Trei răspunsuri - Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

(de ce investigăm cunoașterea publicului? de ce o considerăm problematică? - vezi de exempluWynne 1996), acoperind în măsură mai mică întrebările orientate descriptiv și către evaluareametodologică.Prin urmare, o zonă largă de investigație empirică, și anume studiile dedicate temeialfabetizării științifice în curentul „Public Understanding of Science” (PUS), este construită fără oexaminare atentă a presupozițiilor ontologice, epistemologice și metodologice. De asemenea, oastfel de examinare este posibilă, inclusiv prin investigații empirice (precum evaluarea stabilitățiirăspunsurilor acelorași respondenți, testarea cognitivă a scalei pentru respondenți diferiți și însituații de interacțiune diferite, compararea unor modele de măsurare alternative pentru aceleașidate, evaluarea capacității predictive a scorurilor obținute pentru comportamente consideraterelevante, meta-analize ale studiilor realizate pe o anumită temă etc.) O astfel de investigare arconduce la o evaluare mai corectă a adecvării conceptului de „alfabetizare științifică” pentru aînțelege relațiile dintre oameni și cunoașterea științifică, și a relației dintre rezultatele măsurării șiaceastă dispoziție individuală, care este actualmente postulată fără prea multe argumente.Este foarte posibil ca studiul empiric detaliat al conceptului de „cunoaștere publică aconstructelor știintifice” să indice faptul că acest concept este relevant în anumite contexte socialesau situații de interacțiune dar nu în altele, precum și faptul că posibilitatea cuantificării și modelelede măsurare cele mai adecvate diferă în funcție de tema investigată.Pentru a rezuma poziția propusă în discuția de mai sus, cred că diferențele de poziționareontologică, epistemologică și metodologică în cercetările sociologice ar trebui să fie un punct depornire pentru investigarea sistematică și empirică a abordării celei mai potrivite pentru o anumităproblemă de cercetare. Lipsa unei astfel de orientări către evaluarea comparativă a stilurilor decercetare adecvată se datorează, cred, fie concepției că toate aceste stiluri au o valoare egală, șiproduc informații „complementare”, fiind nevoie de o combinare a câtor mai multe abordări șimetode – fie auto-limitării la o anumită opțiune preferată. Dimpotrivă, cred că- adecvarea perspectivei depinde de situațiile studiate, și o aceeași abordare poate fifoarte potrivită pentru o anumită problemă de cercetare și foarte nepotrivită pentrualta;- aceste stiluri de conceptualizare și cercetare trebuie constant aplicate unul asupracelorlalte, pentru a surprinde presupozițiile pe care se bazează și a consolidacunoașterea pe care o produc;- conceptele propuse în cadrul unei direcții de investigare trebuie consolidate prinexplicitarea și evaluarea empirică a presupozițiilor pe care se bazează;- în cazul abordărilor cantitative, putem observa un nivel relativ scăzut de consolidare aconceptelor și standardizare a instrumentelor de măsură asociate. Există puţineconcepte sociologice care să fie asociate strâns cu o anumită scală sau procedură demăsurare, comparativ de exemplu cu psihologia. Instrumentele propuse sunt deseorisumare şi suferă variaţiuni frecvente, ceea ce împiedică evaluările sistematice avalidităţii lor, din surse şi perspective diferite. Conceptele operaţionalizate suntproiectate în neclaritate, fiind definite ca entităţi măsurabile, fără ca numerele produsesă conducă la o consolidare a graniţelor sau a structurii lor empirice şi teoretice. Dincolode lipsa comparabilităţii datelor şi a standardizării instrumentelor, o consecinţă este şilipsa instituţionalizării disciplinare a conceptelor.4