Document PDF - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ARHEOLOGIA ÎNTRE LEGISLAŢIE ŞI DEONTOLOGIE.
STUDIU DE CAZ
– 128 –
Ion TENTIUC
În ultimul timp arheologii şi nu numai ei frecvent utilizează un tot mai variat câmp terminologic,
printre care cel din domeniul protejării/salvgardării monumentelor şi al eticii sau
deontologiei profesionale începe să prevaleze. Această extindere a spaţiului de exprimare
a cercetărilor de la domeniul lor nemijlocit de investigare a monumentelor arheologice şi de
punere în valoare a valenţelor lor istorice spre cel general uman de prevenire a unui dezastru
privind patrimoniul cultural naţional este un fenomen care trebuie doar să bucure, el demonstrând
importante acumulari calitative, atitudini deosebite faţă de acest compartiment al ştiinţei
şi culturii. Protejarea monumentelor de cultură este o sarcină morală şi o obligaţie de onoare
a societăţii, iar atitudinea faţă de ele este măsura gradului de civilizaţie a unui popor 1 .
Rezultatele investigaţiilor arheologice din ultimele decenii au demonstrat foarte clar potenţialul
inestimabil al surselor documentare arheologice în reconstituirile proceselor economice,
sociale şi istorice regionale, naţionale şi europene. Analiza comparată, coroborarea
materialelor documentare descoperite în teren cu cele scrise, a permis de a preciza cu mai
multă claritate complexul de informaţii, de multe ori fragmentar, lacunar şi chiar controversat al
surselor pentru a înţelege şi a diseca cu mai multă exactitate paleta culturii materiale a diverselor
comunităţi şi a fi ecărei dintre ele în parte, dar şi formidabila interferenţă, interpătrundere,
infl uenţă a acestora în diferite epoci istorice.
Pe de altă parte, tot mai tranşant este abordată problema unui fenomen îngrijorător –
cel al distrugerii, al jefuirii monumentelor arheologice şi criminalitatea legată de patrimoniul
cultural regional, naţional, european şi mondial. Această formă de criminalitate a cunoscut o
proliferare fără precedent, constituind o provocare pentru toţi cei care sunt alarmaţi de numărul
tot mai mare de monumente distruse, de numărul mare de situri arheologice şterse de pe
faţa pământului, de numărul în creştere a pieselor de patrimoniu sustrase ilicit şi „aruncate” pe
piaţa „neagră” a antichităţilor sau chiar exportate ilegal 2 .
În urma investigaţiilor de teren de după cea de-a doua confl agraţie mondială în Republica
Moldova (RM, în continuare) au fost publicate zeci de lucrări monografi ce, sute de studii
de sinteză din domeniul arheologiei. Au fost evidenţiate noi culturi arheologice sau aspecte
culturale ale acestora, începând cu epoca paleolitică şi până în perioada evului mediu tardiv 3 .
Este de prisos de a aduce noi demonstraţii ale importanţei patrimoniului arheologic naţional,
a valorii vestigiilor şi bunurilor culturale pe care le deţine RM, ca parte componentă a patrimoniului
mondial şi care, în ultimă instanţă, defi neşte originalitatea culturii, istoriei şi tradiţiilor
unei comunităţi, a unui popor.
S-a văzut însă că, în relaţie cu aceste artefacte, cercetarea siturilor arheologice şi includerea
în circuitul ştiinţifi c a materialelor descoperite constituie doar una din faţetele ce ţin de
domeniul patrimoniului cultural naţional. Unul din aspectele cvasineglijate, faţă de care totdeauna
a existat o anumită reţinere şi chiar reticenţă a autorităţilor publice locale şi centrale,
este problema protecţiei, a salvgardării patrimonuilui fi zic, imobil şi mobil, de impactul natural
şi antropic.
1
OPRIŞ 1986, 13.
2
GRIGORESCU 1994; 75-76; MUSTEAŢĂ 2005, 418-427; POSTICĂ 2008, 361-369; http://www.timpul.
md.articole/2009/11/05/4854 (ultima accesare 17.02.2010).
3
Vezi sinteze ale rezultatelor investigaţiilor arheologice postbelice, din preistorie până în epoca antică. In:
Thraco-Dacica, XV, 1-2, 1994, 7-256.