Document PDF - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Arheologia între ºtiinþã,politicã ºi economia de piaþã
Arheologia între ºtiinþã,
politicã ºi economia de piaþã

Arheologia între ştiinţă, politică şi economia de piaţă

Seria
Istorii şi Documente Necunoscute - IDN
Culegere de studii
C 1
Arheologia între ştiinţă, politică şi economia de piaţă
Chişinău - 2010
Coordonatorul seriei:
Sergiu Musteaţă
Gedrukt mit Untersützung der DAAD
Volumul este editat cu sprijinul fi nanciar al Programului de Schimb Academic German (DAAD).
DAAD nu poartă răspundere pentru conţinutul lucrărilor.

ARHEOLOGIA ÎNTRE ŞTIINŢĂ,
POLITICĂ ŞI ECONOMIA DE PIAŢĂ
PONTOS
Chişinău – 2010

CZU 902/904(082)=135.1=111=112.2
A 77
Coordonatorii volumului:
1. Sergiu Musteaţă
2. Alexandru Popa
3. Jan-Peter Abraham
Redactor: Lilia Toma
Tehnoredactare şi coperta: Sergiu Matveev
Coperta I: Săpături Valea Morilor, Chişinău, 2010 (I. Tentiuc)
Coperta IV: Situaţia din cadrul intervenţiilor de la Giurgiuleşti şi Biserica Mazarache (S. Agulnicov, I. Tentiuc),
rezultatul sondajelor geomagnetice de la Cobani (A. Popa)
Adresa de contact:
Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova
str. Ion Creangă nr. 1, bloc central, of. 407
Chişinău, MD-2069, Moldova
Telefon: 373 22 743305, Fax: 373 22 719169
e-mail: asociatie_istorici@yahoo.com
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Arheologia între ştiinţă, politică şi economia de piaţă. – Ch.: Pontos, 2010 (F.E.-P. “Tipogr.
Centrală”). – 272 p.
Texte: lb. rom., engl., germ. – 200 ex.
ISBN 978-9975-51-201-5.
902/904(082)=135.1=111=112.2
A 77
ISBN 978-9975-51-201-5 © ANTIM, 2010

CUPRINS
Prefaţă / Vorwort ...................................................................................................................... 6
Eugen Uşurelu,
Schiţă istoriografi că cu privire la atribuirea culturală a pieselor ce ţin de prelucrarea
metalelor în perioada târzie a epocii bronzului din Nordul Mării Negre .................................. 10
Andrei Nicic, Sergiu Heghea,
Consideraţii experimentale privind „gropile-cuptoare” din arealul culturii Cozia-Saharna ...... 20
Aurel Zanoci,
Tipologia construcţiilor defensive din spaţiul est-carpatic (sec. VII/VI-III a. Chr.) ................... 28
Alexandru Popa,
Einige bemerkungen zu den provinzial-römischen gefässen aus dem
kaiserzeitlichen grabkomplex von Olăneşti in der Republik Moldau ...................................... 58
Sergiu Matveev, Tudor Arnăut,
Rezultatele perieghezelor arheologice în apropierea comunei Buţeni, raionul Hânceşti ....... 85
Sergiu Musteaţă,
Unele concretizări privind vasul de metal din tezaurul monetar de la Horgeşti,
jud. Bacău, România ............................................................................................................. 99
Ion Tentiuc,
Arheologia între legislaţie şi deontologie: studiu de caz ....................................................... 128
Alexandru Popa, Sergiu Musteaţă, Veaceslav Bicbaev, Knut Rassmann,
Octavian Munteanu, Gheorghe Postică, Ghenadie Sîrbu,
Rezultate preliminare privind sondajele geofi zice din anul 2009 şi perspectivele
folosirii magnetometriei în Republica Moldova .................................................................... 145
Lilia Dergaciov,
Walachische, moldauische und siebenbürgische Münzen im deutschen
Geldumlauf (Spätmittelalter - Neue Zeit) ............................................................................. 158
Iulia Caproş,
Financing the university studies in the early modern times based on the example
of students from Košice in present-day eastern Slovakia ..................................................... 204
Emil Dragnev,
Observaţii privind aşteptările eshatologice din Moldova de la limita secolelor XV-XVI ......... 221
Vasile Dumbravă,
“Der Pakt betrifft uns nicht”. Zu deutungen des Hitler-Stalin-Pakts
in der MSSR/Republik Moldova ........................................................................................... 235
Marina Dumbravă,
Geschichte im Film und Film als Geschichte. Das Bild Dimitrie Cantemirs
im gleichnamigen Spielfi lm (Moldova-Film), 1973 ............................................................... 244
Abrevieri .............................................................................................................................. 260
Agenda conferinţei .............................................................................................................. 263
Date despre autori ............................................................................................................... 269
– 5 –

PREFAŢĂ
În perioada 13-15 octombrie 2009, Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova
a organizat la Chişinău o conferinţă a foştilor bursieri a Serviciului German de Schimburi
Academice (DAAD), sub genericul „Arheologia între politică şi economia de piaţă”, ale cărei
referate sunt publicate în acest volum. Prin intermediul acestei manifestări ne-am propus
sa organizăm o întrunire cu discuţii atât a noutăţilor cercetărilor arheologice din Republica
Moldova, cât şi a problemelor actuale ale ştiinţelor pre- şi protoistorice din ţara noastră.
Desfăşurarea conferinţei a fost posibilă datorită unui suport financiar din partea DAAD, care
a suplinit mijloacele modeste ale ANTIM.
Contactele directe ale DAAD cu Republica Moldova au demarat în anul 1993, de când
candidaţii din Republica Moldova participă la concursul de burse în cadrul unui contingent
separat de cel al fostei URSS. Până în anul 2009 au beneficiat de burse DAAD peste 1300
de persoane din Republica Moldova. Între timp a scăzut cu regret cota burselor pentru stagii
de cercetare. Cu atât mai importante apar activităţile foştilor bursieri în acest domeniu,
activităţi cu ajutorul cărora Germania devine mai cunoscută şi drept centru de cercetare.
Lista participanţilor a inclus atât DAAD-Alumni din Republica Moldova, cât şi tineri
cercetători şi doctoranzi de la instituţiile de profil din ţară. În total, la manifestare au particpat
circa 35 de persoane, dintre care trei referenţi de la instituţia parteneră din Germania (Agenda
conferinţei şi lista participanţilor le găsiţi în anexa volumului).
Lucrările conferinţei au început printr-o şedinţă de deschidere, în cadrul căreia au
avut ocazia să salute particpanţii prof. univ. dr. hab. Igor Racu, prorectorul pentru relaţii
internaţionale al Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă“, Jan-Peter Abraham (lector
DAAD la Chişinău), dr. Knut Rassmann (referent la Römisch-Germanische Kommission
des Deutschen Archäologischen Instituts, Frankfurt/Main) precum şi prof. univ. Gheorghe
Postică (vicerector al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova).
La şedinţa în plen au fost prezentate patru comunicări despre rezultatele ultimelor proiecte
de cercetare în domeniu atât din Republica Moldova, cât şi din Germania, aduse în faţa
auditoriului de către Knut Rassmann, Gheorghe Postică, Alexandru Popa şi Sergiu Musteaţă.
Un moment special l-a reprezentat conferinţa ţinută în cadrul unei şedinţe speciale în
seara zilei de 13 octombrie de către Friedrich Lüth, prim-director al Römisch-Germanische
Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts. Conferinţa „Archaeology across Europe
– research projects of the Roman-Germanic Commission“ a adus în faţa publicului interesat
numeroase proiecte de cercetare efectuate la moment de către colaboratorii instituţiei
în multe regiuni din Europa şi în afara ei.
Lucrările conferinţei au fost împărţite în două ateliere. În cadrul atelierului „Arheologie“
au fost ţinute nouă comunicări, care au atins mai ales probleme ce ţin de starea actuală a
sistemului protecţiei patrimoniului cultural-arheologic a Republicii Moldova şi unele probleme
actuale din cadrul pre- şi protoistoriei de pe teritoriul Republicii Moldova. În cadrul celui de-al
doilea atelier, întitulat convenţional „Istorie“, au fost susţinute de asemenea nouă comunicări,
ale căror problematică a fost axată cu preponderenţă în jurul istoriei ca obiect de studiu în
învăţământul şcolar şi universitar din Republica Moldova şi ţările învecinate.
– 6 –

Conferinţa a oferit o platformă de dezbateri de specialitate atât pentru foştii bursieri
DAAD şi ai altor fundaţii germane, cât şi pentru tinerii cercetători din domeniul istoriei din
Republica Moldova. Suntem mulţumiţi de faptul ca rezultatul acestor discuţii poate fi sintetuzat
în volumul de faţă. Cu această ocazie dorim să mulţumim tuturor DAAD-Alumni care
au răspuns la chemarea Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova de aşi publica
versiunea scrisă a comunicării prezentate. Ţinem să mulţumim şi colegilor de la instituţia
parteneră - Römisch Germanische Kommission din Frankfurt/Main, care au acceptat să publice
rezultatele preliminare ale proiectului comun în acest volum.
Nu în ultimul rând ţinem să mulţumim Serviciului German de Schimburi Academice
(DAAD) şi Rectoratului Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă“ pentru sprijinul acordat
la organizarea conferinţei şi a pregătirii acestui volum.
S. Musteaţă, A. Popa, J.-P. Abraham
– 7 –

VORWORT
Vom 13. bis 15 Oktober 2009 wurde vom Nationalen Verband Junger Historiker von
Moldova in Chişinău eine Tagung der ehemaligen DAAD-Stipendiaten mit dem Titel “Vor- und
frühgeschichtliche Archäologie in der Republik Moldau: Zwischen Politik und Marktwirtschaft”
durchgeführt, deren Referate hiermit vorgelegt werden. Mit dieser Tagung wollen wir ein Forum
zu einer akademischen Diskussion bieten, wo nicht nur neue archäologische Ergebnisse,
sondern auch Probleme der Vor- und Frühgeschichte in der Republik Moldau diskutiert werden.
Im Laufe der Vorbereitungen wurde der gewählte thematische Rahmen der Veranstaltung
erweitert und eine separate Sektion für die Probleme der Neuen und Modernen Geschichte
organisiert. Damit wurde das Ziel verfolgt, einen breiteren Kreis der Alumni zu erreichen.
Möglich wurde dies durch einen großzügigen Zuschuss, mit dem der Deutsche Akademische
Austauschdienst die Finanzierung durch den Nationalen Verband Junger Historiker von
Moldova ergänzte. Dafür sei an dieser Stelle noch einmal der beste Dank ausgesprochen.
Seit 1993 fördert der DAAD Bewerber aus der Republik Moldau im Rahmen eines von
der ehemaligen Sowjetunion unabhängigen Kontigents. Bis 2009 kamen mehr als 1300
Moldauer in den Genuss eines Stipendiums. Mittlerweile machen hierbei wissenschaftliche
Forschungsaufenthalte leider einen relativ geringen Teil der Förderungen aus. Umso wichtiger
sind daher Alumniaktivitäten auf diesem Gebiet, mit deren Hilfe Deutschland als Standort für
Forschung bekannter gemacht wird.
Die Teilnehmerliste der Tagung beinhaltete sowohl ehemalige DAAD Stipendiaten als
auch Nachwuchsforscher und Doktoranden der moldauischen Universitäten. Insgesamt
haben sich bei der Veranstaltung 35 Personen angemeldet, unter ihnen drei Referenten von
deutschen Partnerinstitutionen.
Prof. Dr. Ion Racu, Prorektor für Internationale Beziehungen der Staatlichen Pädagogischen
Universität, Jan-Peter Abraham, DAAD-Lektor in Chişinău, Prof. Demir Dragnev, damaliger
Direktor des Instituts für Geschichte der Akademie der Wissenschaften, Dr. Knut Rassmann
von der Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts
in Frankfurt/Main und Prof. Dr. Gheorghe Postică, Vize-Rektor der Freien Internationalen
Universität in Chişinău, begrüßten in Eröffnungsreden die teilnehmenden Wissenschaftler und
Gäste.
In der Plenarsitzung der Tagung wurden vier Vorträge präsentiert, in denen neueste
Forschungsergebnisse der DAAD-Alumni und deren Institutionen vorgestellt wurden. Es
handelte sich um zwei Beiträge von Gästen (Knut Rassmann, Gheorghe Postică) und zwei
der DAAD-Alumni (Alexandru Popa und Sergiu Musteaţă).
Den Höhepunkt des ersten Arbeitstags bildete der Abendvortrag des Ersten Direktors
der Römisch-Germanischen Kommission, Prof. Dr. Friedrich Lüth. Unter dem auf Englisch
verfassten Titel „Archaeology across Europe - research projects of the Roman-Germanic
Commission“ stellte Prof. Lüth einige der interessantesten Forschungsprojete dieser Abteilung
des Deutschen Archäologischen Instituts vor. Die anschließenden Diskussionen, die fast
länger dauerten als der Vortrag selbst, verdeutlichten sowohl die besonders hohe Qualität
der aktuellen Forschungen der RGK als auch den Informationshunger der moldauischen
Forschergemeinde über das, was sich heutzutage in der Wissenschaft Europas und besonders
Deutschlands abspielt.
Die Arbeit der Tagung wurde in zwei Sektionen organisiert. In der Sektion „Archäologie“
wurden neun Vorträge gehalten. Während der anschließenden Diskussionen stellte sich
heraus, dass derzeit die Erhaltung der archäologischen Denkmäler eines der besonderen
Probleme der Vor- und Frühgeschichtlichen Archäologie in der Republik Moldau darstellt. In
– 8 –

Zusammenarbeit mit dem Nationalen Verband Junger Historiker von Moldova wurde eine
Arbeitsgruppe gegründet, die dieses Problem in der kommenden Zeit näher beobachten
und gleichzeitig eine Informationskampagne in der Öffentlichkeit anstoßen soll. Die zweite
Sektion „Geschichte“ erweckte ein besonderes Interesse bei den Studenten und Zuhörern,
so dass dieser Veranstaltungsteil in einen größeren Raum verlegt werden musste. Dank der
Unterstützung seitens des Rektorats der Staatlichen Pädagogischen Universität war dies kein
Problem. In dieser Sektion konnten alle vorgesehenen neun Vorträge abgehalten werden. Hier
wurde vor allem über aktuelle Entwicklungen des universitären und vor allem vor-universitären
Unterrichtsfachs „Geschichte“ diskutiert.
Mit dieser Tagung boten wir unseren ehemaligen DAAD-Stipendiaten sowie Stipendiaten
anderer deutscher Stiftungen ein akademisches Forum, in dem Probleme von Lehre und
Wissenschaft aus den Themenfeldern Archäologie und Geschichte diskutiert werden konnten.
Weiterhin ergab sich die Gelegenheit, Erfahrungen zum gegenwärtigen Stand der benannten
Themenfelder mit den Referenten aus Deutschland auszutauschen. Wir sind mit dem Verlauf
und mit der Resonanz der Tagung zufrieden und empfi nden diese bereits zweite Tagung
der Geschichtsforscher - DAAD-Alumni aus der Republik Moldau als überaus produktiv. Die
Tagung fand weiterhin eine erfreulich breite Resonanz in den nationalen moldauischen, aber
auch überregional in rumänischen Medien.
Um den Zusammenhalt der DAAD- und Deutschland-Alumni in der Republik Moldau
zu stärken und gleichzeitig die Öffentlichkeit sowie Fachkollegen im In- und Ausland über
die neuesten Forschungsergebnisse der moldauischen Alumni zu informieren, wurden die
Tagungsbeiträge in diesem Band zusammengefasst. Dafür verbleiben wir unseren Referenten
und vor allem den aus Deutschland eingereisten Kollegen dankbar und hoffen auf die
Weiterentwicklung dieser Zusammenarbeit in der Zukunft.
Nicht zuletzt gilt unser Dank dem Rektorat der Pädagogischen Universität „Ion Creangă”
für die Unterstützung bei der Organisation der Tagung sowie dem Deutschen Akademischen
Austauschdienst, der die vorliegende Publikation fi nanziell bezuschusst hat.
S. Musteaţă, A. Popa, J.-P. Abraham
– 9 –

SCHIŢĂ ISTORIOGRAFICĂ CU PRIVIRE LA ATRIBUIREA CULTURALĂ A
PIESELOR CE ŢIN DE PRELUCRAREA METALELOR ÎN PERIOADA TÂR-
ZIE A EPOCII BRONZULUI DIN NORDUL MĂRII NEGRE
Eugen UŞURELU
Atribuirea culturală a artefactelor de orice factură, inclusiv a celor ce ţin de prelucrarea
metalelor 1 , este lesne de efectuat în cazurile când acestea sunt descoperite în contexte arheologice
bine determinate, straturile aşezărilor şi complexele funerare 2 .
Astfel de situaţii fericite în cazul pieselor ce ţin de prelucrarea metalelor în perioada târzie
a epocii bronzului din nordul Mării Negre sunt însă mai degrabă excepţii decât ceva ordinar.
De regulă, majoritatea complexelor, depozitelor, colecţiilor de tipare şi depozitelor de
bronzuri, nemaivorbind de descoperirile accidentale de tipare şi bronzuri, ce aparţin perioadei
târzii a epocii bronzului din zona nord-pontică, provin în urma descoperirilor ce nu au nicio legătură
cu contexte arheologice certe 3 . Totodată, multiple descoperiri de tipare din cadrul unor
aşezări din această regiune, efectuate în urma investigaţiilor de teren de amploare din anii
'70-'80 ai sec. XX, nu sunt incluse în circuitul ştiinţifi c 4 .
În această situaţie, în vederea soluţionării problematicii atribuirii culturale a artefactelor
ce ţin de prelucrarea metalelor în perioada târzie a epocii bronzului din această regiune, în
literatura de specialitate este preluat, nuanţat şi dezvoltat modelul teoretic propus, în anii '50
ai sec. XX, de către A. Iessen. Acest cercetător, în baza artefactelor cunoscute la acea vreme,
pentru caracterizarea activităţii de prelucrare a metalelor din nordul Mării Negre, utilizează
noţiunea de „focar de prelucrare a metalelor” 5 , fără însă a determina caracterul raportului focar
– cultură arheologică 6 .
O abordare specială a acestei din urmă problematici este efectuată de către E.N. Černych
7 : într-un caz, în baza artefactelor din regiunea Volga-Ural, şi în al doilea, în baza celor din
nordul Mării Negre, soldată însă cu rezultate şi concluzii diferite.
Astfel, în lucrarea consacrată metalurgiei din regiunea Volga-Ural, noţiunile delimitate,
de focar metalurgic şi de focar de prelucrare a metalelor 8 , sunt utilizate pentru a exprima activitatea
metalurgică şi de prelucrare a metalelor a unor comunităţi culturale. 9
1
În literatura de specialitate de limbă rusă, noţiunea de metalurgie este defi nită drept „întregul complex al operaţiilor
de producere a metalului, începând de la extragerea acestuia din zăcăminte de minereu şi terminând
cu obţinerea pieselor fi nite”. Totodată, în cazurile când sunt constatate numai unele din componentele acestei
activităţi, cele de „producere a inventarului în baza metalului importat”, este utilizată noţiunea de prelucrare
locală a metalelor - ČERNYCH 1967, 297. Cu referire la perioada târzie a epocii bronzului din nordul Mării
Negre, în literatura de specialitate este utilizată această din urmă noţiune, de aceea şi în cadrul acestui articol
este preluată şi respectată această delimitare de conţinut şi terminologică.
2
Cu toate acestea, gradul de informativitate al diferitor categorii de izvoare arheologice, ce ţin de prelucrarea
metalelor, în astfel de cazuri este diferită. Numai tiparele pot fi puse cu certitudine în legătură cu contextele de
descoperire menţionate. În timp ce piesele de bronz pot fi atât produse locale, cât şi importuri din alte medii
culturale. În acest sens, descoperirea unui tipar în astfel de contexte uneori este mai relevantă decât descoperirea
a zeci de piese de bronz – BOČKAREV 1975, 3.
3
LESKOV 1967, 143; GERŠKOVIČ 1999, 61.
4
SIKORSKIJ, ELISEEV, KLIUŠINCEV 1997, 64-69.
5
ČERNYCH 1976, 8.
6
BOČKAREV 1994, 68.
7
Transliterarea terminologiei, numelor proprii, denumirilor de localităţi slave s-a efectuat conform normelor:
Transliteration slawischer kyrillischer Buchstaben. DIN 1460.
8
Vezi şi ČERNYCH 1967, 295-301.
9
ČERNYCH 1970, 13.
– 10 –

În schimb, în urma analizei pieselor de metal din perioada târzie a epocii bronzului din
regiunea nord-pontică, E.N. Černych admite că focarul metalurgic (de prelucrare a metalelor)
putea să concorde cu o cultură arheologică sau să depăşească arealul acesteia şi să fi e în
legătură cu populaţiile altor culturi 10 . Caracterizând astfel activitatea de prelucrare a metalelor
în nordul Mării Negre din perioada târzie a epocii bronzului nu în calitate de activitate a purtătorilor
unei sau altei culturi arheologice, ci drept activitate a unui grup (clan) de meşteri. Admiţând
chiar că aceştia puteau fi străini, sub aspect cultural, populaţiei în mediul căreia activau 11 .
Aceste din urmă concluzii ale lui E.N. Černych sunt combătute de V.S. Bočkarev, care
argumentează în baza dovezilor concludente că, deşi în multe cazuri, legăturile focarului pot fi
variate şi arealul acestuia poate să nu coincidă cu cel al culturii arheologice, totuşi raporturile
determinante ale acestuia corelează cu o anumită cultură 12 .
Totodată, V.S. Bočkarev defi neşte şi noţiunea de focar de prelucrare a metalelor, acesta
reprezentând „grupul de complexe, care manifestă o îmbinare constantă a tipurilor unui gen de
izvoare”. În afară de aceasta, în opinia aceluiaşi autor, în cadrul procedurii arheologice, focarul
de prelucrare a metalelor şi cultura arheologică pot fi evidenţiate separat 13 , iar determinarea
caracterului raportului dintre aceste entităţi constituie o sarcină de cercetare suplimentară 14 .
Trebuie menţionat de asemenea că, deşi schemele de ordonare tipologico-cronologică
şi culturală a artefactelor ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor în perioada târzie a
epocii bronzului din nordul Mării Negre au la bază noţiunea de focar de prelucrare a metalelor,
conţinutul acesteia este diferit de la o schemă la alta.
Astfel, în cadrul studiului lui A.M. Leskov 15 , noţiunea de focar are conţinut similar celei
utilizate de A. Iessen şi caracterizează în general activitatea de prelucrare a metalelor din nordul
Mării Negre în perioada târzie a epocii bronzului. În acelaşi timp, în cadrul acestuia sunt
evidenţiate etape de dezvoltare, delimitate sub aspect tipologico-cronologic şi cultural.
În schimb în lucrările lui E.N. Černych 16 şi V.S. Bočkarev 17 , noţiunea de focar este asociată
cu grupele de artefacte care au un cadru temporal şi teritorial-cultural bine determinat,
similare etapelor din schema lui A.M. Leskov.
Aceste diferenţe de conţinut ale noţiunii de focar sunt însoţite şi de divergenţe semnifi -
cative în ceea ce priveşte conţinutul schemelor de ordonare a artefactelor ce ţin de activitatea
de prelucrare a metalelor din nordul Mării Negre, adică de ordonări tipologico-cronologice şi
culturale diferite, ale practic unora şi aceleaşi materiale arheologice.
În corespundere cu elementele esenţiale ale schemelor de ordonare tipologico-cronologică
şi culturală a artefactelor ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor din nordul Mării
Negre, acestea pot fi divizate în două grupe.
Primei grupe aparţin contribuţiile lui A.M. Leskov 18 şi V.S. Bočkarev 19 , precum şi lucrarea
comună a acestor doi autori 20 , consacrată tiparelor caracteristice bronzului târziu din nordul Mării
Negre.
10
ČERNYCH 1976, 168.
11
ČERNYCH 1976, 149.
12
BOČKAREV 1994, 69.
13
Acest fapt este pus la îndoială de E.N. Černych, care menţionează că în unele cazuri evidenţierea separată
a acestor două fenomene este imposibilă, deoarece legătura lor organică este foarte strânsă – ČERNYCH
1976, 167.
14
BOČKAREV 1975, 6.
15
LESKOV 1967.
16
ČERNYCH 1976, 168-169.175-195.
17
BOČKAREV 1975, 6-13; 1994, 69-74.
18
LESKOV 1967; 1981.
19
BOČKAREV 1975; 1994; 2006.
20
BOČKAREV, LESKOV 1980.
– 11 –

În lucrările acestor doi cercetători este susţinută aceeaşi consecutivitate a grupelor de
artefacte ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor în bronzul târziu din nordul Mării Negre.
Sunt diferite numai denumirile grupelor de artefacte, atribuirea culturală şi cronologia absolută
a acestora.
Astfel, cele mai timpurii artefacte ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor din nordul
Mării Negre din bronzul târziu, în conformitate cu schema lui A.M. Leskov, sunt cele atribuite
perioadei timpurii a culturii Srubnaja, urmate de cele ale etapei Sabatinovka 21 . Acestea constituie
complexele Ul’janovka şi, respectiv, cele ale focarului Kabakovo-Golovurov, conform
schemei lui V.S. Bočkarev 22 . Iar în corespundere cu contribuţiile consacrate tiparelor 23 şi depozitelor
de bronzuri 24 , acestea formează grupa de tipare Golourov şi, respectiv, prima grupă
cronologică de depozite de bronzuri. Urmate de etapa Belozerka 25 , focarele Novo-Aleksandrovka
şi Zavadovka 26 , sau grupele de tipare Novo-Aleksandrovka şi Zavadovka 27 , şi depozitele
de bronzuri de la Socoleni şi Melnikovka 28 .
Sub aspect cultural, unele complexe de tipare şi depozite de bronzuri atribuite iniţial perioadei
timpurii a culturii Srubnaja 29 , complexele focarului Kabakovo-Golovurov 30 , înglobate în
grupa de complexe de tipare Golourov 31 şi, respectiv, prima grupă cronologică de depozite de
bronzuri 32 , sunt sincronizate cu etapa culturii Sabatinovka.
Etapa Belozerka 33 , depozitele de bronzuri de la Socoleni şi Melnikovka 34 , focarele Novo-
Aleksandrovka şi Zavadovka 35 , sau grupele de tipare Novo-Aleksandrovka şi Zavadovka 36 ,
sunt atribuite etapei culturii Belozerka, şi anume fazelor timpurie şi târzie.
Cea de-a doua grupă de contribuţii consacrate ordonării tipologico-cronologică şi culturală
a artefactelor ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor în perioada târzie a epocii
bronzului din nordul Mării Negre este reprezentată de schema lui E.N. Černych 37 şi de lucrările
autorilor care au preluat-o integral sau cu modifi cări nesemnifi cative 38 .
În baza analizei tipologico-combinatorii a pieselor componente ale depozitelor de bronzuri
şi, parţial, a complexelor de tipare, E.N. Černych distinge trei grupe de complexe: Ingul-
Krasnyj Majak, Kardašinka, Zavadovka-Lobojkovka, identifi cându-le cu trei focare distincte de
prelucrare a metalelor 39 .
În afară de aceasta, în cadrul primei grupe sau al focarului Ingul-Krasnyj Majak, sunt
delimitate două subgrupe de complexe. Prima subgrupă, conform opiniei lui E.N. Černych, ar
reprezenta impulsul de origine vestică (cultura Noua), care ar fi determinat formarea focarului
21
LESKOV 1967, 154-178.
22
BOČKAREV 1975, 9-13.
23
BOČKAREV, LESKOV 1980, 69.
24
LESKOV 1981, 96.
25
LESKOV 1967, 145-154.
26
BOČKAREV 1975, 12.
27
BOČKAREV, LESKOV 1980, 71-74.
28
LESKOV 1981, 96.
29
LESKOV 1967, 161-167.
30
BOČKAREV 1975, 12.
31
Trebuie de menţionat că grupa de forme de turnare Golourov este divizată în două subgrupe, prima cu acelaşi
nume şi a doua – Krasnyj Majak, atribuite fazei timpurii şi, respectiv, celei târzii a etapei culturii Sabatinovka -
BOČKAREV, LESKOV 1980, 69.
32
LESKOV 1981, 96.
33
LESKOV 1967, 145-154.
34
LESKOV 1981, 96.
35
BOČKAREV 1975, 12.
36
BOČKAREV, LESKOV 1980, 71-74.
37
ČERNYCH 1976.
38
NOVIKOVA 1976; ČERNJAKOV 1985; KLOČKO 1994; 1995; 1997; GERŠKOVIČ 1999; 2001-2002.
39
ČERNYCH 1976, 140-158.
– 12 –

Ingul-Krasnyj Majak 40 . Cea de-a doua subgrupă, care include restul complexelor primei grupe,
ar refl ecta începutul activităţii locale de prelucrare a metalelor din perioada târzie a epocii
bronzului din nordul Mării Negre.
Însă schema propusă de către E.N. Černych are deficienţe semnificative. Acestea se referă
în primul rând la includerea în cadrul aceluiaşi focar a două grupe de complexe distincte din
punct de vedere cronologic, Lobojkovka şi Zavadovka, care în realitate reprezintă două focare,
Lobojkovka-Golovurov şi Zavadovka. Primul a activat în prima fază, iar cel de-al doilea în ultima
fază a perioadei târzii a epocii bronzului din zona nord-pontică. De asemenea, neîntemeiat au
fost atribuite focarului Ingul-Krasnyj Majak o serie de depozite de bronzuri din regiunea estcarpatică,
care constituie o grupă de complexe ce aparţine focarului Râşeşti. Nu are un suport
întemeiat nici poziţia cronologică ridicată a focarului Kardašinka 41 .
Sub aspect metodologic, carenţele schemei menţionate au fost determinate de faptul că,
în cadrul procedurii de evidenţiere a focarelor de prelucrare a metalelor, a fost neglijat specifi -
cul categoriilor de izvoare ce ţin de această activitate 42 .
Cu toate aceste difi cienţe enunţate, schema lui E.N. Černych continuă a fi utilizată în
calitate de reper în diverse lucrări până în prezent. Însă, după cum reiese din cele enunţate,
această schemă nu satisface cerinţa esenţială a unor asftel de contribuţii – evidenţierea consecutivităţii
sau a cronologiei relative adecvate a grupelor de artefacte, care rămâne valabilă,
indeferent de atribuţiile culturale şi încadrările cronologice absolute, supuse periodic rectifi cărilor
şi precizărilor.
Opinia lui E.N. Černych cu privire la infl uenţa determinantă a culturii Noua asupra dezvoltării
activităţii de prelucrare a metalelor a culturii Sabatinovka este acceptată şi de L. Novikova
în studiul amplu consacrat legăturilor vestice ale focarului de prelucrare a metalelor din
perioada târzie a epocii bronzului din nordul Mării Negre. Similitudinile tipologice ale pieselor
de metal din cadrul culturii Noua cu cele din unele depozite din zona nord-pontică îi serveşte
ca temei să atribuie unele din depozitele din această regiune culturii Noua. Respectiv, răspândirea
depozitelor de tradiţie vestică în aria culturii Sabatinovka este pusă în legătură cu
pătrunderea purtătorilor culturii Noua în regiunea nord-pontică. Din această perspectivă, L.
Novikova consideră că trebuie revăzut conceptul despre existenţa în nordul Mării Negre a
focarului autohton de prelucrare a metalelor în perioada târzie a epocii bronzului. 43
În cazul acestui studiu, constatările L. Novikova cu privire la similitudinile tipologice ale
pieselor de metal din cadrul culturii Noua cu cele din unele depozite din zona nord-pontică 44
sunt întemeiate, deoarece sunt efectuate de autoare în urma rezultatelor corelării tipurilor din
cadrul depozitelor menţionate cu descoperirile din complexele atribuite sigur mediului culturii
Noua. În schimb, opinia cu privire la rolul determinant al culturii Noua în apariţia focarului
nord-pontic de prelucrare a metalelor are la baza schema defectuoasă a lui E.N. Černych 45 ,
contrazisă de cercetările efectuate de V.S. Bočkarev şi A.M. Leskov 46 .
40
ČERNYCH 1972, 30; 1976, 182-183.
41
BOČKAREV 2006, 57-58.
42
În conformitate cu recomandările metodice ale lui V.S. Bočkarev, fi ecare categorie de izvoare (complexele
de tipare, depozitele de bronzuri, descoperirile din aşezări şi necropole, descoperirile accidentale de tipare şi
bronzuri), în cadrul procedurii de evidenţiere a focarelor de prelucrare a metalelor, este analizată separat şi
prin metoda care ţine cont de specifi cul acesteia. Aceasta, pentru că fi ecare categorie are o încărcătură informativă
proprie, ceea ce nu permite substituirea uneia cu alta. La confruntarea rezultatelor analizei prioritate se
acordă complexelor de tipare, apoi depozitelor de bronzuri, deoarece primele sunt indicatorul cel mai veridic
al existenţei focarului de prelucrare a metalelor - BOČKAREV 1975, 3-8.
43
NOVIKOVA 1976, 25-57.
44
Vezi şi la BOČKAREV 2006, 57-58.
45
ČERNYCH 1972; 1976.
46
BOČKAREV, LESKOV 1980; LESKOV 1981.
– 13 –

La rândul său, într-un caz, V.I. Kločko pune apariţia discutatei grupe, sau a focarului Zavadovka-Lobojkovka
în accepţiunea lui E.N. Černych, în legătură cu purtătorii culturii Sosnickaja.
În afară de aceasta, este subliniat şi faptul că aceste tradiţii de prelucrare a metalelor ar
fi preluate de purtătorii culturii Srubnaja târzie şi răspândite spre est până în regiunea vestică
a Kazahstanului 47 .
Mai recent, V.I. Kločko include complexele de tipare de tip Golourov şi depozitele de
bronzuri de tip Lobojkovka într-un focar numit Golovurov-Lobojkovo, atribuindu-l culturilor Belogrudovka,
Lebedovka şi Bondaricha şi sincronizându-l cu focarul Krasnomajak, ultimul atribuit
complexului cultural Sabatinovka-Noua-Coslogeni 48 .
O opinie similară celor expuse de E.N. Černych şi V.I. Kločko este împărtăşită şi de Ja. P.
Gerškovič, care pune formarea şi funcţionarea focarului Lobojkovka în legătură cu interacţiunile
între complexul cultural Sabatinovka-Noua-Coslogeni şi faciesurile vestice ale comunităţii
cultural-istorice Srubnaja. Focarul Lobojkovka, iradiind influenţe atât în est, contribuind astfel,
conform acestui autor, la formarea zonei metalurgice Derbeden’-Lobojkovka în accepţiunea lui
V.S. Bočkarev 49 , cât şi în vest 50 .
Însă nici aceste din urmă încercări de „dezvoltare” a schemei defectuoase a lui E.N. Černych
nu au niciun suport factologic.
Cu toate că, în cazul complexelor de tipare şi al depozitelor de bronzuri sau al focarului
Lobojkovka-Golovurov 51 , lipsec indicii culturali incontestabili, cum ar fi cazul grupei sau focarului
Zavadovka 52 , seria de date mai vechi, completate de altele mai recente, de ordin tipologico-cronologic
şi cultural-istoric, confi rmă sincronizarea grupei de complexe sau a focarului
de prelucrare a metalelor Lobojkovka-Golovurov 53 cu etapa timpurie a culturii Sabatinovka 54 .
În primul rând, trebuie menţionat faptul că majoritatea specialiştilor care au abordat o serie
de categorii funcţionale defi nitorii grupei de complexe sau focarului Lobojkovka-Golovurov,
cum ar fi celturile cu decor în formă de benzi ornamentale 55 , secerile est-europene cu cârlig 56 ,
vârfurile de lance 57 , pumnalele cu peduncul şi lamă foliformă 58 , au scos în evidenţă faptul că
acestea reprezintă o dezvoltare a tradiţiilor de tip Sejma-Turbino şi a celor est-europene.
Dacă aceste tangenţe tipologice între artefactele de tip Lobojkovka-Golovurov şi cele de
tip Sejma-Turbino sunt incontestabile, atunci, ţinând cont de datările actuale ale fenomenului
Sejma-Turbino, plasat la trecerea de la cel de-al III-lea la cel de-al de-al II-lea mileniu a. Chr. 59 ,
se impune constatarea anteriorităţii ultimelor faţă de primele şi, ca urmare, este mai verosimil
modelul răspândirii tradiţiilor Sejma-Turbino, de la est spre vest, prin intermediul zonei meta-
47
KLOČKO 1994, 119.123-124; 1997, 12.
48
KLOČKO 1995, 151-152.
49
BOČKAREV 1994, 72-73.
50
GERŠKOVIČ 2001-2002, 605-606.
51
BOČKAREV 2006, 57-58.
52
Se are în vedere pumnalele cu lamele paralele, descoperite în aşezările şi necropolele culturii Belozerka,
precum şi în cadrul monumentelor culturilor limitrofe sincrone acesteia - LESKOV 1965, 64-66; 1967, 145;
BOČKAREV, LESKOV 1980, 71-72.
53
O serie de cercetători atribuie această grupă de complexe culturii Srubnaja - ČEREDNIČENKO 1986, 65;
OTROŠČENKO 1981; OTROŠČENKO, RASSAMAKIN 1997, 25.
54
BOČKAREV 1975, 12; 1994, 71-72; 2002, 117-118; BOČKAREV, LESKOV 1980, 69; LESKOV 1981,96.
55
TALLGREN 1926, 179-180; TERENOŽKIN 1961,121; ČERNYCH 1976, 83-84; BOČKAREV, LESKOV 1980,
51-52; LESKOV 1981, 33.34.36; BOČKAREV 2002, 117; UŠURELU 2010, 22-67.
56
DERGAČEV, BOČKAREV 2002, 58-120; 2006, 77-133.
57
KRIVCOVA-GRAKOVA 1955, 244; LESKOV 1967, 164; BOČKAREV 2004, 391. Рис. 3.
58
LESKOV 1981, 43-45. Taf. 15.
59
TRIFONOV 1996; EPIMACHOV, CHĖNKS, RENFRJU 2005; KORJAKOVA, EPIMAKHOV 2007, Tab. о.3.
– 14 –

lurgice Derbeden’-Lobojkovka 60 , şi nu invers, după cum încearcă să susţină V.I. Kločko 61 şi
Ja.P. Gerškovič 62 .
Cât priveşte răspândirea unor elemente care au tangenţe tipologice cu cele de tip Lobojkovka-Golovurov
şi în Asia Centrală 63 , acestea îşi găsesc explicaţii în cadrul proceselor
legate de fenomenul centrului cultural-genetic volgo-uralic 64 .
În susţinerea acestui model, vin şi descoperirile artefactelor de tip Lobojkovka-Golovurov
din zona est-carpatică şi de la Dunărea de Jos, care corelează cu epicentrul de formare al
culturii Noua şi cel al faciesului Coslogeni şi care au constituit prototipurile celturilor 65 , secerilor
cu cârlig 66 , pumnalelor cu peduncul şi lamă foliformă 67 şi a altor categorii funcţionale 68 din
spaţiul carpato-dunărean.
Toate cele menţionate evidenţiază, pe de o parte, originea răsăriteană a tradiţiilor de
prelucrare a metalelor din cadrul culturii Noua 69 , iar pe alta, faptul că elementele de origine
Sejma-Turbino şi cele est-europene, atât din cadrul tradiţiilor de prelucrare a metalelor ale
culturii Noua (grupa Rădeni-Deleni) 70 , cât şi ale culturii Sabatinovka (grupa de complexe sau
focarul Lobojkovka-Golovurov) 71 , sunt caracteristice fazelor timpurii ale acestora.
În afară de aceasta, faptul că grupa est-carpatică Rădeni-Deleni aparţine, din punct de
vedere tipologic, tradiţiilor focarului de prelucrare a metalelor Lobojkovka-Golovurov scoate
în evidenţă că acestea din urmă au prioritate cronologică şi constituie substratul focarului
Krasnomajak 72 sau al zonei metalurgice Râşeşti-Krasnyj Majak 73 .
Aceste constatări sunt susţinute şi de descoperirile de tipare şi piesele de bronz din
cadrul aşezărilor culturii Sabatinovka, în care predomină nu tipurile caracteristice focarului
Ingul-Krasnyj Majak, sincronizat cu această cultură 74 , ci cele specifi ce preponderent focarului
Zavadovka-Lobojkovka, fi ind evidenţiată în baza acestor date, o suprapunere teritorială a ariei
de răspândire a acestor două focare în accepţiunea lui E.N. Černych, precum şi necesitatea
revizuirii atât a arealelor, cât şi a raportului cronologic dintre acestea 75 .
La rândul lor, toate aceste fapte întră în contradicţie cu modelul propus de Ja.P. Gerškovič
76 despre formarea focarului Lobojkovka drept rezultat al legăturilor şi interacţiunilor între
complexul cultural Sabatinovka-Noua-Coslogeni şi faciesurile vestice ale comunităţii culturalistorice
Srubnaja, aducând argumente în plus atribuirii acestuia fazei timpurii a culturii Sabatinovka
77 .
În susţinerea celor menţionate vin şi rezultatele analizei altor categorii de materiale, cum
ar fi habitatul, ritul funerar ş.a., care au scos în evidenţă apartenenţa fondului cultural de bază
60
BOČKAREV 1994, 72-73; 2002, 117.
61
KLOČKO 1994, 119.123-124; 1997, 12.
62
GERŠKOVIČ 2001-2002, 605-606.
63
KLOČKO 1994, 119.123-124; 1997, 12; GERŠKOVIČ 2001-2002, 605-606.
64
BOČKAREV 1991; 1995; 2002, 116-117.
65
BOČKAREV 2002, 117; DERGAČEV 1997, 21-29; 2002, 141-146; 165-166; DERGACEV 1997, 142-146;
UŠURELU 2010, 22-67.
66
TALLGREN 1926, 192; DERGAČEV, BOČKAREV 2002, 188-226; 2006, 229-277.
67
LESKOV 1981, 43-45. Taf. 15; DERGAČEV 2002, 123-131.
68
BOROFFKA 1997, 564-567.
69
DERGAČEV 1997, 44-51; 2002, 136-165; DERGACEV 1997, 154-157; BOČKAREV 2002, 117-118; UŞURE-
LU 2005a, 72-75; 2005b, 238-242; 2005c, 51-54.
70
UŞURELU 2005a, 72-75; 2005b, 238-242.
71
BOČKAREV, LESKOV 1980, 51-85; LESKOV 1981, 33-101; BOČKAREV 2002, 117.
72
KLOČKO 1995, 151-152.
73
BOČKAREV 1994, 71-72.
74
ČERNYCH 1976, 178-185.
75
SIKORSKIJ, ELISEEV, KLIUŠINCEV 1997, 64-69.
76
GERŠKOVIČ 2001-2002, 605-606.
77
BOČKAREV 1975, 12; 1994, 71-72; 2002, 117-118; BOČKAREV, LESKOV 1980, 69; LESKOV 1981,96.
– 15 –

al complexului cultural Sabatinovka-Noua-Coslogeni comunităţilor arhaice ponto-caspice şi
rolul determinant al elementelor răsăritene în formarea culturii Noua 78 şi a faciesului Coslogeni
79 .
Astfel, în ceea ce priveşte contribuţiile lui V.S. Bočkarev şi A.M. Leskov 80 în calitate de
scheme de ordonare cronologică relativă şi în ceea ce priveşte atribuirea culturală, acestea
îşi păstrează actualitatea şi astăzi, exceptând cronologia absolută a acestora, care necesită o
revizuire şi o adaptare la datele cronologice din stadiul actual de cercetare.
BIBLIOGRAFIE
BOČKAREV, V.S., 1975. Metalličeskie izdelija ėpochi pozdnej bronzy Severnogo Pričernomor’ja.
Avtoref. dis. kand. ist. nauk, Leningrad.
BOČKAREV, V.S., 1991. Volgo-Ural’skij očag kul’turogeneza ėpochi pozdnej bronzy. In Sociogenez
i kul’turogenez v istoričeskom aspekte. Materialy metodologičeskogo seminara IIMK
AN SSSR, Sankt-Peterburg, 24-27.
BOČKAREV, V.S., 1994. Kul’turogenez i razvitie metalloproizvodstva v ėpochu pozdnej bronzy
(po materialam južnoj poloviny Vostočnoj Evropy). In Kul’turnye transljacii i istoričeskij process,
Sankt-Peterburg, 66-75.
BOČKAREV, V.S., 1995. Karpato-Dunajskij i Volgo-Ural’skij očagi kul’turogeneza ėpochi bronzy
(opyt sravnitel’noj charakteristiki). In Konvergencija i divergencija v razvitii kul’tur ėpochi
ėneolita-bronzy Srednej i Vostočnoj Evropy. Čast’ I, Sankt-Peterburg, 18-29.
BOČKAREV, V.S., 2002. Metalličeskie topory-kel’ty Evropy ėpochi pozdnej bronzy. In Stepi
Evrazii v drevnosti i srednevekov’e. Sankt-Peterburg, 115-118.
BOČKAREV, V.S., 2004. O funkcional’nom naznačenii petel’-ušek u nakonečnikov kopii ėpochi
pozdnej bronzy Vostočnoj Evropy i Sibiri. In Archeolog: detektiv i myslitel’. Sankt-Peterburg,
385-408.
BOČKAREV, V.S., 2006. Severopontijskoe metalloproizvodstvo ėpochi pozdnej bronzy. In
Proizvodstvennye centry: istočniki, „dorogi”, areal rasprostranenija. Sankt-Peterburg, 53-65.
BOČKAREV, V., LESKOV, A., 1980. Jung-und spätbronzezeitliche Gußformen im nördlichen
Schwarzmeergebiet. PBF XX, 1, C.H. Beck’sche Verlagsbuchhandlung, München.
BOROFFKA, N., 1997. Rasiermesser der Bronze-und Hallstattzeit aus Rumänien. In (Hrsg.
Becker, C., Dunkelmann, M-L., Metzner-Nebelsick, C., Peter-Röcher, H., Roeder M., Teržan,
B.) Χρόνος, Beiträge zur prähistorischen Archäologie zwischen Nord- und Südosteuropa.
Festschrift für Bernhard Hänsel, Espelkamp1997, 563-676.
DERGACEV, V., 1997. Piesele de metal – referinţe la problema genezei culturilor Hallstattului
timpuriu din regiunea carpato-danubiano-nord-pontică. In Thraco-Dacica XVIII, 1-2, 135-205.
DERGAČEV, V.A., 1997. Metalličeskie izdelija k probleme genezisa kul’tur rannego gal’štata
Karpato-Danubio-Nordpontijskogo regiona, Kišinėu.
DERGAČEV, V., 2002. Die äneolithischen und bronzezeitlichen Metallfunde aus Moldavien.
PBF XX, 9, Franz Steiner Verlag, Stuttgart.
78
SAVA 1998; 1999; 2002; 2004; 2005; SAVVA 2002; 2003.
79
MORINTZ, ANGHELESCU 1970, 373-413; MORINTZ 1978, 121-152.
80
LESKOV 1967; 1981; BOČKAREV 1975; BOČKAREV, LESKOV 1980.
– 16 –

DERGAČEV, V.A., BOČKAREV, V.S., 2002. Metalličeskie serpy pozdnej bronzy Vostočnoj
Evropy, Kišinev.
DERGAČEV, V., BOČKAREV, V., 2006. Secerile de metal din epoca bronzului târziu din Europa
de Est. Bibliotheca Archaeologica Moldaviae V, Iaşi.
EPIMACHOV, A.V., CHĖNKS, B., RENFRJU, K., 2005. Radiouglerodnaja chronologija pamjatnikov
bronzovogo veka Zaural’ja. In RA 4, 92-102.
GERŠKOVIČ, Ja.P., 1999. Studien zur Spätbronzezeitlichen Sabatinovka-Kultur am unteren
Dnepr und an der Westküste des Azov`schen Meeres. In Archäologie in Eurasien, Band 7,
Deutsches Archäologisches Institut, Eurasien-Abteilung, Rahden/Westf.
GERŠKOVIČ, Ja.P., 2001-2002. Paradoksy v istoriografi i Sabatinovskoj kul’tury. In Stratum
plus, 2, 598-607.
KLOČKO, V.I., 1994. Metallurgičeskoe proizvodstvo v ėneolite-bronzovom veke. In Remeslo
ėpochi ėneolita-bronzy na Ukraine. Kiev, 96-132.
KLOČKO, V., 1995. Zur brozezeitlichen Bewaffnung in der Ukraine. In Eurasia Antiqua. Zeitschrift
für Archäologie Eurasiens. Band 1, 81-161.
KLOČKO, V.I., 1997. Lobojkivs’ka metalurgija. In Sabatinovskaja i srubnye kul’tury: problemy
vzaimosvjazej vostoka i zapada v ėpochu pozdnej bronzy. Tezisy dokladov I-go vsesojuznogo
polevogo seminara, Kiev-Nikolaev-Južnoukrainsk, 11-12.
KORJAKOVA, L., EPIMAKHOV, A.V., 2007. The Urals and Western Siberia in the Bronze and
Iron Ages, Cambridge.
KRIVCOVA-GRAKOVA, O.A., 1955. Stepnoe Povolž’e i Pričernomor’e v ėpochu pozdnej bronzy.
MIA SSSR 46, Moskva.
LESKOV, A.M., 1965. Novaja masterskaja litejščika ėpochi pozdnej bronzy na Chersonščine.
In KSIA SSSR 103, 63-66.
LESKOV, A.M., 1967. O severopričernomorskom očage metalloobrabotki v ėpochu pozdnej
bronzy. In Pamjatniki ėpochi bronzy juga evropejskoj časti SSSR, Kiev, 143-168.
LESKOV, A., 1981. Jung- und spätbronzezeitliche Depotfunde im nördlichen Schwarzmeergebiet
I. PBF XX, 5, C.H. Beck’sche Verlagsbuchhandlung, München.
MORINTZ, S., ANGHELESCU, N., 1970. O nouă cultură a epocii bronzului în România. Cultura
de tip Coslogeni. In SCIV 21, 3, 373-415.
MORINTZ, S., 1978. Contribuţii arheologice la istoria tracilor timpurii, Vol.1,Bucureşti.
NOVIKOVA, L.A., 1976. Zapadnye svjazi severopričernomorskogo očaga metalloobrabotki v
ėpochu pozdnej bronzy. In SA, 3, 25-57.
OTROŠČENKO, V.V., 1981. Srubnaja kul’tura stepnogo Podneprov’a (po materialam
pogrebal’nych pamjatnikov). Avtoref. dis. kand. ist. nauk, Kiev.
OTROŠČENKO, V.V., RASSAMAKIN Ju.Ja., 1997. Z privodu kul’turnoï naležnosti kompleksiv
lobojkivs’ko-derbedenivs’koï zoni metaloobrobki. In Sabatinovskaja i srubnye kul’tury: problemy
vzaimosvjazej vostoka i zapada v ėpochu pozdnej bronzy. Tezisy dokladov I-go vsesojuznogo
polevogo seminara, Kiev-Nikolaev-Južnoukrainsk, 23-25.
SAVA, E., 1998. Die Rolle der „östlichen” und „westlichen” Elemente bei der Genese des
Kulturkomplexes Noua-Sabatinovka (nach den Materialien des Prut-Dnestr Zwischenstromgegiet).
In Das Karpatenbecken und die Osteuropäische Steppe. PAS. Band 12, München-
Rahden/Westf., 267-312.
– 17 –

SAVA, E., 1999. Istoricul cercetărilor şi contribuţii noi la periodizarea şi cronologia absolută a
culturii Noua. In Studia in honorem Ion Niculiţă, Chişinău, 54-84.
SAVA, E., 2002. Die Besstattungen der Noua-Kultur. Ein Beitrag zur Erforschung spätbonzezeitlicher
Bestattungsriten zwischen Dnestr und Westkarpaten (Hrsg. B. Hänsel). PAS. Band
19, Kiel.
SAVA, E., 2004. Unele aspecte economice din perioada târzie a epocii bronzului (Complexul
cultural Noua-Sabatinovka). In Studia in honorem Gheorghe Postică, Chişinău, 68-75.
SAVA, E., 2005. Die spätbronzezetlichen Aschehügel („Zol`niki“) – ein Erklärungsmodell und
einige historisch-wirtschaftliche Aspekte. In Praehistorische Zeitschrift, 80, 65-109.
SAVVA, E.N., 2002. Genezis, periodizacija i absoljutnaja chronologija kul’tury Noua. In Stepi
Evrazii v drevnosti i srednevekov’e. Sankt-Peterburg, 221-223.
SAVVA, E.N., 2003. Kul’turno-chronologičeskoe sootnošenie kompleksa kul’tur Noua-Sabatinovka
s kul’turami Karpato-Podunav’ja. In Čtenija, posvjaščennye 100-letiju dejatel’nosti V.A. Gorodcova
v Gosudarstvenom istoričeskom muzee. Tezisy konferencii. Čast’ I, Moskva, 147-149.
SIKORSKIJ, A.A., ELISEEV, V.F., KLJUŠINCEV, V.N., 1997. Novye materialy po metalloobrabotke
ėpochi pozdnej bronzy meždureč’ja Tiligula i Ingul’ca. In Sabatinovskaja i srubnye
kul’tury: problemy vzaimosvjazej vostoka i zapada v ėpochu pozdnej bronzy. Tezisy dokladov
I-go vsesojuznogo polevogo seminara, Kiev-Nikolaev-Južnoukrainsk, 64-69.
TALLGREN, A.M., 1926. La Pontide préscythique après l´introduction des métaux. ESA, II,
Helsinki.
TERENOŽKIN, A.I., 1961. Predskifskij period na dneprovskom Pravoberež’e, Kiev.
TRIFONOV, V.A., 1996. K absoljutnomu datirovaniju „mikenskogo” ornamenta ėpochi razvitoj
bronzy Evrazii. In Radiouglerod i Archeologija 1, Sankt-Peterburg, 60-64.
ČEREDNIČENKO, N.N., 1986. Srubnaja kul’tura. In Kul’tury ėpochi bronzy na territorii Ukrainy.
Kiev, 44-82.
ČERNYCH, E.N., 1967. O terminach „metallurgičeskij centr”, „očag metallurgii” i drugich. In
SA, 1, 295-301.
ČERNYCH, E.N., 1970. Drevnejšaja metallurgija Urala i Povolž’ja, Moskva.
ČERNYCH, E.N., 1972. Istorija metallurgii Vostočnoj Evropy v pozdnem bronzovom veke.
Avtoref. dokt. dis., Moskva.
ČERNYCH, E.N., 1976. Drevnjaja metalloobrabotka na Jugo-Zapade SSSR, Moskva.
ČERNJAKOV, I.T., 1985. Severo-Zapadnoe Pričernomor’e vo vtoroj polovine II tys. do n.ė.,
Kiev.
UŞURELU, E., 2005a. Contribuţii noi la cronologia pieselor metalice caracteristice perioadei
târzii a epocii bronzului carpato-nistrean. In Revista arheologică S.N. Vol. 1. Nr. 1, 72-76.
UŞURELU, E., 2005b. Coraportul cultural-cronologic între complexele metalice ale culturilor
Noua şi Sabatinovka. In Revista arheologică S.N. Vol. 1. Nr. 2, 238-243.
UŞURELU, E., 2005c. Noi contribuţii cu privire la apariţia în spaţiul carpato-dunărean a formelor
metalice caracteristice perioadei târzii a epocii bronzului. In Tyragetia XIV, 51-55.
UŠURELU, E., 2010. Genezis i ėvoljucija dvuuškovych toporov-kel’tov Vostočnoj Evropy
ėpochi pozdnej bronzy. In Revista arheologică, Vol. V. Nr. 1, 22-67.
– 18 –

ZUSAMMENFASSUNG
ZUR KULTURELLEN ZUWEISUNG VON GUSSFORMEN UND METALLGEGEN-
STÄNDEN DER SPÄTEN BRONZEZEIT IM NÖRDLICHEN SCHWARZMEERGE-
BIET: FORSCHUNGSGESCHICHTLICHER ÜBERBLICK
Der Beitrag behandelt ein Modell, das von verschiedenen Forschern für die kulturelle
Einordnung der Gußformen und bronzenen Gegenständen aus dem Untersuchungsgebiet
angewendet wurde. Das erwähnte Modell wird durch die Begriffe Metallverarbeitungszentrum
sowie Metallverarbeitungskreis gekennzeichnet. Eine der wichtigsten Forschungsfragen dabei
ist, ob solche Begriffe wie archäologische Kultur und Metallverarbeitungszentrum sich in
ihren Deutungen überlappen. Die Antwort ist für verschiedene Regionen unterschiedlich. Im
Wolga-Ural-Gebiet wurde eine solche Überlappung festgestellt. Im nördlichen Schwarzmeergebiet
ist laut E.N. Černych nur mit einer relativen Korrelation zwischen den beiden Begriffen
zu rechnen. Die Metallverarbeitungsaktivitäten sind dabei nicht den Trägern einer archäologischen
Kultur insgesamt zuzuweisen, sondern lediglich einer Gruppe von ihnen, womöglich
auch wandernden Handwerkern, nachzuweisen. Diese Hypothese wurde von V.S. Bočkarev
vehement verneint. Er spricht sich für eine klare Korrelation zwischen den beiden erwähnten
Begriffen aus.
Im Laufe der Untersuchung wurde jedoch festgestellt, dass verschiedene Autoren den
Begriff Metallverarbeitungszentrum mit unterschiedlichen Deutungen versehen. In seiner ersten
Studie benutzt A.M. Leskov diesen Begriff in ähnlicher Weise wie A.Iessen und spricht
dabei die ganze nördliche Schwarzmeeregion an. E.N. Černych und V.S. Bočkarev hingegen
assoziieren diesen Begriff mit einer typologisch-chronologisch und kulturell begrenzten Gruppe
archäologischer Artefakte oder Werkstättenkreise.
In dem Beitrag wird der Versuch unternommen, diese Schemata im Detail zu untersuchen
und anhand des konkreten archäologischen Materials aus dem nördlichen und nordwestlichen
Schwarzmeergebiet zu vergleichen und zu bewerten.
– 19 –

CONSIDERAŢII EXPERIMENTALE PRIVIND „GROPILE-CUPTOARE”
DIN AREALUL CULTURII COZIA-SAHARNA
Andrei NICIC, Sergiu HEGHEA
Studierea sortimentului ceramic bogat decorat cu diverse motive incizate şi imprimate
caracteristice descoperirilor de tip Cozia-Saharna s-a bucurat de o atenţie deosebită în literatura
de specialitate 1 . Aceasta se datorează în primul rând diversităţii motivelor decorului şi
formelor ceramice, care caracterizează civilizaţia primei epoci a fi erului din regiunea Nistrului
de Mijloc pe fundalul manifestărilor culturale similare cu ceramică imprimată răspândite în
Europa de Sud-Est 2 .
În aşa mod, interesul manifestat faţă de olăritul culturii Cozia-Saharna s-a redus la abordarea
unor aspecte legate de analiza arheologică a formelor de vase, stilistica şi motivele decorului
geometric 3 şi, mai rar, s-a insistat asupra abordării tehnicilor şi procedeelor de realizare
a decorului incizat şi imprimat 4 .
Subiectul propus pentru discuţie prezintă o încercare de abordare experimentală a unor
procedee şi tehnici de ardere a ceramicii culturii Cozia-Saharna din perioada timpurie a primei
epoci a fi erului din zona Nistrului de Mijloc. Prilej pentru aceasta a servit descoperirea la
Saharna-Ţiglău, în decursul campaniei din anul 2008, a multiple complexe arheologice, din
care un interes deosebit prezintă două gropi alăturate unite la bază printr-o galerie-tunel cu
secţiunea semicirculară (Fig. 1/1).
Prima groapă (C 22, Gr.19) 5 are în plan o formă ovală cu diametrele de 1,2x1,5 m. În profi
l are o formă de clopot, cu fundul neregulat, înclinat spre extremitatea de nord, cu pereţii rotunjiţi
şi gura cilindrică (fi g. 1/2). Ad.=0,9-1 m, D max
=1,9 m, D gur
=1,3 m. În extremitatea de nord,
la fund groapa este prevăzută cu un tunel semioval în secţiune cu dimensiunile de 0,4x0,5 m
şi lungime de 1,6 m, care se unea cu C 24, Gr. 21 (Fig. 1/4). În zona de joncţiune cu groapa
21, tunelul se lărgeşte până la 1 m, formând un prag de 0,2 m. În regiunea gurii tunelului se
observă urme de arsură. A doua groapă, C 24, Gr. 21, de asemenea are o formă de clopot cu
partea inferioară tronconică şi gât cilindric: Ad.=0,92 m, D max
=1,4 m, D gur
=1 m (Fig. 1/3, 5). În
interiorul gropii sunt sesizate urme de arsură, pereţii având o culoare cărămizie.
Ambele gropi descoperite la Saharna-Ţiglău prezintă probabil un complex cu destinaţie
tehnologică, şi nu menajeră. Funcţionalitatea tunelului-galerie care uneşte la bază cele două
gropi ar pune în evidenţă practicarea de către meşterii-olari din mediul culturii Cozia-Saharna,
a unor instalaţii specializate pentru procedeele de ardere a ceramicii. În favoarea acestei
supoziţii pot servi urmele de cenuşă în regiunile gurilor tunelurilor şi culoarea cărămizie a
pereţilor gropii 21. Prezenţa unor „gropi de ardere” este bine documentată în cadrul culturii
Cozia-Saharna, având de regulă o formă de clopot cu fundul lipit cu lut sau sunt prevăzute în
interior cu instalaţii complexe „de producţie” pentru arderea ceramicii (Saharna şi Alcedar) 6 .
Lipsa unor cuptoare specializate de ars ceramica în perioada timpurie a primei epoci
a fi erului în nord-vestul Pontului Euxin este explicată de unii cercetători prin existenţa unor
tehnologii primitive de ardere a vaselor în gropi 7 . Această idee poate fi susţinută de analiza
1
MELJUKOVA 1982; LÁSZLÓ 1969, 1972; HÄNSEL 1976; ICONOMU 1996; KAŠUBA 2000; NICULIŢĂ, NI-
CIC 2007, 2008;
2
MORINTZ 1987, 65; HÄNSEL 1976; JUGĂNARU 2005;
3
MELJUKOVA 1982; ICONOMU 1996; KAŠUBA 2000; NICULIŢĂ, NICIC 2007, 2008;
4
LÁSZLÓ 1969; NIČIK, AILINKAI 2003; AILINCĂI, NICIC, JUGĂNARU, DOBRINESCU 2004-2005;
5
Conform numerotării complexelor arheologice după planul de săpătură.
6
LEVIŢKI 1994, 180; KAŠUBA 2000, 454, 463;
7
JUGĂNARU 2005, 29;
– 20 –

cromaticii specifi ce vaselor ceramice descoperite în mediul culturilor Gáva-Holihrady 8 şi Corlăteni-Chişinău
9 , care ar putea indica că arderea vaselor putea fi petrecută în gropi în atmosferă
oxidantă sau reducătoare.
Pentru verifi carea ipotezei despre „contextul tehnologic” al complexului compus din gropile
19 şi 21 de la Saharna-Ţiglău, în primăvara anului 2009 a fost organizat un experiment
arheologic.
Bazându-se pe rezultatele şi metodologia unor experimente realizate, cu privire la tehnicile
şi complexele de ardere a vaselor din diferite epoci 10 , în parcul preistoric Saharna-Ţiglău,
s-a testat funcţionalitatea tehnologică a gropilor unite cu galerie-canal la bază pentru arderea
unei colecţii de replici de vase de lut ale culturii Cozia-Saharna (Fig. 2-3).
Rezultatele experimentului
1. În urma realizării experimentului s-a constat că utilizarea unor asemenea complexe în
scopul arderii vaselor ceramice permite ridicarea bruscă la temperaturi destul de înalte, care
pot depăşi pragul de 700 C˚11 . Despre aceasta ne relatează petele de culoare roşie aprinsă pe
suprafaţa vaselor, obţinute în urma eliminării oxizilor de fier – hematită (Fe 2
O 3
) în atmosfera
de ardere oxidantă, sau magnetită (Fe 3
O 4
), de culoare închisă, unde atmosfera de ardere a
recipientelor a fost reducătoare (Fig. 4/3-4). În perioada de apogeu, temperatura de ardere în
interiorul gropi a ajuns la circa 1000 C˚, ca urmare pereţii vasului-chiup s-au sinterizat.
2. Dotarea gropii de ardere cu un tunel-galerie de acces (Fig. 3/4) şi reglare a tirajului
de aer permite crearea unei atmosfere de ardere atât oxidante, cât şi reducătoare, chiar şi în
cazul când gura gropii putea fi acoperită (Fig. 4/1). Proces care a permis utilizarea unei cantităţi
minime de combustibil (Fig. 2/1) pentru ridicarea şi menţinerea unei atmosfere de ardere
a vaselor pe parcursul a circa 8 ore, fără intervenţii ulterioare. Datorită penetrării oxigenului
prin tunel în groapă pe parcursul perioadei de ardere, combustibilul (paie, crengi, buşteni) a
ars uniform şi completamente (Fig. 4/2), ceea ce a permis menţinerea relativ constantă a temperaturii
mediului de ardere.
3. Simplitatea conceptului tehnologic al acestor gropi cu tunel, descoperite la Saharna-
Ţiglău, permite utilizare a unor astfel de complexe pentru arderea produselor olăritului de mai
multe ori 12 , fără reparare sau amenajare suplimentară, cum se presupune că s-ar proceda în
cazul unor probabile cuptoare specializate de ardere a ceramicii 13 .
Aceste observaţii experimentale pot sprijini ideea compatibilităţii unor complexe de gropi
unite cu tunel-galerii la bază descoperite la Saharna-Ţiglău cu unele cunoştinţe tehnologice
necesare proceselor de ardere a vaselor confecţionate de locuitorii acestei aşezări în perioada
timpurie a primei epoci a fi erului.
În concluzie, putem presupune că, în cadrul comunităţilor culturale de tip Cozia-Saharna
din aşezarea Saharna-Ţiglău, meşterii-olari puteau utiliza fi e gropile simple sau instalaţii mai
complexe pentru arderea diverselor produse ale olăritului, diversitatea căruia distinge sortimentul
ceramic bogat decorat de la Saharna-Ţiglău de numeroasele descoperiri ceramice din
zona Nistrului Mijlociu 14 .
8
LÁSZLÓ 1994, 65-66;
9
LÁSZLÓ 1994, 111-112;
10
PETRESCH 1986; PFAFFINGER, PLEYER 1990; LÜDTKE, DAMMERS 1990, 1995; BÖTTCHER, BÖT-
TCHER 1991; 1996; LEINEWEBER 1994; DERIU 2009;
11
BIEL, KLONK 1994, 25.1;
12
Experimentul a fost repetat de echipa experimentală, compusă din studenţii Facultăţii de Istorie şi Filozofi e a
Universităţii de Stat din Moldova, de trei ori.
13
KAŠUBA 2000, 464;
14
NICULIŢĂ, NICIC 2008;
– 21 –

BIBLIOGRAFIE
AILINCĂI, S., NICIC, A., V., JUGĂNARU, G., DOBRINESCU, C., 2004-2005. Consideraţii privind
realizarea decorului imprimat pe ceramica din prima epocă a fi erului în spaţiul nord-vestpontic.
In Pontica, XXXVII-XXXVIII, 111-130.
BIEL, J., KLONK, D., 1994. Handbuch der Grabungstechnik. Gesellschaft für Vor- und Frühgeschichte,
Stuttgart.
BÖTTCHER, G., BÖTTCHER, G., 1991. Praktische Erfahrungen im Museumsdorf Düppel und
Kunstgriffe beim Brennen von Keramik in stehenden und liegenden Öfen. In Experimentelle
Archäologie, 6, 285-290.
BÖTTCHER, G., BÖTTCHER, G., 1996. Mögliche Brennverfahren und der Magerungsgehalt
im Masseversatz bei der Herstellung slawischer Irdenware. In Experimentelle Archäologie in
Deutschland, 18, 87-93.
DERIU, R., 2009. From Bucchero to grey ware in the Po valley: experimenting with the importance
of fi ring. In Eurorea, 6/2009, 39-44.
HÄNSEL, B., 1976. Beitrage zur regionalen und chronologischen Gliederung der älteren Hallstattzeit
an der unteren Donau, Bonn.
ICONOMU, C., 1996. Cercetările arheologice din cetatea hallstattiană de la Pocreaca-Iaşi, In
Arheologia Moldovei, XIX, Bucureşti, 21-56.
JUGĂNARU, G., 2005. Cultura Babadag, I, Constanţa.
KAŠUBA, M., 2000. Rannee železo v lessostepi meždu Dnestrom in Siretom (kul’tura Kozija-
Saharna). In Stratum plus, nr. 3, Chişinău, 241-476.
LÁSZLÓ, A., 1969. Cu privire la tehnica de ornamentare a ceramicii hallstattiene de tip Babadag.
In Memoria Antiquitatis, 1, 319-327.
LÁSZLÓ, A., 1972. O aşezare hallstattiană la Cozia (jud. Iaşi). In Arheologia Moldovei, VII,
Bucureşti, 207-222.
LÁSZLÓ, A., 1994. Începuturile epocii fi erului la Est de Carpaţi, Bucureşti.
LEVIŢKI, O., 1994. Culturi din epoca hallstattului timpuriu şi mijlociu. In Thraco-Dacica, XV,
159-214.
LEINEWEBER, R., 1994. Brennversuche in nachgebauten Töpferöfen des 3. nachchristlichen
Jahrhunderts. In Experimentelle Archäologie in Deutschland, 8, 187-192.
LÜDTKE, M., DAMMERS, K., 1990. Die Keramikherstellung im offenen Feldbrand. In Experimentelle
Archäologie in Deutschland, 4, 321-326.
LÜDTKE, M., DAMMERS, K., 1995. Die einfachste Art, Keramik zu brennen: Der offene Feldbrand.
In Experimentelle Archäologie in Deutschland, 13, 82-84.
MELJUKOVA, A., 1982. Novye dannye o keramike tipa Saharna-Solončeny v Moldavii. In Kratkie
Soobščenija Instituta Arheologii, Moskva, vyp. 170, 3-12.
MORINTZ, S., 1987. Noi date şi probleme privind perioadele hallstattiană timpurie şi mijlocie
în zona istropontică (cercetările de la Babadag). In Thraco-Dacica,VIII, 1-2, 39-71.
NIČIK, A., AILINKAI, S., 2003. K voprosu o tehnike nanesenija štampovannogo dekora na
– 22 –

annegal’štatskoj lošenoj stolovoj keramike Karpato-Dunajsko-Pontijskogo regiona. In Ukrainskij
keramologičnij žurnal (Ukranian Ceramological Magazine), 1, 97-107.
NICULIŢĂ, I., NICIC A., 2007. Cercetări arheologice la situl Saharna-Dealul Mănăstirii. In Tyrageţia,
Vol. I [XVI], nr. 1, 225-248.
NICULIŢĂ, I., NICIC A., 2008. Habitatul din prima epocă a fi erului de la Saharna-Ţiglău. Consideraţii
preliminare, In Tyragetia, s.n. vol. II [XVII], nr. 1, 205-232.
PETRESCH, J., 1986. Alt- und mittelneolithische Grubenöfen aus Niederbayern. Ein Beitrag
zu Rekonstruktion und Interpretation neolithischer Öfen in Mitteleuropa. In Archäologisches
Korrespondenzblatt, 16, 135-139.
PFAFFINGER, M., PLEYER, R., 1990. Rekonstruktion eines linearband-keramischen Backoffens.
In Experimentelle Archäologie in Deutschland, 4, 122-125.
ZUSAMMENFASSUNG
EXPERIMENTELLE BETRÄGE ZU DEN „ÖFENGRUBEN”
DER COZIA-SAHARNA-KULTUR
Während der archäologischen Erforschungen bei Saharna-Ţiglău im Jahr 2008 wurden
zwei Gruben der Cozia-Saharna-Kultur entdeckt (C22,Gr.19 und C24, Gr. 21), die am Grund
mit einem „Tunnel“ verbunden sind (Abb.1). In den Gruben sind mehrere Spuren des Brennprozesses
archäologisch dokumentiert. Der vorgesehene „Tunnel“ weist wahrscheinlich auf
eine technische Funktion dieser Anlagen hin. Um diese Vermutung nachzuweisen, wurde ein
archäologisches Experiment beim archäologischen Park Saharna-Ţiglău dürchgeführt (Abb.
2-4). In den nachgebauten Gruben mit dem „Tunnel“ von Saharna-Ţiglău (C22,Gr.19 und C24,
Gr. 21) wurde eine Sammlung von Repliken der Tongefäße der Cozia-Saharna-Kultur gebrannt.
Die Ergebnise des Experimentes und die experimentelle Beobachtungen erlauben die
Feststellung, dass diese Anlagen als Öfengruben für das Brennen von Keramik dienten.
Die Endeckung derartiger archäologischer Komplexe im Areal der Cozia-Saharna-Kultur
bei Saharna-Ţiglău weisen auf eine eventuelle technische Verwendung dieser Anlagen als
Öfengruben hin, die für das Brennen verschiedener Töpfereierzeugnisse genutzt wurden. Die
Vielfältigkeit der ritz- und stempelverzierten Keramik der Siedlung Saharna-Ţiglău hebt diese
Töpferei von den anderen Fundstellen der Cozia-Saharna-Kultur am Mittellauf des Dnestr ab.
– 23 –

Planşa 1. Saharna-Ţiglău: (1) – C22, Gr.19, C24, Gr.21 – planul şi profi lul; (2) – C22, Gr.19; (3, 5) –
C24, Gr.21; (4) – „tunelul”.
Abb. 1. Saharna-Ţiglău: (1) – C22, Gr.19, C24, Gr.21 – Pläne und Profi le; (2) – C22, Gr.19; (3, 5) –
C24, Gr.21; (4) – „ der Tunnel”.
– 24 –

Planşa 2. Parcul preistoric Saharna-Ţiglău: reconstrucţia C22, Gr.19 şi C24,
Gr.21 – pregătirea experimentului.
Abb. 2. Prähistorischer Park Saharna-Ţiglău: Rekonstruktion der C22, Gr.19 und C24, Gr.21 – Vorbereitung
des Experimentes.
– 25 –

Planşa 3. Parcul preistoric Saharna-Ţiglău: derularea experimentului.
Abb. 3. Prähistorischer Park Saharna-Ţiglău: Ablauf des Experimentes.
– 26 –

Planşa 4. Parcul preistoric Saharna-Ţiglu: etapele şi rezultatul experimentului.
Abb. 4. Prähistorischer Park Saharna-Ţiglău: Etappen und Ablauf des Experimentes.
– 27 –

TIPOLOGIA CONSTRUCŢIILOR DEFENSIVE
DIN SPAŢIUL EST-CARPATIC (sec. VII/VI-III a. Chr.)
Aurel ZANOCI
Spaţiul geografic. Teritoriul vizat este delimitat în vest de Carpaţii Răsăriteni, în est de
bazinul râului Nistru, în nord de cursul superior al râului Prut, iar în sud de litoralul de nord-vest
al Mării Negre.
Spaţiul cronologic. Limita inferioară (sec. VII/VI a. Chr.) este determinată de data apariţiei
în spaţiul menţionat a primelor fortifi caţii specifi ce lumii traco-getice, iar cea inferioară
(sf. sec. III a. Chr.) – de abandonarea sau distrugerea acestora, cauzată de mai mulţi factori,
printre care şi invazia triburilor germanice ale bastarnilor.
Gradul de cercetare. Fortifi caţiile traco-getice din spaţiul est-carpatic s-au afl at în vizorul
specialiştilor începând cu momentul descoperii lor în anii ´40 ai secolului trecut şi continuă
să-i intereseze până în prezent. Pe lângă multiplele articole şi monografi i, rezervate publicării
vestigiilor sistemului defensiv al unor situri concrete, pe parcursul acestor ani au apărut şi o
serie de studii de sinteză în care şi-a găsit refl ectare şi subiectul fortifi caţiilor traco-getice 1 .
Autorii s-au referit la mai multe aspecte ce ţin de cetăţile din spaţiul est-carpatic, printre care:
topografi a, dimensiunile, structura elementelor defensive etc., fi ind elaborate şi un şir de serii
tipologice.
Cercetările din ultimele două decenii, efectuate în bazinul Răutului Inferior (Butuceni,
Măşcăuţi „Dealul cel Mare”, Măşcăuţi „Poiana Ciucului”, Potârca) 2 şi al Nistrului Mijlociu (Cosăuţi,
Saharna Mare, Saharna Mică, Saharna „La Şanţ”, Saharna „Revichin”) 3 , soldate cu
publicaţii de amploare, precum şi editarea integrală a materialelor din săpăturile mai vechi
(Cotu-Copălău, Stânceşti) 4 permit o reevaluare a sistemului defensiv din teritoriile de la Răsărit
de Carpaţi.
Actualmente, în spaţiul est-carpatic sunt cunoscute peste 100 cetăţi 5 , din care la doar 24
a fost cercetat, prin săpături arheologice, sistemul defensiv (fi g. 1, tabel 1). Deşi, în cazul unor
situri, cercetările au un caracter limitat, pot fi făcute totuşi unele închipuiri despre felul edifi cării
acestor construcţii defensive.
S-a observat că cele mai multe fortifi caţii au fost amenajate pe anumite locuri apărate
natural, greu accesibile, care au oferit condiţii prielnice prin existenţa înălţimilor dominante,
străbătute de văi înguste şi adânci. Însă, pentru ca o aşezare de acest fel să devină inexpugnabilă,
nu sunt sufi ciente numai obstacolele naturale, fi ind necesare şi o serie de amenajări
artifi ciale, care, de fapt, joacă rolul primordial în edifi carea unei cetăţi. În sistemul constructiv
utilizat se remarcă o îmbinare reuşită a particularităţilor oferite de teren cu amenajările artifi -
ciale. Ele urmează, de regulă, confi guraţia terenului, iar materialele din care au fost realizate
sunt determinate de posibilităţile oferite de condiţiile geografi ce respective.
Tipologia construcţiilor defensive. În majoritatea cazurilor fortifi caţiile sunt delimitate
de şanţuri, în spatele cărora sunt edifi cate impunătoare construcţii defensive.
1
FLORESCU 1966, 885-888; FLORESCU 1971, 103-118; ZLATKOVSKAJA, POLEVOJ 1969, 35-53; NICULI-
ŢĂ 1977, 26-43; NICULIŢĂ 1987, 85-110; TEODOR 1989, 115-126; TEODOR 1992, 48-61; TEODOR 1999,
15-22; ZANOCI 1998; ARNĂUT 2003, 13-31; HAHEU 2008.
2
NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002; ZANOCI 2004, 45-81; MUSTEAŢĂ 2004, 88-90; NICULIŢĂ, MATVE-
EV, POTÂNGĂ 1999, 279-343.
3
MUNTEANU 2004, 82-103; MUNTEANU 2004a, 81-96; MUNTEANU 2007, 295-310; NICULIŢĂ, ZANOCI,
ARNĂUT 2008; LEVINSCHI, COVALENCO, ABÂZOV 2002, 41-48.
4
ŞOVAN, IGNAT 2005; FLORESCU, FLORESCU 2005.
5
ZANOCI 1998, 117-161; TEODOR 1999, 133-184; ARNĂUT 2003, 183-282; HAHEU 2008, 66-82.
– 28 –

Şanţurile sunt diferite ca formă şi dimensiuni 6 şi nu întotdeauna urmează traseul construcţiilor
defensive 7 . Ele, de regulă, oferă pământul necesar pentru ridicarea construcţiilor
defensive, servind, de asemenea, şi pentru drenarea apelor, viiturile cărora puteau pune în
pericol elementele defensive din spatele şanţului. Însă funcţia de bază a lor rămâne a fi cea
de apărare.
Mult mai efi ciente sunt totuşi construcţiile defensive, amenajate în imediata apropiere a
şanţului ori separate de acestea de o bermă 8 . În literatura de specialitate, pentru desemnarea
lor s-au încetăţenit o serie de denumiri, cum ar fi : palisadă, palisadă dublă, val, zid etc. Mult
mai frecvent este utilizat termenul de val. Acest termen este adecvat pentru ruinele construcţiilor
defensive, care, pe bună dreptate, arată în prezent ca nişte valuri (avându-se în vedere
forma lor paraboloidă). Este evident că, în perioada când au funcţionat, ele au avut cu totul
altă formă şi alte dimensiuni. Cel puţin partea exterioară, dinspre inamic, trebuia să fi e verticală
sau să tindă spre aceasta, pentru a putea prezenta un obstacol serios în calea invadatorilor.
Cercetările arheologice, efectuate în ultimele decenii, au scos în evidenţă o serie de detalii
constructive, care permit constatarea că ceea ce numim val, de fapt reprezintă rămăşiţele
unor elemente defensive mult mai solide şi mult mai complexe. Pornind de la această aserţiune,
se propune o nouă clasifi care a construcţiilor defensive, utilizate pentru apărarea cetăţilor
traco-getice din spaţiul est-carpatic (fi g. 2).
În funcţie de materialele de construcţie şi de complexitatea îmbinării lor au fost identifi cate
patru tipuri de elemente defensive:
I. palisadă;
II. zid din lemn cu emplecton;
III. zid combinat;
IV. zid din piatră.
I. Palisada
Palisada reprezintă un element defensiv constituit dintr-un şir de pari (bârne) îngropaţi
în sol în poziţie verticală la o distanţă relativ mică unul faţă de altul (fi g. 3/1). În cazul când
distanţa era mai mare, spaţiul dintre ei putea fi împletit cu nuiele. Cu o astfel de palisadă a
fost fortifi cată cetatea Saharna Mare (fi g. 4) în sec. VI-V a. Chr. 9 Aici, în partea de sud-est a
promontoriului a fost identifi cat un şanţ, investigat pe o lungime totală de 24 m, ce are în secţiune
forma trapezoidală. Lăţimea lui la gură variază între 1,2 şi 1,8 m, spre fund îngustându-se
până la 0,20-0,36 m, adâncimea fi ind de circa 1 m 10 . Acest şanţ, după cum consideră autorii
săpăturilor, a servit drept „fundament” al palisadei ridicate din bârne, dispuse vertical şi consolidate
la bază cu pietre şi pământ. Cu „îngrădituri” similare se presupune că a fost întărită
latura de sud – sud-vest a Cetăţii I de la Stânceşti 11 . Nu este exclus ca astfel de palisade să
fi fost amenajate şi la alte cetăţi, în special pe sectoarele protejate de pante relativ înclinate 12 .
6
ZANOCI 1998, 41-44.
7
În cazurile când construcţiile defensive sunt amplasate pe marginea unor versante destul de înclinate, săparea
şanţurilor este atât inutilă, cât şi imposibilă. Funcţiile de apărare ale şanţului fi ind preluate de pantele
formelor de teren pe care sunt amplasate cetăţile.
8
Berma constituie un element întâlnit la majoritatea cetăţilor investigate arheologic şi are o lăţime de circa 2 m
(ZANOCI 1998, 38; NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 102). Aceasta avea, probabil, menirea de a proteja
pantele şanţului de o eventuală năruire, care s-ar fi putut produce sub greutatea construcţiilor defensive. De
asemenea, existenţa unei berme permitea accesul constructorilor la „ziduri” pentru unele amenajări (lipirea cu
lut, placarea cu piatră etc.) sau reparaţii.
9
Pe promontoriul Saharna Mare au fost identifi cate trei faze de fortifi care: I – perioada hallstattiană timpurie,
II – sec. VI-V a. Chr., III – sec. IV-III a. Chr.
10
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 87-88, fi g. 50-51, foto 11.
11
FLORESCU, FLORESCU 2005, 134-135.
12
De regulă, la cetăţi sunt investigate elementele defensive vizibile actualmente la suprafaţa solului. Plecând
– 29 –

II. Zid din lemn cu emplecton
Acest termen este propus în loc de aşa-numitele „palisade duble” şi „valuri cu schelet din
lemn”. Unii cercetători propun şi denumirea de „ziduri din lemn şi pământ” 13 , însă, de multe
ori, de rând cu pământul, în umplutura zidurilor este folosită din abundenţă piatra, pietrişul,
molozul etc. De regulă, ele sunt edificate direct pe stratul antic de călcare, după o nivelare
prealabilă a terenului. Din punct de vedere constructiv acest tip poate fi divizat în trei variante:
II.1 - cu două paramente, II.2 - cu trei paramente şi II.3 - cu patru paramente.
II.1. Zidurile cu două paramente (fi g. 3/2) prezintă construcţii edifi cate din două şiruri de
pari din lemn (bârne) verticali, îngropaţi în pământ la o distanţă variabilă unul faţă de altul,
spaţiul dintre ei fi ind împletit cu nuiele sau crengi. Paramentele, plasate la o anumită depărtare,
pentru consolidare erau prinse între ele cu bârne (chingi), astfel fi ind formate nişte casete.
Acestea, la rândul său, erau umplute cu diferite materiale de construcţie, în funcţie de posibilităţile
pedologice ale zonei 14 . Din sursele de care dispunem putem constata că la unele ziduri,
cel puţin partea exterioară era unsă cu lut pentru a le proteja de incendiere.
Cu astfel de construcţii defensive au fost fortifi cate majoritatea cetăţilor traco-getice
din spaţiul est-carpatic (tabel 1) – Butuceni (incinta de vest şi de est) 15 , Brăhăşeşti 16 Cotu-
Copălău (faza I) 17 , Mateuţi 18 , Măşcăuţi „Dealul cel Mare” 19 , Potârca (faza I) 20 , Saharna Mică 21
etc. Ca urmare a cercetărilor arheologice s-a stabilit că grosimea acestor ziduri este diferită
şi variază de la 1 m (Butuceni – incinta de est) la 6 m (Saharna Mică), majoritatea, având
lăţimea de 2-3 m.
Dintre fortifi caţiile investigate arheologic, cel mai complet a fost cercetat zidul cu două
paramente de la incintele de vest şi de est ale sitului Butuceni 22 . Astfel, la incinta de vest în
faza a II-a de fortifi care sistemul defensiv avea o lungime totală de cca 280 m şi înconjura
promontoriul din părţile de est, vest şi sud. Rămăşiţele lui apar sub forma unor şanţuri şi gropi
săpate în stânca promontoriului, aranjate în două rânduri aproximativ paralele. În total au fost
descoperite 123 şanţuri şi 84 gropi (fi g. 5). Lungimea şanţurilor variază de la 0,9 m la 20 m.
Lăţimea este cuprinsă între 0,25 m şi 0,6 m, iar adâncimea – între 0,15 m şi 0,9 m. Gropile,
rotunde sau ovale în plan, au diametre ce variază între 0,15 m şi 0,4 m, iar adâncimea de 0,1-
0,4 m. Distanţa dintre şirurile de şanţuri şi gropi variază de la 1,3 m la 2,5 m. Pe porţiunile de
sud-est şi sud-vest, unde construcţia defensivă cotea spre nord, la colţuri, urmele ei apar aranjate
în trei rânduri paralele, probabil pentru a o consolida. Pe latura de sud, unde terenul este
în pantă, au fost sesizate urme de şanţuri şi gropi situate perpendicular construcţiei. Posibil
că este vorba de contraforturi, menite să susţină construcţia în locurile mai înclinate. În gropile
şi şanţurile descoperite erau depuse bârne în poziţie verticală, întărite cu bârne orizontale,
de la faptul că palisadele, ca urmare a incendierii sau putrezirii, nu lasă urme evidente, în majoritatea cazurilor
ele sunt trecute cu vederea de către cercetători.
13
SÎRBU, TROHANI 1997, 515.
14
În regiunile unde se întâlneşte piatra sau derivatele ei, pietrişul şi molozul, acestea erau utilizate în emlplecton
în asociere cu pământul. Iar acolo unde ele lipsesc cu desăvârşire, erau folosite doar tipurile de sol din
zonă.
15
NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 31, 32, 36, 37, fi g. 3, 50.
16
BRUDIU, PĂLTÂNEA 1972, 228-230, fi g. 1, 2.
17
ŞOVAN, IGNAT 2005, 30, fi g. 7, pl. 25.
18
ZLATKOVSKAJA 1965, 221, fi g. 1.
19
ZANOCI 2004, 46, fi g. 4-8.
20
MATVEEV 2004, 115, fi g. 3.
21
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 25-27, pl. 1.
22
La Butuceni au fost atestate două incinte: de vest şi de est. Cetatea de pe sectorul de vest al promontoriului
a cunoscut trei faze de fortifi care: I – sec. VI-V a. Chr., II – sec. IV - prima jum. a sec. III a. Chr., III – a doua
jum. a sec. III a. Chr.
– 30 –

printre care erau împletite nuiele, amprentele cărora sunt atestate pe bucăţile de lut ars descoperite
pe tot traseul zidului. Astfel, se ridicau două garduri, legate între ele prin intermediul
unor bârne transversale. Spaţiul format era umplut cu bucăţi de piatră, prundiş, şi pământ 23 .
La incinta de est zidul a avut o lungime de circa 1518 m şi fortifi ca cetatea pe laturile
de vest şi sud. Actualmente, ruinele lui se prezintă sub forma unei ridicături cu baza lată de
3,2-3,6 m şi înălţimea de circa 0,5 m. Această construcţie defensivă a fost cercetată pe o
lungime totală de 34 m. Ca urmare a săpăturilor arheologice pe porţiunea investigată au fost
descoperite 40 de gropi (fi g. 6), săpate în stânca nativă a promontoriului. Gropile erau aranjate
în două şiruri paralele. Distanţa dintre rândurile de gropi variază de la 0,6 m la 1,2 m, iar depărtarea
dintre gropi – de la 0,8 m la 2,0 m. Gropile aveau o formă rotundă sau ovală în plan,
cu diametrele cuprinse între 0,15 m şi 0,35 m, iar adâncimea între 0,1 şi 0,3 m. Între aceste
şiruri de gropi, precum şi în afara lor au fost sesizate pietre cu dimensiuni variabile de la
0,10×0,08×0,05 m până la 1,2×0,6×0,4 m, aranjate compact sub forma unei dărâmături, care
se întindea de la vest la est. Printre pietre, pe unele sectoare, a fost descoperit sol ars până
la roşu în amestec cu cenuşă şi fragmente de bârne carbonizate. Situaţia atestată în timpul
cercetărilor arheologice permite constatarea că acest sistem defensiv era alcătuit din două
şiruri de pari, care formau nişte garduri, dispuse paralel la distanţa de 0,60-1,2 m. Prezenţa
acestora este demonstrată atât prin gropile cercetate, cât şi prin fragmentele de bârne carbonizate,
descoperite în timpul săpăturilor în diverse locuri ale liniei defensive. Spaţiul dintre
paramentele din lemn era umplut cu pietre, pietriş şi pământ 24 .
Cercetări de amploare au fost efectuate şi la sistemul defensiv al cetăţii Măşcăuţi „Dealul
cel Mare”, sit plasat vizavi de cel de la Butuceni. Aici au fost atestate urmele unui zid cu două
paramente, care, la fel, se prezintă sub forma unei ridicături cu lăţimea la bază de circa 4 m
şi înălţimea de 0,3 m. Pe porţiunile investigate (total 18 m) au fost descoperite bârne carbonizate,
dispuse vertical şi orizontal, pietre de dimensiuni considerabile, precum şi gropi de la
pari (fi g. 7), aranjate în două şiruri la o distanţă de 1,2-1,8 m unul faţă de altul 25 . Descoperirile
menţionate permit presupunerea existenţei unui zid cu două paramente, similar celor descoperite
la Butuceni.
II.2. Zidurile cu trei paramente (fi g. 3/3) reprezintă construcţii edifi cate din trei şiruri de
pari din lemn, îngropaţi vertical în pământ, spaţiul dintre ei fi ind împletit cu nuiele. Paramentele
erau prinse între ele prin intermediul unor chingi orizontale, care aveau menirea să consolideze
construcţia defensivă. Probabil, paramentele dinspre exterior erau mai înalte, iar cel
dinspre interior – mai jos şi servea drept treaptă de acces pe zidul cetăţii pentru apărătorii
acesteia. Până în prezent, în spaţiul est-carpatic ziduri cu trei paramente au fost identifi cate la
siturile de la Saharna „La Şanţ” şi Saharna „Revichin”.
La Saharna „La Şanţ”, sistemul defensiv proteja cetatea pe laturile de vest, est şi sud şi
se prezintă actualmente sub forma unei ridicături cu înălţimea de circa de 1,6-1,7 m şi lăţimea
la bază de 12-14 m. Prin cercetările realizate în partea centrală a acestei linii defensive au
fost atestate vestigiile unei construcţii din lemn, pământ şi piatră (fi g. 8). Ea este documentată
prin prezenţa a şapte gropi, a fragmentelor de bârne carbonizate, a solului ars, precum şi a
unui număr considerabil de pietre. Gropile, de formă cilindrică, aveau diametrul de 0,2-0,3 m şi
adâncimea de 0,15-0,20 m, fi ind aranjate în trei şiruri aproximativ paralele, amplasate la o distanţă
de 2,1 m şi, respectiv, de 0,4 m unul faţă de altul. În ele au fost fi xaţi pari din lemn, care
formau un ansamblu constituit din trei paramente. Pentru rezistenţă, acestea la bază au fost
întărite cu bârne dispuse orizontal, despre ce mărturisesc fragmentele de lemn carbonizat,
23
NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 31, 32, fi g. 14, 19-22, 27, 29-35, 37, 38, foto 3.
24
NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 36, 37, fi g. 41, 42, 44, 47, 48.
25
ZANOCI 2004, 46, fi g. 4-8.
– 31 –

atestate la temelia construcţiei. În spaţiul creat a fost tasat pământ în amestec cu pietre, astfel
fi ind edifi cat un veritabil zid. După cum ne demonstrează datele stratigrafi ce, parii din şirul al
treilea – cel dinspre incintă, aveau o înălţime mai mică decât restul. Astfel, se poate presupune
că dinspre interior a fost amenajată o treaptă pentru a înlesni accesul pe zidul de apărare 26 .
Ruinele zidului de la Saharna „Revichin” reprezintă un „val” cu înălţimea de 1,1-1,2 m
şi lăţimea la bază de 8 m. Investigaţiile arheologice au scos în evidenţă prezenţa la baza
construcţiei defensive a trei şanţuri, săpate în nivelul antic de călcare. Primul, dinspre incintă,
avea adâncimea de 0,9-1,0 m şi deschiderea la gură de circa 0,3-0,4 m. Cel de-al doilea era
plasat la depărtare de 3,0-3,3 m faţă de primul şi avea lăţimea la gură de 0,6 m, adâncindu-se
până la 0,7-0,8 m. Al treilea se afl a la distanţa de circa 0,8 m faţă de cel precedent şi era lat în
partea superioară de 1,1 m şi adânc de 0,7-0,8 m. Autorii săpăturilor consideră că în primele
două şanţuri au fost îngropate bârne în poziţie verticală, fi ind formate astfel două paramente,
spaţiul dintre care a fost umplut cu pământ bine tasat. În cel de-al treilea şanţ, după părerea
cercetătorilor, bârnele au fost plasate oblic, orientate spre zid, constituind aşa-numitul contrafort
27 . Nu este exclus ca şi cel de-al treilea parament să fi avut, de asemenea, poziţie verticală,
astfel fi ind edifi cat un zid similar celui de la Saharna „La Şanţ”.
II.3. Zidurile cu patru paramente (fi g. 3/4) sunt constituite din patru şiruri de pari de lemn,
îngropaţi în poziţie verticală. Printre stâlpii paramentului exterior şi ai celui interior erau împletite
nuiele, formându-se astfel două îngrădituri paralele. Interiorul acestei construcţii era consolidat
cu alte două şiruri de pari, dispuşi vertical, precum şi cu bârne orizontale, menite să prindă
între ele toate cele patru paramente. În aşa mod era edifi cată o carcasă din lemn, umplută
ulterior cu pământ, piatră etc. Partea exterioară a zidului putea fi unsă cu lut sau căptuşită cu
lespezi de piatră, prinse cu lut. De regulă, distanţa dintre paramentele de la extremităţi este
mai mică, iar dintre cele interioare este mai mare, toate împreună atingând lăţimea de circa
6-7 m. Probabil, şi înălţimea paramentelor a fost diferită. În mod normal, cel exterior, dinspre
inamic, trebuia să fi e mai înalt, restul – în descreştere, ca să poată înlesni accesul apărătorilor
pe zid. Cu asemenea construcţii defensive au fost apărate cetăţile Saharna Mare (faza a III-a
de fortifi care) şi Horodca Mică (faza I de fortifi care).
Situl de la Saharna Mare (faza III), în sec. IV-III a. Chr., a fost apărat cu un sistem complex
de fortifi care, constituit dintr-un zid de incintă cu şanţ adiacent, în faţa cărora au fost plasate
trei bastioane 28 , amplifi cate cu şanţuri de apărare.
Vestigiile zidului de incintă au fost sesizate pe o lungime de 385 m şi se prezintă sub
forma unui „val” cu înălţimea de 2,5-3,5 m şi lăţimea de 20-23 m. Ca urmare a cercetărilor
arheologice s-a stabilit că la baza zidului a fost ridicată o carcasă din lemn cu lăţimea de circa
5,6 m (fi g. 9). Aceasta era alcătuită din patru rânduri de bârne verticale, îngropate în sol până
la 0,3-0,4 m, ce formau de fapt două „paramente”. Cel exterior, care trebuia să fi e mai durabil,
avea împreună cu bârnele lăţimea de 1,85 m, iar cel interior – de 1,3 m. Între aceste construcţii
rămânea un spaţiu de 2,4-2,5 m. Pentru ca carcasa să reziste presiunii emplectonului
tasat, ea a fost întărită la diferite nivele cu bârne, dispuse transversal şi longitudinal, care în
ansamblu, pe întreg perimetrul construcţiei lemnoase, formau un fel de casete rectangulare,
în care se tasa emplectonul într-o compoziţie şi rânduială bine chibzuită. În interiorul carcasei
de lemn pe suprafaţa antică de călcare, nivelată în prealabil, a fost depus un strat de nisip,
gros de 0,1-0,2 m, sesizat doar parţial, pe o întindere de 3,6 m. Deasupra lui a fost amenajat
un pavaj din bârne de lemn, amplasate una lângă alta transversal pe toată lungimea carcasei,
26
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 151-153, pl. 9, foto 27-30.
27
LEVINSCHI, COVALENCO, ABÂZOV 2002, 43, fi g. 1.
28
În spatele bastioanelor, la fl ancuri şi în partea centrală, se afl au porţile de acces în cetate. Astfel acestea, pe
lângă rolul lor de forposturi, aveau şi menirea să apere intrările în fortifi caţie.
– 32 –

formând astfel baza construcţiei de lemn. De la acest pavaj s-a păstrat in situ doar un strat de
arsură gros de 0,15-0,20 m, alcătuit din bucăţi de bârne carbonizate şi cenuşă. Nisipul de sub
pavajul de bârne avea menirea de a-l proteja de umezeală. Peste bârne s-a depus un strat de
sol castaniu ce provenea din imediata apropiere, precum şi de la săparea şanţului adiacent.
Dimensiunile iniţiale ale acestui strat nu pot fi stabilite cu certitudine. Actualmente el are grosimea
de 3,2 m, iar lăţimea fi ind de 5,8 m, ceea ce în linii majore coincide cu lăţimea construcţiei
din lemn. Stratul de sol castaniu, uniform ca compoziţie, a fost bine tasat în scheletul lemnos,
formând un monolit integru. Forma lui triunghiulară în secţiune, care aparent pare să prezinte
un val iniţial sau „miezul” lui, de fapt este rezultatul alunecării părţii de sus a emplectonului
după distrugerea carcasei de lemn. Rămăşiţele de bârne carbonizate, amplasate de-a lungul
construcţiei, au fost sesizate la diferite nivele şi în mai multe sectoare ale secţiunii. Peste solul
castaniu a fost depus un strat de sol cenuşiu, care actualmente este amestecat cu cenuşă şi
fragmente de lemn carbonizat, ceea ce reprezintă rezultatul arderii mocninde a carcasei de
lemn. Iar ca întreaga construcţie să fi e protejată de umezeală, în partea de sus a fost tasat un
strat de sol cenuşiu în amestec cu moloz şi nisip. În acelaşi timp emplectonul construcţiei a
fost dotat cu o cantitate considerabilă de piatră de calcar. Numai de pe porţiunea investigată (2
m lăţime) au fost recuperate peste 6 m 3 de piatră. Pentru protejarea părţii exterioare a carcasei
de lemn de eventuale incendieri, care puteau surveni din partea atacanţilor, ea a fost placată
cu o „carapace” din lut şi/sau lespezi de piatră de calcar şi pământ 29 .
Într-o manieră similară a fost construite şi zidurile bastioanelor. Actualmente, vestigiile
bastionului de sud-est reprezintă un „val” în formă de potcoavă cu lungimea de 70 m, lăţimea
la bază de 20 m şi înălţimea de 2,6 m. Ca urmare a investigaţiilor arheologice s-a stabilit că
la baza construcţiei, pe tot perimetrul lui, pe nivelul antic de călcare a fost amenajat un pavaj
din bârne. În interiorul acestuia şi la capetele lui, la o anumită distanţă au fost îngropate bârne
verticale, de la care s-au păstrat gropile (fi g. 10) umplute cu lemn carbonizat. Bârnele verticale,
amplasate în patru rânduri, erau prinse cu chingi dispuse longitudinal şi transversal, astfel
formând o carcasă lemnoasă, lăţimea căreia poate fi estimată la circa 6,8 m. Spaţiul interior
al acestei construcţii a fost umplut cu sol cenuşiu şi bucăţi de piatră în cantităţi considerabile,
clar demonstrate de blocurile de calcar de la baza zidului, precum şi de mulţimea de lespezi,
descoperite printre ruinele bastionului 30 . Ruinele bastionului central (fi g. 10), de asemenea,
se prezintă sub forma unui „val”, asemănător unei potcoave, cu lungimea de 125 m, lăţimea
bazei de 23 m şi înălţimea de 3,2 m. Analiza stratigrafi ei „valului” a dat posibilitatea de a stabili
modul de construire a edifi ciului. La baza construcţiei, pe tot perimetrul ei, peste nivelul antic
de călcare, preventiv nivelat, a fost depus un pavaj de bârne de lemn, diametrul cărora nu depăşea
0,15-0,20 m. Rămăşiţele lor nearse, sesizate in situ, ocupă compact o suprafaţă totală
de circa 6 m 2 . Bârnele erau aranjate una lângă alta, transversal faţă de temelia construcţiei.
Pe marginea acestui drenaj în ambele părţi au fost evidenţiate gropi amplasate la o anumită
distanţă una faţă de alta, diametrele cărora variază între 0,2×0,3 m şi 0,3×0,4 m. În emplectonul
lor au fost descoperite urme de bârne carbonizate. Bârnele verticale erau consolidate cu
alte bârne orizontale, prinse longitudinal şi transversal, despre ce mărturisesc urmele lor carbonizate
evidenţiate în diverse zone şi diferite nivele ale construcţiei defensive. În aşa mod se
forma o carcasă din lemn, lată de 6,8 m, constituită din patru şiruri de bârne verticale, împărţită
prin chingi transversale în casete rectangulare, care erau umplute cu lut, nisip, prundiş, piatră
şi pământ. Toate straturile erau tasate într-o anumită ordine, ca să reducă strecurarea apelor
sau a umidităţii, care ar fi dus la distrugerea construcţiei din lemn 31 .
29
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 89-92, pl.7, foto 13-15.
30
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 92-96, pl.6, foto 16-19.
31
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 96-97, pl. 5, foto 20-26.
– 33 –

Cercetările de la situl Horodca Mică se afl ă încă la un stadiu incipient. Însă, este cert
faptul că au existat mai multe etape de fortifi care a cetăţii. Într-o primă fază, fi ind construit
un zid cu lăţimea de circa 4,3 m, constituit din patru şiruri paralele de pari, de la care s-au
păstrat gropile săpate în nivelul antic de călcare, precum şi fragmentele de lemn carbonizat.
Construcţia, edificată în aşa mod, a fost umplută cu pământ, tasat în aşa-numita tehnică a
„straturilor alternative” 32 .
Zidul de lemn cu emplecton, mai ales cel cu două paramente va fi utilizat în această perioadă
(sec. VII/VI-III a. Chr.) şi în regiunile de la sud de Carpaţi – Căscioarele „D’aia parte”,
Albeşti, Bâzdâna-Cucuioava, Orbeasca etc 33 .
Cu ziduri similare au fost fortifi cate mai multe cetăţi din perioada anterioară (HaA-HaC),
cum ar fi Saharna Mare 34 din arealul culturii Cozia-Saharna sau Bozna 35 , Ciceu Corabia 36 , Teleac
(laturile de sud, nord şi vest) 37 etc. din cultura Gáva-Holihrady.
Astfel de ziduri continuă să fi e utilizate şi în secolele II a. Chr. - I p. Chr. atât în spaţiul
est-carpatic – Barboşi 38 , Brad şi Răcătău 39 , cât şi în alte teritorii locuite de comunităţile dacogetice
40 . Dimensiunile acestora sunt diferite, tehnica de edifi care rămânând aceeaşi: bârne înfi
pte vertical în sol, dispuse în două rânduri paralele, între care a fost depus pământ bătătorit.
Grosimea acestor ziduri variază de la 0,6-0,8 m la Brad, până la 5,5-6,0 m la Barboşi.
III. Zid combinat
Termenul de zid combinat (fi g. 3/5) se propune pentru aşa-numitele „valuri cu palisade”.
Acestea constau din două părţi componente. La bază, din sol, de regulă, cu o coezivitate
sporită (argilă) era ridicat un nucleu (platformă) de formă trapezoidală sau elipsoidală. Lăţimea
acesteia la bază este cuprinsă între 6 şi 12 m, iar înălţimea – de 1-3 m. Pe platformă era
edifi cat un zid din lemn cu două paramente şi emplecton, similar celor descrise mai sus. Cu
astfel de construcţii defensive au fost apărate siturile de la Cotu-Copălău (faza II) 41 , Mereşti 42 ,
Potârca (faza II) 43 , Stânceşti etc.
De exemplu, vestigiile construcţiilor defensive de la cele două cetăţi de Stânceşti 44 se
prezintă sub forma unor „valuri” cu lungimea de 750 m (Cetatea I) şi 1400 m (Cetatea II). „Valul”
Cetăţii I are actualmente lăţimea la bază de 18-24 m şi înălţimea de circa 5 m. La Cetatea
II ruinele zidului se extind în partea de jos pe o porţiune de 18 m, înălţându-se până la 3,1 m.
Ambele construcţii defensive au la bază câte un nucleu de formă trapezoidală cu lăţimea de
12 m (Cetatea I) şi 9 m (Cetatea II), înălţimea lor fi ind de 3 m (Cetatea I) şi 1,1 m (Cetatea II).
Ambele platforme au fost realizate din argilă şi foarte bine tasate. Se presupune că la edifi carea
lor putea fi utilizat şi lemnul „cu menirea de a întări şi asigura stabilitatea valului”. Peste
aceste nuclee au fost ridicate, după cum presupun autorii investigaţiilor arheologice, „palisade
masive” 45 – ziduri din lemn cu două paramente.
32
MUNTEANU et al. 2009, 21, 22.
33
SÎRBU, TROHANI 1997, 515.
34
NICULIŢĂ, ZANOCI, BĂŢ 2009, 41-43.
35
VASILIEV 1993, 47.
36
VASILIEV, GAIU 1980, 35.
37
VASILIEV, ALDEA, CIUGUDEAN 1991, 29-31.
38
SANIE 1987, 109.
39
URSACHI 1995, 99, 104.
40
GLODARIU 1983, 61.
41
ŞOVAN, IGNAT 2005, 31, 32, pl. 24.
42
POPOVICI, IGNAT 1981, 548-549.
43
MATVEEV 2004, 115, fi g. 3.
44
La Stânceşti au fost identifi cate două incinte adiacente, numite Cetatea I şi Cetatea II.
45
FLORESCU, FLORESCU 2005, 131-139, fi g. 13-19.
– 34 –

