
de mare preţ, pe Isus Hristos. Adevărata înţelepciune constă în
înlocuirea priorităţilor materiale cu cele spirituale, a iubirii de
sine cu iubirea de Dumnezeu și de semeni. După găsirea acestei
comori, urmează zidirea pe verticală, adică dezvoltarea noastră
spirituală și, pe de altă parte, împotrivirea faţă de forţele ostile
ale răului.

Studiul 3
SEMĂNĂTORUL A IEȘIT SĂ SEMENE
Cele două parabole pe care le vom studia, tratează două
momente importante în desfășurarea planului de salvare a omului:
momentul de început, semănatul, și momentul încheierii acestei
lucrări, ospăţul. Lucrarea de mântuire începe prin acţiuni aparent
modeste și neînsemnate, ca și sămânţa semănată de semănător,
dar finalul este uimitor și măreţ: o sărbătoare a nunţii. Între cele
două evenimente are loc procesul transformării noastre spirituale.
Avem libertatea de a opri oricând acest proces, de a spune nu
sau, dimpotrivă, de a-l promova în viaţa noastră.
Citiţi pentru studiul acestei săptămâni Matei 13,1-9.18-23;
3;
Luca 14,16-24.
Iată! Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și
deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. (Apocalipsa
3,20)
Deși Dumnezeu împlinește planul Său de mântuire prin
intermediul oamenilor, acest verset arată că în spatele
instrumentului omenesc este mereu Isus Hristos. În spatele vocilor
care ne cheamă se află întotdeauna vocea Lui. Primirea
Salvatorului în inima noastră este condiţia absolută a participării
noastre la ospăţul Său.
Oferta divină a salvării este primită sau respinsă. Pe cei ce
primesc pe deplin harul lui Dumnezeu, El îi răsplătește peste
măsură de mult.

SEMÃNÃTORUL A IEºIT SÃ SEMENE 27
Atunci când unii fariseii și învăţători ai Legii I-au cerut o
dovadă că El este Mesia, Isus le-a reamintit istoria lui Iona și
le-a spus că oamenii din Ninive îi vor condamna în ziua judecăţii
(Matei 12,38-42). Apoi S-a îndreptat spre ţărmul mării, fiind
urmat îndeaproape de o mulţime de oameni. Rostind pilda
semănă-torului, fără îndoială, El a ţinut cont de diversele întrebări
puse de oamenii care-L urmau și de îndoielile exprimate de ei pe
parcursul drumului.
Săptămâna aceasta, vom continua studiul pildelor care
ilustrează felul în care oamenii primesc Împărăţia lui Dumnezeu.
Studiind pildele semănătorului și ospăţului celui mare,
examinează-ţi viaţa spre a-ţi da bine seama cum primești TU
adevărul lui Dumnezeu.
PILDA SEMĂNĂTORULUI (Matei 13,1-9.18-23)
Am descoperit în studiul nostru că pasiunea și ardoarea
negustorului de a cumpăra diamantul de mare preţ ilustrează
atitudinea ideală a celui care caută Împărăţia lui Dumnezeu. Dar,
așa cum arată următoarea pildă, nu întotdeauna oamenii au
răspuns astfel.
1. Citește Marcu 4,1-20, apoi trece în dreptul fiecărui element
din pildă litera cu care este notat ceea ce simbolizează.
1. Semănătorul ___
2. sămânţa ___
3. pământul, în general ___
4. sămânţa căzută pe pământul de la marginea drumului ___
5. sămânţa căzută pe pământul stâncos ___
6. sămânţa căzută pe pământul năpădit de spini ___
7. pământul bun ___

