Document PDF - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

1969, pentru prima dată a fost adoptată o lege privind protejarea patrimoniului cultural („Despre
ocrotirea monumentelor de cultură”). În lege sunt stabilite principiile generale de evidenţă
şi protejare a monumentelor, dar şi organele responsabile pentru aceasta. În urma investigaţiilor,
după doi ani (octombrie 1971), a fost publicată o nouă listă a monumentelor ocrotite de
stat. Numărul lor practic s-a dublat în comparaţie cu lista precedentă. Astfel, dacă în lista din
iulie 1968 erau luate la evidenţă 119 situri, atunci în cea din 1971 numărul acestora a ajuns
la 272. Totodată a crescut şi numărul monumentelor arheologice identifi cate, care practic s-a
triplat – 117 faţă de 45 câte erau cunoscute în anul 1968. Se pare că un aport substanţial în
această privinţă l-a adus Societatea Moldovenească de Ocrotire a Monumentelor de Istorie şi
Cultură, fondată în anul 1965 14 . Chiar dacă activa pe baze obşteşti, Societatea a adus o contribuţie
de netăgăduit în domeniul salvgardării, dar şi propagării monumentelor din patrimoniul
cultural naţional.
În anul 1975, Consiliul de Miniştri al R.S.S.M. a luat hotărârea de a elabora Codul monumentelor
de istorie şi cultură din R.S.S. Moldovenească (Свод памятников истории и
культуры Молдавской ССР) 15 . Întru îndeplinirera acestor deziderate, pe lângă Secţia de etnografi
e şi studiul artelor a Academiei de Ştiinţe, a fost organizat un sector al monumentelor
de istorie şi cultură. Acesta avea drept sarcini elaboratea strategiilor, a activităţilor ştiinţifi cometodice
şi organizatorice pentru pregătirea Codului. Totodată, în acelaşi an, pentru identifi -
carea şi cercetarea monumentelor arheologice în zonele noilor construcţii, pe lângă sectorul
de arheologie al aceleiaşi Secţii, a fost creat un grup specializat de cercetători. La nivel de
guvern, pe lângă Ministerul Culturii, a fost constituit Consiliul metodico-ştiinţifi c pentru ocrotirea
monumentelor.
La 29 decembrie 1977 a fost adoptată o nouă lege „Despre ocrotirea şi folosirea monumentelor
de istorie şi cultură din R.S.S.M.”, care a intrat în vigoare la 1 mai 1978. Aceasta
era mult mai completă şi cuprinzătoare în comparaţie cu legea anterioară, din anul 1969. Un
rol important, de rând cu evidenţa şi protejarea siturilor, se acorda cercetării monumentelor
în cadrul problemei ştiinţifi ce cu denumirea sofi sticată: „A cerceta monumentele de istorie şi
cultură din Moldova, a elabora şi introduce măsuri pentru ocrotirea lor” 16 . Către anul 1988 se
prevedea de a include în lista monumentelor de istorie şi cultură ocrotite de stat circa 9 mii
de situri. Acestea erau protejate de o armată de peste 700.000 de membri ai Societăţii pentru
ocrotirea monumentelor 17 .
Aşadar, dacă la compartimentul identifi care, înregistrare şi cercetare a monumentelor de
istorie şi cultură din RM lucrurile au evoluat cât de cât, problema protecţiei, conservării, salvgardării
acestora a rămas una stringentă.
* * *
Chiar dacă arheologii şi, parţial, societatea civilă şi unele organizaţii neguvernamentale
au bătut alarma, atrăgând atenţia asupra atitudinii degradante a autorităţilor publice locale şi
centrale faţă de patrimoniul cultural naţional, în general, şi arheologic, în particular, criza din
domeniul protejării moştenirii culturale se adânceşte tot mai mult. Protecţia şi conservarea siturilor
arheologice rămâne a fi o problema gravă, încă nerezolvată, care conduce implacabil la
dispariţia ireversibilă a zeci şi sute de monumente unicat. Există riscul ca generaţiile care vin,
14
МАЛАНЮК Ф.К., 1984, 6-7.
15
Această hotărâre venea să îndeplinească una din deciziile/hotărârile Ministerului Culturii al URSS şi Prezidiului
Academiei de Ştiinţe a URSS „Despre pregătirea codului monumentelor de istorie şi cultură din URSS”,
adoptăta cu mulţi ani în urmă, încă la 2 octombrie 1967. Procesul anevoios de identifi care şi înregistrare a siturilor
s-a încheiat, în perioada sovietică, cu editarea în anul 1987 doar a machetei primului volum al Codului,
care cuprindea monumentele din 15 raioane din zona de nord a Moldovei.
16
Apud: NICOLAEV, 1993, 209.
17
МАЛАНЮК Ф.К., 1984, p. 7.
– 131 –