Vestigiile construcţiilor defensive de la Potârca 46 se prezintă actualmente sub forma unor
„valuri” cu lăţimea la bază de circa 14 m şi înălţimea de circa 2 m. Prin secţionarea acestora
s-a stabilit că ele au avut o structură complexă în care au fost îmbinate lemnul, piatra, molozul
şi pământul. De exemplu, pentru edifi carea zidului interior (fi g. 12), iniţial a fost ridicată o platformă
(nucleu) de formă elipsoidală cu lăţimea la bază de circa 6,6 m şi înălţimea de 1,6 m.
Pentru construcţia acesteia s-a folosit, în partea centrală, sol de culoare castanie în amestec
cu pietre, peste care urma un strat de moloz dozat din abundenţă cu pietre de dimensiuni mari
(20×30×40 cm, 15×25×35 cm). În partea superioară a platformei, în stratul de moloz au fost
identifi cate urmele a două gropi, plasate la distanţa de circa 1,3 m una faţă de alta, emplectonul
cărora consta din sol amestecat cu fragmente de bârne carbonizate 47 . Această situaţie
stratigrafi că permite, deşi cu unele rezerve, să vorbim despre prezenţa unei construcţii defensive,
ce consta la baza dintr-o platformă (nucleu), peste care a fost ridicat un zid din lemn cu
două paramente, umplut cu pământ şi piatră.
Acest tip de construcţie defensivă va fi utilizat pe larg în perioada anterioară (HaA-HaC)
atât în spaţiul est-carpatic – Pocreaca 48 , Preuţeşti 49 etc. –, cât şi în arealul intracarpatic – Teleac
(latura de est-nord-est) 50 , Şona 51 etc.
Apărarea cetăţilor cu ziduri combinate se va realiza şi în secolele II a. Chr. - I p. Chr.,
acestea fi ind întâlnite, mai ales, în regiunile extracarpatice – Piatra Şoimului, Poiana, Popeşti
52 , Dara 53 etc., dar şi în spaţiul intracarpatic – Arpaşu de Sus 54 .
IV. Zid din piatră
Zidurile din piatră sunt cunoscute mai rar şi apar sub forma unor elemente defensive de
sine stătătoare (tip IV.2) sau înglobate în unele construcţii mai complexe (tip IV.1), cu folosirea
lemnului şi solului (pământului).
IV.1. Zidurile înglobate au rolul de „armare” al unor construcţii defensive mai complexe 55 .
Acestea apar, de regulă, sub forma unor nuclee din piatră nefasonată, clădite până la o anumită
înălţime, peste care urmează o suprastructură din lemn şi pământ. În spaţiul est-carpatic
astfel de ziduri au fost cercetate la cetăţile Arsura, Cotnari, precum şi la incinta de est de la
Butuceni.
Cetatea Arsura a fost fortifi cată cu un sistem defensiv, constituit din două ziduri din lemn,
piatră şi pământ, dublate de şanţuri adiacente. Spre deosebire de alte ziduri de acest fel,
unde piatra este depusă la întâmplare, fără oricare urme de aranjare ordonată, în construcţia
defensivă nr. II de la Arsura piatra apare sub forma unui zid. Acesta (fi g. 13/1) a fost ridicat
din piatră de râu cu dimensiuni de 0,20×0,30×0,15 m, legat cu pământ şi bârne de lemn. Zidul
constituie un miez lat de 2,5 m şi înalt de cca 0,3-0,4 m, peste care era depus un emplecton
din chirpici din lut şi pământ. Chirpicii arşi, precum şi fragmente de bârne carbonizate au fost
descoperite din abundenţă pe traseul construcţiei defensive. Astfel, se poate presupune că
această construcţie defensivă a fost amenajată din două şiruri paralele de bârne, amplasate
la distanţa de cca 2,5 m unul faţă de altul. Baza acestui zid era ridicată din piatră, iar elevaţia
din chirpici şi pământ 56 .
46
Cetatea, amplasată pe un promontoriu cu pante abrupte de formă aproximativ triunghiulară, a fost fortifi cată
pe latura accesibilă cu două linii defensive, ce constau din ziduri cu şanţuri adiacente.
47
NICULIŢĂ, ZANOCI 2001, 15-16, fi g. 1b.
48
ICONOMU 1996, 23.
49
URSULESCU, POPOVICI 1997, 54.
50
VASILIEV, ALDEA, CIUGUDEAN 1991, 24-28.
51
VASILIEV 1995, 125-127.
52
GLODARIU 1983, 62.
53
DUPOI 1997, 97.
54
MACREA, GLODARIU 1976, 10-16.
55
Tipul I după RUSTOIU 1993, 179, fi g. 2/1.
56
TEODOR 1973, 53, fi g. 1.
– 35 –

În structura construcţiei defensive a incintei de est de la Butuceni a fost depistat un zid de
formă rectangulară cu lăţimea de circa 2,3 m. Zidul (fi g. 13/2-4) a fost ridicat din patru rânduri
de bucăţi de piatră (unele din ele fasonate) ale căror dimensiuni variază de la 0,20×0,15×0,10
m până la 0,60×0,40×0,20 m. Înălţimea lui în partea de vest era de circa 0,4 m, iar în cea de
est de circa 0,8 m. La est şi vest de zid au fost depistate bucăţi de bârne carbonizate, dispuse
perpendicular unele faţă de altele, ca o dovadă a existenţei unui schelet lemnos 57 .
Mult mai complexe sunt construcţiile defensive de la cetatea Cotnari, unde aces tea înconjoară
aşezarea de jur-împrejur. Mai bine a fost studiată porţiunea de pe laturile de sudvest
şi sud-est. Pentru a asigura stabilitatea valului pe aceste laturi, unde înclinarea terenului
variază între 20° şi 35°, s-a construit o „armătură” dintr-un ansamblu de ziduri de piatră cu
emplecton de nisip şi schelărie de bârne de stejar. Pe unele porţiuni, peste zidul dispus în sens
longitudinal sunt amplasate o serie de ziduri în direcţie transversală. Peste această „ţesătură”
de ziduri era aşezată umplutura de pământ 58 .
Ziduri din piatră înglobate în construcţii defensive complexe sunt atestate încă din prima
jumătate a mileniului I a. Chr. la Lisičniki 59 , în spaţiul est-carpatic, la Ciceu-Corabia 60 , în regiunea
intracarpatică, la Grădiştea 61 – la sud de Carpaţi etc.
Piatra, sub forma unor ziduri, va fi folosită în structura construcţiilor defensive şi mai târziu,
în epoca Latène II şi III. Amenajări de acest fel sunt cunoscute la cetăţile de la Câmpuri
Surduc 62 , Polovragi „Cetăţuia” (faza I) 63 etc.
IV.2. Zidurile de sine stătătoare, după modalitatea de edifi care, pot fi împărţite în două
subvariante (IV.2a şi IV.2b).
Zidurile incluse în subvarianta IV.2.a au fost edifi cate prin dispunerea pietrelor una peste
alta pe întreaga lăţime şi lungime a construcţiei 64 . Până în prezent, zid de acest fel, datat în
secolele VII/VI-III a. Chr., în spaţiul est-carpatic a fost atestat doar la cetatea Saharna Mică.
La Saharna Mică, în partea accesibilă a promontoriului într-o primă fază de fortifi care –
sec. VII-VI a. Chr. 65 – a fost ridicată o linie de apărare constituită dintr-un zid de lemn, piatră
şi pământ, de tipul celor descrise mai sus, cu un şanţ adiacent. În faza a doua – sec. IV-III a.
Chr. – fortifi caţia a fost apărată prin intermediul a două bastioane, din care unul a fost edifi cat
în extremitatea de nord-est a sistemului defensiv. Acesta (fi g. 14) a fost cercetat încă în anii
΄40 ai sec. XX de G.D. Smirnov. În pofi da faptului că documentaţia de săpătură şi materialele
recoltate n-au fost publicate, după unele planuri şi fotografi i s-a stabilit că bastionul avea un
fundament din piatră, care prezenta un zid în formă de semicerc. Lăţimea zidului, pe diferite
porţiuni, varia între cinci şi nouă metri, lungimea fi ind de 12 m pe latura de nord-vest, de 16 m
pe cea de nord-sud şi de 9 m pe latura de sud-est. De la bastion, care prezenta o construcţie
compactă, s-au păstrat de la două până la nouă rânduri de piatră ruptă, cu o înălţime totală
de cca 1,0-1,8 m 66 .
În secolele următoare, astfel de construcţii defensive vor fi utilizate mai frecvent, în special
la cetăţile din Transilvania – Caşinu Nou, Cugir, Ghindari, Racoş, Racu, Şeica Mică etc. 67
57
NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 37-38, fi g. 18.
58
FLORESCU 1971, 103-118, fi g. 8-11.
59
MALEEV 1988, 105.
60
VASILIEV, GAIU 1980, 33-37.
61
MARINESCU, MUNTEANU 1984-1985, 129-130.
62
VALEA, MĂRGHITAN 1966, 65-73.
63
GLODARIU 1983, 57-58.
64
Tipul II după RUSTOIU 1993, 179-180, fi g. 2/2.
65
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 26-27.
66
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 25, fi g. 2.
67
RUSTOIU 1993, 179-180.
– 36 –

Zidurile incluse în subvarianta IV.2.b constau din două paramente de piatră şi emplecton
din piatră şi pământ 68 . Pentru moment, în spaţiul est-carpatic, în secolele IV-III a. Chr. este
cunoscută o singură fortifi caţie apărată cu o astfel de construcţie defensivă – Butuceni.
La Butuceni zidul din piatră a fost utilizat în acelaşi timp (faza a II-a de fortifi care) cu zidul
din lemn, piatră şi pământ, amintit mai sus, cu care constituia un sistem defensiv integru.
Vestigiile zidului au fost descoperite la o distanţă de 13 m la est de poarta de intrare şi se
prezintă sub forma unei temelii, clădită din piatră de calcar. Zidul întretăia promontoriul de la
nord – nord-est la sud – sud-vest, în sectorul cel mai îngust al promontoriului, unde lăţimea
lui nu depăşea 24-26 m. De la zid s-a păstrat, doar partea lui inferioară până la înălţimea 0,7-
1,1 m, pe o lungime de 18 m (fi g. 15). Desigur că în perioada funcţionării, lungimea zidului ar
fi fost mai mare, atingând circa 21-22 m. Construcţia defensivă prezintă doi pereţi de piatră,
amplasaţi paralel unul faţă de altul. Primele două rânduri ale fundamentului zidului au fost
ridicate din blocuri de piatră, de formă dreptunghiulară, prost cioplite, aranjate cu grijă şi lipite
cu mortar din lut amestecat cu nisip. Dimensiunile acestor blocuri variază între 0,3×0,5×0,8
m şi 0,4×0,5×1,5 m. Rândurile de sus sunt zidite din pietre mai mici şi cărămidă. Cărămida
era confecţionată din lut amestecat cu iarbă şi paie şi avea o ardere incompletă şi neuniformă.
S-a păstrat doar un exemplar întreg, care avea o formă rectangulară cu dimensiunile
de 0,12×0,30×0,37 m. Spaţiul dintre pereţi a fost umplut cu bucăţi mici de piatră, prundiş şi
pământ bine tasat. Lăţimea zidului era de 1,6 m. Capătul de sud al zidului prezintă un perete
din piatră clădit în aceiaşi manieră, cu lungimea de 7,25 m, fi ind axat perpendicular pe zid,
formând un bastion care fl anca cetatea atât din partea de sud, cât şi din est. Ţinând cont de
ruinarea versantului stâncos de nord – nord-est al promontoriului, este greu de a determina
caracterul constructiv pe această latură a zidului 69 .
Acest zid avea menirea să apere cetatea de o lovitură frontală. Accesul era posibil numai
ocolind capătul de sud al zidului. Astfel, cel care intra în cetate era expus loviturilor ostaşilor
plasaţi pe zid 70 .
În secolele IV-III a. Chr., ziduri din piatră cu două paramente se întâlnesc şi în alte arii
populate de traco-geţi. De exemplu, în zona istro-pontică o astfel de cetate a fost cercetată
la Satu Nou „Valea lui Voicu” 71 , iar în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre – la Căscioarele „D’aia
parte” 72 .
În spaţiul de la sud de Dunăre (Bulgaria de Nord-Est), numărul aşezărilor din secolele
IV-III a. Chr., fortifi cate cu zid din piatră, este mai considerabil. Aici au fost descoperite astfel
de cetăţi la Nisovo 73 , Sborjanovo 74 etc. De regulă, zidurile sunt construite din piatră legată cu
lut şi mai păstrează în prezent înălţimea de 1,0-1,5 m. Partea exterioară a zidurilor era clădită
din blocuri prost cioplite, iar cea interioară şi emplectonul – din pietre mai mici legate cu lut.
Zidurile din piatră cu mortar din lut vor căpăta o largă răspândire la nord de Dunăre în
epoca Latène II şi III. Asemenea fortifi caţii au fost cercetate la Cetăţeni 75 , Covasna-Cetatea
Zânelor 76 , Bâtca Doamnei 77 - faza II, Moineşti 78 etc. Zidurile acestor cetăţi au dimensiuni varia-
68
Tipul III după RUSTOIU 1993, 180, 182, fi g. 2/3.
69
NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 36, fi g. 53, foto 2.
70
Având în vedere faptul că inamicul purta scutul în mâna stângă, partea dreaptă, dinspre zid, rămânea neprotejată.
71
CONOVICI, EREMIA 1999, 198.
72
ŞERBĂNESCU 1996, 25.
73
DREMSIZOVA-NELCHINOVA 1972, 335-340.
74
ČIČIKOVA 1994, 34.
75
RUSTOIU 1993, 182.
76
CRIŞAN, SÎRBU, POPESCU 2003, 51-72.
77
GOSTAR 1969, 10-14.
78
CĂPITANU, URSACHI 1986-1987, 53-69.
– 37 –

ile (în mod obişnuit 2-3 m în lăţime) şi sunt ridicate din piatră sumar fasonată sau nefasonată,
legată cu pământ ce conţinea lut.
În secolele IV-III a. Chr., în regiunile unde piatra se întâlneşte mai puţin, după aceeaşi
tehnică de construcţie au fost ridicate ziduri din cărămidă. Astfel de fortifi caţii au fost atestate
la sud de Carpaţi, mai ales, în Oltenia. Actualmente ziduri din cărămidă sunt atestate la fortifi -
caţiile de la Coţofenii din Dos - faza I 79 , Bâzdâna-Cetate - faza II 80 , Căscioarele 81 etc.
Concluzii
În baza celor expuse mai sus, constatăm că elementele defensive ale cetăţilor din secolele
VII/VI-III a. Chr., din spaţiul est-carpatic au structură complexă şi destul de diversă, care
variază de la un sit la altul. Cu toate acestea, se observă o serie de criterii comune care se
manifestă în tot arealul cercetat. De asemenea, sunt atestate şi multiple tradiţii constructive
(materialul şi tehnica de construcţie), de provenienţă autohtonă, care îşi au originea încă la
sfârşitul epocii bronzului, începutul Hallstatt-ului.
Pe lângă elementele tradiţionale, în secolele IV-III a. Chr. îşi fac apariţia construcţii defensive
de o altă natură, cum ar fi zidurile din piatră sau cărămidă de tip isodom. Prezenţa
acestora constituie rezultatul unor infl uenţe mediteranieene, realizate şi prin intermediul coloniilor
greceşti de pe litoralul de nord-vest al Pontului Euxin 82 . Preluarea unor tehnici şi concepte
de edifi care a sistemului defensiv din lumea greacă este documentată în această perioadă
şi în alte regiuni populate de comunităţile barbare ale tracilor de sud 83 , ilirilor 84 , celţilor 85 ş.a.
79
ZIRRA, CONOVICI, TROHANI 1993, 92-98.
80
TĂTULEA 1984, 95-96.
81
ŞERBĂNESCU 1996, 25.
82
ZANOCI, BANARU 2009, 136-137.
83
ČICIKOVA 1976, 15-31; GOČEVA 1976, 34-36.
84
ISLAMI 1972, 18-27; ISLAMI 1984, 11-17.
85
DEHN 1958, 34; KIMMIG 1988, 145-153.
– 38 –

Tabel 1. Fortifi caţiile din spaţiul est-carpatic şi tipologia construcţiilor defensive*
Nr.
Monumentul
Tipul construcţiei defensive
tip II
tip IV
tip
tip I
II.1 II.2 II.3 III IV.1 IV.2
Bibliografie
(pentru sistemul defensiv)
1 Arsura,
jud. Vaslui, România
2 Brăhăşeşti,
jud. Galaţi, România
incinta de
vest
faza I
3
Butuceni,
raionul Orhei, Republica
Moldova
Cosăuţi,
raionul Soroca,
4
Republica Moldova
5 Cotnari,
jud. Iaşi, România
Cotu-Copălău,
6 jud. Botoşani,
România
7 Fedeşti,
8
9
10
11
12
13
jud. Vaslui, România
Hârtopul Mare,
raionul Criuleni,
Republica Moldova
Horodca Mică,
raionul Ialoveni,
Republica Moldova
Ibăneşti,
jud. Botoşani, România
Mateuţi,
raionul Rezina,
Republica Moldova
Măşcăuţi „Dealul cel Mare”,
raionul Criuleni,
Republica Moldova
Măşcăuţi „Poiana Ciucului”,
raionul Criuleni,
Republica Moldova
14 Mereşti,
jud. Suceava, România
15 Moşna,
jud. Iaşi, România
+
+
incinta de
vest
+ +
faza II
incinta de
vest
+
faza III
incinta de est + +
+ + TEODOR 1973, 53-60, fi g. 1
BRUDIU, PĂLTÂNEA 1972, 225-
239, fi g. 1, 2
NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI
2002, 31-38, fi g. 1-54
faza I + MUNTEANU 2004, 82-103. fi g.
faza II +
3-14; MUNTEANU 2004a, 81-96,
faza III + fi g. 1-5; MUNTEANU 2007, 295-
faza IV +
310, fi g. 1-4
+
FLORESCU 1971, 110-111, fi g.
8-11
faza I + ŞOVAN, IGNAT 2005, 29-34, pl.
23-26
faza II +
+ MARIN 1999, 40-41
+
CEBOTARENCO 1997, 211-213,
fi g. 1, 3
+ MUNTEANU et al. 2009, 21-22
faza I + ŞADURSCHI, MOSCALU 1989,
183-199, fi g. 3, 4
faza II +
+
ZLATKOVSKAJA 1965, 220-225,
fi g. 1
+ ZANOCI 2004, 46-47, fi g. 2-8
+
+
+
ZLATKOVSKAJA, POLEVOJ
1969, 47-49;
MUSTEAŢĂ 2002,12-13, 19, fi g.
3-5;
MUSTEAŢĂ 2004, 88-90
POPOVICI, IGNAT 1981, 545-
551, fi g. 1
FLORECU, MELINTE 1968, 129-
133, fi g. 1, 2
– 39 –

16
17
18
19
20
21
22
23
24
Ofatinţi,
raionul Râbniţa,
Republica Moldova
Potârca,
raionul Orhei,
Republica Moldova
Rudi „La Şanţuri”,
raionul Soroca,
Republica Moldova
Saharna Mare,
raionul Rezina,
Republica Moldova
Saharna Mică,
raionul Rezina,
Republica Moldova
Saharna „La Şanţ”,
raionul Rezina,
Republica Moldova
Saharna „Revichin”,
raionul Rezina,
Republica Moldova
Stânceşti,
jud. Botoşani,
România
Stolniceni,
raionul Hânceşti,
Republica Moldova
faza I +
faza II +
faza II +
faza III +
+
faza I +
faza II + +
+
+
+ MELJUKOVA 1954, 65
NICULIŢĂ, MATVEEV, POTÂN-
GĂ 1999, 282, 283, 293-297, pl.
1, 2;
MATVEEV 2004, 115-120, fi g. 1-3
ROMANOVSKAJA 1971, 358-
359;
ROMANOVSKAJA, ŠELOV-
KOVEDJAEV, ŠČEGLOV 1981,
122-124
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT
2008, 87-102, pl. 5-6, foto 12-26
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT
2008, 24-28, pl. 1, fi g. 1-2, foto 3
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT
2008, 151-153, pl. 9, fi g. 160, foto
27-30
LEVINSCHI, COVALENCO,
ABÂZOV 2002, 41-48, fi g. 1
cetatea I + + FLORESCU, FLORESCU 2005,
cetatea II +
131-145, fi g. 13-19
+ SÎRBU, ARNĂUT 1995, 378-400
* Numărul de ordine din tabel corespunde numerotării de pe hartă (fi g. 1).
– 40 –

BIBLIOGRAFIE
ARNĂUT, T., 2003. Vestigii ale sec. VII-III a. Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi, Chişinău.
BRUDIU, M., PĂLTĂNEA, P., 1972. Cetatea daco-getică de la Brăhăşeşti (jud.Galaţi). In Arheologia
Moldovei VII, 225-239.
CĂPITANU, V., URSACHI, V., 1986-1987. Cetatea dacică de la Moineşti. In Carpica XVIII-XIX,
53-60.
CEBOTARENCO, Gh., 1997. Cetatea hallstattiană tîrzie de la Hîrtopul Mare. In Vestigii arheologice
din Moldova, Chişinău, 211-220.
ČICIKOVA, M., 1976. Habitats et forteresses traces du I-er millenaire av.n.e. In Pulpudeva I,
Sofi a, 15-33.
ČIČIKOVA, M., 1994. La ville fortifi ée thrace de Sorjanovo. In DRAGANOV, D., Ed., Studies
on settlement life in ancient Thrace. Proceedings of the III rd International Symposium (Cabyle,
Jambol, 17-21 may 1993), Jambol, 34-43.
CONOVICI, N., IRIMIA, M., 1999. Sistemul defensiv al davei getice de la Satu Nou – Valea
lui Voicu. In: ARNĂUT, T., ZANOCI, A., MATVEEV, S., Eds., Studia in honorem Ion Niculiţă,
Chişinău, 196-211.
CRIŞAN, V., SÎRBU, V., POPESCU, C., 2003. Covasna - “Cetatea Zânelor”. Un munte fortifi -
cat de daci. In Noi descoperiri arheologice în sud-estul Transilvaniei, Sfântu Gheorghe, 51-72.
DREMSIZOVA-NELCHINOVA, Tz., 1972. K”m v”prosa za selištata na getite. In KOSEV, D., Ed.,
P’rvi kongres na b’lgarskoto istoričesko družestvo (27-30 januari 1970 godina), Sofia, 335-340.
DEHN, W., 1958. La fortifi cation de la Heuneburg (période IV) et le monde grec-méditerranéen.
In Cahiers Rhodaniens V, 33-35.
DUPOI, V., 1997. Aşezarea geto-dacică de la Dara, comuna Pietroasele, jud. Buzău. In Timpul
istoriei. Memorie şi patrimoniu, I, Bucureşti, 96-103.
FLORESCU, A., 1966. Les problèmes des établissements hallstatiennes fortifi ées de la zone
orientale de la Roumanie, Actes du VII-e Congrès International de Sciences préhistoriques et
protohistoriques, Praga, 885-888.
FLORESCU, A., 1971. Unele consideraţiuni asupra cetăţilor traco-getice (hallstattiene) din mil.
I î.e.n. de pe teritoriul Moldovei. In Cercetări Istorice, s.n. II, Iaşi, 103-118.
FLORESCU, A., FLORESCU, M., 2005. Cetăţile traco-getice din secolele VI-III a. Chr. de la
Stânceşti (jud. Botoşani), Târgovişte.
FLORECU, A., MELINTE, Gh., 1968. Cetatea traco-getică din a doua jumătate a mil. I î.e.n.
de la Moşna, In SCIV 1, 19, 129-134.
GLODARIU, I., 1983. Arhitectura dacilor, Cluj-Napoca.
GOČEVA, Z., 1976. Les forteresses thraces, In Pulpudeva I, Sofia, 34-39.
GOSTAR, N., 1969. Cetăţi dacice din Moldova, Bucureşti.
HAHEU, V., 2008. Sisteme de fortifi caţii traco-getice la est de Carpaţi, Chişinău.
ICONOMU, C., 1996. Cercetările arheologice din cetatea hallstattiană de la Pocreaca – Iaşi.
In Arheologia Moldovei XIX, 21-56.
– 41 –

ISLAMI, S., 1972. Naissance et développement de la vie urbaine en Illyrie, Iliria 2, 18-27.
ISLAMI, S., 1984. La cite en Illyrie et en Epire (Analogies et particularites), Iliria 2, 11-17.
KIMMIG, W., 1988. La Heuneburg sur le Danube supérieur et ses relations avec les pays méditerranéens.
In Les princes celtes et la Méditerrannée, Paris, 145-153.
LEVINSCHI, A., COVALENCO, S., ABÂZOV, E., 2002. Fortifi caţia getică „Saharna – La Revichin”
– sistemul defensiv. In Tyragetia XI, 41-48.
MACREA, M., GLODARIU, I., 1976. Aşezarea dacică de la Arpaşu de Sus, Bucureşti.
MALEEV, Ju., 1988. Trackie grodziska okresu halstackiego na pólnocno-wschodnim Podkarpaciu.
In Acta Archaeologica Carpathica XXVII, 95-116.
MARIN, T., 1999. Fedeşti „Cetăţuie”, com. Şuletea, jud. Vaslui. In Cronica cercetărilor arheologice
din România. Campania 1998, Bucureşti, 40-41.
MARINESCU, Fl., MUNTEANU, D., 1984-1985. Cercetări în cetatea hallstattiană timpurie de
la Grădiştea (jud. Vâlcea). Campania 1983. In Studii şi materiale de muzeografi e şi istorie
militară 17-18, 125-136.
MATVEEV, S., 2004. Reconstrucţia sistemului de fortifi caţii a cetăţii Potârca (jud. Orhei). Studiu
de caz. In MUNTEANU, O., ARNĂUT, T., MUSTEAŢĂ, S., Eds., Studii de istorie veche şi
medievală, Chişinău, 115-120.
MELJUKOVA, A.I., 1954. Rezul’taty raskopok na dvuh poselenijah skifskogo vremeni v Moldavii.
In KSIIMK, vyp. 56, Moskva, 59-68.
MUNTEANU, O., 2004. Les éléments du système défensive de Cosauti. In NICULIŢĂ, I.,
ZANOCI, A., BĂŢ, M., Eds., Thracians and Circumpontic World. Proceedings of the Ninth International
Congress of Thracology (sept. 2004, Chişinău-Vadul lui Vodă), II, Chişinău, 45-81.
MUNTEANU, O., 2004a. Preliminarii privind sistemul defensiv de la Cosăuţi, judeţul Soroca.
In RĂILEANU, N., Ed., Cercetări arheologice în Republica Moldova (2000-2003), Chişinău,
81-96.
MUNTEANU, O., 2007. Noi linii defensive cercetate în microzona fortifi caţiei Cosăuţi. In Revista
arheologică. S.N. III, 1-2, 293-310.
MUNTEANU, O., IARMULSCHI, V., PERJU, V., ERMURACHI, L., 2009. Prima fază de edifi care
a fortifi caţiei de la Horodca Mică. In Sesiunea ştiinţifi că a Muzeului Naţional de Arheologie
şi Istorie a Moldovei (15-16 octombrie 2009). Rezumatele comunicărilor, 21-22.
MUSTEAŢĂ, S. 2002. Raport ştiinţifi c privind rezultatele investigaţiilor arheologice din anul
2001 în cadrul monumentului Măşcăuţi-Cetate, Chişinău. Arhiva MNAIM, nr. inv. 476.
MUSTEAŢĂ, S., 2004. Unele consideraţii preliminare privind rezultatul cercetărilor arheologice
din cadrul cetăţii Măşcăuţi-Cetate. In Congresul IX-lea Internaţional de Tracologie „Tracii
şi lumea circumpontică” (Chişinău-Vadul lui Vodă, 6-11 sept. 2004). Rezumate, Chişinău,
88-90.
NICULIŢĂ, I., 1977. Gety IV-III vv do n.e. v Dnestrovsko-Karpatskich zemljach, Kišinev.
NICULIŢĂ, I., 1987, Severnye frakijcy VI-I vv do n.e., Kišinev.
NICULIŢĂ, I., MATVEEV, S., POTÂNGĂ, Ed., 1999. Cetatea traco-getică Potârca. In Cercetări
arheologice în aria nord-tracă, III, Bucureşti, 279-343.
– 42 –

NICULIŢĂ, I., TEODOR, S., ZANOCI, A., 2002. Butuceni. Monografi e arheologică, Bucureşti.
NICULIŢĂ, I., ZANOCI, A., 2001. Raport preliminar despre rezultatele cercetărilor arheologice
la cetăţile getice Butuceni, Potârca şi Măşcăuţi din Codrii Moldovei. Campania 2000, Chişinău.
Arhiva MNAIM, nr. inv. 479.
NICULIŢĂ, I., ZANOCI, A., ARNĂUT, T., 2008. Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nistrului
Mijlociu (siturile din zona Saharna), Chişinău.
NICULIŢĂ, I., ZANOCI, A., BĂŢ, M., 2009. Die frühhallstattzeitliche Befestigung von Saharna
Mare (Kreis Rezina, Republik Moldova). In Internationale Fachtagung von Humboldtianern für
Humboldtianer „Der Schwarzmeerraum vom Äneolithikum bis in die Früheisenzeit (5000-500
v. Chr.): Globale Entwicklung versus Lokalgeschehen“. Humboldt-Kolleg in Chişinău, Republik
Moldova (4.-8. Oktober 2009), Chişinău, 41-43.
POPOVICI, D., IGNAT, M., 1981. Cercetările arheologice din “Cetăţuia” de la Mereşti (com.
Vultureşti, jud. Suceava). In Suceava. Studii şi materiale VIII, 545-551.
ROMANOVSKAJA, M.A., 1971. Oboronitel’nye sooruženia gorodišča Rudi. In Novejšie otkrytija
sovetskich archeologov, II, Kiev, 29-31.
ROMANOVSKAJA, M.A., ŠELOV-KOVEDJAEV, F.V., ŠČEGLOV, A.N., 1981. Gorodišče Rudi
- Metonij Ptolomeja In VDI 4, 121-138.
RUSTOIU, A., 1993. Observaţii privind tipologia şi cronologia fortificaţiilor daco-getice cu ziduri
din piatră nefasonată, In Analele Banatului S.N. II, 179-186.
SANIE, S., 1987. Cetăţuia geto-dacică de la Barboşi (I), In Arheologia Moldovei XI, 103-111.
SÎRBU, V., ARNĂUT T., 1995. Incinta fortificată de la Stolniceni, Raionul Hânceşti, Rep. Moldova.
In Cercetări arheologice în aria nord-tracă, I, Bucureşti, 378-400.
SÎRBU, V., TROHANI, G., 1997. Cités et établissements fortifi és entre les Carpates Méridionales,
le Danube et la mer Noire (Ve-IIIe siècles av. J.-C.). In The Thracian World at the Crossroads
of Civilisations, I, Proceedings of the Seventh International Congress of Thracology,
Constanţa-Mangalia-Tulcea, 20-26 May 1996, Bucharest, 512-539.
ŞADURSCHI, P., MOSCALU, Em., 1989. O nouă cetate getică aparţinând aspectului cultural
Canlia la Ibăneşti (jud. Botoşani). In Hierasus VII-VIII, 183-189.
ŞADURSCHI, P., ŞOVAN, O.L., 1994. Aşezarea getică întărită de la Cotu-Copălău. In Arheologia
Moldovei XVII, 169-181.
ŞOVAN, O.L., IGNAT, M., 2005. Aşezarea getică fortifi cată de la Cotu-Copălău, jud. Botoşani,
Târgovişte.
ŞERBĂNESCU, D., 1996. Căscioarele „D’aia parte”. In: Cronica cercetărilor arheologice,
campania 1995, Brăila, 25.
TĂTULEA, C.M., 1984. Aşezarea geto-dacică fortifi cată de la Bâzdâna, jud. Dolj. Consideraţii
preliminare. In Thraco-Dacica V, 1-2, 1984, 92-110.
TEODOR, S., 1973. Cetatea traco-getică de la Arsura, jud. Vaslui (1964). In: Materiale şi cercetări
arheologice X, Bucureşti, 53-60.
TEODOR, S., 1989. Civilizaţia geto-dacică la Est de Carpaţi. Consideraţii topografi ce. In Symposia
Thracologica, 7, Tulcea, 115-126.
TEODOR, S., 1992. Consideraţii asupra civilizaţiei geto-dacice din zona est-carpatică în a doua
jumătate a mil. I î.e.n. In Probleme actuale ale istoriei naţionale şi universale, Chişinău, 48-61.
– 43 –

TEODOR, S., 1999. Regiunile est-carpatice ale României în secolele V-II î.d.Hr. Consideraţii
generale şi repertoriu arheologic, Bucureşti.
URSACHI, V., 1995. Zargidava. Cetatea dacică de la Brad, Bucureşti.
URSULESCU, N., POPOVICI, D., 1997. Considérations historiques concernant les fortifi cations
hallstattiennes à l’est des Carpates. In: Lucrările Colocviului Internaţional „Prima epocă a
fi erului la Gurile Dunării şi în zonele circumpontice”. Tulcea, septembrie 1983, Tulcea, 51-65.
VALEA, M., MĂRGHITAN, L., 1966. Aşezarea dacică de la Câmpuri-Surduc. In Sargeţia IV,
65-73.
VASILIEV, V., 1993. Aşezarea fortifi cată din prima epocă a fi erului de la Bozna (jud. Sălaj). In:
Ephemeris Napocensis III, 43-67.
VASILIEV, V., 1995. Fortifi cations de refuge et établissements fortifi és du premier âge du fer
en Transylvanie, Bucarest.
VASILIEV, V., ALDEA, I., CIUGUDEAN, H., 1991. Civilizaţia dacică timpurie în aria intracarpatică
a României, Cluj-Napoca.
VASILIEV, V., GAIU, C., 1980. Aşezarea fortifi cată din prima vârstă a fi erului de la Ciceu-Corabia,
jud. Bistriţa-Năsăud. In Acta Musei Napocensis XVII, 31-63.
ZANOCI, A., 1998. Fortifi caţiile geto-dacice din spaţiul extracarpatic în secolele VI-III a. Chr.,
Bucureşti.
ZANOCI A., 2004. Traco-geţii din bazinul Răutului Inferior. Cetatea Măşcăuţi „Dealul cel Mare”,
In NICULIŢĂ, I., ZANOCI, A., BĂŢ, M., Eds., Thracians and Circumpontic World. Proceedings
of the Ninth International Congress of Thracology (sept. 2004, Chişinău-Vadul lui Vodă), II,
Chişinău, 45-81.
ZIRRA, V., CONOVICI, N., TROHANI, G., 1993. La station gétique fortifi ée de „Cetatea Jidovilor”
(Coţofenii din Dos, dep. de Dolj). In Dacia N.S. XXXVII, 73-157.
ZANOCI, A., BANARU, V., 2009. Zwischen hallstattzeitlichen Traditionen und hellenistischen
Einfl üssen: Einige Überlegungen und Rekonstruktionsvorschläge zu den Befestigungsanlagen
östlich der Karpaten im 6.–3. Jh. v. Chr. In TREBSCHE, P., BALZER, I., EGGL, Ch., FRIES-
KNOBLACH, J., KOCH, J., WIETHOLD, J., Eds., Architektur: Funktion und Rekonstruktion.
Beiträge zur Sitzung der AG Eisenzeit während des 6. Deutschen Archäologen-Kongresses
in Mannheim 2008. Beiträge zur Ur- und Frühgeschichte Mitteleuropas 55, Langenweissbach,
129-139.
ZLATKOVSKAJA, T.D., 1965. Gorodišče Mateucy. In Novoe v sovetskoj archeologii, Moskva,
220-225.
ZLATKOVSKAJA, T.D., POLEVOJ, L.L., 1969. Gorodišča Pruto-Dnestrovskogo meždureč’ja
IV-III vv do n.e. i voprosy političeskoj istorii getov. In Drevnie frakijcy v Severnom Pričernomor’e,
Moskva, 35-53.
– 44 –

ZUSAMMENFASSUNG
ZUR TYPOLOGIE DER BEFESTIGUNGSANLAGEN ÖSTLICH
DER KARPATENGEBIRGE IM 7./6.-3. JH. V.CHR.
Geographischer Rahmen. Wie bereits aus dem Titel zu entnehmen ist, befasst sich der
Autor mit den Befunden aus einem geographischen Raum, dessen Grenzen wie folgt zu defi
nieren sind: im Westen und Osten das östliche Karpatengebirge bzw. der Fluss Dnjestr; im
Norden und Süden der Prut-Oberlauf bzw. die nordwestliche Küste des Schwarzen Meeres.
Aus der heutigen politisch-admistrativen Sicht handelt es sich um den östlichen Teil Rumäniens,
die Republik Moldau und Teile der Ukraine.
Chronologischer Rahmen. Der zeitliche Beginn der Untersuchung, nämlich das 7/6.
Jahrhundert v. Chr., steht in Zusammenhang mit dem ersten Auftreten von für die thracogetische
Kultur spezifi schen Befestigungsanlagen in diesem Raum. Als Endpunkt gilt generell
das Verlassen oder die Zerstörung dieser Wehrsysteme am Ende des 3. Jhs. v. Chr., die zum
größten Teil auf die Expansion der germanischen Stämme der Bastarnen zurückzuführen sind.
Fundsituation. Bisher sind in unserem Untersuchungsraum durch archäologische Ausgrabungen
oder Bodenforschungen etwa 100 Befestigungen bekannt geworden, jedoch wurden
nur bei 24 von ihnen die vorhandenen Fortifi kationen systematisch erforscht (Abb. 1, Tafel
1). Trotz dieses zugegebenermaßen nicht ganz befriedigenden Forschungsstandes verfügen
wir bereits in dieser Phase der Untersuchung über eine erste Vorstellung von getischen Verteidigungsanlagen
in diesem Gebiet.
Die Befestigungen aus dem genannten Arbeitsraum wurden an in mancherlei Hinsicht
strategisch gut gelegenen Orten errichtet. Die Geländesporne, auf denen sie gegründet wurden,
stellen eine Lage dar, die nicht nur schwer zugänglich war, sondern auch die umliegenden
Gebiete dominierte und eine sehr gute Sicht ermöglichte. Die Nähe von Ressourcen,
Land- und Wasserhandelswegen spielte dabei ebenfalls eine wichtige Rolle. Oftmals sind
diese Stellen durch schmale und sehr tiefe Gräben, Schluchten und Flusstäler umgeben oder
abgetrennt. Die günstige geographische Lage alleine reichte jedoch nicht aus, um die volle
Sicherheit einer Siedlung zu leisten, und machte die Errichtung zusätzlicher Verteidigungslinien
notwendig. Die vor Ort vorhandenen Baumaterialien (Stein, Holz, Lehm, etc.) bestimmten
ihrerseits die architektonisch-technologische Bauweise der künstlichen Wehrsysteme. Letztendlich
war eine ausgeklügelte Kombination naturgegebener Faktoren und künstlicher Abwehranlagen
für das dauerhafte Bestehen einer Befestigung als Zentrum politischer, kulturellreligiöser
und wirtschaftlicher Macht ausschlaggebend.
Typologie der Wehrmauern. Bekanntermaßen haben sich mit der Zeit in der Forschungsliteratur
einige Begriffe wie etwa Wall, Mauer oder Pfahlwerk etc. etabliert, die traditionell für
die Bezeichnung der Elemente eines Wehrsystems verwendet werden. Die jüngsten archäologischen
Untersuchungen heben jedoch einige bautechnische Besonderheiten hervor, die die
Verwendung der Begriffe Wall in Frage stellen. In der Tat handelt es sich dabei um Mauerwerk,
das aus unterschiedlichsten Baumaterialien errichtet wurde. Ausgehend vom verwendeten
Baumaterial kann man zurzeit mehrere Typen von Wehrmauern unterscheiden (Abb. 2, 3):
Typ I. Pfahlwerk (Abb. 3/1)
Das Pfahlwerk stellt eine aus senkrecht eingegrabenen Pfählen errichtete Stützwand
dar (Abb. 3.1). Die Zwischenräume zwischen den Holzpfählen konnten bei Bedarf mit
schmaleren Stöcken gefüllt werden. So ein Pfahlwerk wurde bei Saharna Mare im 6.-5. Jh.
v.Chr. festgestellt (Abb. 4).
– 45 –

Typ II. Mauerwerk aus Holz, Stein und Erde
Unter diesen Wehrmauern lassen sich drei Varianten feststellen, nämlich solche mit
zwei bzw. solche mit drei und mit vier Holzpfostenreihen.
II.1. Wehrmauern mit zwei Holzpfostenreihen (Abb. 3/2). Hierbei handelt es sich um eine
Struktur, die aus zwei Reihen eingegrabener Holzpfähle mit Ästen und Stöcken in den Zwischenräumen
besteht. Diese wurden dann mit Querbalken verbunden und die Zwischenräume
mit Erde, Kies und Steinen gefüllt. Mit solchen Befestigungsstrukturen wurden die meisten
traco-getischen Burgen im Gebiet östlich der Karpaten-Gebirge versehen (Taf. 1) – Butuceni
(Abb. 5, 6), Brăhăşeşti, Cotu-Copălău (Phase I), Mateuţi, Măşcăuţi „Dealul cel Mare” (Abb. 7),
Saharna Mică etc.
II.2. Wehrmauern mit drei Holzpfostenreihen (Abb. 3/3). Diese Art der Mauer besteht
aus drei Reihen von senkrecht eingegrabenen Holzpfählen. Die langen Querbalken sorgten
für die Stabilität der Maue. Es ist zu vermuten, dass die äußeren Mauerschalen aus höheren
Pfosten gebaut wurden. Bislang sind solche Strukturen in Saharna „La Şanţ” (Abb. 8) und
Saharna “Revechin” identifi ziert worden.
II.3. Wehrmauern mit vier Holzpfostenreihen (Abb. 3/4). Diese stellen eine Struktur dar,
die aus zwei Reihen eingegrabener Holzpfähle besteht. Dazwischen verlaufen zwei weitere
Mauerschalen aus kleineren Stöcken und Ästen. Die äußeren Mauerschalen wurden mit
Querbalken verbunden und die Zwischenräume mit Erde, Kies und Steine gefüllt. Solchen
Strukturen wurden bei Saharna Mare (Abb. 9-11) und Horodca Mică festgestellt.
Typ III. Kombinierte Mauer (Abb. 3/5) Diese besteht aus zwei Teilen. Im unteren Bereich
befand sich eine elliptische oder trapezförmige Tonplattform mit einer Größe von 6-12 x
1-3 m. Auf dieser Struktur befand sich dann eine Holzerdemauer aus zwei äußeren Schalen
aus Holzpfählen und einer Füllung aus Erde, Kies und Steinen. Solche Strukturen wurden bei
Cotu-Copălău (2. Phase), Mereşti, Potârca (Abb. 12), Stânceşti u.a. nachgewiesen.
Typ IV. Mauerwerk aus Stein (Abb. 3/6)
Die Wehrmauern aus Stein tauchen in den uns bekannten Befestigungsanlagen entweder
als separates Bauelement einer Verteidigungslinie auf oder wurden in einem komplexeren
Defensivsystem eingeschlossen, bei dessen Errichtung auch andere Baumaterialien wie Holz
und Erde verwendet wurden.
Eingeschlossene Steinmauern (IV.1) sind im ostkarpatischen Raum in den Befestigungen
von Arsura (Abb. 13/1), Cotnari, und Butuceni (Abb. 13/2-4) bekannt. Steinmauern im
eigentlichen Sinn (IV.2) fi nden sich in den Befestigungen von Saharna Mică (Abb. 14) und
Butuceni (Abb. 15).
Schlussbemerkungen. Die Analyse verschiedener Elemente des Wehrsystems sowie
die Vergleiche mit der Fundlage in benachbarten Gebieten zeigen, dass hier im Wesentlichen
zwei Bautraditionen zu verfolgen sind. Die erste und gängigere, nämlich Mauern aus Holz,
Stein und Erde zu errichten, kann um die Karpaten herum bis in die frühe und mittlere Hallstattphase
zurückverfolgt werden. Vor allem ab dem 4. Jh. v. Chr. lassen sich aber neben der
lokalen Bauweise auch südländische Einflüsse bei der Errichtung der Befestigungen feststellen.
Diese zeigen sich besonders sowohl im Gebrauch neuer Baumaterialien wie bearbeitete
Steine und Lehmziegel als auch in den verwendeten Baumethoden. Mangels schriftlicher
Quellen lässt sich nur vermuten, dass die Verbreitungswege mediterraner Einfl üsse in diesem
Bereich sehr unterschiedlich waren. Die Bauarbeiten konnten gleichermaßen von Maurern
und Bauleitern aus den griechischen Kolonien, von wandernden Handwerkern oder sogar
von lokalen Festungsbauern durchgeführt werden, die mit griechischen Bautechniken vertraut
waren.
– 46 –

18
4
14
10
23
6
5
Prut
9
11
19-22 16
Rut
3
16
12-13
8
15
24
Botna
Nistru
1
Cogâlnic
Siret
Bârlad
7
Ialpug
2
Dunre
MAREA
NEAGR
Buzu
Fig. 1. Fortifi caţiile din spaţiul est-carpatic la care a fost investigat sistemul defensiv
Abb. 1. Befestigte Siedlungen aus dem Gebiet östlich der Karpatengebirge mit bereits untersuchter
Struktur der Befestigungsanlagen.
CONSTRUCII DEFENSIVE
Tip I
palisad
Tip II
zid din lemn + emplecton
Tip III
zid combinat
Tip IV
zid din piatr
II.1
cu dou
paramente
II.2
cu trei
paramente
II.3
cu patru
paramente
IV.1
înglobat
în construcii
IV.1
de sine
stttor
Fig. 2. Tipologia construcţiilor defensive
Abb. 2. Typologie der Befestigungsanlagen.
– 47 –

Tip I
Tip II.1
1
Tip II.2
2
Tip II.3
3
Tip III
4
5
Tip IV.2
6
Fig. 3. Tipologia construcţiilor defensive. Variante de reconstituire
Abb. 3. Typologie der Befestigungsanlagen. Mögliche Rekonstruktionen.
– 48 –

A
-160
-100
-100
-180
C.22;Gr.16
-80
C
B
-117
-100
-190
-164
-124 -98
A
B
-95
1 2 3
4
5
6
-90
0 1 2 m
C
D
D
Legenda: 1. cernoziom; 2. cenu; 3. argil; 4. limita anului; 5. limita seciunii; 6. strat steril.
Fig. 4. Saharna Mare. Şanţul de la baza palisadei
(după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, pl. 3, foto 11)
Abb. 4. Saharna Mare. Der kleine Graben für die Pfähle der Holz-Erde-Mauer
(nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Pl. 3, Photo 11).
0 1 2 m
Legenda: 1. pietre; 2. conturul gropilor.
1 2
1
2 3
Fig. 5. Butuceni. Incinta de vest. Gropi şi şanţuri de la baza zidului
(după NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, fi g. 14, foto 3).
Abb. 5. Butuceni. Westteil. Gruben und kleine Gräben der Wehrmauer
(nach NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, Abb. 14, Photo 3).
– 49 –

0 1 2 m
1 2 3 4
5 6 7 8
9 10
11
Legenda: 1. suprafaa actual de clcare; 2. cernoziom în amestec cu vegetaie; 3. cernoziom; 4. sol de culoare cenuie;
5. cenu; 6. fragmente de lut ars; 7. bârne carbonizate; 8. pietri; 15. pietre; 10. conturul gropilor; 11. strat steril.
Fig. 6. Butuceni. Incinta de est. Vestigiile zidului
(după NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, fi g. 41, 42)
Abb. 6. Butuceni. Ostteil. Mauerwerkspuren.
(nach NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, Abb. 41, 42).
– 50 –

0 1 2 m
1 2 3 4
5
6
7
Legenda:
1. suprafa
a actual
l de clcare; 2. cernoziom în amestec cu vegeta
ie; i 3. cernoziom;
4. sol de culoare cenuie; 5. sol castaniu; 6. conturul gropilor; 7. strat steril.
Fig. 7. Măşcăuţi „Dealul cel Mare”. Vestigiile zidului (după ZANOCI 2004, fi g. 8).
Abb. 7. Măşcăuţi „Dealul cel Mare”. Mauerwerkspuren (nach ZANOCI 2004, Abb. 8).
– 51 –

Adâncimea 121-160 cm
8
7
6
5
4
3
2
1
0 1 2 m
1 2 3 4
5 6 7
8
9
10 11 12 13 14
15 16
17
18
Legenda: 1. suprafaa actual de clcare; 2. cernoziom în amestec cu vegetaie; 3. cernoziom; 4. sol de culoare cenuie;
5. sol castaniu; 6. sol ars; 7. nisip; 8. cenu; 9. fragmente de lemn ars; 10. bârne carbonizate; 11. fragmente de lut ars;
12. moloz; 13. moloz ars la rou; 14. pietri; 15. pietre; 16. limita anului; 17. conturul gropilor; 18. strat steril.
Fig. 8. Saharna „La Şanţ”. Vestigiile zidului
(după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, pl. 9, foto 30)
Abb. 8. Saharna „La Şanţ”. Mauerwerkspuren
(nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Pl. 9, Photo 30).
– 52 –

1 2 3 4
5
6 7
8
9 10
11 12 13 14
15 16
Legenda: 1. suprafaa actual de clcare; 2. cernoziom în amestec cu vegetaie; 3. cernoziom; 4. sol de culoare cenuie; 5. sol castaniu; 6. sol ars; 7. sol ars la
rou; 8. nisip; 9. cenu; 10. fragmente de lemn ars; 11. bârne carbonizate; 12. fragmente de lut ars; 13. moloz; 14. moloz ars la rou; 15. pietre; 16. strat steril.
Fig. 9. Saharna Mare. Zidul de incintă (după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, pl. 7)
Abb. 9. Saharna Mare. Befestigungsmauer (nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Pl. 7).
3 4
2 5 8
10
1 6 9 13
7 11 12 14 15
Legenda: 1. suprafaa actual de clcare; 2. cernoziom în amestec cu vegetaie; 3. cernoziom; 4. sol de culoare cenuie; 5. sol castaniu; 6. nisip; 7. cenu;
8. fragmente de lemn ars; 9. bârne carbonizate; 10. bârne nearse; 11. fragmente de lut ars; 12. moloz; 13. moloz ars la rou; 14. pietre; 15. strat steril.
Fig. 10. Saharna Mare. Zidul bastionului de sud-est (după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, pl. 8)
Abb. 10. Saharna Mare. Die Mauer der südöstlichen Befestigungsbastion
(nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Pl. 8).
– 53 –

1
2 3 4
5
6
7
8
9 10
11 12 13 14
Legenda: 1. suprafaa a actual de clcare; 2. cernoziom în amestec cu vegetaie; 3. cernoziom; 4. sol de culoare cenuie; 5. sol castaniu; 6. nisip;
7. cenu; 8. fragmente de lemn ars; 9. bârne carbonizate; 10. bârne nearse; 11. fragmente de lut ars; 12. moloz; 13. pietre; 14. strat steril.
Fig. 11. Saharna Mare. Zidul bastionului central (după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, pl. 6)
Abb. 11. Saharna Mare. Die Mauer der zentralen Bastion
(nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Pl. 6).
0 1 2 m
1 2 3
4
5 6 7
8 9
Legenda: 1. suprafaa actual de clcare; 2. cernoziom în amestec cu vegetaie; 3. cernoziom; 4. sol castaniu;
5. sol cafeniu/roiatic; 6. fragmente de lemn carbonizat; 7. moloz; 8. pietre; 9. strat steril.
Fig. 12. Potârca. Profi lul construcţiei defensive (după NICULIŢĂ, ZANOCI 2001, fi g. 1b)
Abb. 12. Potârca. Querschnitt der Befestigungsstruktur (nach NICULIŢĂ, ZANOCI 2001, Abb. 1b).
– 54 –

0 1 2 m
Legenda: 1. sol arabil; 2. sol negru-mzros; 3. sol negru cu cenu; 4. pmânt negru dens; 5. pmânt negru cu resturi de arsur,
chirpic i crbuni; 6. sol brun cu resturi de crbuni; 7 sol brun cu pigmentri negre; 8. zid din piatr; 9. sol brun închis;
10. sol galben virgin; 11. bârn de lemn.
1
1 2 3 4 5
6 7 8
9 10
Legenda: 1. vegetaie; 2. cernoziom; 3. sol cenuiu; 4. cenu; 5. fragmente de lemn carbonizat;
6. bârne arse; 7. nisip; 8. pietri; 9. pietre; 6. strat steril.
0 1 2 m
2
3 4
Fig. 13. Ziduri de piatră încadrate în construcţii defensive: 1 - Arsura
(după TEODOR 1973); 2-4 - Butuceni (după NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, fi g. 18)
Abb. 13. Steinmauer aus den Befestigungsanlagen: 1 - Arsura (nach TEODOR 1973); 2-4 - Butuceni
(nach NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, Abb. 18).
– 55 –

0 1 m
1 2 3 4 5 6
Legenda: 1. vegetaie; 2. cernoziom în amestec cu vegetaþie;
3. cernoziom; 4. loes în amestec cu nisip; 5. pietre; 6. strat steril.
Fig. 14. Saharna Mică. Zidul bastionului de nord-est
(după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, fi g. 2)
Abb. 14. Saharna Mică. Die Mauer der nordöstlichen Bastion
(nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Abb. 2).
– 56 –

Fig. 15. Butuceni. Zidul din piatră (după NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, fig. 53, foto 2)
Abb. 15. Butuceni. Die Steinmauer (nach NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, fi g. 53, foto 2).
– 57 –

EINIGE BEMERKUNGEN ZU DEN PROVINZIAL-RÖMISCHEN GEFÄSSEN
AUS DEM KAISERZEITLICHEN GRABKOMPLEX VON OLĂNEŞTI IN DER
REPUBLIK MOLDAU
Alexandru POPA
Der Beitrag behandelt einige der sog. „Importfunde“ provinzial-römischer Herkunft aus
der Körperbestattung von Olăneşti in der heutigen Republik Moldau. Der hier diskutierte Grabkomplex
wurde 1960 durch A. Meljukova entdeckt und anschließend ausgegraben. Die Fundstelle
befi ndet sich im Barbaricum, einige hundert Meter vom Fluss Nistru entfernt (Abb. 1).
Bei dem Grab handelt es sich um eine Nachbestattung in einem vorgeschichtlichen Grabhügel.
Das Skelett lag mit dem Schädel nach Norden in einer sog. seitlichen Grabkammer (ca.
2,2 x 0,80 m). Anhand des dabei entdeckten Inventars (Waffen, Gefäße, Trachtgegenstände
und Pferdezaumzeug) wurde die Bestattung einem Sarmaten zugeschrieben 1 . Von besonderem
Interesse sind die provinzial-römische Gefäße (Abb. 2), die trotz bereits wiederholter
Publikation noch einiger Anmerkungen bedürfen. Aus dem Grab wurden folgende Fundstücke
zu Tage gefördert:
Bronzebecken Eggers 100 (Abb. 3)
Das kugelschnittförmige Becken von Olăneşti 2 wurde gegossen und nachgedreht, wovon
auf dem Boden noch drei entsprechende Rillen zu sehen sind. Das 12 cm hohe Gefäß
hat einen angelöteten Standring 3 aus Bronze. Ungefähr 1,7 cm unter dem leicht nach innen
verdickten Rand 4 verläuft eine horizontale Verzierungsrille.
Von ursprünglich zwei an der Wand festgelöteten Gefäßgriffen ist nur einer erhalten geblieben.
Das erhaltene Stück ist omegaförmig und hat in der Mitte drei Ringe. Die Enden sind
mit Tiergestalten geschmückt 5 , die sich aufgrund der Schuppen imitierenden Einkerbungen
mit stilisierten Schlangenköpfen identifi zieren lassen. Nach Erkenntnissen von R.Petrovszky
wurden solche Gefäße ab der claudisch-neronischen bis in die trajanische Zeit produziert 6 .
Das Verbreitungsbild innerhalb des Imperiums und im Barbaricum zeigt eine große Beliebtheit
für dieses Handwaschaccessoire 7 .
Bronzesieb Eggers 160 8 (Abb. 4).
Das Gefäß hat einen halbkugeligen Körper 9 ; die Sieblöcher sind im Boden strahlenartig
(bzw. in Form einer Rosette mit 35 Blättern und einem unverziertem Mittelfeld) angelegt, in
der Wand lässt sich jedoch kein ansprechbares Muster erkennen. Das Bronzesieb ist mit einem
fl achen und am Ende abgerundeten Griff ausgestattet 10 , der einen Meisterstempel trägt.
Die derzeit in der Literatur kursierende Lesung des Stempels „BRISAC“ wurde angeblich von
1
MELJUKOVA 1962. KROPOTKIN 1970, 98 Nr. 851.
2
MELJUKOVA 1962, 199-200 Ris. 2.2. KURČATOV/BUBULIČ 2003, 299 Ris. 6.2.
3
Dm. 9,6 CM.
4
Dm. 29,8 CM.
5
S. Kurčatov und V. Bubulič, die das Grab von Olăneşti neulich überarbeitet und diskutiert haben, vermuten
hier eine katzenartige Gestalt. KURČATOV/BUBULIČ 2003, 299.
6
PETROVSZKY 1993, 114-118 mit Literatur.
7
SEDLMAYER 1999, 61 und Karte 9 mit Fundliste.
8
MELJUKOVA 1962, 197-198 Ris. 2.1. KURČATOV/BUBULIČ 2003, 299-300 Ris. 6.1.
9
Rand-Dm. 17 cm, H. 9 cm. Bei V. Bârcă sind andere Werte angegeben: Rand-Dm. 19 und H. 10,5 cm.
BÂRCĂ 2001, 352.
10
Griff-Länge 22, Bârcă gibt hier „ca 25 cm” an. BÂRCĂ 2001, 352.
– 58 –

B.Grakov vorgeschlagen und blieb in der Fachliteratur ein Unikat 11 . Bei einer genaueren Betrachtung
des Stempels erweist sich diese Lesung jedoch als falsch und inadäquat.
Der Stempel hat eine rechteckige Form und wurde parallel zur Gefäßachse auf der vorderen
Griffseite, ungefähr zwischen den beiden zipfelförmigen Auswüchsen, eingeprägt. Es
ist zu bemerken, dass der Stempel auf der oberen Hälfte tiefer geschlagen wurde, so dass
die oberen Buchstabenhälften viel deutlicher als die unteren vorkommen. Zu lesen sind mindestens
sieben Buchstaben. Der erste Buchstabe erweist sich nicht als „B“, wie bis jetzt behauptet,
sondern als eine Ligatur von „A“ und „P“. Die drei weitere Buchstaben sind relativ
deutlich zu lesen: „R“, „I“, „S“. Zwischen „I“ und „S“ lässt sich ein Punkt vermuten. Es folgen
wahrscheinlich ein „A“ und ein „C“. Am Ende des Stempelfeldes sind noch ein oder zwei ()
Buchstaben eingestempelt gewesen, dessen sichere Lesung bis auf weitere Untersuchungen
bzw. UV-Aufnahmen nicht möglich erscheint. Wahrscheinlich handelt es sich um zwei Buchstaben
„I“, deren obere Serifen/Schraffen teilweise in der rechten Stempelecke zu sehen sind.
Somit kann der Stempel aus Olăneşti als „APRI•SAC[II]“ gelesen werden. Derzeit sind uns
keine Parallelen zu diesem Meisterstempel bekannt.
Nach Meinung von V. Kropotkin ist der Gefäßgriff aus Eisen hergestellt 12 - eine Behauptung,
die, wie es auch dem Foto zu entnehmen ist, ausdrücklich zu verneinen ist 13 . Das Stück
trägt auf der Oberfl äche Spuren von Eisenoxid, ist jedoch aus Bronze hergestellt.
Seit dem ersten nachchristlichen Jh. gehörten Kelle und Sieb zum provinzial-römischen
Trinkgeschirr, wo sie wahrscheinlich für das Filtern und Umfüllen des Weines aus Transportbzw.
Aufbewahrungsbehältern in die Becher eingesetzt wurden. Nach Erkenntnissen von R.
Petrovszky ändert sich die Situation vermutlich Mitte des 2. Jhs. so, dass dieses Gefäßpaar
sich zum „Küchengeschirr“ verwandelt 14 . Das Fundstück aus Olăneşti hat diese Veränderungen
nicht „erlebt“, sondern wurde als Bestandteil des Trinkservices noch am Ende des 1. Jhs.
– wahrscheinlicher noch am Anfang des 2. Jhs. in das Grab beigegeben. Die Tradierung der
Form Eggers 160 bis zum Beginn des 3. Jhs. n.Chr. ist durch mehrere Depotfunde belegt 15 .
Auch im Barbaricum läuft diese Form bis in die Phase C1 fort, was
„nicht eine längere Umlaufzeit zu bedeuten braucht, sondern es kann lediglich anzeigen,
dass die Produktionszeit im Römischen Reich bzw. im provinzial-römischen Gebiet
für einige [Gefäß] Typen lange gedauert hat, länger als eine Periode in der germanischen
Chronologie“ 16
Blechkannen Eggers 128 (Var.) / Raev Typ 2 (Abb. 5)
Unter diesen Begriff fallen die Bronzegefäße, die einen hohen nach oben verengten Hals,
breite fast waagerechte Schultern, einen nach unten konisch zulaufenden Körper und einen
fl achen Boden ohne Standring aufweisen. Die Gefäßgruppe wurde seiner Zeit von B.Raev
behandelt 17 . Aus dem hier besprochenen Grab stammt eine geschmiedete Bronzekanne 18 ,
11
MELJUKOVA 1962, 199. KURČATOV/BUBULIČ 2003, 300. PETROVSZKY 1993, 212 GNr. B.04.01.
12
V. KROPOTKIN (1970, 98 Nr. 851) sah in dem Sieb aus Olăneşti eine Form Eggers 161. KROPOTKIN 1970,
25 Nr. 69.
13
Vgl. auch KURČATOV/BUBULIČ 2003.
14
PETROVSZKY 1993, 101, 123. Vgl. auch Lund-Hansen 2005, 69. Für eine Herstellung der Vertreter dieses
Typs „etwa von der Mitte des ersten bis hin zur Mitte des zweiten Jh. n.Chr.“ hat sich anhand der Funde aus
der Germania Magna H.-U. Voß ausgesprochen. SEYER/VOSS 2002, 367.
15
SEDLMAYER 1999, 93.
16
LUND-HANSEN 1987, 43-44.
17
RAEV 1977. RAEV 1978, 616-617.
18
H. 32 cm, Dm. 17, 5 cm (an den Schultern), Boden-Dm. 10 cm. MELJUKOVA 1962, 200-201 Ris. 4. .
KURČATOV/BUBULIČ 2003, 300 Ris. 5.1. Vgl. auch KROPOTKIN 1970, 24 Nr. 30. sowie RAEV 1977, 160
Anm. 33.
– 59 –

deren hoher und enger Hals in einer kleeblattförmigen Mündung mit Bronzedeckel endet. Dieser
ist mit einem Scharnier auf den Henkel fi xiert und trägt oben eine zoomorphe Figur (Ente
!). Der Henkel ist separat gegossen und am Hals genietet. Nach oben hin besitzt der Henkel
einen gebogenen Fortsatz, der als Daumenplatte diente. Im unteren Teil ist der Henkel mit einer
blattförmigen Attache versehen, die laut A. Meljukova an die breite Gefäßschulter gelötet
worden war 19 . Der Boden ist fl ach und ohne Fuß bzw. ohne Standring.
Es ist festzustellen, dass das Gefäß von Olăneşti keine waagerecht-, sondern im Winkel
abgesetzte Schulter besitzt. In dieser Ausführung unterscheidet sich die hier besprochene
Blechkanne sowohl von dem Typ Raev I (Wehringen) als auch von dem Typ Raev II (Straldža) 20 .
In mehreren bisherigen Publikationen wurde das Gefäß von Olăneşti unkritisch mit dem Typ
Raev II identifi ziert 21 .
Was mögliche Produktionszentren dieser Gefäßform betrifft, schließt Raev nicht aus,
dass die Hersteller in der Provinz Thrakien ansässig waren und schlägt sogar die Bezeichnung
„thrakisch“ oder „thrakisch-römisch“ vor 22 . Die Annahme basiert auf das zahlreiche Vorkommen
ähnlicher Gefäße in Moesia Inferior und Thrakien. Die Umlaufszeit dieser Blechkannen
wird vom selben Autor mit der Angabe „2.-3. Jh. n. Chr.“ defi niert 23 .
Über die Funktion der kaiserzeitlichen „Blechkannen“ wurden unterschiedliche Meinungen
geäussert: A.Radnóti hielt sie für Öl-Behälter, H. v. Petrikovits sprach sie dagegen als
Weinkannen an 24 . Diese Gefäßart ist aber nichts anderes als eine Form des antiken „Wasserkochers“.
Dafür sprechen sowohl die Kalksteinablagerungen auf dem Boden einiger bekannten
Exemplare als auch die oben erwähnte Besonderheit, wonach der Henkel am Gefäßbauch
nicht fest genietet oder gelötet war, um die Wärmeweiterleitung zu verhindern. Trotz der unterschiedlichen
Positionen in der Fachliteratur möchte ich die Blechkanne von Olăneşti als Teil
des Trink- bzw. Kochgeschirrs zurechnen.
Widderförmiges Kännchen
Bei diesem Gefäß handelt es sich um eine tiergestaltige Reliefkanne (Abb. 6). Das dargestellte
Tier (Widder/ Schaf) liegt auf einem quaderförmigen unverzierten Sockel. Der Kopf
ist gerade ausgerichtet und hat eine Eingusstülle mit nach außen angebrachten verdicktem
Rand. Der Henkel setzt am Hals des Tieres an und endet in seinem Kreuzbereich. Im hinteren
Teil ist der Henkel mit einer zusätzlichen Stütze verstärkt. Am Übergang zum Sockel zeichnen
sich die Schenkel des Tieres ab. Die Brust ist leicht herausgedrückt, der Rücken – eingesunken.
Tordierte Hörner fassen die Ohren ein. Das Fell wurde mittels plastischer Lockenkringel
dargestellt 25 .
Das Stück wurde aus zwei in Matrizen hergestellten Einzelhälften zusammengesetzt.
Die Verbindungsnaht wurde nachgeglättet und ist daher kaum sichtbar. Der Henkel wurde separat
hergestellt und auf die zusammengesetzte Tierfi gur angesetzt. Die Verbindungsstellen
wurden zusätzlich nachgeglättet. Auch separat wurde der leicht gewölbte Sockelboden hergestellt.
Ein rot-brauner Überzug bedeckt die Gefäßoberfl äche; auf dem Boden ist er jedoch nur
teilweise erhalten.
Die Kanne hat ihre Vergleichsstücke in den Reliefgefäßen der sog. „Oinophoren“, die
erstmals im hellenistischen Knidos hergestellt wurden, um schließlich in anderen Regionen
19
MELJUKOVA 1962, 200. Nach Auskunft von R.Petrovszky, wird die Attasche an der Schulter weder gelötet
noch genietet, um die Weiterleitung der Wärme vom Gefäßkörper zum Henkel zu verhindern.
20
RAEV 1977.
21
BÂRCĂ 2001, 347. KURČATOV/BUBULIČ 2003, 300. SIMONENKO 1998, 69.
22
RAEV 1978, 617.
23
RAEV 1977, 158. RAEV 1978, 617.
24
NUBER 1972, 131-132.
25
Zur Dimensionen des Gefäß siehe die Fundliste im Anhang.
– 60 –

nachgeahmt zu werden 26 . In diesen Werkstätten wurden mit gleicher Technik sowohl ähnliche
Kannen als auch andere Gattungen der Reliefkeramik, vor allem Lampen, hergestellt.
Auf Knidos beginnt die Produktion angeblich während hellenistischer Zeit und wird bis in die
Spätantike weitergeführt 27 . Leider wurde aus dieser Fundstelle kein einziges Gefäß dieser
Form veröffentlicht (!). Verwandte und ähnliche Gefäße sind jedoch aus verschiedenen Gebieten
der antiken Welt bekannt 28 .
Wie aus der beiliegenden Fundliste ersichtlich wird (vgl. Abb. 7-11), sind die Funde in
den Gebieten um das Mittelmeer (Griechenland, Kleinasien, Israel, Ägypten, Tunesien, Spanien,
Süditalien) verbreitet 29 . Sie kommen ebenso im Theiß- und Donaugebiet vor 30 . Auch in
römischen Oltenien 31 und im benachbarten Barbaricum südlich der Karpaten (Sammlung des
Bezirksmuseums in Piteşti) 32 konnte diese Keramikgattung identifi ziert werden. Eine große
Gruppe entsprechender Gefäße ist im nördlichen Schwarzmeergebiet bekannt, wo sich ein
interessantes Verbreitungsbild dieser Funde abzeichnet. Diese konzentrieren sich nämlich
einerseits in den antiken Städten (Tyras, Nikonium, Olbia, Chersonessos, Pantikapaion), anderseits
kommen sie in den Körpergräbern vor, die an den großen Wasserstraßen dieser
Region liegen (Olăneşti – am Nistru, Balki-Nosaki – am Dnepr, Rostov-am-Don und Kobjakovo
– am Don, Tbilisskaja - am Kuban’). Das Verbreitungsmuster und vor allem die besondere
Fundanhäufung in Olbia (mind. zehn Exemplare) lassen die Annahme zu, dass die Gefäßart
in einer Töpferwerkstatt jener Stadt hergestellt worden sein könnte, oder aber Olbia knidische
Keramikerzeugnisse im großem Umfang importierte. Möglicherweise deutet sich hier eine
Vermittlerrolle im Handel der Nordschwarzmeerstädte mit Kleinasien an. In das Schwarzmeergebiet
wurden auch andere Formen der in dieser Technik hergestellten Gefäße eingeführt, die
der „Oinophoren“-Gruppe zu zurechen sind, wie etwa Relieffl aschen 33 oder zoomorphe und
anthropomorphe Reliefgefäße 34 .
Der Fund einer Töpfermatrize aus Brigetio spricht für eine Herstellung der widderformigen
Kanne in einer Werkstatt aus dem Töpferviertel Kurucdomb 35 . Ein niedriger Gefäßsockel,
wie ihn die Funde von Hajdúvid-Hajdúböszörmény und Sopron aufweist, dürfte ein Merkmal
der Gefäße aus dem mittleren Donau-Gebiet sein und mag auf eine Ableitung von „Magenta
Ware“-Formen hindeuten.
Über den Produktionsort der Widderkanne aus der Sammlung „Muzeul Judeţean Argeş”
lassen sich derzeit keine sicherer Anhaltspunkte gewinnen. Die Hypothese von D. Măndescu,
dass das Fundstück aus dem Bezirksmuseum Argeş im nördlichen Schwarzmeergebiet hergestellt
wurde, erscheint mir wenig begründet 36 . Interessant ist in diesem Zusammenhang der
Fund aus Cioroiu Nou in Oltenien. Hier konnte der Ausgräber D. Bondoc ein Gefäßfragment
entdecken, bei dem keine Reste vom Sockelboden erhalten waren. Dies lässt die Annahme
zu, dass dieses nicht fertiggestellte Gefäß direkt am Ort produziert sein könnte.
Das Gefäß von Raqqada ist nach der Überzeugung von J. W. Salomonson eine provinzial-römische
lokale Herstellung des so genannten „El Aouja“ Typs 37 . Der Form nach weist das
26
Siehe zu dieser Gefäßart – MANDEL 1988.
27
MANDEL 1988, 116-117, 126-133.
28
Vgl. Fundliste im Anhang. Als weitere Entsprechungen sind die Gefäße der so genanten „Magenta Ware“ zu
erwähnen, die in Campanien im 2. und 1. Jh. v. Chr. hergestellt wurden – HIGGINS 1976.
29
MANDEL 1988, 116-117. SOROKINA 1997, 30-31.
30
BÓNIS 1977, 122, 124 Abb. 11. ISTVÁNOVITS 1997-1998.
31
D.BONDOC, „New archaological Research at Cioroiu Nou“ – Vortrag in der Römisch-Germanischen Kommission,
Frankfurt am Main, am 24 April 2007.
32
MĂNDESCU 2005, 84-87.
33
VAULINA 1959. Vgl. auch MANDEL 1988, 100-105.
34
KOŠELENKO/KRUGLIKOVA/DOLGORUKOV 1984, 230-231, 337 Tabl. CXLV-CXLVI. SOROKINA 1997 64-
70 Tabl. I-VII.
35
BÓNIS 1977, 123-124.
36
MĂNDESCU 2005, 84.
37
SALOMONSON 1968, 138.
– 61 –

Stück viele Ähnlichkeiten mit der Reliefkanne aus Tyras auf – beide Gefäße haben eine mittig
am Rücken des Tieres angebrachte Eingusstülle 38 .
Die vorgelegten Reliefkannen sind in der Ausformung und in der Größe nicht einheitlich.
T. Prochorova und V. Guguev erkannten anhand der Größe und äußeren Ausformung zwei
Gruppen widderförmiger Reliefkannen: erstens große Gefäße mit weitgehend naturalistisch
dargestellten Körperzügen und zweitens kleinere Gefäße, die eine vereinfachte Darstellung
des Tieres bzw. des Felles aufweisen. Diese Typologie deckt sich zum Teil mit jener von A. Simonenko,
der zusätzlich Veränderungen an der Henkelform beobachtete. Eine breitere Untersuchung
der Gefäßart führte N. Sorokina anhand des Materials aus dem nördlichen Schwarzmeergebiet
durch. Sie konnte in ihrer Studie Funde aus elf Fundstellen berücksichtigen. Die
herausgearbeitete Typologie basiert auf der Analyse folgender Merkmale: der Sockelform, des
Henkels, des Halses, der Darstellungsform des Fells sowie der Position des Tieres (liegend,
stehend, etc.). Anhand dieser Kriterien konnte die Autorin eine Einteilung der über 20 ihr bekannten
widderförmigen Reliefgefäße in sieben typologische Gruppen vornehmen(!) 39 .
Bei der Datierungsfrage der Gefäßgruppe wird eine wichtige Rolle dem Kännchen aus
Olăneşti zugesprochen. Das Gefäß wurde 1962 – in der ersten Publikation – in den Zeitraum
des „2. oder 3. Jhs. n. Chr.“ datiert 40 . Fast 40 Jahre später erfolgte eine neue Überprüfung
dieser Datierung. Sie ergab nun, dass der Fundverband Ende des 1. bis zum Anfang des 2.
Jh. n.Chr. zusammengestellt wurde 41 . Der Grund dieser Umdatierung ist, wie A. Simonenko
vermerkte, die Datierung der emaillierten Scheibenfi bel bzw. der Metallgefäße aus diesem
Grab, deren aktive Umlaufszeit nicht später als in das zweite Viertel des zweiten Jhs. n.Chr.
anzusetzen ist. Diese These wurde zuletzt durch die erneute Publikation des Komplexes bestätigt.
Das Grab datiert also an das Ende des 1. – Anfang des 2. Jhs. n.Chr. 42 .
Es stellt sich nun die Frage, ob sich auch die anderen Exemplare dieser Gefäßart ebenfalls
so eng datieren lassen Die von A. Simonenko durchgeführte Untersuchung zur Chronologie
dieser Gefäßform aus den sarmatischen Gräbern zeigte, dass die von ihm defi nierten
typologischen Gruppen auch in chronologischer Hinsicht relevant sind. Danach ist die erste
Gefäßgruppe (relativ große Gefäße, bandförmiger Henkel mit Stütze, Eingusstülle am Kopf,
realistische Darstellung des Felles) ein so genannter „chronologischer Indikator“ für den Zeitraum
des 1. Jhs. und des Anfangs des 2. Jhs. n. Chr. Seine Annahme basiert auf der relativ
engen Datierung der Funde jener Gräber, die mit dem Horizont „Mocra – Sokolova Mogila u.
ä.“ 43 und teilweise mit der so genannten „mittelsarmatischen Zeit“ zu verbinden sind 44 .
Die zweite Gruppe (kleinere Gefäße, Wulsthenkel, stilisierte und schematische Darstellung
der Körperteile) gehörte – laut Simonenko – in die zweite Hälfte des 2. – 3. Jh. n. Chr. 45 .
Eine ähnliche Datierung beider Gruppen haben auch T. Prochorova und V. Guguev vorgeschlagen
46 . Die relativ unscharfe Ansprache dieses Zeitabschnitts entspricht leider dem gegenwärtig
unzureichenden Forschungsstand der ost- und südost-europäischen Chronologie
der früheren und mittleren Kaiserzeit 47 .
38
SOROKINA 1997, 29 RIS. 19.14.
39
SOROKINA 1997, 28-36.
40
MELJUKOVA 1962, 207.
41
SIMONENKO 1998.
42
KURČATOV/BUBULIČ 2003.
43
Zu diesem Horizont der reich ausgestatteten Körpergräber aus der Zeit um die Wende von 1. zum 2. Jh.
n.Chr. siehe zuletzt KAŠUBA/KURČATOV 2005, 161-162.
44
SIMONENKO 2004, 140-149.
45
SIMONENKO 1998, 73.
46
PROCHOROVA/GUGUEV 1992, 158. In dieser Publikation wurde das Gefäß aus Olăneşti aufgrund der alten
Datierung der emaillierten Scheibenfi bel, in das 2. – 3. Jh. n. Chr. datiert, obwohl nach formalen Kriterien
dieses Gefäß sicher in die von den Autoren defi nierten erste Gruppe einzuordnen ist. Vgl. auch SOROKINA
1997, 30. SIMONENKO 1998, 70.
47
Siehe dazu neulich auch. BÂRCĂ 2006, 23-36.
– 62 –

Die Gefäße des Mitteldonaugebiets bilden möglicherweise eine lokale Produktion, wie
es vor allem die Töpfermatrize aus Brigetio belegt 48 . Sie datieren aller Wahrscheinlichkeit nach
in die mittlere Kaiserzeit, vergleichbar dem im Barbaricum entdeckten Körpergrab aus Hajdúvid-Hajdúböszörmény
49 . Das Fundstück aus Ciorou Nou wurde aus den unteren Verfüllungsschichten
des Umwehrungsgrabens geborgen. D. Bondoc, der Ausgräber von Ciorou Nou,
weist diese Schicht in die Mitte des 3. Jh. n. Chr. 50
Wie bereits erwähnt, erstreckt sich die knidische Produktion der „Oinophoren-Ware“ angeblich
von der hellenistischen Zeit bis in die Spätantike 51 . Für die Gefäße aus Piteşti, Bursa
52 und dem „nördlichen Kleinasien“ (Sammlung Löffl er, Köln) 53 ist eine Datierung aus dem
Kontext heraus leider nicht möglich. Das Gleiche gilt für das Gefäß aus der Sammlung Steger
Zürich, das aus Ägypten stammen soll 54 . Die Kanne aus Raqqada ist eine Produktion aus der
Mitte des 3. Jhs. n. Chr. 55
Für vergleichbare Gefäße der so genannten „Magenta“–Ware des 2.-1. Jhs. v.Chr. gilt
eine Verwendung als Filter- und Füllgerät für Lampenöle als gesichert 56 . Für diese Bestimmung
ist die enge Ausgusstülle, wie beim Gefäß aus der Sammlung Kropatscheck, maßgebend 57 .
Die Funktion der widderförmigen Gefäße wurde in der Fachliteratur oft mit einer Nutzung
als Weinkännchen verbunden, obwohl dies nur eine reine Vermutung gewesen ist, die
sich auf keine Materialuntersuchungen stützt. Die Verwendung als Lampenölbehälter halte ich
bei fehlender Ausgusstülle auch für problematisch. Nicht auszuschließen ist meiner Meinung
nach die Verwendung dieser verschließbaren Gefäße als Unguentaria bzw. als Behälter für
Aromastoffe, Parfüme oder andere nicht trinkbare Flüssigkeiten.
Bei der Diskussion über die Funktion der widderförmigen Kännchen ist auch der kultische
Bereich zu bedenken, denn die Rolle des Widders bzw. des Schafes war in den religiösen Vorstellungen
der Mittelmeervölker groß. Diese Tiere galten als Verkörperung der Fruchtbarkeit
sowie als beliebtes Opfertier zahlreicher Gottheiten des griechisch-römischen Pantheons 58 .
Bei der Betrachtung des heutigen Forschungsstandes zur Funktion und Deutung dieser Gefäßform
lässt sich jedoch feststellen, dass in der Fachliteratur mehrere Interpretationsansätze
existieren.
Die Vertreter der Klassischen Archäologie sehen in diesen Gefäßen einen Ausdruck mediterraner
bzw. griechisch-römischer, unter Einfl uss orientalischer Kulte entstandener Religionsvorstellungen
59 .
In der osteuropäischen und teilweise mitteleuropäischen Vor- und Frühgeschichte (Russland,
Ukraine, R. Moldau und Ungarn) werden diese Funde dagegen ausschließlich mit der
sarmatischen Bevölkerung in Verbindung gebracht und ihre Deutung aus den Traditionen der
iranischen Völker hergeleitet. Die Sarmaten, die ihren Verstorbenen Reliefgefäße in Widderform
ins Grab gelegt haben, hatten eine Vorliebe für diese Gefäßform 60 . Aber die ausschließlich
in den Provinzen nachgewiesene Produktion, die zahlreiche Präsenz des Widdermotivs in
48
BÓNIS 1977, 124 Abb. 11.
49
ISTVÁNOVITS 1997-1998.
50
Freundliche Mitteilung von Dorel Bondoc, Craiova/Rumänien.
51
MANDEL 1988, 116-117, 126-133.
52
MANDEL 1988, 212, 213 ANM. 1549 und 1555.
53
LA BAUME/SALOMONSON 1976, 84-85 309-310. Vgl. auch MANDEL 1988, 213 Anm. 1554.
54
BLOESCH 1974, 18 Nr. 108.
55
SALOMONSON 1968, 138.
56
R. Higgins benutzt den Ausdruck „lamp-fi lter“ bzw. „fl ask for lamp oil“. Vgl. HORNBOSTEL 1980, 225.
57
HORNBOSTEL 1980, 224 Kat. Nr. 128.
58
Vgl. PETERS 1998, 92-93.
59
Vgl. MANDEL 1988, 214. SOROKINA 1997, 28-31.
60
Vgl.: BIDZILJA/BOLTRIK/MOZOLEVSKIJ/SAVOVSKIJ 1977. BUJSKIH 1982. GUŠČINA/ZASECKAJA 1994.
ISTVÁNOVITS 1997-1998. KURČATOV/BUBULIČ 2003. MELJUKOVA 1962. PROCHOROVA/GUGUEV 1992.
– 63 –

der Ikonographie der Antike (besonders in der hellenistischen und kaiserzeitlichen Gefäßproduktion
aus Keramik, Glas oder Metall), sowie der Glanztonüberzug nach provinzial-römischer
Herstellungstechnik – schließen eine direkte und unmittelbare „Beteiligung“ dieser nomadischen
Bevölkerung bei der Entwicklung der Form eher aus.
Dass das ikonographische Motiv des Widders weit verbreitet war, bezeugen nicht zuletzt
einige lokale Imitationen jenseits des römischen Limes. In der Großsiedlung von Răcătău
am Siret wurden Keramikgefäße entdeckt, deren Form und Deutung an die widderförmigen
Reliefgefäße der Magenta- bzw. „Oinophoren“-Gruppe anknüpfen 61 . Es handelt sich um einen
quaderförmigen Keramikbehälter mit trichterförmiger Eingusstülle 62 . Die Ausgusstülle befi ndet
sich auf der vorderen Seite des Behälters und ist noch in der Antike abgebrochen. Auf der
vorderen oberen Quaderseite ist eine plastische Darstellung eines Widderkopfes sowie auf
der Hinterseite der mit einem Sieb versehene Einguss angebracht. Trotz zahlreicher Unterschiede
zu den Gefäßen der „Magenta“–Ware bzw. der „Oinophoren“-Gruppe lässt sich in
diesem handgeformten Behälter das gleiche ikonographische Motiv des Widders erkennen.
Es lässt sich festhalten, dass die befestigte Siedlung Răcătău weder einer sarmatischen noch
einer provinzial-römischen Bevölkerung angehörte 63 . Zur Bestätigung der Funktionalität dieser
handgemachten Behälter könnte auch die Tatsache beitragen, dass der Einguss mit einem
Sieb versehen ist, so wie wir es von den „Oil-Filters“ der Magenta-Gefäße kennen 64 . Der Form
halber sei darauf hingewiesen, dass der Ausgräber diese Gefäße als Kultgeräte deutete, ohne
eine konkrete Verwendungsart vorzuschlagen 65 .
Eine weitere angebliche Imitation eines widderförmigen Kännchen stammt aus dem Gräberfeld
von Nejzac, deren Gestalt mit der hier besprochenen Keramikform nur sehr oberfl ächig
verbunden ist 66 und kann, wie in der Literatur bereits angemerkt, nicht mit der Oinophoren-
Gruppe verglichen werden 67 .
Abschließende Bemerkungen zu den Gefäßbeigaben von Olăneşti
Die Beigabe der provinzial-römischen Metallgefäße kann entweder mit Trinkgebräuchen
als auch mit sakralem Händewaschen in Verbindung gebracht werden. Anders als im mitteleuropäischen
Germanien lassen sich die Bronzegefäße aus dem Grab von Olăneşti nicht zu einem
Service (z.B. Kelle/Sieb) gruppieren. Auch die widderförmige Kanne von Olăneşti gehört
zu einer Fundgattung, die sowohl diesseits als auch jenseits der römischen Reichsgrenzen
vorkommt. Sie ist Teil einer Keramikgruppe provinzial-römischer Herstellung, die in verschiedenen
Töpferwerkstätten produziert wurden. Diese Gefäße führen eine lange mediterrane
und griechisch-hellenistische Tradition fort. Ursprünglich wurden sie als Ölbehälter hergestellt.
Eine solche Funktion ist im „barbarischen“ Kontext jedoch fraglich, da aus jenen Gräbern
keine Lampenfunde bekannt sind, die einen Lampenfüller benötigen würden 68 . Eine Grabbeigabe
als Behälter für trinkbare oder untrinkbare (z. B. Parfüme) Flüssigkeiten ist daher nicht
61
CĂPITANU 1986-1987, 77-78, 89 Fig. 2a-b. Der Tafelteil der Publikation lässt viele Fragen bezüglich des
Aussehens dieses Gefäßes offen. Eine brauchbare Farbfoto wurde erst Jahre später, anlässlich der Ausstellung
„I Daci“ 1997 in Florenz veröffentlicht – POPESCU 1997, 339 Nr. 784. Zeichnungen dieses Gefäßes
wurden auch von V. Sârbu und G.Florea veröffentlicht. SÎRBU 1995, 196 Fig. 3. SÎRBU/FLOREA 1997, 213
Fig. 74. SÎRBU/FLOREA 2000, 178 Fig. 62.1.
62
H. 12 cm, L. 13 cm, B. 8 cm.
63
Diese am Siret gelegene befestigte Großsiedlung wurde von V. Căpitanu über mehrere Grabungskampagnen
hinweg untersucht. Eine abschließende Publikation der Grabungsergebnisse steht noch aus.
64
HIGGINS 1976
65
CĂPITANU 1986-1987, 77-78.
66
Vgl. ŽURAVLEV 2000, 382 RIS. 1.1.
67
ŽURAVLEV 2000.
68
Für die Verbreitungsmuster kaiserzeitlicher Lampen im europäischen Barbaricum siehe KREKOVIČ 1996.
Vgl. auch POPA/MUSTEAŢĂ 2006.
– 64 –

auszuschließen. Die Vorliebe für die widderförmigen Kännchen, die in den sog. sarmatischen
Körpergräbern besonders zum Ausdruck kommt, steht mit den religiösen Vorstellungen dieser
Bevölkerungsgruppe in engem Zusammenhang. Die Behauptung, diese plastischen Widderbzw.
Schafdarstellungen des mediterranen und pontischen Raumes seien unter dem Einfl
uss der alt-iranischen Religionsvorstellungen entstanden, besitzt jedoch keine nachprüfbare
Grundlage. In dem Grab von Olăneşti zeugt das widderförmige Gefäß von einer besonderen
sozialen Stellung des hier begrabenen Kriegers und weniger von seinen religiösen Vorstellungen.
Durch die Zusammensetzung der Gefäß- und restlichen Fundbeigaben wird dieser Tote
aus der gesamten Masse der Bestattungen dieser Zeit herausgehoben.
Nach der vorangegangnen Untersuchung lässt sich feststellen, dass die hier besprochenen
provinzial-römischen Gefäße für die Datierung der Grablege von Olăneşti benutzt werden
können. Demnach scheint der Schluss erlaubt, dass die Beisetzung des Mannes in diesem
Grab spätestens im ersten Drittel des 2. Jhs. n.Chr. erfolgte 69 .
Historisch gesehen handelt es sich um die Zeit, in der die römische Imperialmacht den
Schwerpunkt seiner auswärtigen Politik noch an der unteren Donau setzte. Es lässt sich derzeit
noch nicht feststellen, ob der auffallend hohe Zufl uss der provinzial-römischen Güter aus
dieser Zeit (vornehmlich Gefäße) von Handelskontakten oder von kriegerischen Auseinandersetzungen
mit den nördlichen Nachbarn zeugt. Die Inventare der reichen Körpergräber aus
dem Gebiet nördlich der unteren Donau weisen auf rege Kontakte mit der römischen Welt hin.
Es bleibt jedoch noch zu klären, ob diese in der unruhigen Zeit der römischen Offensive an
der unteren Donau und in Dakien oder erst während der anschließenden friedlichen Phase
möglich gewesen sind.
Fundliste der widderförmigen Reliefgefäße:
FO: Olăneşti, Raion Ştefan-Vodă, R. Moldau. VO: Nationalmuseum für Archäologie und
Geschichte von Moldova, Chişinău. Lit.: MELJUKOVA 1962, 201 Ris. 5. Vgl. auch KURČATOV/
BUBULIČ 2003, 293 Ris. 5.2. Anm.: H. 27,5 cm, L. 18,5 cm, Dm. der Ausgusstülle 4,5 cm.
Männergrab. Nachbestattung in einem vorgeschichtlichen Grabhügel.
FO: Parutino (antike Olbia), Rajon Očakov, Oblast’ Nikolaev, Ukraine. VO: Slg. Akad.
Kunstmuseum Bonn, Inv. 282. Lit.: LOESCHCKE 1891, 19 Nr. 4. Vgl. auch MANDEL 1988,
Taf. 33. 1. Anm.: H. 18,5 cm, L. cm, B. cm.
FO: Parutino (antike Olbia). VO: ehem. Slg. A. Vogell, Karlsruhe. Lit.: BOEHLAU 1908, Taf.
VIII. 15. Anm.: H. 11,1 cm. Die Beine des Tieres sind „im Stehen“ in Relief auf der Sockelwand
dargestellt.
FO: Parutino (antike Olbia). VO: ehem. Slg. A. Vogell, Karlsruhe. Lit.: BOEHLAU 1908,
Taf. VIII. 16. Anm.: H. 24,5 cm
FO: Parutino (antike Olbia). VO: ehem. Slg. A. Vogell, Karlsruhe. Lit.: BOEHLAU 1908, Taf.
VIII. 17. Anm.: H. 18,5 cm. Auf dem Sockel seitlich eine Inschrift: AAEΞIAC , vorne ein Graffi to
„N“ und ein „Dreizack“ darunter.
FO: Parutino (antike Olbia). VO: Museum Odessa. Lit.: DEREVICKIJ/PAVLOVSKIJ/
ŠTERN 1898, Tabl. XVI.3. Anm.: H. 9,7 cm, L. 8 cm. Sockel-L. 5 cm. Dem Museum wurde das
Stück von General Berthier de Lagarde 1893 geschenkt.
FO: Parutino (antike Olbia). VO: Museum Odessa. Seit 1895. Lit.: DEREVICKIJ u. a.
1898, Tabl. XVI.4. Anm.: H. 16,5 cm, L. 15,5 cm, Sockel-L. 10,5 cm.
69
KURČATOV/BUBULIČ 2003. Dagegen Simonenko, der für eine spätere Datierung plädiert und spricht über
eine Datierung „nicht später als die Mitte des 2. Jhs. n.Chr.“ SIMONENKO 1998, 72.
– 65 –

FO: Parutino (antike Olbia). VO: Staatl. Eremitaže, St. Petersburg. Lit.: FARMAKOVS-
KIJ 1906, 142 Ris. 89. Anm.: Grabfund. Grabkammer (Nr. 105) mit drei Körperbestattungen.
FO: Parutino (antike Olbia). VO: Staatl. Eremitaže, St. Petersburg. Lit.: Slučajnye
nachodki 1898, 139-140 Ris. 489. Vgl. auch KROPOTKIN 1970, 179 Nr. 667 Ris. 38.5. Anm.:
H. ca. 19 cm, L. ca. 17 cm.
FO: Parutino (antike Olbia). VO: Staatl. Hist. Museum Moskau, Slg. Buračkov (Inv.
11685; 11364). Lit.: SOROKINA 1997, 36 Ris.24 (4. Zeile), 73-74 Nr. 5-6.
FO: Parutino (antike Olbia). VO: Staatl. Eremitaže, St. Petersburg. Inv. Ol, 14797. Lit.:
KROPOTKIN 1970, 82 Nr. 669. Anm.: Angeblich nur Fragmente des hinteren Gefäßteils, keine
Abbildung bekannt.
FO: Širokaja Balka, Belozerskij Rajon, Oblast‘ Cherson, Ukraine. Fundstelle „Zolotoj
Mys“. Lit.: ZUBAR‘ 1981. Vgl. auch GAVRILJUK/ZUBAR‘ 1983, 110 Ris. 3. 3. Anm.: H. mind.
26 cm, L. ca. 25 cm. Siedlungsfund.
FO: Belgorod-Dnestrovskij, (antike Tyras), Rajon Belgorod-Dnestrovskij, Oblast’ Odessa,
Ukraine. VO: Museum Odessa. Lit.: KLEJMAN 1985 60-61 Fig. 1. Anm.: H. 17 cm, L.
27 cm, B. 10 cm. Auf dem Boden eine griechische vor dem Brennen eingeritzte Inschrift:
ΚΕΡΔωΝΑC.
FO: Belgorod-Dnestrovskij, (antike Tyras), Rajon Belgorod-Dnestrovskij, Oblast’ Odessa,
Ukraine. VO: Museum Odessa (). Lit.: FURMAN’SKA 1957, 88-89 Tabl. I. 12. Anm.:
Fragmente.
FO: Roksolany (antike Nikonium), Rajon Beljaevka, Oblast’ Odessa, Ukraine. VO: Museum
Odessa (). Lit.: SEKERSKAJA 1984, 134, Ris. 3.4. Anm.: Siedlungsfunde, mind. 4
Fragmente.
FO: Sevastopol’ (antike Chersonessus), Krimrepublik, Ukraine. Lit.: KROPOTKIN 1970,
80 653. Vgl. KLEJMAN 1985, 60-61. Vgl. auch KLENINA 2003, 227 Fig. 6.2. Anhand der letzten
Publikationen scheint dieses Gefäß zum Körpergrab 113a der Nekropole bei „Sovchoz
10“ in der Nähe der antiken Stadt gehört zu haben - STRŽELECKIJ/VYSOTSKAJA/RYŽOVA/
ŽESTKOVA 2005, 219 Tab. 15.75. Für eine spezielle Untersuchung des Gefäßes siehe jüngst
VYSOTSKAJA/ŽESTKOVA 1999, 34-35. Anm.: Anzumerken ist der relativ niedrige Gefäßsokkel.
Auf dem Boden ist eine eingeritzte Inschrift ΣΙΜΩΝ vorhanden.
FO: Sevastopol’ (antike Chersonessus), Krimrepublik, Ukraine. Lit.: KLENINA 2003,
227 6.1. Anm.: Anzumerken ist der relativ niedrige Gefäßsockel
FO: Kerč (antike Pantikapaion), Krimrepublik, Ukraine. Lit.: KLEJMAN 1985, 61 Fig. 3.
Vgl. auch KROPOTKIN 1970, 80 647.
FO: Balki, Rajon Vasil’evskij, Obl. Zaporož’e, Ukraine. Fundstelle „Nosaki“. Lit.: BIDZIL-
JA u. a. 1977, 138 Ris. 32. 7. Anm.: H. 15 cm, L. 18 cm, Dm. der Ausgusstülle 2,5 cm. Sockelgröße:
L. 8,5 cm, B. 4,5 cm, H. 4 cm. Frauenbestattung 1 im Grabhügel 12.
FO: Rostov-am-Don, Oblast’ Rostov, Russland. Lit.: VOLKOV/GUGUEV 1986, 73-74
Pl. 52.4. Anm.: H. ca. 11 cm, L. ca. 9 cm. Katakombengrab.
FO: Kobjakovo, Vorort der Stadt Rostov-am-Don, Oblast’ Rostov, Russland. VO: Museum
Taganrog, Inv. KP-12117/95 A 1910. Lit.: PROCHOROVA/GUGUEV 1992, 145 Ris. 3.16.
- PROCHOROVA 2003, 160 140. Anm.: H. 24,2 cm, L. 20,8 cm, B. 10,8 cm. Reich ausgestattetes
Frauengrab im Grabhügel 10.
FO: Tbiliskaja Stanica, Kraj [Region] Krasnodar, Russland. VO: Staatl. Hist. Museum
Moskau, Inv. 48478. Lit.: VESELOVSKIJ 1903, 67 Ris. 136. GUŠČINA/ZASECKAJA 1994, 55 Nr.
227. Vgl. auch SOROKINA 1997, 73 Nr. 4. Anm.: H. 27,5 cm, L. 25 cm, Sockel: 9,8 x 19,3 x
6,7 cm. Katakombengrab.
– 66 –

FO: unbekannt. VO: Bezirksmuseum Argeş, Piteşti Rumänien, Inv. I.V. 2696. Lit.:
MĂNDESCU 2005, 84-87 Fig. 3. Anm.: H. 16,4 cm, L. 15,2 cm, B. 7,8. Sockel: L. 7,5 cm, B. 6
cm. Angeblich Siedlungsfund 70 .
FO: Cioroiu Nou, Judeţul Dolj, Rumänien. VO: Oltenien Museum Craiova, Inv. 51568.
Lit.: unpubliziert. Freundliche Mitteilung D. Bondoc, Craiova. Anm.: erhaltene: H. 10 cm, L. 12
cm, B. 6,3 cm.
FO: Hajdúvid, Gemarkung Hajdúböszörmény, Komitat Hajdú-Bihar, Ungarn. VO: Hajdúsagi
Múzeum, Hajdúböszörmény, Ungarn. Lit.: ISTVÁNOVITS 1997-1998, 138 Abb. 3. Anm.:
H. 19,3 cm, L. 24,8 cm, B. 8,6 cm. Grabfund. Körperbestattung.
FO: Komárom (antike Brigetio), Komitat Komárom-Esztergom, Ungarn. VO: Nationalmuseum
Budapest, Inv. 15.1934.15. Lit.: BÓNIS 1977, 124 Abb. 11. Anm.: Töpfermatrize. Erhaltene
Höhe 18,5 cm, B. 14 cm. Der Henkel wird hier mit dem Körper zusammen gepresst.
FO: Komárom (antike Brigetio), Komitat Komárom-Esztergom, Ungarn. VO: Kállay-Slg.
Brigetio/Komárom. Lit.: BÓNIS 1977, 124.
FO: Sopron 71 , Komitat Györ-Moson-Sopron, Ungarn. VO: Zettl–Sammlung. Sopron. Lit.:
BÓNIS 1977, 124.
FO: Torone, Griechenland. VO: Arch. Nationalmuseum Tessaloniki. Lit.: KARAMANOLE-
SIGANIDOU 1968. Für eine Umzeichnung der Fotoabbildung vgl. TORTORICI 1981, Tav. 120.
FO: Bursa (). VO: Museum Bursa. Lit.: MANDEL 1988, 213 Anm. 1555. Anm.: 2 Ex.
FO: Kadıköy (antike Chalkedon/Kalchedon) Istanbul, Turkey. VO: Akad. Kunstmuseum
Bonn, Inv. 1017. Lit.: MANDEL 1988, 212 Anm. 1547 Taf. 33.2. Anm.: H. 20,9 cm. Die Füße
des Tieres sind im Relief bis zum Gefäßboden dargestellt.
FO: Knidos, Turkey. VO: British Museum. Lit.: MANDEL 1988, 256 Kat. 258-281. Anm.:
Über 24 Ex., o. Abbildungen.
FO: Nördliches Kleinasien (). VO: Slg. Löffl er / Köln. Inv. K 14, K 15. Lit.: LA BAUME/
SALOMONSON 1976, 84-85 309-310. - MANDEL 1988, 213 Anm. 1554. Anm.: 2 angeblich
gleich aussehende Exemplare, H. 18 cm, L. 20,5 cm.
FO: unbekannt. VO: Privat, Chriestie‘s-Auktion. Lit.: MANDEL 1988, Anm. 1561. -
CHRIESTIE‘S-AUKTION 1979, Nov. 28, Nov. 28.
FO: Ägypten (). VO: Slg. Steger, Zürich. Lit.: BLOESCH 1974, 18 108. - MANDEL
1988, 256 Kat. 282. Anm.: Erhalten ist nur ein Kopffragment.
FO: Raqqada, Tunesien. Lit.: SALOMONSON 1968, 140 Fig 51.
FO: Carthago Nova, Spanien. VO: Cartagena, Inv.: B-03/ 1107-175-2. Lit.: MURCIA
MUÑOZ 2007, 92-94 Fig. 1-2.
FO: Carthago Nova, Spanien. VO: Cartagena, CA4-12167-240-1 / CA4-12401-240-1.
Lit.: MURCIA MUÑOZ 2007, 94-97 Fig. 3-4.
FO: Siracusa, Italien. VO: Siracusa. Lit.: GENTILI 1955, 332 Fig. 24.3.
FO: Dor, Israel. Lit.: STERN 1993, 366 Taf.
70
Ich danke auch auf diesem Wege Herrn Dr. D. Măndescu vom Bezirksmuseum in Piteşti für die zur Verfügung
gestellten Fotos dieses Fundstücks.
71
Auskunft über Aufbewahrungsort und Zustand dieses unpublizierten Fundstücks bekam ich von Frau Szilvia
Bíro, bei der ich mich auch auf diesem Wege ganz herzlich bedanke.
– 67 –