28
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
a. inima omenească
b. omul care Îl acceptă pe Hristos cu bucurie, dar mai târziu
se descurajează ușor
c. omul care Îl primește pe Hristos, ascultă de El și aduce
roade
d. Hristos, aceia care fac lucrarea Sa
e. omul care aude Cuvântul, dar nu îl înţelege
f. Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia
g. cel care aude Cuvântul, dar se pierde din cauza îngrijorărilor
și a egoismului
După o zi plină (Matei 12,22-50), îmbulzeala mulţimii L-a
obligat pe Isus să Se retragă într-o corabie (Matei 13,1-2). De la
amvonul Său plutitor, Isus i-a putut vedea în depărtare pe
agricultori „foarte ocupaţi, unii aruncând sămânţa, alţii strângând
grâul timpuriu.” 1
„Parabola semănătorului se aplică în mod deosebit activităţii
lui Isus printre oameni și lucrării pe care El a făcut-o. Cuvântul
lui Dumnezeu este sămânţa. Fiecare sămânţă poartă în ea un
principiu germinativ, un embrion de viaţă... Tot astfel, Cuvântul
lui Dumnezeu are viaţă în el... În fiecare poruncă și în fiecare
făgăduinţă a Cuvântului Lui Dumnezeu este putere, însăși viaţa
lui Dumnezeu, prin care porunca poate fi împlinită, iar făgăduinţa
realizată.” 2
Am studiat pildele agricultorului și negustorului. Aparent,
iniţiativa căutării Împărăţiei lui Dumnezeu aparţine omului.
Împărăţia era ilustrată ca fiind o comoară ascunsă, un mărgăritar
rar, care trebuie căutat. Împărăţia lui Dumnezeu nu este, însă, o
comoară pasivă, în sensul că ea ar aștepta ca noi să o găsim.
1
Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, București, Editura Viaţă
și sănătate, 1995, p. 18.
2
Id., p.20.

SEMÃNÃTORUL A IEºIT SÃ SEMENE 29
Parabola pe care tocmai o studiem arată că Împărăţia lui
Dumnezeu este în acţiune, ea pornește spre noi pentru a ne cuceri.
Asaltul ei nu este o acţiune militară, o acţiune a forţei. Acţiunea
mântuirii nu pornește de la om. Nu noi ne-am dat seama că ar
trebui să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu. Iniţiativa Îi aparţine
lui Dumnezeu. El ne-a iubit mai întâi. El a pornit în căutarea și
recuperarea noastră. Hristos este Marele Semănător care a ieșit
să semene. El seamănă pretutindeni, pentru ca toţi să aibă șansa
salvării. Seamănă aceeași sămânţă, de aceeași calitate, pe orice
fel de teren. Omul va decide cum va accepta sămânţa primită din
partea Cerului. De aceasta va depinde, în final, salvarea sau
pierzarea. Fiecărui om i s-a dat o șansă. Felul în care o preţuiește
va determina răsplata sau condamnarea finală.
Semănătorul a ieșit să semene
„În ţările Răsăritului... cultivatorii de pământ locuiesc împreună
în sate, pentru a se apăra de bandele rătăcitoare de hoţi.
Dimineaţa, la răsăritul soarelui, ei pornesc la lucru din satele lor
către câmpurile înconjurătoare și, în amurg, se întorc acasă. În
același fel, Hristos, Marele Semănător al adevărului, a plecat de
la Tatăl din ceruri către această lume, ţarina (Matei 13,38), pentru
ca să poată ’mărturisi despre adevăr’ (Ioan 18,37; 10,10).” 3
„Hristos seamănă Cuvântul și El Însuși este Cuvântul (Ioan
1,1). Cuvântul vorbit nu va trăi în inimile ascultătorilor fără harul
Său, fără prezenţa Sa.” 4
2. Cum l-ai descrie pe omul reprezentat prin pământul de
pe marginea drumului? (Matei 13,3-4.19)
3
The Seventh-Day Adventist Bible Commentary, Review and Herald, 1980,
vol.5, p. 404.
4
The Pulpit Commentary (The Gospel According to Matthew),
Hendrickson Publishers, 1983, p.18.

