Compendiu-de-Chirurgie-OMF-Vol-I.pdf

Extracţia dentarăcu separaţie interradicularăEste o tehnică indicată la dinţii pluriradiculari,atunci când:•examenul radiologie relevă prezenţa unorrădăcini divergente - în aceste cazuri se poatedecide încă de la început separaţia interradiculară,care va uşura manevrele de extracţie;•examenul radiologie relevă prezenţa uneirădăcini curbe, foarte divergente, sau cu fenomenede hipercementoză sau solidarizare interradiculară(„dinte barat”), care nu arpermite extracţia în bloc a rădăcinilor;•dinţi cu distrucţie a unei porţiuni coronare,care nu permite o aplicare eficientă a cleşteluide extracţie, iar extracţia monobloc cu elevatorulnu este posibilă;•dinţi cu distrucţie coronară extinsă, la carerădăcinile sunt încă unite la nivelul podelei camereipulpare;•în cazul producerii unei fracturi coronare saucorono-radiculare în timpul manevrelor de extracţiecu elevatorul sau cleştele;• molari temporari fără rizaliză semnificativă arădăcinilor, ia care există riscul de smulgere a mugureluidintelui permanent, situat între rădăcini.Dacă restul radicular este la nivelul osuluialveolar, rădăcinile se separă cu instrumentar rotativ,prin crearea unui şanţ adânc, care să secţionezeîn totalitate podeaua camerei pulpare.Separaţia poate fi definitivată cu elevatorul dreptinserat în şanţul creat, urmând ca printr-o mişcareuşoară de rotaţie să se realizeze fractura completăcu separarea rădăcinilor.în continuare, rădăcinilese extrag separat, fie cu elevatorul, fie cu cleştelede rădăcini (şi nu cu cleştele de molari, deoareceacesta nu este adaptat dimensional segmentelorradiculare rezultate). în cazul în care restul radiculareste sub rebordul osului alveolar, este demulte ori necesară asocierea alveolotomie! cu separaţiaradiculară. Separaţia radiculară esteîn generalaplicată pentru molarii superiori (având învedere prezenţa a trei rădăcini, care sunt relativdivergente) sau cei inferiori (având în vedere densitateaosoasă, care de multe ori nu permite o dilataresuficientă a alveolei pentru a extrage în blocrădăcinile).în cazul molarilor superiori, se va practicao separaţie radiculară „în T” (sau „în Y”), rezultândtrei fragmente, reprezentate de cele treirădăcini ale acestor molari. în cazul molarilor inferiori,se va practica o separaţie radiculară liniară,vestibulo-orală, rezultând două fragmente,reprezentate de cele două rădăcini ale molarilor(Fig. 2.23, 2.24).