REZUMAT
CÂTEVA OBSERVAŢII CU PRIVIRE LA VASELE DE ORIGINE
PROVINCIAL-ROMANĂ DIN MORMÂNTUL DE INHUMAŢIE
DE LA OLĂNEŞTI, REPUBLICA MOLDOVA
Subiectul studiului de faţă îl reprezintă vasele de producţie provincial-romană din mormântul
de inhumaţie de lângă satul Olăneşti din R. Moldova. Mormântul a fost descoperit şi
investigat prin săpături în anul 1960. În afară publicaţiei iniţiale din anul 1962, mormântul şi
inventarul lui au mai fost prezentate desfăşurat de S. Kurčatov şi V. Bubulici, care la patruzeci
de ani de la descoperire au revăzut complexul descoperirilor din mormânt, aducând o serie
întreagă de completări şi îmbunătăţiri faţă de prima publicaţie. Inventarul mormântului de la
Olăneşti conţine o serie întreagă de obiecte de ofrandă, piese de port, armament şi harnaşament.
În articol au fost discutate patru vase de producţie provincial-romană, din care trei sunt
executate din bronz şi unul din lut.
Vasele de bronz reprezintă o categorie de descoperiri relativ răspândită în Barbaricumul
european din primele secole ale erei creştine. Printre acestea se numără un lighean mare
de tip Eggers 100, o strecurătoare de tip Eggers 160, precum şi un ulcior cu gura trilobată de
forma apropiată de Eggers 128.
Interes deosebit reprezintă strecurătoarea. Corpul vasului analizat este emisferic, atinge
înălţimea de 9 cm şi posedă o buză evazată cu diametrul de circa 17 cm. Orifi ciile strecurătorii
sunt aranjate pe fundul vasului, sub forma unei rozete cu 35 de petale şi un câmp median fără
decor. Pe pereţii laterali, aceste orifi cii nu reprezintă vreo schema clară de amplasare. Strecurătoarea
are mâner plat, cu capătul uşor rotunjit. Aproximativ spre mijloc, acesta este prevăzut
pe fi ecare latură cu câte o excrescenţă, care sunt orientate cu vârful spre corpul strecurătorii.
În publicaţia lui V.V. Kropotkin, mânerul strecurătorii este amintit ca fi ind confecţionat din fi er,
precizare ce nu corespunde adevărului. La suprafaţa piesei se observă urme de oxid de fi er,
dar mânerul este confecţionat, cu siguranţă, din bronz.
După cum a fost arătat deja în literatura de specialitate, strecurătoarea de la Olăneşti poate
fi atribuită grupului de vase de tip „Eggers 160”. Această formă de vase de bronz apare atât
drept „Schöpfkelle” (polonic de dimensiuni mari), cât şi drept strecurătoare, adică „Schöpkelle”,
cu pereţii şi fundul găuriţi. În mediul provincial-roman ambele forme de vas apar deseori în
combinaţie, fi ind folosite la masă pentru fi ltrarea şi distribuirea băuturilor. Din punct de vedere
cronologic, combinaţia de vase „Eggers 160” se constituie în secolul I p.Chr. Conform investigaţiilor
lui R. Petrovszky, către mijlocul secolului 2 p.Chr. această pereche de vase „migrează”
în rândurile veselei de bucătărie, unde ele încep să fi e folosite la pregătirea bucatelor. Strecurătoarea
de la Olăneşti a ajuns în mormânt probabil la începutul secolului 2 p.Chr., făcând
parte în Barbaricum, ca şi în mediul provincial-roman, dintr-o combinaţie de vase de băut.
Interes deosebit trezeşte stampila meşterului sau a atelierului, unde a fost confecţionată
strecurătoarea. Ea are formă rectangulară şi a fost aplicată cu laturile lungi paralel axei mânerului,
între cele două excrescenţe de la mijlocul mânerului. Este de menţionat faptul că pe
jumătatea superioară, ştampila a fost aplicată mai adânc decât pe cealaltă, adică în partea
de sus literele ştampilei sunt mai clar pronunţate. Lectura iniţială a ştampilei a fost propusă la
timpul său de B. Grakov. Fără a mai fi verifi cată ulterior de nimeni, ea a intrat in literatura de
specialitate sub forma de „BRISAC()”. La re-examinarea ştampilei am reuşit desluşirea a cel
puţin şapte litere: prima literă reprezintă, după părerea mea, nu un „B”, aşa cum s-a crezut
anterior, ci o ligatură între literele „A” şi „P”. Cele trei litere următoare sunt: „R”, „I” şi „S”. Între
„I” şi „S” am putea presupune existenţa unui punct median. Urmează probabil un „A” şi un „C”.
– 68 –

La capătul câmpului ştampilei pot fi presupuse încă una sau eventual două litere, a căror desluşire
nu am reuşit-o cu siguranţă. Probabil este vorba de două litere „I”, ale căror părţi superioare
pot fi presupuse în partea de sus a ştampilei. În acest mod, numele „BRISAC()”, ajuns
între timp să fi e considerat de origine celtică, reprezintă lectura incorectă a ştampilei „APRI(•)
SAC()”. Deşi nu cunosc paralele directe printre numele producătorilor de vase de bronz din
epoca principatului, originea latină a numelui prescurtat în ştampilă nu trezeşte îndoieli
Un alt obiect la analiza căruia s-a insistat mai sus este recipientul de ceramică sub formă
de ovină. Pe parcursul investigaţiei s-a putut constata că urcioarele sub formă de ovină, alcătuite
din două jumătăţi presate în matrice, reprezintă una dintre formele ceramice cunoscute
ale epocii romane. Ele sunt executate în ateliere din teritoriul imperial, de unde se răspândesc
şi în Barbaricum. Această categorie ceramică continuă tradiţia veche a vaselor zoomorfe din
bazinul mediteranean. În perioada elenistică, această formă au purtat-o vasele pentru umplerea
cu ulei a opaiţelor. În stadiul actual al cercetărilor, nu cunoaştem în ce măsură această
funcţie s-a transmis şi în mediul barbar. De regulă, în mormintele cu urcioare sub formă de
berbec nu sunt atestate opaiţe, fapt care pune la îndoială funcţionalitatea de recipient pentru
umplerea cu ulei a opaiţelor. În aceste condiţii nu putem exclude nici utilizarea acestor urcioare
în calitate de recipiente pentru lichide de consum alimentar, asemeni apei sau vinului.
Este interesant a se constata că în unele lucrări de specialitate s-a încercat legarea
apariţiei acestui tip de vase în exclusivitate de credinţele religioase ale popoarelor de origine
irano-sarmatică. Prezenţa vaselor sub formă de ovină în câteva morminte de inhumaţie de
la Dunărea de Mijloc şi din nordul Pontului Euxin, atribuite populaţiilor sarmatice, exprimă cu
siguranţă locul deosebit pe care acest animal l-ar fi putut juca în reprezentările religioase ale
acestor popoare. Aceasta nu este însă o motivaţie convingătoare pentru ipoteza că vasele sub
formă de ovină din aceste regiuni ar fi apărut doar graţie acelor impulsuri culturale ale religiei
acestor popoare de origine iraniană.
În acest studiu am constatat că aceste urcioare sunt produse doar în imperiu şi că motivul
iconografi c al ovinei are rădăcini adânci în plastica (în piatră, metal, sticlă etc.) majorităţii
popoarelor bazinului mediteranean. Prezenţa acestei forme ceramice în mormintele de inhumaţie
atribuite triburilor sarmatice exprimă cu siguranţă un interes deosebit al acestor populaţii
pentru motivul ovinei/berbecului. Acest interes ar fi putut determina o cerere suplimentară pe
piaţa produselor ceramice pentru acest produs meşteşugăresc, dar nicidecum nu a provocat
impulsul cultural, care ar fi condus la (re)apariţia urcioarelor sub formă de ovină pe pieţele
urbelor din perioada primelor secole ale erei creştine.
– 69 –

BIBLIOGRAFIE/LITERATUR:
BÂRCĂ 2001: V. BÂRCĂ, Vasele romane de bronz din mormintele sarmatice din spaţiul prutonistrean.
In: Studii de istorie antică. Omagiu profesorului Ioan Glodariu. Bibliotheca Musei
Napocensis 20 (Cluj-Napoca 2001) 335-361.
BÂRCĂ 2006: V. BÂRCĂ, Istorie şi civilizaţie. Sarmaţii în spaţiul est-carpatic (sec. I a. Chr. – începutul
sec. II p. Chr.) (Cluj-Napoca 2006).
BIDZILJA u. a. 1977: V. I. BIDZILJA/J. V. BOLTRIK/B. N. MOZOLEVSKIJ/I. P. SAVOVSKIJ, Kurgannyj
mogil’nik v uroč. Nosaki. In: Kurgannye mogil’niki Rjasnye mogily i Nosaki (Predvaritel’naja
publikacija) (Kiev 1977) 61-158.
BLOESCH 1974: H. BLOESCH (Hrsg.), Das Tier in der Antike : 400 Werke ägyptischer, griechischer,
etruskischer und römischer Kunst aus privatem und öffentlichem Besitz ; ausgestellt im
Archäologischen Institut der Universität Zürich vom 21. September bis 17. November 1974
(Zürich, 1974).
BOEHLAU 1908: J. BOEHLAU, Griechische Altertümer südrussischen Fundorts aus dem Besitze
des Herrn A. Vogell, Karlsruhe. Versteigerung ... Dienstag, den 26., Mittwoch den 27.,
Freitag den 29., Sonnabend den 30. Mai 1908 / durch Max Cramer (Cassel 1908).
BÓNIS 1977: É. B. BÓNIS, Das Töpferviertel am Kurucdomb von Brigetio. Folia Archaeologica
(Budapest) 28, 1977, 105-142.
BUJSKIH 1982: S. B. BUJSKIH, Dva fi gurnych sosuda iz raskopok gorodišča Zolotoj Mys. In:
Novye pamjatniki drevnej i srednevekovoj chudožestvennoj kul‘tury (Kiev 1982) 77-86.
CĂPITANU 1986-1987: V. CĂPITANU, Obiecte cu semnifi catie cultuală descoperite în dava de la
Răcătău, judeţul Bacău. Carpica 18-19, 1986-1987, 71-101.
CHRIESTIE’S-AUKTION 1979, Nov. 28: CHRIESTIE’S-AUKTION, Fine Antiquities. (London 1979,
Nov. 28).
DEREVICKIJ u. a. 1898: A. A. DEREVICKIJ/A. A. PAVLOVSKIJ/D. R. V. ŠTERN, Muzej Odesskogo
obščestva istorii i drevnostej: Terrakoty. II (Odessa 1898).
FARMAKOVSKIJ 1906: B. V. FARMAKOVSKIJ, Raskopki v Ol’vii v 1902-1903 godach. Izvestija
Archeologičeskoj Kommissii 1906, 1-306.
FURMAN’SKA 1957: A. I. FURMAN’SKA, Arheologični pam’jatki Tiri perših stolit’ našoj eri. Arheologija
(Kiev) 10, 1957, 80-93.
GAVRILJUK/ZUBAR’ 1983: N. O. GAVRILJUK/V. M. ZUBAR’, Ohoronni rozkopki poblizu gorodišča
Zolotyj Mys. Arheologija (Kiev) 44, 1983, 107-111.
GENTILI 1955: G. V. GENTILI, Sicilia. Notizie degle Scavi di Antichità Serie VIII, Vol. VIII, 1955,
302-405.
GUŠČINA/ZASECKAJA 1994: I. I. GUŠČINA/I. P. ZASECKAJA, “Zolotoe kladbišče” rimskoj epochi
v Prikuban’e. Rosijskaja Acheologičeskaja Biblioteka 1 (Sankt-Peterburg 1994).
HIGGINS 1976: R. HIGGINS, Magenta Ware. In: The Classical Tradition. The British Museum
Yearbook 1 (London 1976) 1-32.
HORNBOSTEL 1980: W. HORNBOSTEL, Aus Gräbern und Heiligtümern. Die Antikensammlung
Walter Kropatscheck ; [Ausstellungsdauer: 11. Juli - 14. September 1980] (Mainz/Rhein 1980).
– 70 –

ISTVÁNOVITS 1997-1998: E. ISTVÁNOVITS, A szarmaták és a kos. Adatok a Kárpát-medence
szarmatáinak hitvilágához. Die Sarmaten und der Widder. Beiträge zur Glaubenswelt der im
Karpatenbecken lebenden Sarmaten. JAM Évkönyv 1997-1998, 135-151.
KARAMANOLE-SIGANIDOU 1968: M. KARAMANOLE-SIGANIDOU, Hronika. Arhaiologikon Deltion
21 - 1966, 1968, 361.
KAŠUBA/KURČATOV 2005: M. T. KAŠUBA/S. I. KURČATOV, Ein Grabhügel der sarmatischen Elite
von Mokra am mittleren Dnestr. Praehistorische Zeitschrift 80, 2, 2005, 160-189.
KLEJMAN 1985: I. B. KLEJMAN, Figurnyj sosud iz Tiry s podpis‘ju. In: Panjatniki drevnej istorii
Severo-Zapadnogo Pričernomor‘ja (Kiev 1985) 59-62.
KLENINA 2003: E. KLENINA, Some aspects of the Table Earthenware of the 2-nd-3rd centuries
AD from Chersonesos Taurica. Acta RCRF 38, 2003, 225-228.
KOŠELENKO u. a. 1984: G. A. KOŠELENKO/I. T. KRUGLIKOVA/V. S. DOLGORUKOV (Hrsg.), Antičnye
gosudarstva Severnogo Pričernomor’ja (Moskva 1984).
KREKOVIČ 1996: E. KREKOVIČ, Römische Lampen im Freien Germanien und in Osteuropa.
Acta RCRF 33, 1996, 141-144.
KROPOTKIN 1970: V. V. KROPOTKIN, Rimskie importnye izdelija v Vostočnoj Evrope. Arheologia
SSR. Svod arheologičeskih istočnikov D1-27 (Moskva 1970).
KURČATOV/BUBULIČ 2003: S. I. KURČATOV/V. BUBULIČ, „Sarmatskoe pogrebenie iz kurgana u
s.Olonešty“ - 40 let spustja. In: E. SAVA (Hrsg.), Interferenţe cultural-cronologice în spaţiul nordpontic
(Chişinău 2003) 285-312.
LA BAUME/SALOMONSON 1976: P. LA BAUME/J. W. SALOMONSON, Römische Kleinkunst Sammlung
Karl Löffl er. Wissenschaftliche Kataloge des Römisch-Germanischen Museums Köln ; 3 (Köln
1976).
LOESCHCKE 1891: G. LOESCHCKE, Erwerbungsberichte der Deutschen Universitätssammmlungen.
Bonn. Archäologiescher Anzeiger. Beiblatt zum Jahrbuch des Archäologischen Instituts
1891, 14-20.
LUND-HANSEN 1987: U. LUND-HANSEN, Römischer Import im Norden. Warenaustausch zwischen
dem römischen Reich und dem freien Germanien während der Kaiserzeit unter besonderer
Berücksichtigung Nordeuropas. Nordiske Fortidsminder B 10 (Křbenhavn 1987).
LUND-HANSEN 2005: U. LUND-HANSEN, The Roman Bronze Vessels and Bells. In: E. NYLÉN/U.
LUND-HANSEN/P. MANNEKE (Hrsg.), The Havor Hoard. The Gold - The Bronzes - The Fort
(Stockholm 2005) 53-95.
MANDEL 1988: U. MANDEL, Kleinasiatische Reliefkeramik der mittleren Kaiserzeit : die Oinophorengruppe
und Verwandtes. Pergamenische Forschungen ; 5 (Berlin 1988).
MĂNDESCU 2005: D. MĂNDESCU, Varia Archaeologica Ordessensia. Argesis. Studii şi
Comunicări XIV, 2005, 81-87.
MELJUKOVA 1962: A. I. MELJUKOVA, Sarmatskoe pogreben‘e iz kurgana u s. Olanešty.
Sovetskaja Archeologija 1, 1962, 195-208.
MURCIA MUÑOZ 2007: A. J. MURCIA MUÑOZ, Vasos a molde de época altoimperial en Carthago
Nova: Las producciones del Mediterráneo oriental. Mastia. Revista del Museo Arqueológico
Municipal de Cartagena 6, 2007, 91-104.
NUBER 1972: H. U. NUBER, Ein römischer Grabfund aus Ludwigshafen-Maudach. Mitteilungen
– 71 –

des Historischen Vereins der Pfalz 70, 1972, 111-137.
PETERS 1998: J. PETERS, Römische Tierhaltung und Tierzucht : eine Synthese aus archäozoologischer
Untersuchung und schriftlich-bildlicher Überlieferung. Passauer Universitätsschriften
zur Archäologie 5 (Rahden/Westf. 1998).
PETROVSZKY 1993: R. PETROVSZKY, Studien zu römischen Bronzengefäßen mit Meisterstempeln.
Kölner Studien zur Archäologie der Römischen Provinzen 1 (Buch am Erlbach 1993).
POPA/MUSTEAŢĂ 2006: A. POPA/S. MUSTEAŢĂ, Römerzeitliche Lampenfunde aus dem Gebiet
der heutigen Republik Moldau. In: 2nd International Study Congress on Antique Lighting.
Zalău Cluj-Napoca, 13-18 may 2006, Romania. (Zalău-Cluj-Napoca 2006)
POPESCU 1997: G. A. POPESCU, I Daci. Firenze, Palazzo Strozzi, 26 marzo - 29 giugno 1997
(Milano 1997).
PROCHOROVA 2003: T. A. PROCHOROVA, Bestattung einer sarmatischen Königin in Kurgan 10
der Nekropole von Kobjakovo. In: E. WAMERS/D. STUTZINGER (Hrsg.), Steppengold. Grabschätze
der Skythen und Sarmaten am unteren Don. Archäologisches Museum Frankfurt. 11.Oktober
2003 - 1. Februar 2004 (Frankfurt am Main 2003) 140-165.
PROCHOROVA/GUGUEV 1992: T. A. PROCHOROVA/V. K. GUGUEV, Bogatoe sarmatskoe pogrebenie
v kurgane 10 Kobjakovskogo mogil‘nika. Sovetskaja Archeologija 1, 1992, 142-161.
RAEV 1977: B. A. RAEV, Les „Blechkannen“ de province et leurs prototypes italiques. In: S.
BOUCHER (Hrsg.), Actes du 4e Colloque International sur les bronzes antiques (17-21 mai 1976).
Annales de l‘Université Jean Moulin. Lettres. (Lyon 1977) 155-164.
RAEV 1978: B. A. RAEV, Die Bronzegefäße der römischen Kaiserzeit in Thrakien und Mösien.
Bericht der Römisch-Germanischen Kommission 58 (1977), 2, 1978, 605-642.
SALOMONSON 1968: J. W. SALOMONSON, Études sur la céramique romaine d‘Afrique. Sigillée
claire et céramique commune de Henchir El Ouiba (Raqqada) en Tunisie centrale. Bulletin van
de Vereenigung tot bevordering der kennis van de antieke beschaving 43, 1968, 80-141.
SEDLMAYER 1999: H. SEDLMAYER, Die römischen Bronzegefäße in Noricum. Monographies
instrumentum 10 (Montagnac 1999).
SEKERSKAJA 1984: N. M. SEKERSKAJA, Krasnolakovaja keramika pervych vekov našej ery iz
Nikonija. In: G. A. DZIS-RAJKO (Hrsg.), Severnoe Pričernomor‘e (Kiev 1984) 129-135.
SEYER/VOSS 2002: H. SEYER/H.-U. VOSS, Eine Kelle Typ „Juellinge“ (Eggers 162) aus der
ehemaligen Neumark. Einige Bemerkungen zu den frühkaiserzeitlichen Kelle-/Siebgarnituren
im unteren Elbe- und Odergebiet. In: K. KUZMOVÁ/K. PIETA/J. RAJTÁR (Hrsg.), Zwischen Rom
und dem Barbaricum. Festschift für TItus Kolník zum 70. Geburtstag. Archaeologica Slovaca
Monographiae 5 (Nitra 2002) 365-375.
SIMONENKO 1998: A. V. SIMONENKO, Figurnye sosudy v vide barana v sarmatskich pogrebenijach.
In: B. A. RAEV (Hrsg.), Antičnaja civilizacija i varvarskij mir. Materialy 6-go archeologičeskogo
seminara1 (Krasnodar 1998) 68-78.
SIMONENKO 2004: A. V. SIMONENKO, Chronologija i periodizacija sarmatskich pamjatnikov
Severnogo Pričernomor’ja. In: Sarmatskie kul’tury Evrazii: problemy regional’noj chronologii
(Krasnodar 2004) 134-173.
SÎRBU 1995: V. SÎRBU, Représentations zoomorphes sur/enj céramique dans le monde des
gèto-daces. Thraco-Dacica 16, 1-2, 1995, 187-198.
– 72 –

SÎRBU/FLOREA 1997: V. SÎRBU/G. FLOREA, Imaginar şi imagine în Dacia preromană (Brăila
1997).
SÎRBU/FLOREA 2000: V. SÎRBU/G. FLOREA, Les Gèto-Daces. Iconographie et imaginaire (Cluj-
Napoca 2000).
Slučajnye nachodki 1898: Slučajnye nachodki i priobretenija. Otčet’ Imperatorskoj
Acheologičeskoj Kommissii za 1896 god, 1898, 113-142.
SOROKINA 1997: N. P. SOROKINA, Religija i koroplastika v antičnosti. Figurnye sosudy iz sobranija
GIM. Trudy GIM 91 (Moskva 1997).
STERN 1993: E. STERN, Dor. In: E. STERN (Hrsg.), The New encyclopedia of archaeological
excavations in the Holy Land1 (New York, London, Toronto 1993) 357-368.
STRŽELECKIJ u. a. 2005: S. F. STRŽELECKIJ/T. N. VYSOTSKAJA/L. A. RYŽOVA/G. I. ŽESTKOVA,
Naselenie okrugi Chersonesa v pervoj polovine I tysjačeletija novoj ery (Po materialam neklropolja
“Sovchoz Nr. 10”). Stratum Plus (Chişinău) 2003-2004, 4, 2005,
TORTORICI 1981: E. TORTORICI, Ceramica decorata a matrice. A) Ceramica di Cnido. In: Atlante
delle forme ceramice. Enciclopedia dell’arte antica classica e orientale 1 (Roma 1981)
233-235.
VAULINA 1959: M. P. VAULINA, K istorii torgovych snošenij Severnogo Pričernomor’ja s Knidom.
Sovetskaja Archeologija 1, 1959, 72-83.
VESELOVSKIJ 1903: N. I. VESELOVSKIJ, Kubanskaja oblast’ (Raskopki N.I. Veselovskago).
Otčet’ Imperatorskoj Acheologičeskoj Kommissii za 1902 god’, 1903, 65-91.
VOLKOV/GUGUEV 1986: I. V. VOLKOV/V. K. GUGUEV, A Late Sarmatian burial in Rostov-on-
Don. In: B. A. RAEV (Hrsg.), Roman Imports in the Lower Don Basin. British Archaeological
Report. International Series 278 (London 1986) 73-74.
VYSOTSKAJA/ŽESTKOVA 1999: T. N. VYSOTSKAJA/G. I. ŽESTKOVA, Rel’efnaja krasnolakovaja
keramika iz mogil’nika “Sovchoz 10”. Chersonesskij sbornik 10, 1999, 31-38.
ZUBAR’ 1981: V. M. ZUBAR’, Novye raboty Širokobalkovskoj ekspedicii. Archeologičeskie Otkrytija
1980 goda, 1981, 250-251.
ŽURAVLEV 2000: D. V. ŽURAVLEV, Ešče raz o fi gurnych sosudach v vide barana iz sarmatskich
pogrebenij. In: Istoriko-archeologičeskie issledovanija v Azove i na Nižnem Donu v 1998 g.
Vyp. 16 (Azov 2000) 380-385.
Abbildungsliste 1 :
1 Für die Zeichnung beider Gefäße aus dem Akad. Kunstmuseum Bonn danke ich Frau G. Höhn vom Institut
für vor- und frühgeschichtliche Archäologie der Universität Bonn. Für die Rekonstruktionszeichnung der Gefäße
von Cioroiu Nou und “Zolotoj Mys” danke ich ganz herzlich Herrn Dr. Dorel Bondoc und Frau Mihaela
Pena, beide aus Craiova, Rumänien.
– 73 –

Olneti
0
100 200
km
Planşa 1. Poziţia geografi că a
localităţii Olăneşti.
Abb. 1. Lokalisierung der Fundstelle
Olăneşti.
– 74 –

Planşa 2. Olăneşti. Planul-schiţă al înmormântării şi poziţia vaselor descoperite.
Abb. 2. Olăneşti. Planskizze des entdeckten Grabes mit
der Position der provinzial-römischen Gefäße.
– 75 –

1
2
Planşa 3. Olăneşti. Lighean de bronz.
Abb. 3. Olăneşti. Bronzebecken.
– 76 –

1
2
Planşa 4. Olăneşti. Strecurătoare de bronz.
Abb. 4. Olăneşti. Bronzesieb.
– 77 –

1
2
3 4
Planşa 5. Olăneşti. Ulciorul de bronz.
Abb. 5. Olăneşti. Blechkanne.
– 78 –

1
2 3 4
Planşa 6. Olăneşti. Ulcior de lut în formă de ovină.
Abb. 6. Olăneşti. Reliefkanne.
– 79 –

1
2
3
4
5
6
Planşa 7. Ulcioare fi ne de lut. 1. Cioroiu Nou. 2. Chalkedon. 3-4. Olbia. 5. Dor. 6. Pantikapaion.
Abb.7. Feintonige Reliefkannen. 1. Cioroiu Nou. 2. Chalkedon. 3-4. Olbia. 5. Dor. 6. Pantikapaion.
– 80 –

1
2
3
4
5 6
Planşa 8. Ulcioare provincial-romane de lut (1-4) şi posibile imitaţii (5-6). 1. Kobjakovo. 2. Torone.
3. Colecţia Muzeului Judeţean din Piteşti. 4. Colecţia Muzeului Naţional de Arheologie din Istanbul,
provenind probabil de la Chalkedon (). 5. Nejzac. 6. Răcătău.
Abb. 8. Feintonige Reliefkannen (1-4) und handgemachte Nachahmungen (5-6). 1. Kobjakovo.
2. Torone. 3. Sammlung in Piteşti. 4. Sammlung des archäologischen Nationalmuseums Istanbul
(Chalkedon). 5. Nejzac. 6. Răcătău.
– 81 –

1 2 3
4 5 6
7 8 9
Planşa 9. Ulcioare fi ne de lut din oraşele de pe litoralul de nord al Mării Negre şi zonele învecinate.
1-6, 9. Olbia, 7. Tyras, 8. Pantikapeion.
Abb. 9. Reliefkannen aus den Städten des nördlichen Schwarzmeergebiets und deren ländlichen
Umgebungen. 1-6, 9. Olbia, 7. Tyras, 8. Pantikapeion.
– 82 –

1 2 3
2
4 5 6
9
10
7 8
11 12
Planşa 10. Ulcioare fi ne de lut. 1. Balki 2. Olăneşti 3. Rostov pe Don 4. Kobjakovo 5. Tbiliskaja
6. Hajdúvid 7. Širokaja Balka, Cetatea „Zolotoj Mys“ din chora Olbiei 8. Chersonessus 9. Nikonium
(chora Tyrasului) 10. Tyras 11-12. Olbia.
Abb. 10. Reliefkannen aus dem nördlichen Schwarzmeergebiet und des Theißgebiets. 1. Balki
2. Olăneşti 3. Rostov am Don 4. Kobjakovo 5. Tbiliskaja 6. Hajdúvid 7. Širokaja Balka, Burg „Zolotoj
Mys“ bei Olbia 8. Chersonessus 9. Nikonium bei Tyras 10. Tyras 11-12. Olbia
– 83 –

3
1 2
4
5
6 7
8
9 10
Planşa 11. Ulcioare fine de lut. 1. Cioroiu Nou 2. Colecţia Muzeului Judeţean din Piteşti 3. Brigetio
4. Egipt/ Colecţia Steger din Zürich 5. Raqqada / Tunisia 6. Descoperire nelocalizată din catalogul
casei de licitaţii Chriestie 1979 7 Nordul Asiei Mici / Colecţia Löffl er din Köln 8. Siracusa 9. Torone
10. Răcătău.
Abb. 11. Reliefkannen. 1. Cioroiu Nou 2. Sammlung des Bezirksmuseums Piteşti 3. Brigetio 4. Ägypten
/ Sammlung Steger in Zürich 5. Raqqada / Tunesien 6. Fundort unbekannt / Chriestie‘s-Auktion
1979 7. Nördl. Kleinasien /Sammlung. Löffl er in Köln 8. Siracusa 9. Torone 10. Răcătău.
– 84 –

REZULTATELE PERIEGHEZELOR ARHEOLOGICE
ÎN APROPIEREA COMUNEI BUŢENI, RAIONUL HÂNCEŞTI
Sergiu MATVEEV, Tudor ARNĂUT
Zonă de limită sudică a Podişului Central Moldovenesc, afl ată în bazinul Cogâlnicului,
cu ape alimentate de la numeroase izvoare, vegetaţie din belşug, păşuni şi păduri care oferă
din plin vânat, dar şi terenuri pentru practicarea agriculturii, astfel se prezintă habitatul populaţiei
din preajma comunei Buţeni (raionul Hânceşti) în Antichitate. Mediul geografi c le-a oferit
comunităţilor umane din zonă, încă din cele mai vechi timpuri, condiţii propice pentru trai, relevante
în acest context fi ind zecile de aşezări din cea de-a doua jumătate a mileniului I a. Chr.
de la Costeşti, Cigârleni, Moleşti, Hansca, Pojăreni etc. 1 . Perieghezele arheologice efectuate
pe vatra comunei Buţeni în secolul trecut, dar şi mai recent, în anul 2008, au permis evidenţierea
a opt aşezări, din care una cu două nivele de locuire: din eneolitic şi din a doua epocă a
fi erului, celelalte din a doua epocă a fi erului (Pl. 1).
Prima aşezare identifi cată (nr. 1) este unica la acest moment unde materialul colectat a
permis identifi carea cu siguranţă a două nivele de locuire. Primul ţinând de perioada eneoliticului
şi al doilea – din epoca fi erului. Pe suprafaţa ei, ca de altfel şi pe suprafaţa celorlalte aşezări
identifi cate, au fost efectuate lucrări agricole care au afectat stratul cultural. Fragmentele
de ceramică din primul nivel de locuire, ce aparţin culturii Cucuteni-Tripolie, erau într-o stare
foarte proastă de conservare. Un singur mâner de vas a fost recuperat într-o stare cât de cât
acceptabilă.
Atenţia noastră a fost atrasă de una din aşezări, depistată la 400-450 m nord – nordvest
de localitate şi care se întinde de la sud spre nord pe o distanţă de mai mult de 800 m.
Specifi căm că aceasta ocupă o suprafaţă de aproximativ 2,5 ha. Pe întreaga arie, brăzdată de
lama plugului de plantaj au fost scoase resturi de cultură materială, care constau în fragmente
ceramice provenite de la vase mari şi mici de diferite categorii şi tipuri, modelate cu mâna şi
la roata olarului (Pl. 2).
Depresiunea care se întinde la est până în sat, iar la sud se extinde, joncţionând cu malurile
abrupte prin alunecarea de teren (aici există o mulţime de izvoare, pânză freatică fi ind
foarte bogată în ape), trece într-un larg platou, pe care cândva localnicii cultivau viţă-de-vie,
astăzi porumb şi grâu. Aici se întinde o a treia aşezare pe o suprafaţă de aproximativ 2,8 ha.
Plantajul a scos la iveală aceleaşi vestigii bogate în ceramică modelată cu mâna şi la roata
olarului. Se evidenţiază în mod deosebit fragmentele de amfore greceşti şi de ceramică de
lux. În ruptura malului şi astăzi se observă anumite complexe, gropi menajere, gropi de gunoi
sau gropi de la construcţiile de tip bordei adâncit în sol (Pl. 3). Spre direcţia de sud – sud-est,
la aproximativ 1,2 km, platoul se învecinează cu o depresiune. Pe panta de nord – nord-vest a
acesteia se întinde o altă aşezare, pe o suprafaţă de aproximativ 0,1 ha. Pe centrul ei creşte
un nuc bătrân. Pe panta uşor înclinată spre sud au fost semnalate mai multe vestigii din epoca
timpurie a Evului Mediu. Pe fundul depresiunii şi astăzi se mai afl ă un şir de izvoare, dovada
unei pânze freatice bogată în apă potabilă. Pe aceeaşi linie, dar mai spre sud, la distanţa de
200 m, a fost identifi cată o altă aşezare, care ocupa o suprafaţă de 2,5 ha. Am ţinut să specifi
căm numai câteva din monumentele depistate de noi, şi, anume pe acelea care încă nu au
fost incluse în harta arheologică a Republicii Moldova.
Obiectul studiului de faţă îl constituie vestigiile arheologice descoperite în special pe suprafaţa
aşezării numerotate prealabil cu nr. 2, ca fi ind cele mai defi nitorii şi intr-un număr mult
mai mare.
1
ARNĂUT 2003, 199, 204, 220-221, 249.
– 85 –

Ele sunt reprezentate în primul rând prin două vârfuri de săgeţi din bronz, un vârf de lance
de fi er şi printr-o plăcuţă de fi er de la o lorica squamata.
Vârful de săgeată nr. 1 (Pl. 4.1) cu dulia exterioară a fost confecţionat din bronz. Este
înzestrat cu trei aripioare şi lungimea de 2,8 cm, din care lungimea duliei constituia 0,9 cm.
Dulia avea forma rotundă în plan cu diametrul de 0,3 cm, iar pe dulie a fost atestat un orifi ciu
de forma ovală cu diametrele de circa 0,2-0,3 cm.
Vârful de săgeată nr. 2 (Pl. 4.2) cu dulia exterioară a fost confecţionat din bronz. Este
înzestrat cu trei aripioare şi lungimea de 2,9 cm, din care lungimea duliei constituia 1,0 cm.
Dulia avea forma rotundă în plan cu diametrul de 0,3 cm, iar pe dulie a fost atestat un orifi ciu
de forma ovală cu diametrele de circa 0,2-0,3 cm.
Vârful de lance (Pl. 4.3) a fost confecţionat dintr-o placă triunghiulară de fi er, având forma
alungită cu vârful romboidal în secţiune şi un tub de înmănuşate la alt capăt, obţinut prin îndoirea
laturilor plăcii de fi er. Lungimea piesei este de 7 cm, lungimea părţii romboidale de 3 cm,
diametrul la bază tubului de 1,4 cm. Asemănător ca formă, dar de proporţii puţin mai mari este
vârful de lance de la Stânceşti 2 . Tipul a fost înregistrat şi în săpăturile de la Buneşti Avereşti 3
şi în aşezarea de la Botoşana 4 . În clasifi carea propusă de T. Arnăut, piesele sunt încadrate în
tipul II 5 . Cele repertoriate de I. Prochnenko şi descoperite la Mala Kopanja sunt înregistrate
în tipul III 6 . Foarte apropiate ca tip sunt şi vârfurile de lance descoperite pe aşezarea civilă a
castrului mare de la Porolissum 7 sau cele de la Răcari 8 din epoca romană.
Piesele înregistrate au fost lucrate din bronz, încadrându-se în categoria cunoscută drept
„scitică”. Ele fac parte din tipul celor cu trei aripioare. Acest tip de săgeată este bine cunoscut
la un număr mare de monumente arheologice din sec. IV-III a. Chr. la est de Carpaţi 9 .
Plăcuţa de la lorica squamata (Pl. 4.4) a fost confecţionată din fi er, are forma trapezoidală
cu baza mică uşor rotunjită, lungimea bazelor de 5 cm şi 5,6 cm. Sub baza mare sunt prezente
două orifi cii de formă ovală cu diametrele variind între 0,4-0,7 cm. Grosimea ei variază între
0,2-0,4 cm. Piesa este asemănătoare celor descoperite la aşezarea fortifi cată Saharna Mare
(raionul Rezina) 10 . Odată cu extinderea civilizaţiei romane spre Dunăre, numărul de descoperiri
de acest tip creşte, fapt care a permis acceptarea afi rmaţiei lui Tacit despre aristocraţii sarmaţi
echipaţi cu astfel de armament sau apariţia ipotezei privind adoptarea de către geto-daci
a platoşei de tip lorica squamata sub infl uenţa romană 11 . Descoperirile de la Saharna şi Buţeni,
completate cu cele de la răsărit de Nistru denotă existenţa largă în mediul barbar a acestui
tip de armament defensiv cu mult înaintea apariţiei romanilor în regiunea nord-vest – pontică.
Descoperirea prin periegheză a armelor în aşezările nefortifi cate din sec. IV-III a. Chr.
confi rmă încă o dată caracterul războinic al populaţiei traco-gete din regiune, fapt care vine în
concordanţă cu sursele narative din epoca antică (Pl. 4.5).
În continuarea acestei categorii vine şi fragmentul unei lame de cuţit de fi er de dimensiuni
mici, de la care s-au păstrat circa 3 cm, inclusiv o parte din pedunculul mânerului. Cuţitul
aparţine tipului al treilea după clasifi carea efectuată de T. Arnăut şi cunoscut în mai multe
aşezări din sec. V-III a. Chr. 12 (Pl. 5.1).
2
FLORESCU, RAŢĂ 1969, 9-20; FLORESCU, FLORESCU 2005, 80.
3
BAZARCIUC 1983, 255, fi g. 4/7.
4
TEODOR 1988, fi g. 3/3.
5
ARNĂUT 2003, 119.
6
PROCHNENKO 2002, p. 166, p. 184.
7
TAMBA 2008, p. 116.
8
BONDOC, Gudea 2009, p. 134, 422-423.
9
ARNĂUT 2003, p. 204, p. 199, p. 390-391.
10
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008.
11
ČERNENKO 1968, p. 144-148; ROSETTI 1959. p. 796, fi g. 5/12.
12
ARNĂUT 2003, 112.
– 86 –

Din bronz au fost confecţionate o piesă, posibil o aplică nefi nisată, lipsindu-i orifi ciile de
legare (Pl. 5.2), şi o bucată de sârmă de circa 9 cm lungime, care avea forma plată în secţiune
(Pl. 5.3). Ceea ce s-a putut recupera prin prospecţiunea aşezărilor ţine şi de dovada practicării
metalurgiei fi erului şi a bronzului pe loc, descoperindu-se multipli bulgări de reziduuri, zgură şi
de ceramică cocsifi cată (Pl. 5.5-7).
Din categoria pieselor de podoabă se evidenţiază o mărgică de culoare albă confecţionată
dintr-o pastă calcaroasă, având forma aproape sferică şi un orifi ciu cu diametrul de circa
2 mm (Pl. 5.4).
Pe suprafaţa aşezării au fost recuperate 12 fusaiole (întregi sau fragmente) de diferite
forme, fapt care ne indică, pe de o parte, practicarea largă a torsului în mediul locuitorilor acestei
aşezări, iar pe de altă parte, un grad sporit de distrugere a stratului cultural în urma lucrărilor
agricole, fi ind probabil distruse construcţiile locative (Pl. 5.8-18). Fusaiolele sunt confecţionate
dintr-o pastă grosieră, având o ardere incompletă şi neuniformă, culoarea lor variază de
la cenuşiu-deschis la cenuşiu-închis sau brun. Formele lor sunt diverse: bitronconice, ovale
sau, într-un caz, ovală cu zona orifi ciilor evidenţiată în exterior, toate îşi găsesc similitudini şi
in inventarul altor aşezări din sec. V-III a. Chr. Ca, spre exemplu, cele din zona Saharna 13 . Din
rândul fusaiolelor se evidenţiază un fragment de la o piesă de formă ovală cu diametrul de
circa 4,5 cm, diametrul orifi ciului de 0,5 cm, care a fost confecţionată dintr-o rocă dură, fi ind
foarte calitativ şlefuită pe suprafaţa exterioară. Utilitatea ei rămâne incertă, presupunerea că
ar fi o pare componentă a unui sceptru provoacă rezerve din cauza orifi ciului mult prea îngust
pentru înmănuşare (Pl. 5.16). Din lut însă au fost confecţionate cele 5 rondele descoperite, din
care două mai păstrau doar jumătate din forma iniţială. Rondelele aveau forma unei pastile,
culoarea cafenie-cenuşie sau cărămizie şi diametrul variind între 2,2 şi 3 cm (Pl. 6.1-5).
Pe lângă tors şi ţesut, periegeza a scos în evidenţă şi o altă ocupaţie, şi anume prelucrarea
osului, prin descoperirea a câtorva fragmente cu urme evidente de prelucrare (Pl.. 6.6-7).
Cea mai diversă şi mai abundentă categorie a fost materialul ceramic identifi cat pe suprafaţa
acestor aşezări. La suprafaţă au fost culese mai multe fragmente de ceramică modelată
cu mâna şi la roata olarului. Aceste fragmente fac să recunoaştem un sortiment bogat de
categorii şi tipuri de vase. Categoriile şi tipurile de vase descoperite au rezultat din evoluţia
fi rească a formelor întâlnite la tracii timpurii. Tendinţele păstrează aceeaşi tehnică şi acelaşi
sistem decorativ. Au fost descoperite categorii şi tipuri de vase printre care se evidenţiază cele
utilizate la etalarea alimentelor (castroane şi fructiere), la servitul bucatelor (diverse tipuri de
străchini) sau la băit (căni, urcioare, recipiente, cu cioc pentru scurgerea). Un alt grup de vase
de dimensiuni mari (tronconice, piriforme, chiupuri), cu suprafaţă mai mult sau mai puţin netedă,
cu sau fără urmă de ardere, lustruite şi ornamentate cu variante mult mai complexe de
decor în relief, au îndeplinit, probabil, funcţia de vase de provizii (Pl. 7).
Se întâlnesc şi recipiente modelate cu acurateţe, conform unor „standarde”, cu decorul
caracteristic. Particularităţile sunt atestate în repertoriul diverselor zone (central-nordică 14 , Podişul
Central Moldovenesc 15 şi zona Bugeacului 16 ), presupun produse lucrate în ateliere de
olărie specializate. Acelaşi lucru îl considerăm valabil şi pentru ceramica modelată la roata
olarului. Probabil, centre specializate în tehnologia prelucrării ceramicii au existat şi în aşezările
geto-dacice din împrejurimile comunei Buţeni. Ornamentarea vaselor este caracteristică
culturii getice din sec. V-III a. Chr., şi anume brâie simple, brâie alveolate, proeminente de
diferite forme, uneori însoţite de orifi cii, şiruri de alveole etc. (Pl. 8).
Încadrarea cronologică a pieselor documentate este susţinută şi prin categoriile de vestigii
descoperite la suprafaţa aşezării. Importurile de amfore, care în zonă îşi fac apariţia în sec.
13
NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUt 2008, 370-373.
14
FLORESCU, FLORESCU 2005, 87-94; ŞOVAN, IGNAT 2005, 35-49.
15
NICULIŢĂ 1987, 47; NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 45-46, 83-87.
16
VANČUGOV, NICULIŢĂ, SÎRBU et all. 2004, 276-278.
– 87 –

VI a. Chr. sporesc considerabil în sec. IV-III a. Chr. La Buţeni s-a constatat prezenţa amforelor
de Thasos 17 , de Sinope 18 şi de Heracleea Pontică 19 şi a două fragmente din veselă de lux
acoperită cu fi rnis negru, care includ aşezările în limita sec. IV-III a. Chr. (Pl. 9.1-6). Unul din
pereţi poartă pe suprafaţa exterioară o incizie în forma literei „X” aplicată înainte de ardere.
Datarea este dovedită şi prin contextul descoperirilor similare de la Hansca 20 , Stolniceni 21 , Horodca,
Dănceni, Suruceni 22 , ca să nu pomenim decât aşezările din zona limitrofă în care s-au
practicat mai mult sau mai puţin săpături arheologice. Aceasta demonstrează consolidarea la
această perioadă a legăturilor locuitorilor acestor aşezări cu reprezentanţii celei mai avansate
culturi din Antichitate. Amforele, fi ind nu o marfă în sine, ci un ambalaj, erau utilizate încă mult
timp după epuizarea conţinutului său iniţial. Astfel, la Buţeni au fost descoperite două mânere
de amforă care au fost utilizate de populaţia locală în calitate de lustruitoare (Pl. 9.4-5).
Pe suprafaţa aşezărilor au fost identifi cate aglomeraţii de lut ars şi cenuşă, indici siguri ai
unor complexe locative şi gospodăreşti distruse în urma lucrărilor agricole (Pl. 9.7-9).
În baza materialului descoperit conchidem că elementele de bază ale culturii caracterizează
populaţia nord-tracică, care a dăinuit timp îndelungat cu menţinerea caracterelor specifi
ce cu distincţie netă de cele ale populaţiilor intruse, în primul rând, pentru această perioadă,
de cele scitice.
În fi nal, de pe teritoriul comunei, în curtea unul sătean a fost recuperat cu ocazia săpării
unei gropi un vas confecţionat dintr-o pastă de lut grosieră, având o ardere neuniformă şi
incompletă, pe suprafaţa căruia a fost aplicat cu un beţişor un ornament în formă de linii văluroase
(Pl. 10.1). Vasul poate fi încadrat într-o perioadă cronologică largă corespunzătoare
Evului Mediu timpuriu.
La extrema de est a comunei Buţeni, în apropierea drumului care duce spre Moleşti, între
două văi cu pinteni formaţi de alunecările de teren, a fost surprinsă o conductă din ţevi de lut
ars, construită posibil în sec. XIX – începutul sec. XX. Aceasta făcea legătura cu un puţ de pe
marginea drumului, alimentând cu apă potabilă locuitorii din sat (Pl. 10.2).
Cercetările ulterioare, prin săpături arheologice, vor veni să precizeze aceste concluzii
preliminare acumulate în timpul perieghezelor.
ZUSAMMENFASSUNG
ERGEBNISSE ARCHÄOLOGISCHER BEGEHUNGEN
BEI BUŢENI, RAION HÂNCEŞTI
Als Resultat archäologischer Prospektionen in der Gemarkung Buţeni konnten mehrere
archäologische Fundstellen identifi ziert werden, an deren Oberfl äche umfangreiches Fundmaterial
gesammelt wurde, das zur Cucuteni-Tripolie-Kultur und zur Getischen Kultur des 4.-3.
Jhs. v. Chr. zuzuordnen ist. Die Funde der Cucuteni-Tripolie-Kultur sind wenig repräsentativ
und in einem Erhaltungszustand, der keine präzise chronologische Eingliederung erlaubt. Unter
den Stücken der getischen Kultur (4.-3. Jh. v.Chr.) lassen sich einige Angriffs- und Verteidigungswaffen,
Arbeitsgeräte und Schmuck identifi zieren. Der größte Teil des Fundguts besteht
aus handgeformter Keramik mit reichhaltig verzierter Oberfl äche, deren Entsprechungen aus
anderen Fundstellen des 4.-3. Jhs. v. Chr. bekannt sind. Diese Datierung wird durch Ampho-
17
BRAŠINSKIJ 1984, 149-152; ARNĂUT 2003, 93-96.
18
CONOVIC 1998, 21-25; ARNĂUT 2003, 99-100.
19
VASILENKO 1974, 3-29; ARNĂUT 2003, 96-99.
20
NICULIŢĂ, Rikman 2004, 190-195.
21
ARNĂUT, URSU-NANIU 2008, 31-40.
22
ARNĂUT 2003, 93-100, 383.
– 88 –

enfunde bestätigt, die aus Thasos, Sinope oder Heracleea Pontica stammen.
Verschiedene weniger repräsentative Keramikfunde aus dem Fundplatz lassen sich der
spätkaiserzeitlichen Santana de Mureş-Černjachov-Kultur zuweisen. Ins frühe Mittelalter datiert
ein ganz erhaltenes Gefäß aus einem Vorgarten innerhalb der Ortschaft Buţeni.
Die Prospektionen in den vorgestellten Fundstellen bestätigt das wissenschaftliche Potential
dieser Region für weitergehende Untersuchungen der Vor- und Frühgeschichte Moldawiens.
LISTĂ BIBLIOGRAFICĂ / LITERATURLISTE:
ARNĂUT T., 2003: Vestigii ale sec. VII-III a. Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi, Chişinău.
ARNĂUT T., URSU-NANIU R., 2008: Stolniceni – a new aspect of the funerary ritual at the
Getic population, Funerary Practicesin Central and Eastern Europe (10th c. BC – 3rd c. AD),
Brăila-Braşov, 31-40.
BAZARCIUC V., 1983: Cetatea geto-dacică de la Buneşti (jud. Vaslui), SCIVA 3, 249-273.
BELDIMAN C., 1989: Plăcuţe de cuirasă (lorica squamata) din Dacia preromană, Carpica, XX,
Bacău, 125-136.
BONDOC D., GUDEA N., 2009: Castrul roman de la Răcari. Încercare de monografi e, Cluj-
Napoca.
BRAŠINSKIJ I. B., 1984: Metody issledovanija antičnoj torgovli, Moskva.
CONOVICI N., 1988: Histria VIII. Les timbres amphoriques 2, Sinope, Bucarest.
ČERNENKO E., 1968: Skifskij dospech, Kiev.
FLORESCU A., RAŢĂ S., 1969: Complexul de cetăţi traco-getice (sec. VI-III î.e.n.) de la Stânceşti-Botoşani,
Studii şi materiale, I, Suceava, 9-20.
FLORESCU A., FLORESCU M., 2005: Cetăţile traco-getice din secolele VI-III a. Chr. de la
Stânceşti (jud. Botoşani), Târgovişte.
NICULIŢĂ I., RIKMAN E., 2004: Getskoe poselenie Hanska, Thraco-Getica, Studii şi materiale,
Chişinău, 190-195.
NICULIŢĂ I., 1987: Severnye frakijcy v VI-I vv. do n.ė., Kišinev.
NICULIŢĂ I., ZANOCI A., ARNĂUT T., 2008: Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nistrului
Mijlociu. Siturile din zona Saharna, Chişinău.
PROCHNENKO I., 2002: Vijs’kove ekipiruvannja dakiv I st. do n.e. – počatku II st. n.e., In:
Karpaty v davnynu. Carpatica. Vyp. 15, Užgorod, 155-187.
ROSETTI D., 1959: Movilele funerare de la Gurbăneşti, MCA, VI, 792-816.
ŞOVAN I., IGNAT M., 2005: Aşezarea getică fortifi cată de la Cotu-Copălău, jud. Botoşani,
Târgovişte.
TAMBA D.G., 2008: Porolissum. Aşezarea civilă (vicus militaris) a castrului mare, Cluj-Napoca.
TEODOR S., 1988: Elemente celtice pe teritoriul est-carpatic al României, AM XII, 33-51.
TACIT, Istorii, I, 79.
VANČUGOV V., NICULIŢĂ I., SÎRBU V., et all, 2004: Rezultatele perieghezelor arheologice în
stepele Bugeacului din anul 1997, Thraco-Getica, Studii şi materiale, Chişinău, 222-228.
VASILENKO B., 1974: O charaktere klejmenija geraklejskich amfor v pervoj polovine IV v. do
n.ė., NĖ, 11, 3-29.
– 89 –

Planşa 1. Monumentele arheologice din zona com. Buţeni, raionul Hânceşti.
Abb. 1. Archäologische Fundstellen aus der Gemarkung Buţeni.
– 90 –

Planşa 2. Vedere dinspre sud-est asupra sitului arheologic nr. 2.
Abb. 2. Buţeni. Fundstelle 2. Blick von Süd-Ost.
Planşa 3. Profilul unei gropi pe marginea unei lutării. Vedere dinspre nord. Situl arheologic nr. 3.
Abb. 3. Buţeni. Fundstelle 3. Blick vom Norden auf eine im Profi l erfassten Grube am Rande einer
illegalen Tongewinnungsanlage.
– 91 –

1 2
3
4
5
Planşa 4. Arme (1-2. vârfuri de săgeţi; 3. vârf de lance; 4. lorică;
5. reconstrucţia echipamentului militar).
Abb. 4. Waffen. 1-2 Pfeilspitzen, 3. Speerspitze, 4. Fragment einer lorica squamata.
5. Rekonstruktionsmöglichkeit der mit lorica squamata ausgestatten Ausrüstung.
– 92 –

1
2 3 4
5 6 7
8
9
10
11 12
13
14 15 16
Planşa 5. Unelte, podoabe şi zgură (1. cuţit de fi er; 2. sârmă de bronz; 3. aplică (); 4. mărgică;
5-7. bulgări de ceramică cocsifi cată; 8-16. fusaiole).
Abb. 5. Werkzeug, Schmuck, Schlacke. 1. Eisenmesser, 2. Bronzedraht, 3. Applike (),
4. Perle, 5-7. Schlackenfragmente, 8-16. Spinnwirtel.
– 93 –

1
2
3 4 5
6
7
Planşa 6. Obiecte cu predestinaţie incertă (1-5. rondele; 6-7. oase prelucrate).
Abb. 6. Unbestimmbare Funde. 1-5. runde Tonplatten, 6-7. bearbeite Knochen.
– 94 –

1
2
3
4
5
6
Planşa 7. Ceramică lucrată cu mâna.
Abb. 7. Handgeformte Keramik.
– 95 –

1
2 3
4
5 6
7
8 9
12
10
11
13 14
Planşa 8. Ceramică lucrată cu mâna.
Abb. 8. Handgeformte Keramik.
– 96 –

1
2 3
4
6
5
7 8
9
Planşa 9. Ceramică de import (1-6) şi fragmente de lut ars (7-9).
Abb. 9. 1-6. Amphorenfragmente, 7-9. gebrannte Lehmbruchstücke.
– 97 –

1
Planşa 10. Vas lucrat cu mâna (1) şi conductă din lut ars (2).
Abb. 10. 1. Handgeformtes Gefäß, 2. vermutliche Wasserleitung aus Ton aus dem 20. Jh.
2
– 98 –

UNELE CONCRETIZĂRI PRIVIND VASUL DE METAL DIN TEZAURUL
MONETAR DE LA HORGEŞTI, JUD. BACĂU, ROMÂNIA 1
Sergiu MUSTEAŢĂ
Obiectul cercetării
Vasele bizantine de metal sunt o raritate pentru Evul Mediu Timpuriu în teritoriile din afara
Imperiului Bizantin. De la nordul Dunării Inferioare se cunoaşte un singur vas de metal, din
tezaurul de la Horgeşti, jud. Bacău, şi un fragment, presupus a fi de la un alt vas, descoperit
la Coroieşti, jud. Vaslui 2 .
Tezaurul de la Horgeşti a atras atenţia cercetătorilor mai mult din punct de vedere
numismatic, şi sunt cunoscute un şir de publicaţii privind această descoperire 3 . Referinţă la
vasul în care s-au descoperit monedele a făcut doar V. Căpitanu, în anul 1971, când a fost
publicată, pentru prima dată, descoperirea de la Horgeşti. Vasul a fost parte componentă
a mai multor expoziţii, fi ind prezent şi pe paginile cataloagelor acestora (Planşa 1) 4 . Într-un
studiu recent, F. Curta menţionează expres că vasul de la Horgeşti îşi găseşte analogii în
bazinul mediteranean 5 .
Publicarea lucrărilor colocviului internaţional cu genericul „La vaisselle de bronze
paléobyzantine”, care a avut loc la 14-15 noiembrie 2003 la Paris, ne oferă posibilitatea să
cunoaştem diverse aspecte legate de tipologia şi tehnicile de producere şi distribuire a veselei
de bronz din perioadele antică târzie şi bizantină timpurie 6 . Totodată, apariţia unor studii actuale
la acest subiect ne permite să revenim şi asupra unor descoperiri de la nordul Dunării de Jos
cu noi precizări privind arealul lor geografi c, tipologic şi cronologic.
În 1968, V. Sălăţeanu, locuitor al satului Horgeşti, jud. Bacău, întâmplător a descoperit în
albia râului Răcătău, la cca 150 m est de localitate, dincolo de şoseaua Bacău-Parincea, un
tezaur monetar. Comoara a căzut în apele râului după prăbuşirea malului, înalt de cca 2,0 m.
Muzeografi i de la Bacău au reuşit să recupereze un vas şi un lanţ de metal, 13 bucăţi de tablă
de aramă şi 57 de monede (Tabelul 1) 7 .
Vasul folosit la tezaurizarea monedelor bizantine are corpul tronconic, gâtul cilindric
alungit, buza răsfrântă în exterior şi fundul uşor bombat 8 . Din cauza umidităţii înalte, vasul
s-a oxidat şi avea, la momentul descoperirii, o culoare verde-închis. Astăzi, după restaurare,
vasul are o culoare roşietică, caracteristică cuprului. Vasul are înălţimea de 22 cm, diametrul
1
Acest studiu a fost realizat în cadrul proiectului “Byzantinische Importe nördlich der Unteren Donau in 5.-6.
Jh.“ în cooperare cu Römisch-Germanische Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts, Frankfurt
am Main şi susţinut fi nanciar de Alexander v. Humboldt Stiftung Sonderprogramm für Südosteuropa. Sincere
mulţumiri prof. dr. S. v. Schnurbein, directorului de atunci al RGK, dr. I. Ioniţă şi dr. Al. Popa pentru susţinerea
acordată la realizarea proiectului şi pentru sugestiile extrem de utile în cadrul discuţiilor din perioada vizitei de
cercetare la Frankfurt am Main (iunie-decembrie 2006). Mulţumiri se cuvin şi colegilor de la Complexul Muzeal
„Iulian Antonescu” din Bacău pentru ajutorul acordat la investigarea tezaurului de la Horgeşti.
2
TEODOR 1997, 71-72, nr. 202.
3
TEODOR 1970, 101; CĂPITANU 1971, 254-255, fi g. 1; TEODOR 1978, 24, notele 102-103; BUTNARIU
1986; CHIRIAC 1991; ARTIMON/MITREA 1996; BUTNARIU 1997; TEODOR 1997.
4
POPUŞOI 1995-1996, 201-202, Catalog nr. 976, Pl. XXXIX/796, probabil eroare, deoarece nu corespunde
cu cifra din catalog, care este 976.
5
CURTA 2006, 194, nota 82.
6
Lucrările întrunirii au fost publicate în nr. 13 al revistei internaţionale de istorie şi arheologie (sec. IV-VIII)
Antiquité tardive. Tempel 1969.
7
Se presupune că tezaurul ar fi fost mai mare, având cca 70 monede. CĂPITANU 1971; TEODOR 1978, 23-
24; BUZDUGAN 1973-1974; MITREA 1979, 149.
8
CĂPITANU 1971, 255, fi g. 1; TEODOR 1978, 29.
– 99 –

umărului – 19 cm, diametrul fundului – 13 cm, diametrul gurii – 8,5 cm şi o greutate de 1,335
kg 9 . Sub buza vasului se observă urmele a două nituri din fi er, care au servit la fi xarea torţii 10 .
Atunci când a fost găsit, pe vas se observau urme de fi er oxidat, rămase probabil de la toartă.
Dimensiunile plăcuţelor de aramă variază între 2 şi 10 cm, iar la trei dintre ele se întâlnesc
crestături asemănătoare cu cele de pe vas 11 . Lanţul este alcătuit din 30 de verigi, în formă de
S, cu capetele realizate pentru prins. Piesa are o lungime de 58,5 cm şi o greutate de 250 g 12 .
V. Căpitanu aprecia lanţul, la momentul publicării tezaurului, ca fi ind colier (sic!) 13 . În catalogul
expoziţiei din 1995-1996 este apreciat ca fi ind colan (lanţ), tradus în franceză collier (chaîne) 14 .
Terminologie
Vasele de metal asemănătoare cu cel de la Horgeşti se încadrează în categoria
recipientelor destinate pentru păstrarea şi transportarea lichidelor 15 . În germană sunt utilizate
noţiunile der Krug (Krüge) sau Kanne, Deckelkanne, în engleză ewer sau jug, iar în franceză
cruche 16 .
Tehnologie
Vasele de metal din perioada antică târzie şi Evul Mediu timpuriu au fost confecţionate din
placi subţiri de metal prin tehnica de tăiere şi batere 17 . Analizele metalografi ce/spectrografi ce
ale unor vase au demonstrat că ele au fost făcute dintr-un metal de o calitate înaltă, unde cuprul
constituie 98-99% 18 . O astfel de componenţă a metalului nu ne permite să considerăm vasele
ca fi ind din bronz 19 . De aceea mai corect ar fi să utilizăm – atunci când cunoaştem, bineînţeles,
componenţa chimică a metalului – noţiunea de cupru/aramă. Iniţial, se turnau în forme speciale
foile de aramă, după care se croiau, cu ajutorul dălţii şi ciocanului sau al unui foarfece de tăiat
metal, plăcile pentru fundul, corpul, umerii şi gâtul vasului 20 . Ajustarea plăcilor se realiza prin
cuplarea lor, dar nu înainte de a le secţiona cu ajutorul unui foarfece special, după care ele se
împreunau şi se băteau până la uniformizare (Planşa 3) 21 . La majoritatea vaselor se observă,
pe întreaga suprafaţă, urme de la loviturile ciocanului, care avea partea lucrătoare dreaptă.
Vasul de la Horgeşti a fost confecţionat prin îmbinarea a patru plăci de aramă – fundul, pereţii
din două plăci, umerii şi gâtul. Urmele de prindere a plăcilor pot fi observate la trecerea de la
fundul la peretele de jos şi în partea centrală a vasului (Planşa 4). Pereţii vasului de la Horgeşti
sunt alcătuiţi din două plăci prinse pe orizontală, şi nu dintr-o placă prinsă pe verticală cum
9
TEODOR 1970, 101; CĂPITANU 1971, 254-255, fi g. 1; TEODOR 1997, 102, nr. 367. Vasul se păstrează în
colecţia Muzeului de Istorie şi Arheologie din Bacău, nr. inv. 6379.
10
V. Căpitanu menţionează prezenţa a două nituri, iar în Catalogul expoziţiei din 1995-1996 sunt menţionate
eronat nouă nituri de fier pentru fi xarea torţii. POPUŞOI 1995-1996, 201, nr. 976.
11
CĂPITANU 1971, 255.
12
CĂPITANU 1971, 255, fi g. 2. Piesa se păstrează în colecţia Muzeului de Istorie şi Arheologie din Bacău, nr.
inv. 6380. Vezi noţiunea de colier la DUMITRAŞCU 1983, 63.
13
CĂPITANU 1971, 255, fi g. 2. Poate părea ironică observaţia noastră, dar e greu de imaginat utilizarea unui
astfel de lanţ (250 g) în calitate de colier. Deşi astăzi unii indivizi încearcă să se evidenţieze anume prin astfel
de „coliere”.
14
POPUŞOI 1995-1996, 201-202, nr. 977, Pl. XXXIX/795 Probabil şi aici eroare, deoarece numărul din catalog
este 977.
15
V. Căpitanu a utilizat noţiunea de cană. CĂPITANU 1971.
16
Pentru terminologia germană a se vedea RADNÓTI 1938; NUBER 1952; GORECKI 1994.
17
WALDBAUM 1983, 93; MUNDELL MANGO 1999, 93; PITARAKIS 2005, 23-26, Fig. 21-22; BUJARD 2005,
140, Fig. 5.
18
WALDBAUM 1983, 93; VÖLLING 1995, 434-435; PITARAKIS 2005, 22, Tab. 1; BUJARD 2005, 138.
19
La vaisselle de bronze paléobyzantine. Antiquité tardive 13, 2005.
20
BUJARD 2005, 139, fi g. 5.
21
PITARAKIS 2005, 23, fi g. 21-22.
– 100 –

se arată în reconstrucţia schematică realizată de către J. Bujard (Planşa 2) 22 . Fundul vasului,
uşor bombat, păstrează urmele de prindere a lui cu partea inferioară a peretelui, identice cu
cele de pe pereţii lui (Planşa 4/c,d).
Toarta vaselor analizate de noi era confecţionată, de regulă, din fi er, în formă de S sau
curbată (Planşa 5/7-9). La unele vase toarta era prinsă cu un inel de partea superioară a
gâtului vasului, ca exemplu pot fi aduse descoperirile de la Sadovec, Stara Zagora, Muzeul din
Sofi a. La altele, cum este cazul vasului de la Horgeşti 23 , precum şi al celui de la Uşak, Turcia,
s-au păstrat, sub buză, doar urmele şi locul de prindere al unei astfel de torţi de corpul vasului.
După toate probabilităţile, toarta vasului de la Horgeşti (Planşa 1, 4/a,b) a fost asemănătoare
cu cea a pieselor din colecţia Halûk Perk de la Istanbul 24 , de la Sardis 25 şi Pece, Albania 26 :
partea ei superioară era fi xată cu două nituri de buza vasului (Planşa 5), iar cea inferioară
nu era prinsă de vas, pentru ca să nu se înfi erbânte când vasul era pus pe foc sau când în
el se turna lichid fi erbinte. Meşterii din ţările bazinului de est al Mediteranei utilizează practic
aceleaşi metode de confecţionare a vaselor de aramă până în zilele noastre 27 .
Provenienţă/Analogii
Vasele de metal erau pe larg răspândite în interiorul Bizanţului, unele din ele au ajuns
şi în afara hotarelor lui 28 . O grupă omogenă de vase cilindrice de aramă, similare după
formă, tehnică de lucru etc., constituie un produs larg răspândit în sec. VI-VII în tot arealul
mediteranean 29 , în nordul Africii 30 şi în Asia Mică 31 (Harta 1). Vasul de la Horgeşti, după forma
sa, este asemănător cu alte piese din mediul bizantin, la fel deseori utilizate pentru tezaurizarea
monedelor. Analogă este descoperirea de la mănăstirea Sf. Marthyrius din Ma’ale Adummim,
Israel, unde vasul conţine monede de la Heraclius (612-618) 32 (Planşa 5/6). Un alt exemplar,
cu monede din sec. XI, a fost descoperit la Istanbul 33 (Planşa 5/9).
Cele mai apropiate din punct de vedere geografi c descoperiri de vase de metal similare
cu piesa de la Horgeşti sunt din Bulgaria: un fragment de vas de la Sadovec 34 şi două vase
de la Stara Zagora 35 (Planşa 5/7-8). Exemplarul de la Sadovec, după forma gurii, gâtului şi
a umerilor, este foarte asemănător cu cel de la Horgeşti şi se încadrează de rând cu alte
descoperiri din zona a VIII-a a oraşului vechi (Unterstadt) datând din sec. VI. Un alt vas de metal
provine din cetatea de la Pece, Albania şi datează din sec. VI-VII 36 . Cele mai multe descoperiri
de vase de metal asemănătoare celui de la Horgeşti vin din Anatolia, de la Pergamon, Izmir 37 ,
22
BUJARD 2005, 139, fi g. 5.
23
În cazul de la Horgeşti s-au păstrat două orifi cii pe buza vasului de care a fost prinsă toarta. În unul dintre
orifi cii s-au păstrat urmele unui nit din fi er, restul torţii lipseşte.
24
PITARAKIS 2005, 16, Fig. 5.
25
WALDBAUM 1983, Plate 35, 525.
26
PERZHITA 1990, 219, fi g. 14.
27
PITARAKIS 2005, 23, fi g. 21-22.
28
MUNDELL MANGO 1999, 89.
29
PITARAKIS 2005, 12-13, Fig. 1.
30
JACQUEST/BARATTE 2005, 124, Fig. 2; MUNDELL MANGO 1999, 89.
31
BUJARD 2005.
32
MAGEN 1993, 193; PITARAKIS 2005, 17, Fig. 6.
33
MUNDELL MANGO 1999, 94, fi g. 5.7/G.
34
UENZE 1993, 496, F61; Taf. 141/8.
35
RAEV 1978, 2, Obr. 2/10; ILIEVA/CHOLAKOV 2005, 55, no. 7-8, Fig. 7-8. Depozitul de obiecte de metal de
la Stara Zagora este încadrat cronologic în contextul invaziilor barbare de la fi nele sec. VI – începutul sec. VII.
36
PERZHITA 1990, 219, fi g. 14, Pl. X/2.
37
PITARAKIS 2005, 12, Fig. 1.
– 101 –

Sardis 38 , Beycesultan, Turcia 39 , precum şi de pe coasta de est a Mediteranei de la Dor, Israel 40
(Planşa 5).
După forma vasului, cea mai apropiată analogie o găsim la Olympia, Grecia, unde printre
vesela bizantină de metal sunt şi trei recipiente cu buza răsfrântă în exterior (Planşa 5/3).
Vasele nr. 6 şi 7 au corpul tronconic şi fundul bombat, exact ca în cazul exemplarului de la
Horgeşti 41 . Vasul nr. 7 de la Olympia este asemănător şi după parametrii săi: înălţimea – 26
cm, diametrul gurii – 9 cm, grosimea pereţilor – 0,2-0,3 cm, iar a fundului – de 2,0 cm şi
greutatea de 2095 g 42 . Un alt vas de aramă cu gâtul alungit şi buzele răsfrânte în exterior este
semnalat în colecţiile Muzeului din Uşak, Turcia 43 .
În tezaurul de la Horgeşti mai erau 13 plăcuţe de aramă, astăzi pierdute, şi acestea
trebuie să fi aparţinut unui alt vas. Cu atât mai mult, cu cât la trei dintre plăcuţe se întâlnesc
crestături de la cuplare şi urme de la batere asemănătoare cu cele de pe vasul întreg, ceea
ce ar indica provenienţa respectivă a lor 44 . După toate probabilităţile, de la un alt vas de
metal analog provine şi fragmentul descoperit în locuinţa adâncită de la Coroieşti, jud. Vaslui,
încadrată pe baza materialului ceramic în sec. V-VI 45 .
Lanţurile alcătuite din verigi în formă de S, asemănătoare cu exemplarul descoperit la
Horgeşti au avut o funcţionalitate largă în Evul Mediu timpuriu. Astfel de lanţuri s-au utilizat
pentru a prinde capacul de toarta vaselor, cum ar fi în cazul pieselor care se păstrează în
colecţiile mai multor muzee din lume: Metropolitan Museum, New York, British Museum, Londra,
colecţia Christian Schmidt de la München, Pergamon, Izmir, Istanbul 46 , Damask 47 etc. (Planşa
6). Totodată modele de lanţuri similare pot fi întâlnite la cântarele-balanţă, confecţionate din
bronz, din perioadele romană şi bizantină 48 (Planşa 9). Cea mai apropiată descoperire a unei
balanţe, din punct de vedere geografi c şi cronologic, este atestată la Dinogetia din a doua
jumătate a sec. VI 49 . La fel, lanţurile cu verigi în formă de S sunt elemente de susţinere ale
inventarului creştin-bisericesc, cum ar fi policandrele, candelele sau opaiţele de bronz, foarte
răspândite în epoca bizantină timpurie 50 (Planşele 7-8, 10). O candelă din bronz (thymiatrion,
38
WALDBAUM 1983, 94, Pl. 35, no. 528, 530.
39
Deşi vasul de la Beycesultan se aseamănă după tehnica de producere, după forma corpului, gâtului şi buzei
răsfrânte în exterior, el este de o calitate mai înaltă şi este decorat în partea superioară şi inferioară a gâtului.
Acest vas se încadrează, de rând cu alte piese bizantine, în sec. VI – începutul sec. VII. WRIGHT 2000, 168,
Fig. 12a/3.
40
MUNDELL MANGO 1999, 93, Fig. 5.7/F; PITARAKIS 2005, 14, nota 16.
41
VÖLLING 1995, 434, 436, 443, Taf. 93/3-4; 94/1-3.
42
VÖLLING 1995, 436, Taf. 94/2.
43
Informaţia ne-a fost pusă la dispoziţie de către R. Petrovszky de la Muzeul din Spier, pentru care îi aducem
mulţumiri şi pe această cale.
44
CĂPITANU 1971, 255.
45
TEODOR 1997, 71-72, nr. 202.
46
PITARAKIS 2005, 13, Fig. 2, tip I, fi g. 6-16; 20-21, fi g. 14, 16.
47
AL OMARI 2008, 122-123, Abb. 1, 2.
48
VISY 1994, 437, Tab. 1, Abb. 1-3; STIEGEMANN 2001, 250-251, nr. III.28 (München, Sammlung C.S., Inv.
Nr. 1358).
49
Lanţul şi cârligul pe care se atârna marfa de cântărit lipsesc de la balanţa descoperită la Dinogetia-Bisericuţa.
În schimb, pe una din laturile pârghiei cântarului este executată, în litere punctate, o inscripţie din care se
evidenţiază numele lui Gerontios, prefectul Constantinopolului din anii 559-661. ŞTEFAN 1950, 157-161.
50
BÉNAZETH 1992, Colecţiile Muzeului Louvre, 30, 168 (E 11916/3), 86 (E 11916/5), 87 (E 11909), 95 (E
11704), 96 (E 11705), 126 (E 11865), 139 (E 11652), 164 (AF 1329); BUCKTON 1994, British Museum Collections:
104, nr. 113 (a-b), M&LA 1994, 6-10, 13; M&LA 1986, 7-5,1; 106-107, nr. 116, M&LA 1994, 6-10, 11;
WAMSER/ZAHLHAAS 1998, 46-49, nr. 33-39; 88, nr. 89; 93, nr. 92; 95, nr. 93, 95, 96; 169, nr. 222; STIE-
GEMANN 2001, 212-218, nr. II.7-9, 11 (München, Sammlung C.S., Inv. Nr. 1643; 343; 879); WAMSER 2004,
S. 100, nr. 132-134 (München, Sammlung C.S., Inv. Nr. 913, 1811, 1664); S. 122, nr. 157-158 (München,
Sammlung C.S., Inv. Nr. 1, 115); Colecţiile Muzeului Ermitaž: ZALESSKAJA 2006, 123, catalog nr. 214, nr. inv.
10550; 126, catalog nr. 228, nr. inv. 1853.20; 136, catalog nr. 256-258, nr. inv. ω 44, 48, 37; 138-139, catalog
– 102 –

turibulum) cu trei urechiuşe de prindere a lanţului amplasate pe marginea superioară a buzei
provine din interiorul cetăţii de la Dinogetia, încadrată cronologic în sec. VI 51 (Planşa 8/f).
Constatăm însă că şi de la această piesă lipseşte lanţul de agăţare. Faptul că lanţul de la
Horgeşti este alcătuit din 30 de verigi şi are o lungime totală de 58,5 cm (Planşa 9/a) relevă
că acesta ar putea proveni de la un cântar-balanţă, de la un policandru sau de la o candelă,
care conţin elemente cu o astfel de lungime, dat fi ind că lanţurile pentru prinderea capacului
de toarta vaselor de metal sunt alcătuite, de regulă, din 5 până la 10 verigi 52 , iar lanţurile de la
unele balanţe, policandre şi candele sunt alcătuite din 20-30 şi mai multe verigi (Planşa 7-8) 53 .
Funcţionalitate
Vasele de metal, de regulă, erau destinate pentru păstrarea, încălzirea sau fi erberea
lichidelor. Dovadă că vasul de la Horgeşti a avut iniţial calitatea de fi erbător sunt urmele de
calcar de pe fundul vasului şi tipul de toartă specifi c pentru această categorie de recipiente.
După uzarea sa, ca dovadă fi ind crăpăturile şi spărturile de corpul vasului, lipsa torţii, el a
devenit nefuncţional pentru păstrarea lichidelor. De aceea a fost utilizat de către posesorii
acestuia pentru depozitarea şi păstrarea monedelor, plăcuţelor şi lanţului de aramă. După
toate probabilităţile vasul a putut fi , de rând cu celelalte piese, colectat ca materie primă pentru
confecţionarea pieselor de bijuterie. O dovadă în acest sens sunt cele 13 plăcuţe de aramă
care provin de la un vas similar. Astfel, tezaurul monetar de rând cu celelalte piese de aramă
(lanţul, plăcuţele) constituie mai degrabă un depozit de obiecte adunate pentru valoarea lor
intrinsecă şi a putut aparţine unui meşter itinerant.
Tipologie
Vasul descoperit la Horgeşti nu se înscrie exact în tipologia propusă de J. C. Waldbaum,
realizată după descoperirile de la Sardis 54 , dar ar putea fi o variantă intermediară a tipurilor II şi
III. Gură răsfrântă în exterior a vasului de la Horgeşti îl deosebeşte de majoritatea vaselor din
perioada bizantină timpurie, tipurile I şi II după Waldbaum, care au, de regulă, marginea gurii
dreaptă, peste care se îmbrăca capacul. Totodată vasul de la Horgeşti se asociază cu cele de
tipul II după Waldbaum, deosebindu-se doar după forma torţii şi având fundul bombat 55 .
Cronologie
Încadrarea cronologică a descoperirii de la Horgeşti ţine atât de particularităţile tipologice
şi ale tehnicii de confecţionare a vasului de aramă, cât şi de contextul general al descoperirii.
Astfel, vasele de acest tip au circulat pe larg pe teritoriul Bizanţului în sec. VI-VII 56 . Majoritatea
vaselor de metal descoperite în Grecia sau Asia sunt incluse în categoria bizantine timpurii.
La Pergamon s-au descoperit mai multe obiecte de metal, dintre care două vase şi o fi bulă
digitată de bronz caracteristice pentru sec. VI-VII 57 . Vasele de metal de la Olympia şi de la
nr. 265, nr. inv. ω 39; 142, catalog nr. 275-276, nr. inv. ω 152, 19582 (ω 388); AL OMARI 2008, Candelă şi
opaiţ din colecţiile Muzeului Naţional din Damask, nr. inv. 4066/8908 şi nr. inv. 6485; Policandre din colecţiile
Muzeului din Hama, nr. inv. 1711 şi nr. inv. 1774.
51
ŞTEFAN 1948, 303-305, Fig. 1-2; DEPPERT-LIPPITZ/MEIER-ARENDT/BABEŞ 1994, 256, nr. 104, MNIR
Inv. 17472.
52
PITARAKIS 2005, Fig. 7-12 şi 14-16.
53
BÉNAZETH 1992, 30, 168 (E 11916/3); STIEGEMANN 2001, 213, nr. II.8; 251, nr. III.28; WAMSER 2004,
100, nr. 134; 122, nr. 157.
54
WALDBAUM 1983, 93, no. 528-533, Pl. 35-36. Vezi şi la PITARAKIS 2005, 13, Fig. 2.
55
PITARAKIS 2005, 13, Fig. 2.
56
Cf. PITARAKIS 2005.
57
ALTAMANN 1904, 199-200, Abb. 30-32.
– 103 –

Beycesultan, de rând cu alte obiecte, sunt încadrate în sec. VI 58 , iar exemplarul de la Dor
– între anul 520 şi primul sfert al sec. VII 59 . Această datare este, precum şi altele, destul de
largă. De o încadrare cronologică mai restrânsă dispune tezaurul monetar de la mănăstirea
Sf. Marthyrius din Ma’ale Adummim, unde vasul conţine folles de la Heraclius, emise în anii
612-613, însă acest exemplar este de tipul recipientelor cu capac 60 .
Deşi vesela de metal bizantină a cunoscut o evoluţie şi o diversitate mare de forme, vasele
de tipul celui de la Horgeşti sunt specifice pentru o perioadă extinsă de timp, din sec. VI şi până
în sec. XI. Exemplare asemănătoare au fost descoperite în Corint, ele fiind atribuite sec. IX,
iar vasul de la Istanbul conţine monede din sec. XI. Nu excludem explicaţia lui Mundell Mango
privind uniformizarea producţiei bizantine de metal prin influenţa statului şi a comerţului 61 ,
considerăm însă că producătorii şi utilizatorii veselei de metal reieşeau atât din tehnicile şi
tradiţiile caracteristice Evului Mediu timpuriu, cât şi din considerente legate de utilitate.
Tezaurul de la Horgeşti este o acumulare de lungă durată şi conţine monede de bronz
de o valoare şi un loc de emisie destul de variate. Din numărul total de piese recuperate,
după nominal, 51 sunt folles şi 6 hemifolles, dintre care 29 de monede au fost emise la
Constantinopol, 16 – la Nicomedia, 6 – la Antiohia, 5 – la Cyzic şi doar una la Thessalonic
(Tabelul 1). Tezaurul a fost acumulat, practic continuu, pe parcursul a trei decenii, primele
monede fi ind de la Justin II, din anii 566/567, şi ultimele de la Mauricius Tiberius, din 597/598
(Diagrama 1). Preponderenţa monedelor din vremea lui Mauricius Tiberius, 25 de monede
emise între anii 582/583 şi 597/598, refl ectă perioada cea mai activă a acumulării şi nivelul
circulaţiei lor pe pieţele bizantine sau din imediata apropiere a hotarelor imperiului de la
fi nele sec. VI (Tabelul 1, Diagrama 1). Reieşind din faptul că cea mai recentă piesă este un
follis emis la Constantinopol în anii 597-598, putem presupune că tezaurul a fost ascuns
în primii ani ai secolului VII, în contextul evenimentelor politice şi demografi ce din regiunile
carpato-dunărene 62 . Menţiunea lui V. Căpitanu că din tezaur a făcut parte şi o monedă de la
Phocas (602-610), care însă nu a fost recuperată, nu ne permite să extindem data recentă a
descoperirii.
Tezaurul de la Horgeşti are analogii cu cel de la Movileni, jud Galaţi (Harta 2), compus
din 26 de monede de bronz bizantine, dintre care 11 emisiuni de la Tiberius II Constantin
(578-582) şi 15 de la Mauricius Tiberius (582-602) 63 . Tezaurul a fost publicat iniţial de către I.
Dimian în 1957 64 , iar în 1975 este republicat cu unele noi precizări de către O. Iliescu 65 . După
valoarea monedelor, tezaurul conţine 17 folles, 5 hemifolles şi 3 decanoummioni. Monedele
au fost bătute în diverse ateliere monetare ale imperiului, în special la Constantinopol (7 folles,
4 hemifolles şi 3 decanoummioni), urmând câte 4 folles de la Nicomedia şi Cyzic şi 2 folles şi
un hemifolles de la Antiohia. Descoperirea de la Movileni constituie o acumulare de piese de
la cei doi împăraţi de-a lungul ultimelor două decenii ale sec. VI. Primele piese aparţin emisiilor
lui Tiberius al II-lea Constantin din anii 578-579, iar cea mai recentă este de la Mauricius
Tiberius din anii 599-600. Tezaurul de la Movileni a fost, după toate probabilităţile, acumulat şi
ascuns în condiţii asemănătoare cu cel de la Horgeşti, la începutul sec. VII.
58
VÖLLING 1995, 434, 436, 443, Taf. 93/3-4; 94/1-3. WRIGHT 2000, 168, Fig. 12a/3.
59
MUNDELL MANGO 1999, 93, Fig. 5.7/F. PITARAKIS 2005, 14.
60
MAGEN 1993, 193; PITARAKIS 2005, 17, Fig. 6.
61
MUNDELL MANGO 1999, 93.
62
CĂPITANU 1971, 260; TEODOR 1978, 29.
63
DIMIAN 1957, 194-195; PETRESCU-DÎMBOVIŢĂ 1967, 185; TEODOR 1970, 113; CĂPITANU 1971, 260;
PREDA 1972, 404; POENARU BORDEA/OCHEŞEANU 1980, 395, nota 49; TEODOR 1997, 119, nr. 465;
OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU/CONSTANTINESCU 1994, 319, nota 29; CONSTANTINESCU 1999, 196,
nr. 55; ILIE/NICU 2002, 25.
64
DIMIAN 1957, 194-195.
65
ILIESCU 1975.
– 104 –

Concluzii
V. Căpitanu aducea analogii pentru astfel de vase din sec. II-IV, considerând vasul de
la Horgeşti aproape identic cu vasul descoperit într-un mormânt din sec. IV la Cagliari, Italia
ceea ce nu este confi rmat de referinţele bibliografi ce respective 66 . După analogiile prezentate
mai sus şi reieşind din contextul descoperirii, putem constata că vasul este un produs bizantin
caracteristic pentru sec. VI 67 . O dovadă certă în acest sens este reprezentarea unui vas de
metal de pe mozaicul din sala de nord-est a palatului împăraţilor de la Constantinopol (Planşa
11) 68 . Mozaicul reprezintă, în profi l, imaginea unui personaj feminin (h=89 cm) care sprijină
cu braţul pe umărul stâng un vas de metal cu toartă, care, după forma sa, se aseamănă
cu cel descoperit la Horgeşti (Planşa 1). Asemenea mozaicuri sunt caracteristice perioadei
iustiniene 69 , ceea ce corespunde cu perioada de acumulare a tezaurului de la Horgeşti – a
doua jumătate a sec. VI. După toate probabilităţile, vasul de la Horgeşti a fost produs de un
meşter dintr-un oraş bizantin în cel de-al treilea sfert al sec. VI sau poate chiar în primii ani de
domnie a împăratului Justin II (565-578). Iniţial vasul a fost utilizat ca recipient pentru lichide,
iar după uzarea lui s-a folosit pentru acumularea, păstrarea şi transportarea monedelor. În
susţinerea acestei idei se înscrie şi vasul fragmentar de la Sadovec, care se asociază cu o
monedă de la Justin II descoperită în acelaşi sector şi în acelaşi strat cultural 70 . Nu excludem
însă şi probabilitatea ca monedele să fi fost depuse în vas doar în faza fi nală de acumulare,
ceea ce ar însemna că vasul poate fi şi un produs din ultimul sfert al sec. VI. Oricum s-ar fi
întâmplat, vasul de la Horgeşti se încadrează perfect în tipologia veselei bizantine de metal din
a doua jumătate a sec. VI, cu atât mai mult cu cât aceasta coincide cu perioada de acumulare
a tezaurului monetar (566/567 şi 597-598).
66
CĂPITANU 1971, 255, notele 3 şi 4. La referinţa lui Căpitanu (nota 3) către RADNÓTI 1938, pl. XXXVIII/5,
este un alt tip de vas, cu totul diferit de cel de la Horgeşti, care mai degrabă are unele mici asemănări cu
vasul de pe pl. XIV/83, însă asupra acestuia din urmă A. Radnoti se referă, în textul lucrării sale, la categoria
Blechkannen mit gegossenem Henkel, S. 151-155. De altfel, vasul de la Horgeşti este deosebit după forma
sa şi nu se înscrie printre cele analizate de Radnoti. Acelaşi lucru este valabil şi pentru vasul de la Dolianova
(Cagliari) la care face referinţă Căpitanu. TARAMELLI 1919, 142, fi g. 2. Pentru vasele caracteristice sec. IV a
se vedea spre exemplu RAEV 1978; GORECKI 2006.
67
PITARAKIS 2005, 27, Fig. 1. Pentru alte tipuri de vase de metal bizantine din sec. VI-VII a se vedea VIDA
2006.
68
BRETT/MARTINY/STEVENSON 1947, 74, Pl. 31 şi Pl. 51 (Fig. 19, Pl. 31).
69
W. Jobst consideră că imaginea reprezintă o nimfă, iar mozaicul este caracteristic pentru a doua jumătate a
sec. VI. JOBST 1987, 13, 18, Abb. 21; JOBST/HEROLD/VENDL/ERLACH/HAIDEN/HECKL/PICHLER/PU-
CHINGER/WEBER/KURZWEIL/DOLEZEL/SCHREINER 1986, 135.
70
UENZE 1993, 496 (F 66), Taf. 141/8.
– 105 –

ZUSAMMENFASSUNG
EINIGE BEMERKUNGEN ZUR METALKANNE AUS DEM MÜNZENSCHATZ
VON HORGEŞTI, JUD. BACĂU, RUMÄNIEN
Byzantinische Metallgefäße sind im Frühen Mittelalter auf den Gebieten außerhalb des
Byzantinischen Reichs eine Seltenheit. Nördlich der unteren Donau ist nur ein Exemplar
bekannt, das dem sog. Schatz von Horgeşti, jud. Bacău angehört. Ein weiteres Fragment
eines Metallgefäßes könnte aus Coroieşti, jud. Vaslui, ebenfalls in Rumänien, stammen.
Der Fund von Horgeşti ist in der Forschung mehr durch seine Münzen bekannt. Das
dabei gefundene Gefäß blieb unerforscht. Das Gefäß ist kegelstumpfförmig mit zylindrischem
Hals, nach außen gebogener Lippe und leicht abgerundetem Boden. Es ist 22 cm hoch und
hat einen Durchmesser von 19 cm an der Schulter, 13 cm am Boden und 8,5 cm an der
Mündung. Das Gesamtgewicht beträgt 1,335 kg. Unterhalb der Gefäßlippe des Behältnisses
sind Spuren von zwei Eisennieten zu erkennen, die zur Befestigung des Griffes gedient haben
dürften. Es wird berichtet, dass zur Zeit seiner Entdeckung das Gefäß Spuren von oxidierten
Eisen enthielt, die als Reste des Griffes zu deuten sind.
Neben 57 byzantinischen Münzen wurden im Gefäß auch 13 Blechplatten mit einer
Größe von 2-10 cm gefunden. Drei von ihnen waren mit Kerbenmuster versehen. Darüber
hinaus enthielt das Gefäß eine 58,5 cm lange Kette aus 30 „s“-förmigen Ringen mit einem
Gesamtgewicht von 250 g.
Technologie. Die spätantiken und frühmittelalterlichen Metallgefäße wurden aus dünnen
Metallplatten mittels Schneiden und Hämmern gefertigt. Die Metallanalysen einiger Gefäße
zeigen, dass sie aus einem Metall mit einem Kupferanteil von 98-99% hergestellt wurden.
Eine solche Zusammensetzung des Metals erlaubt uns, diese Exemplare nicht als Bronzesondern
Kupfergefäße zu bezeichnen. Zu Beginn wurden in speziellen Formen die Blechplatten
vorbereitet. Mit der Hilfe eines Beitels und eines Hammers oder einer speziellen Schere für das
Schneiden des Metalls wurden die Platten danach überarbeitet. Die Anpassungen der Platten
wurden durch ihre Ankopplung entlang der zickzackförmig geschnittenen Ränder durchgeführt
und anschließend bis zu ihrer totalen Montur gehämmert. Das Gefäß von Horgeşti wurde durch
Zusammensetzen von vier Teilen gefertigt – der Bodenteil, die zwei Platten für die Wände und
der Halsteil. Die Spuren an den Verbindungsstellen lassen sich an der Ecke zwischen dem
Boden und dem unteren Körperteil sowie in der Mitte des Gefäßes nachweisen. Die Wände
des Gefäßes aus Horgeşti wurden aus zwei Platten produziert, die waagerecht verbunden
sind, so wie es auf der schematischen Rekonstruktion von J. Bujard zu sehen ist.
Der Griff wurde bei ähnlichen Gefäßen normalerweise aus Eisen angefertigt, in „S“-Form
oder abgerundet. Bei einigen Gefäßen wurde der Griff mit einem Ring an den oberen Teil des
Halses angekoppelt, wie dies bei einigen Entsprechungen von Sadovec, Stara Zagora oder
Sofi a bekannt ist. In anderen Fällen, wie z. B. beim Gefäß von Horgeşti und auch desjenigen
aus Uşak in der Türkei, wurden unter der Lippe nur die Spuren und der Ort der Ankopplung
des Griffes mit der Wand des Gefäßes gefunden. Es ist sehr wahrscheinlich, das der Griff
des Gefäßes aus Horgeşti den Teilen aus der Sammlung Halûk Perk aus Istanbul, aus Sardis
und Pece, Albanien, sehr ähnlich war: Der obere Teil war mit zwei Nieten an die Lippe des
Gefäßes angekoppelt, der untere Teil hingegen war nicht mit dem Gefäß verbunden, um
eine direkte Übertragung der Hitze zu vermeiden. Die Meister aus den östlichen Teilen der
Mittelmeersregion benutzten fast die gleichen Methoden für die Produktion von Blechgefäßen
wie heutzutage.
– 106 –

Herkunft/Analogien. Metallgefäße waren in Byzanz sehr verbreitet, einige von ihnen
wurden auch außerhalb von byzantinischen Territorien gefunden. Das Exemplar aus Horgeşti,
ähnelt seiner Form nach anderen Gefäßen aus dem byzantinischen Milieu, die auch häufi g
als Aufbewahrungsbehälter für Münzen benutzt wurden. Eine gleichartige Entdeckung stammt
aus dem Kloster Sf. Marthyrius aus Ma’ale Adummim, Israel, wo das Gefäß Münzen aus der
Zeit des Heraclius (612-618) enthielt. Ein anderes Beispiel aus dem 9. Jahrhundert stammt
aus Istanbul. Die besten Entsprechungen für das Gefäß von Horgesti sind jedoch jene aus
Sadovec und Stara Zagora in Bulgarien. Das Exemplar aus Sadovec, nach der Form des
Mundes, Halses und der Schulter zu urteilen, ist dem Gefäß aus Horgesti sehr ähnlich und
wurde, zusammen mit anderen Endeckungen in der 8. Zone der alten Stadt (Unterstadt) in
den Schichten des 6. Jhs. gefunden. Ein anderes Metallgefäß wurde in der Pece-Festung in
Albanien entdeckt und datiert aus dem 6. Jh. Die meisten Entsprechungen für das Exemplar
aus Horgeşti kommen aus Anatolien, aus Pergamon, Izmir, Sardis, und Beycesultan in der
Turkei und von der östlichen Mittelmeerküste, wie Dor in Israel. Der Form nach besteht die
größte Ähnlichkeit mit Gefäßen aus Olympia. Die dortigen Gefäße Nummer 6 und Nummer 7
haben einen kegelstumpfförmigen Körper und einen gewölbten Boden, ganz genau wie das
Exemplar aus Horgeşti. Auch in der Größe ist das Gefäß Nummer 7 aus Olympia ähnlich:
Höhe 26 cm, Randdurchmesser 9 cm, Wanddicke 0,2-0,3 cm, Bodendicke 2,0 cm, Gewicht
2095 g.
Funktion. Die Metallgefäße waren in der Regel für die Aufbewahrung sowie das
Aufwärmen oder Kochen von Flüssigkeiten bestimmt. Als Nachweis für die Tatsache, dass
das Exemplar aus Horgeşti für das Kochen benutzt wurde, können sowohl die Spuren von
Kalkstein auf dem Boden dienen, als auch die spezielle Form des Griffes, die auf solche
Zwecke abgestimmt wurde. Nachdem das Gefäß abgenutzt war, was durch das Entstehen
von Spalten und Rissen auf dem Körper nachgewiesen werden kann, wurde es nicht mehr
im Kochgeschirr verwendet und diente zur Aufbewahrung der Münzen, Platten und der
Blechkette. Es ist sehr wahrscheinlich, dass das Gefäß zusammen mit den anderen Objekten
als Rohmaterial für die Anfertigung von Schmucksachen eingesammelt wurde. Als Nachweis
lassen sich die 13 kleinen Blechplatten anführen, die von einem ähnlichen Gefäß stammen.
Dementsprechend stellt der Münzschatz zusammen mit den anderen Blechteilen, also der
Kette sowie der Platten, eher eine Ansammlung von Gegenständen dar, die wegen ihres
Metallwertes gesammelt wurden und die einem wandernden Meister gehört haben könnten.
Funktionalität der Kette. Bronzene Ringketten hatten im Frühmittelalter eine breite
Anwendung. Solche Ketten wurden benutzt, um den Deckel mit dem Griff eines Gefäßes
zusammen zu halten. Die Beispiele hierfür sind zahlreich und an vielen Orten anzutreffen: Im
Metropolitan Museum in New York, im British Museum in London, in der Christian Schmidt
Sammlung in München, in Pergamon, Izmir, Istanbul, Damaskus etc. Ähnliche Ketten sind
auch bei bronzenen Balkenwaagen aus der römischen und byzantinischen Zeit bekannt.
Die geographisch und chronologisch am nahestehendste gefundene Waage stammt
aus Dinogetia und wurde auf die zweite Hälfte des 6. Jhs. datiert. Ebenso stellen Ketten
in Form eines „S“ auch Supportelemente für Kircheninventar dar, wie z. B. für Armleuchter,
Kerzenhalter oder Binsenlichter aus Bronze, die alle der frühbyzantinischen Zeit zuzuordnen
sind. Ein Kerzenhalter aus Bronze (thymiatrion, turibulum) mit drei Ösen für die Kette am
oberen Lippenrand stammt aus einer Schicht des 6. Jhs. in Dinogetia. Anhand der Struktur
der Kette aus Horgeşti (30 Ringe, Länge 58,5 cm) lässt sich nicht feststellen, ob die Kette
von einer Balkenwaage, einem Armleuchter oder einem Kerzenhalter stammt. Die Ketten,
welche man für die Befestigung der Deckel von Metallgefäßen benutzte, waren meistens aus
5 bis 10 Ringen hergestellt, wohingegen diejenigen, die für Balkenwaagen, Armleuchter und
Kerzenhalter bestimmt waren, aus 20, 30 und mehreren Ringen bestanden.
– 107 –

Chronologie. Das Fundstück von Horgeşti wird aufgrund der typologischen
Besonderheiten und der Herstellungstechniken des Gefäßes, sowie anhand des allgemeinen
Fundkontexts datiert. Gefäße von diesem Typ verbreiteten sich im Byzanz des 6. und 7. Jh.
Die meisten Stücke aus Griechenland oder Asien lassen sich früher datieren. In Pergamon
wurden mehrere Metallobjekte entdeckt, davon zwei Gefäße und eine bronzene Fibel, die für
das 6. und 7. Jh. charakteristisch waren. Die Funde aus Olympia und Beycesultan konnte man
grob in das 6. Jh. einordnen, das Exemplar aus Dor zwischen dem Jahr 520 und dem ersten
Viertel des 7. Jh. Diese Datierung ist, so wie die anderen auch, sehr grob. Genauer lässt sich
der Münzenschatz aus dem Kloster St. Marthyrius aus Ma’ale Adummim datieren, der folles
von der Regierungszeit des Kaisers Heraclius mit dem wahrscheinlichen Prägedatum 612-
613 enthält.
Der Münzschatz aus dem Kupfergefäß von Horgeşti ist eine über viele Jahre
entstandene Sammlung und enthält Münzen aus Bronze mit sehr unterschiedlichem Wert und
Produktionsort. Aufgrund der Tatsache, dass die jüngste Prägung ein follis aus den Jahren
597-598 aus Konstantinopel darstellt, können wir vermuten, dass der Schatz in den ersten
Jahren des 7. Jh. versteckt wurde, undzwar infolge politisch und demographisch wichtiger
Ereignissen in der Karpaten-Donau Region.
Schlussfolgerung. V. Căpitanu ist bei seiner Untersuchung der Metallgefäße aus dem
2. bis zum 6. Jh. zur Annahme gekommen, dass das Gefäß aus Horgeşti fast identisch mit
dem Stück aus dem Grab von Cagliari, Italien (4. Jh. n.Chr.) sei. Unserer Untersuchung nach
ist diese Annahme falsch. Aufgrund der oben angeführten Entsprechungen und des Kontextes
der Entdeckung ist anzunehmen, dass das Stück ein byzantinisches Produkt aus dem 6.
Jahrhundert darstellt. Ein wesentlicher Beweis dafür ist die Abbildung eines Metallgefäßes auf
dem Mosaik in dem nord-östlichen Saal des Königspalastes in Konstantinopel. Die Komposition
enthält die seitliche Darstellung einer Frauenfi gur, die auf ihrer linken Schulter eine Kanne
hält, deren Form dem Kupfergefäß aus Horgeşti sehr ähnlich ist. Solche Mosaiken sind für die
justinianische Zeit charakteristisch. Es ist sogar sehr gut möglich, dass die Horgeşti-Kanne
von einem Meister angefertigt wurde, der in einer byzantinischen Stadt in dem dritten Viertel
des 6. Jh. oder vielleicht sogar während der Regierungszeit des Kaisers Justin II (565-578)
lebte. Am Anfang wurde die Kanne für Flüssigkeiten benutzt, und nach ihrem Gebrauch für die
Sammlung, Aufbewahrung und den Transport von Münzen weiterverwendet.
– 108 –

BIBLIOGRAFIE/LITERATUR
AL OMARI 2008: H. Al Omari, Byzantinische Lampen im Nationalmuseum von Damaskus. In:
M. Fansa/B. Bollmann (Hrsg.), Die Kunst der frühen Christen in Syrien. Zeichen, Bilder und
Symbole vom 4. bis 7. Jahrhundert. Begleitband zur Sonderausstellung im Landesmuseum
Natur und Mensch Oldenburg (Oldenburg 2008) 120-123.
ALTAMANN 1904: W. Altamann, Die Arbeiten zu Pergamon 1902-1903: Die Einzelfunde.
Mitteilungen des Kaiserlich Deutschen Archäologischen Instituts Athenische Abteilung XXIX,
1904, 179-207.
ARTIMON/MITREA 1996: A. Artimon/I. Mitrea, Bacău, reşedinţă voievodală (Bacău 1996).
BÉNAZETH 1992: D. Bénazeth, L´art du métal au début de l’ère chrétienne (Paris 1992).
BRETT u.a. 1947: G. Brett/G. Martiny/R. B. K. Stevenson, The Great Palace of the Byzantine
Emperors. Being a fi rts report on the excavations carried out in Istanbul on behalf of the Walker
Trust (The University of St. Andrews) 1935-1938I (London 1947).
BUCKTON 1994: D. Buckton (Hrsg.), Byzantium. Treasures of Byzantine Art and Culture from
British Collections (London 1994).
BUJARD 2005: J. Bujard, Les objet métalliques D´umm al-Wald (Jordanie). Antiquité tardive
13, 2005, 135-140.
BUTNARIU 1986: V. M. Butnariu, Răspîndirea monedelor bizantine din secolele VI-VII în teritoriile
carpato-dunărene. BSNR 131-133 (1983-1985), 1986, 199-235.
BUTNARIU 1997: V. M. Butnariu, Descoperiri monetare în spaţiul carpato-nistrean în sec. IV-
VII. Structuri şi semnifi caţii. In: V. Spinei (Hrsg.), Spaţiul nord-est–carpatic în mileniul întunecat
(Iaşi 1997) 59-66.
BUZDUGAN 1973-1974: C. Buzdugan, Notă suplimentară despre tezaurul bizantin de la Horgeşti
(jud. Bacău). Carpica VI, 1973-1974, 47-53.
CĂPITANU 1971: V. Căpitanu, Tezaurul de monede bizantine descoperite la Horgeşti (jud.
Bacău). Carpica IV, 1971, 253-269.
CHIRIAC 1991: C. Chiriac, Despre tezaurele monetare bizantine din secolele VII-X la est şi
sud de Carpaţi. Pontica XXIV, 1991, 373-378.
CONSTANTINESCU 1999: E.-M. Constantinescu, Memoria pământului dintre Carpaţi şi Dunăre.
Nord-estul Munteniei şi sud-vestul Moldovei în veacurile IV-XI d.Hr. (Bucureşti 1999).
CRAWFORD 1990: J. S. Crawford, The Byzantine shops at Sardis. Archaeological Exploration
of Sardis 9 (Cambridge, Massachusetts 1990).
CURTA 2006: F. Curta, Frontier Ethnogenesis in Late Antiquity: The Danube, the Tervingi, and
the Slavs. In: F. Curta (Hrsg.), Border, Barriers, And Ethnogenesis: Frontiers In Late Antiquity
And The Middle Ages Studies in the Early Middle Ages 12 (Turnhout 2006) 173-204.
DEPPERT-LIPPITZ u.a. 1994: B. Deppert-Lippitz/W. Meier-Arendt/M. Babeş (Hrsg.), Goldheim,
Schwert und Silberschätze. Reichtümer aus 6000 Jahren rumänischer Vergangenheit
(Frankfurt am Main 1994).
DIMIAN 1957: I. Dimian, Cîteva descoperiri monetare bizantine pe teritoriul R.P.R. SCN I,
1957, 189-216.
DIMITROVĂ 1933: D. P. Dimitrovă, Mogilna grobna nachodka otă s. Straldža, Jambolsko. Izvestija
na Bălgarskija Archeologičeski Institută VII, 1932-1933, 1933, 386-393.
– 109 –

DONEVSKI 2004: P. Donevski, Bronze fi nd at Durustorum. In: C. Muşeţeanu (Hrsg.), The
Antique Bronzes: typology, chronolgy, authencity. The Acta of the 16th International Congress
of Antiques Bronzes, organised by the Romanian National History Museum, Bucharest, May
26th-31st, 2003 (Bucharest 2004) 131-137.
DUMITRAŞCU 1983: S. Dumitraşcu, Podoabe şi piese de îmbrăcăminte din mileniul I e.n.
Crisia XIII, 1983, 33-142.
GORECKI 1994: J. Gorecki, Der Bronzenkrug aus Eich, Kr. Alzey-Worms. In: Akten der 10.
Internationalen Tagung über antike Bronzen, Freiburg, 18.-22. Juli 1988. Forschungen und
Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg (Stuttgart 1994) 173-182.
GORECKI 2006: ‚J. Gorecki, Frühformen von Kanne und Griffschale in Nordgriechischen
Gräbern des ausgehenden 4. Jahrhunderts v. Chr. In: G. Seitz (Hrsg.), Im Dienste Roms.
Festschrift für Hans Ulrich Nuber (Remshalden 2006) 377-390.
ILIE/NICU 2002: C. Ilie/M. Nicu, Situri şi puncte arheologice din judeţul Galaţi. Danubius XX,
2002, 5-42.
ILIESCU 1975: O. Iliescu, Creşterea colecţiilor. Biblioteca Academiei RSR, Caiet selectiv de
informare 51, 1975, 20-31.
ILIEVA/CHOLAKOV 2005: P. Ilieva/I. M. Cholakov, A collective fi nd from the early Byzantine
age found in Stara Zagora (South Bulgaria). Antiquité tardive 13, 2005, 51-63.
JACQUEST/BARATTE 2005: H. Jacquest/F. Baratte, La vaisselle de bronze dans l´Afrique
byzantine: état des questions. Antiquité tardive 13, 2005, 121-134.
JOBST 1987: W. Jobst, Der Kaiserpalast von Konstantinopel und seine Mosaiken. Antike Welt
18, 3, 1987, 3-22.
JOBST U. A. 1986: W. Jobst/K. Herold/A. Vendl/R. Erlach/H. Haiden/K. Heckl/B. Pichler/B.
Puchinger/J. Weber/H. Kurzweil/P. Dolezel/M. Schreiner, Die Mosaiken des grossen byzantinischen
Kaiserpalastes in Istanbul. Wiener Berichte über Naturwissenschaften in der Kunst
2/3, (1985-1986), 1986, 132-161.
MAGEN 1993: Y. Magen, The Monastery of St George. Martyrius at Ma´ale Adummim. In: Y.
Tasafaris (Hrsg.), Ancient Churches Revealed (Jérusalem 1993) 193.
MITREA 1969: B. Mitrea, Descoperiri recente şi mai vechi de monede antice şi bizantine în
Republica Socialistă România. SCIV 20, 1, 1969, 161-172.
Mitrea 1973a: B. Mitrea, Découvertes de monnaies antiques et byzantines dans la République
Socialiste de Roumanie. XI. Dacia. N.S. XVII, 1973a, 399-415.
MITREA 1973b: B. Mitrea, Descoperiri de monede antice şi bizantine în Republica Socialistă
România. SCIV 24, 1, 1973b, 133-152.
MITREA 1981: B. Mitrea, Descoperirile monetare în România (1974-1976) (XVIII-XX). Buletinul
Societăţii Numismatice Române LXX-LXXIV (1976-1980), 124-128, 1981, 559-608.
MITREA 1979: I. Mitrea, Infl uenţe bizantine în cultura materială şi spirituală din regiunea subcarpatică
a Moldovei în secolele VI-IX. SCIVA 30, 2, 1979, 145-162.
MITREA 1980: I. Mitrea, Regiunea centrală a Moldovei dintre Carpaţi şi Siret în secolele VI-IX
e.n. Carpica XII, 1980, 55-191.
MUNDELL MANGO 1999: M. Mundell Mango, Beyong the Amphora: Non-Ceramic Evidence
for Late Antique Industry and Trade. In: S. Kingsley/M. Decker (Hrsg.), Economy and Exchange
in the East Mediterranean during Late Antiquity. Proceedings of a conference at Somerville
College, Oxford - 29th May, 1999 (Oxford 1999) 87-106.
– 110 –

NUBER 1952: H. U. Nuber, Kanne und Griffschale. Ihre Gebrauch im täglichen Leben und die
Beigabe in Gräbern der römischen Kaiserzeit. Bericht der Römisch-Germanischen Kommission
53, 1952, 1-232.
OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU/CONSTANTINESCU 1994: E. Oberländer-Târnoveanu/E.-
M. Constantinescu, Monede romane târzii şi bizantine din colecţia Muzeului Judeţean Buzău.
Mousaios IV, I, 1994, 311-341.
PERZHITA 1990: L. Perzhita, Kёshtjetlia e Pecёs nё periudhёn e antikitetit tё vonё dhe mesjetё
(rethi i kukёsit). Iliria 20, 1, 1990, 201-241.
PETRESCU-DÎMBOVIŢĂ 1967: M. Petrescu-Dîmboviţă, Considérations sur le problème des
périodes de la culture matérielle en Moldavie du VIe - Xe siècles. RRH VI, 2, 1967, 181-199.
PITARAKIS 2005: B. Pitarakis, Une production caractéristique de cruches en alliage cuivreux
(VIe-VIIIe siècles): typologie, techniques et diffusion. Antiquité tardive 13, La vaisselle de
bronze paléobyzantine, 2005, 11-27.
POENARU BORDEA/OCHEŞEANU 1980: G. Poenaru Bordea/R. Ocheşeanu, Probleme istorice
dobrogene (secolele VI-VII) în lumina monedelor bizantine din colecţia Muzeului de Istorie
Naţională şi Arheologie din Constanţa. SCIVA 31, 3, 1980, 377-396.
POPUŞOI 1995-1996: E. Popuşoi (Hrsg.), Expoziţia „Rădăcini ale civilizaţiei străromâneşti în
Muntenia, Moldova de Sud şi Centrală în sec. III-XI p.Chr.”. Catalog (Vaslui 1995-1996).
PREDA 1972: C. Preda, Circulaţia monedelor bizantine în regiunea carpato-dunăreană. SCIV
23, 3, 1972, 375-415.
RADNÓTI 1938: A. Radnóti, Die Römischen Bronzegefässe von Pannonien. Dissertationes
Pannonicae Ser. II, No. 6 (Budapest 1938).
RAEV 1978: B. A. Raev, Kovani kani ot rimskite provincii i technite italijski prototipove. Archeologija
3, 1978, 1-8.
ŞTEFAN 1948: G. Ştefan, Ancient vestiges chrétiens à Dinogetia-Bisericuţa. Dacia XI-XII,
1945-1947, 1948, 303-307.
ŞTEFAN 1950: G. Ştefan, O balanţă romană din sec. VI e.n. descoperită în Dobrogea. SCIV
I, 2, 1950, 152-162.
STIEGEMANN 2001: C. Stiegemann (Hrsg.), Byzanz - das Licht aus dem Osten: Kult und
Alltag im Byzantinischen Reich vom 4. bis 15. Jahrhundert. Katalog der Ausstellung im Erzbischöfl
iches Diözesanmuseum und Domschatzkammer Paderborn vom 6. Dezember 2001 bis
31. März 2002 (Mainz am Rhein 2001).
TARAMELLI 1919: A. Taramelli, Dolianova (Ciagliari) - Tombe di età della decadenza romana,
con suppellettile ed orifi cerie, rivenute in regione Su Bruncu e S´Olia, nell´agro dell´antica Dolia.
Notizie degli Scavi di antichità anno 1919, Fascicoli 4,5,6., 1919, 141-147.
TEMPEL 1969: W.-D. Tempel, Die Dreilagenkaemme aus Haithabu: Studien zu den Kaemmen
der Wikingerzeit im Nordseekuestengebiet und Skandinavien 1969).
TEODOR 1970: D. G. Teodor, Elemente şi infl uenţe bizantine în Moldova în secolele VI-XI.
SCIV 21, 1, 1970, 97-128.
TEODOR 1978: D. G. Teodor, Teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI e.n. (Iaşi 1978).
TEODOR 1997: D. G. Teodor, Descoperiri arheologice şi numismatice la Est de Carpaţi în
secolele V-XI d.H. (contribuţii la continuitatea daco-romană şi veche românească) (Bucureşti
1997).
– 111 –

UENZE 1993: S. Uenze, Die spätantiken Befestigungen von Sadovec (Bulgarien). Ergebnisse
der Deutsch-Bulgarisch-Östereichischen Ausgrabungen 1934-1937. Müncher Beiträge zur
Vor- und Früchgeschichte I-II (München 1993).
VIDA 2006: T. Vida, Hunting jug from Budakalász and related forms. To the question of development
of late antique vessel forms. Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae
57, 2006, 259-271.
VISY 1994: Z. Visy, Römische und byzantinische Schnellwaagen aus der Türkei. In: Akten der
10. Internationalen Tagung über antike Bronzen, Freiburg, 18.-22. Juli 1988. Forschungen und
Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg (Stuttgart 1994) 435-444.
VÖLLING 1995: T. Völling, Ein frühbyzantinischer Hortfund aus Olympia. Mitteilungen des
Deutschen Archäologischen Instituts Athenische Abteilung 110, 1995, 425-459.
WALDBAUM 1983: J. C. Waldbaum, Metalwork from Sardis: the fi nds through 1974. Archaological
Exploration of Sardis (Cambridge, Massachusetts 1983).
WAMSER 2004: L. Wamser (Hrsg.), Die Welt von Byzanz - Europas östliches Erbe. Glanz,
Krisen und Fortleben einer tausendjährigen Kultur (München 2004).
WAMSER/ZAHLHAAS 1998: L. Wamser/G. Zahlhaas (Hrsg.), Rom und Byzanz. Archäologische
Kostbarkeiten aus Bayern. Katalog zur Ausstellung der Prähistorischen Staatssammlung
München, 20. Oktober 1998 bis 14. Februar 1999 (München 1998).
WRIGHT 2000: G. R. H. Wright, Some Byzantine bronze objects from Beycesultam. Anatolian
Studies. Journal of the British Institute of Archaeology at Ankara 50, 2000, 159-170.
ZALESSKAJA 2006: V. N. Zalesskaja, Pamjatniki vizantijskogo prikladnogo iskusstva IV-VII
vekov. Katalog kollekcii (Sank-Peterburg 2006).
Catalogul descoperirilor
Horgeşti-Cânepărie, comună, jud. Bacău, România
1. La cca 150 m est de localitatea Horgeşti, în punctul numit de localnici Cânepărie,
dincolo de şoseaua Bacău–Parincea, în anul 1968, V. Sălăţeanu a descoperit în albia pârâului
Răcătău un vas de metal conţinând cca 70 monede bizantine, 13 bucăţi de tablă de aramă
şi un lanţ de bronz. Vasul căzuse din malul înalt de cca 2,0 m al pârâului după surparea lui
în urma unor ploi abundente. Colaboratorii muzeului din Bacău au recuperat vasul şi 57 de
monede din cele cca 70 (), după relatările descoperitorului 71 : emisiuni de la Justin II (28 ex.),
Tiberius II Constantin (4 ex.) şi Mauricius Tiberiu (25 ex). V. Căpitanu publică în anul 1971
46 monede, menţionând şi o monedă de bronz de 40 nummia, emisă de Phocas, care a fost
pierdută 72 , iar C. Buzdugan publică în 1974 alte 11 monede din acelaşi tezaur 73 . B. Mitrea
notează că, la numărul monedelor publicate în 1969 74 şi 1970 75 , se mai adaugă încă 11 piese
de la Justin II 7 (CON 6, NIK 1), Tiberius II Constantin 1 CON şi Mauricius Tiberius 3 CON.
71
C. Preda menţiona în anul 1972 că tezaurul din cca 40 monede bizantine de bronz împreună cu alte obiecte
se afl ă la muzeul din Bacău, PREDA 1972, 402.
72
Monedele sunt repartizate după cum urmează: 21 (20 folles şi 1 demifollis) de la Justin II (565-578), 3 folles
de la Tiberiu II Constantin (578-582) şi 22 (18 folles şi 4 demifolles) de la Mauricius Tiberiu (582-602). S-a
găsit o monedă de bronz de la Phocas (602-610), care s-a pierdut. CĂPITANU 1971.
73
BUZDUGAN 1973-1974.
74
MITREA 1969, 171, nr. 69.
75
MITREA 1973b, 151, nr. 92.
– 112 –

Cea mai recentă monedă, după B. Mitrea, este din anul 592 76 . V. Butnariu concretizează că
din cele două loturi publicate separat 6 monede au fost datate greşit, iar pentru 5 exemplare
anii de emisie au fost incorect citiţi: Lot I: inv. 6004, an 5 (569-570); inv. 6005, an 6 (570-571);
inv. 6028, an. 6 (587-688); inv. 6029, an 15, (596-597); inv. 6030, an 7 (588-589); inv. 6032,
an 15 (597-598); inv. 6034, an 7 (588-589); inv. 6038, an 6 (587-588); Lot II: inv. 14350, an 7
(571-572); inv. 14354, an 5 (586-587) 77 .
Tezaurul se păstrează la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, nr. inv. 6003-
6048 şi 14346-14356.
Bibliografi e: MITREA 1969, 171, nr. 69; TEODOR 1970, 113; CĂPITANU 1971, 252-269,
Pl. I-VIII; MITREA 1973a, 415, nr. 91; MITREA 1973b, 151, nr. 92; BUZDUGAN 1973-1974,
47-50, Pl. I-II; MITREA 1979, 149; MITREA 1980, 102-103; MITREA 1981, 598; ARTIMON/
MITREA 1996; TEODOR 1997, 102, nr. 368.
2. Vasul de metal, folosit la tezaurizarea monedelor şi obiectelor bizantine, este cu gâtul
cilindric alungit şi buza răsfrântă în exterior. Sub buză se întâlnesc 2 nituri din fi er, care au servit
la fi xarea torţii. Urme de rugină de fi er se urmăresc şi pe corpul vasului, probabil de la toartă.
Vasul a fost confecţionat prin îmbinarea a 3 plăci de aramă, ale căror urme pot fi observate pe
corpul şi fundul vasului, care este uşor bombat. Din cauza umidităţii înalte vasul s-a oxidat şi
are o patină de culoare verde-închis. Vasul are înălţimea de 22 cm, diametrul umărului de 19
cm, diametrul fundului de 13 cm, diametrul gurii de 8,5 cm şi o greutate de 1,335 kg.
Vasul se păstrează în fondurile Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, nr. inv.
6379.
Bibliografi e: ARTIMON/MITREA 1996; TEODOR 1970, 101; CĂPITANU 1971, 254-255,
Fig. 1; TEODOR 1978, 29; TEODOR 1997.
3. Din tezaur mai fac parte, în afară de monede, şi 13 bucăţi de tablă de aramă, dimensiunile
cărora variază între 2 şi 10 cm. Trei dintre ele prezintă crestături asemănătoare cu cele de pe
vas. Toate au o patină de culoare verde-închis. Plăcuţele, după toate probabilităţile, au fost
pierdute, deoarece astăzi nu fi gurează în registrele de inventar ale Muzeului din Bacău.
Bibliografi e: CĂPITANU 1971, 255, Fig. 2.
4. Lanţul din bronz este alcătuit din 30 de verigi, în formă de S, cu două capete realizate
pentru prins. Piesa are o lungime de 58,5 cm şi o greutate de 250 g. La momentul descoperirii
lanţul avea o patină verde-închis, astăzi, după curăţare, verigile au o culoare gălbuie.
Piesa se păstrează la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, nr. inv. 6380.
Bibliografi e: CĂPITANU 1971, 255, fi g. 2.
Coroieşti-vatra satului, com. Bogdăniţa, jud. Vaslui, România
5. În inventarul unei locuinţe adâncite, descoperită întâmplător, pe lângă fragmentele de
ceramică lucrate la roată şi cu mâna, s-a descoperit şi un fragment de metal, presupus a fi de
la un vas de aramă. Descoperirea a fost încadrată, în baza materialului ceramic, în sec. V-VI.
Materialele se păstrează în colecţiile Muzeului de Istorie din Vaslui.
Bibliografi e: TEODOR 1997, 71-72, nr. 202.
76
MITREA 1981, 598.
77
BUTNARIU 1986, 229.
– 113 –

N
10° 0° 10° 20°
50°
R[spândirea vaselor bizantine
de aram[ din sec. VI-VII
S
U
C
T I
A N
T L
S A
A N U
O C E
N U S
U X I
S E
T U
40°
O N
P
10°
40°
A
M
R
E
I N
M
U
T
E R
30°
0°
10°
20°
30°
30°
40°
Liger
Danuvius
1. Aidlingen, Landkreis Böblingen,
Baden-Württemberg
2. Alassa, Cipru
3. Atena, Grecia
4. Bet She´an, Israel
5. Beyce Sultan (azi Çivril),
Turcia
Prittlewell
Aidlingen
Sadovec
Tagus
Stara Zagora
Pece
Olimpia
Horge=ti
Atena
Istanbul
Pergamon
Sardis
Izmir
U=ak
Beyce Sultan
Locul descoperirii
Euphrates
6. Dor, Israel
7. Horgeşti, România
8. Istanbul, Turcia
9. Izmir, Turcia
10. Ma’ale Adumim, Israel
11. Olympia, Grecia
12. Pece, Albania
13. Pella, Iordania
14. Pergamon (Pergame),
Turcia
15. Prittlewell, Essex, Marea
Britanie
Alassa
Dor
Pella
Bet Shean
Umm el-Walid
Ma’ale Adummim
30°
Nilus
16. Sadovec, Bulgaria
17. Sardis (Sardes), Turcia
18. Stara Zagora, Bulgaria
19. Umm el-Walid, Iordania
20. Uşak, Turcia
40°
Harta 1. Răspândirea vaselor bizantine de aramă din sec. VI-VII.
Karte. 1. Verbreitung von byzantinischen Blechkannen aus dem 6.-7. Jh.
– 114 –

Tabelul 1. Repartizarea monedelor din tezaur după anii şi locul de emisie.
Tabelle 1. Struktur des Münzschatzes von Horgeşti.
Emisiune/Monătărie CON THE NIK KYZ ANT Total
Justin II
(565-578)
566-567 M M 2M
567-568 M M
569-570 M M
570-571 5M K 2M 7M K
571-572 M K M K
572-573 2M 2M 4M
573-574 2M M M 2M 6M
574-575 M M
575-576 M M
576-577 M M 2M
Sub-total 14M 1K 7M 1K 2M 3M 26M 2K
Tiberius II Constantin
(578-582)
580-581 2M 2M
581-582 M M 2M
Sub-total 3M - 1M 4M -
Maurucius Tiberiu
(582-602)
582-583 M M
583-584 2M 2M
586-587 M M
587-588 2M M 3M
588-589 M K K M 2K
589-590 M M 2M
590-591 M M
591-592 M 2M K 3M K
592-593 M M 2M
593-594 K M M K
594-595 M M
595-596 M M
596-597 M M
597-598 M M
Sub-total 9M 2K 1K 8M 3M 1M 1K 21M 4K
Total 26M 3K 1K 15M K 5M 5M K 51M 6K
Cf. CĂPITANU 1971; 256-259; BUTNARIU 1986, 229.
– 115 –

– 116 –
Planşa 1. Vasul de la Horgeşti (desen şi foto).
Abb. 1. Das Gefäß von Horgeşti (Zeichnung und Foto).