30
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
Un agricultor semăna, folosind una dintre următoarele metode:
– Putea împrăștia sămânţa în timp ce străbătea la pas câmpul,
cu sacul de seminţe aruncat peste umărul său. Dacă sufla
vântul, unele dintre seminţe puteau ajunge cu ușurinţă pe
potecă.
– Putea să așeze un sac cu sămânţă pe spinarea unui măgar,
să facă o spărtură într-un colţ al sacului, apoi să mâne
animalul de-a lungul câmpului, în timp ce sămânţa curgea
din sac. Unele seminţe cădeau în mod sigur pe poteca
bătătorită, în timp ce animalul trecea de la o cărare la
cealaltă.
Hristos este Marele Semănător. El a ieșit să semene adevărul
pe locurile bătătorite de păcate, fiind mânat de o datorie a iubirii.
A semănat lângă drum, între oamenii căzuţi, marginalizaţi, între
cei care și-au pierdut orice orientare în viaţă. A semănat lumină
în locurile întunecoase, adevăr în locurile unde bântuie suferinţa
și nedreptatea și a semănat iubirea acolo unde există indiferenţă,
vrăjmășie sau chiar ură declarată.
Seminţele semănate de El au puterea de a crește în orice mediu,
de a schimba condiţiile de viaţă ale oricărui om, indiferent cât de
mult ar fi greșit. Sămânţa semănată de El este Cuvântul Său, sunt
principiile și legile Sale, sunt faptele și exemplul Său. Putem spune
că sămânţa este chiar persoana lui Isus Hristos. De aceea în
sămânţa aceasta este atâta putere și are o valoare atât de mare.
Atitudinea faţă de sămânţă este, de fapt, atitudinea pe care o
luăm faţă de Semănător. Cine refuză sămânţa Îl refuză, de fapt,
pe Isus Hristos. Hristos a subliniat mereu această relaţie.
Locul de lângă drum îi reprezintă pe cei care aud Cuvântul cu
privire la Împărăţie, dar nu-l înţeleg. Aici nu este vorba despre
neînţelegerea scuzabilă. Este situaţia alcoolicului, care „nu
înţelege” cât de dăunător este pentru el consumul de alcool. El
nu vrea să înţeleagă.

SEMÃNÃTORUL A IEºIT SÃ SEMENE 31
Locurile stâncoase
3. Descrie tipul de oameni reprezentat prin pământul
stâncos? Matei 13,5-6.20-21; Luca 8,13.
Sub câţiva centimetri de pământ fertil ai uneori surpriza să
întâlnești straturi de piatră. Oamenii asemănaţi cu acest tip de
teren primesc sămânţa Evangheliei cu bucurie, dar nu socotesc
preţul uceniciei. Privind doar la beneficiile imediate ale religiei,
„ei nu s-au gândit niciodată cu seriozitate la asprimea crucii, la
pericole și la sacrificiile pe care le presupune ea.” 5 Astfel, când
arșiţa încercărilor și a ispitelor se abate asupra lor, când
Dumnezeu le cere să pună capăt vieţii lor tihnite și să se achite de
o datorie neplăcută sau să renunţe la un obicei plăcut, însă dăunător,
planta gingașă a Evangheliei, răsărită de curând, se ofilește grabnic.
Acest pasaj se află în strânsă relaţie cu cel din Luca 14,28-30.
Mulţi oameni au auzit de minunile făcute de Domnul Isus (Ioan
6,1-22) și, căutând să-și satisfacă curiozitatea, au pornit în grabă
să-L asculte. Au nădăjduit, în același timp, să-și asigure satisfacerea
nevoilor trecătoare, prin asocierea lor cu Isus. Deoarece era
conștient de adevăratele motive pentru care Îl căutau, Isus le-a
spus: Lucraţi, nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea
ce rămâne în viaţa veșnică și pe care v-o va da Fiul omului; căci
Tatăl, adică Însuși Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui
(Ioan 6,27).
Ceea ce a spus El în continuare despre natura a ceea ce avea
să ofere, a dezamăgit așteptările lor greșite și tradiţiile moștenite
de veacuri. „Ei salutaseră cu bucurie puterea Lui făcătoare de
minuni, erau nerăbdători să fie eliberaţi de boală și de suferinţă,
dar nu voiau să aibă nici o legătură cu viaţa Lui de sacrificiu.
Nu-i interesa împărăţia spirituală tainică de care vorbea El.” 6
5
The Pulpit Commentary (The Gospel According to Matthew), Hendrickson
Publishers, 1983, p.18.
6
Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, București, Editura Viaţă și sănătate,
1997, p.317.

