Compendiu-de-Chirurgie-OMF-Vol-I.pdf

mare şi egal distribuită pentru corpul, unghiul şicondilul mandibular, în timp ce fracturile de ram şiapofiză coronoidă sunt destul de rare (Fig. 9.3).Principala cauză a fracturilor demandibulă o constituie agresiunile umane. Pelocul doi se situează accidentele rutiere, urmateîn ordinea frecvenţei de accidentele de muncă,căderile accidentale (mai ales la copii şivârstnici), accidentele sportive, agresiunileanimale şi alte cauze 3 .Un alt factor etiologic care nu trebuieneglijat totuşi în apariţia fracturilor demandibulă este de natură iatrogenă, şi anume:• fractura unghiului mandibular în timpulmanoperelor de odontectomie a molarilor deminte inferiori incluşi• fractura mandibulei în timpul sau dupăîndepărtarea unor chisturi mandibularevoluminoase• fractura mandibulei în timpul sau dupărezecţiile marginale extinse pentru extirpareaunor tumori benigne sau maligne de la acestnivel.BiomecanicăZone de minimă rezistenţăDin punct de vedere biomecanic,mandibula prezintă zone de minimă rezistenţădatorate particularităţilor anatomice aleacesteia:• zona parasimfizară, în dreptul caninuluiinferior - lungimea rădăcinii caninului şi poziţiasa anatomică în zona de curbură a arculuimandibular subminează rezistenţa osoasă laacest nivel;• gaura mentonieră, situată la nivelul corpuluimandibularîntre cei doi premolari, constituie deasemenea o zonă de minimă rezistenţă;• unghiul mandibulei - curbura anatomică de laacest nivel, grosimea osoasă mai redusă,precum şi prezenţa molarilor de minte inferioriincluşi sau semiincluşi reduc considerabilrezistenţa la impactul direct sau indirect;• colul condilului mandibular - prin forma şiînclinaţia sa anatomică;• procesul alveolar - prezenţa dinţilor şicorticalele subţiri de la acest nivel constituie zonede minimă rezistenţă; cu toate acestea, fracturilede proces alveolar la mandibulă au o incidenţămai redusă decât la maxilar, prin protecţiaasigurată de marginea bazilară a mandibulei.Un factor distinct care determină zone derezistenţă scăzută a osului mandibular îlconstituie anumite entităţi patologice locale saugenerale, expunând mandibula la aşa-numitele„fracturi în os patologic”:• factori locali:- chisturi voluminoase, tumori benignesau maligne ale mandibulei;- osteomielita mandibulei;- osteoradionecroză mandibulei;• factori generali:-osteopatii de diverse etiologii careafectează mandibula (în specialosteoporoza, displazia fibroasă,cherubismul etc.).De asemenea, anumite situaţii particularepot determina scăderea rezistenţei osoase amandibulei:• statusul dento-parodontal corespunzătoranumitor categorii de vârstă:-la copii - datorită prezenţei mugurilordinţilor permanenţi, atât în dentiţiatemporară, cât şi în cea mixtă, prezintăzone de rezistenţă minimă la acest nivel,dar care sunt compensate de prezenţaunui periost gros, care favorizează apariţiafracturilor incomplete, „în lemn verde“;- la vârstnicii edentaţi parţial sau total -zonele edentate prezintă resorbţie osoasăaccentuată, fapt care duce la scăderearezistenţei mandibulei la impact.• implanturile dentare inserate la nivelulmandibulei pot favoriza apariţia fracturilor,datorită scăderii rezistenţei osoase prin însăşiprezenţa lor la nivelul osului.Mecanisme de producerea fracturilor de mandibulăAgentul traumatic poate produce fracturamandibulei fie la locul de aplicare (fracturădirectă), fie ta distanţă (fractură indirectă). Sedescriu multiple mecanisme de producere afracturilor de mandibulă: flexie, presiune,tasare, forfecare sau smulgere.Mecanismul de flexieEste cel mai frecvent întâlnit, agentultraumatic producând oînchidere sau o deschiderea arcului mandibular, osul putându-se fracturaatât la locul de aplicare a forţei (fractură directă),cât şi la distanţă (fractură indirectă). Flexia constă