Planşa 2. Reconstituirea etapelor de confecţionare a vaselor de aramă (după BUJARD 2005).
Abb. 2. Rekonstruktion der Herstellungsetappen von Gefäßen (nach BUJARD 2005).
– 117 –

Planşa 3. Imagini dintr-un atelier contemporan (după PITARAKIS 2005).
Abb. 3. Einblick in eine moderne Werkstatt (PITARAKIS 2005).
– 118 –

a
b
d
c
e
Planşa 4. Detalii de confecţionare a vasului de la Horgeşti.
Abb. 4. Herstellungsdetails des Gefäßes von Horgeşti.
– 119 –

1
2 3
4
5 6
7 8 9
Planşa 5. Analogii ale vaselor de metal: 1 - Sardis (după WALDBAUM 1983); 2 - Pergamon (după
ALTAMANN 1904); 3 - Olympia (după Völling 1995); 4-5 - Dor (după MUNDELL MANGO 1999); 6 -
St. Marthyrius din Ma’ale Adummim (după MAGEN 1993); 7-8 - Stara Zagora (după ILIEVA 2005);
Beyce Sultan (după WRIGHT 2000); 9 – Istanbul (după PITARAKIS 2005).
Abb. 5. Entsprechungen zum Gefäß von Horgeşti: 1 - Sardis (nach WALDBAUM 1983); 2 -
Pergamon (nach ALTAMANN 1904); 3 - Olympia (nach VÖLLING 1995); 4-5 - Dor (nach MUNDELL
MANGO 1999); 6 - St. Marthyrius din Ma’ale Adummim (nach MAGEN 1993); 7-8 - Stara Zagora
(nach ILIEVA 2005); Beyce Sultan (nach WRIGHT 2000); 9 – Istanbul (nach PITARAKIS 2005).
– 120 –

1
2 3
Planşa 6. Exemple de vase cu lanţ de prindere a capacului şi de la balanţă din colecţiile muzeelor de
la New York, München (după PITARAKIS 2005).
Abb. 6. Beispiele der Gefäße mit Kette zur Befestigung des Deckels und von der Waage aus den
Museen in New York und München (nach PITARAKIS 2005).
– 121 –

1 2 3 4
Planşa 7. Reprezentarea policandrelor cu lanţ (după STIEGEMANN 2001).
Abb. 7. Kronleuchter mit Kette (nach STIEGEMANN 2001).
5
– 122 –

1
2
3
4 5 6
7
Planşa 8. Exemple de candilă cu lanţ (după STIEGEMANN 2001).
Abb. 8. Leuchter mit Kette (nach STIEGEMANN 2001).
– 123 –

2
1
3
4
Planşa 9. Exemple de cântare (după STIEGEMANN 2001).
Abb. 9. Waagen (nach STIEGEMANN 2001).
– 124 –

1
2
3
4
6
5
Planşa 10. Exemple de opaiţe, candelabre şi fragment din lanţul de la Horgeşti.
Abb. 10. Lampen, Kandelaber und Kettenfragment aus Horgeşti.
– 125 –

Planşa 11. Reprezentarea unui vas de metal pe un mozaic din sala de nord-est a palatului
împăraţilor de la Constantinopol (după BRETT 1947; Foto A. Popa 2009).
Abb. 11. Bildliche Darstellung eines Metallgefäßes auf einem Bodenmosaik des Kaiserpalastes in
Konstantinopel (nach BRETT 1947; Foto A. Popa 2009).
– 126 –

30
25
20
15
28
25
10
5
4
0
Justin II (565-578)
Tiberius II Constantin
(578-582)
Maurucius Tiberiu (582-
602)
8
7
6
5
4
3
2
1
0
8
7
6
5
4
3
2
1
0
Diagrama 1. Repartizarea monedei bizantine din tezaurul de la Horgeşti după emitenţi
Diagram 1. Aufteilung der Münzen aus dem Horgeşti-Schatz nach Prägeherren.
566-567
567-568
566-567
567-568
569-570
570-571
571-572
572-573
573-574
574-575
575-576
576-577
580-581
581-582
582-583
569-570
570-571
571-572
572-573
573-574
574-575
575-576
576-577
580-581
581-582
582-583
583-584
586-587
587-588
588-589
589-590
590-591
591-592
592-593
593-594
594-595
– 127 –
595-596
596-597
597-598
Diagrama 2. Repartizarea monedei bizantine din tezaurul de la Horgeşti după anii de emisie
Diagram 2. Aufteilung der Münzen aus dem Horgeşti-Schatz nach dem Prägejahr.
583-584
586-587
587-588
588-589
589-590
590-591
591-592
592-593
593-594
594-595
595-596
596-597
597-598
Diagrama 3. Dinamica acumulării monedelor din tezaurul de la Horgeşti după anii de emisie
Diagram 3. Thesaurisierungsdynamik des Horgeşti-Schatzes.

ARHEOLOGIA ÎNTRE LEGISLAŢIE ŞI DEONTOLOGIE.
STUDIU DE CAZ
– 128 –
Ion TENTIUC
În ultimul timp arheologii şi nu numai ei frecvent utilizează un tot mai variat câmp terminologic,
printre care cel din domeniul protejării/salvgardării monumentelor şi al eticii sau
deontologiei profesionale începe să prevaleze. Această extindere a spaţiului de exprimare
a cercetărilor de la domeniul lor nemijlocit de investigare a monumentelor arheologice şi de
punere în valoare a valenţelor lor istorice spre cel general uman de prevenire a unui dezastru
privind patrimoniul cultural naţional este un fenomen care trebuie doar să bucure, el demonstrând
importante acumulari calitative, atitudini deosebite faţă de acest compartiment al ştiinţei
şi culturii. Protejarea monumentelor de cultură este o sarcină morală şi o obligaţie de onoare
a societăţii, iar atitudinea faţă de ele este măsura gradului de civilizaţie a unui popor 1 .
Rezultatele investigaţiilor arheologice din ultimele decenii au demonstrat foarte clar potenţialul
inestimabil al surselor documentare arheologice în reconstituirile proceselor economice,
sociale şi istorice regionale, naţionale şi europene. Analiza comparată, coroborarea
materialelor documentare descoperite în teren cu cele scrise, a permis de a preciza cu mai
multă claritate complexul de informaţii, de multe ori fragmentar, lacunar şi chiar controversat al
surselor pentru a înţelege şi a diseca cu mai multă exactitate paleta culturii materiale a diverselor
comunităţi şi a fi ecărei dintre ele în parte, dar şi formidabila interferenţă, interpătrundere,
infl uenţă a acestora în diferite epoci istorice.
Pe de altă parte, tot mai tranşant este abordată problema unui fenomen îngrijorător –
cel al distrugerii, al jefuirii monumentelor arheologice şi criminalitatea legată de patrimoniul
cultural regional, naţional, european şi mondial. Această formă de criminalitate a cunoscut o
proliferare fără precedent, constituind o provocare pentru toţi cei care sunt alarmaţi de numărul
tot mai mare de monumente distruse, de numărul mare de situri arheologice şterse de pe
faţa pământului, de numărul în creştere a pieselor de patrimoniu sustrase ilicit şi „aruncate” pe
piaţa „neagră” a antichităţilor sau chiar exportate ilegal 2 .
În urma investigaţiilor de teren de după cea de-a doua confl agraţie mondială în Republica
Moldova (RM, în continuare) au fost publicate zeci de lucrări monografi ce, sute de studii
de sinteză din domeniul arheologiei. Au fost evidenţiate noi culturi arheologice sau aspecte
culturale ale acestora, începând cu epoca paleolitică şi până în perioada evului mediu tardiv 3 .
Este de prisos de a aduce noi demonstraţii ale importanţei patrimoniului arheologic naţional,
a valorii vestigiilor şi bunurilor culturale pe care le deţine RM, ca parte componentă a patrimoniului
mondial şi care, în ultimă instanţă, defi neşte originalitatea culturii, istoriei şi tradiţiilor
unei comunităţi, a unui popor.
S-a văzut însă că, în relaţie cu aceste artefacte, cercetarea siturilor arheologice şi includerea
în circuitul ştiinţifi c a materialelor descoperite constituie doar una din faţetele ce ţin de
domeniul patrimoniului cultural naţional. Unul din aspectele cvasineglijate, faţă de care totdeauna
a existat o anumită reţinere şi chiar reticenţă a autorităţilor publice locale şi centrale,
este problema protecţiei, a salvgardării patrimonuilui fi zic, imobil şi mobil, de impactul natural
şi antropic.
1
OPRIŞ 1986, 13.
2
GRIGORESCU 1994; 75-76; MUSTEAŢĂ 2005, 418-427; POSTICĂ 2008, 361-369; http://www.timpul.
md.articole/2009/11/05/4854 (ultima accesare 17.02.2010).
3
Vezi sinteze ale rezultatelor investigaţiilor arheologice postbelice, din preistorie până în epoca antică. In:
Thraco-Dacica, XV, 1-2, 1994, 7-256.

La fel ca şi în Europa Centrală şi de Sud-Est, distrugerea patrimoniului arheologic în RM
a luat în ultimii ani proporţii îngrijorătoare. Lipsa unei legislaţii coerente, a unor instrumente
legislative şi reglementative, a unor mecanisme funcţionale necesare gestionării patrimoniului
a făcut ca domeniul protecţiei siturilor şi al bunurilor culturale să fi e lăsat de izbelişte 4 . Aceasta
pare să fi e principala cauză a situaţiei create în acest domeniu. Chiar şi o analiza sumara a
mecanismelor de profi l abilitate cu anumite drepturi şi obligaţii a arătat că la noi nu există organe
sau structuri specializate de stat (la nivel local, regional şi naţional) care ar gestiona cu
responsabilitate patrimoniul arheologic.
Vom analiza, în cele ce urmează, principalele (unele) cauze care au dus la situaţia în
care se afl a în prezent patrimoniul cultural naţional. Aducem aici doar câteva exemple grăitoare
în această privinţă, care, în opinia noastră, au fost determinante, şi care au condus la criza
majora din domeniu. Astfel, spre exemplu, Constituţia Republicii Moldova – legea fundamentală
a ţării, adoptată la 29 iulie 1994, investită cu forţă juridică superioară celorlalte legi, care
stabileşte printre altele drepturile şi datoriile principale ale cetăţenilor şi ale structurilor statului,
prin articolul 59, cu titlul „Protecţia mediului înconjurător şi ocrotirea monumentelor, menţionează
că „protecţia mediului înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi
culturale constituie o obligaţie a fiecărui cetăţean” 5 (subl. – I.T.). Specialiştii au atras deja
atenţia că Legea fundamentală nu conţine în prevederile acestui articol un aspect esenţial –
responsabilităţile structurilor statale. Ba mai mult, întreaga sarcina privind obligaţia ocrotirii
monumentelor din Republica Moldova a fost pusă pe seama cetăţenilor. Chiar dacă am admite
că nivelul de cultură şi educaţie al cetăţenilor din RM ar fi sufi cient de avansate, pentru ca ei
să se angajeze plenar în opera de protejare a mediul înconjurător, precum şi a monumentelor,
atunci procesele de conservare a siturilor de orice natură depăşesc posibilităţile acestora.
Legea privind ocrotirea monumentelor a corectat într-un fel aceasta inadvertenţă, menţionând
prin art. 1(2) că „toate monumentele, situate pe teritoriul Republicii Moldova, fac parte din
patrimoniul ei cultural şi natural şi se afl ă sub protecţia statului”. Aceeaşi lege, la cap. 10 (1),
specifi că formele de ocrotire a patrimoniului: prevederea şi asigurarea lucrărilor de evidenţă,
studiere, punere în valoare, salvare, protejare, conservare şi restaurare; extinderea bazei
materiale; folosinţa şi accesibilitatea monumentelor pentru diverse investigaţii, în procesul de
instaurare şi propagare. Ocrotirea de stat este exercitată de Parlament, de Guvern, de consiliile
judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale şi de organele lor executive – prefecturile şi
primăriile 6 . Aşadar, atât conservarea, cât şi ocrotirea au fost şi sunt prerogative invariabile ale
structurilor statului.
Pe de altă parte, Legea nr. 1530-XII privind ocrotirea monumentelor RM, adoptată la 22
iunie 1993, la care facem referire, a fost publicată în Monitorul Ofi cial, nr. 1 din 1994, fără a
include (sic!) şi Registrul (Lista) monumentelor ocrotite de stat 7 . Aceasta „scăpare” a făcut ca
acest important document de stat să rămână practic nefuncţional. Registrul respectiv a fost
publicat doar recent, la 2 februarie 2010, după aproape 17 ani de la adoptarea Legii privind
ocrotirea monumentelor 8 , şi asta doar la insistenţa societăţii civile şi a unor asociaţii nonguvernamentale,
care au antrenat în această operă şi mass-media naţională.
Al treilea exemplu este la fel de concludent. La 25 septembrie 2006, guvernul RM a emis
hotărârea nr. 1114, prin care a fost creată – în subordinea Ministerului Culturii – Agenţia de
4
MUSTEAŢĂ 2001, 35-42; SAVA 2003, 152-153.
5
CONSTITUŢIA Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, Chişinău, 2004, 26.
6
LEGEA privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22 iunie
1993., Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, nr. 1.
7
LEGEA privind ocrotirea monumentelor, art. 3.
8
Vezi: MONITORUL OFICIAL al Republicii Moldova, Anul XVII (3548-3550), nr. 15-17 din 2 februarie 2010,
6-109.
– 129 –

inspectare şi restaurare a monumentelor. Timp de trei ani această structură a guvernului a
existat fără a avea cel mai elementar regulament de activitate şi, respectiv, fără să intreprindă
cele mai simple măsuri în domeniul salvgardării patrimoniului cultural naţional.
Din puţinele studii şi analize ale cercetătorilor, dar şi ale reprezentanţilor societăţii civile
privind funcţionalitatea legislaţiei din domeniul culturii şi al protejării patrimoniului naţional de
după cel de-al Doilea Război Mondial, se conturează foarte exact situaţia referitoare la atitudinea
organelor puterii de stat faţă de moştenirea culturală naţională, care, după cum vom
vedea, a fost şi mai rămâne a fi una formală, superfi cială, convenţională.
Încă acum circa 20 de ani istoricul Gh. Nicolaev îşi punea întrebarea de ce republica şi
patrimoniul cultural naţional s-au pomenit în faţa unei catastrofe, când dispar fără urmă, în
fi ecare an, zeci şi sute de monumente, în condiţiile în care au fost adoptate zeci de hotărâri şi
legi speciale care prevăd protejarea şi folosirea raţională a monumentelor. Autorul ajunge la
concluzia că situaţia în care au ajuns monumentele de istorie şi cultură din RM se datorează
în primul rând infl uenţei nefaste a sistemului administrativ de comandă stalinist-bodiulist. Tot
atunci istoricul îşi exprima speranţa că democratizarea vieţii social-politice şi revenirea la valorile
creştine vor duce la ameliorarea situaţiei din domeniul investigat 9 .
Anumite luări de poziţie privind salvgardarea monumentelor de istorie şi cultură, în special
a celor arheologice, sunt legate de numele cunoscutului arheolog Ion Hâncu. Încă în anul
1981 el atenţiona că siturile, în special tumulii, nu sunt cartaţi şi înregistraţi şi, drept rezultat,
are loc distrugerea în masă a monumentelor arheologice 10 . Cercetătorul îşi exprima speranţa
că prospectarea, identifi carea, înregistrarea şi investigarea în vederea valorifi cării ştiinţifi ce
a patrimoniului arheologic vor permite de a elabora metodologii şi recomandări practice cât
priveşte salvgardarea lor 11 . I. Hâncu atrăgea atenţia asupra cazurilor frecvente de distrugere
parţială sau totală a unor situri arheologice, printre care a unor cetăţi de pământ antice sau
medievale timpurii. Sunt aduse drept exemplu lichidarea fi zică a siturilor de la Ofatinţi (Râbniţa),
Echimăuţi, Păpăuţi, Ţareuca (Rezina), Lucaşeuca (Orhei), Calfa (Anenii Noi), Costeşti
(Ialoveni). În opinia lui, printre cele mai expuse distrugerilor sunt gorganele/tumulii, care reprezintă
vechi complexe funerare. Se menţionează cazuri concrete din r-l Camenca, unde din
133 de tumuli au rămas doar 95, iar în r-l Râbniţa – din 120 jumătate (63) au fost şterşi de pe
faţa pământului 12 . I. Hâncu amintea că în toţi aceşti ani au fost adoptate mai multe hotărâri ale
guvernului RSSM, iar pe lângă Acadenia de Ştiinţe a RSSM a fost creat un sector special privind
cercetarea monumentelor de istorie şi cultură, structuri care vor fi capabile să redreseze
situaţia deplorabilă creată.
În cele ce urmează vom prezenta şi analiza rezumativ doar câteva hotărâri ale guvernului
ce ţin de domeniul protejării monumentelor de arheologie, istorie şi cultură. Aceste acte
au fost emise chiar din primele luni de după cea de-a doua confl agraţie mondială. În anul
1945 (31 iulie) a fost adoptată prima hotărâre a Sovietului Comisarilor Norodnici al RSS Moldoveneşti
„Despre ocrotirea monumentelor istorice şi arheologice”. Prin ea se crea o comisie
specială obligată să realizeze inventarierea şi examinarea monumentelor istorice şi de cultură,
dar şi elaborarea unei liste a monumentelor luate sub protecţia statului. Această primă listă a
monumentelor a fost aprobată printr-o hotărâre de guvern în anul 1949 (20 august). Din totalul
de 26 de monumente incluse în ea, 12 făceau parte din categoria celor arheologice 13 .
Numărul monumentelor luate în protecţia statului a crescut pe măsura extinderii cercetărilor
ştiinţifi ce, a creşterii interesului pentru patrimoniul naţional mobil şi imobil. Astfel, în anul
9
NICOLAEV 1993, 188-189.
10
ХЫНКУ 1981, 27-31.
11
ХЫНКУ 1988, 38-39.
12
Ibidem, 38.
13
NICOLAEV 1993, 197.
– 130 –

1969, pentru prima dată a fost adoptată o lege privind protejarea patrimoniului cultural („Despre
ocrotirea monumentelor de cultură”). În lege sunt stabilite principiile generale de evidenţă
şi protejare a monumentelor, dar şi organele responsabile pentru aceasta. În urma investigaţiilor,
după doi ani (octombrie 1971), a fost publicată o nouă listă a monumentelor ocrotite de
stat. Numărul lor practic s-a dublat în comparaţie cu lista precedentă. Astfel, dacă în lista din
iulie 1968 erau luate la evidenţă 119 situri, atunci în cea din 1971 numărul acestora a ajuns
la 272. Totodată a crescut şi numărul monumentelor arheologice identifi cate, care practic s-a
triplat – 117 faţă de 45 câte erau cunoscute în anul 1968. Se pare că un aport substanţial în
această privinţă l-a adus Societatea Moldovenească de Ocrotire a Monumentelor de Istorie şi
Cultură, fondată în anul 1965 14 . Chiar dacă activa pe baze obşteşti, Societatea a adus o contribuţie
de netăgăduit în domeniul salvgardării, dar şi propagării monumentelor din patrimoniul
cultural naţional.
În anul 1975, Consiliul de Miniştri al R.S.S.M. a luat hotărârea de a elabora Codul monumentelor
de istorie şi cultură din R.S.S. Moldovenească (Свод памятников истории и
культуры Молдавской ССР) 15 . Întru îndeplinirera acestor deziderate, pe lângă Secţia de etnografi
e şi studiul artelor a Academiei de Ştiinţe, a fost organizat un sector al monumentelor
de istorie şi cultură. Acesta avea drept sarcini elaboratea strategiilor, a activităţilor ştiinţifi cometodice
şi organizatorice pentru pregătirea Codului. Totodată, în acelaşi an, pentru identifi -
carea şi cercetarea monumentelor arheologice în zonele noilor construcţii, pe lângă sectorul
de arheologie al aceleiaşi Secţii, a fost creat un grup specializat de cercetători. La nivel de
guvern, pe lângă Ministerul Culturii, a fost constituit Consiliul metodico-ştiinţifi c pentru ocrotirea
monumentelor.
La 29 decembrie 1977 a fost adoptată o nouă lege „Despre ocrotirea şi folosirea monumentelor
de istorie şi cultură din R.S.S.M.”, care a intrat în vigoare la 1 mai 1978. Aceasta
era mult mai completă şi cuprinzătoare în comparaţie cu legea anterioară, din anul 1969. Un
rol important, de rând cu evidenţa şi protejarea siturilor, se acorda cercetării monumentelor
în cadrul problemei ştiinţifi ce cu denumirea sofi sticată: „A cerceta monumentele de istorie şi
cultură din Moldova, a elabora şi introduce măsuri pentru ocrotirea lor” 16 . Către anul 1988 se
prevedea de a include în lista monumentelor de istorie şi cultură ocrotite de stat circa 9 mii
de situri. Acestea erau protejate de o armată de peste 700.000 de membri ai Societăţii pentru
ocrotirea monumentelor 17 .
Aşadar, dacă la compartimentul identifi care, înregistrare şi cercetare a monumentelor de
istorie şi cultură din RM lucrurile au evoluat cât de cât, problema protecţiei, conservării, salvgardării
acestora a rămas una stringentă.
* * *
Chiar dacă arheologii şi, parţial, societatea civilă şi unele organizaţii neguvernamentale
au bătut alarma, atrăgând atenţia asupra atitudinii degradante a autorităţilor publice locale şi
centrale faţă de patrimoniul cultural naţional, în general, şi arheologic, în particular, criza din
domeniul protejării moştenirii culturale se adânceşte tot mai mult. Protecţia şi conservarea siturilor
arheologice rămâne a fi o problema gravă, încă nerezolvată, care conduce implacabil la
dispariţia ireversibilă a zeci şi sute de monumente unicat. Există riscul ca generaţiile care vin,
14
МАЛАНЮК Ф.К., 1984, 6-7.
15
Această hotărâre venea să îndeplinească una din deciziile/hotărârile Ministerului Culturii al URSS şi Prezidiului
Academiei de Ştiinţe a URSS „Despre pregătirea codului monumentelor de istorie şi cultură din URSS”,
adoptăta cu mulţi ani în urmă, încă la 2 octombrie 1967. Procesul anevoios de identifi care şi înregistrare a siturilor
s-a încheiat, în perioada sovietică, cu editarea în anul 1987 doar a machetei primului volum al Codului,
care cuprindea monumentele din 15 raioane din zona de nord a Moldovei.
16
Apud: NICOLAEV, 1993, 209.
17
МАЛАНЮК Ф.К., 1984, p. 7.
– 131 –

crescute în sentimentul înţelegerii importanţei valorilor culturale naţionale, nu vor mai putea
admira bogăţia lăsată de predecesori.
Trebuie să menţionăm că distrugerea monumentelor de arheologie, istorie şi cultură,
care sunt parte componentă a patrimoniului naţional şi mondial, este efectuată nu totdeauna
şi nu doar de persoane particulare iresponsabile, dornice de venituri ilicite imediate, ci şi de
unele organisme administrative ale statului, în special de organizaţii de construcţie. Este cu
totul de neînţeles şi impardonabil, şi chiar criminal că distrugerile se fac, de cele mai multe ori,
cu acordul tacit al unor funcţionari publici ai statului, obligaţi prin fi şa postului pe care îl ocupă
să protejeze valorile culturale ale patrimoniului naţional al ţării.
Cea mai deplorabilă pare să fi e starea în care se afl ă domeniul protejării monumentelor
arheologice 18 . În afară de faptul că acestea sunt distruse implacabil de diverse fenomene naturale,
cum ar fi inundaţiile, alunecările de teren etc., cel mai mare fl agel îl constituie totuşi activitatea
umană necontrolată, debordantă, subcivilizată. Starea de lucruri catastrofală a acestui
compartiment al patrimoniului cultural naţional poate fi explicată în primul rând prin faptul că
până în prezent, în Republica Moldova, nu există o lege privind protecţia monumentelor arheologice.
Lipsa unei legi privind ocrotirea patrimoniului arheologic, care ar fi conformă convenţiilor
europene şi internaţionale la care Republicii Moldova este parte, a dus la extinderea îngrijorătoare
a fenomenului distrugerii şi profanării în masă a monumentelor arheologice de către aşanumiţii
„căutători de comori” 19 . Acesta nu este un fenomen absolut nou, necunoscut anterior la
noi sau în regiunile unde există monumente care păstrează „bunuri culturale a căror valoare
poate avea un preţ exprimat monetar” 20 , însă proporţiile pe care le-a luat el în prezent necesită
intervenţii urgente ale organelor de resort.
Fenomenul distrugerii şi devastării patrimoniului cultural, inclusiv a unor situri ocrotite de
stat, de către căutătorii de comori a luat o asemenea amploare, încât a făcut ca Uniunea Naţională
a Muzeelor din Germania, în colaborare cu Uniunea Germană de Cercetare, UNESCO,
Institutul McDonald din Cambridge (Marea Britanie), să organizeze în anul 2003, la Berlin, o
conferinţă internaţională cu genericul „Arheologia ilicită”. La conferinţă s-a atras atenţia asupra
lipsei unui cadru normativ coerent în legislaţia europeană şi mondială privind acest aspect al
protejării monumentelor, dar şi asupra inefi cienţei controlului din partea instituţiilor statale 21 .
La nivel european au fost adoptate o serii de convenţii, recomandări şi rezoluţii privind
protejarea patrimoniului. Pentru cel arheologic cea mai importantă este Convenţia europeană
pentru protecţia patrimoniului arheologic, adoptată în anul 1969 şi revizuită la La Valeta, Malta,
care a intrat în vigoare la 25 mai 1995. Republica Moldova a semnat această Convenţie la 4
mai 1998, ea intrand în vigoare începând cu 22 iunie 2002. Prin art. 2, Convenţia obligă statele
semnatare să fi e pus în aplicare un regim juridic de protecţie a patrimoniului arheologic,
iar prin art. 10v al aceleiaşi convenţii, statele membre ale Consiliului Europei se angajează
să restrângă pe cât este cu putinţă, prin acţiuni de educaţie, de informare, de vigilenţă şi de
cooperare, circulaţia elementelor patrimoniului arheologic provenind din descoperiri necontrolate,
din săpături ilicite sau din deturnări din săpături ofi ciale. Totodată, Consiliul de Miniştri al
Consiliului Europei a creat un comitet de experţi obligat să urmărească aplicarea prevederilor
Convenţiei şi situaţia politicilor de protecţie a patrimoniului arheologic în statele semnatare
(art. 13) 22 .
18
Nu vom aborda aici situaţia deplorabilă a monumentelor de arhitectură, care nu este subiectul acestui studiu.
19
TENTIUC, POPUŞOI 2008, 47-49.
20
Legea RM despre cultură, art. 2.
21
MUSTEAŢĂ 2005, 6.
22
www.cimec.ro/Arheologie/arh-preventiva/04-conventialavaletta (ultima accesare 17.02.2010) ; MUSTEAŢĂ
2008, 177.
– 132 –

În legătură cu aceasta au fost organizate mai multe conferinţe internaţionale. Dintre ele
menţionăm reuniunea care şi-a desfăşurat lucrările la Alba Iulia, România, la care au participat
specialişti din Austria, Bulgaria, Germania, Italia, Polonia, România şi Serbia şi unde a
fost abordată problema combaterii trafi cului ilicit cu bunuri sustrase din siturile arheologice din
Europa Centrală şi de Sud-Est 23 .
Revenind pe plan naţional, vom menţiona că în Republica Moldova nu sunt respectate în
egală măsură nici legislaţia naţională, nici cea europeană la care este parte. Pe lângă aceasta
nu există strategii şi politici coerente privind aspectul vizat. Fără a aduce exemple din regiunile
limitrofe, ne vor referi, rezumativ, la cele legate de spaţiul cuprins în hotarele Republicii Moldova.
Spre regret, dacă se va încerca o documentare în această privinţă nu vor fi găsite statistici
în arhive sau în mass-media privind distrugerea unor monumente din patrimoniului cultural
naţional. Nu se vor găsi sau se vor găsi cu multă difi cultate cazuri anchetate sau persoane
pedepsite pentru distrugere de monumente, pentru „profanare de morminte” atât până, cât şi
în anii care au urmat după 1989.
Dintre puţinele studii, în care sunt luate în dezbatere aceste fenomene, poate fi amintit
cel publicat la sfârşitul anilor `80 ai sec. XX de către cercetătorul şi arheologul Vsevolod Marchevici.
Acesta încă atunci menţiona cu profundă îngrijorare că populaţia din RM este absolut
lipsită de aşa-numitul „cult al respectului faţă de antichităţi” 24 şi, pe de altă parte, mai este şi
privată de dreptul de a recupera acest handicap.
Abordând problema enunţată, V. Marchevici aduce exemple de distrugere premeditată
a unor obiective de patrimoniu, unele dintre ele fi ind descoperite întâmplător în procesul lucrărilor
agricole. De notorietate este exemplul când în s. Sărata Veche din r-nul Făleşti a fost
descoperit un tezaur de piese din bronz, cu valoare de unicat, care, la dispoziţia preşedintelui,
au fost aruncate într-un depozit al colhozului. De aici piesele erau luate de către lucrători şi
topite pentru diferite necesităţi gospodăreşti. Chiar şi profesorul de istorie al şcolii din localitate
utiliza aceste piese în calitate de material ilustrativ la lecţiile sale, fără însă a întreprinde
măsuri de a le salva sau a se gândi să anunţe organele raionale sau republicane abilitate din
domeniul protejării monumentelor despre piesele arheologice descoperite 25 .
V. Marchevici încă atunci menţiona cu stupoare: «Закон существует на бумаге, он много
требует и ко многому обязывает, но в действительности все или почти все его игнорируют.
Многие проектные организации не представляют на согласование разрабатываемые
проекты, либо делают это на стадии завершения строительства». Tot aici este adus exemplul
când proiectul de construire a grădiniţei pentru copii din s. Climăuţi, raionul Şoldăneşti nu
a fost prezentat pentru avizare la Ministerul Culturii, iar în timpul excavării fundaţiei, pe locul
construcţiei, a fost descoperită şi parţial distrusă o staţiune paleolitică cu locuinţe din colţi şi
oase de mamut, probabil dintre cele mai vechi cunoscute în Europa Centrală şi de Sud-Est 26 .
La ora actuală putem constata cu multă îngrijorare că lucrurile nu s-au schimbat prin
nimic spre bine. Ba din contra, în multe privinţe ele s-au agravat drastic. Cel mai mare fl agel îl
constituie aşa-numiţii „căutătorii de comori”, care sunt înzestraţi cu cele mai moderne tehnici
de distrugere a siturilor – detectoare de metale. Aceştia au distrus, începând cu anii `90 ai
secolului trecut, straturile culturale a zeci de monumente arheologice ocrotite de stat, au găsit
şi au realizat pe „piaţa neagră” sute şi chiar mii de piese cu valoare de unicat, multe pierdute
pentru totdeauna pentru patrimoniul naţional cultural, muzeal sau ştiinţifi c.
23
Conferinţa a avut loc în perioada 28-31 mai 2007. A fost editat un volum al materialelor reuniunii cu genericul
Combaterea criminalităţii contra patrimoniului arheologic european. Combating the criminality against
the European archaeological heritage. Ed. Aug. Lazăr, B. Deppert-Lippitz et al., Bucureşti, ed. Lumina Lex,
2009.
24
МАРКЕВИЧ 1990, 89.
25
Ibidem, 90.
26
Ibidem.
– 133 –

Despre distrugerile provocate de căutătorii de comori, în unicele oraşe medievale ale
Hoardei de Aur descoperite în Europa de Sud-Est, cele de la Orheiul Vechi şi Costeşti/Ialoveni,
deja circulă legende, fără ca cineva să întreprindă cele mai elementare măsuri de contracarare
a fenomenului.
Drept rezultat, iată ce scria una din revistele de specialitate de la Bucureşti: după anul
1990 ofi ciile de patrimoniu din România au fost solicitate intens de diverşi cetăţeni care deţineau
icoane şi argintărie provenite din Basarabia, pentru a fi evaluate în vederea vânzării lor
în alte ţări 27 .
Chiar şi astăzi când abordăm particularităţile acestui fenomen, „căutătorii de comori”
continuă nestingherit „opera” de distrugere a patrimoniului cultural naţional, fără a fi traşi la
răspundere de organele abilitate cu aceste prerogative. De multe ori aceştia acţionează sub
„patronatul” unor înalţi funcţionari, chiar şi de la Ministerul de Interne. Un caz ieşit din comun
s-a întâmplat în anul 1998, când şeful pazei unui înalt demnitar de stat (sic!) a „coordonat” distrugerea
a ceea ce a crezut că este un tumul de lângă s. Cuşmirca, r-nul Şoldăneşti, cu ajutorul
tehnicii (a unui buldozer), în scopul de a se căpătui. Au fost distruse straturile culturale a unei
importante necropole din perioada Cucuteni-Tripolie. Intervenţia cercetătorilor, apelul la justiţie
nu s-au soldat cu vreun rezultat. Cazul a fost muşamalizat, „comanditarul” a fost „pedepsit”
fi ind numit ambasador. Recent despre asemenea cazuri în care sunt implicaţi oamenii legii, a
semnalat mass-media, atenţionată de specialişti 28 . Un făptaş a fost surprins şi fotografi at când
„verifi ca” suprafaţa unui sit cu ajutorul detectorului de metale. Acesta era supravegheat de la
distanţă de un poliţist... Pornind de la aceasta, cum poate să ne mai uimească faptul că în anul
2006, în Aeroportul din Amsterdam, în poşta diplomatică moldovenească au fost descoperite
26 piese arheologice unicat, în valoare de peste 300 mii euro. Este cazul fericit când aceste
valori au fost interceptate şi returnate graţie ajutorului Interpolului.
Astăzi pe rol se afl ă un alt caz. Organele de drept din Germania au depistat şi au reţinut
mai multe piese arheologice de mare valoare, provenite din Europa de Est, inclusiv din RM.
Printre piesele provenite de la noi sunt menţionate vase cu fi rnis negru din perioada elenistică,
piese de argint, un coif rarisim etc. Există posibilitatea ca aceste piese din săpături ilicite sau
deturnate din săpături ofi ciale să fi e returnate patrimoniului cultural naţional.
Exemple de acest fel ar fi multiple. Spaţiul acordat pentru acest studiu nu ne permite să
le amintim pe toate. Chiar şi o privire sumară, de ansambu, permite de a înţelege amploarea
acestui fenomen. Intervenţiile „căutătorilor de comori” se pot observa chiar şi din analiza fotogramelor.
Examinând fotografi ile aeriene, cercetătorul şi arheologul V. Bicbaev a descoperit
mai multe cazuri de distrugere ale unor situri, fapt ce demonstreaza încă o dată amploarea şi
gravitatea fenomenului. Astfel, necropola medievală de la Văratic (Râşcani) a fost „perforată”
practic la metru pătrat, la fel ca şi situl pluristratigrafi c de pe valea Răutului, de lângă com. Prajila
(Sângerei), iar tumulul de lângă s. Ţâpleşti, com. Alexandreni, a fost distrus în întregime 29 ,
ca să aducem doar câteva exemple.
Credem totuşi că aceste practici pot fi luate sub control, iar „profanatorii de morminte” pot
fi traşi la răspundere. În România, spre exemplu, a fost organizată Asociaţia Căutătorilor de
Comori şi Tezaure din România, membrii cărea sunt deţinătorii unor legitimaţii ofi ciale. Totodată
aici a fost creat un serviciu special, aşa-numita poliţie de patrimoniu, abilitată cu drepturi de
a controla şi amenda persoanele sau structurile de stat care încalcă legislaţia privind protejarea
patrimoniului cultural naţional.
Un fenomen extrem de frecvent întâlnit în prezent, cu consecinţe grave şi de durată, îl
prezintă distrugerea patrimoniului cultural şi protejat de stat de către organisme sau organizaţii
27
GRIGORESCU 1994, 75-76.
28
www.timpul.md.articole/2009/11/05/4854 (ultima accesare 17.02.2010).
29
Mulţumim şi pe această cale dl. V. Bicbaev pentru informaţiile puse la dispoziţie.
– 134 –

ale statului. Acestea distrug, fără a fi trase la răspundere, situri arheologice care fac parte din
patrimoniul naţional şi european. În anii `80 ai secolului trecut, V. Marchevici aducea drept
exemplu cazul preşedintelui de colhoz din s. Echimăuţi, raionul Rezina, care a dispus să fi e
distrusă cu ajutorul tehnicii, a buldozerelor, una dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de
pe Nistru – cea de la Echimăuţi. Intervenţia tardivă a specialiştilor nu a putut salva monumenul
de la distrugere. În rezultat, drept pedeapsă, preşedintele de colhoz a achitat amenda simbolică
de 100 de ruble.
Astăzi mai continuă practica de demarare a construcţiilor capitale, a gazoductelor, a tronsoanelor
de cale ferată, de plantare a culturilor multianuale etc. fără prezentarea proiectelor
spre avizare la Ministerul Culturii al Republicii Moldova şi fără ca ultimul să se autosesizeze.
Pentru a înţelege care este (a fost – ) atitudinea autorităţilor publice centrale şi locale
pe de o parte, iar pe de alta a comunităţii arheologice şi a societăţii civile faţă de patrimoniul
cultural naţional, faţă de situaţia în care se afl ă siturile arheologice de la noi, vom aduce doar
două-trei exemple, care par a fi cele mai concludente din ultimii ani.
În 2007, în partea de sud a RM, a demarat intempestiv un proiect ambiţios care avea
drept scop realizarea unui tronson de cale ferată, lung de circa 50 km, ce ar lega portul de la
Giurgiuleşti (punctul cel mai de sud al Republicii Moldova) de staţia de cale ferată Cahul. Intenţia
nobilă a autorităţilor publice de la Chişinău de a deschide o fereastră de transport fl uvial
spre Europa nu putea fi decât salutată. Construcţia tronsonului de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti
a început însă cu grave încălcări ale legislaţiei naţionale privind protejarea monumentelor
de istorie şi cultură, inclusiv a celor arheologice.
Menţionăm că lucrările au început până la efectuarea unei evaluări a impactului de fezabilitate,
a impactului direct sau indirect asupra mediului. La momentul efectuării de către
specialişti a evaluării impactului, lucrările erau în toi, iar o bună parte de monumente erau deja
distruse. Încercarea arheologilor de a bate alarma, de a atrage atenţia asupra faptului că vor fi
distruse iremediabil câteva zeci de situri pluristratigrafi ce, în întenţia de a salva monumentele
peste care trebuia sa treacă terasamentul căii ferate, s-au ciocnit de rezistenţa înverşunată
a guvernanţilor şi, în primul rând, ori cât este de paradoxal, a celor de la Ministerul Culturii şi
Turismului. Arheologii au fost acuzaţi de lipsă de patriotism, de lipsă de înţelegere a importanţei
strategice a acestui şantier de construcţie pentru economia naţională. Unicul îndemn al
ministrului culturii şi turismului a fost de a ”muta monumentele” în altă parte 30 ...
În procesul construcţiei terasamentului căii ferate, în lungul Prutului au fost distruse 26
de situri, a fost grav avariat Valul lui Traian de Jos. A fost distrusă în totalitate unica cetate de
pământ construită în spaţiul dintre Prut şi Nistru, la sfârşitul secolului al XV-lea, de către Ştefan
cel Mare 31 . Totodată au fost şterse cu lama buldozerelor mai multe aşezări şi necropole din
epoca eneolitică, bronzului, antică, dar şi câteva cimitire medievale.
Profanarea de morminte continuă. Nimeni nu poartă răspunde pentru aceasta. Ba din
contra, funcţionari investiţi cu funcţii chiar în domeniul protejării încearcă prin diverse metode
de a ocoli legislaţia în vigoare naţională şi europeană şi „edifi că viitorul luminos” distrugând
patrimoniul cultural naţional transmis de înaintaşi.
Edifi catoare în acest sens este situaţia catastrofală în care se afl ă centrul istoric al Chişinăului.
În acest perimetru al centrului istoric, declarat prin lege drept monument istoric de
importanţă naţională 32 , se afl ă importante vestigii arheologice, care pot permite, în eventuali-
30
Pare oarecum paradoxal şi neobişnuit faptul că, pe de o parte, unele structuri ale statului depun anumite
eforturi de a restaura monumente din cadrul patrimoniului cultural naţional (mănăstirile Căpriana, Curchi
etc.), iar pe de altă parte, alte subdiviziuni şi unii funcţionari ai Guvernului rămân impasibili faţă de fenomenele
de distrugere în masă.
31
TENTIUC, I., BUBULICI V., AGULNICOV S. 2008, 339-352.
32
REGISTRUL monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.
– 135 –

tatea efectuării unor cercetări de specialitate, reconstituirea etapelor succesive ale evoluţiei şi
dezvoltării istorice şi culturale ale Chişinăului. Până în prezent, în municipiul Chişinău nu au
fost efectuate cercetări arheologice sistematice în vederea utilizării acestor categorii de surse
documentare în reconstituirile istorice. Menţionăm că pe parcursul timpului, în cadrul diferitor
activităţi gospodăreşti şi de construcţie, în microzona indicată în calitate de monument istoric
de importanţă naţională, au fost descoperite mai multe situri arheologice din diferite perioade
istorice. Au fost descoperite zeci de tezaure monetare sau mixte cu zeci, sute şi chiar zeci de
mii de piese. Descoperirile întâmplătoare demonstrează că pe acest loc au existat situri din
diferite epoci şi perioade istorice, începând din epoca mezoliticului şi până în perioada premodernă
şi modernă.
Spre regret, toate aceste descoperiri au fost făcute hazardat, în afara unor investigaţii
arheologice sistematice ale centrului istoric al Chişinăului. Cercetările arheologice pot furniza
importante materiale privind diferite etape ale evoluţiei urbei, pot înlătura vidul de informaţie
care persistă atât cât priveşte perioada antică, cât şi cea a istoriei medievale şi premoderne
a Chişinăului.
În această ordine de idei, ne exprimăm deosebita îngrijorare în legătură cu distrugerile
sistematice la care este supus în ultimii ani patrimoniul arheologic al oraşului Chişinău şi cu
lipsa unei coordonări a activităţilor de verifi care a proiectelor noilor construcţii edilitare 33 . Acest
fapt duce la distrugerea iremediabilă a monumentelor arheologice, în primul rând a celor din
centrul istoric al Chişinăului.
Recent, în imediata apropiere a celui mai vechi monument de arhitectură şi unica biserică
în stil moldovenesc din Chişinău, Biserica Măzărache, în mijlocul centrului istoric al urbei, a
început construcţia unui edificiu-monstru, în stil post-sovietic, care a distrus straturile culturale
medievale, afectând grav mai multe situri, inclusiv necropola adiacentă locaşului de cult. Cu
câteva luni până la demararea lucrărilor de construcţie în zona respectivă, Consiliul Municipal
Chişinău a anulat Registrul (Lista) monumentelor de importanţă naţională şi municipală, deci
ocrotite de stat, sub pretextul elaborării unui nou registru. Considerăm necesar ca şi autorităţile
publice ale municipiului Chişinău, având în vedere statutul de monument protejat al centrului
istoric al urbei, să respecte cerinţele legislaţiei naţionale privind protejarea patrimoniului istoric
şi cultural şi să permită intervenţiile constructive în perimetrul acestuia doar după cercetarea
arheologică prealabilă a locului unde se intervine.
Aflându-ne pe câmpul precar şi instabil al deontologiei, când subcultura respinge valorile,
inclusiv cele naţionale şi europene, vom aduce şi un alt fel de exemplu. În primăvara
anului 2009, în timpul lucrărilor de evacuare a nămolului şi de reamenajare a lacului Valea
Morilor din Chişinău, au fost descoperite resturi fosile aparţinând unor mamuţi. Este important
să menţionăm că şeful şantierului Anatol Ţişevschi, directorul întreprinderii „Autocomtrans”, a
trebuit o zi întreagă să caute pe cineva interesat de descoperire. Funcţionarii de la Ministeriul
Culturii l-au îndreptat la Academia de Ştiinţe, iar cei de aici l-au purtat pe la diferite instituţii
academice, pentru ca până la urmă, spre sfârşitul zile de muncă, acesta să reuşească să
contacteze cercetătorii de la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Este un caz
fericit când descoperirea a fost făcută de un cetăţean responsabil şi insistent, conştient de importanţa
celor găsite. Alcineva ar fi renunţat de la prima încercare de a trece zidul impenetrabil
al birocratismului funcţionăresc sau al indiferenţei păguboase a unor specialişti în domeniu. În
procesul cercetărilor şi al perieghezelor efectuate în această zonă, de rând cu resturile unor
pahiderme, datate prealabil între 19 şi 15 mii ani în urmă, aici au mai fost descoperite câteva
1531-XII din 22 iunie 1993. Municipiul Chişinău, nr.308.
33
CIOCANU 2007, Chisinau – A Historic City in the Process of Disappearing, In: Heritage at Risk. ICOMOS
world report 2006/2007 on monuments and sites in danger” Munchen, 115-116; vezi varianta şi în l. română
In: http:www.habitatmoldova.org/monitor/48652292441ae/ro/CHISINAU%20articol%20rom.doc
– 136 –

situri din diferite perioade istorice: Cucuteni-Tripolie (sfârşitul mil. VI – mileniul V î.e.n.), epoca
bronzului tardiv (cultura Noua, secolele XIV- XII î.e.n.), epoca antică târzie (cultura Sântana de
Mureş-Cernjahov, secolele III-IV d. Chr.), epoca medievală timpurie (secolele VII-VIII), cultura
Răducăneni (secolele XI-XIII d. Chr.), epoca premodernă şi modernă (secolele XVI-XVIII).
Lipsa fi nanţării, promisă de structurile academice, a făcut ca cercetătorii să facă apel la susţinerea
societăţii civile 34 . La investigaţii au participat, în calitate de voluntari, elevi şi studenţi
de la diferite instituţii de învăţământ din ţară şi de peste hotare (Franţa), programatori, frizeri,
pensionari ş.a. O anumită susţinere de sponsorizare a fost acordată de unele organizaţii neguvernamentale
şi de persoane particulare 35 .
* * *
Trebuie să recunoaştem totuşi că în ultimii ani, în lipsa unei legi naţionale funcţionale
privind protejarea patrimoniului cultural, graţie demersurilor unor organizaţii neguvernamentale,
lucrurile par să fi e direcţionate pe un făgaş constructiv. La insistenţa Asociaţiei Naţionale
a Tinerilor Istorici din Moldova (ANTIM) şi a Societăţii de Studii Sud-Est Europene, au fost
publicate în volume aparte unele legi naţionale şi câteva convenţii europene; s-a efectuat
o analiză comparată a legislaţiei RM şi a celei străine, în special din SUA. În lupta pentru
protejarea patrimoniului cultural naţional s-a angajat plenar Asociaţia Istoricilor din Republica
Moldova (AIRM), ICOMOS Moldova, Centrul de Cercetări Arheologice din Republica Moldova
(CCARM) etc.
Totodată au fost organizate mai multe conferinţe privind protejarea si valorifi carea patrimoniului
cultural. Menţionăm aici Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Protecţia juridică
a valorilor culturale în Republica Moldova”, organizată de câteva instituţii de stat obligate prin
lege să protejeze patrimoniul naţional – Academia de Ştiinţe din Moldova, Ministerul Afacerilor
Interne al RM, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare” (21-22 septembrie 2007), şi cea de-a
două reuniune, cu titlul „Convenţiile UNESCO în domeniul protejării şi valorifi cării patrimoniululi
cultural în corelaţie cu legislaţia naţională a Republicii Moldova”, organizată cu susţinere
logistică şi fi nanciară a Biroului Regional UNESCO din Moscova pentru Armenia, Azerbaidjan,
Belarus, Republica Moldova şi Federaţia Rusă, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Turismului
al RM, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru
UNESCO (8 iunie 2009). Aceste conferinţe, organizate la cel mai înalt nivel, s-au dovedit a fi
mai mult formale şi puţin inefi ciente. Rezoluţiile adoptate la capătul lucrărilor acestor reuniuni
au avut un caracter mai mult declarativ şi lozincard, fără un impact direct şi efi cient asupra
obiectului şi subiectului pus în discuţie.
Mult mai efi cient pare a fi Proiectul „Politica de ocrotire a moştenirii arheologice în Republica
Moldova: realitate şi necesitate (2009-2010)”, implementat cu sprijinul fi nanciar al Agenţiei
Suedeze de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională şi al Fundaţiei Soros-Moldova şi demarat
de Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova în colaborare cu Muzeul Naţional de
Arheologie şi Istorie a Moldovei, Muzeul Naţional de Etnografi e şi Istorie Naturală, Centrul de
Cercetări Arheologice din Republica Moldova şi Serviciul de Arheologie Preventivă din RM 36 .
Este important să menţionăm că acesta de la urmă şi-a propus drept scop stabilirea unui
parteneriat durabil cu administraţiile publice locale din RM în vederea elaborării şi implementă-
34
http://www.nationalmuseum.md/ro/eve (ultima accesare 17.02.2010).
35
Îndeplinindu-ne o plăcută îndatorire, mulţumim şi pe această cale cetăţenilor SUA Marta şi Burke Marshall,
educatori la QSI International School din Chişinău, preşedintelui Fondului Cultural-Istoric „Eneida” Ana Gramma
şi directorului întreprinderii „Autocomtrans” Anatol Ţişevschi pentru susţinerea investigaţiilor de la Valea
Morilor.
36
Mulţumim şi pe această cale dl. Eugen SAVA, dr. hab., directorul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie
a Moldovei, co-autor al proiectului legii pentru protecţia patrimoniul arheologic din RM, pentru observaţiile
pertinente făcute în procesul elaborării acestui studiu.
– 137 –

ii unor politici de protejare a patrimoniului arheologic din ţară, dar şi elaborarea unei strategii
naţionale coerente şi pe termen lung, perfectarea cadrului legislativ (elaborarea şi promovarea
legii protecţiei patrimoniului arheologic, a unor regulamente şi mecanisme de funcţionare
etc.). Pentru prima dată în ultimele două decenii au fost organizate 3 (trei) întruniri regionale
(Bălţi, Chişinău, Cahul), cu participarea reprezentanţilor administraţiei publice locale, la care
au fost abordate vehement problemele de maximă stringenţă – identifi carea soluţiilor privind
protejarea patrimoniului arheologic naţional, ca parte indisolubilă a celui european şi mondial.
În noiembrie 2009, ICOMOS Moldova, Asociaţia Istoricilor din RM şi Centrul de Cercetări
Arheologice din RM au organizat conferinţa ştiinţifi că „Biserica Măzărache şi ocrotirea patrimoniului
cultural al municipiului Chişinău”. Cei prezenti, cercetători ştiinţifici de la diferite instituţii
academice şi universitare, arheologi, arhitecţi, istorici, oameni de cultură, feţe bisericeşti, şi-au
exprimat profunda îngrijorare în legătură cu situaţia catastrofală în care se afl ă centrul istoric al
capitalei. Ca rezultat, Academia de Ştiinţe a fost obligată să ia atitudine, să facă o declaraţie,
exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu starea precară în care se afl ă patrimoniul cultural
imobil din municipiul Chişinău, în special din centrul istoric al urbei, unde au fost distruse mai
mult de 10% din monumentele de istorie şi cultură ocrotite de stat, inclusiv cele arheologice 37 .
În condiţiile ameliorării climatului politic din RM, este posibil ca aceste proiecte (de anvergură
naţională) să aibă un impact incomparabil mai mare decât unele conferinţe de la noi,
numite internaţionale, menţionate mai sus, iar domeniul protejării patromoniului să revină la
normalitate prin asumarea de responsabilităţi ale celor investiţi cu puteri decizionale. Un rol
important în această operă de salvgardare a patrimoniului cultural naţional îi revine societăţii
civile în formare şi organizaţiilor neguvernamentale de specialitate.
În legătura cu aceasta se recomandă adoptarea în regim de urgenţă a legislaţiei privind
protejarea patrimoniului arheologic; completarea legilor privind penalităţile în caz de distrugere
a siturilor; organizarea unui Serviciu de Arheologie Preventivă şi a poliţiei de patrimoniu.
Ultima poate fi institiută pe lângă Inspectoratul General de Poliţie al Republicii Moldova, în
cadrul Direcţiei de investigaţii criminale în calitate de Serviciu pentru protejarea patrimoniului
cultural naţional.
BIBLIOGRAFIE
CONVENŢIE privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa
generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie; Ştiinţă şi Cultură la cea de-a 17-a
sesiune, ţinută la Paris, semnată la 23 noiembrie 1972. In: Protecţia Patrimoniului. Culegere
de legi şi convenţii, Chişinău, Ed. Pontos, 2001, 127-141.
LEGEA Muzeelor, nr. 1596-XV din 27 februarie 2002. In: Monitorul Ofi cial al R.Moldova, nr.
23-24 din 18.02.2003.
LEGEA privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
la 22 iunie 1993. In: Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova, Anul XVII (3548-3550), nr.
15-17, 2 februarie 2010, 6-109.
LEGEA Republicii Moldova despre cultură, nr. 413-XIV din 27 mai 1999. In: Monitorul Ofi cial,
nr. 83-86 din 5 august 1999.
BORONEANŢ Adina, VASILE Mihai, 2003. Protecţia monumentelor istorice în românia, partea
I. Legislaţia şi aplicarea ei anterior anului 1989, In: Cercetări arheologice, XII, 433-448.
37
http://www.asm.md/administrator/fi siere/cadru/f200c.doc
– 138 –

CIOCANU Sergius, 2007. Chisinau – A Historic City in the Process of Disappearing, In: Heritage
at Risk. ICOMOS world report 2006/2007 on monuments and sites in danger” Munchen,
115-116.
GRIGORESCU Ion, 1994. Necesitatea unor măsuri ferme pentru protecţia valorilor de patrimoniu
cultural. In: Revista muzeelor, nr. 1, anul XXXI, Bucureşti, 75-76.
MUSTEAŢĂ Sergiu, 2001. Protecţia monumentelor arheologice în legislaţia naţională şi internaţională.
In: Symposia Professorum, Seria Istorie, Materialele Sesiunii ştiinţifi ce a Universităţii
Libere Internaţionale din Moldova din 4-5 mai 2001, Chişinău, 35-42.
MUSTEAŢĂ Sergiu, 2004. Protecţia patrimoniului arheologic în legislaţia naţională, europeană
şi internaţională. In: Studii de istorie veche şi medievală. Omagiu profesorului Gheorghe
Postică, Chişinău, 28-41.
MUSTEAŢĂ Sergiu, 2005a. Arheologia între ştiinţă, cadru legal şi infracţiune. In: Revista arheologică,
vol. II, nr. 1, Chişinău, 418-427.
MUSTEAŢĂ Sergiu, 2005b. Arheologia între ştiinţă şi infracţiune. In: Infohis. Buletin informativ
ANTIM (Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova), nr. 2 (26), 6.
MUSTEAŢĂ Sergiu, 2008. Protecţia patrimoniului arheologic. Studiu comparativ: legislaţia
Republicii Moldova şi Statelor Unite ale Americii, Chişinău, Ed. Pontos, 215 p.
NICOLAEV Gh., 1993. Unele aspecte ale ocrotirii monumentelor de istorie şi cultură în RSS
Moldovenească (anii 1940-1980). In: Valori şi tradiţii culturale în Moldova (ed. A. Eşanu), Chişinău,
187-217.
OPRIŞ Ioan, 1986. Ocrotirea patrimoniului cultural – tradiţii, destin, valoare, Bucureşti, Ed.
Meridiane, 243 p.
PLOŞNIŢĂ Elena, 2003. Protejarea patrimoniului cultural în Basarabia, Chişinău, 176 p.
POSTICĂ Iulia, 2008. Aspecte legislative privind protejarea patrimoniului arheologic în Republica
Moldova (1945-2007). In: Tyragetia, S.N., vol. II (XVII), nr. 1, 361-369.
SAVA Eugen 2003. Condition of System of Protection and Rescue Archaeological Monuments
in Republic Moldova. In: 9 th Annual Meeting EAA. 10th-14th September 2003. St. Petersburg.
Russia. Final Programme and Abstracts. St. Petersburg, 152-153.
TENTIUC I., POPUŞOI N., 2008. Regimul juridic al investigaţiilor arheologice în Republica
Moldova şi problema săpăturilor neautorizate. In: Protecţia juridică a valorilor culturale în Republica
Moldova. Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale, 21-22 septembrie
2007, Chişinău, 44-50.
TENTIUC I., BUBULICI V., AGULNICOV S., 2008. Cetatea medievală de pământ de la Giurgiuleşti.
Consideraţii preliminare, In: Tyragetia. Arheologie, Istorie Antică. Serie Nouă, Vol. II
[XVII], nr. 1, 339-352.
БАТОВ В.И. (отв. ред.), 1986. Памятниковедение. Теория, методология, практика, Москва,
144 с.
БОРОДАК А.В., РОШКА К.И., 1981. Законодательные основы охраны памятников, In: Охрана
и использование памятников истории и культуры Молдавии (отв. ред. В.С.Зеленчук),
Chişinău, 92-101.
ГОЙДА М., 2000. Археология в Республике Чехия: учет и охрана памятников, разведка
древнего и исторического ландшафта. In: Stratum plus, nr. 5, 502-509.
– 139 –

ДЬЯЧКОВ А. Н. (отв. ред.), 1990. Памятники в контексте историко-культурной среды,
Москва, 144 с.
МАРКЕВИЧ В. И., 1990. Актуальные проблемы археологических исследований и пропаганды
достижений. In: Археология, этнография и искусствоведение Молдовы: итоги и
перспективы, Кишинев, 86-95.
МЕДНЕК В. П. (отв. ред.), 1988. Памятники истории и культуры Молдавии (виды и типы),
Chişinău, 136 p.
ДЕМЧЕНКО Н. А. (отв. ред.), 1987. Свод памятников истории и культуры Молдавской
ССР. Северная зона, Макет. Chişinău, 866 с.
ХОДЧЕНКОВ А. (отв. за вып.), 1972. Охрана памятников культуры (Сборник документов),
Chişinău, 1972, 71 p.
СТЕШЕНКО Л. А., ТЕПФЕРОВ В. Д., 1977. О памятниках истории и культуры, Москва, 80 с.
УЛЬЯНОВ В., ПИЛАТ И., 1977. Исторические места и памятники Молдавии, изд. 2-е, дополн.,
Chişinău, 224 c.
ХЫНКУ И.Г., 1981. Памятники археологии. In: Охрана и использование памятников истории
и культуры Молдавии (отв. ред. В.С. Зеленчук), Chişinău, 15-32.
http://www.asm.md/administrator/fi siere/cadru/f200c.doc
http://www.cimec.ro/Arheologie/arh-preventiva/04-conventialavaletta
http:www.habitatmoldova.org/monitor/48652292441ae/ro/CHISINAU%20articol%20rom.doc
http://www.timpul.md.articole/2009/11/05/4854
http://www.ziare.com/articole/cautat-s346
ZUSAMMENFASSUNG
DIE ARCHÄOLOGIE ZWISCHEN GESETZ UND DEONTOLOGIE. FALLSTUDIE
REPUBLIK MOLDAU
Das kulturelle Erbe ist eines der wichtigsten Faktoren für die Identität sowohl eines Individuums
als auch eines Volkes. Die Welt von heute ist viel empfi ndlicher gegenüber den Fragen
des nationalen und internationalen kulturellen Erbes. Dieses bildet eine Inspirationsquelle
der Gesellschaft, einen wichtigen Motor zum Stimulieren der Kreativität, sowie einen Faktor
für eine verantwortungsvolle Haltung gegenüber den Kulturwerten der Menschheit.
Der Prozess der Wahrnehmung des Kulturerbes ist kein einfacher Prozess. Eine besonders
negative Rolle spielen dabei die desinteressierte Haltung und die Ignoranz vieler
Menschen.
In den letzten Jahren wurden dem Kulturerbe der Republik Moldau irreparable Schäden
zugefügt. Die dabei erreichten Dimensionen sind besorgniserregend. Das Fehlen einer
kohärenten Gesetzgebung und deren Implementierungsmechanismen hat in dieser Zeit dazu
geführt, dass die Denkmalpfl ege der Republik Moldau sich derzeit in einer ihrer schwersten
Krisen befi ndet. Auch nach einer nur schnellen Analyse der Maßnahmen, welche die verantwortlichen
Institutionen zur Kontrolle der Situation ergriffen haben, lässt sich eindeutig feststellen,
dass heutzutage in der Republik Moldau keine staatliche Stellen existieren, die in der
Lage sind, das nationale Kulturerbe verantwortungsvoll zu betreuen.
– 140 –

Besonders gravierend ist die Situation der archäologischen Denkmäler. Es besteht die
reale Gefahr, dass die kommenden Generationen ohne diesen Teil des Kulturerbes aufwachsen
werden. Infolge inadäquater denkmalpfl egerischer Gesetzgebung werden zahlreiche archäologische
Denkmäler unwiederbringlich zerstört und geplündert. Neben Ignoranz und Desinteresse
spielt in diesem Prozess die bewusste Plünderung der archäologischen Fundstellen
eine immer größere Rolle. Diese Form der Kriminalität nahm in der letzen Zeit eine bisher
unbekannte Dimension an und bildet eine besondere Herausforderung für die Gesellschaft:
die Fundstellen werden unerlaubt ausgegraben, die archäologischen Funde gelangen dabei
auf dem Schwarzmarkt und werden danach auch illegal exportiert.
In diesem Beitrag werden konkrete Zerstörungsfälle präsentiert, bei sowohl staatliche
Institutionen als auch Schatzsucher eine maßgebliche Rolle gespielt haben. Es handelt sich
um die mittelalterlichen Stadtanlagen von Costeşti (Rajon Ialoveni) und Orheiul Vechi (Rajon
Orhei), um das mittelalterliche Gräberfeld von Varatic (Rajon Râşcani), um die Fundstellen bei
Prăjila (Rajon Sângerei) und Ţâpleşti (Rajon Sângerei). Es ist festzustellen, dass die Zerstörung
archäologischer Denkmäler nicht immer nur durch verantwortungslose Individuen erfolgt,
die sich den Wiederverkaufswert der Gegenstände aneignen wollen. In manchen Fällen sind
es Baumaßnahmen, die – mit stillschweigender Akzeptanz manche Beamter – zu undokumentierten
Zerstörungen der archäologischen Denkmäler führen. Als Beispiel sei hier der Bau des
Eisenbahnabschnitts Giurgiuleşti-Cahul angeführt, bei dem mindestens 26 archäologische
Fundstellen zerstört wurden. Es handelt sich dabei um einmalige Funde wie der Burg von
Giurgiuleşti aus dem 15.-16. Jh. oder auch der sog. südliche Wall des Kaisers Trajan. Im historischen
Zentrum der Hauptstadt Chişinău, das angeblich unter staatlichen Denkmalschutz
steht, wurden Baumaßnahmen durchgeführt, die zur Zerstörung zahlreicher archäologischer
Denkmäler geführt haben. Als Bespiel ist die Zerstörung der mittelalterlichen Gräberfeld neben
der einzigen Kirche im moldauischen Stil in der Hauptstadt – die Mazarache-Kirche.
Weiterhin sind auch andere ähnliche Fälle zu erwähnen, die sowohl die Verantwortungslosigkeit
mancher Beamten, als auch die illegale Aufhebung der Gesetzverordnungen oder
sogar das Ignorieren der Denkmalschutzgesetze aufzeigen. Zu einer Verbesserung der Situation
können nur eine Neuformulierung des Denkmalschutzgesetzes, die Ergänzung des
Strafgesetzbuches mit Strafen für die Zerstörung der archäologischen Kulturgüter sowie die
Etablierung spezieller Institutionen wie ein Zentrum für präventive Archäologie oder einer
Denkmalpolizei führen.
– 141 –

Planşa 1. Giurgiuleşti. Procesul de distrugere a cetaţii medievale de pământ.
Abb. 1. Giurgiuleşti. Zerstörungsbild der mittelalterlichen Erdburg.
Planşa 2. Chişinău. Biserica Măzărachi. Distrugerea cimitirului medieval adiacent
şi a unor construcţii premoderne.
Abb. 2. Chişinău. Kirche Măzărachi. Zerstörung des mittelalterlichen Gräberfeldes
und einiger vormoderner Bebauungen.
– 142 –

Planşa 3. Chişinău. Valea Morilor. Investigaţii arheologice cu participrea voluntatilor
din ţară şi de peste hotare.
Abb. 3. Chişinău. Fundstelle “Valea Morilor”. Archäologische Untersuchungen mit Unterstützung von
Freiwilligen aus dem In- und Ausland.
Planşa 4. Chişinău. Valea Morilor. Voluntari din Franţa au raspuns la apelul cercetătorilor.
Abb. 4. Chişinău. Fundstelle “Valea Morilor”. Freiwillige Helfer aus Frankreich.
– 143 –

Planşa 5. Chişinău. Valea Morilor. Voluntari din Republica Moldova.
Abb. 5. Chişinău. Fundstelle “Valea Morilor”. Freiwillige Helfer aus der Republik Moldau.
– 144 –

REZULTATE PRELIMINARE PRIVIND SONDAJELE GEOFIZICE
DIN ANUL 2009 ŞI PERSPECTIVELE FOLOSIRII MAGNETOMETRIEI
ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Alexandru POPA, Sergiu MUSTEAŢĂ, Veaceslav BICBAEV, Knut RASSMANN,
Octavian MUNTEANU, Gheorghe POSTICĂ, Ghenadie SÎRBU
Introducere
Prospecţiunile geomagnetice nu sunt o noutate în arheologia europeană. Încă din anii ‘70
ai secolului XX această metodă a fost aplicată la cercetarea suprafeţei siturilor culturii Tripolie
de pe teritoriul actual al Ucrainei. În ultimii ani, de pe urma dezvoltării rapide a tehnologiilor informaţionale
a fost posibilă optimizarea utilizării acestei metode în arheologie: după expirarea
licenţei la sondele de tip „Dr. Förster“, aparatajul a devenit mai accesibil din punct de vedere
financiar, iar datorită utilizării computerelor mobile performante – prelucrarea şi procesarea datelor
este posibilă chiar în câmp. Aceste circumstanţe, alături de procesul de internaţionalizare
a cercetării arheologice de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” în colaborare cu
Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova şi Centrul de Cercetări Arheologice din Republica
Moldova, au făcut posibilă desfăşurarea în anul 2009 a proiectului “Prospecţiuni geofizice
în Moldova”, primele rezultatele ale cărora vor fi prezentate în acest articol 1 .
Lucrările s-au desfăşurat în perioada 12-25 octombrie 2009, fi ind realizate sondaje pe
suprafaţa a 5 situri arheologice din Republica Moldova – Horodca şi Costeşti, raionul Ialoveni,
Petreni, raionul Drochia, Sobari, raionul Soroca şi Trebujeni, raionul Orhei. Măsurări geomagnetice
au fost posibile pe o suprafaţă de peste 20.000 mp, fi ind descoperite urmele unor complexe
de locuit şi ale unor sisteme de fortifi caţie 2 .
Metoda de cercetare
Pentru cartografi erea geomagnetică a suprafeţei siturilor s-a folosit o instalaţie compusă
din cinci sonde „Fluxgate” de tip „Dr. Förster”. Sondele au fost dispuse pe un suport mobil nonmagnetic,
elaborat şi asamblat de fi rma Sensys din Germania. Distanţa din ele este de 0,25
m, aşa încât măsurătorile să poată fi executate concomitent pe o fâşie cu lăţimea de 1,25 m.
Viteza de propulsare a căruciorului varia între 0,6-1,2 m/s.
Sondele magnetometrice măsoară componenta verticală a câmpului magnetic de sub
ele cu o marjă de eroare de circa 0,5 nT. Puterea de penetrare în adâncime depinde de mai
mulţi factori, dar mai ales de dimensiunile obiectelor căutate, aşa încât anomaliile puternice
pot fi distinse şi la adâncimi relativ mari. Pentru vizualizarea rezultatelor măsurărilor s-a folosit
imaginea în spectru de la roşu la albastru: spaţiile cu magnetism mai puternic sunt reprezentate
în tonalităţi roşii, pe când valorilor cu magnetism scăzut le revin tonalităţi albastre. Un punct
de pe imaginea prezentată are dimensiunile de 20 x 20 cm.
Cartografi erea valorilor de altitudine a terenului investigat s-a executat cu ajutorul a două
sisteme GPS diferenţiat de tip Thales. Marja de eroare a ambelor sisteme poate oscila între 2
şi 20 cm. Pentru a minimaliza cât se poate de mult această valoare, a fost construit cu ajutorul
1
Colaborarea ANTIM şi UPS „Ion Creangă” cu RGK în domeniul prospecţiunilor geomagnetice a început încă
în vara anului 2008, când un grup de studenţi de la Chişinău a participat la sondajele din România în cadrul
proiectului internaţional „Limesul de est al Daciei romane”. Pentru detalii vezi POPA et al. 2008.
2
La proiect au participat, din partea Institutului German de Arheologie din Frankfurt am Main/Germania - Prof.
dr. Friedrich Lüth, dr. Alexandru Popa, dr. Knut Rassmann, Klaus Baltes, iar din partea Republicii Moldova
– prof. dr. hab. Gheorghe Postică, dr. Sergiu Musteaţă, Veaceslav Bicbaev, dr. Octavian Munteanu, Vasile
Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu, Ecaterina Creţu, Livia Ermurachi şi Corina Rezneac.
– 145 –

unei staţii totale câte un sistem local de coordonate, care a fost racordat apoi la sistemul de
proiecţie WGS 84.
Rezultate
Horodca, r-l Ialoveni. Situl este cunoscut sub numele de Cetate şi este dispus la circa
3,0 km spre vest de satul Horodca, raionul Ialoveni. Ea este situată pe un promontoriu cu
malurile abrupte din trei părţi. Parţial, teritoriul atribuit aşezării eneolitice este acoperit de o
plantaţie de viţă-de-vie, ceea ce împiedică cercetarea integrală prin metoda rezistivităţii magnetice
a solului.
Aşezarea este cunoscută de pe urma prospecţiunilor efectuate de Ştefan Ciobanu în
anul 1924 3 . Săpături cu caracter sistematic au fost efectuate de Octavian Munteanu şi Galina
Bodareu în anii 2007-2009 4 .
În cadrul sitului au fost investigate două casete cu dimensiunile a câte 50x50 m, la suprafaţa
cărora se observau pe alocuri mici aglomeraţii de material ceramic 5 . În urma investigaţiilor
în partea de nord a suprafeţei măsurate a fost posibilă identifi carea câtorva anomalii magnetice
(min. 6), care, după formă şi dimensiuni, pot fi identifi cate cu resturi de locuinţe din cadrul
aşezării. De asemenea este de presupus şi existenţa unui şanţ, care străbate situl de la vest
spre est. Concluzii mai avansate privind structura internă a sitului pe baza suprafeţei limitate
de cercetare la moment nu sunt posibile (Planşa 1).
Costeşti, r-l Ialoveni. Situl medieval de la Costeşti este cunoscut în literatura de specialitate
ca unul din cele două oraşe tătărăşti din spaţiul pruto-nistrean 6 . Lucrările de prospecţiune
a oraşului medieval au fost planifi cate în data de 20 octombrie 2009, dar din cauza precipitaţiilor
abundente căzute în ziua precedentă asamblarea magnetometrului nu a fost posibilă 7 .
Cu toate acestea, a fost efectuată o vizită a sitului în vederea alcătuirii unor prognoze privind
posibilitatea efectuării de măsurări geomagnetice pe viitor, în urma căreia s-au constat următoarele
aspecte:
• numărul mare al parcelelor de pe teritoriul sitului,
• existenţa unor plantaţii mai noi de viţă de vie pe suprafaţa sitului,
• prezenţa unor urme de intervenţii (probabil neautorizate) în sol pe teritoriul sitului. Este
vorba despre doua “casete” săpate fi ecare până la adâncimea de 60-70 cm şi o dimensiune
de circa 4 x 4 m (Planşa 2).
Drept concluzie, considerăm că pe viitor prospectarea geomagnetică a sitului este posibilă.
În acelaşi timp, semnalăm faptul că suprafaţa oraşului medieval de la Costeşti a devenit
un câmp de acţiune al braconajului arheologic şi cerem Ministerului Culturii să intervină pe
lângă organele de drept ale Republicii Moldova în vederea asigurării protecţiei acestui sit arheologic.
Totodată, acest sit trebuie înscris în lista siturilor arheologice din Republica Moldova
declarate de interes naţional.
Petreni, raionul Drochia. Situl este cunoscut sub numele de “Sofi a I” / ”La Şulim” / “Via
Boierească” şi se găseşte la circa 6 km spre sud-vest de satul Petreni, raionul Drochia. Aşezarea
este cunoscută de la începutul secolului XX, când E. Stern a investigat prin săpături arhe-
3
PASSEK 1969; ZLATKOVSKAJA, POLEVOJ 1969; LJAPUŠKIN et al. 1974; HÂNCU 1993.
4
MUNTEANU, IARMULSCHI 2007; MUNTEANU et al. 2009; MUNTEANU et al. 2010; MUNTEANU, PERJU
2010; BODAREU 2010.
5
Măsurările de rezistivitate magnetică au fost efectuate în zilele de 12 şi 14 octombrie. La lucrări au participat
Octavian Munteanu, Vasile Iarmulschi, Sergiu Musteaţă, Knut Rassmann, Klaus Baltes, Friedrich Lüth şi Alexandru
Popa.
6
POLEVOJ 1969; TELINOV 2000; RJABOJ 1998; ABYZOVA, TRAVKIN 2000.
7
La sondaje au participat şi trei masteranzi de la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” - Livia Ermurache,
Corina Rezneac şi Ecaterina Creţu.
– 146 –

ologice opt locuinţe din lemn cu lipituri de lut 8 . Ulterior situl a mai fost investigat de V. Zirra, T.
Passek, K. Šiškin, V. Marchevici şi V. Bicbaev 9 . Aşezarea de la Petreni a reprezentat obiectul
unor fotografi i aeriene (1967, 1984) 10 .
În cadrul sitului au fost investigate două casete cu dimensiunile de 50x50 şi 30x50 m
(Planşa 3) 11 . Drept rezultat a fost posibilă identifi carea câtorva anomalii magnetice, care, după
formă şi dimensiuni, pot fi identifi cate cu resturi de locuinţe din cadrul aşezării. Prospecţiunile
de teren realizate pe teritoriul sitului au confi rmat posibilitatea extinderii sitului pe o arie de
peste 36 ha. La suprafaţa actuală a solului s-au observat numeroase aglomerări de vase ceramice
şi lipituri arse de lut.
Drept concluzie constatăm că investigaţiile geomagnetice din anul 2009 de la Petreni
indică fi abilitatea acestei metode pentru cercetarea structurii interne a siturilor eneolitice din
Republica Moldova, în care se păstrează resturile unor construcţii de lemn cu lipituri de lut. Urmele
aşezării par a fi relativ bine păstrate, situl este relativ uşor accesibil. Terenul este folosit
pentru culturi agricole de gospodăria colectivă din localitate, dar spre deosebire de alte situri
– suprafaţa sitului nu este parcelată. Toate acestea creează condiţii prielnice pe viitor pentru o
cercetare geomagnetică integrală a acestui sit legendar pentru arheologia Republicii Moldova,
respectiv cu rezultate ce vor contribui la evoluarea considerabilă a cunoştinţelor despre habitatul
epocii eneolitice din sud-estul Europei (Planşa 4).
Sobari, raionul Soroca. Investigaţiile geomagnetice ale sitului “La Cetate” din preajma
satului Sobari au început în data de 18 octombrie şi au continuat în ziua următoare. În ambele
zile de cercetare au fost înregistrate precipitaţii sub formă de ploaie 12 . Situl este cunoscut de
pe urma cercetărilor lui E. Rikman în anii 1966-1972 şi I. Niculiţă în anii 1990-1994 13 . Situl
reprezintă o aşezare a culturii Sântana de Mureş-Černjachov, la extremitatea de vest a căreia
s-a descoperit o incintă de piatră cu construcţii de piatră şi lemn pe interior.
Măsurările s-au concentrat parţial asupra spaţiului din interiorul incintei, care nu este
prelucrat agricol, precum şi la sud de acesta. Pe o parte din colţul de sud-vest al incintei investigaţiile
au fost imposibile din cauza arbuştilor deşi, care au crescut necontrolat în această
parte a sitului. De asemeni, spaţiile investigate anterior prin săpături de E. Rikman şi I. Niculiţă
nu au putut fi cercetate din cauza gropilor adânci rămase pe locul sectoarelor investigate arheologic.
În total a fost investigată o suprafaţă de circa 10000 mp. Imaginea preventivă obţinută
de pe urma investigaţiilor confi rmă observaţiile anterioare ale lui E. Rikman despre structura
internă a aşezării şi a dispunerii în teren a resturilor de construcţii. Relativ bine se observă
urmele celor trei laturi ale incintei de piatră din partea de nord-vest a aşezării. Noutatea investigaţiilor
le reprezintă cele cel puţin trei construcţii, probabil de lemn cu lipituri de lut (Planşa 5).
Procesarea fi nală a imaginii obţinute şi mai ales extinderea pe parcursul campaniilor viitoare
a investigaţiilor la dimensiunea întregului sit ne întăreşte optimismul că vom putea obţine cu
ajutorul măsurărilor rezistivităţii magnetice imaginea completă a aşezării şi, eventual, a necropolei
aferente.
Trebujeni, raionul Orhei. Pentru măsurători 14 a fost aleasă o suprafaţă de 30x40 m din
interiorul citadelei medievale (Planşa 6) 15 . Pe durata investigaţiilor a fost timp uscat, fără precipitaţii,
suprafaţa investigată fi ind uşor accesibilă.
8
ŠTERN 1906; ŠTERN 1907.
9
MARKEVIČ 1981; ČERNYŠ 1982; MOVŠA 1984; SOROCHIN 2004; DUDKIN, VIDEJKO 2004.
10
BIKBAEV 2007.
11
Prospecţiunile au fost efectuate în data de 16 octombrie. La lucrări au participat Knut Rassmann, Klaus Baltes,
Alexandru Popa, Ghenadie Sîrbu şi Veaceslav Bicbaev.
12
Din componenţa echipei de cercetare au făcut parte Alexandru Popa, Sergiu Musteaţă şi Ghenadie Sîrbu.
13
RIKMAN 1970; NICULIŢĂ 1996; NICULIŢĂ, POPA 1993; POPA 1997.
14
La lucrări au participat Gheorghe Postică, Alexandru Popa, Livia Ermurache şi Ecaterina Creţu.
15
POSTICĂ 2006.
– 147 –

Rezultatul obţinut indică o suprafaţă cu numeroase anomalii magnetice, o parte din care
(bipoli de culoare roşie / albastru) denotă existenţa în sol a unor obiecte de fi er. În partea de
vest se observă contururile unor încăperi, foarte probabil din piatră, dosite incintei şi parţial
deschise spre interiorul acesteia, avânt o lăţime de până la trei metri (Planşa 7).
Drept concluzie, apreciem această încercare de investigaţii la Orheiul Vechi drept una
reuşită. Metoda măsurării rezistenţei magnetice a solului se pretează pentru identifi carea
structurilor medievale din cadrul complexului medieval “Orheiul Vechi”, care pot fi integrate în
planul digital al acestui sit arheologic de importanţă internaţională.
Probleme şi perspective
Rezultatele preliminare ale sondajelor geomagnetice din anul 2009 au confi rmat un şir
de situaţii arheologice atât în cadrul siturilor preistorice, cât şi al celor antice şi medieval, care
merită a fi dezvoltate în anii următori. Extinderea parteneriatului moldo-german ar asigura
şi transferul de experienţă şi cunoştinţe în domeniul metodelor moderne de cercetare arheologică.
Cu atât mai mult cu cât utilizarea metodelor de cercetare geomagnetică în cadrul
proiectelor arheologice se încadrează perfect în contextul prevederilor şi îndemnul unui şir de
convenţii internaţionale de a utiliza tehnicile non-distructive şi conservarea in situ a urmelor
arheologice 16 . Carta ICOMOS pentru protecţia şi gestiunea patrimoniului arheologic din 1990
menţionează, spre exemplu, că săpăturile trebuie executate cu preferinţă în siturile condamnate
distrugerii fi e care rezultat al programelor de amenajare a terenurilor, fi e ca rezultat al
unor calamităţi naturale.
Constatarea în timpul activităţilor din cadrul proiectului a urmelor de intervenţii arheologice
neautorizate pe suprafaţa mai multor situri, cum ar fi cele de la Costeşti, raionul Ialoveni,
Peresecina, Trebujeni, raionul Orhei (Planşa 8), demonstrează amploarea fenomenului „arheologiei
negre” pe teritoriul Republici Moldova, care necesită elaborarea unor politici culturale
capabile să combată acest viciu. Braconajul arheologic, prin încălcarea unui şir de prevederi
legale privind protecţia patrimoniului cultural, contribuie la deteriorarea straturilor culturale şi
distrugerea irecuperabilă a moştenirii arheologice. În această ordine de idei se înscrie şi utilizarea
neatorizată a detectoarelor de metal pe larg practicate de către „căutătorii de comori”
în Republica Moldova. Autorităţile publice locale şi centrale ar trebui să fi e mult mai sensibile
la aceste probleme, iar organele de drept să se autosesizeze şi să contribuie prin acţiuni concrete
la combaterea fenomenului arheologiei ilegale. Totodată, arheologii ar trebui să dezvolte
pe larg arheologia publică, care este una din măsurile efi ciente pentru a sensibiliza şi implica
publicul în cercetarea şi protejarea patrimoniului cultural.
16
CARTA ICOMOS 1990; CARTA VALETTA 1998.
– 148 –

BIBLIOGRAFIE:
ABYZOVA, TRAVKIN 2000: Е.Н. Абызова, С.Н. Травкин. Некоторые особенности медных
джучидских монет с поселения Костешты: (Бессарабия), în Степи Европы в эпоху
средневековья, Донецк, 2000, 351-359.
BIKBAEV 2007: Вячеслав Бикбаев, «Башни Петрен» (от археологической интерпретации
аэрофотоснимков к реконструкции жизни кукутень-трипольских поселений), în Tyragetia,
serie nouă, Vol. I (XVI), nr. I, Arheologie. Istorie Antică, 2007, 9-26.
BODAREU 2010: Galina Bodareu, Contribuţii la cercetarea eneoliticului din spaţiul prutonistrean
în baza descoperirilor arheologice de la Horodca Mare, raionul Ialoveni, Tyragetia,
2010, sub tipar.
CARTA ICOMOS 1990: Carta ICOMOS pentru protecţia şi gestiunea patrimoniului arheologic,
1990.
CARTA VALETTA 1998: Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic, Valetta,
1998.
ČERNYŠ 1982: Е.К. Черныш, Энеолит Правобережной Украины и Молдавии, în
Археология СССР с древнейших времён до средневековья в 20 томах, Энеолит СССР,
Москва, 1982, 165-320.
DUDKIN, VIDEJKO 2004: В.П. Дудкiн, М.Ю. Вiдейко, Планування поселень трипiльської
культури. Енциклопедia трипiльської цивiлiзацiї, том 1, Київ, 2004, 304 -314.
HÂNCU 1993: I. Hâncu, Cetăţi antice şi medievale timpurii din Republica Moldova, Chişinău,
1993.
LJAPUŠKIN et al. 1974: В.Л. Лапушнян, И.Т. Никулицэ, М.А. Романовская, Памятники
раннего железного века, în AKM, 4, Кишинев, 1974.
MARKEVIČ 1981: В.И. Маркевич, Позднетрипольские племена Северной Молдавии,
Кишинёв 1981.
MOVŠA 1984: Т.Г. Мовша, Петренська регіональна група трипільської культури, în
Археологiя 45, 1984, 10-23.
MUNTEANU et al. 2009: O. Munteanu, V. Iarmulschi, V. Perju, L. Ermurachi, Fortifi caţia getică
de la Horodca Mică: complexele din incintă cercetate în anii 2006-2007, în Păstrarea patrimoniului
cultural în ţările europene (materialelele conferinţei internaţionale, Chişinău, 25-26
septembrie 2008), Chişinău, 2009, 61-80.
MUNTEANU et al. 2010: O. Munteanu, V. Iarmulschi, V. Perju, L.Ermurachi, Prima fază de
edifi care a fortifi caţiei de la Horodca Mică, în Tyragetia 2010, sub tipar;
MUNTEANU, IARMULSCHI 2007: O. Munteanu, V. Iarmulschi, Preliminarii privind fortifi caţia
de la Horodca Mică, în Tyragetia, SN vol. I (XVI) nr. 1, 2007, 279-286.
MUNTEANU, PERJU 2010: Octavian Munteanu, Veronica Perju, Fortifi caţia de la Horodca
Mică: rezultatele primilor ani de cercetare, msc.
NICULIŢĂ 1996: I. Niculiţă, Situl de epocă romană de la Sobari şi unele aspecte ale romanizării
în spaţiul de la est de Carpaţi, în Romanizarea la Est de Carpaţi. Probleme actuale ale
istoriei, economiei şi culturii moldovenilor la Est de Prut 2, Chişinău, 1996, 14-23.
– 149 –

NICULIŢĂ, POPA 1993: I. Niculiţă, A. Popa, Sobari, r. Soroca, Republica Moldova, în Cronica
cercetărilor arheologice: Campania 1993, Satu Mare, 1994, 60.
PASSEK 1969: T. Пассек, Археологические разведки в Молдавии, în KСИИMK, 26, 1949,
57-68.
POLEVOJ 1969: Л.Л. Полевой, Городское гончарство Пруто-Днестровья в XIV веке,
Кишинев, 1969.
POPA 1997: A. Popa, Die Siedlung Sobari, Kr. Soroca (Republik Moldau), în Germania 73, 1,
1997, 119-131.
POPA et al. 2008: A. Popa, C. Gaiu, S. Cociş, Prospecţiuni geomagnetice în situl de epocă
romană de la Livezile, în Revista Bistriţei XXII, 2008, 101-113.
POSTICĂ 2006: Gheorghe Postică, Orheiul Vechi. Cercetări arheologice 1996-2001, Editura
Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, 2006.
RIKMAN 1970: E. A. Rikman, Poselenie pervyh stoletij našej ery Sobar’ v Moldavii, în Sovetskaja
archeologija 2, 1970, 180-197.
RJABOJ 1998: Т.Ф. Рябой, Н.П. Тельнов, Костешты - золотоордынский центр XIV в. по
производству поливной керамики в Днестровско-Прутском междуречье, în Историкокультурные
связи Причерноморья и Средиземноморья X-XVIII вв. по материалам
поливной керамики: ТД НК, Симферополь, 1998, 177-179.
SOROCHIN 2004: V. Sorochin, Aşezarea cucuteniană de la Petreni, jud. Bălţi. Un secol de la
descoperire, în Memoria Antiqvitatis XXIII, 2004, 253-264.
ŠTERN 1906: Э. Штерн, Предварительное сообщение о раскопках в имении Петрены
в Бельцком уезде Бессарабской губернии, în ЗООИД XXV, 1904, 69-72; E. Stern, Die
prämykenische Kultur in Süd-Rusland: Die Ausgrabungen in Petreny, im Bielzer Kreise des
Gouvernements Bessarabien, 1902 und 1903. Moskau, 1906).
ŠTERN 1907: Э. Штерн, Доисторическая греческая культура на юге России. Труды XIII
AC в Екатеринославе в 1905 г., т. I, Москва, 1907, 9-94.
TELINOV 2000: Н. П. Тельнов, Т.Ф. Рябой, Золотоордынский город у с. Костешты в
Молдавии, în Stratum plus 5, 2000, 108-118.
ZLATKOVSKAJA, POLEVOJ 1969: T. Златковская, Л. Полевой, Городища прутоднестровского
междуречья IV-III вв. до н.э. и вопросы политической истории гетов, în
МИА СССР, 150, 1969, 35-60.
– 150 –

ZUSAMMENFASSUNG
VORLÄUFIGE GRABUNGSERGEBNISSE DER GEOMAGNETISCHEN
PROSPEKTIONEN IM HERBST 2009: EINIGE BEMERKUNGEN
ZUM EINSATZ DER GEOMAGNETIK BEI ARCHÄOLOGISCHEN FORSCHUNGEN
IN DER REPUBLIK MOLDAU
Vom 12.10. bis 25.10. führte ein Team der Römisch-Germanischen Kommission des
Deutschen Archäologischen Instituts Frankfurt am Main in Zusammenarbeit mit der Staatlichen
Pädagogischen Universität Chişinău geophysikalische Prospektionen durch. Das Unternehmen
diente der Ausbildung von moldauischen Studenten und Nachwuchswissenschaftlern
und der Ermittlung des Potentials von Siedlungsplätzen für großfl ächige geomagnetische Forschungen.
Eingesetzt wurde ein 5-Kanalmessgerät der Firma Sensys.
Die Untersuchungen begannen auf den Cucuteni-Siedlungen von Horodca (Rajon Ialoveni)
und bei Petreni (Rajon Drochia). Es wurden Flächen von 1,5 bis 2 ha prospektiert. Auf
beiden Siedlungsplätzen konnten Hausstrukturen ermittelt werden, die in den zahlreichen Ausgrabungsbefunden
verbrannter Häuser Entsprechungen aus dem Tripolje-Cucuteni-Bereich
haben. Die gut erhaltenen Hausbefunde und die Hinweise auf Wälle bzw. Palisaden zwischen
den Hausquartieren eröffnen für die Rekonstruktion der Siedlungsstrukturen von Siedlungen
der Cucuteni-Kultur exzellente Perspektiven. Besondere Bedeutung kommt den Ergebnissen
auf der bedeutenden Cucuteni-Siedlung von Petreni zu, wo acht Hausstellen nachgewiesen
werden konnten, deren Anordnung nicht dem von V. Marchevici veröffentlichten kreisförmigen
Haus- bzw. Gassenmuster folgt. Diese neuen Ergebnisse liefern für eine Neuinterpretation der
Luftbildbefunde wichtige Anhaltspunkte.
Weitere Prospektionen erfolgten auf einigen ausgedehnten Siedlungen der Spätkaiserzeit.
In Sobari bei Soroca wurden Grabenwerke und Hausstrukturen erfasst, darunter auch
ein ca. 20 x 10 m großer Hauskomplex, dessen Ausmaße einem bei früheren Ausgrabungen
erfassten 18 x 9 m großen Steingebäude entsprechen. Die entdeckten Hausstrukturen sind
insgesamt weniger zahlreich als auf den Cucuteni-Siedlungen, was möglicherweise mit einer
geringeren Bebauungsdichte zusammenhängt. Prospektionen erfolgten auch auf den mittelalterlichen
Stadtwüstungen von Costeşti und Trebujeni, lieferten aber keine weiterführenden
Ergebnisse.
Die Prospektionen zeigen, dass sich die spätkaiserzeitlichen und Cucuteni-Siedlungen
ausgezeichnet für geomagnetische Untersuchungen eignen. Unter Berücksichtigung ihrer
Größe ist diese Aufgabe jedoch nur durch den Einsatz von fahrzeuggestützten Mehrkanal-
Messgeräten zu bewältigen.
– 151 –

Planşa 1. Horodca. Planul magnetometric al suprafeţei investigate. 1-2. Drumuri de acces spre sit.
3. Stâlp de reţele electrice.
Abb. 1.Horodka. Magnetometerplan der prospektierten Fläche. 1-2. Zufahrtsstrassen zur Fundstelle.
3. Starkstrommast.
– 152 –