32
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
Pământul stâncos este cel ce aude Cuvântul și îl primește îndată
cu bucurie, dar nu are rădăcină în el... „Rădăcinile” care îi lipsesc
acestei categorii de oameni sunt convingerile solide, întemeiate
pe ceea ce spune Dumnezeu și, mai ales, aplicarea lor. Ei așteaptă
doar florile și roadele plantei, adică rezultatele favorabile, fără să
se angajeze în lupta pentru a ajunge la ele, lupta cu greutăţile și
prigonirile, prin care ar obţine o mai mare stabilitate, mai multă
profunzime și, în final, o coroană bogată.
Acest tip de oameni sunt cei cărora le este greu să aprofundeze
lucrurile. Lor le place să lucreze doar la părţile vizibile ale vieţii,
la aspectul exterior, dar, ca și în cazul plantelor, partea exterioară
este condiţionată de bunul mers interior. Superficialitatea iese în
evidenţă în vremuri de criză. Atunci le lipsește puterea și sunt
dispuși mai degrabă să renunţe la ceea ce a fost semănat în ei,
decât să înfrunte greutăţile.
Spinii înăbușitori (Matei 13,7-22; Luca 8,14)
4. Care este progresul de la un tip de sol la altul?
a. Pe pământul de lângă drum, sămânţa _________________
____________________________________________________.
b. Pe pământ pietros, sămânţa ______________________, dar
___________________________ îndată după aceea.
c. Între spini, sămânţa ____________, dar ________________
____________________________________________________.
În pământul pietros, plantele tinere se ofilesc imediat ce le
atinge căldura soarelui. În pământul năpădit de spini, plantele
trăiesc ceva mai mult. Tot astfel, creștinii reprezentaţi de acest
teren, ajung mai maturi în experienţa lor creștină decât cei
reprezentaţi prin pământul pietros. Ei par să aibă un nou început

SEMÃNÃTORUL A IEºIT SÃ SEMENE 33
în viaţă. În cele din urmă însă, preocuparea lor cu grijile și
problemele fiecărei zile le sufocă experienţa creștină, după cum
spinii înăbușe plantele de cultură. Ei ajung prea ocupaţi sau prea
obosiţi pentru a se mai ruga sau a mai studia Cuvântul lui
Dumnezeu.
5. Cum poţi să definești grija acestei lumi și înșelăciunea
bogăţiilor (Matei 13,22) și plăcerile vieţii (Luca 8,14)?
Ce sfat ne dă Hristos cu privire la acești „spini”? Matei
6,24-34.
„Există mulţi ale căror minţi sunt îndurerate sub o povară de
griji, deoarece ei caută să atingă standardele lumii. Ei s-au pus în
slujba acesteia, au acceptat încurcăturile ei și au adoptat obiceiurile
ei. Astfel, caracterul lor este deformat și viaţa le devine o povară.
Neliniștea continuă le secătuiește puterile. Domnul nostru vrea
ca ei să renunţe la acest jug al robiei și îi invită să accepte jugul
Său. El spune: ’Jugul Meu este plăcut, iar sarcina Mea este ușoară’.
Îngrijorarea este oarbă și nu poate citi viitorul, dar Isus vede clar
sfârșitul de la început. Pentru fiecare dificultate, El are pregătită
o cale de rezolvare.” 7
Oamenii menţionaţi în această categorie îi reprezintă pe cei
care aud Cuvântul, dar sunt năpădiţi de îngrijorări și de înșelăciunea
bogăţiilor. Prezenţa spinilor arată că acest teren, spre deosebire
de primele două, este fertil, dar pe el cresc lucruri nefolositoare
și dăunătoare.
Spinii sunt folositori numai pentru ei înșiși, de aceea sunt un
simbol potrivit al egoismului. Trăind numai pentru sine, omul
egoist este critic, cinic și înţepător faţă de alţii. Există incompatibilitate
între principiile lui Dumnezeu și principiile acestei lumi,
după cum este o incompatibilitate între spini și sămânţa cea bună.
Noi hotărâm ce cultivăm în inima noastră. Noi hotărâm în ce
măsură suntem preocupaţi de lucrurile vremelnice, dar rezultatul
nu va fi același.
7
Ellen G. White, Divina vindecare, București, Editura Viaţă și sănătate, p. 481.

