Compendiu-de-Chirurgie-OMF-Vol-I.pdf

1, molarul 2, premolarul 2, molarul 3, premolarul1 şi mai rar caninul (Fig. 8. 3). Raporturiledento-sinuzale se modifică în permanenţă, începândcu perioada neonatală, până în perioadade edentaţie a vârstei înaintate.Ţesutul interradiculoantral (dimensiuneasubantrală) prezintă o suprafaţă antrală, în raportcu mucoasa sinusului maxilar şi o suprafaţăorală, în raport cu spaţiul periapical. S-a demonstratexistenţa unor canalicule intraosoase,prin care se realizează comunicări ale cavităţiisinuzale cu spaţiul parodontal. O parte importantăa patologiei sinuzale este legată de leziunileperiapicale sau parodontale marginale alepremolarilor şi molarilor (şi uneori şi caninilor)superiori, precum şi de unele manevre de tratamentstomatologic sau chirurgical aplicate acestordinţi.Sinuzita maxilară de cauzădentarăEtiopatogenieSinuzita maxilară de cauză dentară estecea mai frecventă afecţiune sinuzală rezultată înurma interacţiunilor patologice dintre structuriledento-parodontale învecinate şi sinusul maxilar.Aceasta nu se întâlneşte niciodată la sugari, esterară la copii şi tineri, fiind prezentă de obicei laadulţi. Acest lucru se explică prin faptul că, lanaştere, sinusul maxilar este o cavitate de micidimensiuni, situată între orbită şi mugurii dentari,iar la copii şi tineri, deşi sinusul maxilar sedezvoltă şi se pneumatizează, dinţii sunt situaţila distanţă relativ mare de podeaua sinusului.Figura 8. 4. Factori determinanţiai sinuzitei maxilare decauză dentară: a - chist maxilarcu punct de plecare 24;b - chist folicular suprainfectatal unui molar de mintesuperior inclus; c - obturaţiede canat cu depăşire; d - împingereaunui rest radicularîn sinusul maxilar; e-implanturidentare necorelatecu dimensiunea subantrală.