Planşa 2. Costeşti. Urme de săpături neautorizate pe suprafaţa oraşului medieval.
Abb.2. Costeşti. Spuren der illegalen Grabungen innerhalb der mittelalterlichen Stadt.
Planşa 3. Petreni. Planul magnetometric al suprafeţei investigate in octombrie 2009.
Abb. 3. Petreni. Magnetometerplan der 2009 prospektierten Fläche.
– 153 –

Planşa 4. Petreni. Planul aşezării redesenat pe baza fotografi ilor aeriene. Aria haşurată albastru reprezintă
zona de distribuţie a fragmentelor de ceramica la suprafaţa a solului,
petele negre – urmele presupuselor locuinţe.
Abb. 4. Petreni. Skizze der äneolithischen Siedlung umgezeichnet nach Luftbildern.
– 154 –

Planşa 5. Sobari. Planul magnetometric al suprafeţei investigate in octombrie 2009.
Abb. 5. Sobari. Magnetometerplan der prospektierten Fläche.
– 155 –

Planşa 6. Orheiul Vechi/Trebujeni. Schiţă de plan a sitului şi poziţia suprafeţei prospectate (Nr. 20)
Abb. 6. Orheiul Vechi/Trebujeni. Skizze des Fundplatzes mit.
der Position der prospektierten Fläche (Nr. 20).
Planşa 7. Orheiul
Vechi/Trebujeni. Planul
magnetometric a
suprafeţei cercetate in
octombrie 2009.
Abb. 7. Orheiul Vechi/
Trebujeni. Magnetometerplan
der prospektierten
Fläche.
– 156 –

Planşa 8. Un căutător de comori în fl agrant pe suprafaţa aşezării Sântana de Mureş-Černjachov din
preajma satului Peresecina, raionul Orhei, 21 septembrie 2009, ora 7.30.
Abb. 8. „Schatzsucher“ in fl agrant auf der Sieldung der Sântana de Mureş-Černachov-Kultur bei Peresicina,
raion Orhei. Aufnahme am 21 September 2009, gegen 7:30.
– 157 –

WALACHEISCHE, MOLDAUISCHE UND SIEBENBÜRGISCHE MÜNZEN IM
DEUTSCHEN GELDUMLAUF (SPÄTMITTELALTER – NEUE ZEIT)
Lilia DERGACIOVA
In dem folgenden Artikel werden die Ergebnisse eines Forschungsprojektes mit Förderung
durch den Deutschen Akademischen Austauschdienst unter der Leitung Herrn Dr. Reiner
Cunz (Niedersächsisches Landesmuseum, Hannover) dargestellt. Zunächst wurde der EDV-
Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in
der Bundesrepublik Deutschland erforscht, die sich unter der Leitung von Herrn Dr. Reiner
Cunz befi ndet. Es wurden walacheische, moldauische und siebenbürgischen Münzen aus dem
Mittelalter und der Neuen Zeit untersucht. Hierbei stellte sich heraus, dass die walacheischen
Emissionen im deutschen Geldumlauf nicht vorhanden sind. Moldauische Münzen wurden in
vier Schatzfunden des 14. – 16. Jahrhunderts entdeckt. Am zahlreichsten aber waren Münzen
der Emisionen des siebenbürgisches Fürstentums 1 vertreten. Sie wurden in 61 Schatzfunden
des 16. – 19. Jahrhunderts entdeckt. Nach Auffi ndung dieser Informationen habe ich die
numismatische Literatur und auch die Erwerbungsakten über diese Funde recherchiert. Ein
Teil der erforschten Funde wurde noch im 19. Jahrhundert endeckt und in der Fachliteratur
kurz erwähnt, was die Forschung jedoch komplizierter gemacht hat. Andere Teile der Funde
wurden gut und mit genauerer Beschreibung sowie mehreren Abbildungen veröffentlicht. Dies
ermöglichte eine Kartografi erung und eine kurze Diskussion über ökonomische Aspekte und
den Geldumlauf in den deutschen Ländern im Spätmittelalter und der Neuen Zeit erlaubt.
Die Beschreibung der Emissionen des Rumänischen Fürstentumes wurden nach chronologischen
Kriterien unterteilt: walacheische Prägungen ab Mitte des 14. Jahrhunderts,
moldauische Geldemissionen ab der zweiten Hälfte des 14. Jahrhunderts. Spätestens ab der
zweiten Hälfte des 16. Jahrhunderts begann dann das siebenbürgische Fürstentum eigene
Münzen zu prägen (für die Inhaltsbeschreibung der Funde mit moldauischen und siebenbürgischen
Münzen im deutschen Geldumlauf siehe Kataloge der Schätzfunde 1 und 2).
Walachei
Die Walachei war das erste Rumänische Fürstentum (Abb. 1), in dem eigene Münzen
geprägt wurden, erstmals unter Wladislaw I. (1364-1377). Nach dem Konfl ikt zwischen Ludwig
I. von Anjou (1342-1382) und Wladislaw I drang die ungarische Armee in das Königreich
von Vidin (Bulgarien) ein, eroberte sein Territorium und transfomierte es in eine ungarische
Provinz. Der König (Zar) von Vidin Sracimir, der auch ein Alliierter des walacheischen Fürsten,
wurde nach Buda gebracht. Wladislaw I. hatte nunmehr keinen Zugang Silbermünzen mehr
und versuchte daher, ein eigenes Geldsystem aus drei Nominalen zu etablieren, bestehend
aus einem großen Nominal (Durchmesser 18-21 mm, Gewicht ca. 1,05 g), einem mittleren
Nominal (Durchmesser 16-18 mm, Gewicht 0,70 g (Abb. 2) und einem kleineren (Duchmesser
15-16 mm, Gewicht 0,35 g). Bei allen dreien lag der Silbergehalt bei ca. 900/1000 Lot 2 .
In den Handelsprivilegien, die Handelsleute aus Kronstadt (Brasov) vom walacheischen
Fürsten Mircea I. der Alte [Mircea cel Bătrân] (1386-1418) im Jahr 1413 erhielten, ist bei den
Geldeinheiten von Dukaten die Rede (Silberdukaten oder muntenischer Dukaten), die Untereinheit
wurde Ban genannt. Der muntenische Dukat wog ca. 1,05 g und entsprach in seinem
1
Es wurden nicht nur die Emissionen des autonomen Fürstentums, sondern auch die Habsburgischen Prägungen
für das Siebenbürgischen Prinzipat erforscht.
2
KIRIŢESCU 1997, 69.
– 158 –

Wert dem Groschen, den Sracimir in Vidin um das Jahr 1335 geprägt hat. Das bedeutet, dass
die bulgarischen und serbischen Groschen als eine ökonomische Maßeinheit und ökonografi -
sche Prototypen verwendet wurden. Der zweite, mittlere Nominal mit dem Gewicht 0,70 g wog
genau so viel wie die ungarischen Denare, die nach der Münzreform von Carol Robert (1308-
1342) geprägt wurden. Diesem Beispiel folgend wird dieser Nominal in der rumänischen Bibliografi
e auch Denar genannt, obwohl keine schriftlichen Dokumente hierüber existieren.
Unter dem Nachfolger von Wladislaw I. fand eine langsame und allmähliche Reduzierung
des Edelmetalls statt. Der Höhepunkt wurde im Jahr 1397 erreicht, als die Münzen mit
einem Silbergehalt von 221/1000 Lot geprägt wurden. Unter Mircea I. dem Alten wurde eine
neue Münzreform durchgeführt und die Qualität des Dukatens stabilisiert (Abb. 3). Ab dieser
Zeit war ein muntenischer Dukat wertgleich zu einem ungarischen Denar. Er wurde weiter mit
einem reduzierten Silbergehalt geprägt (Abb. 4). Der mittlere Nominal, der früher Denar genannt
wurde, geriet in Vergessenheit.
Im 15. Jahrhundert intensivierten sich die ökonomischen Beziehungen der Walachei und
auch von Moldawien auf hoher Ebene. Ein Beweis hierfür fi nden wir in mehreren Handelsprivilegien,
die sächsische Handelsleute von Siebenbürgen 3 und auch aus Lemberg (Lviv)
erhielten.
Im Vergleich zu der langen Regierungszeit von Mircea I. dem Alten hatten die Emissionen
seiner Nachfolger keine große ökonomische Bedeutung. Die seltenen schriftlichen Quellen
aus den dreißiger und vierziger Jahren des 15. Jahrhunderts spiegeln ein Wirtschaftssystem
wieder, in dem ganz wenig eigene walacheische Prägungen im Umlauf waren. Die
meisten Handelsoperationen erfolgten im Naturalientausch (Pferde, Ochsen, Wein, Objekte
aus Edellmetallen) 4 .
Gegen Mitte des 15. Jahrhunderts wurden auf einer Seite nicht genügend eigene walacheische
Emissionen produziert, wegen der Devaluation des ungarischen Denars blieb der
Binnenmarkt zudem ohne gute Silbermünze. Außerdem dringt in dieser Zeit aufgrund entsprechender
politischer und ökonomischer Einfl üsse der türkische Asper ein und beginnt eine
besondere Rolle auf dem Markt zu spielen. Unter diesen Bedingungen führte Wladislaw II.
(1447, 1448-1456) seine Münzreform durch. Laut Vilcu und Gramaticu standen die muntenischen
Dukaten nach der Münzreform in einen Wechselkurs von einem ½ Dukaten zu einem
Asper. Ein Asper wurde demzufolge in zwei muntenische Dukaten getauscht 5 . In einem Briefwechsel
vom 7. März 1448 schreibt Johann Hunyadi (1446-1452) (Regent von Ungarn) an
Handelsleute aus Kronstadt (Brasov) „in den Geldoperationen mit der Walachei dürfen keine
Asper oder Florinen, sondern nur ungarische Nominale verwendet werden“ 6 . Nach Ansicht
von Vilcu und Gramaticu wurde es im Ergebnis des Abkommens von Andrianopol zwischen
Ungarn und dem Osmanischen Reich verboten, sämtliche Geldnominale außer der ungarischen
Nominale, also vor allem auch die walacheischen Emissionen 7 zu verwenden. Mehrere
Schatzfunde zeigen, dass diese Geldnominale (monetam vaivode Transalpinarum Serbien
und Jugoslawien erreichten und südlich und westlich der Karpaten im Umlauf blieben. Nördlicher
als Ungarn sind sie aber nicht gekommen. Dies ist auch die Ursache dafür, warum die
walacheischen Emissionen in den deutschen Ländern nicht entdeckt wurden.
Moldawien
Die Erscheinung und die Entwicklung des Geldsystems in dem moldauischen mittelalter-
3
DRH 1977, 197-198, NR. 120.
4
DRH 1966, 104-107, NR. 53.
5
VÎLCU, GRAMATICU 2002, 185.
6
DRH 1977, 398-399, NR. 289; siehe die kritische Anmerkung von VÎLCU, GRAMATICU 2002, 185, Fußnote 48.
7
DRH 1977, 431, NR. 314.
– 159 –

lichen Fürstentum (Abb. 1) ist bis jetzt stets mit dem Namen von Fürst Peter I. Muschat (1375-
1391/1392) in Verbindung gebracht worden. Die Frage, in welchem Münzsystem und mit welchem
heraldischen Einfl uss die Münzen geprägt wurden, hat immer wieder zu Diskussionen in
der Fachliteratur geführt. Sie wurden dem ungarischen Münzsystem 8 , dem polnischen 9 sowie
auch dem russischen Münzsystem der Groschen von Halitsch zugeordnet 10 . Die RFX-Analyse
zeigt 11 , dass die ersten Münzen im System von Halbgroschen „Grossi Ruthecales” geprägt
wurden. Auch hat ein Vasall von Ungarns Fürst (Gospodar) Peter I. die Darstellung des ungarischen
heraldischen Wappenschildes mit Lilien und heraldischen Balken übernommen. Die
Münzen wurden in zwei Nominalen geprägt: Groschen (Durchmesser 18-20 mm, Gewicht ca.
1,10-0,96 g (Abb. 5), und Halbgroschen (Durchmesser ca. 14-15 mm, Gewicht ca. 0,45-0,50
g), letztere kommen äußerst selten vor.
In Deutschland befindet sich im Münzkabinett Berlin ein Schatzfund (39 Exemplare) mit
Münzen von Peter I Muschat. (Inv. Nummer Acc. 1902/840). Der Fund wurde im Jahr 1980
von Stirbu veröffentlicht 12 . Er hat einen unbestimmten Fundort und wurde im Jahr 1902 von
Nuber (einem Sammler aus Essek) gekauft. Herr Nuber besuchte häufi g Moldawien und die
Bukowin. Der Schatzfund, den später die Numismatische Kommision Preussischer Kulturbesitz
aufkaufte, stammt definitiv aus diesem Gebiet. Er besteht aus mehreren Groschen von
Emissionsserien Peters. Die Emissionen unterscheiden sich nach Anzahl der Lilien auf dem
Wappenschild auf der Rückseite der Münze (Abb. 6). Insgesamt liegen uns sieben Serien mit
Lilien vor, von sieben bis lediglich einer abgebildeten Lilie 13 .
Peters Nachfolger Stephan I. [Ştefan I.] (1394-1399) setzte die Traditionen fort und prägte
zwei weitere Nominale (Groschen und Halbgroschen. Die Emissionen sind jedoch nicht
zahlreich und die Qualität ähnelt denen der letzten Prägungen Peters I (Münzen mit zwei und
einer Lilie auf dem Wappenschild).
Mit der Thronbesteigung von Alexander I. (1400-1432) beginnt in der Geschichte von
Moldawien eine neue Periode 14 . Diese Periode ist nicht nur mit der Zentralisierung der Staatsmacht
und der ökonomischen Entwicklung, sondern auch mit der Reformierung des Geldsystems
verbunden. Die ökonomische Entwicklung des Landes ist in erster Linie durch die Handelsprivilegien
aus dem Jahr 1408 bestimmt, die die Kaufl eute aus Kronstadt (Brasov) und
Lemberg (Lwiw) erreicht. Durch die Privilegien reglementierte und förderte Alexander I. die
ökonomischen Beziehungen mit den Nachbarländern, somit vor allem den Export von Rindern,
Pferden, Schafen, Fuchs- und Eichhörnchenfellen und andererseits den Import von Silber und
Nerzfellen aus Ungarn, Wachs und Honig aus der Walachei und Kronstadt. Im Jahr 1408 wird
das Münzsystem geändert. Von einem Zwei-Nominalen System (Abb. 7) kommt Alexander
I. zu einem Drei-Nominalen Münzsystem. Es wurden Doppelgroschen 15 (Durchmesser 20-
23 mm, Gewicht 1,20-1,60 g (Abb. 8), Groschen (Durchmesser 18-20 mm, Gewicht 0,92 g
(Abb. 9) und Halbgroschen (Durchmesser 14,5-16 mm, Gewicht 0,40 g (Abb. 10) geprägt. Wie
Kiriţescu anmerkt, haben die moldauischen Groschen in den Jahren 1378-1398 ein mittleres
Gewicht, vergleichbar mit dem des Halbgroschens von Halitsch. Die moldauischen reformier-
8
RETHY 1887, 237.
9
FISCHER 1901, 5-6.
10
DOCAN 1907, 152.
11
OBERLÄNDER-TÎRNOVEANU, PÂRVAN, CONSTANTINESCU 2008, 23-30.
12
ŞTIRBU 1980, 77-86.
13
Nach Meinung von Gorovei (GOROVEI 1978, 567-571), wurden die erste moldauische Münzen mit sieben
Lilien auf der Vorderseite im Jahr 1387 geprägt und wiesen den höchste Silbergehalt auf. Die RFX-Analysen
haben gezeigt, dass der Silbergehalt umso niedriger ist, je geringer die Anzahl der Lilien auf der Vorderseite
ist (PÂRVAN, CONSTANTINESCU 2003-2005, 225-286).
14
Bis zur neuen Münzreform in der Mitte des 15. Jahrhunderts.
15
Nach Ansicht von Iliescu wurde der neue Nominal nicht Doppelgroschen, sondern Ein-und-Halbgroschen
genannt (ILIESCU 2000, 59-95).
– 160 –

ten Doppelgroschen Alexanders I. haben dasselbe Gewicht wie die polnischen Halbgroschen,
die für Polen und Lemberg in den Jahren 1399-1411 geprägt wurden. Auch hatten die moldauischen
Halbgroschen von Alexander ein mittleres Gewicht wie die ungarischen Denare in den
Jahren 1410-1412 16 .
Auf dem westpreußischen Gebiet in der Umgebung von Bromberg (Posen), wurde ein
Schatzfund aus dem 15. Jahrhundert entdeckt, der aus 40 Münzen bestand (Kataloge 1.1).
Der Fund befindet sich im Münzkabinett Berlin (Inv. Nummer Acc. 1918/767-772). Der größte
Teil des Fundes besteht aus polnischen Groschen und einem einzigen Stück vom moldauischen
Fürsten Alexander I. Leider ließ sich die Münze von Alexander nicht bestimmen, da
das Stück mit anderen Münzen von Alexander I. im Lager gemischt war. Deswegen kann ich
das Nominal nur vermuten. Entweder es war ein Groschen, der von der Münzreform zwischen
den Jahren 1400-1408 geprägt wurde (vielleicht sah er so aus wie in Abb. 7), oder es war
ein Groschen/Doppelgroschen, der im polnischen Halbgroschensystem geprägt wurde. Diese
Tatsache könnte das Eindringen der moldauischen Nominalen (obgleich in einer reduzierten
Anzahl) in das polnische Gebiet wahrscheinlicher erscheinen lassen. Auch die ganze Struktur
des Fundes zeigt, dass nach den Gewichtskriterien der moldauische Nominal zu anderen
Münzen passte (siehe Katalog 1.1). Das Eindringen des Groschens/Doppelgroschens könnte
sich während der Handelsoptionen oder während des Militärkonfl ikts bei Marienburg vollzogen
haben. Wie man weiß, hat Alexander I. im Jahr 1422, um dem polnischen Staat zu helfen,
eine Kavallerie gegen die Teutonen geschickt. In diesem Fall sollten moldauische Münzen erst
vor den zwanziger Jahren geprägt werden.
Nach dem Tod Alexanders wurde der Thron gleichzeitig von mehreren seiner Kinder beansprucht.
Am Anfang kam Elias [Iliaş] an die Regierung (1432-1433, 1435-1436), er wurde
jedoch mehrmals von seinen Bruder Stephan II. [Ştefan II.] (1433-1435) abgesetzt. Im Jahr
1436 schlossen sie Frieden und regierten sechs Jahre gemeinsam und teilten das Land. Sie
bewahrten das vom Vater etwblierte Münzsystem und prägten drei Münznominale weiter. Die
Handelsprivilegien, die so wichtig für das ökonomische Leben des Landes waren, wurden für
Handesleute aus Lemberg (auch für russische Länder und Podolien) 17 , für Handelsleute aus
Brasov 18 und aus Birsa 19 wieder bestätigt. Das Ergebnis der gemeinsamen Regierung ist ein
Doppelgroschen, der in Candien (Saffronken), Kreis Niedenburg/Preußen, entdeckt wurde
(Münzkabinett Berlin, Inv. Nummer Acc. 1893/30) (Katalog 1.2).
AE, 20,0 mm, 1,62 g, 11 h
Vs. Staatswappen des moldauischer Fürstentums – Stierkopf en face mit Attributen,
rechts eine Rosette, links ein Halbmond, oben zwischen den Hörnern ein Stern; die halbauslöschende
Rundlegende klingt: +ELIASW…DA [+ ELIAS WOIEWODA].
Rs. In der Mitte ein heraldisches Wappenschild, im rechten Feld sind drei heraldische
Balken, linkes Feld – sieben () Lilien, oben auf dem Schild eine Krone, rechts ein Zepter;
die Rundlegende lautet: + STE…IWODA [+ STEFAN WOIEWODA]. Auf der Rückseite ist ein
Abdruck von der Vorderseite zu sehen, vermutlich wurde die Münze nach dem ersten Schlag
umgedreht und noch mal geschlagen (Abb. 11).
Der Schatzfund aus Saffronken umfasste ca. 2000 Stücke, das Numismatische Kabinett
aber hat nur 55 Exemplare im Jahr 1893 erworben 20 . Der Bestand setzt sich aus Schillingen
des Hochmeisters des Teutonischen Ordens, aus Preußischer, Danziger, Thorner und Elbinger
Schillingen zusammen und verdeutlicht den lokalen Geldumlauf. Vereinzelte Stücke des
16
KIRIŢESCU 1997, 84.
17
COSTĂCHESCU 1932, NR. 186.
18
COSTĂCHESCU 1932, NR. 189.
19
COSTĂCHESCU 1932, NR. 204.
20
Aus dem Briefwecksel zwischen Heyn aus Saffronken und Minadier, Mitarbeiter des Münzkabinettes, Berlin,
zeigt, dass für 55 „Schillinge“ 20 Mark geboten wurden (ERWERBUNGSAKTEN 1893, NR. 875).
– 161 –

Fundes stammen aus Dänemark, Marmolr, Polen sowie von Elias und Stephan II. (1436-1442)
von Moldau.
Das politische Leben des moldauischen Fürstentums nach dem Tod Alexanders (1432)
war bunt, insbesonders nach der gemeinsamen Regierung Elias und Stefans. Mehrere Söhne
Alexanders und die Söhne seines Sohnes wollten an die Regierung. Sie wechselten sich auf
dem Thron mit großer Schnelligkeit ab und prägten Münzen, die mehr zur Propaganda dienten
als der ökonomischen Staatsentwicklung.
Eine Stabilität ist nur unter Stephan III. dem Großen [Ştefan cel Mare] (1457-1504)
zu erkennen. Die Münzreform, die Keime der RFX-Analyse auf die Emissionen von Peter II.
(1443-1447) 21 entdeckt hat, ist am besten anhand der Münzen von Stephan III. (1457-1504)
nachzuweisen.
Die Frage, wie Stefans Emissionen zu nennen sind – Groschen oder Denare, Halbgroschen
oder Obolen - haben mehrere Forscher in ihren Arbeiten noch am Anfang des 20.
Jahrhunderts diskutiert. Fischer 22 folgt hierbei der Meinung von Sturdza 23 und bezeichnet in
der Beschreibung die Münzen Stephans III. als Groschen (Denare) und Halbgroschen (Obole).
Moisil spricht in der Beschreibung der Sammlungen des Numismatischen Münzkabinetts
der Akademie der Wissenschaften auch von Denaren 24 . Wahrscheinlich in Orientierung an
diesem Artikel nennt Kluge die Emissionen von Stephan III. Ebenfalls Denare (aber mit einem
Fragezeichen) 25 .
Sicher, es gibt eine gewisse Ähnlichkeiten zwischen den reformierten Emissionen von
Stephan III. und den ungarischen Denaren und Obolen. Sie sind kleiner (Groschen: Durchmesser
15-16 mm, Halbgroschen: ca. 13-14 mm) und schwerer (Groschen: Gewicht 0,61-0,66
g, Halbgroschen: 0,28-0,31 g) und enthalten mehr Silber (bis zu 15 Lot) 26 . Die Ähnlichkeit
der Darstellungen der Emissionen ist am besten bei der zweiten Münzserie (1457-1504) zu
bemerken (Abb. 12). Das selbe patriarchalische Kreuz fi nden wir auch auf den ungarischen
Emissionen dieser Zeitperiode. Verneinend (UNKLAR)ist der ungarische Einfl uss des 15.
Jahrhunderts, es gibt jedoch eine andere Meinung, derzufolge der osmanische Einfluss auf
die Metrologie der moldauischen Emissionen 27 ausschlaggebend sei. Aber eine allgemeingültige
Nennung für die moldauischen Münzen von Stephan dem Großen bleibt immer Groschen
und Halbgroschen.
Die verzwickte außenpolitische Situation und der steigende Einfl uss des Osmanischen
Reichs zeigen sich in der Bezahlung der jährlichen Tribute, Peschkesch [Peşcheş] – Geldzahlungen
28 sowie durch die Errichtung des türkischen Monopols auf den Außenhandel.
Nach fast einem halben Jahrhundert der Regierung Stephans des Großen kam im Jahr
1504 sein Sohn Bogdan III. [Bogdan cel Chior] (1504-1517) auf den Thron. Der Nachfolger
kehrte zu den alten Münzstandarten zurück und prägte zwei Nominale, die jedoch einen größeren
Durchmesser haben, nämlich ca. 18-20 mm, Gewicht ca. 0,90-1,10 g und praktisch aus
einer Legierung geprägt wurden. Ein moldauischer Groschen von Bogdan III. wurde in dem
Schatzfund 29 in Thorn (Torun) im Jahr 1887 entdeckt (Kataloge 1.3). Der Groschen liegt im
Münzkabinett in Berlin (Inv. Nummer Acc. 282/1887). Er ist aus einer Legierung geprägt und
zum Teil korrodiert.
21
Parvan datiert die Münzreform auf das Jahr 1446 (PÂRVAN 2001, 370).
22
FISCHER 1901, 30.
23
STURDZA 1976, 157.
24
MOISIL 1934, 15.
25
KLÜGE 2007, 446.
26
OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU 2005, 316.
27
CAZACU 1973, 159-192.
28
Ein Geschenk auf administrativem Niveau, das von der Walachei und Moldawien an das Osmanische Reich
entrichtet wurde.
29
Leider gibt es kaum Informationen wegen der Schatzanzahl und seiner Struktur. Man weiß nur, dass für 24
Münzen 3 Mark bezahlt wurden (ERWERBUNGSAKTEN 1887, NR. 282, 1549).
– 162 –

AE, 18,5 mm, 0,57 g, 5 h
Vs. Staatswappen des moldauischen Fürstentums – Stierkopf en face mit Attributen,
rechts eine Rosette, links ein Halbmond, oben zwischen den Hörnern ein Stern; die Rundlegende
in slawischer Sprache ist unterbrochen und lautet: + IWБОГДАНВОЕВ…С [+
IWБОГДАНВОЕВОДАГОС].
Rs. In der Mitte heraldisches Wappenschild mit dem patriarchalischen Kreuz, in der
Mitte; die weitergehende Rundlegende in slawischer Sprache lautet: + ПОДАРЗЕМЛИМ…I
[+ПОДАРЗЕМЛИМОЛДАВСКОI] (Abb. 13). Übersetzt heißt das Johann Bogdan Woiewoda,
Gospodar des moldauischen Landes.
Während Bogdan versuchte, die Geldproduktion noch aus einem niedrigwertigen Silber
zu prägen, so fand sein Nachfolger und Sohn Stephan IV. [Ştefaniţă] (1517-1527) die andere
Möglichkeit. Er prägte nicht nur Silbermünzen, sondern auch mit zunehmender Häufigkeit
Münzen aus Kupfer und ließ sie dann dünn versilbern (Groschen: Durchmesser ca. 19-19,5
mm, Gewicht ca. 0,80-1,73 g, Halbgroschen: Durchmesser 11-14 mm, Gewicht 0,40-0,45 g).
Durch diese Maßnahme verringerte sich definitiv der ökonomischer Wert der Emissionen und
führte zu mehreren Falsifizierunge. Es wurden auch die europäischen (polnisch-litaunische)
Münzen falsifi ziert, die auf dem Gebiet des Fürstentums im Umlauf waren, insbesonders die
litauischen Prägungen. Dies kann man auch bei dem moldauischen Schatzfund aus Piatra-
Neamtz (Abb. 1) feststellen. Bei 593 Exemplaren wurden 5 Imitationen von litauischen Halbgroschen
festgestellt 30 . Die Imitationen werden durch eine schriftliche Quelle vom 3. August
1526 bestätigt, in der der polnische König Sigismund I. [Zygmunt I.] (1501-1506) zur Kenntnis
bringt, dass in Moldawien eine große Anzahl gefälschter polnischer Münzen geprägt würden
und ihre Verbreitung und Eintritt in Polen verboten sei 31 .
Fast mit derselben Zusammensetzung wurde in Korzkwy, Kreis Pleschen (polnisch Korzkwy),
ein Schatzfund entdeckt. Der Fund besteht aus 2448 Exemplaren und wurde während
des 14. – 16. Jahrhunderts aufgespeichert. Den größten Anteil des Fundes bilden polnische
Münzen, von denen 12 Halbgroschen mit den Jahren 1509 (1 Ex.), 1510 (2 Ex.), 1511 (1 Ex.),
1517 (1 Ex.), 1519 (1 Ex.), o.J. 1492-1501 (2 Ex.), o.J. 1516-1526 (4) falsifi ziert wurden. Leider
ist es unmöglich festzustellen, wo die Münzen falsifi ziert wurden und woher sie kommen.
Der Fund ist zudem merkwürdig, weil inzwischen andere Emissionen, u.a. ein moldauischer
Groschen von Stephan IV. 32 , festgestellt wurden (Kataloge 1.4).
Vs. Staatswappen des moldauischen Fürstentums in einem asymetrischen Wappenschild
– Stierkopf en face mit Attributen, rechts eine Rosette, links ein Halbmond, oben zwischen
den Hörnern ein Stern; die Rundlegende in slawischer Sprache ist unterbrochen und
lautet: + IWСТЕФАNAВОЕВВОДА*ГОСПО.
Rs. In der Mitte ein asymetrisches Wappenschild mit dem patriarchalischen Kreuz in der Mitte;
die weitergehende Rundlegende in slawischer Sprache lautet: + ДАР*ЗЕМЛНМОЛДАВ*СКОI
(Abb. 14). Übersetzt heißt das Johann Stephan Woiewoda, Gospodar des moldauischen Landes.
Wegen der Handelsprivilegien und der Entwicklung des Handels im moldauischen Fürstentum
wiesen mehrere Handelswege Kreuzungspunkte auf. Die Wege von der Stadt Danzig
führten über böhmische, schlesische, ungarische und polnische Städte (insbesondere Krakau
und Lemberg) in italienische Städte, in das Gebiet der unteren Donau und an das Schwarze
Meer 33 .
30
MATASĂ, ILIESCU, MIHĂILESCU-BÎRLIBA 1972, 371.
31
MATASĂ, ILIESCU, MIHĂILESCU-BÎRLIBA 1972, 373.
32
Die Münzbeschreibung ist allgemein, da ich keine Möglichkeit hatte, den Fund genauer zu studieren.
33
PÂRVAN 1996, 164, Fußnote 12.
– 163 –

Die Deponierung der oben beschriebenen Schatzfunde und der Funde, die ich auch
in anderen Quellen gefunden habe (Schatzfunde aus dem heutigen Polen und der Ukraine;
näheres hierzu s. Dergaciova 2010), zeigen das Eindringen der moldauischen Münzen in den
Europäischen Geldumlauf (Abb. 15). Wenn wir alle Schatzfunde auf einer Karte einzeichnen,
die auf europäischem Gebiet gefunden wurden, kann man genau den Handelsweg verfolgen.
Die Handelsleute, passend den Hauptzoll in Suceawa, durch die Czernowitz-Gebiete
(Fundorte Mamornitza, Czernowitz, Stryj), waren in Richtung Lviv (Lemberg) und Krakowia
(Krakau; Fundorte Lviv, Modryniec, Sandomierz, Plesy, Krobanow, Koscielna Wies, Korzkwy)
und weiter nach Norden (Fundorte Bromberg, Thorn, Candien) bis zum Baltischen Meer (s.
Dergaciova 2010).
Siebenbürgen
Das siebenbürgische Fürstentum (Abb. 1) wurde aufgrund der Teilung Ungarns (Schlacht
bei Mohacs 1526) im Jahr 1541 unabhängig. Bis zum Jahr 1690 konnte sich diese Eigenständigkeit
als ein Suzerain (Lehnsherr) des Osmanischen Reichs erhalten. Nach diesem
Zeitpunkt gerät das Prinzipat unter die Herrschaft des Hauses Habsburg. Siebenbürgen hat
in der Periode 1541-1690 eine vorteilhafte Position gehabt. Es war bei weiten nicht solchen
Tributzahlungen ausgesetzt wie die anderen rumänischen Prinzipate 34 . Somit war es dem
Fürstentum möglich, die ökonomischen Innen- und Außenbeziehungen weiter zu entwickeln.
In der zweiten Hälfte des 16. Jahrhunderts spielen Handelsleute aus der Levante eine
große Rolle im ökonomischen Leben. Sie hatten ein traditionelles Nutzungsrecht für die Warenlager
in Kronstadt (Brasov) und Hermannstadt (Sibiu). Die ökonomischen Beziehungen mit
Polen, Böhmen und Deutschland sind blieben weiter erhalten, obwohl sie wegen der osmanischen
Dominanz einen eher sporadischen Charakter hatten 35 .
Für die siebenbürgischen Münzumlauf 36 sind Emissionen mit hohem Nennwert spezifi sch:
Dukaten, Taler, aber auch kleinere Nominale aus mehreren Prägeorten: Straßburg (Aiud), Weißenburg/Karlsburg
(Alba Iulia), Frauenbach (Baia Mare), Bistritz (Bistriţa), Kronstadt (Braşov),
Klausenburg (Cluj), Fogarasch/Fugrasch (Făgăraş), Broos (Orăştie), Hermannstadt (Sibiu),
Sighisoara (Schassburg) und andere (Abb. 1). Die größte Anzahl der kleinen Nominale wurde
unter der Herrschaft Stefan Bocskays (1604-1606), Gabriel Bathorys (1608-1613), Gabriel
Bethlens (1613-1629) und Mihail Apafi s (1672-1675) geprägt. Unter der Regierung Maria Theresia
(1740-1780) wurde auch Nominale aus Kupfer hergestellt.
Die Vielzahl der Emissionen aus Gold erklärt sich einerseits aus mehreren Goldminen,
die es in Siebenbürgen gab. Auf der anderen Seite erfolgte auch die Zahlung der Tribute an
das Osmanische Reich ausschließlich in Gold- oder anderen Münzen mit hohem Wert. Der
Silber- und Goldgehalt der siebenbürgischen Nominale orientierte sich an dem Münzrecht des
Römisches Reichs Deutscher Natio. Nur die Münzen in Drei Groschen und das Dreipölckern
Nominal wurden nach dem polnischen Münzfuß geprägt.
Dukaten wurden mit dem Gehalt 23 Lot und 9 Gran geprägt. Aus einer Marke entstanden
69 Stück, deren Qualität allerdings zuweilen niedriger war. Unter der Herrschaft Johann Zapolyas
(1540-1551, 1556-1571) umfasste der Goldgehalt kaum 21 Lot. Auch die Qualität der
Silbermünzen (insbesondere kleine Nominale, notwendig für alltäglichen Markt) verschlechterte
sich. Aus der Verabschiedung der Münz-Probation aus dem Jahr 1598 erfahren wir:
„... Insonderheit aber von dem Fränkischen Crahß Waradein ein Verzeichnuß und Abriß von
34
MURGESCU 1997, 264.
35
KIRIŢESCU 1997, 104.
36
Die Münzen wurden von 1541 (eigentlich von 1551, da zwischen die Jahren 1541-1551 kein Geld geprägt
wurde) bis 1780 geprägt. Sie tragen die Namen und die Wappenschilder der lokalen Herrscher, während
1691-1780 die Namen und die Wappenschilder aus den Habsburgischen Haus stammen.
– 164 –

dreherleh Sorten Thaler, so dann von unterschiedlichen Sorten an Ducaten, die in Siebenbürgen,
von denen Staaten, und zu Danzig gemünzet worden sehn sollen übergeben, wie sich in
denen Proben befunden, das ist aus behliegenden Probier-Zettel mit Nro. 5. zu ersehen ...“ 37 .
Dank der Verabschiedung der Münz-Probation lässt sich der Wert eines siebenbürgischen
Talers berechnen: „Nun folget der silbernen Münz-Sorten, Schrot, Korn und Wehrt, welche
auf gnadiges Begehren, in unterschiedlicher Jahrzahl und Gepräg fehnd zusammen gezogen,
und dem guten Reichsthaler nach, zu 1 ½ fl . Gerechnet worden, als: Siebenbürgische Thaler
mit der Jahrzahl 1660. wiegen 8. Stück 15 2/2 Loht, halten an fein 12. Loht 9. Gran, ist einer
wehrt 1. fl . 17 ½ Kr.“ 38 . Für das 18. Jahrhundert ist der Vergleich mit kremnischer, wienerische
und neubannier Dukaten möglich «Siebenbürgische Ducaten a 4 fl . de anno 1728 bis mit 1737
gehen auf die rohe Cölnische Marck, 67 Stück, halten fein 23 Karat 8 Gran, Ist ein Stück werth
4 fl .» 39 .
Unter den Emissionen anderer rumänischer Fürstentumer sind die Geldnominalen Siebenbürgens
am häufi gsten in den deutschen Ländern anzutreffen.
Die Emissionen sind wie folgt zu unterscheiden:
• Autonomes Fürstentum Siebenbürgen: Dukaten (43 Ex.), Taler (22 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), 12
Kreuzer (1 Ex.), 6 Kreuzer (2 Ex.), 3 Kreuzer (2 Ex.), 6 Groschen (1 Ex.), Groschen (1);
• Habsburgisches Haus für Siebenbürgen: Dukaten (3 Ex.), Poltura (1), 20 Kreuzer (1);
unbestimmt: Dukaten ( Ex.), Taler ( Ex.), Nominal (6 Ex.).
Schatzfunde mit siebenbürgischen Prägungen des 16. Jahrhunderts sind in deutschen
Ländern (Preußen und Schlesien) selten (Kataloge 2.5-8). In sechs 40 Funden haben wir neun
Emissionen des autonomen Staats. Sechs Emissionen sind Dukaten und gehören zu Prägungen
Johann II. Sigismunds (1540-1551, 1556-1571), [Iohann Sigismund Zapolia, als Johann
II. König von Ungarn (1540-1570), als Johann I. Fürst von Siebenbürgen (1570-1571)]: der
Fund aus Danzig mit Emissionen aus dem 14. – 16. Jahrhundert (Dukaten 1580 41 ), der Fund
aus Straußberg (Dukaten 1568), der Fund aus Zerbst (Dukaten 1556) (Abb.16) und der Fund
aus Groß Tauersee bei Soldau mit Prägungen vom Anfang und Ende des 16. Jahrhunderts
(Dukaten 1562, 1564, 1568). Hier wurde auch ein Dukaten von Christoph Bathory (1576-
1581) aus dem Jahr 1579 entdeckt. Über den fünften Fund von Kloster Posa bei Zeitz, wie
auch für den Fund aus Zerbst, verfüge ich über keine genaueren Informationen und kann nur
anmerken, dass der Dukaten aus dem Jahr 1576 (Abb. 17) stammt, im Münzkabinett Berlin
liegt und Stephan Bathory (1571-1575) zuzuordnen ist. Der sechste Fund ist nur mit einem
Dukaten 1595 von Sigismund Bathory (1581-1598) charakterisiert.
Wie man am Beispiel des Schatzfundes aus Groß Tausersee bei Soldau sieht, sind
die siebenbürgischen Prägungen im europäischen Geldumlauf nicht nur geblieben, es folgt
sogar eine nach der anderen. Alle Entdeckungen des 16. Jahrhunderts gruppieren sich im
zentralen Gebiet Deutschlands (Zerbst, Kloster Posa, Straußberg), Schlesien (Kleinjenkwitz)
und Preußen (Danzig, Wielka Turza). Während der ökonomischen Beziehungen und
des Geldniederschlags bestand eine enge Verbindung zwischen den Handelswegen und
Handelsstädten, undzwar mit Dresden und Leipzig in Deutschland und der Stadt Danzig an
der Ostsee (Abb. 18).
37
HIRSCH (HG.) 1977-1978, 116, NR. XLVII; siehe auch HIRSCH (HG.) 1977-1978, 384-388, NR. CXXXVII.
38
HIRSCH (HG.) 1977-1978A, 368, NR. VII.
39
HIRSCH (HG.) 1977-1978B, 225.
40
Für das 16. Jahrhundert habe ich nur vier Funde entdeckt, die Informationen über zwei andere Münzen
aus den Funden Zerbst und Kloster Posa habe ich im Münzkabinett Berlin gefunden. Leider habe ich keine
anderen Daten über diese Funde gefunden. Daher sind beide nur mit der Regierungsperiode der Fürsten
eingetragen.
41
Obwohl Johann II. Sigismund bis zum Jahr 1571 regierte, wurden auch die Emissionen entdeckt, die später
als 1571 geprägt wurden.
– 165 –

Die größte Anzahl aller siebenbürgischen Prägungen ist in den Schatzfunden des 17.
Jahrhunderts zu fi nden (Kataloge 2.9-54). In 48 42 Funden sind 68 Exemplare und mindestens
noch 5 weitere Exemplare 43 entdeckt worden. Die längste Aufbewahrungszeit (ca. 250 Jahre)
eines Fundes weist der in Eilenburg entdeckte Schatzfund auf. Der überwiegende Teil des
Fundes stammt aus dem 16. Jahrhundert. In der zweiten Hälfte des 17. Jahrhunderts wurde
der Schatzzusammengestellt. Den Hauptanteil stellen sächsische Münzen, außerdem enthält
der Fund aber auch Münzen des römisch-deutschen Kaisers, andere Münzstände des Heiligen
Römischen Reiches und einen siebenbürgischen Taler von Sigismund Bathory (1581-
1598) aus dem Jahr 1596.
Funde mit der Aufbewahrungsperiode vom 15. bis 17. Jahrhundert gibt es insgesamt
zehn, u.a. mit Münzen von Rudolf II. (1576-1612): der Fund aus Karlstadt (Dukaten o.J.); von
Sigismund Bathory (1581-1598): die Funde aus Niederhone (Dukaten 1586), Karlstadt (Dukaten
1593 zusammen mit dem Dukaten von Rudolf II.), Tautenburg (Dukaten 1595), Sukow
(Dukaten 1586, 1593, 1596, und vier Ex. o.J. ), Steibusch (Taler 1596), Kempten (Dukaten
1594), Heuchelcheim (Taler 15.); das einzige Exemplar von Stephan Bocskai (1604-1606)
entstammt dem Fund aus Kempten (Dukaten von 1606, zusammen mit dem Dukaten von Sigismund
Bathory); von Gabriel Bathory (1608-1613) im Fund aus Niederhone (Dukaten 1611
zusammen mit dem Dukaten von Sigismund Bathory), Wurzen (Dukaten 1610 mit dem Dukaten
Sigismunds Bathory); von Gabriel Bethlen (1613-1629) im Fund aus Tautenburg (Dukaten
1629 zusammen mit dem Dukaten von Sigismund Bathory), Steinbusch (Dukaten 162 zusammen
mit dem Dukaten von Sigismund Bathory), Landau (Dukaten 1621); im Schatzfund
aus Schluchsee befand sich ein unbestimmter Dukaten o.J. ohne Jahresangabe.
Die meisten Funde wurden innerhalb eines Zeitraums von hundert Jahren gesammelt
und deponiert. So existieren 22 Schatzfunde mit Emissionen von Johann Sigismund (1540-
1551, 1556-1571): der Fund aus Petersdorf (Dukaten 1556); von Sigismund Bathory (1581-
1598): der Fund aus Petersdorf (Dukaten 1594 und auch einen Dukaten aus dem Jahr 1556
von Johann Sigismund), die Funde von Baumgartenbrück (Taler 1595), Stralsund (Taler 1596),
Levern (Taler 1595), Landegge (Taler 1593), Glienicke (Taler 1591), Basedow (Taler 1590),
Hildesheim (Taler 1590); von Stephan Bathory als Fürst von Siebenbürgen und König von Polen
(1571-1575) sind folgende Funde zu verzeichnen: Köttel (Dukaten 1572), Paradies (Taler
von Stephan Bathory als König von Polen 1585), Stargard (Dukaten ohne Jahresangabe),
Frankfurt/Oder (Dukaten 1576), Schlichtingsheim (Dukaten 1575), Köthen (Dukaten 1586 von
Stephan Bathory als König von Polen); von Gabriel Bethlen (1613-1629): der Fund aus Paradies
(mit Talern aus Jahren 1621, 1622 (2 Ex.) (Abb. 19), ein Taler von Stephan Bathory als
König von Polen), Köthen (Dukaten 1613, 1627, ohne Jahresangabe, und auch ein Dukaten
Stephans Bathory als König von Polen), Bergholz (Taler 1621), Grabnick (Groschen 1613),
Ebstorf (Halbtaler 1628), Strehlen (Taler 1629), Lüneburg (Taler 1621, 1622, 1628), Wenau-
Heisters (Dukaten 1621), Glave (Taler 1621); in dem Schatzfund Kaufbeuren wurden drei
Dukaten ohne Jahresangabe entdeckt, die aber mit Gewissheit während des Zeitraums von
1520 bis 1640 geprägt wurden.
Als eine weitere Kategorie kann man die Emissionen des 17. Jahrhunderts klassifizieren.
Diese wurden im 17. Jahrhundert geprägt und haben am Geldumlauf teilgenommen, wurden
dann aber ausgesondert und deponiert. Insgesamt haben wir fünfzehn Funde, so die Münzen
von Sigismund Bathory (1581-1598) im Fund aus Abkjer (Taler 1597); von Gabriel Bathory
(1608-1613) im Fund aus Rohrersreuth (ein einziges Stück – Dukaten aus dem Jahr 1610)
42
Für das 17. Jahrhundert habe ich 47 Funde entdeckt. Die Angaben über der Fund Behaagen habe ich im
Münzkabinett Berlin gefunden. Leider verfüge ich über keine weiteren Angaben, deswegen ist der Fund nur
mit der Regierungsperiode der Fürsten eingetragen.
43
In fünf Funden haben wir eine unbestimmte Anzahl an Münzen.
– 166 –

und Behaage (Drei Groschen 1610) 44 (Abb. 20); von Gabriel Bethlen (1613-1629): Stedesand
(Taler 1629), Kaisersfelde (6 Kreuzer), Gramzow (ein Taler ohne Jahr), Beeskow (ein einziges
Exemplar – ein Taler aus dem Jahr 1621); von Georg I. Rakoczy (1630-1648): Rohrfeld (Taler
1638), Dagersheim (Dukaten 1648); in den Schatzfunden aus Walluf, Ahrensfelde bei Berlin,
Danzig und Bretten haben wir unbestimmte Emissionen von unbestimmten Herrschern.
Im Fund Schluchsee fi ndet sich ein Dukaten ohne Jahresangabe eines unbestimmten Herrschers.
Aus dem Fund Hermersdorf verfügen wir über einen Taler und aus dem Fund Reichsbach
in Schlesien über einen Dukaten aus der Periode des Dreißigjährigen Krieges.
Im Vergleich mit den Schatzfunden des 16. Jahrhunderts haben die Funde des 17. Jahrhunderts
eine größere Anzahl und sind über das ganze Territorium Deutschlands bis hin zum
Fluß Oder verbreitet. In dieser Zeitperiode ist der Handelaustausch lebendiger und sicherer
geworden. Die rumänischen Handelsprioritäten lassen sich klar feststellen. Der wichtigste Teil
des Handels bestand aus dem Export von Stieren, entweder nach Danzig oder nach Deutschland
(die wichtigsten Handelszentren waren hierbei Leipzig und Dresden), seltener auch nach
England 45 . Eine wichtige Stelle im Handel bekam in dieser Periode auch rumänischer Wein,
der in immer größeren Mengen produziert und exportiert wird. Die siebenbürgischen Münzen
spielen eine gleichberechtigte Rolle in der europäischen Marktwirtschaft (Abb. 21).
Das 18. Jahrhundert in der Geschichte der siebenbürgischen Emissionen unterscheidet
sich von anderen Perioden. Die autonome Prügungen wurden mit Emissionen der Habsburger
Dynastie umgesetzt (Kataloge 2.55-62). Alle sieben Schatzfunde, die uns aus dieser
Periode vorliegen, enthalten nicht nur habsburgische Prägungen, sondern frühere autonome
Prägungen von Gabriel Bethlen (1613-1629) im Fund aus Mietschisko (6 Groschen 1625);
von Michael Apafi (1661-1690) im Fund Konkolewo (Sechser 1674, Zwölfer 1672), Gutenstein
(3 Kreuzer 1675); auch die Prägungen des Habsburger Hauses von Karl VI. (1711-1740)
aus Leubas (Dukaten 1730) und Birngrütz (unbestimmte Anzahl Dukaten); ferner ein einziges
Stück aus der Regierung Maria Theresia (1740-1780) sowie Dukaten aus dem Jahr 1751 im
Fund Binzen. Im Fund Landshut aus dem 18. Jahrhundert haben wir eine unbestimmte Anzahl
dieser Emission.
Das 19. Jahrhundert (Kataloge 2.63-65) ist nur mit drei Funden dargestellt: Poltura von
Leopold I. (1691-1705) im Fund Speyer (Poltura 1704) und zwanzig Kreuzer von Maria Theresia
(1740-1780) im Schatzfund Kleindehsa (20 Kreuzer 1770). Der dritte Fund aus Liebenthal,
Schlesien, beinhaltet eine Emission von Gabriel Bethlen (1613-1629) (Dukaten 1621) und
seines Nachfolgers Georg I. Rakoczy (1630-1648) (Dukaten 1649. Dieser Fund ist wegen
seiner langen Sammelperiode bemerkenswert. Die Prägedaten erstrecken sich vom 15. bis
in das 19. Jahrhundert. Darin befanden sich die Münzen von Polen, Ungarn, Preußen, den
Niederlande, Sardinien und der Toskana.
Die Schatzfunde des 18.-19. Jahrhunderts zeigen im Vergleich zum 17. Jahrhundert
zwei Handelsrichtungen: die erste führte an der Donau entlang (Funde Binzen, Gutenstein,
Landshut) und weiter nördlicher zum Rhein (Speyer), die zweite ging Richtung Schlesien und
weiter nach Norden (Funde Kleindehsa, Birngrütz, Liebenthal, Leubas, Kakolewo und Mietschisko)
(Abb. 22). In den bislang vorliegenden schriftlichen Quellen fi nden sich nur wenige
Angaben über den Stier- und Schafexport. Über den Weinhandel haben wir mehrere Belege,
die zeigen, dass der Export größer geworden ist.
Das Depot der Habsburgischen Emissionen für Siebenbürgen zeigt, dass die Handelsbeziehungen
mit Deutschland beschränkt waren. Hier kann man auch politische Einfl üsse auf
den Geldmarkt bemerken. Die regelmäßige Ausdehnung der siebenbürgischen Emissionen
44
Der luxemburgische Schatzfund von Behaage ist der dritte Fund, der vom Autor im Münzkabinett Berlin entdeckt
wurde.
45
IORGA 1925, 284.
– 167 –

sind nicht mehr zu fi nden, die Funde wurden strikt in zwei Strömungen geteilt – entlang der
Donau und von Schlesien zum Rhein. Leider habe ich derzeit keine Daten für tschechische
und ungarische Gebiete und kann mich daher nur auf vorläufi ge Ergebnisse stützen.
Zusammenfassend lässt sich feststellen, dass die größte Anzahl von Münzen von Sigismund
Bathory (1581-1598) geprägt (13 Dukaten, 10 Taler 46 ) wurde. Die verschiedenartigsten
Nominale stammen von Gabriel Bethlen (1613-1629) – 8 Dukaten, 14 Taler, 1 Halbtaler, 1
Sechs Groschen, 1 Groschen und 1 Exemplar Sechs Kreuzer. Die Konsequenzen des Dreißigjährigen
Krieges in Europa beeinfl ussen auch das Eindringen siebenbürgischer Emissionen.
Ab der zweiten Hälfte des Krieges liegen nur zwei Exemplare (Taler und Dukaten) von
Georg I. Rakoczy (1630-1648) sowie ein Dukaten von Georg II. Rakoczy (1648-1660) vor.
Die Prägungen von Michael Apafi (1661-1690) sind nicht zahlreich und waren auf den Alltagsmarkt
gelenkt. Habsburgische Prägungen kommen am seltensten vor und stellen im deutschen
Geldumlauf nur vier Exemplare dar.
Ein wichtiger Faktor, der ganz stark das ökonomische Leben der Städte (insbesonders
Deutschland) beeinfl usste, sind die kriegerischen Konfl ikte. Wenn wir die Daten aus dem Thesaurus
befolgen, fi nden wir eine strenge Gesetzmäßigkeit: fast alle Funde des 17. Jahrhunderts
wurden während des Dreißigjährigen Krieges 1618-1648 versteckt.
Wie man aus den Fundbeschreibungen (siehe auch die Kataloge 2) ersieht, bestehen
diese aus verschiedenen gemischten Emissionen. Das betont ihren Handelscharakter. Auch
umfassen die Funde hunderte, manchmal tausende Münzen. Mehrere von ihnen wurden in
der Zeitperiode des 14.–17. Jahrhunderts gesammelt und entstammen aus verschiedenen
Geldsystemen. In jedem Münzsystem waren die gute Metallqualität und der hohe Nominalwert
immer das wichtigste. Die meisten Schatzfunde bestehen aus zentraleuropäischen Münzen:
Emissionen des Heiligen Römischen Reichs Deutscher Nation, des Fürstentums, der Freien
Städte, Abteien, von den Vereinigten Niederlanden, Frankreich, Preußen, Schweden, Ungarn,
Polen. Weniger Emissionen stammen aus England, Schottland, Venedig und dem Osmanischen
Reich.
Mit allen diesen Schatzfunden, die in den deutschen Gebieten entdeckt wurden, traten
die rumänischen Gebiete in den Handelsumlauf Zentraleuropas ein. Der Fundanteil zeigt,
einschließlich auch der siebenbürgischen Prägungen, dass im 16. und insbesondere im 17.
Jahrhundert, die rumänischen Emissionen den gleichen Platz in den Handelsbeziehungen
einnahmen. Die wichtigste ökonomische Rolle in diesen Zeiten spielten das Römischer Reich
Deutscher Nation sowie in der Tat deutsche, österreichische, tschechische, polnische, ungarische
und siebenbürgische Länder. Wenn wir alle unsere Funde auf einer Karte markieren,
können wir feststellen, dass die Schätze in der Regel in Zonen gefunden wurden, die sich
unweit der Flusshandelswege befi nden 47 (Abb. 23). So lassen sich einige Handelszonen oder
Handelsrichtungen mit Hilfe der Funde der siebenbürgischen Münzen belegen:
Die erste Richtung: mittlere und obere Donau und Rheingebiet. Der Weg führt entlang
der Donau durch die österreichischen Handelshauptstädte Wien-Linz- Krems- Salzburg-Passau
(PAP 1996, 201) und weiter nach Westen (Gutenstein, Schluchsee), bevor er schließlich
den Rhein erreicht (Binzen, vielleicht auch Dagersheim, Bretten).
Die zweite Richtung, wahrscheinlich geteilt von der Donau, befindet sich in der Mitte des
tschechischen Landes (leider liegen mir keine Daten über die Schatzfunde vor, die in Tschechien
entdeckt wurden). Hier führt der Weg entweder nach Westen (Rohresreuth, Köttel, Karl-
46
Der Fund Gliencke (Nr. 9771) umfasst eine unbestimmte Anzahl an Münzen.
47
Für die bessere Darstellung der Handelswege in den deutschen, preußischen und schlesischen Gebieten
habe ich auch die Dateien für Österreich (PAP 1996, 199-211) und Polen (MECLEWSKA, MIKOLAJCZYK
1983; MECLEWSKA, MIKOLAJCZYK 1991) verwendet.
– 168 –

stadt, Walluf, Heuchelheim, Wenau-Heisters, Speyer, vielleicht auch Dagersheim, Bretten) bis
zum Rhein, oder in zentrale deutsche Gebiete und in Richtung des Flusses Elbe nach Norden
(Straußberg, Tautenburg, Kloster Posa, Eilenburg, Wurzen, Köthen, Zerbst, Ebstorf, Lüneburg)
und weiter in Richtung Niedersachsen (Niederhone, Hildesheim, Levern, Landegge).
Die letzte Richtung, die deutlich zu erkennen ist, verläuft von Schlesien (Kleindehsa,
Petersdorf, Liebethal, Birngrütz, Kleinjenkwitz, Reichenbach, Strehlen, Leuba) nach Norden
durch über den Fluss Oder (Schlichtingsheim, Kаkolewo, Beeskow, Frankfurt/Oder, Paradies,
Bergholz, Baumgartenbrück, Hermersdorf, Ahrensfelde bei Berlin, Glienicke, Gramzow, Stargard,
Basedow, Glave, Sukow), erreicht schließlich die Küste (Stralsund, Steinbusch) und
führt weiter Richtung Dänemark (Stedesand, Abkjer) bzw. erreicht Preußen mit Danzig (hier
haben wir ganz wenige Funde: Mietschisko, Kaiserfelde, Rohrfeld, Groß Tauersee, Grabnik,
Danzig).
Die siebenbürgischen Münzen in Polen sind über ungarische Gebiete oder möglicherweise
auch über moldauische Gebiete vorgedrungen. Für eine genauere Untersuchung sind
in jedem Fall andere Funddateien erforderlich, wie vor allem aus Tschechien, Ungarn, Siebenbürgen,
Moldawien, Walachei und Ukraine, um die Verbreitung rumänischer Emissionen
besser darstellen können.
* * *
Zusammenfassend möchte ich betonen, dass die ökonomischen Beziehungen rumänischer
Fürstentümer durch ihre Erwähnung in den schriftlichen Quellen bekannt sind. Da das
walacheische und moldauische Münzsystem von Anfang an unkomplex war und über kein
wichtiges Goldnominal verfügten, haben die beide Systeme einen lokalen Charakter. Die Münzen
wurden in kleine Geldoperationen einbezogen und sind nur unter besonderen Umständen
ins Ausland gelangt.
Das siebenbürgische Fürstentum, welches viel später seine Autonomie erhielt, prägte
die Emissionen in einem anderen Geldsystem und verfügte über Silber- und Goldminen. Das
brachte ihm die Möglichkeit, an internationalen Handelsbeziehungen teilzuhaben. Dies lässt
sich auch anhand mehrerer Funde mit siebenbürgischen Emissionen im deutschen Gebiet
feststellen, die den Handelscharakter der Schatzfunde betonen.
Ich bedanke mich ganz herzlich bei Frau Elke Bannicke (Münzkabinett der Staatlichen
Museen, Preussischer Kulturbesitz) für die Hilfe bei der Münzbearbeitung im Münzkabinett der
Staatlichen Museen in Berlin, Frau Roswitha Imlau (Münzkabinett der Deutschen Bank) für die
Hilfe bei Literaturbestellungen, bei Herrn Dr. Eugen Nicolae, Herrn Dr. Aurel Vilcu und Herrn
Teodor Izvoranu (Institut für Archäologie „V.Parvan”, Bukarest, Rumänien) für die kritischen
Anmerkungen und bei Frau Irmgard Schreiber (Münzkabinett der Deutscher Bank) für das
Korrekturlesen dieses Textes.
REZUMAT
În articolul de faţă sunt prezente rezultatele proiectului de cercetare, care a fost realizat
de autor în Hannover (Germania) în anii 2007-2008 şi fi nanţat de către Deutcher Akademischer
Austauschdienst. Proiectul a fost realizat sub conducerea Dlui Dr. Reiner Cunz
(Niedersächsisches Landesmuseum Hannover, Wissenschaft und Sammlung). În proiectul au
fost cercetate piesele monetare, bătute de statele medievale româneşti (Ţara Moldovei, Ţara
Românească (sau Valachia) şi Transilvania). Acestea au făcut parte din circuitul bănesc al Im-
– 169 –

periului Romano-German (Heiliges Römisches Reich Deutscher Nation) şi au fost tezaurizate
în secolele XV-XIX pe teritoriul ei.
Din investigaţiile întreprinse a fost stabilit, că piesele monetare a Ţării Româneşti au fost
interzise în circuitul bănesc a Ungariei şi, ca urmare nu ajungeau mai departe în spaţiul german.
Producţia monetară a Moldovei, care este prezentă prin nominale de groşi şi dubli groşi
a fost stabilită în patru tezaure. Acestea a fost deponate în partea de nord a Poloniei de astăzi
în secolele XV-XVI. Piese monetare a Transilvaniei, sunt prezente printr-un număr mare de
nominale cu valoare ridicată (ducaţi, taleri, kreuzeri, groşi). Acestea au fost depistate în 61 de
tezaure monetare din sec. XVI-XIX.
Pe baza materialului investigat autorul trage unele concluzii, arătând căile principale de
pătrundere a monedelor şi factorii principali ce au infl uenţat difuziunea lor.
BIBLIOGRAFIE
ARNOLD, P., 1994. Drei Münz(schatz)funde aus Sachsen, In Archäologie aktuell im Freistaat
Sachsen. 2, 239-246.
ARNOLD, P., GRUND, R., 1998. Münzfundbericht 1994-1996, In Arbeits- und Forschungsberichte
zur sächsischen Bodendenkmalpfl ege. 40, 239-254.
AUFFINDUNGEN 1836. Strehlen, In NZ. 3. 11, 96.
BAHRFELDT 1880-1881. Münzfund in Abkjer, Kr. Hadersleben, In NLB, 8.
BALSZUS 1913. Der Dukatenfund von Schlichtingsheim, In BM. XXXIV. 137, 587-588.
BEYER, W.-G., 1857. Quartalbericht des Vereins für Mecklenburgische Geschichte und Altertumskunde.
Schwerin, den 6. Oktober 1856, In JVMGA. 22, 4.
BLASCHKE, B., 1964. Der Münzfund von Glave, In IBUFG. 3, 8-10.
BLASCHKE, B., 1978. Der Münzfund von Glave, In V. Bezirksmünzausstellung. Bezirk Schwerin,
43-47.
BLASCHKE, B., 1979. Der Talerfund von Glave/Kreis Güstrow, In FB. 9, 161-187.
BRÄUER, P., 1931. Die kleinsten mittelaltsteinzeitlichen Werkzeuge unserer Heimat, In Löbauer
Heimatblätter, Beilage zum „Sächsischen Postillon“. 1929-1932. 3. 99, 395-396.
BREHMER, L., 1867. Münzfunde, In NZ. XXXIV. 23, 89-92, 94-95.
CAZACU, M., 1973. L’impact ottoman sur les Pays Roumains et ses incidences monetaires
(1452-1504), In RRH. 12. 1, 159-192.
COSTĂCHESCU, M., 1932. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, Documente
interne. Urice (Ispisoace), Surete, Regestre, Traduceri 1438-1456. Documente externe. Acte
de împrumut, de omagiu, tractate, solii, privilegii comerciale, salv-conducte, scrisori 1387-
1458, II, Iaşi.
DANNENBERG, H.-D., 1985. Münzfunde auf dem Gebiet des Bezirkes Potsdam, In Numismatische
Beiträge. 1/1985. 18. 35, 28-38.
DER MÜNZFUND VON LÜNEBURG 1927. Der Münzfund von Lüneburg, In Hamburg. 1927
(Auktion: Hans Meuss/1927 [15] Verkaufskatalog), 33-38.
DERGACIOVA, L., 2010. Nekotorie aspekti proniknovenija moldavskih monet v Zentralnuju,
Vostocnuju i Severo-Vostocnuju Evropu v XIV-XVI vv. In LNZ, (v pecati).
– 170 –

DOCAN, N., 1907. Notiţă despre monetele lui Petru Muşat, In AARMSI. II. XXX. 3, 117-182.
DRH 1966. Documenta Romaniae Historica. B. Ţara Românească, 1, Bucureşti.
DRH 1977. Documenta Romaniae Historica. D. Relaţii între Ţările Române, 1, Bucureşti.
EISERMANN, E., 1934. Ein masurischer Münzfund, In DM. 54. 378, 126-127.
ERWERBUNGSAKTEN 1852. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 2054.
ERWERBUNGSAKTEN 1853. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 53, 135.
ERWERBUNGSAKTEN 1858. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 1418.
ERWERBUNGSAKTEN 1887. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 718, 963, 1549.
ERWERBUNGSAKTEN 1892. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 2382, 3057.
ERWERBUNGSAKTEN 1893. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 875.
ERWERBUNGSAKTEN 1898. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 874.
ERWERBUNGSAKTEN 1918. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. F984.
FISCHER, E., 1901. Beitrag zur Münzkunde des Fürstenthumes Moldau, In JBLM. 9, 3-53.
FUNDCHRONIK 1885. Fundchronik, In AGNM. I. 23, 217-218.
FUNDCHRONIK 1889. Konkolewo, In AGNM. 1887-1889. II. 1-18, 13-15.
FUNDCHRONIK 1893. Kempten, In AGNM. 1892. 1, 10-16.
GAUL, J., 1979. Upinieznienie wymiany w zachodniej czesci strefy baltyckiej w 2 polowie V-VI
w. N.E., In WN. XXIII, 89-99.
GOROVEI, Ş., 1978. Cu privire la data primelor monede moldoveneşti, In AMJS. V, 567-571.
GRIMM, ED., 1903. Der Goldmünzenfund von Suckow, In BM. N.F. XXIV. 19, 341-342.
HABICH, G., 1913. Goldmünzen von Landau a. Isar, In MBNG. 31, 168.
HAGEN, W., 1960. Münzfunde, In BJRLB. 160, 525-616.
HANDELMANN, H., 1879. Münzfund in Abkjer (Kirchspiel Wittstedt, Kreis Hadersleben), In
ZGSHLG. 9, 182-184.
HIRSCH, J., (HG.) 1977-1978. Des Teutschen Reiches Münz-Archiv. Faksimile-Nachdruck
des 1756 bis 1768 in Nürnberg erschienenen Gesamtwerks. 3, München.
HIRSCH, J., (HG.) 1977-1978a. Des Teutschen Reiches Münz-Archiv. Faksimile-Nachdruck
des 1756 bis 1768 in Nürnberg erschienenen Gesamtwerks. 4, München.
HIRSCH, J., (HG.) 1977-1978b. Des Teutschen Reiches Münz-Archiv. Faksimile-Nachdruck
des 1756 bis 1768 in Nürnberg erschienenen Gesamtwerks. 6, München.
HORCHLER, A., 1973. Ein Dukatenfund, In MBNG. 1893. 12, 75-80.
HUNDT, M., 1957. Ziegenburg (Ldkr. Kulmbach), In BVB. 22-23, 256.
ILIESCU, O., 2000. Aspecte ale economiei monetare în Moldova sub domnia lui Alexandru cel
Bun, In RI. S.N. XI. 1-2, 59-95.
IORGA, N., 1925. Istoria comerţului Romănesc. Epoca veche, Bucureşti.
KAHANE, S., 1906. Ein seltener Goldmünzfund in Westpreußen, In DN. 5. 7, 49.
KIRIŢESCU, C., 1997. Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui. 1, Bucureşti.
– 171 –

KLOSS, E., 1924. Münz- und Silberfunde im Danziger Rathause, In MWGV. 23, 11-14.
KLÜGE, B., 1978. Znaleziska monet z XVI-XVIII w. na obszarze polski na podstawie zbiorow
i archiwum gabinetu numizmatycznego muzeow panstwowych w Berlinie, In WN. 22. 2. 84,
93-109.
KLÜGE, B., 1983. Der Talerschatz von Kloster Paradies (1867), In FB. 23, 61-76.
KLÜGE, B., 2007. Numismatik des Mittelalters. Handbuch und Thesaurus Nummorum, Medii
Aevi. 1, Berlin-Wien.
KLÜSSENDORF, N., 1977. Neue Forschungen zu gegengestempelten Doppelschillingen der
Kipper- und Wipperzeit, in: HBN. 1970-1972. 24/26, 101-150.
KLÜSSENDORF, N., 1987. Der Münzschatz von Niederhone und die Hessen-kasselsche
Denkmalpfl egeverordnung von 1780, In UMVLG. 10, 89.
KRÜGER, J., 2005. Was gilt der Taler - Der Geldwert pommerscher und mecklenburgischer
Schatzfunde, In Archäologie unter dem Straßenpfl aster. 15 Jahre Stadtkernarchäologie in
Mecklenburg-Vorpommern. BUFMV. 39, 469-472.
KULL, J., 1900. Repertorium zur Münzkunde Bayerns. 2, München.
KUNZEL, M., 1994. Das Münzwesen Mecklenburgs von 1492 bis 1872, Münzgeschichte und
Geprägekatalog, In BNF. N.F. 2, Berlin.
LITSCH, O., 1857. Münzfund von Basedow (1856), In JVMG. 22, 331.
MATASĂ, C., ILIESCU, O., MIHĂILESCU-BÎRLIBA, V., 1972. Date noi cu privire la circulaţia
monetară în Moldova în secolul al XVI-lea, In AM 7, 369-376.
MECLEWSKA, M., MIKOLAJCZYK, A., 1983. Skarby monet z lat 1500-1649 na obszarza
PRL. Inwentarz I, Warszawa.
MECLEWSKA, M., MIKOLAJCZYK, A., 1991. Skarby monet z lat 1650-1944 na obszarza Polski.
Inwentarz II, Wroclaw-Warszawa-Krakow.
MEHL, M., 2002. Die Münzen des Bistums Hildesheim. Teil 2, Der Prägezeitraum 1599 bis
1783, 2 Bde. In QDSH. 13, 1 und 2, 14.
MOISIL, C., 1934. Cabinetul numismatic al academiei Române, In BG. IV. 1933. 12, 1-22.
MÜNZENFUNDE 1921. Stedesand, In BM. N.F. XLII. 236, 225.
MÜNZFUNDE 1865. Henchelheim, In BMFBNV. 1-4. 1865-1868. 1, 76.
MÜNZFUNDE 1885. Reichenbach, In NSA. 16. 9, 66-67.
MÜNZFUNDE 1887. Konkolewo, In BMFK. XXIII. 142, 1320.
MÜNZFUNDE 1890. Hildesheim, In BMFKDMVVNGD, S. 1588.
MÜNZFUNDE 1893. Münzfunde, In NSA. XXIV. 3, 34-36.
MÜNZFUNDE 1903. Suckow (Mecklenburg), In BMFYMM. XXXVIII. 6/7 (280/1), 2984.
MÜNZFUNDE 1913a. Freidorf bei Waren in Mecklenburg, In BMB. XXXIV. 133, 505.
MÜNZFUNDE 1913b. Mogilno, In BMFM. XLVIII. 1 (394), 5211-5212.
MÜNZFUNDE 1959. Binzen, In SMB. 9. 33, 91.
MÜNZFUNDE 1963. Speyer, In Ph. 14, 33.
MÜNZFUNDE 1972. Stralsund, In NNB. 21. 1, 137-138.
– 172 –

MÜNZFUNDE 1974. Liebenthal, In NNB. 23. 2, 60-62.
MURGESCU, B., 1996. Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI-lea,
Bucureşti.
NEUE MÜNZFUNDE 1952. Erbstorf, In NNBH. 1. 6, 100.
NEUE MÜNZFUNDE 1964. Glave (Kr. Güstrom), In NNBH. 13. 1, 16.
NEUE MÜNZFUNDE 1965. Stralsund, In NNBH. 14. 1, 253.
OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU, E., 2005. Emisiunile monetare bătute pe teritoriul Moldovei
în vremea lui Ştefan cel Mare (1457-1504). O analiză critică, In CN. IX-XI. 2003-2005, 299-
388.
OBERLÄNDER-TÎRNOVEANU, E., PÂRVAN, K., CONSTANTINESCU, B., 2008. Consideration
on the monetary standards used for the Red Russian silver issues of Casimir III and
Vladislav of Opeln, in the light of recent XRF analyses, In The 3 rd Symposium on Archaeometry.
Programme & Abstracts. Ancient and medieval gold, silver and bronze. Technologies in
minting and toreutics used during antiquity and middle age. The contribution of the atomic and
nuclear analyses. October 29 th – 31 st 2008, Curtea de Argeş, 23-30.
OSUCH, M., 1973. Lubomierz, pow. Lwowek Slaski. Skarb monet zlotych i srebrnych z XVII i
XVIII w., In WN. 17. 2. 64, 117-119.
PAP, F., 1996. Moneda transilvană în tezaure monetare din Austria, In BSNR. LXXXVI-LXXX-
VII (1992-1993), 199-211.
PÂRVAN, K., 1996. Monede medievale şi moderne descoperite în localitatea Pleşeşti, Judeţul
Suceava, In CN. VII, 161-168.
PÂRVAN, K., 2001. Monete moldoveneşti păstrate la muzeul naţional de istorie a României, In
Suceava. XXVI-XXVII-XVIII (1999-2000-2001), 357-383.
PÂRVAN, K., CONSTANTINESCU, B., 2005. Tezaurul de groşi moldoveneşti din secolul al
XIV-lea descoperit la Mărmureni, com. Oniceni, jud. Neamţ, In CN. IX-XI (2003-2005), 225-
286.
PLOETZ, B., 1966. Der Münzfund in Ebstorf im Jahre 1952, In UB. 1966, 69-74.
PRÜMERS, R., 1886. Münzfund von Konkolewo, In ZHGPP. 2, 418-422.
PTASZYNSKI, J., 1987. Zloty skarb z Piechowic k/Jeleniej Gory, In BN. 7-9 (231-233), 47-51.
RÄBINGER, W., 1966. Der Talerfund von Stralsund, In AMBN. 1, 14-15.
RÄBIGER, W., 1970. Der Stralsunder Talerfund (Teil I), In GSJ. 9 (1970-1971), 103-129.
RÄBIGER, W., 1973. Der Stralsunder Talerfund (Teil II), In GSJ. 10 (1972-1973), 283-324.
RETHY, L., 1887. A doboczky-fele olah eremgyujtemeny, In AE, S. 237-247.
RIGGAUER, D., 1893. Unedirter Ducat von Bisthum Chur, In RSN, 3, 57.
SCHIMMING, H., 1990. Münzfunde im Kreis Güstrow, In IBUFG. 30, 53-58.
FORNECK, G., (HG.) 2002. Geld im Taunus. Münzprägung und Geldumlauf, Höhr-Grenzhausen.
SCHROEDER, M., 1929. Fund- u.a. Nachrichten, In BM. N.F. XLIX. 322, 532-534.
SCHWANDT, W., 1905. Westpreußische Münzfunde, In BLKW, 126-148.
– 173 –

SOBIETZKY, G., 1971. Die Münze als Bodenfund, in: AMBUFG. 5, 47-56.
STAATLICHE MÜNZSAMMLUNG, MÜNCHEN (MITTEILUNG) 1955. Landshut, In NNBH. 4.
4, 50.
STAATLICHE MÜNZSAMMLUNG, MÜNCHEN (MITTEILUNG) 1957. Landshut, In NNBH. 6.
8, 142.
STAATLICHE MÜNZSAMMLUNG 1957. Landshut, In BVB. 22-23, 249.
STEGUWEIT, W., 1988. Der Münzfund von Tautenburg, Kr. Jena (1986). Mahlschätze und
Münzketten in Thüringen, In BNF. 2, 59-72.
STEINHILBER, D., 1966. Die mittelalterlichen und neuzeitlichen Münzfunde aus Bayern in
den Jahren 1963-1965, In JNGG. 16, 109-159.
STEINHILBER, D., 1973. Die mittelalterlichen und neuzeitlichen Münzfunde in Bayern. Bericht
für die Jahre 1966-1971 (Tafel 14 und 2 Textabb.), In JNGG. 23, 121-162.
STENZEL, TH., 1883. Münzfunde, In BMFNZ. 19. 108, 963.
STENZEL, TH., 1883a. Neueste Münzfunde in Anhalt, In MVAGA. 3. 5, 533-536.
STENZEL, TH., 1884. Kleinere Mitteheilungen. Münzfunde, in: ZMB. 11, 85-86.
ŞTIRBU, C., 1980. Valori româneşti păstrate în muzeele din străinătate – un tezaur de la Petru
Muşat, In CN. 3, 77-86.
STOESS, C., 1985. Studien zur Münzgeschichte der Stadt Lüneburg von der Mitte des 16.
Jahrhunderts bis zum Ende der Prägungen (1777), o. O. (Hausarbeit zur Erlangung des Magistergrades
der Philosophischen Fakultät der Westfälischen Wilhelms-Universität zu Münster
(westf.), Münster.
STROEDICKE, E., 1912. Der Fund von Kaiserfelde, In HMBPP. 13. 11, 175-176.
STURDZA, D., 1976. Banii moldoveneşti şi munteneşti, In PETRICEICU-HAŞDEU, B., Etymologicum
Magnum Romanie, Bucureşti, 150-163.
SZCZECINA, A., PASZKIEWICZ, B., 1989. Wystawa w Zamku Kròlewskim w Warszawie, Wrzesien-Grudzien.
TEWES, F., 1890. Ein Talerfund von Hildesheim, In NSA. 6, 43-48.
VERMISCHTE NACHRICHTEN 1862. Hermersdorf, In AKDV. 9. N.F. 7, 258-262.
VERMISCHTE NACHRICHTEN 1883. Cöthen (Anhalt), In AKDV. 30. N.F. 12, 147-152.
VÎLCU, A., GRAMATICU, S., 2002. Despre ducaţii lui Vladislav II, voievod al Ţării Româneşti
(1447, 1448-1456), In SN 2001, 181-188.
WALTE, H., BAHRFELDT, M., (HG.) 1889. Der Thalerfund von Glienicke, in: NSA. 20. 8-9,
64-69.
WIELANDT, F., 1937. Der Schatzfund von Gutenstein, ein oberschwäbisches Barkapital aus
dem 17. Jahrhundert, In DMM. 57. 413, 341-346.
WIELANDT, F., 1949. Münz- und Geldgeschichte im Lichte badischer Münzfunde, In Baden.
1. 2, 49-54.
WIELANDT, F., 1957. Goldmünzfund vom Schluchsee, In ZGO. 105. 2, 573-576.
WINKLER, J., 1973. Ein Münzfund von Frankfurt (Oder), In NBB. 1973/II, 37-42.
– 174 –

KATALOG
MOLDAU (MOLDAWIEN)
• Nr.1 Fundort: Westpreußen, Umgebung von Bromberg (polnisch Bydgoszcz), Posen,
Preußen. Entdeckungsjahr unbestimmt, besteht aus ca. 40 Ex., Bewahrungszeitperiode
1386/1434-1447/1492.
Inhalt: Polen: Groschen (26 Ex.), ½ Groschen (10 Ex.); Masowien, Semowit: Münze (1 Ex.);
Moldau: Vermutlich Alexander I. [Alexandru cel Bun] (1400-1432), Groschen (1 Ex.).
Verbleib: Münzkabinett Berlin: 1918, 767-772 (40 Ex.);
Lit: Erwerbungsakten 1918, Nr. F984; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 19100.
• Nr.2 Fundort: Candien (Saffronken), Kreis: Neidenburg, Preußen. Entdeckungsjahr 1892,
besteht aus 2000 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1436/1442-1513.
Inhalt: Moldau: Elias I und Stephan II (1436-1442), Doppelgroschen (1); Besteht fast aus
preussischen Münzen. Etwa die Hälfte sind die Danziger Schillinge, weit geringer ist die Zahl der
thorner und elbinger Schillinge. Von den Hochmeistern ist der Johann von Tiefen (1490-1497) am
zahlreichsten verbreitet, dann Martin Truchsess von Wetzhausen (1477-1489), Heinrich Reffl e von
Richtenberg (1470-1477), Heinrich Reuss von Plauen (1469-1470) und Ludwig von Erlichhausen
(1450-1467). Vereinzelne Stücke erhielt der Fund von Johann I. von Dänemark (1481-1513), Marmolr,
Johann III von Dorpart, Alexander von Polen (1501-1506) und Reval. Variirten, denar erwarb....
Verbleib: Münzkabinett Berlin: 1893, 21-30 (55 Ex.); Marienburg;
Lit: Erwerbungsakten 1892, Nr. 2382, 3057; 1893, Nr. 875; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr.
6608.
• Nr.3 Fundort: Thorn (polnisch Torun), Kreis: Thorn, Preußen. Entdeckungsjahr 1887,
größerer Fund, Bewahrungszeitperiode ca. 1360-1600().
Inhalt: Silbermünzen, u.a. Moldau: Bogdan III. [Bogdan cel Orb] (1504-1517), Groschen (1
Ex.).
Verbleib: Münzkabinett Berlin 1887, 282 (1 Ex.);
Lit: Erwerbungsakten 1887, Nr. 718, 963, 1549; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-
1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 18719.
• Nr.4 Fundort: Korszkwy, Kreis: Pleschen (polnisch Korzkwy). Entdeckungsjahr unbestimmt,
besteht aus 2448 Ex., Bewahrungszeitperiode 1386/1434 - ca. 1527.
Inhalt: Polen: Halbgroschen (1517 Ex. und 8 falsche Ex.); Dänemark: Witten (1 Ex.); Rietberg:
Halbgroschen (1 Ex.); Schwidnitz: Halbgroschen (860 Ex. und 4 falsche 4 Ex.); Moldau: Stephan IV.
[Ştefăniţă] (1517-1527), Groschen (1 Ex.).
Verbleib: Privatbesitz;
Lit: MECLEWSKA, MIKOLAJCZUK 1991, 23, Nr. 681; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr.
16252.
SIEBENBÜRGEN
Schatzfunde des 16. Jahrhunderts
• Nr.5 Fundort: Straußberg, Kreis: Kyffhäuserkreis, Ort: Schernberg, Thüringen. Entdekkungsjahr
2000, besteht aus 1 Ex., Bewahrungszeitperiode 1568.
Inhalt: Siebenbürgen: Johann Sigismund (1540-1551, 1556-1571), [Iohann Sigismund Zapolia,
als Johann II. König von Ungarn (1540-1570), als Johann I. Führst von Siebenbürgen
(1570-1571)], Dukaten 1568 (1 Ex.).
Verbleib: TLAD Weimar / Inv-Nr. 3549/00;
Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder
in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 20547.
– 175 –

• Nr.6 Fundort: unbekannt, Kreis: Danzig (polnisch Gdansk), Preußen/Polen. Entdeckungsjahr
1906, besteht aus 95 Ex., Bewahrungszeitperiode 1386/1434-1592.
Inhalt: Polen: Dukaten (17 Ex.); Preußen: Dukaten (3 Ex.); Österreich: Dukaten (4 Ex.); Böhmen:
Dukaten (6 Ex.); Ungarn: Dukaten (10 Ex.); Schlesien-Breslau: Dukaten (1 Ex.); Münsterberg-Oels:
Dukaten (5 Ex.); Vereinigte Niederländer: Dukaten (4 Ex.); Siebenbürgen: Johann Sigismund (1540-
1551, 1556-1571), [Iohann Sigismund Zapolia, als Johann II. König von Ungarn (1540-1570), als
Johann I. Führst von Siebenbürgen (1570-1571)], Dukat, Mzst. Hermannstadt 1580.
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: KAHANE 1906, 49; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 1324, 13625, 6779.
• Nr.7 Fundort: Kleinjenkwitz (polnisch Jankowice Male), Kreis: Ohlau, Schlesien/Polen.
Entdeckungsjahr 1898, besteht aus 1 Ex., Bewahrungszeitperiode 1595.
Inhalt: Siebenbürgen, Sigismund Bathory (1581-1598), Dukaten 1595 für Ungarn („... und
die Inschrift Sigismundis „Batori“ trägt. Auf der anderen Seite befindet sich ein Muttergottesbild
mit dem Jesuskinde und die Inschrift „Stanislaus Rex 1595.“)
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder
in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13870.
• Nr.8 Fundort: Groß Tauersee bei Soldau (polnisch WielKa Turza), Kreis: Neidenburg,
Preußen/Polen. Entdeckungsjahr 1857, besteht aus 613 Ex.: 26 Ex. Gold, 587 Ex. Silber, Bewahrungszeitperiode
1538-1596.
Inhalt: Polen: Dreigroschen (4 Ex.), 4 Groschen (11 Ex.); Aachen: Taler (10 Ex.); Augsbunrg:
Reichsguldiner (6 Ex.); Batenburg: Taler (3 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Bayern: Reichsguldiner (1 Ex.), ½
Reichsguldiner (1 Ex.); Brandenburg in Franken: Taler (6 Ex.), Reichsguldiner 1568; Braunschweig-
Grubenhagen: Taler (2 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel: Taler (9 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Braunschweig,
Stadt: Taler (1 Ex.); Cambrei, Bistum: Taler (3 Ex.), ½ Taler (5 Ex.); Czechy: Taler (1 Ex.), Reichsguldiner
(57 Ex.), ½ Reichsguldiner (8 Ex.), Dukaten (1 Ex.); Donauwörth: Taler (7 Ex.); Dortmund: Taler (1
Ex.); Freiburg, Breisgau: Reichsguldiner (1 Ex.); Westfrieslnd: Taler (3 Ex.); Hohnstein: Taler (3 Ex.);
Jülich-Cleve-Berg: Taler (9 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Jägerndorf: Reichsguldiner (6 Ex.); Kärnten: Dukaten
(4 Ex.), Taler (1 Ex.), Reichsguldiner (8 Ex.), ½ Reichsguldiner (1 Ex.); Kemten, Stadt: Taler (3
Ex.); Köln, Erzbistum: Taler (10 Ex.); Köln, Stadt: Taler (14 Ex.); Leuchtenberg: Taler (2 Ex.); Lübeck,
Stadt: Taler (16 Ex.), ½ Taler (2 Ex.); Liegnitz, Bistum: Taler (30 Ex.), ½ Taler (6 Ex.); Lüneburg: Taler
(1 Ex.); Mansffeld, Vorderortlinie Eisleben: Taler (2 Ex.); Mansfeld, Vorderortlinie Friedeburg: Taler (1
Ex.); Mansfeld, eigentliche Hinterortlinie: Taler (1 Ex.); Mansfeld, Hinterortlinie Schraplau: Taler (8 Ex.);
Mecklenburg-Schwerin: Taler (2 Ex.); Münster, Bistum: Taler (1 Ex.); Murbach, Abtei: Taler (1 Ex.);
Neuss, Stadt: Taler (4 Ex.); Spanische Niederlände: Eskalin (3 Ex.), Taler (Dukaton) (75 Ex.), ½ Taler
(19 Ex.); Vereinigte Niederlande: Taler (19 Ex.); Nördlingen, Reichsmünzstätte: Taler (3 Ex.); Nürnberg:
Reichsguldiner (7 Ex.); Öttingen: Taler (5 Ex.); Pfalz-Simmern: Taler (1 Ex.); Preußen: Groschen (1
Ex.); Regensburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Reckheim: Taler (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Sachsen: Taler (37 Ex.),
½ Taler (12 Ex.), ¼ Taler (8 Ex.); Sachsen-Weimar: Taler (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Schwarzburg: Taler
(1 Ex.); Stablo: Taler (6 Ex.), ½ Taler (4 Ex.); Schweiz, Basel: Reichsguldiner (3 Ex.); Luzern: Taler (1
Ex.); Solothurn: Taler (1 Ex.); Zürich: Taler (10 Ex.); Schlesien: Reichsguldiner (1 Ex.); Thoren, Abtei:
Taler (6 Ex.), ½ Taler (3 Ex.); Tirol: Taler (1 Ex.), Reichsguldiner (37 Ex.), ½ Reichsguldiner (1 Ex.);
Ungarn: Dukaten (13 Ex.), Taler (1 Ex.); Breslau, Bistum: Dukaten (1 Ex.); Breslau, Stadt: Dukaten (2
Ex.); Würzburg, Bistum: Taler (1 Ex.); Münsterberg-Oels: Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Johann
Sigismund (1540-1551, 1556-1571), [Iohann Sigismund Zapolia, als Johann II. König von Ungarn
(1540-1570), als Johann I. Führst von Siebenbürgen (1570-1571)], Dukaten 1562, 1564, 1568;
Christoph Bathory [Cristofor Bathory] (1576-1581), Dukaten 1579;
Verbleib: Münzkabinett Berlin, Auswahl;
Lit: GAUL 1979, 90-93, Nr. 5; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 2834.
Schatzfunde des 17. Jahrhunderts
• Nr.9 Fundort: Eilenburg, Kreis: Delitzsch, Provinz Sachsen. Entdeckungsjahr 1994, besteht
aus 612 Ex., Bewahrungszeitperiode 1349/1381-1612.
– 176 –

Inhalt: Heiliger Römischer Reich Deutscher Nation: 10 Kreuzer (2 Ex.), Gulden (2 Ex.), ¼ Taler
(1 Ex.), Taler (9 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), Weißgroschen (1 Ex.), levantinische Nachahmung im Talergewicht
(1 Ex.); Böhmen: Groschen (2 Ex.), Taler (1 Ex.); Brandenburg-Küstrin: Dreigroschen (1 Ex.);
Braunschweig-Lüneburg: Taler (2 Ex.); Mittleres Haus Braunschweig zu Wolfenbüttel: ½ Taler (1 Ex.),
Taler (3 Ex.), ½ Taler (2 Ex.); Hamburg: Doppelschillinge (1 Ex.); Hameln: Mariengroschen (1 Ex.);
Hessen-Kassel: Albus (1 Ex.); Hildesheim, Bistum: Mariengroschen (1 Ex.), Doppelschilling (1 Ex.);
Hildesheim, Stadt: Mariengroschen (2 Ex.); Holstein-Schaumburg: Groschen (3 Ex.); Kempten, Stadt:
3 Kreuzer (1 Ex.); Lippe: Mariengroschen (1 Ex.), Groschen (1 Ex.); Lübeck, Stadt: ½ Taler (1 Ex.);
Magdeburg, Erzbistum: Groschen (1 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Mansfeld, Eigentliche Hinterortische
Linie: Taler (1 Ex.), Groschen (1 Ex.); Vorderortslinie Bornstedt: Taler (1 Ex.), Groschen (2 Ex.);
Vorderortslinie Friedeburg: ½ Taler (2 Ex.); Meißen siehe Sachsen Murbach und Lüders Andreas: 3
Kreuzer (1 Ex.); Österreich: Taler (9 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), ½ Guldentaler (2 Ex.), 10 Kreuzer (1 Ex.);
Pfalz-Veldenz: 3 Kreuzer (1 Ex.); Pfalz-Zweibrücken-Veldenz: 3 Kreuzer (2 Ex.); Pommern-Wolgast:
Doppelschilling (1 Ex.), Groschen (2 Ex.); Ravensberg: Groschen (3 Ex.); Sachsen, Markgrafschaft
Meißen: Meißner Breiter Groschen (1 Ex.); Sachsen: Horngroschen (1 Ex.), Pfennig (1 Ex.); Schrekkenberger
(18 Ex.), Taler (15 Ex.), ½ Taler (6 Ex.), ¼ Taler (3 Ex.); Kurfürstentum Sachsen: ¼ Taler
(13 Ex.), Taler (78 Ex.), 1/8 Taler (1 Ex.), Schreckenberger (4 Ex.), Dreier (1 Ex.), ½ Taler (14 Ex.);
Sachsen, Ernestinisches Herzogtum: Schreckenberger (7 Ex.), Doppelschreckenberger (1 Ex.); Sachsen-Coburg
und Eisenach: Taler (13 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Salm-Grumbach (Wild- u. Rheingrafen): 3
Kreuzer (1 Ex.); Schlesien-Liegnitz-Brieg: 3 Kreuzer (1 Ex.); Schlesien-Münsterberg-Öls: 3 Kreuzer (1
Ex.); Schleswig-Holstein-Gottorp: Doppelschilling (3 Ex.), Groschen (7 Ex.); Solms-Lich: 3 Kreuzer (1
Ex.); Straßburg, Bistum: 3 Kreuzer (1 Ex.); Trier, Erzbistum: Pfennig (1 Ex.); Schweiz: Luzern, Stadt:
3 Kreuzer (1 Ex.); Schaffhausen, Stadt: 3 Kreuzer (3 Ex.); Zug, Stadt: 3 Kreuzer (1 Ex.); Vereinigte
Niederlande: ¼ Patard (4 Ex.), ½ Philippstaler (2 Ex. ); Niederlande, Provinzen und Städte: Taler (1
Ex.); Kampen, Stadt: ½ Reichstaler (2 Ex.), Adlerschilling (2 Ex.); Westfriesland: Reichstaler (1 Ex.), ½
Reichstaler (1 Ex.); Polen: Dreigroschen (199 Ex.), Sechsgroschen (33 Ex.); Danzig, Stadt: Dreigroschen
(6 Ex.); Elbing, Stadt: Dreigroschen (1 Ex.); Kurland: Dreigroschen (1 Ex.); Preußen: Dreigroschen
(8 Ex.); Riga, Stadt: Dreigroschen (56 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598),
Taler 1596.
Verbleib: Dresden, Münzkabinett;
Lit: ARNOLD 1994, 239-246; ARNOLD, GRUND 1998, 239-254; EDV-Fundkatalog Mittelalter/
Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland,
Nr. 8263, 7010.
• Nr.10 Fundort: Wurzen, Kreis: Muldentalkreis, Sachsen. Entdeckungsjahr 1893, besteht
aus einige Ex., Bewahrungszeitperiode 1475-1624.
Inhalt: Sachsen: ½ Spitzgroschen (2 Ex.), Groschen (5 Ex.); Schaffhausen: Taler ( Ex.); Tirol:
10 Kreuzer 1561 ( Ex.); Seeland, Provinz: Dukaten ( Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bathory (1608-
1613), Dukaten, Mzst. Klausenburg 1610.
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: MÜNZFUNDE 1893, 34, Nr. 1; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 12495.
• Nr.11 Fundort: Steinbusch, Kreis: Arnswalde, Polen. Entdeckungsjahr 1866, besteht aus
86 Ex., davon 6 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1461/1483-1627.
Inhalt: England: Rosenobel (1 Ex.); Sachsen: Engeltaler (1 Ex.); Schlick: Taler (1 Ex.); Schweiz,
Schaffhausen: Taler ( Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1596; Gabriel
Bethlen (1613-1629), Dukaten 162
Verbleib: Münzkabinett Berlin (Auswahl); Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten 1866, Nr. 1201;
Lit: MECLEWSKA, MIKOLAJCZYK 1983, 134-135, Nr. 467; GAUL 1979, 97, Nr. 14; EDV-Fundkatalog
Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik
Deutschland, Nr. 18559.
• Nr.12 Fundort: Sukow, Kreis: Parchim, Mecklenburg-Vorpommern. Entdeckungsjahr
1903, besteht aus 276 Ex., Bewahrungszeitperiode 1452/1457-1630.
– 177 –

Inhalt: Vereinigten Niederlande: Friesland: Dukaten (14 Ex.); Westfriesland: Dukaten (22 Ex.);
Geldern: Dukaten (18 Ex.); Holland: Dukaten (7 Ex.); Overijssel: Dukaten (2 Ex.); Utrecht: Dukaten
(41 Ex.); Seeland: Dukaten (2 Ex.); Ungarn: Dukaten (24 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory
(1581-1598), Dukaten 1586, 1593, 1596, o.J. (4 Ex.); Venedig: Zecchino (22 Ex.); Savoyen: Zecchino
(1 Ex.); Frankreich: Ecu d´or (1 Ex.); Böhmen: Dukaten (5 Ex.); Österreich: Dukaten (3 Ex.); Kärnten:
Dukaten (3 Ex.); Steiermark: Dukaten (1 Ex.); Brandenburg: Dukaten (5 Ex.); Pommern: Dukaten (3
Ex.); Friedland: Dukaten (1 Ex.); Olmütz: Dukaten (2 Ex.); Salzburg, Erzstift: Dukaten (4 Ex.); Campen,
Stadt: Dukaten (3 Ex.); Danzig, Stadt: Dukaten (13 Ex.); Lübeck, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Zwolle, Stadt:
Dukaten (1 Ex.); Osmanischen Reich: Funduk (66 Ex.).
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: GRIMM 1903, 341-342; MÜNZFUNDE 1903, 2984; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr.
15086.
• Nr.13 Fundort: Niederhone, Kreis: Eschwege, Werra-Meißner-Kreis, Hessen. Entdekkungsjahr
1780, besteht aus ca. 133 Ex., davon 92 erfasst, Bewahrungszeitperiode 1414/1463-
1632.
Inhalt: Königreich England oder nachahmender Münzstand: Rosenoble (1 Ex.); Vereinigte Niederlande:
Seeland: ½ Rosenoble (1 Ex.); Friesland: Dukaten (1 Ex.); Gelderland: Dukaten (2 Ex.); Overijssel:
Dukaten (2 Ex.); Utrecht: Dukaten (1 Ex.); Westfriesland, Landschaft: Dukaten (1 Ex.); Brandenburg-Ansbach,
Markgrafschaft: Dukaten (1 Ex.); Kurmainz: Dukaten (1 Ex.); Kursachsen: Dukaten (1
Ex.); Dänemark, Königreich: Dukaten (1 Ex.); Maccagno, Grafschaft: Ongaro (1 Ex.); Krone Schweden
(Besatzungsprägung): Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Dukat,
Mzst. Hermannstadt 1586; Gabriel Bathory (1608-1613), Dukaten, Mzst. Klausenburg 1611; Ungarn,
Königreich: Dukaten (1 Ex.); Venedig, Republik: Zecchino (1 Ex.); Augsburg, Freie Reichsstadt:
Goldgulden (1 Ex.); Basel, Reichsmünzstätte: Goldgulden (2 Ex.); Brandenburg-Ansbach, Markgrafschaft:
Goldgulden (3 Ex.); Frankfurt am Main, Reichsmünzstätte: Goldgulden (2 Ex.); Frankfurt am
Main, Reichsstadt: Goldgulden (3 Ex.); Friedberg, Burg: Goldgulden (1 Ex.); Haldenstein, Herrschaft:
Goldgulden (1 Ex.); Hamburg, Freie Hansestadt: Goldgulden (1 Ex.); Hanau-Lichtenberg, Grafschaft:
Goldgulden (1 Ex.); Hessen-Kassel, Landgrafschaft: Goldgulden (9 Ex.); Jülich - Berg, Herzogtum:
Goldgulden (1 Ex.); Kaufbeuren, Reichsstadt: Goldgulden (1 Ex.); Kurköln: Rheinischer Gulden (1
Ex.); Köln, Freie Reichsstadt: Goldgulden (2 Ex.); Leiningen-Westerburg, Grafschaft: Goldgulden (3
Ex.); Lüneburg, Stadt: Goldgulden (2 Ex.); Magdeburg, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Kurmainz: Rheinischer
Gulden (1 Ex.); Metz, Freie Reichsstadt: Goldgulden (4 Ex.); Nördlingen, Reichsmünzstätte: Gulden
(1 Ex.); Nürnberg, Reichsstadt: Goldgulden (3 Ex.); Ostfriesland, Grafschaft: Goldgulden (1 Ex.);
Pfalzgrafschaft, Linie Zweibrücken: Goldgulden (1 Ex.); Pommern-Stettin, Herzogtum: Goldgulden (2
Ex.); Stralsund, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Straßburg, Freie Reichsstadt: Goldgulden (2 Ex.); Worms,
Freie Reichsstadt: Goldgulden (1 Ex.); Württemberg, Herzogtum: Goldgulden (1 Ex.); Dänemark, Königreich:
Goldgulden (1 Ex.); Deventer, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Habsburger Lande: Reichstaler (1
Ex.); Hessen-Kassel, Landgrafschaft: Reichstaler (17 Ex.).
Verbleib: Kassel, Museum Fridericianum;
Lit: KLÜSSENDORF 1987, 56-68, 89; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 14177.
• Nr.14 Fundort: Tautenburg, Kreis: Saale-Holzland-Kreis, Thüringen. Entdeckungsjahr
1986, besteht aus 149 Ex., Bewahrungszeitperiode 1415-1636.
Inhalt: Köln, Erzbistum: Goldgulden (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Mainz, Erzbistum:
Goldgulden (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Goldgulden (2 Ex.); Ostfriesland, Grafschaft: Goldgulden
(1 Ex.); Rostock, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Sachsen, Herzogtum: Goldgulden (1 Ex.), ½ Taler (1
Ex.); Sachsen, Kurfürstentum und Herzogtum: Guldengroschen (2 Ex.); Taler (3 Ex.), ½ Taler (1 Ex.);
Sachsen: Spitzgroschen (98 Ex.); Sachsen-Coburg-Eisenach: ½ Reichstaler (1 Ex.); Braunschweig-
Lüneburg: Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderortslinie Eisleben: Groschen (2 Ex.); Mittelortslinie Schraplau:
Spitzgroschen (1 Ex.); Vorderortslinie Artern: Breiter Halbtaler (1 Ex.); Schwarzburg: Groschen (6 Ex.);
Vereinigte Niederlande: Geldern: Dukaten (1 Ex.); Utrecht: Dukaten (5 Ex.); Westfriesland: Dukaten
(1 Ex.); Niederlande, Städte: Deventer: Goldgulden (2 Ex.); Kampen: Dukaten (2 Ex.); Österreich: Du-
– 178 –

katen (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Salzburg, Erzbistum: Doppeldukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund
Bathory (1581-1598), Dukat, Mzst. Nagybanya 1595; Gabriel Bethlen (1613-1629), Dukaten, Mzst.
Nagybanya 1629; Polen: Taler (1 Ex.); Spanien: Doppelter Exzellente (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (3
Ex.); Medaille 1567 (1 Ex.).
Verbleib: Leuchtenburg, Schloss, Kreismuseum;
Lit: STEGUWEIT 1988, 59-72; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 12224.
• Nr.15 Fundort: Kempten, Kreis: Kempten (Allgäu), Stadt, Bayern (Schwaben). Entdekkungsjahr
1892, besteht aus 36 Ex., Bewahrungszeitperiode 1474-1644.
Inhalt: Augsburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Basel, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Besançon, Stadt: Dukaten
(1 Ex.); Brandenburg-Ansbach, Markgrafschaft: Dukaten (1 Ex.); Chur, Hochstift: Dukaten (1
Ex.); Danzig, Stadt: Dukaten (2 Ex.); Mainz, Erzstift: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (1
Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Österreich, Grafschaft Tirol: Dukaten (2 Ex.); Salzburg, Erzstift:
Dukaten (2 Ex.); Ulm, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Friesland, Provinz: Dukaten (2 Ex.); Geldern, Provinz:
Dukaten (1 Ex.); Holland, Provinz: Dukaten (1 Ex.); Kampen, Reichsstadt: Dukaten (1 Ex.); Overijssel,
Provinz: Dukaten (Excelente) (1 Ex.); Dukaten (1 Ex.); Reckheim, Reichsgrafschaft: Dukaten (1 Ex.);
Seeland, Provinz: Dukaten (1 Ex.); Utrecht, Provinz: Dukaten (2 Ex.); Westfriesland, Provinz: Dukaten
(1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Dukaten, unbest. Münzstätte, 1594;
Stephan Bocskai (1604-1606), Dukaten, unbest. Münzstätte, 1606; Spanien, Königreiche Aragon
und Kastilien: Dukaten (Excelente) (1 Ex.); Spanien, Königreich: 1/2 Trenti (1 Ex.); Ungarn, Königreich:
Dukaten (1 Ex.); Venedig, Republik: Zecchino (1 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn (2 Ex.).
Verbleib: Kempten, Städtische Altertumssammlung;
Lit: HORCHLER 1973, 75-80; KULL 1900, 755; FUNDCHRONIK 1893, 16; RIGGAUER 1893,
57; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in
der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4014, 16092.
• Nr.16 Fundort: Karlstadt, Kreis: Main-Spessart, Bayern (Franken). Entdeckungsjahr
1966, besteht aus 98 Ex., Bewahrungszeitperiode 1497-1645.
Inhalt: Brandenburg-Bayreuth: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt/Main, Stadt: Dukaten (2 Ex.); Hamburg,
Stadt: Dukaten (2 Ex.); Lübeck, Stadt: Dukaten (3 Ex.); Magdeburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.);
Mainz, Erzstift: Dukaten (7 Ex.); Vereinigte Niederländer: Deventer: Dukaten (2 Ex.); Friesland: Dukaten
(3 Ex.); Geldern: Dukaten (6 Ex.); Holland: Dukaten (6 Ex.); Kampen: Dukaten (1 Ex.); Overijssel:
Dukaten (2 Ex.); Seeland: Dukaten (1 Ex.); Utrecht: Dukaten (20 Ex.); Westfriesland: Dukaten (8 Ex.);
Zwolle: Dukaten (6 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (5 Ex.); Österreich-Kärnten: Dukaten (1 Ex.); Pommern:
Dukaten (1 Ex.); Reichenstein: Dukaten (1 Ex.); Salzburg, Erzstift: Dukaten (1 Ex.); Schlesien,
Liegnitz-Brieg: Dukaten (1 Ex.); Schweden: Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory
(1581-1598), Dukaten 1593; Rudolf II. (1576-1612), Dukaten, Mzst. Klausenburg, o.J.; Straßburg,
Stadt: Dukaten (2 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn (1 Ex.); Ulm, Stadt: Dukaten (2 Ex.); Ungarn: Dukaten
(8 Ex.); Würzburg, Hochstift: Dukaten (1 Ex.).
Verbleib: Privatbesitz;
Lit: STEINHILBER 1973, 134-137; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 3947.
• Nr.17 Fundort: Landau, Kreis: Dingolfing-Landau, Bayern (Altbayern). Entdeckungsjahr
1913, besteht aus 60 Ex., Bewahrungszeitperiode 1497-1645.
Inhalt: Böhmen: Dukaten (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (3 Ex.); Kärnten: Dukaten (2 Ex.); Siebenbürgen:
Gabriel Bethlen (1613-1629): Dukaten 1621; Sachsen-Altenburg: Dukaten (1 Ex.); Brandenburg-
Ansbach: Dukaten (1 Ex.); Mainz: Dukaten (1 Ex.); Bamberg: Dukaten (2 Ex.); Salzburg: Dukaten (2
Ex.); Frankfurt, Stadt: Dukaten (4 Ex.); Augsburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (5
Ex.); Hamburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Danzig, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Spanien: Doppeldukaten (4 Ex.);
Niederlande, Städte: Campen: Dukaten (2 Ex.); Overijssel: Dukaten (5 Ex.); Westfriesland: Dukaten (5
Ex.), Doppeldukaten (1 Ex.); Geldern: Dukaten (2 Ex.); Seeland: Dukaten (2 Ex.); Utrecht: Dukaten (5
Ex.); Holland: Dukaten (1 Ex.); Venedig: Zecchinen (4 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn (3 Ex.).
Verbleib: Münzkabinett München;
Lit: HABICH 1913, 168; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4553.
– 179 –