34
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
În pământ bun (Matei 13,8.23; Luca 8,8.14)
6. Care sunt caracteristicile celor reprezentaţi prin sămânţa
căzută în pământ bun? Matei 13,23; Luca 8,8.15
a. __________________________________________________
b. __________________________________________________
c. __________________________________________________
„Ascultătorii asemănaţi cu pământul cel bun, auzind Cuvântul,
Îl păstrează. De aceea Satana, cu toate mijloacele răului pe care
le folosește, nu este în stare să-l smulgă de la ei.” 8
„Cel cu o inimă curată este acela care se supune în totul lucrării
convingătoare a Duhului Sfânt… El are o dorinţă sinceră de a
cunoaște adevărul, ca să-l poată trăi. Inima bună este o inimă
credincioasă, o inimă care are încredere în Cuvântul lui
Dumnezeu.” 9
De remarcat că roada este adusă „în răbdare”. Cei ce primesc
în inima lor Cuvântul nu sunt scutiţi de greutăţi și necazuri. Dar
prin luptă se dezvoltă caracterul și calităţile spirituale – rodul
credinţei: blândeţea și iubirea.
Cum înţelegi aducerea de roadă în mod diferit – „unul treizeci,
altul șaizeci, altul o sută”? De ce nu aduc toţi roadă sută la sută?
Observăm că fiecare dintre categoriile amintite până aici a
auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este șansa pe care o oferă
Dumnezeu fiecărui om. În Matei 24,14, este scris: Evanghelia
aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea ca să
slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni
sfârșitul.
8
Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, București, Editura Viaţă și
sănătate, 1995, p. 481.
9
Ibid.

SEMÃNÃTORUL A IEºIT SÃ SEMENE 35
ȘI TU EȘTI INVITAT (Luca 14,16-24)
Finalul planului de mântuire îl constituie ospăţul de nuntă.
Acesta va fi momentul festiv al începerii fericirii veșnice.
7. Descrie cadrul general al pildei ospăţului de nuntă (Luca
14,16-24).
„Când a vorbit despre fericirea acelora care vor participa la
acel ospăţ, interlocutorul lui Isus (Luca 14,15) se gândea, cu
siguranţă, numai la evrei, pentru că evreul obișnuit nu se gândise
niciodată că străinii ar putea găsi un loc la ospăţul lui Dumnezeu.” 10
Slujitorii au pregătit ospăţul, un ospăţ pe măsura rangului de
împărat și, potrivit obiceiului, au ieșit să-i invite pe oaspeţi. În
cele din urmă, solii s-au întors cu scuzele invitaţilor. Unele dintre
scuze sunt foarte asemănătoare cu ale noastre. Omul care a
cumpărat un ogor a pus în inima sa afacerile mai presus de cererile
lui Dumnezeu. Câţi dintre noi suntem atât de prinși în treburile
zilnice, încât neglijăm timpul de rugăciune, studiul Bibliei și
închinarea înaintea lui Dumnezeu! Alţi oameni simt că nu pot
accepta invitaţia lui Dumnezeu din cauza problemelor care s-ar
putea ivi în familiile lor.
Stăpânul le poruncește servilor săi să umple sala ospăţului.
Prin profeţii Săi, Dumnezeu a invitat poporul israelit să guste din
binecuvântările Împărăţiei. Împărăţia a venit. Poporului i s-a
transmis ultima invitaţie. Drumurile și gardurile menţionate se
referă la extinderea invitaţiei Evangheliei dincolo de hotarele lui
Israel și în afara acestui popor.
Domnul Hristos nu i-a învăţat pe oameni că intrarea în
Împărăţia Sa este un fapt care se produce în mod mecanic, de la
sine. De asemenea, El nu a învăţat că intrarea în Împărăţia Sa ar
fi doar problema omului. Nici un om nu poate intra în Împărăţie
fără invitaţia lui Dumnezeu... Omul nu poate să se mântuiască
singur, dar se poate condamna pe sine însuși.
10
William Barclay, The Gospel of Luke, Philadelphia, Westminster Press,
1975, p.192.