• Nr.18 Fundort: Schluchsee, Kreis: Breisgau-Hochschwarzwald, Baden-Württemberg.
Entdeckungsjahr 1955, besteht aus 70 Ex., Bewahrungszeitperiode 1479/1516-1646.
Inhalt: Habsburgischer Lande: Böhmen: Dukaten (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (1 Ex.); Niederösterreich:
Dukaten (3 Ex.); Steiermark: Dukaten (1 Ex.); Böhmen: Dukaten (1 Ex.); Augsburg: Dukaten (3
Ex.); Belgische Konföderation: Dukaten (23 Ex.); Brandenburg-Bayreuth: Dukaten (1 Ex.); Danzig:
Dukaten (1 Ex.); Frankfurt am Main: Dukaten (1 Ex.); Hamburg: Dukaten (1 Ex.); Kampen: Dukaten (1
Ex.); Mainz: Dukaten (1 Ex.); Modena: Dukaten (3 Ex.); Salzburg: Doppeldukaten (2 Ex.); Schweden:
Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen, Stände: Dukaten o.J.; Spanien: Doppeldukaten (3 Ex.), Dukaten (4
Ex.); Straßburg: Dukaten (1 Ex.); Italien, Venedig: Zecchino (3 Ex.); Vereinigte Niederlande: Utrecht:
Dukaten (1 Ex.); Zwolle: Dukaten (5 Ex.); Zürich: Dukaten (1 Ex.); Ägypten: Fonduk (3 Ex.); Osmanischen
Reich: Fonduk (2 Ex.).
Verbleib: Karlsruhe, Münzkabinett;
Lit: WIELANDT 1957, 573-576; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 10115.
• Nr.19 Fundort: Heuchelheim, Kreis: Gießen, Hessen. Entdeckungsjahr 1867, besteht aus
unbestimmten Munzanzahl, Bewahrungszeitperiode 1497-1676.
Inhalt: Hamburg, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Goldgulden (5 Ex.); Campen,
Stadt: Goldgulden (2 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 15.. mit Titel
Rudolfs; Vatikan: Taler (1 Ex.); Friedberg, Burg: Taler (1 Ex.); Spanien (Spanische Niederlander):
Taler ( Ex.); Goldgulden (21 Ex.), Taler (einige 60 Ex.), eine größere Zahl 1/2 Taler, 1/4 Taler.
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: MÜNZFUNDE 1865, 76; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 7249.
• Nr.20 Fundort: Landegge, Kreis: Emsland, Niedersachsen-I. Entdeckungsjahr 1932, besteht
aus 62 Ex., Bewahrungszeitperiode 1551-1622.
Inhalt: Elsass: Taler (5 Ex.); Tirol: Taler (2 Ex.); Ungarn: Taler (1 Ex.); Aachen: Taler (1 Ex.);
Braunschweig-Wolfenbüttel: Taler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Hamburg: Taler (1 Ex.); Lübeck: Taler (1
Ex.); Lüttich: ½ Taler (1 Ex.); Mansfeld: Taler (1 Ex.); Sachsen, Kurfürsten: Taler (4 Ex.); Schleswig-
Holstein-Gottorf: Taler (1 Ex.); Stift Thoren: Taler (1 Ex.); Niederlande: Philippstaler (3 Ex.), Taler (15
Ex.), Schilling ( Ex.), Stüber ( Ex.); Geldern: Taler (1 Ex.); Seeland: Taler (1 Ex.); Westfriesland: Taler
(2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Kampen: ½ Taler (1 Ex.); Zwolle: Taler (1 Ex.); Bronckhorst: Schilling (2 Ex.);
Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1593; England: Schilling ( Ex.); Spanien:
Peso (1 Ex.), ½ Peso (1 Ex.), kleine Teilstücke (8 Ex.).
Verbleib: Meppen, Heimatmuseum;
Lit: Berlin, Münzkabinett, Fundakten, Provinz Hannover. EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 14295.
• Nr.21 Fundort: Grabnick, Kreis: Lyck, Preußen/Polen. Entdeckungsjahr 1934, besteht
aus 193 Ex., 173 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1529-1625.
Inhalt: Preußen: Dreipölker (18 Ex.); Westpreußen: Groschen (1 Ex.), Schilling (1 Ex.); Polen: 3
Groschen (5 Ex.), Dreipölker (61 Ex.), Schilling (3 Ex.); Danzig: Groschen (1 Ex.); 10 Groschen (3 Ex.);
Litauen: Schilling (14 Ex.), Dreipölker (2 Ex.); Riga: Schilling (30 Ex.), Dreipölker (1 Ex.); Pommern:
Groschen (4 Ex.); Schlesien-Münsterberg-Öls: Dreikreuzer (3 Ex.); Schlesien-Liegnitz-Brieg: Dreikreuzer
(1 Ex.); Österreich, Steiermark: Groschen (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629),
Groschen 1613; Ungarn: Denar (2 Ex.); Holstein-Pinneberg: Groschen (3 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel:
Sprunggroschen (5 Ex.); Lippe-Detmold: Groschen (3 Ex.); Einbeck, Stadt: Groschen (1 Ex.);
Göttingen, Stadt: Groschen (1 Ex.); Solms-Lich: Groschen (2 Ex.), Albus (1 Ex.); Pfalz-Zweibrücken:
Groschen (1 Ex.); Köln, Erzbistum: Groschen (1 Ex.); Dänemark: Schilling (1 Ex.), Mark (1 Ex.).
Verbleib: Heimatmuseum Lyck;
Lit: EISERMANN 1934, 126-127; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 9904.
• Nr.22 Fundort: Glienicke, Kreis: Oder-Spree, Brandenburg. Entdeckungsjahr 1889, besteht
aus 200 Ex., davon 137 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1560-1625.
Inhalt: Heiliger Römischer Reich Deutscher Nation: Taler (18 Ex.); Böhmen: Kipper Halbtaler zu
60 Kreuzern (2 Ex.); Steiermark: Taler (2 Ex.); Tirol: Taler (12 Ex.); Elsass: Taler (6 Ex.); Köln, Erzbi-
– 180 –

stum: Reinischer Münzvereintaler (1 Ex.); Salzburg, Erzbuistum: Taler (2 Ex.); Halberstadt, Bistum:
Taler (3 Ex.), ½ Taler (3 Ex.); Hildesheim, Bistum: Taler (1 Ex.); Minden, Bistum: Taler (1 Ex.), Andreastaler
(1 Ex.); Brandenburg-Preußen: Taler (1 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel: Lichttaler (1 Ex.),
Wildermannstaler (3 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Mansfeld: Taler (2 Ex.), Spruchtaler (1 Ex.); Mecklenburg:
Grevesmühler Taler (1 Ex.); Ostfriesland: Taler (2 Ex.); Sachsen, Albertinische Linie: Taler (13 Ex.),
½ Taler (5 Ex.), Sterbetaler (1 Ex.); Sachsen, Alt Gotha: Taler (4 Ex.); Sachsen, Alt Weimar: Taler
(2 Ex.); Schauenburg: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1591;
Spanisch-Österreichische Niederlande: Taler (1 Ex.); Vereinigte Niederlander: Geldern, Westfriesland,
Seeland: Taler (23 Ex.); Spinola: Teston (1 Ex.); Mirandola: Tallero (1 Ex.); Uri-Schwyz-Unterwalden,
gemeinschaftlich: Taler (1 Ex.); Schaffhausen: Taler (1 Ex.); St. Gallen: Taler (2 Ex.); Zürich: Taler (2
Ex.); Kampen, Stadt: ½ Taler (1 Ex.); Köln, Stadt: Taler (1 Ex.); Deventer-Kampen-Zwolle: Taler (1 Ex.);
Donauwörth, Stadt: Taler (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (1 Ex.); Hamburg, Stadt: Taler (3 Ex.),
½ Taler (3 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (1 Ex.).
Verbleib: Privatbesitz (Pfarrer Reukauff in Glienicke, verzogen);
Lit: MEHL 2002, 14, Nr. 25; WALTE, BAHRFELDT (HR.) 1889, 64-69; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland,
Nr. 9771.
• Nr.23 Fundort: Stralsund, Kreis: Mecklenburg-Vorpommern. Entdeckungsjahr 1965, besteht
aus 234 Ex., Bewahrungszeitperiode 1541-1626.
Inhalt: Habsburger Lande: Taler (53 Ex.); Spanische Niederlande: Taler (1 Ex.); Salzburg, Erzbistum:
Taler (5 Ex.); Halberstadt, Bistum: Taler (1 Ex.); Hildesheim, Bistum: Taler (1 Ex.); Regensburg,
Bistum: Taler (1 Ex.); Stablo, Benediktiner Stift: Taler (1 Ex.); Bayern: Taler (1 Ex.); Kursachsen: Taler
(6 Ex.); Sachsen-Weimar: Taler (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg, Linie Grubenhagen: Taler (1 Ex.);
Braunschweig, Linie Wolfenbüttel: Taler (6 Ex.); Lüneburg, Linie Harburg: Taler (2 Ex.); Lüneburg,
Linie Dannenberg: Taler (1 Ex.); Lüneburg, Linie Celle: Taler (3 Ex.); Jülich – Kleve - Berg: Taler (1
Ex.); Mecklenburg – Güstrow: Taler (2 Ex.); Schleswig-Holstein, Linie Gottorp: Taler (5 Ex.); Holstein
– Schauenburg – Pinneberg: Taler (1 Ex.); Brandenburg – Bayreuth: Taler (1 Ex.); Hessen-Darmstadt:
Taler (1 Ex.); Mansfeld: Taler (3 Ex.); Ostfriesland: Taler (1 Ex.); Hanau - Münzenberg: Taler (3 Ex.);
Öttingen: Taler (2 Ex.); Erbach: Taler (1 Ex.); Solms–Laubach: Taler (1 Ex.); Burg Friedberg in der
Wetterau: Taler (1 Ex.); Vianen, Provinz Südholland: Taler (1 Ex.); Tassarola: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen:
Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1596; Dänemark: Krone (1 Ex.); Städtische Prägung:
Stralsund, Stadt: Taler (1 Ex.); Rostock, Stadt: Taler (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (7 Ex.); Hamburg,
Stadt: Taler (8 Ex.); Lüneburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Hannover, Stadt: Taler (1 Ex.); Hildesheim, Stadt:
Taler (1 Ex.); Emden, Stadt: Taler (1 Ex.); Kampen, Stadt: Taler (1 Ex.); Deventer, Stadt: Taler (1 Ex.);
Deventer, Kampen, Zwolle: Taler (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (3 Ex.); Köln, Stadt: Taler (1
Ex.); Nürnberg, Stadt: Taler (6 Ex.); Ulm, Stadt: Taler (1 Ex.); Kempten, Stadt: Taler (1 Ex.); St. Gallen,
Stadt: Taler (1 Ex.); Basel, Stadt: Taler (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Seeland: Taler (7 Ex.); Geldern:
Taler (7 Ex.); Holland: Taler (4 Ex.); Westfriesland: Taler (9 Ex.); Utrecht: Taler (30 Ex.); Overijssel: Taler
(4 Ex.); Friesland: Taler 1620 (2 Ex.).
Verbleib: Stralsund, Kulturhistorisches Museum;
Lit: NEUE MÜNZFUNDE 1965, 253; RÄBINGER 1966, 14-15; RÄBIGER 1970, 103-129; SO-
BIETZKY 1971, 48; MÜNZFUNDE 1972, 137-138; RÄBIGER 1973, 283-324; KRÜGER 2005, 471-
472; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder
in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13012 (genau beschrieben 193 Ex.).
• Nr.24 Fundort: Paradies (polnisch Goscikowo), Kreis: Meseritz, Posen/Polen. Entdekkungsjahr
1867, besteht aus 7690 Ex. im Gewicht von 219,25 kg, Bewahrungszeitperiode
1531/1540-1627.
Inhalt: 136 Ex. Genau beschrieben. Augsburg, Reichsmünzstätte: Taler (1 Ex.); Böhmen: Taler (3
Ex.); Brandenburg: Taler (1 Ex.); Kurbrandenburg: Taler (1 Ex.); Braunschweig-Wölfenbüttel: ½ Lichttaler
(1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: Taler (1 Ex.) 1622; Bremen, Erzbistum: Taler (1 Ex.); Deutscher
Orden: Taler (1 Ex.); Erfurt: Taler (1 Ex.); Frankfurt am Main, Reichsmünzstätte: Taler (1 Ex.); Frankfurt,
Stadt: Taler (1 Ex.); Hamburg: Taler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Hanau, Münzenberg: Taler (1 Ex.) 1622;
Hessen, Darmstadt: Taler (1 Ex.); Hohenstein: Taler (3 Ex.); Italien, Mantua: Taler (1 Ex.); Messerano:
– 181 –

Taler (2 Ex.); Toskana: Taler (5 Ex.); Jülich-Kleve-Berg: Taler (1 Ex.); Köln, Erzbistum: Taler (2 Ex.);
Köln, Stadt: Taler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Magdeburg, Erzbistum: Taler (3 Ex.); Magdeburg, Stadt: Taler
(1 Ex.); Mansfeld, Vorderort (vor der Teilung): Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderort, Linie Bornstedt: Taler
(1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderort, Linie Eisleben: Taler (2 Ex.); Mansfeld, Vorderort, Linie
Friedeburg: ½ Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderort, Linie Artern: Taler (4 Ex.); Mansfeld, Hinterort, Linie
Schraplau: Taler (2 Ex.); Mansfeld, eigentliche Linie Hinterort: Taler (2 Ex.); Mecklenburg: Taler (2 Ex.);
Niederlander: Cambrai (Bistum): Taler (1 Ex.); Thorn, Abtei: Taler zu 30 Stüber (1 Ex.); Batenburg: Taler
(1 Ex.); Batenburg – Heeresberg: Taler (2 Ex.); Horn: Taler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Deventer, Kampen,
Zwolle, Städte: Taler (3 Ex.); Nijmegen, Stadt: Taler (1 Ex.); Zwolle, Stadt: ½ Taler (1 Ex.); Verreinigte
Provinzen: Geldern: Burgundischer Reichstaler (1 Ex.), Löwentaler (1 Ex.); Groningen - Ommelanden:
Reichstaler (2 Ex.); Friesland: 28 Stüber (2 Ex.); Seeland: ½ Reichstaler (1 Ex.); Spanische Niederlande:
Burgund: Taler ( Ex.); Oldenburg: Taler (1 Ex.); Österreich, Tirol und Oberelsass: Taler (9 Ex.);
Steiermark: Taler (2 Ex.); Ostfriesland: Taler (2 Ex.); Pfalz-Zweibrücken: Taler (1 Ex.); Pommern: Taler
(1 Ex.); Quedlinburg, Abtei: Taler (1 Ex.); Riga: Taler zu 18 Fedrige (1 Ex.); Sachsen: Taler (1 Ex.), ½
Taler (1 Ex.); Salzburg: Taler (6 Ex.); Schaumburg, Holstein – Schauenburg: ½ Taler (1 Ex.), Taler (3
Ex.); Schleswig-Holstein, königliche Linie: Taler (1 Ex.); Schleswig-Holstein, Linie Sonderburg: Taler (1
Ex.); Schwarzburg: Taler (1 Ex.); Schweden: ½ Taler (1 Ex.); Schweiz: Chur, Bistum: Dicken (1 Ex.);
St. Gallen: Taler (1 Ex.); Schaffhausen: Taler (1 Ex.); Solothurn: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Stephan
Bathory als König von Polen (1576-1586), Taler, Mzst. Nagybanya 1585; Gabriel Bethlen (1613-
1629), Taler, Mzst. Kremnitz 1621 (3 Ex.), Mzst. Kremnitz 1622, Mzst. Nagybanya 1622; Solms-
Lich: Taler (1 Ex.); Spanien: 8 Realen (Taler) (1 Ex.); Stade: Taler ( 1 Ex.); Stolberg: ½ Taler (1 Ex.);
Tecklenburg: Taler (1 Ex.); Ulm: Taler (1 Ex.); Ungarn: Taler (4 Ex.); Wismar: Taler (1 Ex.).
Verbleib: Berlin, Münzkabinett (119 Ex., Inv.-Nr. 28909/1870); Finder (Hälfte des Schatzes); eingeschmolzen
(Rest); Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten 1868, Nr. 36, 137, 289, 691; 1869, Nr.
793, 953 (Verdun), 1039, 1085; 1870, Nr. 17; Berlin, Münzkabinett, Ankaufsakten 1848-1869 (unpaginierter,
undatierter Handzettel J. Friedländers im hinteren Teil der Akte Vol. 9, ad Pars IVc);
Lit: GAUL 1979, 98, Nr. 15; KLÜGE 1983, 61-76; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-
1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13408.
• Nr.25 Fundort: Wenau-Heisters, Kreis: Düren, Rheinland/Nordrhein-Westfalen. Entdekkungsjahr
1959, besteht aus 8 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1556/1573-1628.
Inhalt: Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Dukat, Mzst. Kremnitz 1621; Batenburg,
Herrschaft: Luderustaler (1 Ex.); Brabant, Herzogtum: Patagon (3 Ex.); Tournai: Patagon (2 Ex.); Sankt
Gallen, Stadt: Taler (1 Ex.).
Verbleib: Privatbesitz;
Lit: HAGEN 1960, 604; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 15237.
• Nr.26 Fundort: Glave, Kreis: Güstrow, Mecklenburg-Vorpommern. Entdeckungsjahr 1963,
besteht aus 240 Ex., Bewahrungszeitperiode 1576-1629.
Inhalt: Habsburgische Länder: Böhmen: Taler (18 Ex.); Ungarn: Taler (5 Ex.); Gesamtprägung in
Tirol und Oberelsass: Taler (31 Ex.); Österreich: Taler (6 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel: Taler (13
Ex.), Sterbetaler (1 Ex.); Braunschweig-Dannenberg: Taler (3 Ex.); Braunschweig-Harburg: Taler (2
Ex.); Braunschweig-Lüneburg-Celle: Taler (3 Ex.); Mansfeld, Grafschaft, Vorderortslinie Bornstedt: Taler
(1 Ex.); Mansfeld, Vorderortslinie Friedeburg: Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderortslinie Artern: Taler (2
Ex.); Mansfeld, Hinterortslinie Schraplau: Taler (2 Ex.); Mansfeld, Eigentliche Hinterortische Linie: Taler
(2 Ex.); Sachsen, Albertinische Linie: Taler (12 Ex.); Sachsen, Ernestinische Linie, Linie Altenburg:
Taler (5 Ex.); Sachsen, Haus Gotha: Taler (1 Ex.); Mecklenburg-Schwerin: Taler (1 Ex.); Mecklenburg-
Güstrow: Taler (1 Ex.); Pommern-Wolgast: Taler (1 Ex.); Schleswig-Holstein, Linie Gottorp: Taler (4
Ex.); Württemberg: Taler (1 Ex.); Brandenburg-Franken, Linie Ansbach: Taler (1 Ex.); Baden-Durlach:
Taler (1 Ex.); Öttingen: Taler (1 Ex.); Stolberg: Taler (2 Ex.); Schaumburg: Taler (3 Ex.); Lippe: Taler (1
Ex.); Hanau - Münzenberg: Taler (1 Ex.); Kur Bayern: Taler (2 Ex.); Salzburg, Erzbistum: Taler (3 Ex.);
Köln, Erzbistum: Taler (1 Ex.); Quedlinburg, Stift: Taler (2 Ex.); Städte: Hamburg, Stadt: Taler (19 Ex.),
Halbtaler 1624; Lübeck, Stadt: Taler (10 Ex.), Halbtaler 1619; Rostock, Stadt: Taler (1 Ex.); Wismar,
Stadt: Taler (2 Ex.); Stade, Stadt: Taler (1 Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler (4 Ex.); Lüneburg, Stadt: Ta-
– 182 –

ler (2 Ex.); Halberstadt, Stadt und Domkapitel: Taler (2 Ex.); Magdeburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Einbeck,
Stadt: Taler (2 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (9 Ex.); Nürnberg, Stadt: Taler (4 Ex.); Ulm, Stadt:
Taler (1 Ex.); Augsburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Toskana, Großherzogtum: Tallero (1 Ex.); Siebenbürgen:
Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler, Mzst. Kremnitz 1621; Friedland, Herzogtum: Taler (1 Ex.); Teschen,
Herzogtum: Taler (1 Ex.); Polen: Taler (2 Ex.); Dänemark, Norwegen: Taler (1 Ex.), Dukaten
(1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Seeland: Taler (1 Ex.); Holland: Taler (2 Ex.); Geldern: Taler (3 Ex.);
Overijssel: Taler (1 Ex.), Halbtaler (2 Ex.); Utrecht: Taler (7 Ex.); Westfriesland: Taler (9 Ex.); Kampen:
Taler (6 Ex.); Deventer: Taler (2 Ex.); Schweiz, Zürich: Taler (1 Ex.).
Verbleib: Güstrow, Heimatmuseum, 2 Ex. Berlin, Staatliche Museen, Münzkabinett;
Lit: NEUE MÜNZFUNDE 1964, 16; BLASCHKE 1964, 8-10; MÜNZFUNDE 1972, 137; BLASCH-
KE 1978, 43-47; BLASCHKE 1979, 161-187; SCHIMMING 1990, S. 53-58, Nr. 5; EDV-Fundkatalog
Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik
Deutschland, Nr. 2554.
• Nr.27 Fundort: Köthen, Kreis: Dessau-Köthen, Sachsen-Anhalt. Entdeckungsjahr 1883,
besteht aus 119 Ex., Bewahrungszeitperiode 1586-1631 ().
Inhalt: Goldgulden, Dukaten etz. von Dänemark; Ostfriesland; Niederlande; Lothringen; Chur;
Modena; Sizilien; Türkei; Ungarn; Österreich u. a.; Goldmünzen [Goldgulden von Magdeburg, Stadt;
Halberstadt, Stadt; Stolberg-Stolberg, Erfurt, Stadt; Goslar, Braunschweig-Wolfenbüttel, Stadt - Aachen,
Braunschweig, Dortmund, Frankfurt, Lüneburg, Lübeck, Metz, Nürnberg, Rostock, Straßburg,
Stralsund; Pommern-Barth, Minden, Bistum; Ostfriesland, Jülich-Kleve-Berg,Geldern-Jülich, Köln, Erzbistum;
Mainz, Worms, Pfalz-Zweibrücken, Hanau-Lichtenberg, Brandenburg-Ansbach, Lothringen,
Chur, Bistum, Tirol, Salzburg, Österreich, Ungarn; Sayoyen, Sizilien, Modena, Niederlande, Provinzen
und Städte; Dänemark, unbestimmt, Münze mit arabischer Inschrift. Im Münzkabinett Berlin: Aachen,
Goldgulden, Goslar 1628, Erfurt 1597 (auf die Pest), Halberstadt 1628. Siebenbürgen: Stephan Bathory
(1571-1575), Stephan Bathory als König von Polen (1576-1586), Dukaten 1586; Gabriel
Bethlen (1613-1629), Dukaten 1613, 1627, o.j.
Verbleib: Münzkabinett Berlin (4 Ex.) Münzkabinett Berlin, Inv.-Nr. 83-86/1883; Münzkabinett
Berlin, Erwerbungsakten 1883, Nr. 828;
Lit: STENZEL 1883, 963; STENZEL 1883a, 533-536; VERMISCHTE NACHRICHTEN 1883, 151,
Nr. 74; STENZEL 1884, 85-86; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 8557.
• Nr.28 Fundort: Bergholz, kreis: Potsdam-Mittelmark, Brandenburg. Entdeckungsjahr
1929, besteht aus 37 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1517-1632.
Inhalt: Elsass: Taler (2 Ex.); Böhmen: Taler (1 Ex.); Ungarn: Taler (2 Ex.); Tirol: Taler (9 Ex.); Steiermark:
Goldgulden (1 Ex.); Brandenburg, Franken: Taler (1 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel: Taler (4
Ex.); Braunschweig: Andreastaler (2 Ex.); Sachsen, Albertinische Linie: Taler (3 Ex.); Trautson: Taler (
1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler, Mzst. Nagybanja 1621; Nürnberg: Taler
(1 Ex.); Utrecht: Taler (1 Ex.); Köln, Erzbistum: Goldgulden (1 Ex.); Ostfriesland: Goldgulden (1 Ex.);
Spanische Niederlande, Overeyssel: Dukaten ( Ex.); Deventer, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt am
Main: Goldgulden (1 Ex.); England: Angel ( Ex.); Eine islamische Goldmünze
Verbleib: Berlin, Münzkabinett (Inv.-Nr. 1327-1333/1929, 11 Ex.) Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten
1929, Nr. F1233, F1419; Berlin, Münzkabinett, Ordner Münzfunde, Prov. Brandenburg,
Bl.
Lit: SCHROEDER 1929, 532-534; DANNENBERG 1985, 38, Nr. 4.1; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland,
Nr. 5994.
• Nr.29 Fundort: Strehlen, Polen/Schlesien. Entdeckungsjahr 1835, besteht aus 70 Ex.,
davon 68 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1535-1632.
Inhalt: Polen: ¼ Taler (1 Ex.); Habsburger Landen: Taler (6 Ex.); Brandenburg-Ansbach: Taler
(1 Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler (1 Ex.); Dänemark: Mark (4 Ex.); Emden, Stadt: 28 Stüber (4 Ex.);
Westfriesland: 2 „Scel“ (1 Ex.); Liegnitz-Brieg: 24 Kreuzer (3 Ex.); Mansfeld-Hinterort, Schraplau: Taler
(1 Ex.); Mecklenburg-Güstrow: ½ Taler (1 Ex.); Spanische Niederlande: ½ Patagon (1 Ex.); Vereinigte
Niederlande, Westfriesland: Helmtaler (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Geldern: Taler (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Hol-
– 183 –

land: Taler (5 Ex.); Seeland: Taler (5 Ex.); Kampen: 28 Stüber (7 Ex.); Nürnberg: Taler (1 Ex.); Brandenburg-Preußen:
3 Groschen (1 Ex.); Sachsen, Albert. Linie: Groschen (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), ¼ Taler (1
Ex.), Taler (4 Ex.); Sachsen, Alt Gotha: Groschen (1 Ex.); Sachsen, Alt Weimar: Taler (1 Ex.); Salzburg:
Taler (2 Ex.); Schaumburg: Ernst (1601-1622), Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-
1629), Taler 1629; Swidzerland, Zug: ½ Taler (1 Ex.); Schweden: Taler (1 Ex.); Schlesien: 24 Kreuzer
(1 Ex.); Tecklenburg: 5 Stüber (1 Ex.); Tirol: Guldiner (1 Ex.), 30 Kreuzer (1 Ex.); Münsterberg-Öls: 24
Kreuzer (2 Ex.); Unbestimmbar: Münze 1565.
Verbleib: Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten 1836, Nr. 183, 189;
Lit: AUFFINDUNGEN 1836, 96; KLÜGE 1978, 99-100, Nr. 13; EDV-Fundkatalog Mittelalter/
Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland,
Nr. 13941.
• Nr.30 Fundort: Levern, Kreis: Minden-Lübbecke, Nordrhein-Westfalen. Entdeckungsjahr
1937, besteht aus 347 Ex., Bewahrungszeitperiode 1541-1633.
Inhalt: Augsburg: Taler (1 Ex.); Baden: Taler (1 Ex.); Bayern: Taler (25 Ex.); Brandenburg in
Franken: Taler (3 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel: Taler (20 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: Taler (8
Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler (3 Ex.); Emden, Stadt: Taler (1 Ex.); Erbach, Stadt: Gemeinschaftstaler
(4 Ex); Frankfurt, Stadt: Taler (8 Ex); Fugger-Wellenburg: Taler (2 Ex); Halberstadt, Domkapitel:
Taler (2 Ex.); Hamburg, Stadt: Taler (6 Ex.); Hannover, Stadt: Taler (1 Ex.); Holstein, Kgl. Linie: Taler
(1 Ex.); Jülich-Berg: Taler (1 Ex.); Köln, Stadt: Taler (1 Ex.); Konstanz, Stadt: Taler (1 Ex.); Leiningen-
Dagsburg: Taler (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (4 Ex.); Lüneburg, Stadt: Taler (2 Ex.); Magdeburg, Stadt:
Taler (1 Ex.); Mansfeld: Taler (3 Ex.); Mecklenburg-Schwerin: Taler (1 Ex.); Montfort: Taler (1 Ex.);
Nürnberg, Stadt: Taler (19 Ex.); Öttingen: Taler (1 Ex.); Ostfriesland: Taler (1 Ex.); Pfalz-Neuburg:
Taler (1 Ex.); Pfalz-Zweibrücken: Taler (1 Ex.); Pommern: Taler (1 Ex.); Sachsen, Albert. Linie: Taler
(8 Ex.); Sachsen-Altenburg: Taler (1 Ex.); Sachsen, Linie Alt Gotha: Taler (2 Ex.); Sachsen-Weimar:
Pallastaler (1 Ex.); Salzburg: Taler (15 Ex.); Trautson: Taler (1 Ex.); Ulm, Stadt: Taler (2 Ex.); Habsburger
Länder: Elsass: Taler (3 Ex.); Tirol: Taler (10 Ex.); Böhmen: Taler (5 Ex.); Elsass: Taler (5 Ex.);
Tirol: Taler (8 Ex.); Ungarn: Taler (1 Ex.); Tirol: Taler (9 Ex.); Elsass: Taler (1 Ex.); Steiermark: Taler (2
Ex.); Böhmen: Taler (8 Ex.); Elsass: Taler (2 Ex.); Kärnten: Taler (1 Ex.); Steiermark: Taler (3 Ex.); Tirol:
Taler (1 Ex.); Elsass: Taler (10 Ex.); Tirol: Taler (10 Ex.); Spanische Niederlande, Holland: Kreuztaler
(1 Ex.); Brabant, Antwerpen: Patagon (19 Ex.); Brüssel: Patagon (7 Ex.); Flandern: Patagon (1 Ex.);
Tournai: Patagon (5 Ex.); Brabant, Antwerpen: Patagon (9 Ex.); Brüssel: Patagon (5 Ex.); Maastricht:
Patagon (1 Ex.); Tournai: Patagon (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Friesland: Rijksdaalder (2 Ex.); Geldern:
Kreuztaler (1 Ex.), Rijksdaalder (7 Ex.); Holland: Rijksdaalder (1 Ex.); Overijssel: Rijksdaalder (2
Ex.); Utrecht: Rijksdaalder (4 Ex.); Westfriesland: Rijksdaalder (9 Ex.); Seeland: Rijksdaalder (8 Ex.);
Deventer, Kampen, Zwolle: Rijksdaalder (1 Ex.); Kampen: Rijksdaalder (2 Ex.); Basel: Taler (3 Ex.);
Schaffhausen: Taler (3 Ex.); St. Gallen: Taler (7 Ex.); Schweiz, Zürich: Taler (2 Ex.); Frankreich, Rethel:
Taler (1 Ex.); Toskana, Pisa: Scudo (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler
1595; Polen: Taler (1 Ex.); Norwegen: Taler (2 Ex.).
Verbleib: Privatbesitz; Münster, Landesmuseum, Fundakten;
Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder
in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4800.
• Nr.31 Fundort: Ebstorf, Kreis: Uelzen, Niedersachsen-II. Entdeckungsjahr 1952, besteht
aus 60 Ex., Bewahrungszeitperiode 1531/1556-1637.
Inhalt: Haus Habsburg: ¼ Taler (1 Ex.), Taler (3 Ex.); Kärnten: Taler (1 Ex.); Böhmen: Taler (1
Ex.), ¼ Taler (2 Ex.); Ungarn: Taler (1 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.); Salzburg, Fürstentum: Taler (2 Ex.); Bayern,
Kurfürstentum: Taler (1 Ex.); Brandenburg: Taler (1 Ex.), Groschen (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg:
Taler (3 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.); Sachsen: Dreier (1 Ex.), Taler (2 Ex.), Ortstaler (2 Ex.); Albertiner: 1/8 Taler
(2 Ex.), Taler (5 Ex.), Ortstaler (1 Ex.), Groschen (3 Ex.); Ernestiner: Altes Haus Gotha: Taler (1 Ex.);
Altes Haus Weimar: Groschen (3 Ex.); Hanau: ¼ Taler (1 Ex.); Mansfeld: ¼ Taler (1 Ex.); Erfurt, Stadt:
Groschen (2 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (1 Ex.); Hamburg, Stadt: ½ Taler (1 Ex.); Lübeck,
Stadt: Taler (1 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.); Magdeburg, Stadt: Groschen (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Taler (1 Ex.);
Rostock, Stadt: ½ Taler (1 Ex.); Spanische Niederlande: ½ Kreuztaler (2 Ex.); Vereinigte Niederlande,
– 184 –

Provinz Utrecht: Taler (1 Ex.); Seeland: Taler (1 Ex.); Holland: Taler (1 Ex.); Westfriesland: ½ Taler (1
Ex.); Overijssel: ½ Taler (1 Ex.); Kampen, Stadt: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-
1629), ½ Taler, Mzst. Kronstadt 1628; Toskana: Pisaner Tallero (1 Ex.).
Verbleib: Finder, F. Klipp; MK Hamburg, Fundregest
Lit: NEUE MÜNZFUNDE 1952, 100; PLOETZ 1966, 69-74; STOESS 1985, 430, Nr. 249; EDV-
Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik
Deutschland, Nr. 1672.
• Nr.32 Fundort: Köttel, Kreis: Lichtenfels, Bayern (Franken). Entdeckungsjahr 1965, besteht
aus 80 Ex., Bewahrungszeitperiode 1519-1638.
Inhalt: Böhmen: ½ Guldiner (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Brandenburg-Franken: Guldener (1 Ex.);
Braunschweig-Lüneburg: ½ Taler (1 Ex.); Erfurt: Taler (1 Ex.); Frankfurt: Dukaten (1 Ex.); Hamburg: Taler
(1 Ex.); Holstein-Gottorp: Taler (1 Ex.); Leuchtenberg: Taler (1 Ex.); Mainz: Dukaten (1 Ex.); Mansfeld:
Taler (1 Ex.); Spanische Niederlande: Ecu (1 Ex.), 1/5 Ecu (18 Ex.), 1/10 Ecu (2 Ex.), ½ Ecu (2
Ex.), Ecu (2 Ex.), Real (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Geldern: Dukaten (1 Ex.); Holland: Reichstaler
(1 Ex.); Utrecht: Dukaten (2 Ex.), Reichstaler (1 Ex.); Westfriesland: Dukaten (1 Ex.); Zwolle: Dukaten
(1 Ex.); Nürnberg: Guliner (1 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.), Taler (3 Ex.); Österreich, Kärnten: Taler (1 Ex.); Polen,
Litauen: 4 Groschen (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Sachsen: ¼ Taler (3 Ex.) 1552; Sachsen, Alt Gotha: Taler
(4 Ex.), Dukaten (2 Ex.), ½ Taler (2 Ex.); Sachsen-Weimar: Taler (1 Ex.); Sachsen-Altenburg: Taler
(1 Ex.); Salzburg: Guldiner (1 Ex.); St. Gallen, Stadt: Taler (4 ex.); Schaffhausen: Taler (1 Ex.); Schlick
(Böhmen): Taler (1 Ex.); Schweden: Salvatortaler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Stephan
Bathory (1571-1575), Dukaten 1572; Thoren, Abtei: ½ Taler (1 Ex.); Tirol: Taler (3 Ex.); Ungarn: ½
Taler (1 Ex.); Osmanischen Reich, Altyn (1 Ex.).
Verbleib: unbestimmter Ort, MK München, Fundakten
Lit: STEINHILBER 1966, 130-133; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4308.
• Nr.33 Fundort: Kaufbeuren, Bayern (Schaben). Entdeckungsjahr 1963, besteht aus 29
Ex., Bewahrungszeitperiode von 1520/66 bis 1623/40.
Inhalt: Kaufbeuren: Taler (); Mainz: Dukaten (); Provinzen der Niederlande: Dukaten (10 Ex.);
Böhmen: Dukaten (3 Ex.); Siebenbürgen: Dukaten o.J. (3 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn (8 Ex.);
Venedig: Zecchino (3 Ex.).
Verbleib: Privatbesitz.
Lit: STEINHILBER 1966, 127; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 3992, 16139.
• Nr.34 Fundort: Petersdorf (polnisch Piechowice), Kreis: Hirschberg in Schlesien, Schlesien.
Entdeckungsjahr 1978, besteht aus 94 Ex., Bewahrungszeitperiode 1513-1643.
Inhalt: Polen: Dukaten (2 Ex.); Österreich: Dukaten (3 Ex.); Niederlande, Vereinigte Provinzen:
Friesland: Dukaten (2 Ex.); Westfriesland: Dukaten (8 Ex.); Seeland: Dukaten (3 Ex.); Geldern: Dukaten
(13 Ex.); Holland: Dukaten (5 Ex.); Utrecht: Dukaten (4 Ex.); Niederlande, Städte: Kampen: Dukaten
(1 Ex.), Nobel (1 Ex.); Deventer: Dukaten (1 Ex.); Zwolle: Dukaten (4 Ex.); Frankfurt am Main: Dukaten
(3 Ex.); Hamburg: Dukaten (2 Ex.); Magdeburg, Erzstift: Dukaten (1 Ex.); Magdeburg, Stadt: Dukaten
(1 Ex.); Sachsen: Dukaten (3 Ex.); Sachsen-Altenburg: Dukaten (1 Ex.); Sachsen-Eisenach: Dukaten
(1 Ex.); Rostock, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (4 Ex.); Pfalz-Simmern: Dukaten (1
Ex.); Preußen: Dukaten (1 Ex.; Spanien: Exzellente (2 Ex.); Spanische Niederlande: Doppeldukaten (1
Ex.); Straßburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Savoyen, Basel: Dukaten (1 Ex.); Toskana, Florenz: Floren (1
Ex.), Dukaten (1 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn (10 Ex.); Ungarn: Dukaten (7 Ex.); Siebenbürgen:
Johann Sigismund (1540-1551, 1556-1571), [Iohann Sigismund Zapolia, als Johann II. König von
Ungarn (1540-1570), als Johann I. Führst von Siebenbürgen (1570-1571)], Dukaten 1556; Sigismund
Bathory (1581-1598), Dukaten 1594.
Verbleib: Hirschberg, Museum;
Lit: PTASZYNSKI 1987, 47-51; MECLEWSKA, MIKOLAJCZUK 1991, 37-38, Nr. 732; EDV-Fundkatalog
Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik
Deutschland, Nr. 13962.
– 185 –

• Nr.35 Fundort: Hildesheim, Niedersachsen-II. Entdeckungsjahr 1890, besteht aus 550
Ex., Bewahrungszeitperiode 1590-1644 ().
Inhalt: Taler (490 Ex.) und Talerteilstücke bis zum 1/8 Taler (60 Ex.) von Batenberg, Brandenburg-Preußen,
Braunschweig-Grubenhagen, Braunschweig-Wolfenbüttel, Braunschweig-Harburg,
Braunschweig-Lüneburg-Celle, Braunschweig, Stadt; Kampen, Donauwörth, Deutscher Orden, Einbeck,
Erfurt, Frankfurt, Halberstadt, Domkapitel; Hamburg, Hameln, Hanau-Münzenberg, Hessen-
Kassel, Hessen-Darmstadt, Hildesheim, Stadt; Hannover, Hohenlohe, Hohnstein, Holstein-Plön,
Holstein-Gottorp, Köln, Stadt; Lübeck, Mansfeld, Vorderortlinie Artern; Mansfeld, Vorderortlinie Bornstedt;
Mansfeld, Vorderortlinie Eisleben; Mansfeld, Vorderortlinie Friedeburg; Mansfeld, Hinterortlinie
Schraplau; Mansfeld, Eigentliche Hinterortlinie; Mecklenburg-Schwerin, Ostfriesland, Pfalz-Neuburg,
Pommern, nach der Vereinigung; Sachsen, gemeinschaftliche Prägung; Sachsen, Albertiner; Sachsen-
Gotha, Sachsen-Altenburg, Sachsen-Weimar, Schlick, Stolberg, Habsburg - Tirol, Böhmen, Elsass,
Steiermark, Tirol, Kärnten, Ungarn; Dänemark, Florenz, Niederlande - Geldern, Holland, Overijssel,
Utrecht, Friesland, Westfriesland, Seeland; Norwegen, Polen, Schweden, Siebenbürgen: Sigismund
Bathory (1581-1598), Taler 1590.
Verbleib: unbestimmter Ort
Lit: TEWES 1890, 43-48; MÜNZFUNDE 1890, 1588; STOESS 1985, 431, Nr. 255; KUNZEL
1994, 295, Nr. 93; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission
der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 3434.
• Nr.36 Fundort: Basedow, Kreis: Demmin, Mecklenburg-Vorpommern. Entdeckungsjahr
1856, besteht aus 346 Ex., Bewahrungszeitperiode 1586-1648.
Inhalt: Rostock: Taler (1 Ex.), Dütchen (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-
1598), Taler 1590; Lübeck: Taler (1 Ex.); Hildesheim, Stadt: Taler (1 Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler
(1 Ex.); Pommern: Taler (1 Ex.); Österreich: Taler (1 Ex.); Polen: Taler (1 Ex.); Mecklenburg-Schwerin:
Doppelschilling (4 Ex.), Groschen (1 Ex.); Stralsund: Dütchen (1 Ex.); Bremen: Dütchen (1 Ex.); Dänemark:
Mark (34 Ex.), 12 Schilling und 8 Schilling (insges. 50 Ex.); Norddeutsche Münzherren: (42 Ex.),
Dütchen, Groschen, Schilling, Sechsling (insges. 177 Ex.).
Verbleib: Sammlung des Vereins für Mecklenburgische Geschichte (Auswahl);
Lit: LITSCH 1857, 331; BEYER 1857, 4; KLÜSSENDORF 1977, 147, Nr. 38a; EDV-Fundkatalog
Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik
Deutschland, Nr. 471.
• Nr.37 Fundort: Schlichtingsheim, Kreis: Fraustadt, Posen. Entdeckungsjahr 1912, besteht
aus 17 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1575-1649.
Inhalt: Kärnten: Doppeldukaten (1 Ex.); Böhmen: Dukaten (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (1 Ex.);
Siebenbürgen: Stephan Bathory [Ştefan Bathory] (1571-1575), Dukaten 1575; Spanien: Doppeldukaten
(1 Ex.); Salzburg, Erzbistum: Doppeldukaten (1 Ex.); Breslau, Bistum: Dukaten (1 Ex.);
Braunschweig-Lüneburg: Dukaten (1 Ex.); Sachsen-Eisenach: Spruch-Dukaten (1 Ex.); Campen: Dukaten
(1 Ex.); Danzig: Dukaten (2 Ex.); Emden, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt, Stadt: Dukaten (1
Ex.); Hamburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Spruch-Dukaten (1 Ex.); Stralsund: Dukaten
(1 Ex.).
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: BALSZUS 1913, 587-588; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13976.
• Nr.38 Fundort: Lüneburg, Niedersachsen-II. Entdeckungsjahr 1927, besteht aus 150 Ex.,
Bewahrungszeitperiode 1540-1652.
Inhalt: Heiliges Rümisches Reich Deutscher Nation: Taler (24 Ex.); Dänemark: Taler (5 Ex.); Polen:
Taler (1 Ex.); Danzig: Taler (4 Ex.); Thorn: Taler (7 Ex.); Schweden: Taler (1 Ex.); Magdeburg: Taler
(1 Ex.); Salzburg, Erzbistum: Taler (6 Ex.); Deutscher Orden, Tirol: Taler (2 Ex.); Bayern: Taler (1 Ex.);
Brandenburg, Köln: Taler (1 Ex.); Berlin: Friedrich Wilhelm (1640-1688), Taler (1 Ex.); Brandenburg-
Ansbach, Fürth: Taler (1 Ex.); Braunschweig, mittlere Linie Wolfenbüttel: Taler (5 Ex.); Braunschweig,
mittlere Linie Lüneburg: Taler (3 Ex.), Sterbetaler (1 Ex.); Braunschweig, neue Linie Wolfenbüttel: Taler
(2 Ex.), VII. Glockentaler (5 Ex.); Braunschweig, neue Linie Lüneburg: Taler (12 Ex.), Andreasberger
Taler (1 Ex.), Claustaler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Hessen-Kassel: Weidenbaumtaler (1 Ex.); Holstein,
– 186 –

Linie Gottorp: Taler (1 Ex.); Pommern: Taler (1 Ex.); Sachsen, Ernest. Linie, Annaberg: Taler (1 Ex.);
Sachsen, altes Haus Gotha: Taler (1 Ex.); Sachsen, altes Haus Weimar: Taler (1 Ex.), Pallastaler (1
Ex.); Sachsen, Albert. Linie: Taler (7 Ex.); Schlesien, Jägerndorf: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel
Bethlen (1613-1629), Taler, Mzst. Kremnitz 1621, Mzst. Nagybanya 1622, 1628; Mansfeld, Linie
Friedeburg: Taler (1 Ex.); Mansfeld, eigentliche Hinterortische Linie: Taler (3 Ex.); Stollberg: Taler (1
Ex.); Niederlande, Overijssel: Kreuztaler (1 Ex.); Vereinigte Provinzen: Westfriesland: Taler (3 Ex.);
Geldern: Taler (4 Ex.); Holland: Taler (3 Ex.); Utrecht: Taler (1 Ex.); Seeland: Taler (1 Ex.); Augsburg,
Stadt: Taler (2 Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler (1 Ex.); Erfurt, Stadt: Taler (1 Ex.); Frankfurt am Main,
Stadt: Taler (3 Ex.).
Verbleib: Hamburg, Firma Meuss, verkauft
Lit: DER MÜNZFUND VON LÜNEBURG 1927, 33-38; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr.
5026.
• Nr.39 Fundort: Baumgartenbrück, Kreis: Potsdam-Mittelmark, Ort: Geltow, Brandenburg.
Entdeckungsjahr 1859, besteht aus 53-60 Ex., 52 Ex. efasst, Bewahrungszeitperiode 1540-
1662.
Inhalt: Österreich, Tirol: Taler (2 Ex.) Guldiner (1 Ex.); Böhmen: Taler (2 Ex.); Siebenbürgen:
Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1595; Bayern: Taler (1 Ex.); Brandenburg, Franken: Taler
(2 Ex.); Nürnberg: Taler (3 Ex.); Frankfurt am Main: Taler (1 Ex.); Sachsen, Kurfürsten, Albertinische
Linie: Taler (8 Ex.); Sachsen-Weimar-Eisenach, Ernestinische Linie: Taler (3 Ex.); Sachsen-Altenburg:
Taler (2 Ex.); Hamburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Stralsund, Stadt: Taler (1 Ex.); Schaffhausen: Taler (1 Ex.);
Frankreich: Taler (1 Ex.); Elsass: Taler (7 Ex.); Belgien, Brabant: Philippstaler (1 Ex.); Geldern, Provinz:
Taler (1 Ex.); Heerenberg: Taler (1 Ex.); Deventer, Stadt: Taler (1 Ex.); Kampen, Stadt: Taler (1 Ex.);
Westfriesland: Taler (1 Ex.), Dukaton (1 Ex.); Schweden: Salvator-Taler (1 Ex.); Brandenburg, Franken:
Taler (1 Ex.).
Verbleib: unbestimmter Ort
Lit: BREHMER 1867, 89-92, 94-95; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 5894.
• Nr.40 Fundort: Stargard (polnisch Szczecinski), Pommern/Polen. Entdeckungsjahr 1881,
besteht aus 39 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1566-1662.
Inhalt: Pommern: Dukaten (1 Ex.); Tirol: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Dukaten (1
Ex.); Hamburg, Stadt: Dukaten (3 Ex.); Lübeck, Stadt: Dukaten (4 Ex.); Overijssel: Dukaten (1 Ex.);
Westfriesland: Dukaten (2 Ex.); Utrecht: Dukaten (5 Ex.); Geldern: Dukaten (7 Ex.); Kampen: Dukaten
(4 Ex.); Zwolle: Dukaten (4 Ex.); Ungarn: Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Stephan Bathory (1571-
1575), Dukaten o.J.; Modena: Dukaten (1 Ex.); Osmanischen Reich: Funduk (3 Ex.).
Verbleib: Stettin, Provinzialmuseum (39 Ex.);
Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder
in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13057.
• Nr.41 Fundort: Frankfurt (Oder), Kreis: Brandenburg. Entdeckungsjahr 1971, besteht aus
16 Ex., Bewahrungszeitperiode 1574/1595-1671.
Inhalt: Osmanischen Reich: Altyn (3 Ex.); Siebenbürgen: Stephan Bathory (1571-1575), Dukat,
Mzst. Hermannstadt 1576; Sachsen, Albertinische Linie: Taler (2 Ex.); Salzburg, Erzbistum: Taler
(1 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (1 Ex.); Spanien: Taler (2 Ex.); Vereinigte Niederlande: Utrecht: Taler (1
Ex.); Westfriesland: Taler (3 Ex.); Heiliges Römisches Deutsches Reich: Taler (1 Ex.); Sachsen-Altenburg,
Ernestinische Linie: ½ Taler (1 Ex.).
Verbleib: Frankfurt an der Oder, Museum Viadrina [VG II, 72-83, 86-89, 91]; BLDAM, OA Frankfurt
an der Oder, Fpl. 113
Lit: WINKLER 1973, 37-42; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 9460.
• Nr.42 Fundort: Rohrersreuth, Kreis: Kulmbach, Bayern (Franken). Entdeckungsjahr 1954,
besteht aus 1 Ex., Bewahrungszeitperiode 1610.
Inhalt: Siebenbürgen: Gabriel Bathory (1608-1613), Dukaten 1610.
Verbleib: Privatbesitz; München, Staatliche Münzsammlung, Fundakten
– 187 –

Lit: HUNDT 1957, 256; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 10699.
• Nr.43 Fundort: Gramzow, Kreis: Uckermark, Brandenburg. Entdeckungsjahr 1858, besteht
aus 18 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1619 ().
Inhalt: Braunschweig-Lüneburg: Taler (5 Ex.); Vereinigte Niederlande: Taler (9 Ex.); Österreich:
Taler (1 Ex.); Elsass: Taler (2 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler ().
Verbleib: Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten 1858, Nr. 1418;
Lit: Erwerbungsakten 1858, Nr. 1418; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 9918.
• Nr.44 Fundort: Beeskow, Kreis: Oder-Spree, Ort: Beeskow, Brandenburg. Entdeckungsjahr
1965, besteht aus 1 Ex., Bewahrungszeitperiode 1621.
Inhalt: Siebenbürgen, Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler 1621.
Verbleib: Dresden, Münzkabinett;
Lit: Numismatische Kommission, Fundkatalog (R. Grund). EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr.
5940.
• Nr.45 Fundort: Danzig (polnisch Gdansk), Preußen/Polen. Entdeckungsjahr 1844, besteht
aus 12277 Ex., Bewahrungszeitperiode von bis 1630.
Inhalt: Goldmünzen (26 Ex.), Silbermünzen (1209 Ex.), Scheidemünzen (11042 Ex.); Deutscher
Orden, Polen, Böhmen, Österreich, Habsburg, Holland, Flandern, Friesland, Brabant, Spanien, Russland,
Danzig, Ungarn, Elbing, Thorn, Schweden, Brandenburg, Sachsen, Litauen, Hameln, Magdeburg,
Hildesheim, Einbeck, Göttingen, Köln, Nordheim, Goslar, Bremen, Hamburg, Breslau, Liegnitz,
Kolmar, Glogau, Schaffhausen, Wismar, Hohenstein, Salzburg, Solms, Braunschweig, Lüneburg,
Schleswig, Rostock, Zürich, Prag, Siebenbürgen, Riga.
Verbleib: unbestimmtes Ort;
Lit: KLOSS 1924, 11-14. EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 1327.
• Nr.46 Fundort: Hermersdorf, Kreis: Märkisch-Oderland, Brandenburg. Entdeckungsjahr
1862, besteht aus 248 Ex., Bewahrungszeitperiode 1629-1632.
Inhalt: Taler (17 Ex.) von Spanien, Sachsen, Albertiner; Braunschweig-Wolfenbüttel, Habsburg,
Pommern, Siebenbürgen, Gabriel (), Taler (); St. Gallen, Schaffhausen; kleinere Münzen (231 Ex.)
von Brandenburg-Preußen, Böhmen, Braunschweig, Hildesheim, Jülich, Köln, Magdeburg, Sachsen,
Schlesien, MindenGöttingen; viele preußische und polnische Prägungen von Riga, Elbing, Danzig,
Litauen, Kurland; Prägezeitraum: Ende 16. Jahrhundert, - Anfang 17. Jahrhundert.
Verbleib: Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten 1862, Nr. 1115;
Lit: VERMISCHTE NACHRICHTEN 1862, 259-260, Nr. 113; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr.
11737.
• Nr.47 Fundort: Walluf, Kreis: Rheingau-Taunus-Kreis, Hessen. Entdeckungsjahr 1853,
besteht aus 5 Ex., Bewahrungszeitperiode 1632 ().
Inhalt: Venedig: Dukaten (); Vereinigten Niederlanden: Dukaten (); Siebenbürgen: Dukaten
(2 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn.
Verbleib: Wiesbaden, Museum, Akten;
Lit: KLÜSSENDORF 1987, 89, Nr. 18; FORNECK (HG.) 2002, 76, Nr. 48; EDV-Fundkatalog
Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik
Deutschland, Nr. 14176.
• Nr.48 Fundort: Ahrensfelde bei Berlin, Kreis: Barnim, Brandenburg. Entdeckungsjahr
1852, besteht aus 62 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1635 ().
Inhalt: Heiliges Römisches Reich Deutscher Nation: Taler (); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (2
Ex.); Tirol: Taler (2 Ex.); unbestimmte Goldmünzen (9 Ex.); Pfi lippstaler (3 Ex.); ½ Philipstaler (1 Ex.);
Taler (9 Ex.); Guldiner (2 Ex.); Groschen (6 Ex.); Dreigröscher (15 Ex.); Kippergroschen-Sechsgröscher
(6 Ex.); Böhmen: Kipper-Dreigröscher (11 Ex.); Tirol: (3 Ex.); Brandenburg (18 Ex.); Sachsen,
Braunschweig-Lüneburg: (2 Ex.); Holstein-Schauenburg, Pommern, Regenstein, Salzburg, Preußen
– 188 –

(5 Ex.); Brabant (3 Ex.); Geldern; Utrecht; Siebenbürgen sowie den Städten Danzig (6 Ex.); Elbing (3
Ex.); Frankfurt am Main (2 Ex.); Hildesheim und Schaffhausen.
Verbleib: Berlin, Münzkabinett, Inv.-Nr. 78/1852 (53 Ex.);
Lit: ERWERBUNGSAKTEN 1852, Nr. 2054; 1853, Nr. 53, 135; EDV-Fundkatalog Mittelalter/
Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland,
Nr. 7051.
• Nr.49 Fundort: Rohrfeld, Kreis: Löbau in Westpreußen, Preußen/Polen. Entdeckungsjahr
1898, besteht aus 362 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1620-1638.
Inhalt: Kanton, Zug: Taler (1 Ex.); Spanische Niederlande: Taler (); Seeland: Taler (); Kärnten:
Taler (); Salzburg: Taler (); Schaumburg (Schauenburg): Taler (); Brandenburg: (); Danzig:
(); Litauen: (); Polen: (); Elbing: (); Riga: (); Schweden: (); Siebenbürgen: Georg I. Rakoczy
[Gheorghe Rakoczi I] (1630-1648), Taler 1638.
Verbleib: Danzig, Verein für die Herstellung und Ausschmückung der Marienburg; Danzig, Provinzialmuseum;
Lit: SCHWANDT 1905, 140; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13657.
• Nr.50 Fundort: Stedesand, Kreis: Nordfriesland, Schleswig-Holstein. Entdeckungsjahr
1921-1925, besteht aus 100 Ex., 22 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1611-1640.
Inhalt: Böhmen: Taler (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Taler (1 Ex.); Kursachsen: Taler (1 Ex.); Württemberg:
Taler (1 Ex.); Thorn, Stadt: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler,
Mzst. Nagybanya, 1629; Niederlande, Westfriesland: Taler (3 Ex.); Niederlande, Seeland: Taler (1
Ex.); Dänemark: ½ Krone (12 Ex.).
Verbleib: Husum, Nordfriesisches Museum (Nissenhaus)
Lit: Berlin, Münzkabinett, Fundakten (Meldung des Husumer Museums mit einem Fundbericht
des Malers Erwin Nöbbe). MÜNZENFUNDE 1921, 225; KLÜSSENDORF 1977, 148; EDV-Fundkatalog
Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik
Deutschland, Nr. 11323.
• Nr.51 Fundort: Reichenbach in Schlesien, Schlesien/Polen. Entdeckungsjahr 1885, besteht
aus einem unbestimmten Münzanzahl, Bewahrungszeitperiode -Dreißigjähriger Krieg
(1618-1648).
Inhalt: Siebenbürgen: Dukaten (1618-1648) ( Ex.).
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: FUNDCHRONIK 1885, 218; MÜNZFUNDE 1885, 67, Nr. 3; EDV-Fundkatalog Mittelalter/
Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland,
Nr. 13968.
• Nr.52 Fundort: Dagersheim, Ort: Böblingen, Baden-Württemberg. Entdeckungsjahr 1932,
besteht aus einem unbestimmten Münzanzahl, 2 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode ca. 1648.
Inhalt: Straßburg: Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Georg I. Rakozy [Gheorghe Rakoczi I]
(1630-1648), Dukat, Mzst. Nagybania, 1648.
Verbleib: Münzkabinett Stuttgart, Inv. 8122, 8123;
Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder
in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 1275.
• Nr.53 Fundort: Abkjer (dänisch Abkaer), Kreis: Hadersleben, Schleswig-Holstein/Dänemark.
Entdeckungsjahr 1879, besteht aus 181 Ex., Bewahrungszeitperiode 1606-1656.
Inhalt: Schleswig-Holstein-Gottorp: 1/16 Taler (46 Ex.); Schleswig-Holstein, königliche Linie: 1/16
Taler (16 Ex.); Dänemark: 8 Skilling (6 Ex.), Mark (34 Ex.), ½ Krone (1 Ex.), Krone (5 Ex.); Norwegen:
2 Mark (19 Ex.); Dänemark: Krone (7 Ex.); Bremen, Erzbistum: 1/16 Taler (11 Ex.); Bremen-Verden,
unter Schweden: 1/16 Taler (1 Ex.); Geldern: Taler (6 Ex.); Westfriesland: Taler (8 Ex.), ½ Taler (1 Ex.);
Seeland: Taler ( 3 Ex.), ½ Taler (2 Ex.); Kampen: Taler (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (1 Ex.); Frankfurt
am Main: Taler (1 Ex.); Nürnberg: Taler (1 Ex.); Hamburg: Taler (1 Ex.); Hildesheim, Stadt: ¼ Taler (1
Ex.); Braunschweig-Lüneburg: ½ Taler (2 Ex.), Taler (1 Ex.); Sachsen, Albert. Linie: ¼ Taler (1 Ex.),
Taler (1 Ex.); Sachsen-Weimar: ½ Taler (1 Ex.); Österreich: ¼ Taler (1 Ex.); Tirol: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen:
Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1597; Salzburg, Erzbistum: ½ Taler (1 Ex.), Taler (1
Ex.); Baden-Durlach: Taler (1 Ex.).
– 189 –

Verbleib: unbestimmter Ort
Lit: HANDELMANN 1879, 182-184; BAHRFELDT 1880-1881, 8; EDV-Fundkatalog Mittelalter/
Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland,
Nr. 35.
• Nr.54 Fundort: Bretten, Kreis: Karlsruhe (Stadt u. Lkr.), Baden-Württemberg. Entdekkungsjahr
1891, besteht aus 36 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1665 ().
Inhalt: Goldmünzen von Aachen, Campen, Deventer, Frankreich, Hamburg, Lübeck, Mainz, Vereinigte
Niederlande, Nürnberg, Österreich, Pommern, Schweden, Spanien, Siebenbürgen, Westerburg,
Zwolle.
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder
in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 1071.
• Nr.55 Fundort: Kaisersfelde, Domäne, Kreis: Mogilno, Posen/Polen. Entdeckungsjahr
1912, besteht aus ca. 400-500 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1613-1695.
Inhalt: Polen: Gulden ( Ex.), Tympfe (18 Gröscher) ( Ex.), 6-Gröscher ( Ex.); Litauen: Kupferschillinge
(281 Ex.); Brandenburg: 18 Gröscher ( Ex.) , 6-Gröscher ( Ex.); Österreich: 3 Kreuzer (2
Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), 6 Kreuzer; Spanische Niederlande: Taler ( Ex.);
Vereinigte Niederlande: Taler ( Ex.); Utrecht: Taler ( Ex.); Westfriesland: Taler ( Ex.); Schlesien: 6
Gröscher ( Ex.); Ungarn: 3 Kreuzer ( Ex.).
Verbleib: Bromberg, Historische Gesellschaft
Lit: STROEDICKE 1912, 175-176; MÜNZFUNDE 1913a, 505; MÜNZFUNDE 1913b, 5211-5212;
EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der
Bundesrepublik Deutschland, Nr. 3851.
Schatzfunde des 18. Jahrhunderts
• Nr.56 Fundort: Kakolewo (Konkolewo), Kreis: Buck, Posen/Polen. Entdeckungsjahr 1887,
besteht aus 860 Ex., Bewahrungszeitperiode 1617-1702.
Inhalt: Spanische Niederlande: Taler (51 Ex.), Gulden (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Taler (10
Ex.); Habsburgische Länder, Österreich: Sechser (2 Ex.); Ungarn: Sechser (9 Ex.); Siebenbürgen:
Michael I. Apafi [Mihail Apafi] (1661-1690), Sechser 1674, Zwölfer 1672; Kurland: Ort (1 Ex.); Brandenburg:
Ort (13 Ex.), Sechsgroschen (100 Ex.), Sechspfennig (1 Ex.); Brandenburg-Ansbach: Sechser
(1 Ex.); Polen: Sechsgroschen (4 Ex.), Gulden (30 Groschen) (25 Ex.), Ort (15 Ex.), Sechsgroschen
(621 Ex.); Polen-Litauen: Ort 1664, Sechsgroschen 1665; Elbing, Stadt: Sechsgroschen ( Ex.).
Verbleib: Wiss. Gesellschaft für d. Prov. Posen, Posen.
Lit: PRÜMERS 1886, 418-422; MÜNZFUNDE 1887, 1320; FUNDCHRONIK 1889, 15; EDV-
Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik
Deutschland, Nr. 4339.
• Nr.57 Fundort: Gutenstein, Kreis: Stockach/Sigmaringen, Baden-Württemberg. Entdekkungsjahr
1935, besteht aus mehrere Münzen, 6401 Ex. erfasst, davon 3 Ex. Gold, Bewahrungszeitperiode
1621-1704/1705.
Inhalt: Frankreich: Louis d´or (1 Ex.), 5 Sous (18 Ex.), Quart d´ecu (16 Ex.); Frankreich, Navarra
und Bèarn: 1 Ecu (1 Ex.); Frankreich und Navarra: 1 Ecu (2 Ex.); Frankreich: 1 Ecu (1 Ex.), ½ Ecu
(111 Ex.), ¼ Ecu (37 Ex.), 5 Sous (2 Ex.); Italien, Genua: 1/8 Scudo (1 Ex.); Monaco: ½ Scudo (1 Ex.);
Lüttich: Dukaton (1 Ex.); Kampen: Unionstaler (1 Ex.); Geldern: Unionstaler (1 Ex.); Utrecht: Unionstaler
(1 Ex.); Zwolle: Unionstaler (1 Ex.); Spanische Niederlande: Taler (3 Ex.); Polen: 3 Kreuzer (3
Ex.); Schweden: 2 Mark (2 Ex.); Schwedische Pommern: ½ Gulden (1 Ex.); Augsburg: 2 Kreuzer (1
Ex.), 1 Kreuzer (4 Ex.); Bamberg: Batzen (1 Ex.); Bayern: Dukaten (2 Ex.), 3 Landgroschen (1 Ex.);
Brandenburg-Preußen: 1/3 Taler (5 Ex.), 3 Kreuzer (1 Ex.); Brandenburg-Ansbach: Sechsteltaler (73
Ex.), 6 Kreuzer (4 Ex.); Bremen: 12 Grote (6 Ex.); Breslau: 15 Kreuzer (1 Ex.), 1 Kreuzer (2 Ex.); Eggenberg:
3 Kreuzer (1 Ex.); Freiburg: 1 Kreuzer (1 Ex.); Friedberg: 3 Kreuzer (1 Ex.); Friesland: 1/3
Taler (1 Ex.); Hagenau: Dreibätzner (29 Ex.), 1 Kreuzer (1 Ex.); Hanau-Lichtenberg: Dreibätzner (41
Ex.); Hildesheim: 6 Mariengroschen (1 Ex.); Isny: 1 Kreuzer (1 Ex.); Magdeburg, Erzbistum: ½ Gulden
(1 Ex.); Mansfeld, Vorderortlinie Eisleben: ½ Gulden (1 Ex.); Montfort: 15 Kreuzer (2 Ex.); Olmütz: 15
Kreuzer (4 Ex.), 6 Kreuzer (8 Ex.), 3 Kreuzer (46 Ex.), 1 Kreuzer (3 Ex.); Öttingen: Albert Ernst (1642-
– 190 –

1683), 6 Kreuzer 1675-1678 (15 Ex.); Pfalz: 30 Kreuzer (1 Ex.); Salzburg: 1 Kreuzer (32 Ex.), 3 Kreuzer
(40 Ex.); Schlesien, evangelische Stände: 3 Kreuzer (1 Ex.); Schlesien, Liegnitz-Brieg: 3 Kreuzer
(438 Ex.), 15 Kreuzer (544 Ex.), 6 Kreuzer (56 Ex.), 1 Kreuzer (4 Ex.); Schlick: 3 Kreuzer (6 Ex.);
Stolberg: ½ Gulden (1 Ex.); Straßburg: Dreibätzner (77 Ex.); Teschen: 3 Kreuzer (1 Ex.), 1 Kreuzer (1
Ex.); Wallenstein: 3 Kreuzer (9 Ex.); Östereichische Erblande: 15 Kreuzer (19 Ex.), 6 Kreuzer (25 Ex.);
Niederösterreich: 3 Kreuzer (653 Ex.); Steiermark, Graz: 3 Kreuzer (878 Ex.); Kärnten, St. Veit: 3 Kreuzer
(77 Ex.); Mähren: 3 Kreuzer (98 Ex.); Böhmen: 3 Kreuzer (488 Ex.); Schlesien: 3 Kreuzer (1185);
Siebenbürgen: Mihail Apafi (1661-1690), 3 Kreuzer, Mzst. Klausenburg 1675 (2 Ex.); Ungarn: 3
Kreuzer (155 Ex.); Tirol: 3 Kreuzer (1064 Ex.).
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: WIELANDT 1937, 341-346; WIELANDT 1949, 49-54; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 2940.
• Nr.58 Fundort: Mietschisko (polnisch Miescisko), Kreis: Wongrowitz, Posen, Polen. Entdeckungsjahr
1898, besteht aus mehrere Münzen, davon 53 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode
1616-1708.
Inhalt: Habsburger Lande: Dreikreuzer (2 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: 24 Mariengroschen (1
Ex.); Lüttich: Taler (1 Ex.); Preußen: Ort (5 Ex.), Sechsgröschen (8 Ex.); Polonia, Danzig: Ort (1 Ex.);
Niederlande: Taler (2 Ex.); Overijssel: Taler (1 Ex.); Utrecht: Dukaten (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Frankreich:
Halbtaler (1 Ex.); Polen: Gulden (7 Ex.), Sechsgröscher (21 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen
(1613-1629), Sechsgröscher 1625 (1).
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: MECLEWSKA, MIKOLAJCZUK 1991, 180, Nr. 1439; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit
(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr.
15625.
• Nr.59 Fundort: Leubas (polnisch Lubia`z), Kreis: Wohlau, Schlesien/ Polen. Entdekkungsjahr
1982, besteht aus 543 Ex., Bewahrungszeitperiode 1599-1738.
Inhalt: Böhmen: 6 Kreuzer (10 Ex.); Österreich: 6 Kreuzer (66 Ex.); Frankreich: ½ Ecu (26 Ex.), ¼
Ecu (5 Ex.); Jever: Taler (1 Ex.); Kampen: Dukaten (1 Ex.); Kärnten: 6 Kreuzer (6 Ex.); Liegnitz-Brieg:
(25 Ex.); Spanische Niederlande: Patagon (1 Ex.); Westfriesland: Dukaten (3 Ex.); Geldern-Zypthen:
Dukaten (3 Ex.); Groningen: (1 Ex.); Holland: Dukaten (19 Ex.); Overijssel: Dukaten (1 Ex.); Utrecht:
Dukaten (15 Ex.), Taler (1 Ex.); Olmütz: 6 Kreuzer (26 Ex.); Preußen: 6 Groschen (2 Ex.); Sachsen, Albert.
Linie: Groschen (1 Ex.), 2/3 Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Karl VI. [Carol VI] (1711-1740), Dukaten
1730; Steiermark: 6 Kreuzer (23 Ex.); Schlesien: 6 Kreuzer (28 Ex.), Dukaten (1 Ex.); Schlesien: Münzen
(63 Ex.); Tirol: 6 Kreuzer (86 Ex.); Ungarn: Dukaten (5 Ex.), 15 Kreuzer (1 Ex.), 6 Kreuzer (120 Ex.).
Verbleib: Breslau (89 Ex.); Warschau (454 Ex.);
Lit: SZCZECINA, PASZKIEWICZ 1989; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der
Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 16612.
• Nr.60 Fundort: Birngrütz, Kreis: Löwenberg, Schlesien. Entdeckungsjahr 1898, besteht
aus 50 Ex., Bewahrungszeitperiode 1632-1711.
Inhalt: Vereinigte Niederlande: Dukaten (42 Ex.); Doppeldukaten (1 Ex.); Kampen, Stadt: Dukaten
(1 Ex.); Siebenbürgen: Karl VI. (1711-1740), Dukaten (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (2 Ex.); Tirol:
Dukaten (1 Ex.); Österreich: Dukaten (1 Ex.); Polen: Dukaten (1 Ex.).
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: Erwerbungsakten 1898, Nr. 874; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 6250.
• Nr.61 Fundort: Landshut, Bayern (Altbayern). Entdeckungsjahr 1954, besteht aus 77 Ex.,
Bewahrungszeitperiode 1598-1745.
Inhalt: Bayern, Herzogtum: Maxd`or ( Ex.), Dukaten ( Ex.); Augsburg: Dukaten ( Ex.); Straßburg:
Dukaten ( Ex.); Brandenburg-Ansbach: Dukaten ( Ex.); Ungarn: Dukaten ( Ex.); Siebenbürgen:
Dukaten ( Ex.); Niederlande: Dukaten ( Ex.).
Verbleib: Privatbesitz; MK München, Fundakten;
Lit: STAATLICHE MÜNZSAMMLUNG, MÜNCHEN (MITTEILUNG) 1955, 50; STAATLICHE
MÜNZSAMMLUNG, MÜNCHEN (MITTEILUNG) 1957, 142; STAATLICHE MÜNZSAMMLUNG 1957,
– 191 –

249; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder
in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4572.
• Nr.62 Fundort: Binzen, Kreis: Lörrach, Baden-Württemberg. Entdeckungsjahr unbestimmt,
besteht aus mehrere Münzen, 1 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1751.
Inhalt: Habsburgische Besitzungen, Siebenbürgen: Maria Theresia (1740-1780), Dukaten
1751.
Verbleib: Privatbesitz;
Lit: MÜNZFUNDE 1959, 91; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 740.
Schatzfunde des 19. Jahrhunderts
• Nr.63 Fundort: Liebenthal (polnisch Lubomierz), Kreis: Löwenberg, Schlesien/Polen.
Entdeckungsjahr 1971, besteht aus 390 Ex., ca. 158 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1576-
1803.
Inhalt: Polen, Danzig: Dukaten (1 Ex.); Russland: Cervonetz (2 Ex.); Preußen: Dukaten (1 Ex.),
Ort (1 Ex.), Taler (25 Ex.); Österreich: Dukaten (8 Ex.); Niederlande: Dukaten (5 Ex.); Bayern: Taler (1
Ex.); Braunschweig-Lüneburg: Dukaten (1 Ex.), Doppeldukaten (1 Ex.); Hessen-Darmstadt: Dukaten
(2 Ex.); Pfalz: Taler (2 Ex.); Sachsen: Dukaten (2 Ex.); Württemberg: Dukaten (1 Ex.); Montfort: Dukaten
(1 Ex.); Mainz: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Dukaten
(1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (5 Ex.); Salzburg: Dukaten (6 Ex.); Olmütz: Dukaten (1 Ex.); Ungarn:
Dukaten (7 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Dukat, Mzst. Nagybanya 1621; Georg
Rakoczy II. [Gheorgh Rakoczi II] (1648-1660), Dukat, Mzst. Nagybanya 1649; Spanien: Taler
(2 Ex.); Spanische Niederlande: Taler (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Dukaten (60 Ex.); Dänemark:
Dukaten (1 Ex.); Frankreich: Luisblank ( Ex.); Sardinien: Dukaten (1 Ex.); Toskana: Dukaten (2 Ex.);
Vatikan: Dukaten (6 Ex.).
Verbleib: Breslau, Nationalmuseum;
Lit: OSUCH 1973, 117-119; MÜNZFUNDE 1974, 62; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-
1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 16641,
4965.
• Nr.64 Fundort: Speyer, Kreis: Speyer, Pfalz-Rheinhessen/Rheinland-Pfalz. Entdeckungsjahr
1960, besteht aus 441 Ex., Bewahrungszeitperiode 1697-1806.
Inhalt: Ansbach-Bayreuth: Landmünze (16 Ex.), 10 Kreuzer (1 Ex.), Kreuzer (5 Ex.), 3 Kreuzer
(2 Ex.), 6 Kreuzer (3 Ex.); Baden-Durlach: 2 ½ Kreuzer (1 Ex.); Baden: 3 Kreuzer (2 Ex.); Bayern:
Kreuzer (9 Ex.), Groschen (6 Ex.), 10 Kreuzer (5 Ex.), 3 Kreuzer (1 Ex.), 4 Groschen (1 Ex.), 5 Kreuzer
(1 Ex.), 6 Kreuzer (2 Ex.); Eichstädt, Bistum: 5 Kreuzer (1 Ex.); Frankfurt am Main: Kreuzer (5 Ex.),
Heller (1 Ex.); Hessen-Darmstadt: 10 Kreuzer (1 Ex.), Kreuzer (18 Ex.), 3 Kreuzer (8 Ex.); Hessen-
Kassel: Albus (1 Ex.); Konstanz, Bistum: Kreuzer (1 Ex.); Konstanz, Stadt: Kreuzer (1 Ex.); Leiningen:
6 Kreuzer (4 Ex.); Löwenstein-Wertheim: Kreuzer (4 Ex.), 3 Kreuzer (36 Ex.); Nürnberg: Kreuzer (1
Ex.), Landmünze (1 Ex.); Österreich: Kreuzer (32 Ex.), 10 Kreuzer (10 Ex.), 5 Kreuzer (4 Ex.), 3 Kreuzer
(1 Ex.); Österreich-Burgau: 6 Kreuzer (158 Ex.), 3 Kreuzer (9 Ex.), Kreuzer (13 Ex.), 1/48 Taler (5
Ex.); Kurpfalz: Kreuzer (7 Ex.), 10 Kreuzer (1 Ex.), 5 Kreuzer (2 Ex.); Pfalz-Zweibrücken: Kreuzer (1
Ex.); Preußen: 1/24 Taler (1 Ex.), Kreuzer (2 Ex.); Sachsen-Coburg: 3 Kreuzer (3 Ex.), 6 Kreuzer (2
Ex.); Sachsen-Hildburghausen: Kreuzer (2 Ex.); Sachsen-Weimar-Eisenach: Heller (1 Ex.); Salzburg:
6 Kreuzer (1 Ex.); Siebenbürgen: Leopold I. (1691-1705), Poltura 1704; Solothurn: Kreuzer (1 Ex.);
Trier: ½ Petermännchen (2 Ex.), 5 Kreuzer 1764 (2 Ex.), 3 Albus 1793; Württemberg: Kreuzer (9 Ex.),
Kreuzer (2 Ex.), 1/48 Taler (1 Ex.), Kreuzer (3 Ex.), 3 Kreuzer (9 Ex.), 6 Kreuzer (6 Ex.); Würzburg:
Schilling (1 Ex.); Unbestimmbar: 12 Ex.
Verbleib: unbekannter Ort;
Lit: MÜNZFUNDE 1963, 33; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 14707.
• Nr.65 Fundort: Kleindehsa, Kreis: Löbau-Zittau, Sachsen. Entdeckungsjahr 1931, besteht
aus 199 Ex., Bewahrungszeitperiode 1733-1841.
Inhalt: Bayern: 20 Kreuzer (3 Ex.); Brandenburg-Ansbach: 20 Kreuzer (1 Ex.); Brandenburg-
Bayreuth: 20 Kreuzer (3 Ex.); Hessen-Kassel: 20 Kreuzer ( Ex.); Nürnberg: 20 kreuzer (1 Ex.); Öster-
– 192 –

eich, Böhmen: 20 Kreuzer (9 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), ¼ Taler (27 Ex.); Siebenbürgen: Maria Theresia
[Maria Tereza] (1740-1780), 20 Kreuzer, Mzst. Nagybanja 1770; Tirol: 20 Kreuzer (1 Ex.); Ungarn: 20
Kreuzer (38 Ex.), Taler (1 Ex.); Wien: 20 Kreuzer (15 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), 20 Kreuzer (37 Ex.); Pfalz-
Zweibrücken: 20 Kreuzer (2 Ex.); Brandenburg-Preußen: Taler (21 Ex.), 1/6 Taler (1 Ex.); Sachsen,
Albertiner Linie: Taler (6 Ex.), Gulden (18 Ex.), ½ Gulden (4 Ex.), 1/6 Taler (1 Ex.), 2 Groschen (6 Ex.);
Salzburg: 20 Kreuzer (2 Ex.), 2 Pfennig (1 Ex.).
Verbleib: unbestimmter Ort;
Lit: BRÄUER 1931, 396; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen
Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4122.
– 193 –

Abb. 1. Karte der Rumänischer Fürstentümer (Walachei, Moldawien und Siebenbürgen) im Spätmittelalter
und früher Neuzeit.
Planşa 1. Harta Ţărilor Române (Ţara Românească, Moldova şi Transilvania) în Evul Mediu.
Abb. 2. Walachei. Wladislaw I. Bassarab (1364-1377), Denar AR, 16 mm, 0,78 g, 8h (Münzkabinett
Berlin, Acc. 1887/494).
Planşa 2. Ţara Românească. Vladislav I Basarab (1364-1377), denar.
– 194 –

Abb. 3. Walachei. Mircea I. der Alte (1386-1418), Muntenischer Dukat AR, 14 mm, 0,46 g, 3h (Münzkabinett
Berlin, Acc. 1902/847).
Planşa 3. Ţara Românească. Mircea I cel Bătrîn (1386-1418), ducat muntean.
Abb. 4. Walachei. Mircea I. der Alte (1386-1418), Ban AR, 11 mm, 0,23 g, 11h (Münzkabinett Berlin,
Acc. 1902/847).
Planşa 4. Ţara Românească. Mircea I cel Bătrîn (1386-1418), ban.
Abb. 5. Moldawien. Peter I. Muschat (1375-1391/1392), Groschen AR, 19 mm, 1,10 g, 7h (ŞTIRBU
1980: nr. 10) (Münzkabinett Berlin, Acc. 1902/840).
Planşa 5. Moldova. Petru I Muşat (1375-1391/1392), groş.
Abb. 6. Moldawien. Peter I. Muschat (1375-1391/1392), Groschen AR, 20 mm, 1,08 g, 5h (ŞTIRBU
1980: nr. 28) (Münzkabinett Berlin, Acc. 1902/840).
Planşa 6. Moldova. Petru I Muşat (1375-1391/1392), groş.
– 195 –

Abb. 7. Moldawien. Alexander I. der Gute (1400-1432), Groschen 1400-1408, AR, 20,5 mm, 0,97 g,
6h (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/781).
Planşa 7. Moldova. Alexandru I cel Bun (1400-1432), groş, tip I (1400-1408).
Abb. 8. Moldawien. Alexander I. der Gute (1400-1432), Doppel Groschen 1415/1430, AR, 23 mm,
1,58 g, 6h, 1415-1430, Typ IV (1415-1430), (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/781).
Planşa 8. Moldova. Alexandru I cel Bun (1400-1432), dublu groş, tip IV (1415-1430)
Abb. 9. Moldawien. Alexander I. der Gute (1400-1432), Groschen AR, 20 mm, 1,16 g, 12h, Typ III
(1409-1415), (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/781).
Planşa 9. Moldova. Alexandru I cel Bun (1400-1432), groş, tip III (1409-1415).
Abb. 10. Moldawien. Alexander I. der Gute (1400-1432), ½ Groschen AE, 15,5 mm, 0,95 g, 3h, Typ V
(1430), (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/781).
Planşa 10. (Moldova. Alexandru I cel Bun (1400-1432), jumătate de groş, tip V (1430).
– 196 –

Abb. 11. Moldawien. Elias I. und Stephan II. (1436-1442), Doppel Groschen AE, 20 mm, 1,62 g, 11h,
Fund von Candien (Saffronken), (Münzkabinett Berlin, Acc. 1893/30).
Planşa 11. Moldova. Iliaş I şi Ştefan II (1436-1442), dublu groş, tezaur de la Candien (Saffronken).
Abb. 12. Moldawien. Stephan III. der Große (1457-1504), Groschen AR, 14,5 mm, 0,71 g, 12h, Typ II
(1480-1504), (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/963).
Planşa 12. Moldova. Ştefan III cel Mare (1457-1504), groş, tip II (1480-1504).
Abb. 13. Moldawien. Bogdan III. (1504-1517), Groschen AR-AE, 18,5 mm, 0,57 g, 5h, Fund von
Thorn, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1887/282).
Planşa 13. Moldova. Bogdan III cel Chior (1504-1517), groş.
Abb. 14. Moldawien. Stephan IV. (1517-1527), Groschen AE vers., 18 mm, 0,83 g, 2h, (Münzkabinett
Berlin, Acc. 1918/785).
Planşa 14. Moldova. Ştefan IV (1517-1527), groş.
– 197 –

Abb. 15. Karte. Verbreitung der moldauischer Münzen in Zentral- und Osteuropa
im 15.-16. Jahrhundert.
Planşa 15. Harta. Pătrunderea monedelor moldoveneşti în Europa centrală şi de est în sec. XV-XVI.
Abb. 16. Siebenbürgen. Johann II. Sigismund (1540-1551, 1556-1571), Dukat 1556, Mzst. Nagybanya,
22 mm, 3,49 g, 10h, Fund von Zerbst, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1965/271).
Planşa 16. Transilvania. Ioan II Sigismund (1540-1551, 1556-1571), ducat 1556,
at. Baia Mare, tezaur de la Zerbst).
– 198 –

Abb. 17. Siebenbürgen. Stephan Bathory (1571-1575), Dukat 1576, Mzst. Hermannstadt, 22 mm,
3,57 g, 3h, Fund von Kloster Posa bei Zeitz, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1875/461).
Planşa 17. Transilvania. Ştefan Bathory (1571-1575), ducat 1576, at. Sibiu,
tezaur de la Kloster Posa bei Zeitz.
Abb. 18. Karte. Verbreitung der siebenbürgischen Emissionen in der Münzfunde des 16. Jahrhunderts
in den deutschen und polnischen Gebiet.
Planşa 18. Harta. Pătrunderea emisiunilor transilvănene în tezaure din sec. al XVI,
care au fost descoperite în spaţiul german şi polon.
– 199 –

Abb. 19. Siebenbürgen. Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler 1622, AR, 44 mm, 28,47 g, 10h, Fund
aus Paradies, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1869/28909).
Planşa 19. Transilvania. Gabriel Bethlen (1613-1629), taler 1622, tezaur de la Paradies.
Abb. 20. Siebenbürgen. Gabriel Bathory (1608-1613), Drei Groschen 1610, AR, 20 mm, 1,70 g, 12h,
Luxemburgischer Fund von Behaage, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1920/1207).
Planşa 20. Transilvania. Gabriel Bathory (1608-1613), 3 groşi 1610, tezaur de la Behaage.
– 200 –

– 201 –
Abb. 21. Karte. Verbreitung der siebenbürgischen Emissionen in der Münzfunde des 17. Jahrhunderts in den deutschen und polnischen Gebiet.
Planşa 21. Harta. Pătrunderea emisiunilor transilvănene în tezaure din sec. al XVII,
care au fost descoperite în spaţiul german şi polon.

– 202 –
Abb. 22. Karte. Verbreitung der siebenbürgischen Emissionen in der Münzfunde des 18.-19. Jahrhunderts
in den deutschen und polnischen Gebiet.
Planşa 22. Harta. Pătrunderea emisiunilor transilvănene în tezaure
din sec. XVIII-XIX, care au fost descoperite în spaţiul german şi polon.

– 203 –
Abb. 23. Karte. Verbreitung der siebenbürgischen Emissionen in der Münzfunde des 16.-19. Jahrhunderts i
n den deutschen, polnischen und österreichischen Gebiet.
Planşa 23. Harta. Pătrunderea emisiunilor transilvănene în tezaure din sec. XVI-XIX, care au fost descoperite
în spaţiul german, polon şi austriac.

FINANCING THE UNIVERSITY STUDIES IN THE EARLY MODERN TIMES
BASED ON THE EXAMPLE OF STUDENTS FROM KOŠICE
IN PRESENT-DAY EASTERN SLOVAKIA 1
Iulia CAPROŞ
Financing university studies: general facts
The question of fi nancing university studies has piqued the interest of a number of scholars
in the fi eld of university history 2 . Beside the direct fi nancial support provided by parents
or relatives and wages from different jobs, the following fi nancing possibilities have been presented
and commented upon: scholarships based on colleges or bursas, ecclesiastical or
princely benefi ces, scholarship foundations of different kinds, testamentary donations, and
fi nancial support obtained from different institutions such as monastic centers or the administration
of towns. The fi rst colleges, meant by their founders to be charitable institutions offering
accomodation for a number of poor students, initially originated in Paris, Oxford, and
Cambridge, and later spread to other university towns. However, this type of support hardly
covered more than the cost of lodging and additional sponsorship was necessary. At the same
time, the number of students who could benefi t from it was rather limited. 3 Another possibility
for fi nding fi nancial support for studies were the ecclesiastical benefi ces offered by the pope,
local bishops or other patrons. However, the amount of research carried out on this issue is not
suffi cient to permit for general conclusions to be drawn concerning the numbers of students
and the conditions that made these benefi ces accessible to them. A further possibility was
what Paul Trio and others refer to as ‘fl ying grants’ (bursae volantes), by which a founder, in
a testamentary disposition, provided one or more students with a certain long-term fi nancial
support (usually paid on a yearly basis) and entrusted the administration of this type of stipend
foundation to an individual or an institution, for example to the town council. This type of grant
usually demanded several conditions to be met by the grantee and sometimes even specified
the institution or the faculty for the promoted study 4 .
Stipend foundations (Studienstiftungen) already appear in European towns in the middle
of the fourteenth century, however, a real increase in their numbers took place in the second half
of the fi fteenth century. 5 Another form of fi nancial aid for study expenses was patronage, which
represented a a temporary bequest of money or other goods (clothes or books) to university
students. 6 Rich individual patrons (kings, princes, or individuals of lesser rank) or institutions
have been identifi ed as patrons. These included urban administration, religious institutions, or
student-confraternities, the latter established exclusively for the purpose of offering fi nancial
support to students. Urban councils in German towns already had the practice of fi nancing the
university studies of their inhabitants beginning with the fi fteenth century when the number of
sponsored students is still low but the tendency is developing continuously. 7 While before that
1
This article is based on the material provided in the chapter four of my doctoral thesis, defended at the Central
European University from Budapest, Hungary, in 2010.
2
TRIO 1984, 1-24 with further bibliographical references.
3
SCHWINGES 1986, 527-564.
4
TRIO 1984, 4ff.
5
WRIEDT 1993, 35ff.
6
TRIO 1984, 10ff.
7
For the example of the town of Braunschweig see the well documented study by Martin Kintzinger: KINTZ-
INGER 1990, 466f.
– 204 –

time the strategy was to attract learned persons from elsewhere to fi ll various jobs in the town,
this policy eventually changed. Local potential was invested in supporting the studies of sons
of well positioned families. After the Reformation, towns began to apply a so-called combined
policy: attracting former students from other locations supplemented by investment into future
local intellectuals, the latter tendency gradually gaining in importance.
This article is meant to analyse the possibilities for fi nancial support students from Košice,
a middle-size town in the sixteenth and seventeenth centuries’ Hungary (present-day Eastern
Slovakia), had at their disposal to facilitate their attendance at universities abroad. The focus
will be set on the urban council’s activity meant to supporting education during the Reformation
period in the town. Aspects such as duration of the fi nancial support, categories of benefi -
ciaries, amount of money granted, and further possibilities of support for university studies of
the town inhabitants will be presented and commented upon. The text is based on the collection
of inedite documents of various character from the urban archives in Košice (Archív Mesta
Košic, abbreviated AMK).
Duration of fi nancial support
Košice, a middle sized town with about 3000 inhabitants by the end of the fi fteenth century,
was located along the important commercial route between Transylvania, northern Hungary,
and Poland, not far from Poland’s greatest commercial town, Cracow, a fact that allowed
its rapid economic growth and earned it an important role in the internal and external trade of
the region at the time. Reformation was accepted relatively early, so that by the 1550s, almost
the entire town’s population was adept of the Protestant faith. It was also the time when the
town council of Košice started to be actively involved in the education abroad of its citizens. It
is not easy to establish if the town had a rigid policy of granting fi nancial support for the studies
of its inhabitants. According to the letters and other types of documents preserved in the town
archives, several scenarios for getting fi nancial aid existed and several categories of benefi -
ciaries could be established. It is not possible to reconstruct the story in each case: it occurs
sometimes that only one letter from a certain person is present, usually a request for money,
and it is not clear if a response ever followed through or not. The entries in the town protocols
do not record anything in relation to many of the identifi ed cases either. However, there are a
number of persons for whom a sequence of events can be re-established to some extent using
a number of documents of various content, relating interesting details connected to support
received from the town council.
A number of cases could be determined where a student would be fi nanced over an
extended period of time beginning from his secondary studies at one of the urban schools in
Košice or in the region, to the completion of his studies at one of the Protestant universities.
A good example of such a student is Georgius Buntzler, who received fi nancial help from the
town council beginning from the time he attended the urban school in Jihlava, Moravia and
continuing throughout his academic stay at the University of Wittenberg. Buntzler was a member
of a well-to-do burgher’s family in Košice, a son of Michael Buntzler, member of the town
council from 1565 to 1584 8 and a relative of Caspar Schneider, member of the town council
from 1574 to 1593. 9 Nine letters are preserved in the Košice collection related to the academic
progress of this student, of which seven were written by Buntzler himself. The fi rst letter, dated
September 30, 1583 was sent from Jihlava where Buntzler was pursuing his secondary studies.
10 In this letter, the young man mentioned that he was writing to the town council as suggested
by his father, in order to express his gratitude for the fi nancial support provided up to
that time. From another letter it is evident that Georgius Buntzler was sent to Jihlava with much
8
NÉMETH 2006, see also AMK, H III/2, her.1, f. 100r, v, 101r.
9
NÉMETH 2006, see also the letter sent by Schneider to Buntzler, from Košice, in 1589: AMK H I, no. n/a.
10
AMK H I, no. 3772/115.
– 205 –

assistance from the town council, which even paid one of the teachers, Benedictus Salmuth, to
act as his tutor. In 1583 Salmuth sent a letter addressed to Martinus Wentzell, the town judge,
in which he described the pupil’s progress and expressed his recognition and gratitude to the
town council for supporting both the young student and himself. In addition to that, he mentioned
the great interest of the pupil’s father in the studies of his son, displayed, as we learn
from Salmuth’s letter, by his intensive correspondence with the tutors and by his promotion of
his son’s interests before the town council, of which he was himself a member. 11
In 1586, Buntzler matriculated at the University of Wittenberg. Six other letters from him,
preserved in the Košice town archives, were sent in the course of two years: 1589 and 1590,
while he was still student at this institution. 12 The fi rst letter, dated January 30, 1589 was a
request for fi nancial support. The next letter, sent in May 1589, was an expression of gratitude
for some fi nancial support provided in the meantime and included a number of further interesting
details of fi nancial character. The student mentioned some of the expenses he had to face
(and of which he was sure the town council was aware) – books, private tutors, and so forth,
– and asked to be sent an additional thirty fl orins, this time out of his own inheritance, which
was, apparently, controlled by the town council, as a deposit for something: 13
Here I add that I never thought that the study of arts would require so many things […],
which are money, books, private tutors and many others which I am forced and need to use
[…] and of the many of which, I have no doubts, your dignities are well informed […]. Therefore
I ask your lordships to weigh all these things carefully and to that money that you invested
lately in my studies add thirty fl orins out of my inheritance (which you have as a pledge) and
send them at the next possible occasion. […] Without this I will not be able to stay for a long
time in Wittenberg. 14
The third letter sent by Buntzler follows from Wittenberg in August 1589. In it he expressed
his hope that the town council fully understood the benefi t of continuing his studies
and that it would not cease to support his endeavours. Its content suggests that the previously
demanded stipend plus the additional thirty fl orins had not yet been sent. The fourth letter was
sent on the same day together with the third one although this one was written in German and
was also addressed to the town council. Buntzler explained that he had decided to write this
additional letter in his native language so that all members of the council would understand
and feel the student’s good intentions towards his fatherland:
[…] in addition to my other letter I wrote this one in my native language, which was not
done because I would have been afraid to bring up such things in greater detail, but rather so
that all and everyone will understand and deeply feel and sense my entire feeling for my homeland
and, at the same time, all my problems and impediments in the process of study, you,
those whom I honour in place of my parents and the help and support of whom I fully enjoyed
until know, and I hope to enjoy in the future […] 15
11
AMK, H I, no. 3772/119
12
AMK H I, no. 4121/101; no. 4121/2; no. 4121/118; no. 4121/119; no. 4121/43; no. 4226/145.
13
His father probably died shortly after 1585.
14
Hoc addo me nunquam credidisse, tanta requiri ad literarum studia […] quae sunt pecuniae, libri, privati preceptores,
et si quae sunt alia, quorum usum habere et cogor et debeo […] ut non dubito plerosque[] vestris
amplitudinibus nec quibus haec sunt notissima. Est profecto summa rerum diffi cultas et non levis annonae
caritas, ideoque vestrae amplitudines haec omnia perpendant et eam quam in studia mea nuper collocarunt
peccuniam triginta fl orenis ex patrimonio meo (quam pignoris loco habent) promptis adaugeant et proxime
qua potest fi eri occasione mittant. […] Sin minus multum temporis Vitebergae fi eri mihi non erit potestas.
15
[…]neben meinem andern schreiben dies in geborner sprach verfertiget, welches nicht darumb gesehen, als
hette ich mich furtet waitlaufftiger solches darinnen furzuebringen, sondern, auff das alle und iede verstehen,
unnd gründlich mein ganzigtes gemuet gegen dem vatterland spuren und erfasen mogen, unnd darbey auch
mein aufl iegen unnd hinderniβ in stuedieren weitlauffi g vernehmen dieselbigen die ich ahn stat meiner Eltern
– 206 –

Buntzler’s hope was that since he previously enjoyed full support from the town, the
council members would not discontinue fi nancing his studies for another year enabling him
to successfully complete his stay in Wittenberg. The student assured his audience that this
‘small’ inconvenience (i.e. lack of money) would not frighten or cause him to interrupt his studies
even though he would have to live only on bread and water. Basic needs of students are
mentioned, such as accommodation, books, clothes, light, wood, a bed and other necessary
things, the expenses of which made it impossible for him to live on 75 taler (fl orins) per year.
However, he continued, he would be happy to receive even this amount – thus I ask your
honourable wisdom to assign me a certain yearly amount, namely 75 taler […]. 16 Should it be
diffi cult for the town council to respond to this request, then his last hope is for 50 taler (florins)
to be sent to him out of his inheritance that he has from his father, – thus I ask your honourable
wisdom most humbly that you would wish to send me at once fi fty talers out of my fatherly inheritance
17 – otherwise he would not be able to remain in Wittenberg – I am not able to remain
here without food, and will be forced to give up my studies and to go home […] 18 – a solution
that would have been a great sorrow for him to the extent that he would have preferred not to
have seen Wittenberg at all – I better wished I never have seen Wittenberg. 19
Buntzler sent his fi fth letter from Wittenberg in October 1589. In this short letter he implored
the council to send him the fi fty florins (mentioned in the previous letter in German as 50
talers) out of the inheritance from his father, promising all his efforts to assure the town council
of his good will. The sixth letter is sent in March 1590. In it he expressed his joy at a letter he
had received from the town council in the meantime confi rming that it had been agreed to send
him the required fi fty fl orins. This letter itself contains a note written by a third person, most
probably the town notary, who confi rmed the allotment of this sum – the council decided to give
50 fl orins. 20 This is a good illustration of a case where a student was supported by the town
council for a relatively long period of time – seven years. However, the letters sent from Wittenberg
certify that it was not easy to get this kind of long-lasting support for various reasons
so that only a convincing number of letters of request, could, eventually, achieve a successful
end. Buntzler was in Wittenberg from 1586, and, most probably, received support for his studies
for two years, after which time it became more diffi cult for the student to get a share even
from his own inheritance. The fact that his father had died in the meantime may be another
explanation for why it became necessary to appeal to the town council: it was probable that
Buntzler received some fi nancial aid from his family as well, which was reduced with the death
of his father. Both these factors might explain the the increase in the number of letters in 1589
and 1590 and their absence previously, when, presumably, his fi nancing was assured without
any problems.
One other student who enjoyed the generosity of the town council of Košice in the fi rst half
of the seventeenth century was Adamus Kys (Kis). He received support from the town council
to study at the University of Königsberg, from where he sent the seven letters preserved in the
town archives. 21 In addition to dealing with the usual academic expenses, Kys was in much
trouble because of some of his debts. He hoped that the town council would assist him in reehre,
unnd derer hilff unnd förderung biβher reichlich genossen, unnd hinfort auch zue genissen verhoffe[…]
16
so bitt ich E.E.W. […] mir ein gewisse summa jarlich zuesagen, nemlich 75 taler […].
17
so bitte ich E. E. W. gantz demüttig, sie wollen mir auff mein väterlich erbteil, so noch vonstunden funftzig
taler schicken.
18
den ich sonst alchier nicht weiss zue verbleiben ohne zerrung, sondern werde gezwungen, die studia zueverlassen
unnd heim zue ziehen […]
19
wolte lieber wunschen das ich Wittenberg nicht gesehen hette.
20
Ratt haben beschlossen die 50 fl . fürzustrecken.
21
AMK H I, no. 7312/21; no. 7312/19; no. 7467/20; no. 7467/21; no. 7467/22, no. 7598/17; and no. 7598/18.
– 207 –

solving his fi nancial problems, as his story illustrates. In his very fi rst preserved letter, sent in
August 1645, he expressed his joy at receiving a note from the town council announcing that
he would be among the council’s benefi ciaries. In the following letter we learn that it was his
father who had addressed the town council with the request to support the studies of his son
and who, shortly before his death, left some money for this purpose:
My farther, blessed forever, entrusted me to your protection and to your patronage and,
as I understood from your letter, my best patrons and tutors, appointed this through his testament.
22
Thus, the case of Adamus Kys suggests an example of guardianship with which the town
council was entrusted by the young man’s father. This, however, occurred in 1645, when Kys
was had already been a student at the university for at least three years, as mentioned in his
next letter. Therefore, before that time, the student had been enjoying some sort of fi nancial
support – referred to as stipend – directly from the town council. In his second letter dated November
1645, Kys talked about the numerous debts he has accumulated over three (!) years
and implored the council send him his stipend in order to pay some of these off:
My poor muses sincerely wish to fi nally regain their original freedom from the most annoying
labyrinth of troublesome creditors and to dedicate their efforts, best of my supporters,
to your services and concerns to the best of my ability. The better part of the stipend that you
again sent went to my creditors, but, however, it has not yet satisfi ed the greed of all of them.
[…] Do not imagine, most honoured supporters and patrons, that my muses brought this misery
upon themselves by their lavishness; those who are close to me, being my countrymen or
fellow students, know very well what kind of fate my muses have endured, and in what dire
straits they have been during the three years, being then deprived of a patron and now, o pity,
of a parent […] 23
Kys addressed his third letter, written in 1646, April 12 to the town judge, Johannes Keviczky
and his fourth letter, written one day later, to the town council. He wrote to the town judge
about his debts for a second time, the situation being made even worse by the death of his
brother, and his only hope remained the benevolence of the town judge who he asked to intercede
on his behalf at the town council’s meeting. The letter addressed to the town council has
approximately the same content. After commenting on some news sent him from home in one
of the previous letters, Kys turns to describing his state of affairs in Königsberg followed by an
expression of his hope to be sent the fi nancial support he had previously received. In addition,
the letter contained several recommendations for people to be recruited for different positions
in the town. The fi fth letter was sent two weeks later and was addressed to Nicolaus Soporius,
notary in Košice. Its content does not differ much from that of the previous two: it includes a
description of the diffi cult fi nancial situation caused by debts and the premature death of his
brother, further completed by some recommendations for different positions in the town. The
next two letters are sent in 1647, one in May and another one in October. The former one was
addressed to the town council and was an expression of gratitude for the fi nancial support accorded
to the student in the meantime and the latter one is addressed to Stephanus Zvonorius
22
Vestrae clientelae, vestroque patrocinio confi denter me tradidit, et ut ex vestris literis, patroni et tutores mei
optimi, intellexi, testamento legavit, parens meus aeternum beatus.
23
Ex animo optant miserae musae meae vel tandem ex molestissimo importunorum creditorum labyrintho in
pristinam libertatem vindicari, et suam qualem operam vestris, maecenates optimi, offi ciis et negotiis pro virili
consecrare. Stipendii iterum transmissi potior pars cessit creditoribus, sed nondum tamen omnium famem sedavit,
nec pro voto eorum expectationi satisfecit. Non existimabitis vero fautores et patroni honoratissimi, musas
meas sua prodigalitate hanc sibi providisse miseriam, novent optime illi, qui et propinquitate et studiorum
communitate mihi fuere coniunctistimi, quam sortem expertae, quamque misere per integrum triennium inter
sacrum et saxa constitutae fuerint, tunc patrono, nunc proh dolor et parente destitutae meae musae […]
– 208 –

(Zvonarits), pastor in Košice. In this last letter Kys mentions, among other things, that he has
enjoyed the support of the town council for four years already, since 1643, two years before he
sent his fi rst letter form Königsberg (therefore, this is a further case that illustrates that the fi rst
two years of university studies were fi nanced rather smoothly!). Further on he refl ects upon his
debts (yet it is still not clear under what circumstances these were incurred, except that they
increased with the death of his brother), and explained that he could not leave the university
before paying off all his debts since he had pledged it in front of the magistrates. If this happens,
as Kys affi rms, the results will be devastating: otherwise if one would do it, he would not
hope for anything else but for banishment with continuous disgrace, and this for certain without
any kind of exception. 24 Thus, Kys is compelled, in a certain way, to stay at the university until
he was able to pay all his debts, which added to his fi nancial woes, as he puts it: every day
has added somethng to the expenses. 25 The situation being as it was, Kys asked Zvonorius
for advice on how to proceed. The sum is considerable and he does not have any idea how to
get it: I still need a minimum of forty imperials by means of which I could pay off all my debts.
But I have no idea where I might obtain them from. 26 Unfortunately, we do not have any further
documents to illustrate what the resolution of this case was. What we do know is that Adamus
Kys returned to his hometown and developed a successful career fi rst as priest and then as
school inspector. Therefore, we can presume that the town council somehow interfered and
resolved the problems of his disciple.
Besides the cases described above where students benefi ted from fi nancial support sent
over a longer period of time, while moving from school to school, or from a school to a university
(or several), there are a number of cases where students addressed the town council
directly and received fi nancial support just once or twice, usually for studying in Wittenberg, a
very popular university among the urban population in the region at that time. These students
were not permanent solicitors of help from the town council, at least as far as the survival of
the documents allows us to affi rm, and the fi nancial support accorded to them was rather
sporadic. In most of the cases these were merely students from the neighbouring villages
or market towns, acquaintances of priests or school teachers, and not inhabitants of Košice
as such. Two well-illustrated cases of occasional fi nancial support are those of Stephanus
Mustricius and Stephanus Tehani. There are four letters signed by both of them sent between
November 1558 and September 1559 that open the collection of letters in the town archives. 27
It is not known if these two students were inhabitants of Košice or came from somewhere
else. Their case proceeded as follows: the fi rst letter was a request for fi nancial support, the
second letter was an expression of gratitude for fi nancial support received, supplemented by
a small present (a book, not preserved) sent to the town council in recognition for its help, the
third letter represented a combination of gratefulness and a careful new request, while the
fourth letter is a renewed direct request for fi nancial support. Mustricius’ and Tehani’s pledge
for fi nancial help was supported by a recommendation letter sent to the town council of Košice
by Philip Melanchthon, who was at that time lecturing at the University of Wittenberg. 28 The
letters, especially the second one, suggest that Mustricius and Tehany had already received
some fi nancial aid from the town council, however, it is impossible to state for what period.
One single entry in the town protocols certifi es the amount of 50 fl orins – which was the
24
secus autem si fecerint, nihil nisi turpissimam cum perpetua infamia relegationem sperare poterint, eamque
absque omni exceptione certissimam.
25
dies diei aliquid addidisset expensarum.
26
Quadringentis certe ad minimum adhuc indigeo imperialibus, quibus omni me aere alieno exsolvere potero.
Sed unde eosdem acipiam, totus ignoro.
27
AMK H I, no. 2011/13; no. 2150/105; no. 2150/108, and no. 2150/106.
28
Original lost. Edited by Lajos Kemény in Történelmi Tár, 1889, 603-604.
– 209 –

‘standard’ amount per year – given to both students in 1558, on May 26 th , that is, before the
fi rst letter was written. 29 It cannot be established if some other kind of fi nancial support was
afforded to them later on. It could be that another sum was granted to both students after the
fi rst letter was written although there is no indication that this was the case. However, there is
documented information that the town council of Košice became involved in the subsequent
fate of these students, at least of one of them. There is a letter preserved in the town archives
dated 1560, which states that Stephanus Mustricius was successfully working as school rector
in Sobraniec, where he was sent by the town council of Košice to help establish a Protestant
school. 30 Thus, it is most probable that both students stayed at the University of Wittenberg for
two years, from 1557 to 1559, afterwards returning to the region and fi nding employment with
the help of the town council.
Categories of benefi ciaries
In addition to estimating the duration of fi nancial support, the question of who were the
benefi ciaries deserves special attention. Several categories of benefi ciaries could be established
from analyzing the sources. The fi rst category, representatives of which were most successful
in receiving fi nancial support, especially for long periods of time, included members
of well positioned families in the town. Among these, the case of Georgius Buntzler has been
already mentioned. A second category of benefi ciaries, in some ways related to the fi rst one,
was represented by children of town’s burghers or other former urban employees who held
important functions in the town administration or at the local school. In this case, the fi nancial
support accorded was of a general character and meant to help the young men in acquiring
some education and then assist them in fi nding a job either in Košice or elsewhere. Most of
this help occurred after the death of the respective pupils’ father. Two such cases are well
documented in the letters preserved in the town archives, namely those of the brothers Gulden
and Kauffi n. 31
It occurred sometimes that fi nancial support was accorded to clergy or school teachers
already employed in the town in order to go to a university to improve their qualifi cations.
These persons belong to the third category of town council benefi ciaries. Such is the case of
Martinus Schacht, student at Wittenberg in 1563. Before going to Wittenberg, Schacht had
been working at the local school in Košice as a teacher’s assistant. 32 He went to Wittenberg
with the support of the town council in 1563 and sent three letters back home during this year. 33
His fi rst letter is an expression of gratitude addressed to the town notary, Leonard Kromer, for
his support supplemented by three songs he hoped the addressee will enjoy (unfortunately
lost). The second letter was addressed to the town council of Košice, presented in June 1563,
and represented a rhetorical and fl orid acknowledgment of the town administration’s merits
in the propagation and support of the studies of its citizens. The third letter was sent in September
of the same year. In it the author implored the council to be sent some help in order to
survive the winter successfully and to return in order to be again of use for the town.
A copy of a letter of response from the town council to Martinus Schacht is preserved in
the town archives. In this letter, the town council confi rms the sending of money and expresses
their hopes that, one day, Martinus Schacht will return home to take a job either at the church
29
AMK H III/2, mac. 8, folio 54v: Eodem die duobus adolescentibus Stephano Thehani et alteri Stephano Mustricz
auxilium ad studia Vitebergam fl . 50.
30
AMK H I, no. 2249/60. See also VARSÍK 1991, 129-148, here 130.
31
AMK H I, no. 2301/98; no. 2392/44; no. 2392/26; no. 3473/105; no. 3526/64; and no. 3589/27.
32
See a letter sent by Adamus, minister ecclesiae Barphensis in 1558 to ”doctor et humano juveni Martino
Schochot, collaboratori in schola Casschoviensi“ […] edited by Lajos Kemény: KEMÉNY 1891, 81-83.
33
AMK H I, no. 2446/140; no. 2446/134; and no. 2446/135.
– 210 –

or at the school. 34 Indeed, Schacht returned to Košice sometime between 1563 and 1566,
when his name is mentioned in the town protocols. 35 In 1568 he took his burgher’s oath. 36
Martinus Schacht was employed at the local church as cantor and at the urban school as a
teacher; in 1572 and 1573 was still living in Košice. 37 His case is a good example of the town’s
investment in the so-called professional development of its employees, by way of giving them
the possibility to improve their knowledge and prestige at one of the reputed universities of the
time.
Another student, Gedeon Adami, worked at the local church before receiving fi nancial
support from the town council to study in Wrocław, as confi rmed by an entry in the town protocols.
38 He sent a letter from Wrocław in March 1575 asking the town council to confer a stipend
on him so that he could continue his studies at the University in Leipzig. 39 Unfortunately, it is
not known if this student went to the University of Leipzig or another institution after graduating
from the school in Wrocław. In 1579, Adami was already in Košice, where he married and
received burgher’s rights. 40 Related to this category is also the case of Caspar Pilcius, born in
Spišské Podhradie, who studied in Košice and in Prešov. In 1573, before going to Wittenberg,
Pilcius was a schoolteacher in Košice. 41 In 1574 he left for Wittenberg from where he sent his
only letter preserved in the Košice town archives, addressed to Thomas Hilarius (Fröhlich),
priest in the town, which is a very detailed description of his travel to the university and of the
fi rst days after his arrival in Wittenberg. 42
Sometimes it occurred that peregrinating scholars, who happened to be in Košice for
different purposes or just on their way between two locations, learning that the town council
sometimes lent a hand of support to travelling scholars, would address a letter to it with the
hope of receiving some kind of assistance. One letter of this kind has been found in the letter
collection. As in many other cases, unfortunately it is not clear what kind of response the town
council gave in this or similar cases. The letter itself does not provide us with any detailed information
either. It is not known if the author, Christophorus Zymermann, applied for fi nancial
help or a job in the town. All we know is that he was coming from Olomouc in Moravia and that
his way lead him through Košice. 43
Amounts of money offered by the urban council to the students
The importance of funding amounts is that it helps explain the situation of students from
Košice within the students’ community and university society of the time. However, clarifyng
the issues related to fi nancing students only becomes really valuable when balanced against
34
AMK H I, no. 2446/142.
35
AMK H III/2, MAC 14, folio 3v.: die 8 Februarii 1566 Martino Schochot cantori promisit senatus mutuo dare
fl or. 25. [et dedit - written by another person]
36
Martinus Schacht sive Schochott ex oppido Mosocz comitatus Thuroczien., nunc cantor scholae et templi istius
civitatis, productis ex exhibitis nataliciis literis per Senatum approbatis, ius civile conferitus est feria sexta
proxima ante festum Thomae Apostoli quae fuit dies XVII mensis Decembris 1568.
Source: AMK, H III/2, pur. 5, folio 475v.
37
AMK, H III/2 PUR 8, folio 181r and 196r. See also AMK H III/2, MAC 17, folio 10 r.
38
AMK H III/2, MAC 17, folio 43r: Gedeoni Adami studioso, cuius p[ate]r. hic fuit concionator Germanicis senatus
donat in subsidium studiorum pro hac vero fl . 10 (1573, 31 Martii).
39
AMK H I, no. 3285/98.
40
“Gedeon Adami, natus Cibinii, receptus est in consortium iuris et libertatis civilis, die 10 mensis iulii [1579].”
AMK H III/2 pur.5, folio 486r. See also AMK H III/2, PUR 7, folio 141v.
41
AMK H III/2, MAC 17, folio 45r: Casparus Pülcz hungaricum collaboratorem senatus installavit in schola die
am 23 Tag Aprilis 1573.
42
AMK H I, no. 3219/111.
43
AMK H I, no. 4268/46, letter sent in May 1591 from Košice.
– 211 –

the total cost of university studies at different locations and times. This research issue is only
in an intial stage among scholars in the fi eld. 44 Such calculations are indeed fairly complicated
and not just because of the problems concerning the sources, but also because of a wide
range of factors (geographical, chronological, and sociological) which determined these costs.
Another problem is related to the fact that the currencies of the time were complex and varied
signifi cantly in terms of purchasing power, weight and size, thus making any comparisons diffi
cult. 45 Apart from calculating the costs in general, facts such as illness, war, poor harvests,
etc. involving extra expenses need to be considered. In addition to that, the needs and the
expectations of students varied depending on their social status and fi nancial possibilities he
or his family enjoyed at home. Notwithstanding these diffi culties, some estimations have been
made. For instance, L. W. Brockliss has calculated that, in Paris in the fi fteenth and sixteenth
century, the total expenses for a student coming from a province averaged 75 fl orins annually.
46 Bernhard Ebneth attempts to calculate the costs of university studies in the fi fteenth and
sixteenth century based on individual examples. 47 He mentions an interesting description of
expenses included in a letter of thanks sent to the town council of Nürnberg in 1558 by a
student in Tübingen who received fi nancial support for his studies: 50 fl orins per year, in two
portions. The fi rst half of the yearly amount was spent as follows: 48
Expenditures:
From Nürnberg to Tübingen paid for food 1 fl .
Meals, which pro year cost thirty fl orins, from which I paid for the half of it 15 fl .
The room, which costs 8 gulden per year, I have paid for a half year 4 fl
I paid for the Lexicon Iuris, unbound, 14 batzen
To bind it, 6 batzen
For half a year to the shoemaker, 10 batzen
To the tailor for repairing my trousers and for a new pair of stockings, 2 fl
For a special pointed hat, 8 batzen
For some book paper, 5 batzen
For the production of a good ink, 1 batzen
For buying light, 1 batzen
The entire amount together, 25 fl .
This bill shows that accommodation and food were the most important expenses, taking
up ca. 80 % of the student’s budget. Another possible way to estimate the students’ fi nancial
needs used by Ebneth was to analyze the amount of money provided to students as stipend by
44
RIDDER-SYMOENS 1978, 87-115, here 100-101. See also TRIO 1984.
45
See NORTH 1989 and SPUFFORD 1989, passim.
46
BROCKLISS 1978, 528-530.
47
EBNETH 1994, 209ff.
48
EBNETH 1994, 212. In the original:
Ausgab.
Von Nürnberg bis ghen Tubingen v[er]zert 1fl
Mehr ein tisch, das Ihar vmb dreissig guldenn bestandenn daran das halb bezalt 15fl
Mehr ein stuben das Ihar vmb 8 gulden, das halb Ihar vmb vier fl bestandenn 4 fl
Mehr vmb den Lexicon Iuris gebenn vngebundenn 14 batzen
Mehr denselbigen einzupinden 6 batzen
Mehr das halb Ihar dem schuester 10 batzen
Mehr dem schneider fur besserung meiner hosen, auch vonwegen eins neuens par strimpffs 2fl
Mehr vmb ein gelezene spitzhauben 8 batzen
Mehr vmb etlliche puchpapir 5 batzen
Mehr fur ein gutts dincken (Tinte, n.e.) zumachenn 1 batzen
Mehr fur licht zukauffenn 1 batzen
Summa alles miteinander 25 fl .
– 212 –

different individuals or institutions throughout the sixteenth century. He collected the information
on this issue for different towns from secondary literature published in the fi rst half of the
twentieth century and comes up with the following average yearly amount of money given to
the students: 49 for Ingolstadt in 1494 – 20 fl orins, for Heidelberg in 1509 - 31 fl orins, for Memmingen
in 1510 – 25 fl orins, for Ingolstadt in 1515 – 18 fl orins, for Pavia in 1519 – 50 fl orins, for
Lindau in 1533 – 30 fl orins, for Groningen in 1555 – 20 fl orins and for Jena in 1557 – 30 florins.
In Nürnberg, according to Ebneth, students received from 25 to 50 fl orins yearly throughout
the entire sixteenth century. The students from the town of Kitzingen in the second half of the
sixteenth century benefi ted from a similar amount of money, from 20 to 45 fl orins annually.
Ebneth considers that the amount of 50 fl orins per year was actually suffi cient to cover all
basic costs of a single student in the second half of the sixteenth century, this amount being
comparable with the yearly income of certain category of employees, as for example of an
unmarried manual worker in Nürnberg who received approximately 35 fl orins per year in 1545
and slightly more than 75 fl orins in 1622. 50 In the fi rst half of the seventeenth century, however,
the prices and, together with this, the fi nancial needs of the students increased. Thus, for the
middle of the seventeenth century, the average amount considered suffi cient for a student’s
accommodation and food at the University of Altdorf, for example, constituted 75 fl orins per
year, the maximum amount being 125 fl orins, according to the archival documents quoted by
Ebneth. 51
As for Košice, there is no direct documentation for the standards the town council applied
in determining the amount and duration of each proffered fi nancial support. The question
about the amount of money granted to the students can be answered with the help of various
notes spread throughout various documents related to educational matters. It appears that
there was no explicit policy concerning the sum of money which was supposed to be given
to the students and this amount varied from case to case. There are a few cases, however,
suggesting that the average amount of fi nancial support given to students for the University
of Wittenberg, for instance, was 50 fl orins per year. This was the case for Jacob Melczer, for
example, who received a total of 200 fl orins for his studies, and he stayed at the University
of Wittenberg for four years, from 1566 to 1570. The same amount – 50 fl orins – was given
to Stephanus Mustricz and Stephanus Tehani, although, from the inscription in the town protocols
it is unclear for what time period they received this amount, or if it was for one person
or for both of them together. Again, the sum of 50 fl orins was requested and later received
by Georgius Buntzler. At the top of a letter written by a certain Martinus Brechtel and sent to
the town council in March 1590 there is an inscription which states: The honourable and wise
council has decided unanimously to give for that purpose […] 50 fl orins for one year, 52 which
confi rms again that the usual practice was to give 50 fl orins for one year of study at the University
of Wittenberg. This is further demonstrated by Christophorus Ledwisch, another student
from Košice, in his fi rst letter sent from Wittenberg in 1616, where he mentioned the 50 fl orins
granted to him as a stipend for one year to study at the university and expressed his hope that
he would receive this same amount in subsequent years as well. 53 This way, it is clear that students
from Košice were fi nanced at the same level as their fellow students coming from other
towns in German speaking territories, based on the data presented above.
Other sums of money appear as well. Some of the students’ letters contain additional
entries on their front page, written by a third person, most probably the town notary, who would
record the decisions of the town council’s meeting where the respective letter was read and
49
EBNETH 1994, 213, with reference to the respective sources.
50
EBNETH 1994, 213-214.
51
EBNETH 1994, 215.
52
E.N.W. Rath hat eintrechtig beschlossen und derwilligen […] strecken 50 fl . auf ein Jarr.
53
AMK H I, no. 5782/8.
– 213 –

discussed. This kind of entry exists on one of the letters sent by Martinus Schacht in September
1563 which states that he was assigned 8 ducats, an amount mentioned as ‘octo aureos’
in the town council’s letter sent to him in October 1563. Tobias and Benjamin Kauffi n received
5 fl orins as fi nancial support for secondary school studies according to an entry recorded on
their fi rst letter sent to the town council in May 1578. For most of the cases, this type of entry
on letters are the only source testifying to the existence of some sort of fi nancial support,
since, as previously mentioned, the information recorded in the town protocols concerning the
support given to students abroad is rather sparse and does not provide an exhaustive source
of information.
Defi nitely, students complained that the amounts sent them were not enough, putting
forward a variety of arguments, as, for instance, Valentinus Ungar in his letter sent in August
1571:
As yet it came to my mind that I needed to write to your most wise excellency, that with
that money that I received I cannot remain here for longer than until the feast of St. Michael,
because the diffi culty of all things and the price for crops are high, as I have experienced even
on my way, when I did not consume much, and I bought myself books for my studies… 54
Where would the money granted to students come from Košice was not in the fortunate
situation of the town of Levoča located not far away which enjoyed the generosity of the
magnate family Thurzó, the initiator of the foundation which was instituted with the purpose
of helping young Levoča citizens go to a Protestant university abroad, in most cases to Wittenberg,
to study theology and consisted of 500 fl orins per year, entrusted to the town council
for its administration. 55 However, the town of Košice had its own ways of fi nancing students.
A part of the money could have been taken from the town budget acquired from taxation and
other types of income. In addition to that, a number of rich burghers left part of their money to
the town diectly for the purpose of giving grants to students, but mainly as fi nancial donations
and not as typical foundations which functioned based on deposited earnings. A certain Margaretha
Nagy, for example, left 25 fl orins to be donated to students in Wittenberg, mentioning
in her testament that it should go to more than one benefi ciary. Although no indication exists
of what happened with this specifi c money, it is a good example of the way different town burghers
contributed towards helping fellow citizens of the town improve their education: 56
In the year ’78, on December 2, Margaretha, the widow of Stephan Nagy, has left in her
testament 25 fl orins for students intending to study in Wittenberg. Andreas the Hungarian
priest asked the senate to give those 25 fl orins to a Hungarian student named Franciscus Debreczeni.
But, because it is written in the testament that the money should be given not to one
but to more persons, it was decided by the senate that Jacobus Zabo (probably would keep)
this money in the house … until the senate, in due course, will bestow the money on those
students who would one day be of use to this republic.
54
[…] Adhuc in mentem venit, quod vestrae inclytae sapientiae scribere debuerim, quod cum hac pecunia,
quam acceperim, diutius non possum hic permanere, quam ad festum Michaelis, quia magna hic est omnium
rerum diffi cultas, et annonae caritas, quod ego etiam in itinere sum expertus, ubi non multa consumpsi, comparavique
mihi hic libros ad studia […].
55
For more information on the Thurzó foundation in Levoča see KATONA 2003.
56
AMK H III/2, MAC 21, folio 35 v.: Anno 78, die 2 decembris, Margaretha relicta Stephani Nagy legavit in
testamento 25 fl . studiosis Witebergam versus profeciscentibus dominus Andreas Concionator Ungaricus
petiit senatum ut illos 25 fl . studioso cuidam ungaro nomine Francisco Debreczeni suppeditare, cum autem
in testamento scriptum sit quod non uni sed pluribus legaverit, decretum est() a senatu ut Jacobus Zabo illa
pecunia in domum [---] tandem senatus suo tempore illis studiosis qui aliquando huic reipublicae prodesse
studebunt, suppeditaret.
– 214 –

It also occurred that a certain burgher would leave money both to one of their relatives
and to other students, such as in the case of Ursula, wife of Andreas Melczer, member of the
town council, who, in her testament, states the following: 57
Likewise, at hand are two hundred talers which I also bequeath and leave to my grandson
Simon to pursue his studies 58 and ibidem: likewise I leave fi fty fl orins as a subsidy, partly
for students, partially for orphans and wards to alleviate their needs. 59
There are a number of cases, when a certain amount of money was left by the father or
other close relatives to be administrated by the town council, in order to support the university
studies of a son, nephew, etc, as in the case of Georgius Buntzler or Adamus Kys. We do not
know under what conditions this money was administered; most probably access to it was
controlled by the town until the beneficiary fulfi lled certain conditions, such as reaching his
majority or fi nishing his studies. Martin Kintzinger speaks about the presence of testaments of
burghers from Braunschweig made in the favour of their children but with the interim administration
of the money by a third person or institution as existing already from the thirteenth
century. 60 These may be cases of guardianship, when the orphan’s whole inheritance was
controlled by the council or specifi c town council members were involved as executors or tutors
of the will and asked to act in this positon by the testator himself/herself. This activity of
the council was regulated by countrywide legislation. If that was the case, the students needed
to negotiate with the council to allow them to use the money for their studies, as we learned
from Buntzler’s letters. Unfortunately, because of the limited number of testaments of Košice
burghers preserved for the period before the seventeenth century, these issues remain dominated
by suppositions rather than demonstrated facts.
Other ways of supporting university studies
The town council also had other ways to support its inhabitants who went abroad to study,
not necessarily through according them stipends. One of these possibilities was to request offi
cials or acquaintances in the town of where the schools were located to intervene on behalf
of the student and help with their accommodation, food, and other necessary things. One such
case is illustrated in a letter sent in December 1562 by Thomas Fabri, priest in Bardejov: 61
This way your wiseness asks me, in name of the entire honourable council of the town
of Košice concerning the boy Simon Melzer, that I would offer him meals at my home and accommodation.
However, since I do not have my own house here, nor the possibility for sharing
my own meals, but I, myself, have to pay for my food, I talked about it with my sister in law that
57
AMK H III/2, PUR 2, folio 256r to 259v: testamentum honestae matronae dnae Ursulae Beatae Circumspecti
olim Andreae Melczer iurati ciuis ciuitatis Cassouiensis, 1560.
58
item sunt in promptu thaleri ducenti quos etiam nepoti meo Simoni ad literarum studia colenda lego et relinquo.
59
item fl orenos quinquaginta relinquo in subsidium partim studiosorum, partim orphanorum et pupillorum ad
illorum necessitatem sublevandam.
60
KINTZINGER 1990, 440.
61
AMK H I, no. 2392/150: […] So lautett mich ewer weisheit in Namen des gantzen ersamen raths der statt
Cassaw des knabens Simon Melzers halben, das ich ihn zu meinem tisch auffnehmenn unnd auch wonung
verleihenn wolt. Wie wol ich aber alhie mein eigen Haus nicht habe, unnd auch nicht tisch gänner haben kan,
sondern selber vor die köst zalen muβ, doch hab ich mit meiner Schwieger darvom geredt die in angesehen
Ewer Weisheit anlangen unnd des knabens frömbigkaitt zu tisch auffnemen will unnd ein habitation verleihenn.
Weill ich aber auch bei ihr zue tisch gehe kan ich desto beser auff den Knaben achtung geben, das er
alhie nicht versaimbt werde. Ich hab biβ her an im kainen unfl eiβ nicht gesperrt so er anderst fortfarrenn wirt,
hoff ich das er mittler zeit auch der ganzenn gemain woll für stehen wirt künnen. Der paedagogus der mit im
itzt privatim repetirt hatt grossen fl eiβ mit ihm unnd lobet den knaben das er lust zu allen frewen künsten habe.
Was aber meine belohnung betrüfft die ist järlich von einem ieden frembden knaben 2 fl . wie wol ich mich des
lohns nicht so seer frewe als wen ich merkh das die knaben in der lëer zunemen.
– 215 –

she, according to the request of Your Excellency in your wiseness and because of the boy’s pious
conduct would wish to offer him meals and to rent him a room. Since I also have my meals
at her home I can then take better care of the boy so that he would not be forsaken here. Until
now I have not noticed any kind of laziness or that he would want to go in other directions, and
I hope that also for the rest of the time he would be able to progress for the well-being of the
entire community. The teacher who gives him private tutoring hours is working assiduously
with him and praises the boy that he is interested in all liberal arts. As far as my remuneration
is concerned, it is 2 fl orins per year for every foreign boy, but I am much happier for this remuneration
when I notice that the boys are making progress in learning.
Students themselves took the initiative to search for other sources of funding. The most
common sources of fi nancing university studies, namely help from rich relatives or acquaintances,
borrowing money from friends, fellow students, etc., and taking a variety of jobs at the
study place were not unknown paths taken by Košice students.
After the town council and rich relatives, students would also try to borrow money from
other acquaintances in Košice or elsewhere. Two letters preserved in the town archives in
Košice illustrate a few situations of this type and provide additional interesting details concerning
the fi nancial affairs of students. 62 The fi rst letter, dated November 4, 1570 is signed by
Johannes Scholius, an employee at St. Elisabeth church in Wrocław, who complained to the
town council about Johannes Stockelius, a student in Wittenberg, who had been in debt to him
since 1563 and had never returned the money he owed. The story begins with the arrival of a
messenger from Wittenberg who delivered a letter from Stockelius. In this letter, the student
implored Scholius to lend him thirty-fi ve tallers and promised to return them during the same
year, a promise he never kept. Even worse, in the subsequent year came another quest for
money, this time for twenty-fi ve tallers: but at the named day, not only did he not return anything,
but in the following year, on the twenty fi fth day of March, he came to me almost crying
and imploring me to add to the previous thirty-fi ve talers now twenty-fi ve talers in loan, which
he promissed to return with certainty, together with the previous thirty-fi ve talers, at the following
market in Cracow in the same year. 63 This debt was not returned either - but at that market
in Cracow not only did he not return to me a single penny, but he did not even write to me for
several years 64 – and only at the insistence of Tomas Hilarius, pastor in Košice, did Scholius
receive an insignifi cant part of his money: the previous year he did write to me, though not
voluntarily but instigated by the venerable man Thomas Hilarius, pastor at your church. The
latter sent me in the past summer, through Johannes Debretzinus, ten talers in the name of
Johannes Stoeckelius, which were fi nally given to me this week, more precisely on the 29th of
October. 65 Hilarius left his post in Košice without being able to bring this case to a happy end,
therefore in 1570 Scholius saw no other solution except to address the town council: for which
reasons, I come to you, wise and distinguished gentlemen, and ask you vehemently again
and again, so that you consider and take a decision so that Johannes Stoeckelius returns to
me, on the fi rst occasion, the remaining fi fty talers and that he would have them brought to
62
AMK H I, no. 3036/26 and no. 4226/100.
63
caeterum ad constitutum diem, non modo plane nihil reddidit, sed etiam sequenti anno, vigessimo quinto die
martii, fere plorans ad me venit, orans, ut sibi ad priores triginta quinque taleros, adhuc viginti quinque taleros
darem mutuos, quos mihi ad proxime sequentem mercatum Cracoviensem eiusdem anni, cum prioribus
triginta quinque taleris certo remittere vellet.
64
caeterum ad mercatum illum Cracoviensem, non modo plane nullum nummum mihi remisit, verum etiam
aliquot annos ne literam mihi scripsit.
65
superiore quidem anno ad me scripsit, verum non sua sponte, sed instigante eum reverendo viro domino
Thoma Hilario, pastore ecclesiae vestrae. Hic per Johannem Debretzinum, decem taleros mihi nomine Johannis
Stoeckelij, praeterita aestate misit, qui mihi demum hac septimana, nempe vigesimo nono Octobris sunt
redditi.
– 216 –

me here without any expenses on my part, 66 mentioning the loss he had to suffer due to infl a-
tion: Johannes Stoeckelius delayed the settlement of the debts for seven years - and to what
disadvantage for me, you yourselves be the judges. Because if I had this money four months
ago, it would have been of no little help to me, because a measure of grain, which was then
on sale for sixteen grossi, now sells for fi fty grossi or even more. The rest I do not ask you to
consider, only take care that he would return to me the original amount. 67 Unfortunately, we
do not know what the reaction of the town council was nor how the end of this story of unpaid
debt turned out.
Concluding remarks
In conclusion, it can be stated that the town council participated actively in improving
educational opportunities of the inhabitants of the town and its surroundings during the period
of the Reformation. This involvement was a new element compared to the period before the
Reformation although it was probably deeply embedded in the earlier tradition of ecclesiastic
patronage and private pious bequests. The council’s attention extended into several fi elds,
starting from continuing to support the local school through recruiting better trained teachers
and other personnel, up to providing aid of various kinds to town inhabitants and other possible
candidates in order to pursue their studies at appropriate secondary schools or universities.
Several categories of benefi ciaries could be established. First, the town council would sponsor
representatives of well-established families in the town, relatives of town council members
or sons of former or present employees in the town administration, church or school. Unfortunately,
because the respective documentation (church registers) for the town of Košice are
missing up to the middle of the seventeenth century, it is diffi cult and sometimes even impossible
to precisely establish the relationships among various town council members and the
students being fi nanced. The only exceptions are those cases when direct references to this
kind of relationship exist in the students’ letters or other documents. Besides sponsoring university
attendees who were selected based on their merits or other criteria diffi cult to identify
because of the lack of precise informations, cases existed when the council was entrusted to
handle the inheritance of under-age heirs of prominent town burghers, and thus to help them
fi nancially during their studies, sometimes out of their own inheritance. In addition to that, a
number of students were promoted on the basis of the past services rendered by their family to
the town. Another category of benefi ciaries was represented by individuals already employed
at the school or in the local church or in the neighbourhood, who would receive support for
further professional development, sometimes on the recommendation of offi cials from their
respective locations. Sometimes, travelling scholars with no obvious affi liation with the town
would make requests for fi nancial support although it was not possible to establish to what
extent such inquires were successful.
It is diffi cult to state with what frequency and for what period a student would receive
fi nancial support. As illustrated in a number of extant letters, the common practice was to
fi nance students two years at a university, but the term of support varied from case to case.
Some students stayed longer and received fi nancial support for the entire period. In some cases,
a student would receive support starting from his secondary school studies until the end
66
quapropter ornatissimi et prudentissimi viri ad vos confugio, vehementer etiam atque etiam vocans, ut in
medium consulatis, et etiam ineatis rationem, ut primo quoque tempore, Johannes Stoeckelius residuos quinquaginta
taleros mihi solvat, eosque sine meis impensis mihi huc adferri curet.
67
distulit Johannes Stoeckelius, solutionem debiti, per septem annos, quanto meo incommodo, vos ipsi iudices
estote. Quod si autem ante quatuor menses istam pecuniam habuissem, non parum mihi profuisset, nam
modius frumenti, qui tunc emebatur sedecim grossis, nunc emitur grossis quinquaginta, aut etiam pluris.
Caeterum interesse non peto, tantum curetis, ut quamprimum mihi sortem reddat.
– 217 –

of his university studies and even while moving from one university to another, as was more
characteristic for the fi rst half of the seventeenth century. The usual amount of money granted
for studies abroad per year was 50 fl orins although this amount again varied from case to
case. We have cases where students would receive fi nancial support with relative regularity
over several years, and other students who perhaps received a stipend on only one or two
occasions. In the fi rst case, the students would receive established amounts, while in the later
case the amount of money granted could vary depending on various conditions.
The data available still makes it diffi cult to justify drawing any solid conclusions concerning
the average share of different sources of income the student from Košice had at his disposal
in order to pay for his studies. It is not always clear which standards the urban council
applied in determining the amount and duration of each grant. In many cases it appears that
they represented an important supplementary income but hardly ever covered the total cost
of the student’s studies. What is certain in any case is that the urban council played a very
important role in supporting university students and in increasing the popularity of education
among its inhabitants.
BIBLIOGRAPHY:
BROCKLISS, L.W. B., 1978. Patterns of Attendance at the University of Paris. 1440-1800. In
The Historical Journal 21, 528-530.
EBNETH, B., 1994. Stipendienstiftungen in Nürnberg: Eine historische Studie zum Funktionszusammenhang
der Ausbildungsförderung für Studenten am Beispiel einer Großstadt (15.-20.
Jahrhundert), Neustadt/Aisch.
KATONA, T., 2003. Ejnem armen Schuler der nacket und bloss wahr: über die Thurzónische
Stiftung und das Bildungswesen in der Zips mit dem Text des Leutschauer Testamentsbuches,
Ph.D. Dissertation, University of Szeged.
KEMÉNY, L., 1891. A Reformáczió Kassán: Oklevéltárral (Reformation in Košice: with a Chartulary),
Košice.
KINTZINGER, M., 1990. Das Bildungswesen in der Stadt Braunschweig im hohen und späten
Mittelalter, Cologne and Vienna.
NÉMETH, I., 2006. Kassa város archontológiája: bírák, belső és külső tanács 1500-1700 (Archontology
of the town of Košice: judges, inner and outer council 1500-1700), Budapest.
NORTH, H., 1989. Geldumlauf. Währungssysteme und Zahlungsverkehr 1300-1800, Cologne
and Vienna.
RIDDER-SYMOENS, H., 1978. Universiteitsgeschiedenis als bron voor sociale geschiedenis
(University history as a source for social history). In Tijdschrift voor sociale geschiedenis, 10,
87-115.
SCHWINGES, R. Ch., 1986. Sozialgeschichtliche Aspekte spätmittelalterlicher Studentenbursen
in Deutschland. In J. Fried, ed., Schulen und Studium im sozialen Wandel des hohen und
späten Mittelalters, Sigmaringen, 527-564.
SPUFFORD, P., 1989. Money and Its Use in Medieval Europe, Cambridge.
TRIO, P., 1984. Financing of University Students in the Middle Ages: A New Orientation. In
History of Universities, 4, 1-24.
– 218 –

VARSÍK, B., 1991. Vznik a vývin slovenských kalvínov na východnom Slovensku (The origin
and the development of Slovak calvinists in Eastern Slovakia). In Historický časopis, 39:2,
129-148.
WEYRAUCH, E., 1982. Informationen zum Sozialprofi l der evangelischen Geistlichkeit Kitzingens
im 16. Jahrhundert. In I. Bátori and E. Weyrauch, eds., Die bürgerliche Elite der Stadt
Kitzingen, Stuttgart, 297-301.
WRIEDT, K., 1993. Studienförderung und Studienstiftungen in norddeutschen Städten (14–
16. Jahrhundert). In H. Durchhardt, ed., Stadt und Universität, Cologne, Weimar, and Vienna,
33–49.
REZUMAT
FINANŢAREA STUDIILOR UNIVERSITARE ÎN EPOCA MODERNĂ TIMPURIE ÎN
BAZA EXEMPLULUI STUDENŢILOR DIN ORAŞUL KOŠICE, SLOVACIA DE EST
În acest articol sunt prezentate unele posibilităţi de fi nanţare a studiilor universitare în
perioada modernă timpurie în baza materialului inedit din arhiva oraşului Košice, localizat în
partea de nord a fostului Regat Maghiar, în prezent în Slovacia de Est. Fondat în secolul al XIIlea
de către colonişti germani, oraşul avea aproximativ 3000 de locuitori la începutul secolului
al XVI-lea. Tinerii din oraşul Košice au putut fi identifi caţi la mai multe universităţi începând
cu sfârşitul secolului al XIV-lea. Odată cu instaurarea Reformei în oraş, proces care a început
chiar din primele decade şi s-a defi nitivat în anii `50 ai secolului al XVI-lea, numărul studenţilor
şi universităţile vizitate s-au schimbat considerabil. Marea majoritate a locuitorilor oraşului
s-au înmatriculat la universităţi protestante din teritoriile germane, iar numărul studenţilor s-a
mărit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea datorită extinderii posibilităţilor de fi nanţare a
studiilor. În acest proces un rol esenţial îi revine consiliului orăşenesc, care s-a implicat activ
în procesul de susţinere fi nanciară atât a locuitorilor oraşului, cât şi a celor din localităţile din
vecinătate.
Articolul elucidează această contribuţie a administraţiei urbane prin prezentarea şi comentarea
următoarelor aspecte: durata perioadei de fi nanţare, categorii de benefi ciari şi mărimea
suportului fi nanciar acordat. Prezintă interes şi alte posibilităţi de fi nanţare a studiilor
care au fost utilizate de către locuitorii oraşului, dintre care deosebit de bine documentate
sunt cazurile de împrumuturi de bani de la diferite persoane particulare. Unul dintre aceste
cazuri este prezentat în partea fi nală a articolului. Informaţia prezentată în acest articol a fost
selectată din colecţia deosebit de bogată de scrisori trimise de către locuitorii oraşului Košice
şi din împrejurimi – studenţi la diferite universităţi existente în acea perioadă – la adresa consiliului
orăşenesc local, precum şi dintr-un şir de materiale cu caracter fi nanciar-administrativ,
toate datate cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea
(1550-1660).
În baza analizei materialelor de arhivă, au putut fi stabilite mai multe categorii de benefi
ciari. Cel mai numeros grup îl constituiau membrii familiilor înstărite din oraş, rude ale
membrilor consiliului orăşenesc, ale unor foşti sau prezenţi angajaţi în urbe, cum ar fi notarii,
preoţii sau dascălii. În unele cazuri, consiliul orăşenesc a fost implicat în aşa-numita activitate
de patronaj, când averea moştenită de către unii tineri studenţi se afl a sub egida consiliului –
de obicei în baza testamentului tatălui tânărului respectiv – până la îndeplinirea unor anumite
condiţii, cum ar fi majoratul, fi nisarea studiilor şi altele. În aceste cazuri, consiliul orăşenesc
acorda suport fi nanciar pentru studii acestor tineri, uneori atribuind acestui scop o anumită
parte din moştenirea lăsată. În afară de aceasta, au existat tineri studenţi care s-au bucurat
– 219 –

de suport fi nanciar din partea administraţiei oraşului graţie meritelor tatălui. O altă categorie
de benefi ciari o constituiau angajaţi ai instituţiilor orăşeneşti (scribi, preoţi, învăţători), care au
obţinut suport fi nanciar pentru o perioadă limitată de studii (de obicei doi ani), după încheierea
căreia erau obligaţi să se întoarcă în oraş pentru a-şi continua serviciul precedent sau,
eventual, pentru o angajare într-un post mai bine plătit. De asemenea, au fost depistate cazuri
ale unor aşa numiţi studenţi-vaganţi, care, afl ându-se în treacăt la Košice, adresau consiliului
orăşenesc cereri de fi nanţare.
Durata şi frecvenţa cu care studenţii primeau suport fi nanciar din partea oraşului sunt
două aspecte mai difi cil de analizat din cauza caracterului incomplet al documentelor de arhivă.
După cum a putut fi depistat dintr-un număr de scrisori, de obicei erau finanţaţi doi ani de
şedere la universitate, deşi durata fi nanţării varia de la caz la caz. Unii studenţi s-au afl at la
universitate mai mult timp şi au continuat să primească suport fi nanciar pentru întreaga perioadă
a studiilor. Au existat cazuri când un student a fost fi nanţat pe parcursul întregii sale cariere
academice, începând cu gimnaziul şi până la absolvirea cu succes a studiilor universitare,
la o instituţie sau chiar la mai multe, fenomen întâlnit în special în prima jumătate a secolului
al XVII-lea. Mărimea bursei acordate era, de obicei, 50 de fl orini, deşi, iarăşi, se întâmpla ca
această sumă să difere de la caz la caz. În cazul acelor studenţi care erau fi nanţaţi pentru o
perioadă mai lungă de timp, suma era mai mult sau mai puţin constantă. Sume diferite apar în
cazul studenţilor care au obţinut suport fi nanciar ocazional, acesta variind în funcţie de anumite
condiţii sau împrejurări.
În afară de suportul fi nanciar obţinut de la părinţi, rude, precum şi cel ofi cial din partea
administraţiei oraşului, studenţii făceau uz şi de alte posibilităţi existente, cum ar fi activitatea
în calitate de tutore, acordarea unor servicii diferitor persoane sus-puse din oraşul universitar,
precum şi împrumuturile de bani de la colegi sau alte cunoştinţe. Ultimul aspect este bine documentat,
în articol descriindu-se detaliat un caz de împrumut care nu a fost întors la timpul
promis, creând astfel probleme fi nanţatorului. Astfel de cazuri de studenţi-datornici erau foarte
frecvente în perioada respectivă, consiliului orăşenesc revenindu-i funcţia de mediator în cazurile
când confl ictele nu erau soluţionate de către persoanele directimplicate.
Informaţia de care dispunem pentru elucidarea acestui aspect din viaţa studenţilor oraşului
Košice este relativ bogată, cu toate acestea formularea unor concluzii absolute cu privire
la proporţiile în care erau utilizate surse variate de fi nanţare afl ate la dispoziţia locuitorilor oraşului
Košice trebuie făcută, la moment, cu precauţie. Aceasta în special din cauza lipsei unor
studii similare cu privire la situaţia fi nanciară a studenţilor din alte oraşe din aceeaşi regiune,
care ar permite analiza informaţiei existente în plan comparativ. Cu toate acestea, informaţia
păstrată în arhiva locală demonstrează pe deplin rolul important pe care l-a jucat consiliul
orăşenesc în procesul de motivare şi susţinere a locuitorilor oraşului în dorinţa lor de a obţine
studii universitare. Această implicare a crescut într-o proporţie foarte mare în perioada Reformei,
dacă e s-o comparăm cu perioada anterioară. Analiza acestui aspect ne permite să
contribuim la dezvoltarea a două domenii importante. Primul se referă la istoria oraşului Košice
în general, analizându-se un aspect important al dezvoltării oraşului în perioada Reformei:
învăţământul, precum şi o parte importantă a elitei locale, cărei îi aparţineau, indubitabil, foştii
studenţi universitari. Un alt domeniu care benefi ciază de pe urma acestei cercetări este istoria
învăţământului universitar din Europa Centrală şi de Est, regiuni a căror participare la viaţa
academică medievală şi modernă timpurie nu este nici pe departe deplin reprezentată.
– 220 –

OBSERVAŢII PRIVIND AŞTEPTĂRILE ESHATOLOGICE DIN MOLDOVA
DE LA LIMITA SECOLELOR XV-XVI
– 221 –
Emil DRAGNEV
Subiectul intensifi cării aşteptărilor eshatologice către fi nele secolului al XV-lea în Ţările
Române, şi în special, în Moldova, a intrat pe agenda priorităţilor istoriografi ei româneşti relativ
recent. Lipsa unor mărturii documentare clare privind gradul de tensiune eshatologică din
Moldova secolului al XV-lea, nu a permis o evaluare explicită a fenomenului. Studiile realizate
de Maria Magdalena Székely 1 , Liviu Pilat 2 , Alexandru Mareş 3 ş. a. cercetători, au scos în
evidenţă problema (nu întotdeauna într-un acord deplin privind anumite concluzii şi supoziţii 4 ),
punctând anumite repere în această privinţă, care vin în contact cu o altă problematică, de
o tangenţă indiscutabilă, cea a dimensiunilor ideii imperiale în Ţările Române, elaborată de
câteva decenii, în special de Dumitru Năstase 5 .
Problema studiului aşteptărilor escatologice în ţările române extra-carpatice, într-o epocă
când tensiunea aşteptărilor escatologice atinge cote maxime, atât în Occident 6 , cât şi în Estul
continentului 7 , aşa cum au demonstrat-o primele cercetări, este difi cil realizabilă din cauza
1
SZÉKELY, 2003, 271-278.
2
PILAT, 2004,101-116.
3
MAREŞ, 2004, 193-203.
4
Menţionăm în această privinţă, atitudinea mai curând sceptică exprimată de Ştefan Andreescu, cu ocazia
examinării ms. 197 din colecţia Bibliotecii Academiei Române, un Tetraevanghel cumpărat de Dorin Pitarul
şi donată de el mănăstirii Bistriţa, în anul 7000 (1492) pus în legătură cu semnificaţia eshatologică a acestui
an, probată de tabelele pascale greceşti şi ruseşti ce se opresc la anul 7000 de la facerea lumii: „Să fi existat
oare o asemenea tensiune spirituală şi în Moldova După părerea noastră dania făcută de Dorin pitarul se
constituie într-un indiciu că nu poate fi vorba de aşa ceva” (ANDREESCU, 2001, 305). Remarcăm şi atitudinea
critică a lui Alexandru Mareş (2004, 98), faţă de ipoteza expusă de Maria Magdalena Székely, privind implicarea
domniei în situaţia eshatologică, precum şi observaţiile noastre privind această discuţie: DRAGNEV,
2006, 125, nota 37.
5
NASTASE, 1972; 1976; 1981; 1986; 1988; 1998. Pentru un registru mai complet ce include şi alte studii în
care problematica ideii imperiale la români apare în conexiune cu alte probleme anunţate în titluri a se vedea
anexa bibliografi că la: NASTASE, 2006, 37-38. Cu toate că construcţia unei paradigme imperiale în raport
cu ideologia politică din Ţările Române, în mare parte ipotetică, dar nelipsită de repere interpretabile în acest
sens, nu şi-a afl at un accept comun în istoriografi a românească, totuşi, meritul demersului pe parcursul a
câtorva decenii, întreprins de Dumitru Năstase, este incontestabil şi din perspectiva impunerii unei noi grile
pentru cercetarea medievalităţii româneşti, care la rândul său, deja, aduce rezultate şi nuanţări importante în
această problemă, indiferent de punctul de pornire al replicii: accept, respingere, redimensionare etc.
6
Deşi consumarea celor şapte mii de ani de la facerea lumii a avut o certă amprentă asupra evoluţiilor tensiunilor
eshatologice în Occident (cu toate diferenţele de calculare a acestei date), aşteptările par să fi e conduse
nu atât de perspectiva apropierii unei date cruciale ci de „împlinirea însemnelor timpurilor din urmă”, trecute
prin grila unor învăţături, ca de exemplu cea a lui Gioacchino da Fiore, nu fără infl uenţa unor texte profetice
bizantine, transpuse într-o gamă variată de legende despre un papă angelic, un ultim împărat sau întruparea
Anticristului. Din vasta bibliografi e privind această temă selectăm doar câteva titluri de volume sau studii,
care cuprind o viziune de ansamblu a acestei probleme şi conţin referinţele necesare pentru examinarea unor
aspecte particulare, unele fi ind traduse şi în limba română: DELUMEAU, 1986, 6-66; REEVES, 1999, 111-
136; THOMPSON, 1999; TÖPFER, 2002, 238-247; CROCCO, A., 1986; REEVES, 1969; VAUCHEZ, 1999;
FLORI, 2008.
7
Pentru Bizanţ şi lumea grecească după căderea Constantinopolului, problema a benefi ciat de un studiu special:
CONGOURDEAU, 1999, în care sunt invocate principalele surse raportabile la problematica tensiunilor
escatologice în ajunul anului 7000. Noi nuanţări, ce ţin cont şi de viziunile escatologico-mesianice iudaice în
raport cu căderea Constantinopolului sunt prezente în: CONGOURDEAU, 2001, 136. Pentru deplasarea accentelor
escatologice spre cele mesianice după căderea Constantinopolului, a se vedea: ARGYRIOU, 1982,
13 şi urm.

penuriei surselor. Pe lângă deducţia logică, că afl area Ţărilor Române în circuitul comercial, al
contactelor politice etc., însoţite şi de circulaţia ideilor, atât cu spaţiile din Vest cât şi cu cele din
Est, nu le permite eschivarea de frământările majore ale vremii, sursele scrise ne oferă foarte
puţine dovezi la acest capitol.
Această tăcere, sau mai bine zis sărăcie a surselor, a favorizat o atitudine sceptică faţă
de extensia notabilă a fenomenului aşteptărilor escatologice în Ţările Române spre sfârşitul
secolului al XV-lea. Dacă puţinele surse păstrate, ar pleda, se pare, pentru un anumit grad
de receptivitate al intensifi cării aşteptărilor eshatologice în mediul clerului, în special al celui
monastic cărturăresc, atunci societatea, atât mediul aulic cât şi celelalte pături ale societăţii
par a fi destul de indiferente faţă de anxietatea eshatologică ce cuprinsese ţările vecine.
Prima categorie de surse, pe care le putem pune în legătură cu aşteptările eshatologice
de epocă, ar fi calculele pascaliilor, în raport cu anumite date, considerate a fi eventuale
puncte fi nale ale istoriei umane. De fapt, în această privinţă, a fost identifi cată o singură dată,
spre care se concentrează calculele şi exegezele, caracteristice în special pentru spaţiul
ortodox, şi anume, anul 7000 de la Facere, transpus de obicei, în anul 1492 de la Naşterea lui
Hristos 8 . Din acest punct de vedere, constatăm în Ţările Române, acelaşi fenomen, pe care-l
întâlnim în Bizanţ (apoi în spaţiul ex-bizantin după cucerirea otomană) şi în Rusia Moscovită 9 .
În legătură cu aşteptarea sfârşitului lumii către expirarea celor 7000 de ani de la facerea ei, au
fost puse câteva calcule de pascalii, destul de sugestive în această privinţă.
Astfel, pascalia înserată în Liturghierul slavon de la Feleac (Biblioteca Centrală
Universitară din Cluj, cota 4745) cuprinde anii 1482-1492, deci se opreşte exact la anul 7000
de la facere. În baza primului an al pascaliei se consideră că manuscrisul a fost copiat la
1481. În privinţa locului unde a fost copiat acest manuscris, nu există un consens defi nit, s-a
considerat că manuscrisul a fost realizat de cineva dintre „copiştii savanţi ai mănăstirii Putna”,
lucru ce nu se confi rmă la cercetarea caracterului scrisului, diferind substanţial de binecunoscutul
izvod caligrafi c moldovenesc, dar şi a elementelor decorative, care de asemenea
nu corespund practicelor de ornamentare a manuscriselor în Moldova 10 . Reieşind din aceste
considerente, s-a avansat opinia că manuscrisul a fost redactat mai curând în Transilvania
decât în Moldova 11 .
Pentru Moldova şi Ţara Românească, cunoaştem două cazuri apropiate în toate
privinţele. În primul rând, menţionăm că aici nu s-au păstrat calcule de pascalii ce s-ar opri
Interesul pentru istoria trăirilor eshatologice în Rusia Veche, şi în special, privind intensifi carea aşteptărilor eshatologice
în legătură cu apropierea anului 7000 de la facerea lumii, este de o dată relativ recentă. Pentru
perioada mai veche a se vedea: KARPOV, 2002; DANILEVSKIJ, 2004, iar pentru perioada în ajunul sfârşitului
mileniului şapte: IURGANOV, 1998, 306-355; ALEXEEV, 2002.
8
Divergenţele care apar în această privinţă vizează existenţa unor diferenţe de calcul a anului facerii lumii, deci
anul de la Naşterea lui Hristos poate de asemenea apărea în lecturi diferite, neschimbată rămânând, totuşi,
data – 7000 de la Facere.
9
Cea mai renumită pascalie care se opreşte la anul 7000 (1492) a fost descoperită în 1912 în nartexul catedralei
Sf. Dimitrie din Tesalonic. Aici calculele încep cu anul 1473 şi se opresc la 1492, an când catedrala
a fost transformată în moschee. Acest fapt nu poate fi considerat ca explicaţie a întreruperii calculelor la
data amintită, deoarece, tabelele pascale nu se alcătuiau anual, dar în avans, pentru perioade lungi: CON-
GOURDEAU, 1999, 72. Pentru reproducerea acestei pascalii a se vedea: PERISTEROPOULOS, 2002, 39.
Pentru pascaliile greceşti şi ruseşti în manuscrise, prima menţiune generalizatoare precum că „toate pascaliile
greceşti şi ruseşti se opresc la anul 7000” apare în: IKONNIKOV, 1869, 51. cu referinţă la materialele
publicate în Pravoslavnyj sobesedinic, Kazan’, 1860, Ч. 3: Drevnie russkie pashalii na ocmuiu tysiaciu let ot
sotvorenija mira. A se vedea de asemenea, cu completări de date şi exemple: IURGANOV, 1998, 326-329;
ALEXEEV, 2002, 64; DANILEVSKIJ, 2004, 355, nota 59.
10
VĂTĂŞIANU, 1959, 912-913, fi g. 873-875. Se resimte o infl uenţă a manuscriselor moldoveneşti în cazul frontispiciilor
mari (fi g. 873), nu însă şi a vinietelor (fi g. 874, 875).
11
MAREŞ, 2004, 195.
– 222 –

la anul 1492. Au fost depistate, însă, două manuscrise, care încep calculul pascaliilor din
1493, ceea ce ar permite presupunerea perfect logică, că au fost precedate de manuscrise cu
calculul pascaliilor ce se limitau la anul 1492.
Ambele manuscrise, un Ceaslov, scris în Moldova, la mănăstirea Putna de către călugărul
Paladie, la sfârşitul secolului al XV-lea (se păstrează la biblioteca Mănăstirii Putna), conţinând
calculele pascale pentru anii 1492-1576, cel de-al doilea, copiat în Ţara Românească (ms.
277 al Bibliotecii Academiei Române), din care nu s-a păstrat decât faţa primei fi le cu calculele
pascale pentru anii 1493-1495, în pofi da titlurilor diferite (primul – Îndreptarea pascaliei,
mâna noastră, al doilea – Pascalia de la începutul mileniului al optulea), şi a unor diferenţe
nesemnifi cative, sunt foarte apropiate, şi par a descinde dintr-o sursă comună. Acest lucru
apare mai vizibil când sunt comparate cu alte pascalii, de care, ambele manuscrise, diferă
substanţial 12 .
Faptul că în două din cele trei cazuri, avem pascalii ce le continuă pe cele anterioare, ne
lasă fără răspuns la întrebarea, dacă sfârşitul celor ce se încheiau la 1492 conţinea şi menţiuni
escatologice, ca bunăoară, în cazul celor ruseşti. Totodată, confruntarea duratelor pentru care
se calculau pascaliile, par să înlăture supoziţia precum că pascaliile pur şi simplu s-ar fi oprit
la date rotunde, exemplul confruntării duratelor pascaliilor de la Feleac şi Putna, fi ind deosebit
de edifi cator în acest sens. Din această perspectivă, cu toate că nu cunoaştem să fi existat
şi menţiuni escatologice la sfârşitul pascaliilor ce nu s-au păstrat, ne apare aproape cert,
că ele s-au oprit la anul 7000, ca şi în cazul celor bizantine şi ruseşti, din aceleaşi motive
escatologice, exemplele celor din urmă fi ind deosebit de tranşante în această privinţă.
Astfel, în pascaliile ruseşti, apar o mulţime de menţiuni, care punctează aşteptarea
deznodământului eshatologic la scurgerea celor şapte milenii, de unde sunt preluate şi incluse
în alte tipuri de texte. De menţionat, totuşi, că inscripţiile eshatologice, în chinovar, apar la nu
numai la încheierea calculelor pascale cu anul 7000, dar şi la anul 6967. Inscripţia pentru anul
7000 este destul de explicită: „В лето 7000 последнее зрите, сде есть конец” 13 şi fi resc se
explică prin presupunerea că lumii i-a fost dat să dureze 7000 mii de ani de la facere.
Această opinie, uneori la limită cu convingerea, era bazată pe mai multe date, atât
scripturistice, cât şi patristice (sau pseudo-patristice, considerate însă autentice în acea
epocă) 14 şi pare să prindă contur la exegeţii creştini în secolele III-IV, în baza interpretării
unor texte din Sfânta Scriptură, precum versetul din psaltire: „Că o mie de ani înaintea ochilor
Tăi sunt ca ziua de ieri” [Ps. 89.4]; textele din Eclesiast: „Împarte o bucată în şapte şi chiar
în opt” [Ec. 11.2], din a doua epistolă a apostolului Petru: „Şi aceasta una să nu vă rămână
ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o
zi” [2Pet. 3.8] (acest verset urmează direct menţiunea Judecăţii de apoi: „Iar cerurile de acum
şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii
oamenilor necredincioşi” [2Pet. 3.8]).
Abordând problema situaţiei privind intensitatea aşteptărilor escatologice în spaţiul
românesc, e necesar de repertoriat şi manuscrisele ce conţin texte profetice privind scenariul
derulării evenimentelor în ajunul sfârşitul lumii, constituind astfel, al doilea grup important de
surse în această optică.
O circulaţie destul de semnifi cativă, în special în Moldova, este atestată în privinţa
Apocalipsei lui Metodiu din Patara. Această scriere a fost cunoscută aici, cel puţin din secolul
al XV-lea, fapt ilustrat de includerea sa într-un zbornic (ms. sl. 135, Biblioteca Academiei
Române, provenit de la mănăstirea Neamţ), alături de alte scrieri cu caracter escatologic.
În istoriografi e s-a atras atenţia şi asupra unei „actualizări” semnifi cate, prezente în
versiunea respectivă a Apocalipsei lui Metodiu din Patara. Atunci când se proroceşte apariţia
12
MAREŞ, 2004, 195-197.
13
ALEXEEV, 2002, 64.
14
CONGOURDEAU, 1999, 55.
– 223 –

popoarelor lui Gog şi Magog, ele sunt identifi cate cu tătarii: „Despre tătarii cei închişi. Atunci se
vor deschide porţile de la miazănoapte şi vor ieşi puterile păgâneşti care erau închise înăuntrul
iadului” 15 .
În acest caz sunt de precizat câteva momente. Acest manuscris moldovenesc, judecând
după titlu (Al sfântului mucenic, părintelui nostru Metodiu, episcopul de Patara: Cuvânt despre
împărăţia popoarelor celor din urmă vremi, adevărata (precisa) povestire de la primul om
până la sfârşitul veacului 16 ), incipit şi alte pasaje, inclusiv titlul subcapitolului citat despre
tătari, aparţine indubitabil redacţiei celei de a doua traduceri slave ale Apocalipsei lui Pseudo-
Metodiu, conform clasifi cării lui V. Istrin 17 .
Această traducere probabil a fost executată în secolul al XIV în Bulgaria (nu este exclus
că acest lucru s-ar fi produs sub impresia raziilor pustiitoare turceşti, fapt ce a revigorat
interesul pentru scrierea respectivă, ce nu mai era de găsit în versiunea primei traduceri, fapt
ce a stimulat apariţia celei de a doua) şi titlul subcapitolului respectiv apare în cel mai vechi
manuscris cunoscut (cel de la 1345, copiat pentru ţarul bulgar Ioan Alexandru), conţinând
această versiune în forma următoare: ”O zatvorennih tartaroh” (Despre tartarii cei închişi) 18 .
Aceiaşi formulare apare şi în versiunea sârbească din secolul al XVI-lea a acestei scrieri 19 .
Această formulare – ”tartaroh”, la făcut pe V. Istrin să presupună că la origine sa, nu ar fi de
exclus o versiune greacă – ”peri ton katakekleismenon ev tartaro”, adică cei închişi în tartar.
În acelaşi timp, slavistul rus se întreabă de ce nici într-o versiune slavă din câte le
cunoscuse (10 citate în lucrarea sa), nici odată nu apare corespondentul slav precis – ”v
tartare” 20 . Dacă admitem traducerea din greacă, persistenţa acestei forme s-ar explica prin
faptul că interpretarea greşită s-a strecurat în primul exemplar al traducerii, care a fost
preluată de copişti în continuare. Oricum, forma declinării utilizată nu lasă nici un dubiu, că
noţiunea a fost tradusă (sau introdusă) nu în înţelesul tartar-ului mitologiei greceşti, dar în cel
al etnonimul tătar (tartar). Din această perspectivă, nu pare deloc surprinzător, ca unii copişti
să acomodeze defi nitiv noţiunea în forma familiară curentă.
Astfel, în manuscrisul rusesc din secolul al XV-lea (din colecţia Bibliotecii Sinodale, nr.
682), în locul respectiv apare „tatareh” 21 , la fel ca şi în manuscrisul moldovenesc, unde apare
în forma „tataroh”. Nu ştim dacă această rectifi care ar aparţine sau nu copistului de la Neamţ,
sau a fost reprodusă dintr-un original slav mai vechi. Oricum, prezenţa acestei rectifi cări, ne
face, cel puţin, să credem că în Moldova acelor timpuri era cunoscută o versiunea ce făcea
legătură dintre profeţiile ce-şi aveau originea în îndepărtatul secol al VII-lea, şi situaţiile posibile
de recunoscut în secolul al XV-lea.
Textul Apocalipsei lui Pseudo-Metodiu din Patara se mai afl ă în celebrul codice de
la Tulcea (ms. sl. 649, Biblioteca Academiei Române), scris probabil în prima jumătate a
secolului al XVI-lea, de asemenea în Moldova. Urmând titlul 22 , aproape identic cu cel din
manuscrisul precedent, putem conchide că şi în acest caz a fost reprodusă o versiune din a
doua traducere slavă. Compoziţia manuscrisului este destul de sugestivă, fi ind necesară o
15
PILAT, 2004, 107, citat după: PANAITESCU, 1959, 167, care face trimitere la TIHONRAVOV, 1863, 213-226
[vol. II], de fapt la întregul text al Apocalipsei lui Pseudo-Metodiu, din manuscrisul Bibliotecii Sinodale nr. 38,
scris în Bulgaria la 1345 pentru împăratul Ioan Alexandru.
16
Am operat o redactare a traducerii propuse în PANAITESCU, 1959, 166, traducând ”iazitzi” – popoare (în
loc de limbi), unul dintre sensurile curente ale acestui cuvânt în slava veche, contextual mai potrivit în cazul
nostru, şi adăugând traducerea adjectivului ”izvestno” – adevărata (precisa), omisă în lucrarea citată.
17
ISTRIN, 1897, I, 156-174.
18
ISTRIN, 1897, I, 172.
19
ISTRIN, 1897, II, 113, text reprodus şi în LAVROV, 1899, 37.
20
ISTRIN, 1897, I, 175.
21
TIHONRAVOV, 1863, II, 245.
22
BOGDAN, 1968, 380.
– 224 –

evenire la acest subiect, după prezentarea altor scrieri de acest gen. Apocalipsa lui Metodiu
din Patara mai este prezentă şi în alte două manuscrise, copiate în Moldova, în secolul al
XVI-lea: ms. 741 de la Arhivele Statului, Bucureşti (1544-1561) 23 şi ms. sl. 309 de la Biblioteca
Academiei Române (1547-1556) 24 . Deşi începutul, ca de alt fel şi sfârşitul acestei scrieri în cel
din urmă manuscris, lipseşte, cuvintele cu care începe textul conservat, despre împărăţia fi ilor
lui Ham 25 , de asemenea indică o versiune din a doua traducere.
Alte scrieri, conţinând prorociri escatologice, Vedeniile profetului Daniel, de asemenea
au cunoscut o anumită circulaţie în spaţiul românesc. De fapt, sub denumirea generică de
Vedeniile profetului Daniel (scriere apocrifă), se ascunde un grup de texte, redactate în perioade
de timp diferite, şi având particularităţi importante. Apropierea tipologică de Apocalipsa lui
Pseudo-Metodiu, a cauzat şi interpătrunderea acestor texte 26 . P. Alexander, clasifi că vedeniile
danieline apocrife în patru grupuri de texte, cărora le acordă şi denumiri speciale: 1) Slavonic
Daniel – pentru grupul de texte, originalul grecesc al cărora nu este cunoscut, supravieţuind
doar traducerile slave; 2) Pseudo-Chrysostom – pentru textul Vedeniilor atribuite eronat Sf.
Ioan Gură de Aur; 3) Daniel Kai estai – conform incipitului textelor acestui grup; 4) The Last
Vision of Daniel – pentru un alt grup de texte cunoscut atât în versiuni greceşti, cât şi în
traduceri slave 27 .
Cea mai veche versiune, făcând parte din complexul vedeniilor danieline, dintre cele
cunoscute în spaţiul românesc, este înserată într-un Zbornic (Sanct-Petersburg, Biblioteca
Academiei de Ştiinţe, secţia de manuscrise, fondul Iaţimirskii, 13.3.19) scris la Neamţ de Gavriil
Uric la 1448. Ea apare la fol. 199 v cu titlul „Viziunile prorocului Daniel despre ultimele timpuri şi
despre anticrist” 28 . Titlul şi incipitul textului 29 indică că avem în faţă o versiune a ”Ultimei vedenii
a prorocului Daniel” 30 . Privind acest grup de texte, sunt cunoscute trei traduceri slave. Textul
manuscrisului moldovenesc a fost clasifi cat în grupa a doua, ce include traducerile complete 31 .
În această grupă au mai fost incluse trei manuscrise mai tardive: Biblioteca Naţională din
Belgrad, nr. 312 (sec. XVI-XVII) şi nr. 313 (sec. XVII), ambele sârbeşti; Athos, Mănăstirea
Sf. Panteleimon, nr. 97 (mijlocul secolului XVIII, manuscris rusesc) 32 . Incipitul manuscrisului
moldovenesc coincide şi cu cel din grupul celei de a treia traduceri, de asemenea complete,
în care sunt incluse manuscrisele: Muzeul Istoric de Stat din Moscova, colecţia A. I. Chludov,
nr. 241 (cca. 1451, sârbesc cu urme de protograf bulgar); Biblioteca de Stat a Rusiei, A.
M. Undol’skij, nr. 1 (sec. XV, de provenienţă rusească); Biblioteca Naţională din Liov, A. S.
Petruševič, ”Izmaragdul din Svaričev” (secolul XVI) 33 .
23
MAREŞ, 2006, 140.
24
MAREŞ, 2006, 140.
25
PANAITESCU, 2003, 53.
26
ISTRIN, I, 272 şi urm.
27
ALEXANDER, 1985, 62. În această ediţie postumă a renumitului specialist în domeniul literaturii eshatologice
(decedat în 1977), nu au fost incluse, după cum atenţionează editorul acestei lucrări, Dorothy deF. Abrahamse,
ediţiile de noi texte din complexul vedeniilor danieline: L’Apocalisse Apocrifa di Leone di Constantinopoli,
ed Riccardo Maisano, Napoli, 1975 şi Hans Schmoldt, Die Schrift ”von Jungen Daniel” und ”Daniels Letzte
Vision”. Herausgabe u. Interpretation zweier apokalyptischer Texte, Diss. Hamburg, 1972. De asemenea în
această lucrare, nu a fost analizată în mod special grupa a patra. Editorul lucrării a presupus intenţia lui P. J.
Alexander de ai consacra un studiu special, ceia ce nu a mai avut să se împlinească.
28
OVCINNICOVA-PELIN, 1989, 92, 98.
29
IATZIMIRSKIJ, 1906, 133-136 (editarea textului); IATZIMIRSKIJ, 1904, 369-376 (descrierea textului).
30
ISTRIN, I, 1897, 268-287; TĂPKOVA-ZAIMOVA, MILTENOVA, 1996, 210.
31
ISTRIN, I, 1887, 277.
32
TĂPKOVA-ZAIMOVA, MILTENOVA, 1996, 209. Manuscrisele nr. 312 şi nr. 313 au ars în timpul celui de al
Doilea Război Mondial, textul Vedeniei din nr. 312 a fost însă publicat sub nr. 471: MAKUŠEV, 1882, 23-26.
33
TĂPKOVA-ZAIMOVA, MILTENOVA, 1996, 210. Manuscrisele din colecţiile lui Undol’skij şi Petruševič au fost
publicate respectiv în: SPERANSKIJ, 1889, 95-98 şi FRANKO, 1906, 255-257.
– 225 –

Aceleiaşi categorii de texte profetico-eshatologice, î-i aparţine şi fragmentul din Viaţa
Sfântului Andrei cel Nebun întru Hristos, care conţine răspunsul la întrebarea lui Epifanie
despre sfârşitul lumii, cunoscută şi ca Apocalipsa lui Andrei Salos. Pasajele eshatologice se
găsesc în câteva manuscrise copiate în Moldova. Unul, în deja citatul codice de la Tulcea 34 ,
anticipând Apocalipsa lui Pseudo-Metodiu, cel de-al doilea, într-un alt codice citat, de asemenea
conţinând scrierea lui Pseudo-Metodiu, ms. 309 al Bibliotecii Academiei Române 35 .
Alături de grupul de texte profetico-eshatologice menţionat, ce cuprinde Apocalipsele lui
Pseudo-Metodiu şi Andrei Salos şi Vedeniile lui Daniel, în spaţiul românesc au fost cunoscute
şi alte texte de acest gen, răspândite în epoca medievală, dintre care, un loc important la
deţinut Cuvântul despre sfârşitul lumii şi despre Antihrist şi a doua venire a Domnului nostru
Iisus Hristos, un pseudo-epigraf, plasat sub vocablul Sf. Ippolit al Romei. Acest text apare în
două manuscrise din secolul al XV-lea, unul scris la mănăstirea Neamţ, în Moldova (Biblioteca
Academiei Române, ms. slav. 152) 36 şi altul scris în Ţara Românească (Biblioteca Academiei
Române, ms. slav. 73) 37 . De remarcat, că aceste scrieri cu caracter profetico-eshatologic sunt
încadrate de un grupaj de texte, în special patristice, ce tratează problema celei de a doua
veniri, a Judecăţii de apoi, a morţii, etc 38 .
Este important, însă, de stabilit, dacă ecourile aşteptărilor eshatologice sunt detectabile
în scrierile cu caracter istoric. În această privinţă, trebuie să recunoaştem că datele nu sunt de
loc abundente. O exegeză detaliată a cronografi ei moldoveneşti, în privinţa evidenţierii citatelor
ascunse, legate de literatura profetico-eshatologică, rămâne în continuare un deziderat al
cercetărilor din acest domeniu. Pentru a nu ne lansa în supoziţii încă insufi cient documentate
şi verifi cate, vom evidenţia doar câteva momente, pe care le considerăm evidente.
Primul, rezidă în structura aşa-numitelor ”zbornice”, catalogate ca manuscrise miscelanee.
Asupra nepotrivirii acestei noţiuni, a insistat, credem pe bună dreptate, D. Năstase 39 , care în
baza câtorva exemple a demonstrat că, de fapt, că aceste culegeri de texte, nu sunt deloc la
întâmplare îmbinate sub scoarţele unei cărţi, că există o logică în selectarea şi dispunerea lor.
Asupra acestei logici, cu regret, s-a insistat destul de rar. Iar ea dictează ca textele incluse în
”zbornice” să fi e tratate contextual.
34
BOGDAN, 1968, 380.
35
PANAITESCU, 2003, 55; MAREŞ, 2006, 141.
36
PANAITESCU, 1959, 206.
37
PANAITESCU, 1959, 90. Pentru Ţara Românească mai este cunoscut un exemplu, în cuprinsul manuscrisului din
a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Biblioteca Academiei Române ms. slav. 358: PANAITESCU, 2003, 142.
38
Reproducem pentru exemplu unui asemenea grupaj, o parte din cuprinsul ms. slav. 73 al Bibliotecii Academiei
Române: f. 42-51, A celui între sfi nţi, părintele nostru Ioan Gură de Aur arhiepiscop de Constantinopol: cuvânt
despre cei adormiţi şi despre cei bogaţi şi săraci; f. 51-66, A celui între sfi nţi părintele nostru Andrei, arhiepiscop
de Creta, Ierosolimitanul: Despre viaţa omenească şi despre cei morţi; f. 66 v -78 v , A lui Ioan Damaschin
călugărul: Despre cei adormiţi întru credinţă, cum că slujbele şi binefacerile făcute pentru ei sunt de folos; f.
78 v -88 v , Al celui întru sfi nţi, părintele nostru Efrem Sirul: Cuvânt despre răbdare, despre sfârşitul lumii şi despre
a doua venire a Domnului; f. 88 v -97, A celui între sfi nţi, părintele nostru Ioan Gură de Aur arhiepiscop de
Constantinopol: Cuvânt despre spusa apostolului, că toţi vom sta în faţa judecăţii lui Hristos, ca să primească
osândă, fi ecare după ce a făptuit cu trupul, şi despre judecată; f. 97-107, A celui între sfi nţi, părintele nostru
Ioan Gură de Aur arhiepiscop de Constantinopol: Cuvânt despre răbdare şi umilinţă şi despre dorinţa bunurilor
viitoare şi despre a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos; f. 107-114 v , A celui între sfi nţi, părintele nostru
Ioan Gură de Aur arhiepiscop de Constantinopol: Când va veni Fiul Domnului în slava Tatălui său şi toţi sfi nţii
cu dânsul, atunci va şedea pe tronul slavei sale şi va despărţi oile de capre; f. 114 v -123 v , A celui între sfi nţi,
părintele nostru Ioan Gură de Aur arhiepiscop de Constantinopol: Fraţilor nu e nevoie să vă scriu de ani şi de
vremuri, căci singuri ştiţi că ziua Domnului, ca tâlharul noaptea, aşa va veni; după care urează scrierea citată
a lui Pseudo-Ippolit al Romei, urmată la rândul său de: f. 140 v -149, A celui între sfi nţi, părintele nostru Vasile,
arhiepiscopul Chesariei Capadociei: Cuvânt la „Ia seama la tine însuţi”. De remarcat că, un grupaj similar î-l
întâlnim şi în manuscrisul moldovenesc nr. 152: PANAITESCU, 1959, 82-92 şi 200-210.
39
NASTASE, 1993, 19-20.
– 226 –

Din această perspectivă, s-a atras atenţia asupra vecinătăţii textului celei mai vechi
cronici moldoveneşti cunoscute, numită Cronica Anonimă a Moldovei, sau Letopiseţul de
la Bistriţa 40 . Revenim la această problemă deoarece în studiul citat imediat anterior, pentru
această vecinătate sunt amintite scrierile profeţiile lui Pseudo-Daniel şi Pseudo-Metodiu şi
scurta cronică a împăraţilor Ierusalimului. Trimiterea se face doar la lucrarea lui I. Bogdan, în
care noi vedem, însă, nu exact aceleaşi lucruri 41 . Conform descripţiei codicelui de la Tulcea a
renumitului slavist român, Letopiseţul moldovenesc, este precedat de Apocalipsa lui Pseudo-
Metodiu din Patara, Apocalipsa lui Sf. Andrei cel Nebun întru Hristos, în cadrul relatării pe scurt
a vieţii sale, cu răspunsurile la întrebările lui Epifanie, Cronica lui Manasses şi cronica despre
împăraţii Ierusalimului. Ne întrebăm, dacă această precedare logică nu poate fi prelungită
şi prin cele trei texte, privind Geneza 42 , dacă ţinem cont de raporturile stabilite dintre zilele
creaţiei şi durata istoriei umane.
Al doilea, se referă la textul aşa-numitei Cronici moldo-sârbeşti. Nu ne vom opri asupra
nepotrivirii acestei denumiri, care e foarte puţin sârbească, dar şi la fel de puţin moldovenească.
În cuprinsul ei sunt punctate doar două menţiuni, nemijlocit legate de sârbi, moartea lui Uroş şi
a lui Balşa al Zetei, mai este pomenită înaintarea lui Musia la Novo Brdo, şi cam atât. Despre
Moldova, este menţionat doar începutul Ţării cu venirea în 1359 a lui Dragoş din Maramureş,
domnia de 32 de ani şi 8 luni a lui Alexandru cel Bun, pierderea Chiliei şi Cetăţii Albe şi
menţiunea despre starea Ţării Moldovei pe timpul lui Bogdan cel Orb, în anul urcării pe tron a
sultanului Selim.
Ne solidarizăm deplin cu concluziile pe marginea acestei probleme expuse de regretata
Valentina Pelin 43 , care pot fi rezumate la următoarele momente esenţiale. Cronica numită
sârbo-moldovenească, nu a fost concepută ca o scriere separată, dar ca o parte componentă
a textului precedent (lucru demonstrat de V. Pelin şi în baza studiului semnelor de punctuaţie
din cele două manuscrise în care se conţine textul respectiv: ms. nr. 13.3.23 de la Biblioteca
Academiei de Ştiinţe din Rusia, Sankt-Petersburg, datând de la fi nele domniei lui Bogdan
cel Orb, cca. 1515-1517, conform studiului fi ligranelor, şi ms. slav. nr. 636 de la Biblioteca
Academiei Române, datând de la cca. 1557 44 ).
Privitor la această problemă, anterior, şi-a expus opinia D. Năstase, care la fel a atras
atenţia asupra ruperii artifi ciale a cronicii ”moldo-sârbeşti” de textul anterior, optând (cea ce
va face şi V. Pelin 45 ) pentru repunerea în circulaţie a adevăratului titlu a întregii scrieri (cel
acordat de însăşi autorul ei), din care cronica ”moldo-sârbească” face parte integrantă, şi
anume – Împăraţii creştini 46 .
Firesc, cronica respectivă, nu este decât o compilaţie, precum sunt de obicei operele
de acest gen, şi, respectiv, este constituită din mai multe surse. Partea iniţială, care, de altfel,
precedă şi alte cronici interne din Moldova (întitulată de obicei Letopiseţul pe scurt), este
extrasă din versiunea slavonă a Cronografi ei pe scurt a patriarhului Nichifor, completată până
la anul 1425 (sfârşitul domniei lui Manuel Paleologul), după care urmează partea, în care sunt
încadrate date din Letopiseţul sârbesc nou şi din anale interne, ce cuprinde perioada dintre
1359 şi 1512. Important, însă, pentru acest gen de scrieri, este modalitatea de a selecta şi a
prezenta informaţia.
40
PILAT, 2004, 106.
41
BOGDAN, 1968, 380.
42
Despre câte lucruri a făcut Dumnezeu în şase zile; Sfântul şi părintele nostru Epifanie despre acelaşi lucru;
Spusele lui Severian, episcopul din Gaval, din întâiul cuvânt asupra hexaemeronului (urmate de celelalte
cinci): BOGDAN, 1968, 379-380.
43
PELIN, 2004, 20-23.
44
PELIN, 2004, 18 şi urm.
45
PELIN, 2004, 20.
46
NĂSTASE, 1993, 20.
– 227 –

Anume în acest fel, transpare intenţia adevărată a autorului compilaţiei, care mai poate
fi articulată şi prin anumite adaosuri sau modifi cări în textul preluat. În cazul dat, o primă
intervenţie redacţională importantă, operată de alcătuitorul compilaţiei, precum a remarcat V.
Pelin, constă în omiterea acelei părţi din cronica lui Nichifor, în care sunt relatate evenimentele
de la Adam până la Constantin cel Mare 47 . Acest lucru, încă o dată accentuează intenţia
alcătuitorului de a prezenta anume ceea ce este anunţat în titlu – Împăraţii creştini, de la
începutul domniei lor şi ... până la sfârşit.
Firesc, sfârşitul împărăţiilor creştine nu putea fi tratat altfel decât în perspectiva
eshatologică 48 , adică în făgaşul desfăşurării evenimentelor timpurilor din urmă, cu deznodământul
fi nal al sfârşitului acestei lumi. Acest lucru însă nu s-a petrecut odată cu prăbuşirea Împărăţiei
Bizantine. Apare necesitatea unui fel de translatio a acestei împărăţii, sau, cel puţin al unui
vicariat sau locotenenţe imperiale. Alcătuitorul Împăraţilor creştini recurge, la un moment dat
în text, la o conectare a trei linii de expunere, care-i asigurau coerenţa întregii opere.
Această conexiune este realizată cu deplină conştiinţă de cauză, anume la limita, pe care
editorii ”cronicii moldo-sârbeşti” (cu excepţia traducerii realizate de V. Pelin), au considerat-o
demarcatoare: ”De la facerea lumii până la anii acestor împăraţi, sunt 6867 [1359] de ani
atunci, cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei. A venit Dragoş voievod din Ţara
Ungurească, din Maramureş, la vânătoare după un zimbru. Din acelaşi an, au trecut turcii la
Calipolie şi au luat vadul, şi au luat multe ţări către apus. Şi de atunci s-a făcut tulburare şi mare
neorânduială şi pierzare în ţările creştine. Au fost şi cutremure de pământ” [subl. noastră] 49 .
”Acestor împăraţi” – nu sunt alţii decât împăraţii bizantini, pomenirea cărora nu poate avea
un alt sens decât a face conexiunea ideală dintre suveranii bizantini şi cei ai Ţării Moldovei,
care din punct de vedere cronologic nu este deloc perfectă, nici din perspectiva cronologiei
evenimentelor expuse în text, nici din cea a duratei reale a Imperiului Bizantin.
În text, lista împăraţilor bizantini se termină cu Manuel Paleologul, domnia căruia se
sfârşeşte la 1425 (iar căderea Imperiului survine în 1453), în timp ce fondarea Ţării Moldovei,
după ştiinţa alcătuitorului textului, se produce la 1359. Această ne consecutivitate cronologică
este depăşită prin referinţa nu la ultimul împărat, ci la ultimii împăraţi (”aceşti împăraţi”), fapt
ce deschide un segment cronologic mai vast, în care se poate potrivi momentul fondării
Ţării Moldovei, şi care poate satisface dorinţa de a face conexiunea amintită sub forma unei
consecutivităţi a evenimentelor.
Tot aici, înnodarea unei continuităţi a împărăţiei creştine, se împleteşte cu începutul
sfârşitului ei, care nu este altul decât începutul expansiunii otomane în Europa, adică stabilirea
stăpânirii lor la Galipolli (moment accentuat în plus şi prin pomenirea cutremurelor de pământ
pentru acest an, fenomenele seismice fi ind interpretate şi ca un ”mesaj” divin). Şi acest lucru
se face din nou prin conexiunea cronologică – ”din acelaşi an” cu fondarea Ţării Moldovei,
care se produce ”în anii acestor împăraţi”.
Un lucru mai lipseşte. După cum stabilirea turcilor la Galipolli nu este decât începutul
sfârşitului împărăţiei creştine (premisa sa principală), la fel şi fondarea Ţării Moldovei nu este
decât premisa pentru translatio imperii. Premisă, care se întăreşte şi prin menţiunea imediat
următoare – ”iar în anul curgător 6880 [1371] a murit împăratul Uroş”, urmată la rândul său de
cea a cuceririi la 1393 a oraşului Târnovo. Ambele menţiuni, ca şi cum elimină alte posibilităţi
de translaţio imperii, prin fi liera suveranilor sârbi şi bulgari. În continuare, trebuie să apelăm la
tradiţia cronicărească anterioară a Moldovei, din care se inspiră şi alcătuitorul textului analizat.
47
PELIN, 2004, 21, a se vedea în anexă şi traducerea Împăraţilor creştini după manuscrisul de la Bucureşti: p.
25 şi urm.
48
GURAN, 2001, 291-292.
49
PELIN, 2004, 27, am folosit traducerea de aici, făcută după manuscrisul de la Bucureşti, adaptând-o (prin
eliminarea adaosurilor operate de copistul acestui text) la manuscrisul mai vechi din Sankt-Petersburg.
– 228 –

În Cronica Anonimă a Moldovei (Letopiseţul de la Bistriţa), se face o distincţie clară între primii
voievozi ai Ţării şi cei care au urmat, începând cu Alexandru cel Bun. Anume compartimentul
cronicii care începe cu domnia acestui voievod, este întitulat – Moldavskie tzarie (Împăraţii
moldoveni).
Trecând peste diversele interpretări în istoriografi e a acestei întitulări, considerăm că un
element din scrierea Împăraţii creştini, vine să confi rme, totuşi, că în Moldova medievală, întradevăr
a existat o tradiţie de a le asuma domnilor săi, în perspectiva unei istorii universale,
şi o dimensiune legată de translatio imperii 50 . Acest element, este înserarea în registrul
evenimentelor, care cu precădere descriu avansarea otomanilor în Balcani, a consemnării
domniei lui Alexandru cel Bun.
Trebuie să atragem o atenţie specială asupra faptului, că excluzând menţiunea lui
Dragoş, în calitate de întemeietor al Ţării Moldovei, şi cea a lui Bogdan cel Orb, cu care se
încheie întreaga naraţiune, amintirea lui Alexandru este unica consemnare de nume de domn
al Moldovei din cuprinsul întregii scrieri. Motivaţia includerii sale, în mod exclusiv, ne pare
că indică anume săvârşirea translatio imperii, în deplină concordanţă cu atribuţia titulaturii
de Împăraţii moldoveni domnilor Moldovei, începând cu Alexandru cel Bun din complexul
Letopiseţului de la Bistriţa. Şi anume acest moment este esenţial din perspectiva concepţiei
generale ale scrierii Împăraţii creştini, pentru că, de altfel, în continuare, alcătuitorul său, nu
mai este preocupat de istoria Moldovei, ci de expunerea evenimentelor care descriu procesul
de pieire a Împărăţiei creştine (şi tematica legată de Moldova transpare doar în menţionarea
cuceririi de către turci a Chiliei şi Cetăţii Albe, în acelaşi rând logic cu menţiunea despre
căderea Constantinopolului). Mai mult ca atât, Alexandru nu este doar singurul domn al
Moldovei, domnia căruia este menţionată (fără expunerea vreunui eveniment din cuprinsul ei),
dar şi singurul suveran creştin menţionat, care cronologic a urmat după Manuel Paleologul,
după care nu mai este pomenit nici un împărat bizantin.
Perspectiva pieirii Împărăţiei creştine, se materializează în ultimele pasaje ale scrierii
analizate: ”În anul 7020 [1512], luna aprilie 3, a lăsat Baiazid împărăţia fi ului său Selim, celui
urât de Dumnezeu. Şi în acel an, în timpul binecinstitorului Ioan Bogdan voievod, a fost boală
li molimă ucigătoare mare, şi întru toate neorânduială în Ţara Moldovei, cu voia lui Dumnezeu,
când moarte, când foamete, apoi dese strângeri de oşti, încât mulţi ziceau că acestea sunt
semne rele, pentru că se va ridica împăratul cel rău, după cum se scrie despre Antihrist”. Anul
1512, nu este deloc unul arbitrar în perspectiva aşteptărilor eshatologice din acea vreme.
Ghenadie Scolarios, primul patriarh al Constantinopolului după cucerirea oraşului de către
otomani, era convins că sfârşitul lumii se va produce odată cu consumarea celor 7000 de ani
de la Facerea lumii. Pentru transpunere, însă, a acestei date în sistemul de calcul al anilor de
la Naşterea Domnului, el admite două versiuni. Conform celei dintâi, care urmează sistemul de
calcul după Septuaghinta, sfârşitul lumii trebuia să se producă la 1492, iar în conformitate cu
cea de a doua, bazată pe Antichităţile iudaice ale lui Iosif Flavius, această dată se mută către
anul 1512 51 . Patriarhul Ghenadie opta pentru prima dată, însă, evident că după consumarea
ei, anul 1512 avea să se impună pe prim planul aşteptărilor eshatologice.
Se pare că venirea Anticristului este legată de întronarea sultanului Selim, despre care
se şi menţionează că e ”cel urât de Dumnezeu”. Astfel, sfârşitul lumii se mai deplasează puţin,
anul când era aşteptat, transformându-se în anul întrupării Anticristului. În cea mai mare parte
a scrierilor profetice, atunci când se determină durata cronologică a domniei sale, însoţită de
numeroase fl ageluri (pe care le menţionează cu lux de amănunte autorul Împăraţilor creştini),
50
O asemenea interpretare, într-u context sau altul a fost în repetate rânduri exprimată de Dumitru Năstase.
Pentru documentarea în această privinţă a se vedea lucrările lui D. Năstase, prezentate în lista bibliografi că
a actualului studiu.
51
CONGOURDEAU, 1999, 72.
– 229 –

se spune despre trei ani şi jumătate. Din această perspectivă, dacă confruntăm această
cronologie cu datarea scrierii textului analizat cu ultimii ani de domnie a lui Bogdan cel Orb,
propusă de V. Pelin în urma cercetării fi ligranelor, ea pare într-adevăr să fi e realizată spre
sfârşitul acestui termen de trei ani şi jumătate, deci într-o atmosferă de aşteptare imediată a
deznodământului fi nal al istoriei umane. Probabil numai în atare condiţii, putea fi concepută
o scriere în mediul creştin, în care să expună nu numai istoria Împărăţiei creştine, dar să se
evidenţieze în mod special şi sfârşitul ei.
Fără a pretinde la tranşarea unor aspecte ale problemei complexe a aşteptărilor
eshatologice din Moldova de la limita secolelor XV-XVI, considerăm că observaţiile expuse, pot
fi utile pentru integrarea generală a acestui fenomen în spaţiul românesc de la est de Carpaţi.
La acest lucru, ar contribui şi cercetarea mai atentă a surselor iconografi ce. Constituirea
unui fenomen atât de important pentru arta ecleziastică din Moldova medievală, precum sunt
picturile murale în exterioară, de asemenea o vedem în perspectiva aşteptărilor eshatologice
de epocă. Fără a realiza aici o anchetă a acestei probleme, menţionăm doar că datarea picturii
exterioare de faţada vestică a bisericii din Pătrăuţi cu aceiaşi vreme când au fost realizate
şi picturile din interior 52 , deci post 1487, care prezintă scena ”Judecăţii de apoi”, coroborate
cu descrierile din secolul XVII ale altor două biserici ctitorite de Ştefan cel Mare (la Vaslui
şi Iaşi), ce menţionează aceiaşi scenă, pe acelaşi loc, au nu numai darul de a răspunde la
întrebarea privind amplasamentul acestei scene în bisericile ştefaniene (întotdeauna absentă
în interiorul lor), dar şi de a urmări procesul genezei picturilor exterioare din Moldova, deja
din vremea ilustrului voievod şi nu a fi ului său Petru Rareş, şi anume în contextul aşteptărilor
eshatologice 53 .
BIBLIOGRAFIE:
ALEXANDER, P. J., 1985, The Byzantine Apocalyptic Tradition, edited with an introduction by
Dorothy deF. Abrahamse, University of California Press, Berkeley/Los Angeles/London.
ALEXEEV, А. I., 2002, Pod znakom kontza vremen. Ocerki russkoi religioznosti kontza XIV –
nacala XVI vv., Aleteija, Sankt -Peterburg.
ANDREESCU, Ş., 2001, Din istoria Mării Negre (Genovezi, români şi tătari în spaţiul pontic în
secolele XIV-XVII), Ed. Enciclopedică, Bucureşti (= Biblioteca pontică, III).
ARGYRIOU, A., 1982, Les exégèses grecques de l’Apocalypse à l’époque turque (1453-
1821), Thessaloniki.
BOGDAN, I., 1968, Scrieri alese, ediţie îngrijită, studiu introductic şi note de G. Mihăilă, Editura
Academiei R. S. România, Bucureşti.
CONGOURDEAU, M. H., 1999, Byzance et la fi n du monde. Courants de pensée apocalyptique
sous les Paléologues, în B. Lellouch, St. Yerasimos eds., Les traditions apocalyptiques au
tournant de la chute de Constantinople, L’Harmattan, Paris/Montreal, 55-98.
CONGOURDEAU, M. H., 2001, Jérusalem et Constantinople dans la littérature apocalyptique,
în Michel Kaplan ed., Le sacré et son inscription dans l’espace à Byzance et en Occident,
52
DRAGNEV, 2005, 18-19
53
Aceste observaţii au fost expuse în comunicarea noastră: ”Judecata de apoi în istoria picturii murale din Moldova
de la Mijlocului secolului al XV-lea, până la mijlocul secolului al XVI-lea. Observaţii asupra unei ”absenţe”
stranii şi asupra unei ”apariţii” miraculoase”, prezentată la Colocviile Putnei, VI, 9-13 iulie 2008, textul căreia
î-l pregătim pentru publicare în AP.
– 230 –

Centre de Recherches d’Histoire et de Civilisation Byzantines, Paris, 125-136 (= Publications
de la Sorbonne, Série Bzyantina Sorbonensia - 18).
CROCCO, A., 1986, Gioacchino da Fiore e il gioachimismo, Liguori, Napoli.
DANILEVSKIJ, I. N., 2004, Povest’ vremennyh let. Germenevticeskie osnovy izucenia
letopisnyh textov, Moskva, Aspekt Press.
DELUMEAU, J., 1986, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII). O cetate asediată, trad. postfaţă
şi note de Modest Morariu, vol. II, Meridiane, Bucureşti.
DRAGNEV, E., 2005, Programul iconografi c al pronaosului bisericii Sf. Cruce din Pătrăuţi,
RIM, nr. 2, p. 15-26.
DRAGNEV, E., 2006, Primul ciclu cunoscut al Arhanghelului Mihail, în AP, II, 2006, nr. 1-2,
111-126.
FLORI, J., 2008, La fi n du monde au Moyen Âge. Éd. Gisserot, Paris.
FRANKO, Iv., Apokrifi i legendi z ukrains’kih rukopisiv, vol. 4, L’viv.
GURAN, P., 2001, À propos de la ”translatio imperii” – le témoignage iconographique de la
légende de Barlaam et Josaphat, în Études byzantine et post-byzantine, IV, Editura Trinitas,
Iaşi.
IATZIMIRSKIJ, A. I., 1904, Grigorij Tzamblac. Očerk ego žizni, administrativnoi i knižnoi
dejatel’nosti, Izdanie Imperatorskoi Akademii Nauk, Sankt-Peterburg.
IATZIMIRSKIJ, A. I., 1906, Iz istorii slavianskoi pis’mennosti v Moldavii i Valahii. XV-XVII
vv. Vvedenie k izučeniiu slavianskoi literatury u rumyn. Tyrnovskie teksty moldavskogo
proishoždenia i zametki k nim, Tipografi a I. N. Skorohodova, Sankt-Peterburg (= Pamiatniki
drevnei pis’mennosti i iskusstva, CLXII).
ISTRIN, V., 1897, Otkrovenie Mefodia Patarskogo i apokrifi českie Videnia Daniila v vizantijskoj
i slaviano-russkoi literaturah. Issledovania i teksty, 2 vol., Universiteskaia tipografi a, Moskva (=
Čtenia v Imperatorskom Obščestve Istorii i Drevnostei Rossijskih pri Moskovskom Universitete
za 1897 g.).
IURGANOV, А. L., 1998, Kategorii russkoi srednevekovoi kul’tury, MIROS, Moskva, 306-355.
KARPOV, A. Iu., 2002, Ob eshatologičeskih ožidanijah v Kievskoi Rusi v kontze XI – načale
XII veka, în Otečestvennaia istoria, nr. 2, 3-15.
IKONNIKOV, V., 1869, Issledovania o glavnyh napravleniah v nauke russkoi istorii, v sviazi s
hodom obrazovannosti. Čast’ I. Vlijanie Vizantijskoi i Južno-russkoi obrazovannosti. Reforma,
în Universitetskie izvestia, Kiev, nr. 1, 1-52 (în această ediţie toate articolele au o numerotare
a paginilor separată).
LAVROV, R. A., 1899, Apocrifi českie texty, Tipografi a Imperatorskoi Akademii Nauk, Sanct-
Peterburg (=Sbornic Otdelenia Russkogo Iazyka i Slovestnosti Imperatorskoi Akademii Nauk,
LXVII, nr. 3).
MAKUŠEV, V., 1882, O nekotoryh rukopisiah Narodnoi Biblioteki v Belgrade, în Russkij
Filologičeskij Vestnik, nr. 1.
MAREŞ, A., 2004, Sfârşitul lumii (anii 7000 şi 8000) în textele slavo-române şi româneşti din
secolele al XV-lea – al XVIII-lea, în SMIM, XXII, 2004, 193-203.
MAREŞ, A., 2006, Moldova şi cărţile populare în secolele al XV-lea – al XVII-lea, în Floarea
darurilor. In memoriam Ion Gheţie, ediţie îngrijită de Violeta Barbu şi Alexandru Mareş, Editura
– 231 –

Academiei Române, Bucureşti, 139-155.
NASTASE, D., 1972, Ideea imperială în Ţările Române. Geneza şi evoluţia ei în raport cu
vechea artă românească (secolele XIV-XVI), Athènes.
NASTASE, D., 1976, L’héritage impérial byzantin dans l’art et l’histoire des pays roumains,
Milan.
NASTASE, D., 1981, L’idée impériale dans les pays roumains et „le crypto-empire chrétien”
sous la domination ottomane. Etat et importance du problème, în Σύμμεικτα, 4, 1981, 201-250.
NASTASE, D., 1986, La survie de „l’empire des chrétiens” sous la domination ottomane.
Aspects idéologiques du problème, în Da Roma alla Terza Roma, Studi III: Popoli e spazio
romano tra diritto e profezia, 1983, Napoli, 459-471.
NASTASE, D., 1988, Imperial Claims in the Romanian Principalities, from the 14th to the 17th
Centuries. New Contributions, în Lowell Clucas ed., The Byzantine Legacy in Eastern Europe,
New York, Columbia University Press, 185-224.
NASTASE, D., 1993, ”Necunoscute” ale izvoarelor istoriei româneşti, în Anuarul Institutului de
Istorie ”A. D. Xenopol”, XXX, 1993, p. 483-499, reeditat în: De potestate. Semne şi expresii ale
puterii în Evul Mediu românesc, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 17-33.
NASTASE, D., 1998, Ştefan cel Mare împărat, în SMIM, 1998, 65-102 (reedidat în volumele:
Ştefan cel Mare şi Sfânt. Portret în istorie, Sfânta mănăstire Putna, 2003, 567-609, Altfel despre
Ştefan cel Mare, Anastasia, Bucureşti, 2004, 157-201 şi De potestate. Semne şi expresii ale
puterii în Evul Mediu românesc, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2006, 53-92)
NASTASE, D., 2006, Considérations nouvelles sur l’idéologie médiévale du pouvoir. L’apport
de Byzance et de l’Europe Orientale, în De potestate. Semne şi expresii ale puterii în Evul
Mediu românesc, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 35-38.
OVCINNICOVA-PELIN, V., 1989, Catalogul general al manuscriselor moldoveneşti păstrate în
URSS. Colecţia bibliotecii mănăstirii Noul-Neamţ (sec. XIV-XIX), Ediţie bilingvă, româno-rusă,
Ştiinţa. Chişinău.
PELIN, V., 2004, Cronica sârbo-moldovenească. Revenirea la textul original, în RIM, nr. 2, p.
13-30.
PANAITESCU, P. P., 1959, Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei R. P. R., vol. I, Editura
Academiei R. P. Române, Bucureşti.
PANAITESCU, P. P., 2003, Catalogul manuscriselor slavo-române şi slave din Biblioteca
Academiei Române, vol. II, Ediţie îngrijită de Dalila-Lucia Aramă şi revizuită de G. Mihăilă, cu
o prefaţă de Gabriel Ştrempel, Editura Academiei Române, Bucureşti.
PERISTEROPOULOS, D. Ath. (Ed.), 2002, The Basilica of Saint Dimitrios of Thessaloniki.
Mosaics, Monumental Paintings, sculpture, the Crypt and the Chapel of St. Euthimios, Ed. of
Church St. Dimitrios, Thessaloniki.
PILAT, L., 2004, Mesianism şi escatologie în imaginarul epocii lui Ştefan cel Mare, în SMIM,
XXII, 2004, 101-116.
REEVES, M., 1969, The infl uence of Prophecy in the Later Middle Ages. A Study in Joachimism,
Oxford, ed. a II-a Notre Dame (Indiana), 1993.
REEVES, M., 1999, Model şi scop în istorie în Evul Mediu târziu şi în Renaştere, în Malcolm
Bull ed., Teoria Apocalipsei, Meridiane, Bucureşti, 111-136.
– 232 –

SPERANSKIJ, M. N., 1889, Bibliografi ceskie materialy sobrannye A. P. Popovym (XV-XIX
vv.), în Čtenia v Imperatorskom Obščestve Istorii i Drevnostei Rossijskih pri Moskovskov
Universitete, 3, Universitetskaia tipografi a, Moskva.
SZÉKELY, M. M., 2003, Ştefan cel Mare şi sfârşitul lumii, în SMIM, XXI, 271-278.
TĂPKOVA-ZAIMOVA, V., MILTENOVA, A., 1996, Istorico-apokaliptičnata knižnina văv Bizantia
i v cpednevekovna Bălgaria, Universitetsko izdatelstvo ”Sv. Kliment Ohridski”, Sofi a.
THOMPSON, D., 1999, Sfârşitul lumii, trad. Cristian Banu, Bucureşti.
TIHONRAVOV, N., 1863, Pamiatniki otrecionnoi russkoi literatury, v. I-II, Tipografi a tovariščestva
”Obščestvennaia pol’za”, Sanct-Petreburg, (v. I); Universitetskaia tipografi a (Katkov i K o ),
Moskva (vol. II).
TÖPFER, B., 2002, Eshatologie şi milenarism, în Jacque Le Goff, Jean-Claude Schmitt edd.,
Dicţionar tematic al Evului Mediu Occidental, Polirom, Bucureşti, 238-247.
VAUCHEZ, A., 1999, Les prophétismes médiévaux d’Hildegarde de Bingen à Savonarole, în
Saints, prophètes et visionnaires. Le pouvoir surnaturel au Moyen Age, Paris.
VĂTĂŞIANU, V., 1959, Istoria artei feudale în Ţările Române, vol. I, Ed. Academiei R. P.
Române, Bucureşti.
ZUSAMMENFASSUNG
EINIGE ANMERKUNGEN ZU DEN ESCHATOLOGISCHEN ERWARTUNGEN
IN MOLDAU AM ENDE DES 15. UND ANFANG DES 16. JAHRHUNDERTS.
Der Intensivierung der eschatologischen Erwartungen am Ende des 15. Jahrhunderts in
den rumänischen Ländern und insbesondere in Moldau wurde erst in jüngster Vergangenheit
eine gesonderte Aufmerksamkeit seitens der rumänischen Historiographie zuteil. Das Fehlen
von dokumentarischen Zeugnissen in Bezug auf eschatologischen Erwartungen in Moldau
während des 15. Jahrhunderts hat eine explizite Bewertung dieses Phänomens bisher nicht
eben gefördert.
Die erste Kategorie von Quellen, die etwas über die eschatologischen Erwartungen der
erforschten Zeitperiode aussagen, sind die so genannten Ermittlungen von Osterbüchern,
welche verschiedenen Daten beinhalten, die das Ende der menschlichen Geschichte ankündigen.
So taucht etwa das Jahr 7000 seit dem Beginn der Genesis auf, welches als das Jahr
1492 nach der Geburt Jesu transkribiert wurde. In diesem Kontext stellen wir fest, dass in
den rumänischen Ländern das gleiche Phänomen wie in Byzanz - und später auf dem postbyzantinischen
Territorium nach der Ottomanischen Eroberung - und im Moskauer Russland
zu beobachten war. Zu den apokalyptischen Erwartungen um das Jahr 7000 seit der Genesis
existierten mehrere Errechnungen der Osterbücher, die sehr suggestiv waren (siehe u.a. das
slawische Liturgiebuch aus Feleac, Zentrale Universitätsbibliothek Cluj, nr. 4745; siehe auch
das Stundenbuchl geschrieben am Ende des 15. Jahrhunderts aus der Bibliothek des Putna-
Klosters und das Manuskript nr. 277 aus der Bibliothek der Akademie Rumäniens).
Zu dem Forschungsthema habe ich u. a. eine Übersicht der Manuskripte erstellt, die
prophetische Texte über das Szenario der Ereignisse kurz vor dem Ende der Welt enthalten.
Diese Manuskripte stellen die zweite Gruppe von wichtigen Quellen dar: Die Apokalypse von
Pseudo-Metodie aus Patara (die in den rumänischen Ländern als die zweite slawische Übersetzung
nach dem griechischen Original im Umlauf war), Die letzte Vision von Daniel, Apo-
– 233 –

kalypse des Heiligen Andrei Salos und der Text über das Erscheinen des Antichrist von dem
Autor Pseudo-Ippolit aus Rom.
Besondere Aufmerksamkeit wurde zwei Texten mit historischem Charakter gewidmet:
Die anonyme Chronik aus Moldau (Letopiseţul de la Bistriţa) und die so genannte moldauischserbische
Chronik. Im ersten Fall wurde die Beziehung der Chronik zu dem Manuskript aus
Tulcea erörtert. Die Apokalypse vom Pseudo-Metodiu aus Patara und vom Heiligen Andrei
Salos, die slawische Version der Manasses-Chronik sowie vom Text über die Könige aus Jerusalem
ging dem Text dieses Manuskripts voraus. Diese Datierung scheint uns im Kontext
der eschatologischen Erwartungen am Ende des 15. Jahrhunderts sehr bezeichnend zu sein.
Hinsichtlich der moldauisch-serbischen Chronik teile ich die Meinungen von D.D. Năstase
und V. Pelin, denen zufolge der Text dieser Chronik einen Teil eines größeren Werkes darstellt,
der in zwei Manuskripten mit dem Titel Christliche Könige erschien. Aus diesem Grund
war die Entfernung dieser Chronik aus ihrem Kontext eine unbegründete, arbiträre Entscheidung,
die eine korrekte Interpretation vollkommen unmöglich machte. Meiner Meinung nach
ist das Werk Christiliche Könige eine integrale Schrift, gedacht als eine komplette Geschichte
des Christlichen Königtums seit dem Anfang (Konstantin der Grosse) bis zum Ende.
Von dieser Sicht ausgehend, wurden die Schlussteile des Werkes Christiliche Könige
analysiert, d.h. diejenigen Teile, die aus der moldauischen-serbischen Chronik ohne erkennbare
Begründung verbannt wurden. Diese Analyse, insbesondere auch der Vergleich mit der
Bistriţa-Chronik, hat die Idee der Translatio Imperii geboren, die zu der Zeit des moldauischen
Fürsten Alexandru cel Bun sehr populär war, der einzige moldawische Fürst, der in diesem Teil
des Werkes erwähnt wird, mit der Ausnahme des Begründers des historischen Moldawiens,
Dragoş.
Diese Tatsache wird auch dadurch bestätigt, das in dem Text der Bistriţa-Chronik das
Register der moldauischen Fürsten, auch moldauische Könige genannt, mit dem Namen Alexandru
cel Bun beginnt. Der Text endet mit einer Anmerkung zu dem Jahr 1512, als der Sultan
Selim den ottomanische Thron einnimmt (im Text charakterisiert als „vom Gott gehasst”), und
Moldawien von vielerlei Katastrophen heimgesucht wurde, die als Zeichen des Kommens des
Antichrists interpretiert wurden. Das Jahr 1512 wurde davor schon von dem Patriarchen Ghenadie
Scolarios als einer der zwei bestmöglichen Zeitpunkte für das Ende der Welt interpretiert;
das andere Datum war das Jahr 1492. Die beiden Jahre wurden als das Äquivalent des
Jahres 7000 seit der Genesis gesehen, nach verschiedenen numerischen Systemen (eine
nach dem Septuaghinta, die zweite nach dem Werk Jüdische Antiquitäten von Iosif Flavius).
Im abschließenden Teil des Artikels wird über die Notwendigkeit gesprochen, den Prozess
der Genese der Wandmalerei aus Moldau zu analysieren, undzwar im Kontext von eschatologischen
Erwartungen der letzten Dekaden des 15. Jahrhunderts. Die vorläufi gen Daten
dieser Forschungen deuten darauf hin, dass solche Erwartungen eben zu diesem Zeitpunkt
aufkamen und nicht erst zu der Zeit des Fürsten Petru Rareş, wie man es gewöhnlich zu glauben
pfl egte.
– 234 –

“DER PAKT BETRIFFT UNS NICHT”.
ZU DEUTUNGEN DES HITLER-STALIN-PAKTS
IN DER MSSR/REPUBLIK MOLDOVA
Vasile DUMBRAVĂ
Auf der Grundlage des Hitler-Stalin-Pakts marschierte die Rote Armee am 28. Juni 1940
in Bessarabien ein und am 2. August wurde die Moldauische Sozialistische Sowjetrepublik
(MSSR) gegründet 1 . Der 28. Juni galt lange Zeit für die Sympathisanten der Sowjetunion
als Befreiung. In sowjetischen Lehrbüchern, Filme, Museen und Gedichten war dieses Datum
präsent. Der moldauische Schriftsteller Emilian Bucov hat diesen Tag als ein Geburtstag 2
dargestellt auf dem man Stolz sein kann. Der 28. Juni avancierte zu einem Bindemittel der
moldauischen sowjetischen Gesellschaft und wurde in der Moldauischen Sowjetrepublik mit
Paraden pompös und aufwendig gefeiert. Der 28. Juni war ein Ausdruck der kommunistischen
Propaganda, die damit die Überlegenheit des sowjetischen Systems dokumentieren wollte.
„28. Juni fl ießt in der Geschichte des moldauischen Volkes als Tag ein, an dem die Wiederverreiniging
der Arbeitrklasse Bessarabiens mit Sowjetheimat stattfand. Mit diesem Akt der
sozialen Gerechtigkeit kommt diesem Datum eine besondere Bedeutung zu. Es ist der Beginn
der sozialistischen Staatlichkeit für das moldauische Volk“ 3 , so betonte der President des
Oberstensowjets der MSSR im Juni 1989 die Wichtigkeit dieses Tages hervor.
Im gleichen Jahr wurde die Bedeutung dieses Tages, der jahrzente lang die moldauische
Gesellschaft in sowjetischer Sinne geprägt hat, in Frage gestellt. Denn für viele Moldauer
markiert das Datum keine Befreiung, sondern eine sowjetische Besetzung. Ein Großteil der
moldauischen Elite und Großbauer wurden nach dem Einmarsch der Roten Armee in den Gulag
deportiert 4 oder getötet, einige fl ohen ins Ausland oder starben an der Hungersnot. Russen
wurden in Moldova angesiedelt. Der 28. Juni 1940 wird von den rumänischsprachigen Intellektuellen
nach der Unabhängikeitserklärung 5 als ein „Tag, der die unendliche Nacht herbeifürte“,
als „ein schwarzer Tag“ der moldauischen Geschichte in den Medien dargestellt.
28. Juni 1940 – Tag der Befreiung oder der Okkupation
Die regierungstreue, der Kommunistischen Partei der Moldauischen Sowjetrepublik unterstellte
Presseagentur ATEM (Moldauische Telegraphische Agentur) ließ am 28. Juni 1989
folgende Meldung verlauten:
„Traditionell begeht das ganze Volk in unserer Republik seit gut 40 Jahren den
heutigen Tag (den 28. Juni) als das Fest der Befreiung Bessarabiens und deren Wiedervereinigung
mit dem Sowjetischen Vaterland… In Chişinău wurde das Fest schwer
überschattet, ja im Grunde verhindert durch die Aktionen einiger Elemente extremistischer
Gesinnung, die diesen Tag “auf ihre Art und Weise” begangen haben. Vergangenen
Mittwoch hatte in Chişinău eigentlich eine nicht genehmigte Demonstration
stattgefunden. Ihre provozierende Ausrichtung belegte ein schwarzer Banner, den die
Demonstrationsteilnehmer hochhielten und auf dem zu lesen war: “Das Begehen des
28. Juni ist eine Schandtat für das moldauische Volk.” 6
1
ŞIŞCANU, VĂRATEC 1991, 93-94; LUCINSCHI 2007, 204-209.
2
BUCOV 1981, 117.
3
MOCANU 1989, 1.
4
DELETANT 1991, 221-233; DIMA 1998, 56.
5
Die Unabhängigkeitserklärung erfolgte am 27. August 1991.
6
28 iunie: ziua care ne-a adus o noapte interminabilă. In Literatura şi Arta (27 iunie1991), S. 2-3.
– 235 –