36
INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA
În Luca 14:23, omul care dă ospăţul spune robului său să îi
„oblige” pe invitaţi să vină la ospăţ. De-a lungul veacurilor, au
fost unii care au crezut că acest verset justifică folosirea forţei
pentru convertirea altora la creștinism (exemplu: cruciadele
creștine).
8. Ce lumină aruncă Matei 5,43-47; 7,12; 10,14; 26,51-52;
și Luca 9,51-55 asupra acestei probleme? Ce răspuns ne
oferă însăși pilda? Cum îi „somează” Isus pe oameni să
creadă în El?
Citește din cartea Parabolele Domnului Hristos capitolele
„Semănătorul a ieșit să semene” și „La drumuri și la garduri”.
„Prin cuvintele ’silește-i să intre’, Isus subliniază, de fapt, urgenţa
invitaţiei și forţa harului divin. Amabilitatea iubitoare are putere
constrângătoare. Există o deosebire evidentă între apelul insistent
al lui Isus și recurgerea la forţă, pe care mulţi din cursul
secolelor trecute au socotit-o demnă de folosit și pe care s-ar
bizui unii dintre cei care se folosesc azi de Numele lui Hristos,
dacă ar avea ocazia. Orice folosire a forţei sau persecuţie în
materie de religie constituie o practică inspirată de Satan, nu de
Hristos.” 11
ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU
Ce ai înţeles din pildele semănătorului și ospăţului celui mare
despre Isus Hristos, despre diferitele căi de a-L accepta și
despre obstacolele ce stau în calea trăirii Cuvântului Său?
Luca 14,1-24 se concentrează asupra ospăţului. Isus S-a
referit adesea la Împărăţia lui Dumnezeu în termenii unui
ospăţ. Cum se simt oamenii la o petrecere? Ce ne spune
aceasta despre rigiditatea care îi dispreţuiește pe cei care
găsesc bucurie în ascultarea de Dumnezeu?
11
The Seventh-Day Adventist Bible Commentary, Review and Herald,
1980, vol.5, p. 810.

SEMÃNÃTORUL A IEºIT SÃ SEMENE 37
CONCLUZII
Din acest studiu înţelegem mai bine raportarea omului la
adevăratele valori. Parabola semănătorului a prezentat acest aspect
în forma simbolică a celor patru categorii de terenuri și a
seminţei Cuvântului.
Parabola ospăţului a arătat atitudinea generală a oamenilor
faţă de invitaţia Evangheliei. În fiecare caz, alegerea îi aparţine
omului. Dumnezeu hotărăște soarta veșnică a omului în funcţie
de ceea ce a ales omul să cultive, să iubească mai mult. Cele două
parabole ne arată calea primirii Împărăţiei lui Dumnezeu în inimile
noastre și ne învaţă despre pericolele inimii împărţite, ale jocului
dublu.

Note

Note

Note