Und so wurde der 28. Juni Gegenstand intensiven politischen Debatten: Befreiung oder
Besatzung Dieses Dilemma trifft gleichermaßen für den 28. Juni 1940, wie für den 22. Juni
1941 und den 24. August 1944 zu.
Was ist eigenlich im Juni 1989 geschehen Was war der Auslöser für diesen Prozess,
mit dem eine Umdeutung der sowjetischen Geschichte im Gang gesetzt wurde Von wem
welche Forderungen wurden aufgestellt
Am 25. Juni 1989 fand auf dem ehemaligen Siegesplatz in Chişinău eine Trauerkundgebung
statt, die den tragischen Ereignissen in der Zeit 1939-1940 und dem Molotow-Ribbentrop-Pakt
gewidmet war 7 . An der von der Demokratischen Bewegung und der Volksfront Moldovas
(FPM) organisierten Kundgebung nahmen nach Angaben der Veranstalter circa 80.000
Menschen teil, während offi zielle Quellen von 50.000 Teilnehmern sprachen. Um den Trauercharakter
der Kundgebung hervorzuheben, wurde an den Bannern und den rot-gelb-blauen
Fahnen, die die Menschenmenge trug, Trauerfl or gebunden. Die Demonstranten beklagten
die “unrechtmäßige Landeinnahme” und die “Besatzung” dessen, was im Jahr 1940 Bessarabien
war durch die Sowjetarmee. Sie forderten die “Freiheit” und “Souveranität” der Republik.
Viele anderslautende Losungen waren auf den Bannern zu lesen. Sie alle bestätigten die
Ausweitung der Bewegung und waren der eindeutige Ausdruck der Forderung nach nationalen
und demokratischen Rechten. Auf den Bannern, die die Menschenmenge trug, waren
Texte zu lesen, wie: “28. Juni - ein schwarzer Tag in der Geschichte Moldovas”, “Der Stalinismus
- ein Völkermord am moldauischen Volk”, “Ende der Kolonialisierung und Russifi zierung”,
“Wir fordern die Souveranität der Republik”, “Wir wollen eine nationale Führung”, um nur einige
davon zu erwähnen. Das Hauptthema der Reden, die bei dieser Kundgebung gehalten
wurden, war der Hitler-Stalin-Pakt 1939 und der 28. Juni - die Annektierung Bessarabiens
durch die Sowjets im Jahr 1940. Die Mehrheit der Redner stellten den “28. Juni 1940” als den
“Ausgangspunkt allen Unglücks des moldauischen Volkes” dar, den Beginn von Deportation,
Zwangskollektivisierung, Zwangsassimilierung der moldauischen Etnie, Unterdrückung der
moldauischen Kultur und kulturelle Isolation. Der Schriftsteller Hadârcă forderte die Bevölkerung
auf, den 28. Juni nicht zu feiern:
„Bis heute fragen wir uns, ob ein Tag gefeiert werden kann, ob ein Pakt gefeiert
werden kann, infolge dessen viele Tausende Bürger, Eltern, Großeltern, Bruder von uns
wurden ins schwarze Siberien deportiert. Hört meine klare Antwort, die ich Euch sagt,
dass wir einen solchen Tag nicht feiern können. Von dem Tag an bis zum heutigen fordern
uns die Opfer auf, nicht zu vergessen, die ganze Wahrheit einzuatmen, legen wir
die Karten offen auf den Tisch und fordern alle unsere Rechte.“ 8
Bei der Kundgebung wurde ein Appell an den Obersten Sowjetrat der MSSR und an
den Zentralrat der Kommunistischen Partei Moldovas (PCM) gerichtet. Darin waren folgende
Forderungen enthalten:
1) der Verfälschung sowie der tendenziösen und beleidigenden Betrachtungsweise der
Geschichte des moldauischen Volkes soll ein Ende bereitet werden, die Ereignisse von 1812,
1918 und 1940 sollen einer objektiven Einschätzung unterzogen werden;
2) der 28. Juni soll zum Volkstrauertag erklärt werden;
3) die Stabilität und reelle Souveranität der MSSR sollen durch entschlossenes Handeln
angestrebt werden;
7
ŢURCANU 1991. COJOCARU 2001.
8
HADÂRCĂ 2000, 271-272.
– 236 –

4) alle Opfer des stalinistischen Terrors sollen rehabilitiert werden. Der 6. Juli (in der
Nacht vom 6. auf den 7. Juli 1949 wurde mehr als 35.000 Menschen deportiert) soll zum Gedenktag
erklärt werden.
5) der „28. Juni“ soll aus allen Ortsnamen in der Republik Moldova, einschließlich aus
dem Straßennamen „28. Juni-Str.“ in Chişinău entfernt werden.
Der Kampf um die „richtige“ Interpretation der moldauischen Geschichte wurde im Juni
1989 auf den Straßen von Chişinău ausgetragen. Die Kundgebung wurde auch am 28. Juni
fortgesetzt. Die Demonstranten haben die wie so oft im triumphierenden Ton, von den Behörden
vorbereiteten Festakte verhindert. Sie haben am damals noch Oktoberpalais 9 genannten
heutigen Nationalpalais den Festakt boikottiert, den die Behörden für diesen, von der Kommunistischen
Partei hellsten Tag in der Geschichte der Moldauischen Sowjetrepublik genannten
Tag organisiert hatten. Die bei dieser Kundgebung erhobenen Forderungen wurden zum Kampfprogramm
der nationalen Bewegung in der Republik Moldova.
Nach diesem Appell folgte im August die „Erklärung der Volksfront Moldovas (FPM) hinsichtlich
des Molotow-Ribbentrop-Paktes“, mit dem die Regierung der UdSSR aufgefordert
wurde, die Handlungen der Sowjetarmee vom 28. Juni 1940 in Bessarabien als eine Annektierung
anzuerkennen und der MSSR/Republik Moldova die unrechtmäßig dem Gebiet der
Ukrainischen Sowjetrepublik einverleibten Gebiete (die ehemaligen Landkreise Ismail, Bolgrad,
Cetatea Albă und Hotin) zurückzuerstatten.
Der Höhepunkt der Handlungen war die Große Nationalversammlung vom 27. August
1989, an der ca. eine halbe Million Menschen teilgenommen haben. In seiner Rede brachte
der Schriftsteller Ion Druţă zum ersten Mal die Meinung zum Ausdruck, dass beide Diktatoren
gleichzusetzen und ihre Unrechtstaten zu verurteilen sind:
“Wir sind heute hier bei der Nationalversammlung des moldawischen Volkes vereint
und wir müssten, zumindest Revue passierend, den Pakt der beiden blutrünstigen
Tyrannen, vielleicht grausamsten und blutrünstigsten in der Geschichte der Menschheit
erwähnen: Stalin und Hitler. Man wird oft ermahnt, diese beiden auf gar keinen Fall
miteinander zu vergleichen, aber wie um Gottes Willen sollte man dies nicht tun, wenn
sie selbst ihre Unterschriften auf ein und das gleiche Blatt gesetzt haben, unter dem
Pakt, der zusammen mit geheimen Protokollen die Welt in Einfl ussgebiete aufteilte. (…)
Infolge dieser Vereinbarungen wurde der schöne Körper unserer alten Heimat dreigeteilt,
und geteilt ist er bis heute. Und die Obrigkeit, die nicht müde wird, uns ständig zu
ermahnen, welche Gefahren uns heute, in der 2. Hälfte dieses Jahrhunderts drohen,
die Obrigkeit hat kein einziges Wort darüber verloren, um uns, diesem friedfertigen Volk
zu erklären, warum man uns so und nicht anderswie aufgeteilt hat” 10
Der Ribbentrop-Molotow-Pakt für nichtig erklärt
Diese Aktionen und Reden am 28. Juni und 23. August haben die Position der MSSR-
Delegation beim II. Volksdeputiertenkongress der UdSSR maßgeblich beeinfl usst. Der Kongress
hat am 24. Dezember 1989 den Beschluss „Zur politisch-juristischen Auslegung der
deutsch-sowjetischen Vereinbarung von 1939“ gefasst, in dem zum ersten Mal das geheime
(Zusatz)protokoll kritisch als „ein Dokument“ beurteilt wurde, „das schwerwiegend gegen die
leninistischen Grundsätze der sowjetischen Außenpolitik verstößt“. Darin wurde eingeräumt,
dass die Politik „der Interessesphären“ Nazi-Deutschlands und der UdSSR im Widerspruch
steht zur Souveranität und Unabhängigkeit einer Vielzahl von Ländern.
9
Palatul Octombrie, heute Palatul Naţional befi ndet sich im Stadtzentrum.
10
DRUŢĂ 1998, 176.
– 237 –

Seitens der MSSR nahmen an diesem Kongress 43 gewählte Deputierte und 13 Vertreter
der Partei, Gewekschaften und anderen Organisationen teil 11 . Unter Deputierte waren zehn
Vertreter der moldauischen Intellektuellen, führende Vertreter der nationalen Bewegung in der
MSSR (die Schriftsteller Ion Druţă, Leonida Lari, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Ion Hadârcă
etc.). Sie alle teilten voll und ganz den Standpunkt der Vertreter der baltischen Republiken.
Diese Intellektuellen haben darauf beharrt, dass über den Pakt auch im Obersten Sowjetrat
der MSSR gesprochen wird. Warum waren so viele Diskussionen notwendig
Beim Moskauer Kongress wurde nicht über die unglückseligen, fatalen Folgen des Paktes
für Moldova und die Art und Weise diskutiert, wie Bessarabien der Sowjetunion einverleibt
wurde. Der Oberste Sowjetrat der MSSR hat am 23. Juni 1990 den Beschluss zur politischjuristischen
Einschätzung des deutsch-sowjetischen Nichtangriffspaktes und des geheimen
Zusatzprotokolls daran sowie der Folgen des Paktes für Bessarabien und die Nord-Bukowina
gefasst 12 . Darin wird die sowjetische Politik als expansionistisch dargestellt, und die Ereignisse
vom 28. Juni als ein Besatzungsakt:
„Am 28. Juni 1940 hat die UdSSR Bessarabien und die Nord-Bukowina entgegen dem
Wunsch der dort lebenden Bevölkerung mit Waffengewalt besetzt. Der Ausruf der Moldauischen
Sowjetrepublik am 2. August 1940 ist ein Akt der Zerstückelung Bessarabiens“ (drei
Landkreise Hotin, Ismail und Cetatea Albă sind der Ukraine einverleibt worden).
In der Zeit vom 26. bis 28. Juni 1991 fand im Parlament der Republik Moldova eine
internationale Konferenz zum Thema: „Der Ribbentrop-Molotow-Pakt und seine Folgen für
Bessarabien“ statt. Die Konferenz endete mit einer Resolution, durch die einerseits der Pakt
und das geheime Zusatzprotokoll vom 23. August 1939 „ab initio“ für nichtig erklärt und andererseits
das Beseitigen ihrer Folgen gefordert wurden. Dies wurde vom Historiker Gheorghe
Negru wie folgt kommentiert:
„Politisch gesehen entspricht die Beseitigung der Folgen des Paktes faktisch
der Wiedervereinigung Rumäniens, kulturell-sprachlich gesehen entspricht dies dem
Widerbekennen der Republik Moldova zu den Werten des modernen Rumäniens“.
In der Unabhängigkeitserklärung wird Bezug genommen auf das „Auslöschen der politisch-juristischen
Folgen“ des Ribbentrop-Molotow-Paktes, was die offi zielle Position Moldovas
zu diesem Pakt verdeutlicht hat. Somit schienen die Diskussionen um den Pakt und
dessen Interpretation ein Ende gefunden zu haben. Es folgte sodann in der Tat eine Zeit des
Schweigens, die jedoch nicht all zu lange andauern sollte.
Deutungsunterschiede
Der Pakt wurde zum Thema intensiver Debatten im Rahmen der Diskussionen um die
Wiedererlangung der rumänischen Staatsangehörigkeit durch Staatsangehörige der Republik
Moldova. Die Diskussionen über den Pakt wurden nicht zuletzt wegen der Aussage des
estnischen Präsidenten Arnold Ruutel wieder aufgenommen, der im Februar 2005 erklärt hatte,
dass Präsident Putin bei einem bilateralen Treffen erklärt haben soll, er unterstütze eine
eventuelle Annullierung des Ribbentrop-Molotow-Paktes. Der Präsident der Republik Moldova,
Vladimir Voronin und der Präsident Rumäniens, Traian Băsescu haben prompt eine eigene
Stellungnahme hierzu geliefert. Welche Deutungsunterschiede werden sichtbar
11
Igor Caşu (a): Condamnarea pactului Ribbentrop-Molotov deranjează Rusia, in: http://politicom.moldova.
org/news/i-cau-condamnarea-pactului-ribbentropmolotov-deranjeaz-rusia-203324-rom.html, letzter Zugriff:
10.08.2010.
12
ŞIŞCANU, VĂRATEC 1991, 116-117.
– 238 –

In einem Interview von Februar 2005 erklärte Vladimir Voronin auf die Frage des Journalisten
Eugen Tomiuc, wie man zu einer eventuelle öffentlichen Lossagung des Kremels vom
Pakt stehe:
“Unabhängig davon, ob der Pakt annulliert wird oder nicht, betrifft dies uns,
in Moldova nicht, denn in unserem Fall handelte es sich nicht um eine Art Anschluss
Bessarabiens an Russland, wie es bei den baltischen Staaten der Fall war. Bessarabien
war von 1918 bis 1940 besetzt (durch Rumänien), das war also nicht eine Neu-
Ziehung der Grenzen. Bessarabien wurde damals im Jahr 1918 besetzt, man war Teil
der jungen Sowjetunion. Deswegen betrifft uns dieser Teil des Ribbentrop-Molotow-
Paktes nicht. Unser Staatsgebiet wurde praktisch im Jahr 1940 befreit, anders als im
Fall der baltischen Staaten und Teilen Polens, oder anderen Gebieten, wo die Grenzen
gemäß dem Ribbentrop-Molotow-Pakt neu gezogen wurden“. 13
Im Jahr 2006 wurde dieser Standpunkt sowie die Auffassung, dass der Pakt die Republik
Moldova nicht betreffe im Rahmen einer Pressekonferenz, an der zahlreiche Vertreter der
Kommunistischen Partei und Jurnalisten teilgenommen haben, publik gemacht und ausführlich
dargelegt. Was für eine Gegen-Erinnerung die Kommunisten anstreben, wird in folgenden
Erklärungen deutlich:
„Der Ribbentrop-Molotow-Pakt hat ganz und gar nichts mit der Republik Moldova
zu tun. Das Land wurde im Jahr 1918 von Rumänien besetzt und im Jahr 1940 von
der russischen Armee befreit. Ich war hier, als Russland Bessarabien befreit hat“ 14 .
„Am 28. Juni wurde unser Territorium auf natürliche Weise von der Herrschaft Rumäniens
befreit. Das ist die historische Wahrheit“ 15
„Das war eine absolut korrekte Erklärung, dieses Gebiet hat niemals Rumänien
gehört, und Moldova wurde von Russland befreit. Warum hat Russland Moldova
von Rumänien befreit Da es seit 1812 zu Russland gehört, obschon es wahr ist,
dass Moldauer und Rumänen viel gemeinsam haben, von Anbeginn an, von den Römern
bereits, aber es gibt auch Unterschiede. Manchmal versuchen diejenigen aus
der PPCD die historischen Ereignisse anders zu deuten, sie haben aber kein Recht
dazu.“ 16
Durch diese Argumentation wird es versucht, Anderen die Schuld zu zuweisen, das Rumänien-Feindbild
erneut zu konstruiren und der 28. Juni, der für die Kommunisten ein Symbol
der Staatlichkeit und des Moldovenismus geworden 17 ist, schön zu schmücken, als Befreiung,
Fortschritt, Gerechtigkeit etc., darzustellen.
13
Eugen Tomiuc: Ce fi nal va avea epidemia aceasta de revoluţii Fragmente dintr-un interviu cu Vladimir
Voronin, in: Radio Europa Liberă (8 februarie 2005) http://www.contrafort.md/2005/123-124/795.html, letzter
Zugriff: 10.08.2010.
14
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-07-13/iurie-rosca-s-a-predat-lui-voronin.html, letzter Zugriff:
10.08.2010. Vladimir Voronin ist der Vorsitzender der Kommunistischen Partei der Republik Moldova (PCRM)
und war acht Jahre (2001 – 2009) Präsident der Republik Moldova.
15
http://www.publika.md/vladimir-voronin--in-urma-cu-70-de-ani--moldova-a-fost-eliberata_47771.html, letzter
Zugriff: 04.08.2010.
16
Pactul pe mâna păpuşarilor, in: http://www.zdg.md/92/politic/, letzter Zugriff: 04.08.2010.
Ivan Calin, Mitglied des Ausschusses für die öffentliche Verwaltung. Über ihn siehe mehr unter: http://old.parlament.md/structure/deputees/CALINIvan/
, letzter Zugriff: 04.08.2010.
17
„Nolens volens, 28 iunie a devenit simbolul moldovenismului”, in: http://www.jurnal.md/ro/news/istoric-nolens-volens-28-iunie-a-devenit-simbolul-moldovenismului-189729/,
letzter Zugriff 06.08.2010.
– 239 –

Damit wird es deutlich, dass in der moldauischen Gesellschaft der Konsens über die
Auslegung der Ereignisse vom 28. Juni 1940 noch nicht obsiegen kann. Der Streit Befreiung
versus Besatzung ist wieder entfacht und wird auch auf Geschichtslehrbücher übertragen.
Die Schulbuchautoren, die loyal der Kommunistischen Partei sind, zeigen nur positive Aspekte
des Paktes für die Moldauer, sie sehen in diesem Pakt eine Befreiung von der rumänischen
Fremdherrschaft 18 an.
Der moldauische Schriftstellerverband hat diese Stellungnahmen und die Aussagen von
Vladimir Voronin als beleidigende und verleumderische Aussagen verurteilt. Die kommunistische
Interpretation der moldauischen Geschichte wird von den rumänischsprachigen Intellektuellen
als einen Versuch bewertet, „stalinistische Verfälschungen“ in Umlauf zu bringen und
die historische Wahrheit sowie das Andenken Hunderttausender Opfer zu beschmutzen“ 19 .
Die im Jahr 2005 gegründete Liberale Partei hat zusammen mit der Vereinigung gegen
den Ribbentrop-Molotow-Pakt am 28. Juni 2006 und in den Folgejahren vor der Botschaft der
Russischen Föderation demonstriert. Die Teilnehmer hielten Banner mit folgenden Losungen
in Händen: „28. Juni 1940 - die Tragödie des rumänischen Volkes“, „Nieder mit der Grenze
am Pruth“, „Russische Besatzungsarmee raus“, „Wir sind für die Beseitigung der Folgen des
verhassten Ribbentrop-Molotow-Paktes“. Dorin Chirtoaca, Vizepräsident der Liberalen Partei
erklärte: „Der 28. Juni 1940 ist der Ausdruck der Annektierung der Provinz Bessarabien durch
die Sowjetunion, der Besetzung dieses Gebietes und des zwanghaften Umsetzens einer imperialistischen
Politik gegenüber der Bevölkerung, der Deportationen und all des Negativen,
was in dieser Region folgte. Die heutige Bedeutung der Ereignisse von 1940 ist die Entfernung
und große Distanz, die es nach wie vor zwischen uns und der Europäischen Union gibt“ 20 .
Am 25. August 2008 wurde in Chişinău vier jungen Menschen der Prozess gemacht,
weil sie am 23. August 2008, zum 69. Jahrestag der Unterzeichnung des Ribbentrop-Molotow-Paktes
versucht haben, auf dem Asphalt die Landkarte Großrumäniens zu drucken
und zu schreiben: “Auch wenn wir schweigen, sind wir schuldig. Wir vergessen nicht” 21 . Dies
führte zu Empörung in den Reihen einiger NGOs und politischer Parteien, was sich in Protestaktionen
niederschlug. Am 28. Juni 2008 sind einige Mitglieder der Jugendorganisation der
Liberalen Partei (PL) zu einem Flashmob in Form einer „Menschenkette zum Gedenken“
vor dem Präsidentenamt der Republik Moldova zusammengetreten. Die jungen Liberalen,
begleitet von der Parteispitze haben Kerzen in Gedenken an die Opfer des sowjetischen Regimes
angezündet und die mit Trauerfl or behangenen rot-gelb-blauen Nationalfl aggen mitgebracht.
Der 28. Juni wird als ein Bruch in der Entwicklung des Landes und ein Hindernis für
die Integration in der europäischen Familie gedeutet:
„Es ist ein Tag der Trauer in der Geschichte des rumänischen Volkes im Allgemeinen
und insbesondere ein tragischer Tag für die Rumänen in Bessarabien,
denn dieser Tag, der 28. Juni hat tiefe Wunden in den Körper des Landes hinterlassen.
Wir sind Jahrzehnte lang Waisen gewesen, unsere normale Entwicklung,
18
Igor Caşu (b): 20 de ani de la primul congres al deputaţilor poporului din URSS, in: http://www.europalibera.
org/content/article/1750649.html, letzter Zugriff: 29.08.2010.
19
Siehe Declaratia Consiliului lărgit al Uniunii Scriitorilor din Moldova impotriva Pactului Ribbentrop-Molotov, in:
http://www.civicnet.info/Articol.aspID=2574, letzter Zugriff: 10.08.2010.
20
28 iunie – eliberare vs. ocupare, in: http://www.europa.md/primary.phpd=rom&n=Evenimente.282_93, letzter,
Zugriff: 10.08.2010.
21
Anastasia Nani: Dosarul «România Mare pe asfaltul din Chişinău» va fi rejudecat, in: http://www.zdg.md/stiri/
dosarul-romania-mare-pe-asfaltul-din-chisinau-va-fi -rejudecat, letzter Zugriff: 06.08.2010.
– 240 –

unser natürlicher Werdegang innerhalb der Familie der europäischen Länder wurde
unterbrochen.“ 22
Der 28. Juni und die die Republik Moldova wird in einer Resolution der Vereinigungsbewegung
MURM (Mişcarea Unionistă din Republica Moldova) im Jahr 2008 eine „historische
Anomalie, eine direkte Folge des Ribbentrop-Molotow-Paktes „ genannt. Solche politischen
Parteien wie MURM (AOPR 23 oder FDRM 24 ), die die Wiedervereinigung Moldovas mit Rumänien
wünschen, verfügen nicht über einen hohen Anteil in der Gesellschaft. Sie machen
jedoch durch zahlreiche Protestkundgebungen und Erklärungen über den Pakt und seine Folgen
die Gesellschaft der Republik Moldova aufmerksam auf aus Sicht dieser Parteien tragisches
Datum. Die Vereinigungsbewegung MURM protestiert jährlich am 28. Juni auf der
Aleea Clasicilor in der Hauptstadt oder vor der Botschaft der Russischen Föderation gegen die
Annektierung Bessarabiens an die UdSSR. Die Mitglieder der Bewegung tragen Trauerfl or an
ihrer Kleidung. Ilie Bratu, der MURM-Präsident hat den 28. Juni einen „schwarzen Tag in der
Geschichte des rumänischen Volkes“ genannt 25 . Wie Bratu sagte, sei das rumänische Volk
in der RM vom Aussterben bedroht, wenn nicht in naher Zukunft das Ideal der Wiedervereinigungsbewegung
umgesetzt wird: das Beseitigen der Folgen des Ribbentrop-Molotow-Paktes“.
Iacob Golovca, der Generalsekretär von MURM, Doktor der Geschichte und Präsident
der Vereinigung zum Beseitigen der Folgen des Ribbentrop-Molotow-Paktes hat die Absicht
der Regierung verurteilt, auf dem Platz der Großen Nationalversammlung am Abend des 28.
Juni ein Konzert anlässlich des von der kommunistischen Regierung ins Leben gerufenen Tages
des Absolventen zu organisieren. Wie Golovca sagte, sei der 28. Juni ein Tag der Trauer
für das ganze rumänische Volk und die kommunistische Regierung der Republik Moldova
verachte absichtlich dessen Bedeutung.
Der Streit um den 28. Juni 1940 zieht sich über Jahre hin. Eine neue Intensität erfuhr diese
Auseinandersetzung im Juni 2010 als der amtierende moldauische Präsident Mihai Ghimpu
den 28. Juni per Dekret 26 zum „Tag der sowjetischen Besatzung“ erklärt 27 hatte, um die
Wahrheit 28 durchzusetzen. Ghimpu hatte seine Initiative für einen Gedenktag damit begründet,
dass sowjetische Truppen am 28. Juni 1940 als Folge des Hitler-Stalin-Paktes in Bessarabien
eingerückt waren - gegen den Willen der Bevölkerung - und die sowjetische macht habe
daraufhin politische Gegner nach Sibirien deportiert oder getötet. Das Verfassungsgericht der
Republik Moldova urteilte, dass Ghimpus Interpretation der Geschichte und seine Initiative für
einen Gedenktag der Opfer der totalitären kommunistischen Regime verfassungswidrig sei.
Die Kommunisten feiern dieser Urteil als Sieg um die Deutung der Geschichte. Damit ist der
Streit um die Bedeutung der 28. Juni nicht beendet. Das Nachdenken über den Pakt und Bedeutung
der 28. Juni 1940 mobilisiert und formt die moldauische Gesellschaft.
22
Interview mit Corina Fusu, Vorsitzende des Ausschusses für Kultur, Bildung, Forschung, Jugend, Sport und
Medien, Parlament der Republik Moldova. Siehe Tinerii liberali au format un „Lanţ viu al memoriei” pentru
a marca anexarea Basarabiei la URSS de la 1940, in: http://old.azi.md/newsID=49953, letzter Zugriff:
15.08.2009.
23
Asociaţia obştească Pro România wurde im März 2009 gegründet.
24
Forumul Democrat al Românilor din Moldova wurde im April 2005 gegründet.
25
Rezoluţia mitingului din 28 iunie 2008, in: http://blogosfera.md/view-post-v-31105-0-romana.html
26
Durch das dekret wurde der 28. Juni zum Gedenktag. Jedes Jahr sollte am 28. Juni in allen Orten die Staatsfl
aggen auf Halbmast gesenkt und durch eine Schweigeminute an diejenigen, die unter sowjetischer Besatzung
litten, gedenkt.
27
Decretul privind declararea zilei de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice, in:
http://www.cotidianul.ro/118742-Decretul_privind_declararea_zilei_de_28_iunie_1940_Zi_a_ocupatiei_sovietice,
letzter Zugriff: 10.08.2010.
28
Vasile Botnaru: 28 iunie: “Ziua ocupaţiei sovietice şi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist”, in:
http://www.europalibera.org/content/article/2081758.html, letzter Zugriff: 10.08.2010.
– 241 –

Fazit
Der Hitler-Stalin-Pakt rückte in der Perestrojka in den Mittelpunkt der Debatten und wurde
von den nationalen Bewegungen in der Moldauischen Sowjetrepublik als geschichtspolitisches
Instrument und kulturell und politisch deutungsmächtiger Begriff zur Formierung und
Stärkung des nationalen Bewusstseins genutzt. Anfang der 90er Jahre bleibt der Hitler-Stalin-
Pakt als Erinnerungsort eng an nationale Wertungen und Funktionen des Nationalismus gebunden.
In Moldova führte die Enttabuisierung des Hitler-Stalin-Paktes dazu, dass dieser als Ursache
der Trennung von den „Brüdern“ aus Rumänien und somit als Auslöser der Zersplitterung
der rumänischen Nation gedeutet wird. Im Zeitraum 2001-209, als die Kommunistische Partei
an der Macht war, erfur der Hitler-Stalin-Pakt auf offi zieller Ebene einen Bedeutungswandel.
Er bedeutet für die Kommunisten, die eine andere Erfahrung mit der Sowjetmacht hatten, das
Ende von rumänischer Fremdherrschaft und die Rückkehr zur moldauischen Staatlichkeit. Der
Pakt wird als Endpunkt eines Prozesses und nicht als Beginn – für Moldova – von Deportationen
und Umsiedlungen angesehen. Damit sind die Kommunisten und Moldovenisten bestrebt,
den 28. Juni als „Tag der Befreiung“ zu rechtfertigen, um die sowjetische Erzählung über die
moldauische Vergangenheit, Personen und Orte durchzusetzen. Aus diese Vergangenheitsinterpretation
versuchen sie, ihre Legitimität zu schöpfen und die sowjetische Ordnung als von
allen Moldauer erwünschte Option. Gerade dieser Versuch, die Geschichte des Landes nur
aus sowjetischer Perspektive zu deuten, hat in der moldauischen Öffentlichkeit in der letzten
Jahren zu einer Flut von Debatten über die Bedeutung der 28. Juni geführt. Eine Kommission
an der Akademie der Wissenschaften der Republik Moldova hat als höchste wissenschaftliche
Instanz erklärt, dass der 28. Juni 1940 ist „der Tag der sowjetischen Okuppation“ 29 . Mit dieser
Stellungnahme 30 wird der Streit um den 28. Juni wahrscheinlich nicht aufhören. Denn nicht zuletzt
geht es dabei nicht nur um die historische Wahrheit, sondern auch um die Erklärung der
gegenwärtigen gesellschaftlichen Verhältnisse, Bestimmung der Zukunft und Interpretation
der Vergangenheit, die von Partei zu Partei variiert und oft einseitig erzählt wird.
LITERATUR
BUCOV 1981: Emilian Bucov, Iunie 1940. In Literatura sovietică moldovenească. Crestomaţie
pentru clasa 10, alcătuitori P.I. Plămădeală, K. H. Turuta, Chişinău, Lumina, 1981.
COJOCARU 2001: Gheorghe E. Cojocaru, 1989 la Est de Prut, Chişinău, Prut Internaţional,
2001.
DELETANT 1991: Dennis Deletant, ‘The Molotov-Ribbentrop Pact and its Consequences for
Bessarabia: Some Considerations on the Human Rights Implications’. In Revue Roumaine
d’Histoire, vol. XXX (1991), No 3-4, S. 221-233.
DIMA 1998: Nicholas Dima, Basarabia şi Bucovina în jocul geopolitic al Rusiei, Chişinău,
Prometeu, 1998.
DRUŢĂ 1998: Ion Druţă, Ora jertfi rii. Proză, publicistică, scrisori, Chişinău, Cartea Moldovei,
1998.
29
Nicolae Roibu: Savanţii de la Academia de Ştiinţe a Moldovei au hotărît: ziua de 28 iunie 1940 este zi a ocupaţiei
sovietice, in: http://www.timpul.md/articol/ziua-de-28-iunie-1940-este-zi-a-ocupatiei-sovietice-12995.
html, letzter Zugriff: 10.08.2010.
30
Gheorghe Duca, Ion Guceac: Hotărîre cu privire la semnifi caţia datei de 28 iunie 1940, in: http://www.literaturasiarta.md/pressview.phpl=ro&idc=3&id=2064&zidc=1,
letzter Zugriff: 10.08.2010.
– 242 –

HADÂRCĂ 2000: Ion Hadârcă, Arena cu iluzii. Interviuri, discursuri, eseuri, Chişinău, Garudaart,
2001.
LUCINSCHI 2007: Petru Lucinschi, Moldova şi moldovenii. De ce ţara noastră este mereu la
răscruce, Chişinău, Cartea Moldovei, 2007.
MOCANU 1989: A. A. Mocanu, Potenţialul socialismului – în serviciul restructurării. In Moldova
socialistă (28 iunie 1989), S. 1 und 4.
ŞIŞCANU 1991: Ion Şişcanu, V. Văratec, Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru
Basarabia. Culegere de documente, Chişinău, Universitas, 1991.
ŞIŞCANU, VĂRATEC 1991: Ion Şişcanu, Vitalie Văratec, Pactul Molotov-Ribbentrop şi
consecinţele lui pentru Basarabia. Culegere de documente, Chişinău, Universitas, 1991.
TOMIUC 2005: Eugen Tomiuc, Ce fi nal va avea epidemia aceasta de revoluţii Fragmente
dintr-un interviu cu Vladimir Voronin, in: Radio Europa Liberă (8 februarie 2005) http://www.
contrafort.md/2005/123-124/795.html, letzter Zugriff: 10.08.2010.
ŢURCANU 1991: Ion Ţurcanu, Tragică metamorfoză, in: Basarabia 1940, Chişinău, Cartea
moldovenească, 1991.
– 243 –

GESCHICHTE IM FILM UND FILM ALS GESCHICHTE.
DAS BILD DIMITRIE CANTEMIRS 1 IM GLEICHNAMIGEN SPIELFILM
(MOLDOVA-FILM), 1973
Marina DUMBRAVĂ
„Aber es ist doch ein Dokumentarfi lm, über den du referierst, oder“ fragte mich vorsichtig
ein Bekannter, der von Beruf Historiker ist, mit einer Selbstverständlichkeit, die gleichzeitig
zeigt, wie heikel es wird, wenn Geschichte und Film miteinander konfrontiert werden.
Doch mittlerweile scheint auch die lang anhaltende Vorstellung, der Film besitze für die Geschichtswissenschaft
nur dokumentarischen Wert und müsste sich auf die Konservierung der
Geschichte beschränken, überwunden zu sein (Mattl/Stuhlpfarrer 1994; Meyers 1998). Fiktionale
Filme sind Elemente der Geschichtsschreibung geworden, und sie werden, ebenso wie
die klassische Dokumentationen und semidokumentarische Sendungen, von Historikern nicht
mehr als Übel wahrgenommen. 2 Auch Historiker sind fl eißige Kinogänger geworden (Rother
1991; Rosenstone 1994).
Doch warum lohnt es sich für die Historiker, den Film überhaupt in ihre Forschungen
einzubeziehen
Der Film ist nicht nur eine visuelle Quelle; als Massenmedium beeinfl usst er massiv den
Prozess der politischen Willensbildung. In dieser Funktion produzieren Filme Geschichtsbilder,
die das kollektive Gedächtnis fl eißig mitgestalten. Der Kult um die Leitfi guren nationaler
Identität ist innerhalb aller europäischer Kinematografi en vorzufi nden (Rother 1998).
Indem Filme als „Mythomotoren“ fungieren, treten sie in Konkurrenz zu einem der stärksten
Wirkungsfelder der Geschichtsschreibung. Auch Spielfi lme betreiben Geschichtspolitik,
weil sie Geschichte erzählen. Spielfi lm und Historiographie organisieren beide den Diskurs
über Vergangenheit und behaupten, jeder für sich, Experte für die kollektive Erinnerung zu
sein.
Des Weiteren ist die Intensität und Faszination der Filmbilder zu nennen. Ein Spielfi lm
berührt nicht nur der Verstand, seine Wirkung liegt vor allem in den Gefühlen, also ein hochwirksames
Medium um Spannungen zu erzeugen und Empfi ndungen zu erregen.
Zudem weiß man spätestens seit Siegfried Krakauer, dass Filme über das politische
und kulturelle Selbstverständnis einer Gesellschaft Auskunft geben. (Kracauer 1977). Nach
Karsten Fledelius bekommt man durch den Spielfi lm zwar einen indirekten und oft verdrehten
oder sogar falschen Eingang zur abgebildeten Realität, gewinnt aber auf der anderen Seite
1
Dimitrie Cantemir ist als „Multitalent“ in der europäischen Geschichte eingegangen. Als Gelehrter und Schrifsteller,
Philosophen, Historiker, Musikwissenschaftler, Geographen, Literaten und Diplomaten und kurzzeitig
Fürst der Moldau (1693, 1710-1711) war er in den Kulturen mehrere europäische heimisch. Den größten Teil
seiner Jugend hatte Cantemir in Konstantinopel verbracht, wo er sich eine Bildung in den klassisch-antiken
und orientalischen Sprachen und Kultur aneignete. Nach dem unglücklichen Ausgang seiner militärischen
Allianz mit dem Zar Peter I bei Stanilesti, die zur Befreiung Moldau vom türkischen Joch führen sollten, fl oh
er nach Russland, wo er als Ratgeber des Zaren tätig war und wo er 1723 starb. Neben der politisch-geographischen
Beschreibung der Moldau, die er auf Wunsch der Brandenburgisch-Preußischen Akademie der
Wissenschaften , die ihn zu einem ihrer ersten auswärtigen Mitglieder ernannte, ist er in Westeuropa vor allem
durch seine Geschichte vom Aufstieg und Fall des Osmanischen Reiches bekannt geworden, die im 18. Jhr.
ins Französische, Englische, Deutsche und Italienische übersetzt wurde.
2
Für die Ursachen dieser Abneigung brachte Marc Ferro eine interessante Erklärung: Historiographie wurde im
Auftrag der Herrschenden ausgeübt und die Historiker vertraten allzu oft die Interessen der Staates. Historiker
haben demzufolge staatliches Quellenmaterial im Mittelpunkt. Was nicht aufgeschrieben war, hatte keine
Identität (FERRO 1977).
– 244 –

den direktesten Eingang zu den Werten und Normen, Zielen und Mitteln der Produzentenseite.
(FLEDELIUS 1979).
Das heißt, dass jeder Film, der ein historisches Ereignis verarbeitet, Aufschluss gibt
über:
1. die im Film dargestellte Wirklichkeit,
2. die Wirklichkeit der fi lmischen Bearbeitung des historischen Stoffes, die abhängig
sind von der Gegenwart, in der der Film gedreht wird; im Extremfall kann diese Ebene
die erste überdecken, wenn die politische und ideologische Propaganda dazu drängt;
3. und schließlich schließt die Rezeptionsebene die Realität des Betrachters, seine
Gegenwart bestimmt Rezeption und Refl exion über den Geschichtsfi lm (oder: über historische
Filme).
Im folgenden Teil meines Beitrags werde ich das oben Skizzierte auf den Film Dimitrie
Cantemir (Moldova-Film 1973) übertragen, der mehrere Fragen aufwirft:
Welche Sicht auf die Person Dimitrie Cantemirs wird uns also in diesem Film nahegebracht
Welches Bild von Cantemir wird präsentiert Und vor allem: Warum wird dieses Bild
so und nicht anders gezeigt Die Frage warum meint in erster Linie den Entstehungskontext
des Filmes. Wie ist die Idee entstanden, warum und unter welchen Umständen wurde
er realisiert Nach welchen Prämissen konstruieren oder rekonstruieren die Regisseure die
historische Vergangenheit Lassen sich zeitgenössische Bezüge in dem analysierten Film
belegen, wie Verweise auf andere Textfelder diagnostizieren Verschmelzen im Film Motive
aus Geschichte und Gegenwart
Doch außer der Aufdeckung der Motive, Ziele und Verfahren der Filmemacher, die Aufdeckung
ihres Wirkens, ist es genauso wichtig, über diesen aufklärerischen Anspruch hinauszugehen,
denn nur so kann man den Film in der Geschichte begreifen. Im akademischen Diskurs
nach dem Zusammenbruch der Sowjetunion wird zum Teil noch bis heute angenommen,
dass sich das sowjetische Kino als Monolith darstellen lässt, ohne dass die Eigengesetzlichkeiten
des Mediums Film Beachtung fi nden. Die Hauptaufgabe der historischen Kontextanalyse
von Medienprodukten besteht aber darin, die Besonderheiten, Brüche, Verschiebungen
des Films in die Konstellationen von Politik und Kultur einzuordnen. Ein Film transportiert eine
Botschaft nicht ohne Reize, Sensation. Ist es die Aufgabe dieser Filme, eine bestimmte Ideologie
zu transportieren, oder über den Weg der Unterhaltung die gemeinsamen Vorstellungen
in der Gesellschaft über gut und böse, schön und hässlich Hat der emotionale Effekt dieser
Filme den ideologischen verdrängt, relativiert oder überschrieben Liegt der Schwerpunkt vorrangig
auf dem Erzählen spannender Kinogeschichten, für welche die historischen Persönlichkeiten
wie Dimitrie Cantemir lediglich den historischen Rahmen abgeben
Filmographische Daten
Im Oktober 1973, pünktlich zum 300. Geburtstag von Dmitrie Cantemir, fand in Chişinău
die Erstaufführung des Spielfi lms „Dmitrie Cantemir“ statt. Der Film war auf der Grundlage der
gleichnamigen Novelle von Vlad Ioviţa gedreht worden, der auch der Regisseur des Filmes
war. Dieser war nicht nur inhaltlich, sondern auch im Hinblick auf seine Produktionsgeschichte
ein typisches Kunstwerk des sowjetischen Multinationalismus. Die Großproduktion kam dank
der Zusammenarbeit mit den anderen Studios aus der Sowjetunion - Mosfi lm (Moskau), Lenfi
lm (damals Leningrad) und Studio Dovženko (Kiew) - zustande. Die Schauspielertruppe war
ebenfalls multinational: die Hauptrolle war mit Mihai Volontir, einem moldauischen Schauspieler,
die Rolle Peters des Großen (Lazarev) von einem Russen, die des Khans der Tataren von
einem Aserbaidschaner usw. besetzt. Für die mit großem Aufwand gedrehten Schlachtszenen
- 3000 Kavallerie- und Infanteriekomparsen, Dutzende von Geschützen – wurden militärische
Einheiten des Bezirks Odessa einbezogen. Die bulgarischen Kollegen lieferten die original
– 245 –

türkischen Waffen aus dem 18. Jahrhundert, ebenso die Uniformen der türkischen Armee.
Für diesen außergewöhnlichen Aufwand wurde der Film beim Filmfestival in Baku geehrt;
außerdem ging der Staatspreis 1976 der RSSM (Moldauische Sowjetische Sozialistische
Republik) an den Regisseur Vlad Ioviţa.
Entstehungskontext des Filmes Dmitrie Cantemir (1973 Moldova- Film)
1. Der Film als politische Revanche
Die Idee zu diesem Film muss um 1970 entstanden sein. Es ist schon verwunderlich,
dass damals tatsächlich unter den rumänischen und moldauischen (sowjetischen) Filmemachern
der Gedanke kursierte, einen gemeinsamen Film über Dimitrie Cantemir zu machen.
Das Szenario dazu schrieben Mihnea Gheorgiu (Rumänien) und der Moskauer Szenarist Konstantin
Isajew. Aus nicht sehr schwer nachvollziehbaren Gründen ist aus der Idee nie Realität
geworden (allein das Bild von Großrumänien, mit dem der Film begann, sorgte für Wutausbrüche
in der moldauischen KP-Führung). In einem Brief von 2.11.1970, adressiert an die
Moskauer Parteizentrale, drückt der damalige Generalsekretär der moldauischen KP, Bodiul,
seinen Unmut über diesen Film aus. In seinem Brief erhebt er den Anspruch auf eine Art Monopol
über das „wahre Bild von Dimitrie Cantemir“ - dieses politische Konzept von Bodiul zur
Person Cantemirs sollte die Filmemacher maßgeblich beeinfl ussen.
„In der Geschichte der RM ist der Name Cantemir eng mit der glorreichen Freundschaft
zwischen dem russischen und dem moldauischen Volk verbunden. Im Filmszenario werden
diese Schlüsselfakten ignoriert, und die Persönlichkeiten von Peter dem Großen und Dimitrie
Cantemir dienten lediglich als Vorlage für ein Abenteuerfi lm, dessen Pseudohistorizismus nur
zur Diskreditierung einer der wichtigsten Seiten der moldauischen Geschichte führen würde“
(SARM F. 3158 (8), inv. 2,O. 249).
Also entstand die Idee zu „unserem“ Film in erster Linie als politische Revanche. Bald
darauf beauftragt Bodiu den Vorsitzenden des staatlichen Komitees für Kinematographie, Jordanow,
alles in seiner Macht Stehende zu tun, um in Moldova eine bis dato noch nie da gewesene
monumentale Megaproduktion zu organisieren.
Auch im Kontext der Biographie von Regisseur Vlad Ioviţa hatte der Film einen klaren
Zweck zu erfüllen.
2. Film DC im Kontext der Biographie Vlad Ioviţa: als eine künstlerische Revanche
und ideologische Rehabilitierung der Partei gegenüber
Ioviţa studierte Anfang der 1960er Jahre an der Moskauer Filmhochschule - des Allunions-Staatsinstituts
für Kinematographie (VGIK), einem Schmelztiegel verschiedener nationaler
Stile, bei dem anerkannten Altmeisters Prof. Leonid Trauberg, einem Schüler von Sergej
Eisenstein. Die von ihm während des Studiums eingereichte Arbeit, ein Drehbuch zum Film
Cantemir, wird vom Professor abgelehnt. Der Grund: Ioviţa schildert im Drehbuch ein seit
Jahrzehnten tabuisiertes Thema über die Niederlage der russischen Truppen bei Stanileşti.
Der ambitionierte Regisseur soll seinem Lehrer versprochen haben, irgendwann einen Film
nach dieser, seiner literarischen Vorlage zu drehen (Cimpoi u.a. 2005: 48).
Nach Moldova zurückgekehrt, gehörte Vlad Ioviţa zu der Generation kreativer Regisseure,
die den Aufschwung des moldauischen Films in den Jahren des Tauwetters, die später als
Emanzipation der nationalen Kinematografi e bezeichnet wurden, maßgeblich geprägt hat (vgl.
Plămădeala 2002: 79).
Die neuen politischen Restriktionen Anfang 1970er Jahre, die mit einer Restalinisierung
und Wiedereinführung der Idee einer missionarischen Rolle der kommunistischen Partei in
den Spielfi lmen, die durch historische Persönlichkeiten geformt werden sollte, einhergingen,
bedeuteten für viele Filmschaffende praktisch ein Verbot und eine noch strengere Zensur. So
– 246 –

efand die Parteizentrale, dass die Filme von Vlad Ioviţa, darunter die fulminante Parabel Se
caută un paznic (Ein Wächter wird gesucht) und der Dokumentarfi lm Piatră, Piatră (Der Stein),
plötzlich als ideologisch unhaltbar galten und verboten wurden (Cimpoi u.a. 2005: 40).
In Ermangelung anderer Alternativen in der für Künstler immer knapper werdenden Luft
greift Ioviţa das vom ZK der KPM 1973 unterbreitete Angebot auf, einen Film über Cantemir zu
drehen, nicht zuletzt in der Hoffnung, durch einige Nischen Ausdruck für seine nicht nur künstlerische
Ansichten vermitteln zu können, nach dem Motto „sowohl den Wolf satt zu kriegen,
als auch das Schaf heil über den Fluss zu bringen“. Der Film Dimitrie Cantemir sollte somit
auch in der künstlerischen Biografi e von Vlad Ioviţa einen klaren Zweck erfüllen, d. h. eine Art
ideologische Rehabilitierung des in Ungnade gefallenen Regisseurs der Partei gegenüber.
3. Die Diskussion um das „wahre Bild“
Doch bevor der Film aufgeführt werden kann, wird er von einem ganzen Heer von Parteizensoren,
darunter Bodiul persönlich, und von Historikern unter die Lupe genommen.
Eine der ersten Auseinandersetzungen zwischen Parteizensoren und Vlad Ioviţa über
die Filmvorlage betraf die Erzählform des Filmes.
1. Die Erzählform des Filmes (Tragödie vs. Historisch-biographisches Epos)
Zum einen sah die ursprüngliche Idee des Regisseurs eine konzeptionelle Kontinuität
mit der in den 1960er Jahren etablierten Vorstellung vor, Geschichte als Tragödie darzustellen.
Ioviţa: „ ... für dieses künstlerisches Konzept bietet Cantemir eine wie dafür geschaffene
Persönlichkeit: sein Wunschtraum, seine Heimat von der osmanischen Herrschaft zu
befreien, wird von der dramatischen historischen Realität zunichte gemacht: die Niederlage
von Stănileşti bezahlt Moldova mit noch größerer Abhängigkeit vom Osmanischen Reich, und
Cantemir selbst muss das Land für immer verlassen …“ (Plămădeala 2005: 129).
Die Kluft zwischen Individuum und Gesellschaft, die für die Filme der Tauwetterperiode
noch prägend waren, hatte für das sowjetische Kino Anfang der siebziger Jahre keine
entscheidende Bedeutung mehr. Nun war der „Staatsfi lm“ entstanden, der im Auftrag von
Goskino 3 produziert wurde, was die Bindung an große Budgetentscheidungen und formale
Reglementierungen bedeutete. In diesen Staatsfi lmen war die Rückkehr zu den konzeptionellen
und formalen Prinzipien der Kunst der Stalinzeit unübersehbar. Es liegt auf der Hand,
dass Cantemir in der Rolle eines „Leidtragenden“ kaum den Erwartungen der ideologischen
Zurechtweiser entsprach: Ein komplexes Bild von Cantemir zu zeigen, widersprach außerdem
den Vorgaben der Partei, einfache historische Filme zu produzieren, mit denen die breite
Masse der Bevölkerung erreicht werden sollte. Die Partei erwartete in erster Linie „ …einen
nationalen Helden, scharfsinnigen Wegbereiter der Freiheit und Unabhängigkeit des moldauischen
Staates in Freundschaft und Einigkeit mit den Interessen Russlands.“ (SARM 1973, F.
3158 (8), inv. 2, Ordner 249).
Gleichzeitig wird Anfang 1970er Jahre eine Tendenz zur Unterhaltung hin, trotz oder
gerade wegen dieser starren Vorgaben der Partei, immer deutlicher. Denn während in den
1960er Jahren die sowjetische Filmwissenschaft die Kluft zwischen den Vorlieben der Kritik
und denen der Zuschauer noch „übersah“, wurde in den 1970er Jahren das Publikumsinteresse
zum Gegenstand von Untersuchungen. 4 Auch die historischen Filmbiographien setzten
3
Gemeint ist das staatliche Ministerium für Kinematografie, als solches nahezu einzigartig auf der Welt. Eine
Einrichtung, die sich Mitte der 60er bis 80er Jahre nicht des besten Rufes erfreute, wurde ihr doch das Verbot
von Filmen wie Andrej Tarkowskijs “Andrej Rubljow” oder Aleksandr Askoldovs “Kommissarin” zugeschrieben.
4
Während die Autorenfi lme von Tarkovskij nur auf 2-4 Millionen Zuschauer kamen und in den städtischen Bezirken
gezeigt wurden, brachte 1975 ein billiges mexikanisches Melodrama (Esenija) 92 Millionen Zuschauer
– 247 –

zunehmend auf solche Präferenen der Zuschauer wie das Melodram mit komischen Einlagen.
Ein Liebesplot in einer historischen Kulisse und die Rekrutierung beliebter Kinostars lockt
einfach mehr Zuschauer in die Kinos (vgl. Bild 1). Die weibliche Hauptrolle im Film Dimitrie
Cantemir übernahm z. B. Natalia Varlei, zu jenem Zeitpunkt ein etablierter Kinostar (sie spielte
bereits in der populärsten sowjetischen Kinokomödie „Die kaukasische Gefangene oder
die neuen Abenteurs Suriks“ die Rolle der schönen Pädagogikstudentin Nina), die mit ihrer
Marilyn-Monroe-Figur zum Sexsymbol der 1960er Jahre wurde. (Pupševa/Ivanov/Gukerman
2002).
2. Die anderen Anweisungen der Historiker und Parteizensoren betrafen vor allem das
Problem der Interpretation der Geschichte im Film (als Allegorie zu der späteren revolutionären
Epoche und Geschichte als Evolution).
- als Allegorie: der Film sollte einige Elemente des aktuellen Zeitgeistes widerspiegeln.
Einige Geschichtsbilder in diesem Film sollten als Allegorie für die Beschreibung der
Gegenwart verstanden werden, d.h. unter der Folie der glorreichen Vergangenheit sollte das
Heute durchschimmern, aber vor allem der Bezug zur glorreichen revolutionären Epoche der
Sowjetunion verstanden werden. So hieß es in einer zeitgenössischen Filmkritik:
„In seiner Problematik hat der historische Film Dimitrie Cantemir viele Ähnlichkeiten zu
den vielen historisch-revolutionären Filmen, diese stellen zwar andere Zeiten, als in diesem
Film dar, aber ähnliche Ideen wie Freiheit und internationale Brüderlichkeit der Völker untereinander,
die sich gegen den Unterdrücker wehren und die die Idee der Rolle von historischen
Persönlichkeiten in diesem Kampf hervorheben.“ (SARM, F. 3158 (8), inv. 2, Ordner 249).
Keinen Zweifel lassen die Behörden auch an der gewünschten pädagogischen Funktion
des Films. Der Historiker Kopanski schreibt, dass die Handlung des Films zweifellos in
hohem Maße aktuell sei, sie rufe in gewissem Maße Assoziationen zum heutigen Tag hervor.
Indem der Film heroische Szenen aus der Geschichte des Volkes zeige, sei er dazu berufen,
zur Heimatleibe zu erziehen und für die Verteidigung des Landes im Sinne der Freundschaft
zwischen dem moldauischen und dem russischen Volk zu mobilisieren“ (SA RM, F. 3158 (8),
inv. 2, O. 249)
Zudem waren die Historiker bemüht, auf die Besonderheiten der darzustellenden Vergangenheit
und die Unterschiede der Epochen hinzuweisen. „... Es wird dem Regisseur vor
allem von Historikern empfohlen, im Szenario zum Beispiel noch nachdrücklicher die qualvolle
Arbeit des einfachen Volkes zu zeigen…“ (ebd.)
Eine der am meisten diskutierten Sequenzen im Film war der Verrat der Bojaren und
ihr Überlauf zu den Osmanen. Der Historiker Dragnjew schreibt in seiner Rezension vom
23. 7. 1973, dass die Annäherung an Russland einstimmig, auch von Bojaren, unterstützt wurde.“
Wenn es um Befreiungsbestrebungen Russlands ging, dürfte es nicht einmal zur Polarisierung
entsprechend der marxistisch-leninistischen Klassentheorie zwischen den Vertretern
der Klassenfeinde kommen (SA RM F. 3158 (8), inv. 2, O. 249). Erstaunlicherweise bewirkten
einige dieser kritischen Stellungnahmen relativ geringe Veränderungen am Drehbuch. Zum
Beispiel hielt Vlad Ioviţa unbeeindruckt an dieser polarisierenden Darstellung der Bojaren fest,
was sicherlich auch ein Schlaglicht auf die Zensur und die Entscheidungsmechanismen innerhalb
der sowjetischen Kulturindustrie der 1970er Jahre wirft.
Besonders aufschlussreich ist in diesem Sinne die Darstellung von Iordache Russet. Obwohl
im Film als Verräter dargestellt, kann man sich als aufmerksamer Zuschauer nur schwer
dem Gedanken entziehen, dass Ioviţa mit dieser Person sympathisiert: Eine der Schlusssequenzen
zeigt ihn, an den Armen gefesselt, hinter einem Holzwagen hinkend. Er bittet Cantein
die Kinos. Die Filmwissenschaftlerin Neja Zorkaja, die die sowjetische Unterhaltungsindustrie analysierte,
versuchte den Erfolg aus einem nicht entwickelten, infantilen, provinziellen Geschmack zu erklären. (Vgl.
ZOKAJA 1989).
– 248 –

mir, ihn lieber in seiner geliebten Heimat sterben zu lassen als in einem fremden Land. Nach
der Entlassung aus dem Gefängnis wirft Iordache Russet seine Handschellen auf den noch
leeren Thron, ein zweideutiges Symbol, dass als Prophezeiung einer noch größeren Abhängigkeit
vom Osmanischen Reich oder einer anderen Macht interpretiert werden kann.
Trotz der ebenfalls kritischen Stellungnahme der Historiker hielt Vlad Iovita auch an einigen
Szenen fest, die sich historisch zwar nicht belegen lassen, sondern eher dazu dienen,
die Dramatik zu steigern (Beispiele: die Hinrichtung der serbischen Geisel Iovan Miritsch;
Cantemirs Sohn als Geisel bei den Osmanen).
Handlung des Films und Interpretation
Der Erzählstoff des Filmes ist chronologisch aufgebaut und erzählt in 11 Sequenzen folgende
Eckpunkte seines Lebens: Cantemir in Konstantinopel, kurzes Fürstendasein, die Begegnung
mit Peter dem Großen und die Schlacht von Stanileşti. Der zweite Handlungsstrang
erzählt die Liebesgeschichte des Kapitäns Decusara, ein Gehilfe Cantemirs, ein fröhlicher,
etwas draufgängerischer, mit viel Kraft ausgestatteter Geselle, zu der Tochter des Bojaren
Iordache Ruset, Rodica.
…Eine endlose Kette von knarrenden, prallgefüllten Karren, junge Frauen, gefügige,
sich in ihr Schicksal fügende Menschen werden über die staubige Landstraße von türkischen
Soldaten angetrieben. Aus der totalen Perspektive symbolisiert der Zug mit dem Tribut einen
Aderlass, ein Verlust der vitalen Kräfte des Landes.
Nach dieser Einleitung wechselt der Ort der Handlung: Nach der kurzen Einblendung
eines Gefängnisgitters (Bild 2), wird der Hof des Osmanischen Sultans vorgeführt. Die erste
Szene zeigt uns Cantemir während der Hinrichtung einer slawischen Geisel (Iovan Miritsch).
Vor der öffentlichen Hinrichtung übergibt der Todgeweihte ihm eine Kette mit einem Kreuz, als
Symbol der gleichen religiösen Zugehörigkeit. Zum Abschluss der Sequenz wird Cantemirs
Hand in Nahaufnahme gezeigt: Bluttropfen quellen aus einer Wunde, die das Kreuz in die
Hand geritzt hat - Symbol religiöser Blutsbrüderschaft.
Die über Cantemir ständig schwebende Gefahr wird sein weiteres Handeln im Film wie
ein Passepartout begleiten. Die Bedrohung und die Erzwingung von Ehrfurcht sowie der damit
vermittelte beängstigende Eindruck werden durch die Kameraeinstellungen zusätzlich unterstützt:
der osmanische Wesir und der Henker werden aus der Froschperspektive gezeigt (Bild
3). Cantemir schweigt; überhaupt ist das Schweigen der Hauptdarsteller in Vlad Ioviţas Filmen
ein stets wiederkehrendes Erzählprinzip. Die Kameraeinstellung – hier Bilder von Cantemir
in Nahaufnahme - wird zu einer narrativen Instanz, werden doch gerade auf diese Weise äußerst
eindringlich die Gefühle und Gedanken der Menschen vermittelt, paradoxerweise sogar
eindringlicher, als es durch den Ton geschehen könnte. Noch etwas wird durch diese Art der
Darstellung erreicht: Es wird jegliche Distanz übersprungen: Wir befi nden uns mittendrin.
Der Regisseur ist bemüht, eine ausgeglichene Darstellung der Jahre in Konstantinopel
zu wählen, indem er Cantemir zwar als Gefangenen (das Bild des Gefängnisgitters) vorführt.
Ein lukullisches Ambiente (auch hier hatten die Zensoren Einwände, weil Cantemir sich zu
wohl fühlen würde) gehört ebenso dazu wie die Umgebung illustrer Gelehrter und Politiker.
Die darauf folgende Szene zeigt Cantemir und sein Freund Reis-Effendi, der das Ende des
Osmanischen Reiches nahen sieht - zwei Denker, zwei Intellektuelle trinken gemächlich einen
Kaffee und parlieren miteinander. „Wie denkfaul müssen wir Osmanen sein, und fl eißig
bist Du, Cantemir, denn ein Fremder wie du muss unsere Geschichte schreiben und unsere
Musik komponieren“. Gekonnt wählt die Regie den Hintergrund für dieses Gespräch aus: ein
Wasserfall, als Symbol für gedankliche Frische, aber auch um möglicherweise zu verdeutlichen,
dass dem bisher relativ ruhigen, gemächlichen Fluss seines Lebens nun eine gewaltige
Wandlung bevorsteht. Vlad Ioviţa präsentiert uns einen Dimitrie Cantemir, der am Wendepunkt
seines Lebens steht.
– 249 –

Die Begegnung mit dem Land ist gleichzeitig Begegnung mit dem Leid des Volkes: sein
Geleit trifft auf den Zug mit dem Tribut des Landes. Wiedererinnerungsmerkmal ist die von
Geigen getragene Musik.
Hier am Ufer der Donau trifft der tapfere Hauptmann Decusara auch die Tochter des Bojaren
Ruset, Rodica, die fest entschlossen ist, obwohl allein und sogar ohne Pferde, Konstantinopel
zu erreichen, um ihren Vater aus der Gefangenschaft zu befreien. Cantemir veranlasst
seine sofortige Befreiung. In seiner Thronrede (Sq. 3.2) versucht er, Harmonie und Zuversicht
unter die Bojaren zu bringen, indem er ihnen ein friedliches Familienleben, einen Hausfrieden
vorschlägt 5 .
Eine Winterlandschaft. Der Hauptmann Decusara reitet mit Rodica, als sie plötzlich von
drei Osmanen überwältigt werden; sie verlangen von ihm das Gewehr, die Braut und das
Pferd (Sq.4). Der tapfere Hauptmann besiegt die Osmannen und sucht Zufl ucht in einer Klosterschule.
Hier gerade besucht Cantemir seinen alten Lehrer Cacavela, der eine Klasse von
recht infantilen, sich mit Lernen offensichtlich quälenden Burschen unterrichtet, die er unentwegt
ausschimpfen muss (Sq.5). „Zum Lernen taugen sie ohnehin nicht, also lass sie das machen,
was sie offensichtlich am besten können, nämlich kämpfen“, suggeriert Cantemir und
löst damit eine Kampfeuphorie aus.
Die politische Wende löst Unmut nicht nur im Diwan, auch in seiner Familie aus (6.2).
Peter der Große am Dnjestr Ufer (Sq.8) lässt sich beraten, ob er jetzt den Fluss überqueren
soll. Hauptmann Decusara verkündet Peter Cantemirs Bitte, den Fluss so schnell wie
möglich zu überqueren, weil die Türken den Fürstensitz bald erreichen werden. Die Moldauer
seien bereit zu kämpfen. Darauf Peter der Grosse: „Meine Herren, wenn wir jetzt den Fluss
nicht überqueren, werden wir die Hoffnungen zerstören, die wir selbst gesetzt haben.“
Die Türken verlassen fl ugartig Soroca, verfolgt von der moldauischen und russischen
Armee. (8.2). Peter lädt Cantemir und sein Gefolge zu einem Empfang auf dem Felde ein, wo
er eine Rede hält. (Sq.8.3)
In der Nacht wird Cantemir von seinem Freund Reis-Effendi noch einmal ermahnt, seine
Politik zu ändern und nicht zu vergessen, dass das Leben seines Sohnes von dieser Entscheidung
abhängig ist. (9) In der letzten Minute mit den Wörten „Die Großzügigkeit ist die Waffe
des Stärkeren“ wird der Junge von den Osmanen freigelassen. (9.1)
Die Kampfwilligen melden sich und werden von Decusare ausgewählt. Weinend und
voller Scham erzählt ihm Rodica, dass ihr Vater zu den Türken übergelaufen sei. Während
die moldauischen Bojaren im Türkenzelt Mavrocordat zum Fürsten ernennen, werden die Verbündeten
mit einem anderen Verrat konfrontiert: das russische Lager erreicht ein schwer Verwundeter
aus den Reihen der serbischen Rebellen. Mit seinem letzten Atemzug erzählt er von
Brincoveanus Verrat.
Nach einer sehr wortkargen Absprache der gemeinsamen Taktik zwischen Cantemir und
Peter steht der Auftakt zur Schlacht im Bild: die Türken nähern sich, und Peter beobachtet
mit dem Feldrohr die türkische Armee sehr genau, bevor er den Befehl zum Feuer gibt: es ist
seine erste Schlacht gegen die Osmanen. Die effektiven Artilleriefeuer zwingen die Osmanen
zum Rückzug. Auch die tatarischen Reiter werden abgeschlagen.
Auch das wartende moldauische Heer wird ins Bild gerückt (Sq.10) – die Zuschauer erkennen
unter den mit Holzwaffen bewaffneten Soldaten die Burlaken von der Donau und die
Bauern vom Steinbruch (Sq. 2) sowie die Schüler von Cacavela (Sq.5) Plötzlich bemerken sie
die verräterischen Bojaren und entschließen sich spontan zu einem mutigen, aber unüberlegten
Eingreifen. Cantemir eilt seinem Volk zu Hilfe, dabei wird er von den Osmanen umzingelt.
5
„celor mai mari ca mine am sa le fi u ca un fecior, celor mai mici ca mine ca un tată, celor de o seama cu mine,
ca un tată…“ (Den Älteren von Euch werde ich ein Sohn sein, meinen Altersgenossen – wie ein Brüder sein,
und den Jüngeren - wie ein Vater sein)
– 250 –

Im kritischen Moment überblickt Peter von seinem Platz die Situation und beschließt, die Toren
zu seinem Lager zu öffnen, um den Moldauern Zugang zu gewähren. Auf die Erwiderung
seiner Feldherren, dadurch werden die Angreifer ebenfalls ins Lager eindringen können, sagt
Peter: „Unsere Brüder sind in Gefahr, und wir überlegen noch“
Panaromabilder der Schlacht und eine Gemengelage. Ermutigt von der guten Wendung
der Schlacht schlägt Cantemir Peter vor, da die Türken jetzt die Flucht ergriffen haben, nochmals
zuzuschlagen. Darauf antwortet Peter: „sich vor eine Niederlage rechtzeitig zu schützen,
bedeutet mehr als ein Sieg zu erringen“.
Die letzte Sequenz (11) bildet den Epilog des Films. Decusara übergibt Cantemir die
Krone, die er aus dem Palast hat entwenden können. Peter küsst ihn beherzt. Decusara bittet
Cantemir, im Land zu bleiben, um ein Dorn im Auge des Feindes zu sein, damit die Türken
wissen, dass die Moldauer aufgestanden sind und auf ihre russischen Brüder warten. In der
Schlussszene wird auch der zweite Handlungsstrang des Films, der Liebesplot, gelöst: Er bittet
um seinen Segen für sich und für Rodica.
Der Film als Intertext
Auch wenn Dimitrie Cantemir im Grunde genommen nur ganz allgemein etwas mit jenem
historischen Ereignis zu tun hat, dem er gewidmet ist, verzichtet der Film nicht völlig
auf Zitate aus historischen Quellen. Der Regisseur war mit zahlreichen Texten zur Erinnerungsgeschichte
Cantemirs vertraut. Von den überlieferten Texten lässt er sich jedoch eher
inspirieren als leiten „Wir wollen selbstverständlich so nah wie möglich an den geschichtlichen
Ereignissen bleiben, und dies betrifft besonders die Schlacht von Stănileşti. Wenn man aber
das Antlitz der historischen Figur ausgeprägter darstellen will, ist eine Abweichung von der
Geschichte unausweichlich“ (Iovita 1973). Die Szene des Empfangs Peters auf dem Feld ist
genau so nachgestellt, wie Neculce sie beschrieben hat (Măciucă 1973), ebenso die viel zitierte
Szene, wo der Beschützerinstinkt Peters so deutlich zu Tage tritt. Das betrifft ebenso die
Szene von Befreiung des Bojaren Ruset, usw. Diese Aufl istung, die sich noch weiter fortsetzen
ließe, belegt, dass Ioviţa zwar frei mit den Texten aus der Erinnerungsgeschichte Dimitrie
Cantemirs umging, sich dieser jedoch durchaus verpfl ichtet fühlte.
Die zweite Gruppe von Texten, die Szenarium und Film beeinfl usst hat, umfasst Märchen
und Sagen. „Im Film werden auch die folkloristischen Motive wach, selbstverständlich nicht
direkt, sondern in der Brechung von Zeit und Ort des fi lmischen Geschehens. Das ist zum
Beispiel die Geschichte von Dan Decusara, ein aus dem Volk stammender und an der Seite
von Peter I. in Poltawa kämpfender Held, der einer der treuesten Gefolgsleute Cantemirs
wurde: Eine reale Gestalt, aber sein Charakter, die Liebe zur Tochter des Bojaren Russet und
schließlich sein heldenhafter Tod (nur im ursprünglichen Szenarium) gibt es Motive aus den
Märchen und Balladen“ (Ioviţa 1973). Die Ballade Ghiţă Cătănuţă erzählt die Geschichte eines
Volkshelden (eines Haiducken), der mit seiner Braut zur Hochzeit hoch zu Ross reitet und,
von drei Türken eingekreist, aufgefordert wird, ihnen die Braut, das Pferd und das Gewehr zu
überlassen.
Der Film enthält zweifelsohne auch Anspielungen auf die sowjetische Geschichte, und
zwar in einer plakativen Direktheit. Einige dieser Hinweise fi nden sich sowohl in den Kostümen
als auch in der Gestaltung der Szenen und in den Dialogen. In der Schlussszene sind
die Kostüme und Kopfbedeckung der neben den Pferden aufgereihten Decusara, Rodica und
ihrer Gefolgschaft denen der Rotarmisten aus dem Bürgerkrieg sehr ähnlich. (Bild 4)
Von weit größerer Bedeutung als diese Ausstattungsdetails sind jedoch konkrete ideologische
Vorgaben oder tagespolitische Ereignisse, die den Film beeinfl usst haben. Der ursprüngliche
Titel des Szenarios von Ioviţa, „Das Erwachen“, verdeutlicht, dass die Darstel-
– 251 –

lung der Schlacht nur eines der Ziele des geplanten Films war. Am Beispiel des historischen
Ereignisses galt es darüber hinaus, eine gemeinschaftliche Wir-Gruppe zu beschreiben und
diese den sowjetischen Zuschauern nicht nur als Abbild der Vergangenheit, sondern zugleich
als Idealbild und Vision für Gegenwart und Zukunft vorzustellen. Der Film Dimitrie Cantemir
zeigt mit den beiden Herrscherfi guren Peters und Cantemirs in fi lmischer Monumentalität die
reale Macht des Staates und die Sehnsucht nach einer starken Führerpersönlichkeit an seiner
Spitze und sollte wohl auch die Gesichtslosigkeit oder aber die Lächerlichkeit der politischen
Führer der Zeit überdecken (der regierende Generalsekretär Breshnjew war ins öffentlichen
Bewusstsein ohnehin längst als Witzfi gur eingegangen).
Das Bild Cantemir
Im Einklang mit der Doktrin des Sowjetpatriotismus tritt Dimitrie Cantemir im Film vor
allem als Ideologe im umfassenden Sinn des Wortes, als spiritus rector „der russisch-moldauischen
Freundschaft und eines engen militärisch-politisches Bündnisses des russischen und
moldauischen Volkes“ auf. (Poliuhova 1983, Vgl. Ebenfalls zeitgenössische Presse zum Film:
Ioviţa 1973, Alesina, 1973; Svimlinskii 1973; Batrynu 1973; Coroban 1973; Marias1974).
In seiner Bestrebung, in seine Heimat zurückzukehren, ist zwar der Wunsch nach dem
Thron unmissverständlich vorhanden: („...22 Jahre lang habe ich mich verstellt, habe gelitten,
habe mühevoll an nichts anderes gedacht …, habe den Morast der Erniedrigung durchquert,
um auf den Thron dieses Landes zu gelangen… „), doch oberstes Ziel ist es, gegen die Osmanen
zu kämpfen, denn nur so konnte er die Bestrebungen seines Volkes erfüllen: „La luptă!
Norodul a spus nu! şi se apără cu mâinile goale, şi eu am spus nu! şi apăr ţara cu armele,...
Ţara sânt cei care au bărbăţia să o apere…“
Obwohl so die Zweifel an der Selbstlosigkeit seiner Absichten ausgeräumt werden und
die Progressivität seiner Ideen nicht in Zweifel gezogen wird, kollidiert sie doch im Film mit
dem Schicksal ihm nahe stehender Menschen, seiner Familie, und wird somit einer Prüfung
unterzogen: der Regisseur stellt ihn vor die Wahl zwischen der Liebe und dem Leben seines
eigenen Sohnes und der Liebe und dem Leben seines unterdrückten Volkes und Landes. Statt
die Idee zu opfern, ist er eher bereit, seinen Sohn zu opfern. Dass Cantemirs weit vorauseilender
Blick, seine Weisheit und sein Mut, Insignien der herausragenden historischen Persönlichkeit,
deren Heldengröße um so eindrucksvoller erscheint, je weiter zeitlich man sich von ihr
entfernt, nicht selten mit der unmittelbaren Umgebung kollidieren, äußert sich in Cassandras
Vorwurf: „… O, dieser kühne Verstand! Du kannst weit weg in die Vergangenheit, weit in die
Zukunft blicken, nur in deiner unmittelbaren Nähe bemerkst du nichts…“ Der Fürst steht somit
nicht nur über den Dingen, die gewöhnliche Menschen bewegen, er hat eine besondere Aura,
die ihn fast zu einer unnahbaren Figur macht. Seine Sorge gilt allein der „großen Familie“,
dem Volk, deshalb erteilt er dem Liebespaar in der Schlussszene seinen väterlichen Segen,
als pater patriae. 6
Die deutliche Monumentalisierung des Helden im Film wird durch die Besetzung der
Hauptrolle mit Mihai Volontir noch unterstützt. Als Theaterschauspieler zeichnet er sich besonders
durch eine betonte Theatralik und einen Hang zum romantischen und deklamatorischen
Pathos aus. Dem theatralischen darstellerischen Stil im Film entspricht auch die Stilistik der
Bilder: die betont deklarative, an Gemälde erinnernde statische Einstellung sowie die massive
Schwere der Gegenstände, die den Bildraum füllen - eine Schwere. die die staatliche Macht
verkörpern soll. Komik und Exzentrik sind der Hauptfi gur fremd.
6
Die Schlusszene, in der Dimitrie Cantemir seinen Segen erteilt, korrespondiert z.B. mit den letzten Bildern
des Films Padenie Berlina (Der Fall von Berlin), in dem „Stalin“ auf dem Flughafen von Tempelhof das Glück
des Liebespaares Natascha und Alexej besiegelt.
– 252 –

Das Bild Peters I.
Im Gegensatz zu ihm wird Peter I. als ein Fürst aus den Reihen des Volkes, als einfacher
Soldat dargestellt, der etwas draufgängerisch ist, der nicht auf soziale Unterschiede achtet,
also einer von uns, der einen unmittelbaren und unvoreingenommenen, lockeren Umgang
mit den Soldaten nicht scheut. Zum Beispiel, als er sich bei Hauptmann Decusara in einem
freudigen Ausbruch über eine gelungene Mission bedanken möchte, nimmt er von einem verdutzt
blickenden General eine militärische Auszeichnung, gibt die dem tapferen Hauptmann
und küsst ihn beherzt. (Bild 8). Er begibt sich in Todesgefahr, um seinen Feind genauestens
zu beobachten und aus der ersten Schlacht mit den Osmanen auch Rückschlüsse für die
künftigen Schlachten zu ziehen, und dabei unterhält er sich mit einem einfachen Soldaten und
fragt nach seiner Meinung.
Während Cantemir im ersten Teil des Films Herr der Lage ist- er trifft die Entscheidungen,
er gibt die Befehle -, wird ihm nach dem Erscheinen von Peter im Bild diese Handlungsfreiheit
und Stellung so gut wie völlig abgesprochen. Zum einen hat Peter immer das letzte Wort, d.
h. er spricht stets ein Machtwort aus. Cantemir wird sogar die immer gepriesene moldauische
Gastfreundschaft bestritten: Nun ist Peter der Große der Gastgeber .
Auch im Bild ist er immer in einer dominierenden Position. Die Darstellung dieser zwei
Persönlichkeiten verdeutlicht mit bemerkenswerter Deutlichkeit die Hierarchie in der Sowjetunion:
das russische Volk als primus des sowjetischen Brüdervölker. Der obligatorisch größere
Peter vs. Cantemir. Auch die Lichtgestaltung im Film unterstützt diese Darstellungsweise
sehr deutlich. Bei den Szenen, die das Fürstendasein Cantemirs beschreiben, werden vom
Kameramann die Lichtquellen sparsam eingesetzt. Er orientiert sich gewissermaßen an der
Malerei des 17 Jahrhunderts, an Rembrandt. Das Licht fällt immer von der Seite auf die Menschen
und Gegenstände (vgl. Bilder 5, 6). Nach dem Erscheinen Peters auf der Bildoberfl äche
tun sich die schweren Gewölbe auf. Er wird fast ausschließlich unter der strahlenden Sonne,
in der freien Natur, gezeigt. Es kommt zu einer Gegenüberdarstellung: viel Licht (Peter) vs.
dunkle Schatten, engen Räumlichkeiten in den Zeiten des Fürstendasein (Cantemir); der bedrückende
Thronsaal des Fürsten vs. unendliche Weite der Natur. Sogar im Zelt, das ist übrigens
die einzige Einstellung, die Peter in einem Raum präsentiert, wählt man für ihn einen
himmelblauen Hintergrund. (vgl. Bilder 7.8.9).
Frauenbilder im Film
Die Frauen im Film wurden – analog zum Schema auch anderer Texte und Filme dieser
Zeit – entweder als martialisch oder mütterlich, entweder als die für das Land kämpfende oder
das Mutterland repräsentierende Frau, für die es zu kämpfen galt, dargestellt.
Rodica, die Tochter des Bojaren Iordache Ruset, erfährt eine spektakuläre Wandlung:
zum Finale des Filmes wechselt sie nicht nur die feinen Kleider gegen einen Soldatenmantel,
sondern auch die Barrikadenseite und wird schließlich zu einer im sowjetischen Sinne emanzipierten
Frau. (vgl. Bild 4). Das Bild von Rodica passt geradezu maßgenau in den Kontext der
„Militarisierung der Weiblichkeit“ in den Filmen des Stalinismus: Die Gestalt der verfeinerten
Frau, einer Tochter aus dem Haus eines Bojaren, die die Lederjacke wie eine zweite Haut
anlegt, sich in Männergesellschaft an die Front begibt, wird auch in diesem Film romantisiert
dargestellt. Nach dem Verrat des Vaters bietet die neue Kampfgemeinschaft dem Waisenkind
einen neuen Platz.
Die Schlacht von Stănileşti
Der letzte Teil des Filmes, der auch die längste Sequenz im Film ist, war nach Ansicht
des Regisseurs Vlad Ioviţa eine der am schwersten umzusetzenden Szenen.
Alles in einem entsprechen die Schlachtszenen dieses Filmes festen Klischees, der sich
viele sowjetische Kriegsfi lme bedienen:
– 253 –

Die Armee als Schule der Nation, Waffenbrüderschaft zwischen Moldauern und Russen,
Schlacht als sportlicher Wettkampf (in dem übrigens kein Blut fl ießt), die bösen Osmanen vs.
„unsere“ guten tapferen Soldaten usw. Die gegnerischen Soldaten werden in ein negatives
Licht gerückt und herabgewürdigt. Der sowjetische Filmemacher konnte sich diesem Thema
auch deshalb so ausführlich widmen, ihr Gewissen dem Feind gegenüber war entlastet, da die
Türkei dem feindlichen Militärbündnis, der NATO angehörte.
Die Pausen dazwischen werden durch Beratungsszenen im jeweiligen Hauptquartier gefüllt,
die nicht nur der Steigerung der Dramaturgie dienen, sondern auch dazu, die jeweilige
Strategie und Taktik der Osmanen und Russen darzustellen: Deserteure vs. tapfer Kämpfende.
Die Gegenüberstellung gilt hier nicht nur für das gegnerische Lager, sondern auch für die
Verbündeten: Cantemirs Armee vs. Russische Armee (Vgl. Bild 10), hier das Chaos da das
Ordnungsprinzip. Die Moldauer verhalten sich kämpferisch, mutig, aber chaotisch, als riefen
sie geradezu nach der führenden Hand.
Die Schlachtdarstellung hat einen merkwürdigen Doppelcharakter. Auf der anderen Seite
sind ambitionierte Filmemacher der Versuchung einer monumentale Megaproduktion verfallen
und haben so auf Ähnlichkeiten mit der Borodino-Schlacht in Sergej Bondarschuks Film
Krieg und Frieden bestanden, die vor allem bei der Kameraführung zu beobachten sind: auch
hier haben wir ungewöhnliche Kamerawinkel, atemberaubende Kamerafahrten, mit extremen
Einsatz des Weltwinkelobjektivs. Diese Kameraperspektiven wirken wie nicht von dieser Welt,
als würde jemand von oben die infernalischen Schlachtszenen beobachten. Zum anderen
wird sie als ein Spiel gezeigt, in dem trotz heftigen Hauens und Stechens kein Blut fl ießt.
Obwohl im Film nie von einer Niederlage die Rede ist (Peter der Große in optimistischer
und eher fröhlicher Haltung versucht Cantemir zu überzeugen, sich rechtzeitig vor der Niederlage
zu schützen, dass „mehr als ein Sieg zu erringen ist“), sind die es Bilder, die sprechen:
schwarze Krähen fl iegen über ein wüstes Feld, ein schwarzes Pferd irrt durch die Landschaft,
eine Ikone ist dem Feuer preisgegeben. Dies alles sind Insignien einer tödlichen Verwüstung,
die die Feinde hinterlassen haben. Anschließend wird ein brennendes Kruzifi x gezeigt, das die
Niederlage der Christen in diesem Kampf symbolisiert. Oder es soll damit ein Symbol in dem
Sinne transformiert werden, dass der Krieg der allergrößte Feind ist.
Alles in allem hatte das Leben Cantemirs in der MSSR deshalb eine besondere Bedeutung
und mündete in eine teure, monumentale Verfi lmung 7 , weil es zum gemeinsamen
Erinnerungsschatz der in der Sowjetunion “vereinten” Völker gehörte und sich mit ihm der
sowjetische Vielvölkerstaat historisch legitimieren ließ.
Die Filme über Dimitrie Cantemir, die fast zur gleichen Zeit in Rumänien gedreht wurden,
hatten eine andere Legitimierungsgrundlage zu erfüllen.
Die rumänische Verfi lmung „Muschetarul român“ von 1975 von Mihnea Georghiu
und Gheorge Vitanidis sollte eine Leindwandrehabilitierung Cantemirs, eine Replik auf die
Chişinăuer Verfi lmung von 1973 sein, wo Cantemir so erscheint, wie ihn die rumänische Historiographie
bis 1960 präsentiert hatte, nämlich russifi ziert.
Fürsten in Filmen in Rumänien und der RSSM:
Zwischen Nationalem und Transnationalem
Im rumänischen Film wird Cantemir als europäisches Fürst-Genie dargestellt. Er ist seinem
herausragenden Zeitgenossen Leibniz ebenbürtig. Seine Figur löst Bewunderung, aber
7
Obwohl Geld in der sowjetischen Filmproduktion bekanntlich keine besondere Rolle spielte:
Nach heutigen Schätzungen kostete Bondarschuks Film Krieg und Frieden eine halbe
Milliarde Dollar.
– 254 –

auch Neid in vielen europäischen Fürst- und Adelhäusern aus. Eugen von Savoyen gelingt
es, das Manuskript der „Geschichte des Ottomanischen Reiches“ zu stehlen. Es folgt, wie der
Name des Filmes „Muschetarul român“ bereits andeutet, eine abenteuerliche Jagd. Nicht das
Collier der Königin ist hier das wertvolle Stück: Cantemirs exklusiver Zugang zu den geheimsten
Akten der Osmanen macht den Besitz dieser wertvollen Schriftstücke zu einem begehrten
machtpolitischen und militärischen Instrumentarium. Auch von Peter dem Großen wird er
bewundert und beneidet. Er ist sichtlich enttäuscht, dass seine Ankunft in Iaşi zu spät ist, um
den Raub des Manuskripts zu verhindern. Es fehlt ihm an Inspiration für den bevorstehenden
Feldzug, deshalb wird die Schlacht von Stănileşti zu einem Fiasko. Cantemir bringt dem russischen
Zar und seinem Gefolge, im Film unschicklich und bäuerisch dargestellt, feine Manieren
bei. Er lehrt sie unter anderem, was Champagner ist und wie man ihn trinkt, ein neues Getränk,
das Petersburg noch nicht erreicht hat, wohl aber längst Iaşi. Er lässt sich von Cantemir
in Sachen Recht der großen und kleinen Fürsten belehren. Cantemir ist Personalisierung der
Güte, Menschlichkeit, Weisheit, Diplomatie, des Mutes, schließlich aller Rumänen, die er in
einem großem und unabhängigem Reich - Regatul Daciei - vereinen möchte; er krönt sich
selbst in der Kirche Trei Ierarhi in Iaşi. Es ist nicht schwer zu erahnen, wessen Vorbild und
Politik der Regisseur des Filmes vor Augen hatte, als er sein Szenario schrieb…
Im Kontext der Wiederbelebung des Nationalen mit Ceauşescus Machtantritt und seiner
Betonung der nationalen Unabhängigkeit wurden im Spielfilm betont historische Themen aufgegriffen.
Es waren vor allem einzelne Herrscher, die zu Filmhelden wurden: Mihai der Tapfere
(1971), Stefan der Große (1975), Burebista (1980), Mircea (1989) u.a. (s. Tabelle im Anhang)
Eine Besonderheit dieser nicht selten pyromanischen Spektakel bestand darin, dass eine
nationale Geschichte pittoresk und international konsumierbar gemacht wurde: ein Großteil der
historischen rumänischen Großproduktionen war in Kooperation mit Partnern aus westlichen
Ländern entstanden. Die Internationalisierung der Filmproduktion in Rumänien wurde ein Teil
der „unabhängigen Außenpolitik“, die darauf abzielte, die Reputation eines Alleingängerstaates
im Ostblock zu gewinnen. Zudem bescherten eine ausgezeichnete technische Ausrüstung
und billige Produktionskosten dem Bukarester Film-Studio Buftea in den 1960-70er Jahren
den Namen Cinecittà des Balkans. 8
An dieser Stelle ist die Frage aufzuwerfen: Was veranlasste Hollywood, aber auch die
Bundesrepublik Deutschland, Frankreich, Italien, sich an den Großproduktionen über die rumänische
Geschichte zu beteiligen und weltweit verbreiten zu lassen Und wie und warum
wird aus einer national betrachteten Erzählung eine internationalisierbare Vorlage Worin bestand
die internationale Attraktivität der rumänischen nationalen Mythen, die sich als supranationale
Muster erweisen Wann wird die fremde Geschichte zur eigenen
Die moldauischen sowjetischen Filmemacher verhielten sich dagegen mit der Rekrutierung
der Fürsten deutlich zurückhaltender. Zugelassen auf der Leinwand waren eher die
modernen Helden des Klassenkampfes, Revolutionäre oder Haiducken. Mittelalterliche oder
frühneuzeitliche Fürsten, auch wenn sie von der Historiographie - sei es auch mehr kulturell
als politisch – bereits vereinnahmt wurden, sind im Film-Pantheon der Vergangenheit kaum
8
Cinecittà – eine Filmstudio an der Peripherie Roms. Ende 50 Jahren entdeckten die Amerikaner die Cincecittà
als kostengünstige Alternative zu Hollywood. An der „Hollywood am Tiber“ entstanden Großproduktionen
wie „Ben Hur“ oder „Cleopatra“. Nachdem sich auch die Zusammenarbeit mit Hollywood als recht erfolgreich
erwiesen hatte, rekrutierte der Star-Regisseur Nicolaescu für den geplanten Film „Michael der Tapfere“
gar Richard Burton in der Rolle der Szigiszmond Bátori sowie Liz Taylor. Nur die persönliche Intervention
Ceauşescus, der es sehr bedauerte, dass eine schwergewichtige amerikanische Starbesetzung die rumänische
Geschichte fi lmisch glorifi zieren sollte, verhinderte diese Pläne. Dennoch erreichte der Film dank der
Columbia Pictures Distribution weltweit rund 130 Millionen Zuschauer und wurde für den Oscar nominiert.
(IORDANOVA 2006)
– 255 –

zu fi nden: Hinsichtlich der Geschichte auf der Leinwand verhielten sich die Filmemacher und
die Partei sogar „orthodoxer“, als dies in der Historiographie der Fall war. Der Film Dimitrie
Cantemir ist ein Ausnahmefall und mündete, nicht zuletzt deshalb, in eine multinationale, monumentale
Sowjet-Megaproduktion. Unsere These, die wir am Beispiel des Films über Dimitrie
Cantemir aufstellen, ist, dass eine Transnationalisierung der historischen Filmproduktionen,
wenn auch auf einer anderen Ebene, auch in der Sowjetunion stattfand. Sie bestand vor allem
darin, dass aus der nationalen Geschichte diejenige Episode ausgewählt wird, die der identitätsstiftenden
Erzählung einer multinationalen Wir-Gruppe diente.
LITERATUR
ALESINA, Svetlana 1973: “Istoki drushby”, in: Sovetskaja Moldavija, 10.04.
BATRYNU Nadejda 1973: “Nerupt trai şi necurmata sălăschluire”, in: Cultura, 27.10.
BOJA, Lucian 2002: Istorie si mit in constiinta romaneasca. Bucuresti, Humanitas.
CIMPOI, Mihai Alexandru Burlacu, Dumitru Olarescu, Ana-Maria Plămădeala (Hrsg.) 2005:
Vlad Ioviţa dincolo de timp. Studii, Chişinău: Cartea Moldovei, S. 48.
COROBAN, Mihai 1973: “Monument consacrat prieteniei”, in: Moldova Socialistă, 18.11.
FLEDELIUS, Karsten 1979: “Considerations about Conent Analysis od Audio-visuals” in: ders.
u.a. (Hg.): History and the Audiovisual Media. The Proceedings of the VI. International Conference
on History and the Audio- Visual Media, Copenhagen, S. 277- 300.
FERRO, Marc 1977: „Der Film als Gegenanalyse der Gesellschaft“, in: Honegger, Claudia
u.a. (Hg.) 1977: Schrift und Materie der Geschichte. Vorschläge zur systematischen Aneigung
historischer Prozesse, Frankfurt/Main, 249- 271, hier 247.
FERRO, Marc 1991: „Gibt es eine fi lmische Sicht der Geschichte“ In: Rother, Rainer (Hg.)
(1991): Bilder schreiben Geschichte. Der Historiker im Kino. Berlin, 17- 38, hier 23-35.
IORDANOVA, Dina 2006: The Cinema of Balkans, London.
IOVIŢĂ, Vlad 1973: “Probushdenie”, in: Sovetskii ekran, Nr. 16, 1973.
KRACAUER, Siegfried 1979: Von Caligari zu Hitler, Frankfurt/Main.
MARIAS, Igor 1974: “Vječer v Kučierach”, in: Molodeji Moldavii, 1.10.
MATTL, Siegfried/Stuhlpfarrer, Karl (Hrsg.) 1994: „Film und Geschichte. Ein Beiprogramm“, in:
Zeitgeschichte 9/10, S. 269- 279.
MĂCIUCĂ, Constantin 1972: Dimitrie Cantemir, Bucureşti.
MEYERS, Peter 1998: Film im Geschichtsunterricht. Realitätsprojektionen in deutschen Dokumentar-
und Spielfi lmen von der NS-Zeit bis zur Bundesrepublik, Frankfurt/Main.
PLĂMĂDEALA, Ana-Maria 2002: Filmul şi mitul, Chişinău.
PLĂMĂDEALA, Ana-Maria u.a.(Hrsg.) 2005: Vlad Ioviţa dincolo de timp. Studii, Chişinău, Cartea
Moldovei.
POLJUCHOVA, Margarita 1983: Legendarnoje proskloje na ekrane, Kischinev, Literatura
artistică.
PUPŠEVA,M./Ivanov,V./Gukerman,V 2002: Gaidaj Sovetskogo Sojuza, Moskau 2002, S. 188-192.
– 256 –

ROTHER, Rainer (Hrsg.) 1991: Bilder schreiben Geschichte. Der Historiker im Kino, Berlin.
ROTHER, Rainer (Hrsg.) 1998: Mythen der Nationen: Völker im Film, München/Berlin.
ROSENSTONE, Robert 1994: Revisioning History. Film and the Construction of a New Past,
Princeton.
STAATSARCHIV der Republik Moldova (SARM), Fond 3158 (8), Inventarnummer 2, Ordner
249.
SVIMLINSKII, Mihail 1973: “Film o Kantemire”, in: Molodezhi Moldavii, 11.08.
ZORKAJA, Nelja 1989: The Illustrated History of Soviet Cinema, New York.
Tabelle 1: Filmographie der historischen Filme in Rumänien und der Republik Moldova
Film Produktionsjahr Produktionsort Koproduktion
Dacii (Die Daker) 1967 Rumänien Frankreich, Italien
Columna lui Traian (Trajans Kolumne) 1968 Rumänien
Bundesrepublik Deutschland.
Mihai Viteazul (Mihai der Tapfere) 1971 Rumänien USA
Ştefan cel Mare (Stefan der Große) 1975 Rumänien
Dimitrie Cantemir 1975 Rumänien
Muschetarul român 1973 Rumänien
Mircea 1989 Rumänien
Dimitrie Cantemir 1973 Moldova (UdSSR)
Dimitrie Cantemir (Dokumentarfi lm) 1974 Moldova (UdSSR)
Ştefan cel Mare (Dokumentarfi lm) 1990 Moldova (UdSSR)
Dacii şi romanii (Die Daker und Römer)
(Dokumentarfi lm)
2005 Republik Moldova
Ştefan cel Mare (Dokumentarfi lm) 2004 Republik Moldova
Ştefan cel Mare
(Dokumentarfi lm)
2005 Republik Moldova
– 257 –

Bild 1. Bild 2.
Bild 3. Bild 4.
Bild 5. Bild 6.
– 258 –

Bild 7. Bild 8.
Bild 9. Bild 10.
– 259 –

Abrevieri/Abkürzungen
AARMSI – Analele Academiei Române. Memoriile Secţiei istorice, Bucureşti.
AE – Archaeologiai Ertesitö, Budapest.
AGNM – Anzeiger des Germanischen Nationalmuseums, Nürnberg.
AKDV – Anzeiger für Kunde der deutschen Vorzeit. Organ des Germanischen Museums, Nürnber.
AM – Arheologia Moldovei, Bucureşti.
AMBN – Arbeitsmaterialien des Bezirksfachausschusses für Numismatik (Münzkunde), Rostock.
AMBUFG – Arbeitsmaterialien des Bezirksfachausschusses für Ur- und Frühgeschichte, Rostock.
AMJS – Anuarul Muzeului Judeţean Suceava, Suceava.
AP – Analele Putnei, Sfânta Mănăstire Putna.
Baden – Baden. Monographien seiner Städte und Landschaften; südwestdeutsche Rundscha,
Karlsruche.
BG – Boabe de grâu, Bucureşti.
BJRLB – Bonner Jahrbücher des Rheinischen Landesmuseums in Bonn (im Landschaftsverband
Rheinland) und des Vereins von Altertumsfreunden in Rheinlande, Köln/Graz.
BLKW – Beiträge zur Landeskunde Westpreußens. Festschrift dem XV. Deutschen Geographentag in
Danzig überreicht von Ortsausschuß, Danzig.
BM – Berliner Münzblätter, Berlin.
BMB – Berliner Münzblätter. N.F. Organ der vereinigten numismatischen Gesellschaften Deutschlands
und Oesterreichs, Berlin.
BMFBNV – Blätter für Münzfreunde. Beilage zum Numismatischen Verkehr, Leipzig.
BMFK – Blätter für Münzfreunde. Korrespondenzblatt des deutschen Münzforscher-Vereins, Leipzig.
BMFKDMVVNGD – Blätter für Münzfreunde. Korrespondenzblatt des deutschen Münzforsche-Vereins
und Vereinsorgan der Numismatischen Gesellschaft zu Dresden, Dresden.
BMFM – Blätter für Münzfreunde. Monatsschrift für Münz- und Medaillenkunde. Organ des Numismatischen
Vereins zu Dresden und der bayerischen Numismatischen Gesellschaft. XLVIII, München.
BMFNZ – Blätter für Münzfreunde. Numismatische Zeitung. Organ des Münzforscher-Vereins,
Leipzig.
BMFZMM – Blätter für Münzfreunde. Zeitschrift für Münz- und Medaillenkunde, Dresden.
BNF – Berliner Numismatische Forschungen, Berlin.
BSNR – Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti.
BUFMV – Beiträge zur Ur- und Frühgeschichte Mecklenburg-Vorpommerns, Schwerin.
BVB – Bayerische Vorgeschichtsblätter, München.
CN – Cercetări Numismatice, Bucureşti.
DM – Deutsche Münzblätter. Organ der vereinigten numismatischen Gesellschaft Deutschlands und
Oesterreichs, Gotha/Frankfurt a. Main.
DMM – Deutsche Münzblätter. Mitteilungsblatt der Deutschen Numismatischen Gesellschaft, Berlin/
Frankfurt a. Main.
– 260 –

DN – Der Numismatiker, Danzig.
ESA – Eurasia Septentrionalis Antiqua, Helsinki
FB – Forschungen und Berichte. Kunsthistorische, Numismatische, Restauratorische und Volkskundliche
Beiträge, Berlin.
FB – Forschungen und Berichte. Staatliche Museen zu Berlin, Berlin.
GSJ – Greifswald-Stralsunder Jahrbuch, Weimar.
HBN – Hamburger Beiträge zur Numismatik, Hamburg.
HMBPP – Historische Monatsblätter für die Provinz Posen, Posen.
IBUFG – Informationen des Bezirksarbeitskreises für Ur- und Frühgeschichte, Schwerin.
JBLM – Jahrbuch des Bukowiner Landesmuseum, Czernowitz.
JNGG – Jahrbuch für Numismatik und Geldgeschichte, München.
JVMGA – Jahrbücher des Vereins für Mecklenburgische Geschichte und Altertumskunde, Schwerin.
KSIA – Kratkie soobšenija Instituta archeologii AN SSSR, Moskva, Rossijskaja Federacija
LNZ – L’vivsiki Numizmaticni Zapiski, Lviv.
MBNG – Mitteilungen der Bayerischen Numismatischen Gesellschaft, München.
MCA – Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti
MIA – Materialy i issledovanija po archeologii SSSR, Moskva-Leningrad Rossijskaja Federacija
MVAGA – Mitteilungen des Vereins für Anhaltische Geschichte und Altertumskunde, Passau.
MWGV – Mitteilungen des Westpreussischen Geschichtsvereins, Danzig
NBB – Numismatische Beiträge, Berlin.
NĖ – Numismatika i ėpigrafi ka, Moskva
NLB – Numismatisches Literatur-Blatt, Stade.
NNB – Numismatisches Nachrichtenblatt, Emden.
NNBH – Numismatisches Nachrichtenblatt, Hamburg.
NSA – Numismatisch-Sphragitischer Anzeiger. Zeitung für Münz-, Siegel- u. Wappenkunde, Hannover.
NZ – Numismatische Zeitung. Blätter für Münz-, Wappen- und Siegel-Kunde Weisensee, in Thüringen.
PH – Pfälzer Heimat, Speyer am Rhein.
QDSH – Quellen und Dokumentationen zur Stadtgeschichte Hildesheims, Hamburg.
PAS – Prähistoriche Archäologie in Südosteuropa, Republica Federală Germania.
PBF – Prăhistorische Bronzefunde, München/Stuttgart, Republica Federală Germania.
RА – Rossijskaja Archeologija, Moskva, Rossijskaja Federacija.
RI – Revista istorică, Bucureşti.
RIM – Revista de istorie a Moldovei, Chişinău.
RRH – Revue roumaine d’histoire, Bucuresti.
RSN – Revue suisse de numismatique, Geneve.
SА – Sovetskaja archeologija, Moskva, Rossijskaja Federacija.
– 261 –

SCIV(A) – Studii şi cercetări de istorie veche (din 1974, Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie),
Bucureşti, România.
SMB – Schweizer Münzblätter, Basel.
SMIM – Studii şi materiale de istorie medie, Bucureşti.
SN – Simpozion de Numismatică, Bucureşti.
Suceava – Suceava. Anuarul Muzeului Naţional al Bucovinei, Suceava.
UB – Uelzener Beiträge, Uelzen.
UMVLG – Untersuchung und Materialien zur Verfassung- und Landesgeschichte, Marburg.
WN – Wiadomosci Numizmatyczne, Warszawa.
ZGO – Zeitschrift für die Geschichte des Oberrheins, Karlsruhe.
ZGSHLG – Zeitschrift der Gesellschaft für Schleswig-Holstein-Lauenburger Geschichte, Kiel.
ZHGPP – Zeitschrift der Historischen Gesellschaft für die Provinz Posen, Polen.
ZMB – Zeitschrift für Numismatik, Berlin.
– 262 –

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TINERILOR
ISTORICI DIN MOLDOVA
str. Ion Creangă nr.1, Chişinău,
MD-2069, Republica Moldova
Telefon: + 373 22 742436
Fax. + 373 22 719169
THE NATIONAL ASSOCIATION OF
YOUNG HISTORIANS OF MOLDOVA
1, Ion Creangă str., Chişinău,
MD-2069, Republic of Moldova
Phone + 373 22 742436
Fax. + 373 22 719169
DAAD ALUMNI MOLDOVA
CONFERINŢĂ ŞTIINŢIFICĂ
„ARHEOLOGIA ÎNTRE POLITICĂ ŞI ECONOMIA DE PIAŢĂ”
Chişinău, 13-15 octombrie 2009
MARŢI, 13 octombrie 2009
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr. 1, blocul nr. 1, Aula 103
10.00-10.30 Deschidea lucrărilor conferinţei
Mesaje de salut:
• Dr. Sergiu Musteaţă, UPS „Ion Creangă”
• Dr. Knut Rassmann, RGK
• Jan-Peter Abraham, DAAD-Lektor
10.30-12.30 Şedinţa plenară
Moderator: dr. Sergiu Musteaţă
• Dr. Knut Rassmann, RGK, Interdisziplinäre siedlungsarchäologische Forschungen der
Römisch-Germanischen Kommission zum Neolithikum und zur Frühbronzezeit in Bosnien und
der Slowakei
• Dr. hab. Gheorghe Postică, Aşezări preistorice şi protoistorice din zona Orheiului Vechi
• Dr. Alexandru Popa, dr. Sergiu Musteaţă, Ostgrenze der römischen Provinz Dacia: neue
Untersuchungen, neue Ergebnisse
Discuţii
12.30-14.00 – Pauză de prânz
14.00-15.30 Atelierul I - ARHEOLOGIE
Centrul InfoHis, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr. 1, bloc central,
sala 406.
Moderator: dr. Alexandru Popa
1. Dr. Andrei Nicic, Mihai Băţ, Arheologia experimentală în Moldova: rezultate şi perspective
2. Dr. Aurel Zanoci, Unele consideraţii cu privire la materialele de construcţie utilizate la edifi carea
cetăţilor traco-getice
3. Dr. Valeriu Banaru, Ceramica cu fi guri roşii în spaţiul nord-vest-pontic
4. Dr. Sergiu Musteaţă, dr. Alexandru Popa, Prelucrarea cornului de cerb în spaţiul carpatonistrean
în epoca antică târzie
5. Dr. Ion Tentiuc, Arheologia din Republica Moldova între legislaţie şi deontologie. Siturile de la
Giurgiuleşti şi Valea Morilor: studiu de caz
6. Dr. Sergiu Matveev, Rezultatele perieghezelor arheologice în apropierea comunei Buţeni (r-nul
Hânceşti)
Discuţii
15.30-16.00 – Pauză de cafea
– 263 –

16.00-17.30 – Atelierul II – ISTORIE
Centrul InfoHis, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr. 1, bloc central,
sala 406
Moderator: dr. Sergiu Musteaţă
1. Dr. Flavius Solomon, Sursele istoriei creştinismului la români în secolele IX-XIV: documente
scrise şi vestigii arheologice
2. Dr. Emil Dragnev, Geneza picturii exterioare din Moldova medievală şi tensiunile escatologice
din epoca lui Ştefan cel Mare
3. Lilia Dergaciov, Walachische, moldauische und siebenbürgische Münzen im deutschen
Geldumlauf (Spätmittelalter - Neue Zeit)
4. Iulia Caproş, Posibilităţi de fi nanţare a studiilor în perioada Reformei
5. Dr. Aurelia Felea, Armata rusă în Principatele Române în anii 1806-1812: perspective
imagologice.
6. Dr. Ion Varta, Evoluţii în abordarea chestiunii identitare în perioada regimului comunist (2002-
2009)
7. Dr. Vasile Dumbravă, Der Transnistrienkonfl ikt aus sozialwissenschaftlicher Perspektive
Ursachen und Klärungen.
Discuţii
18.30 - Lecţie publică
• Prof. Dr. Friedrich Lüth, primul director al RGK, Archaeology across Europe – research projects
of the Roman-Germanic Commission
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr. 1, blocul nr. 1, Aula 103
MIERCURI, 14 octombrie 2009
9.00 – Vizită de studiu şi sondaje geomagnetice la siturile preistorice din zona de nord a republicii
JOI, 15 octombrie 2009
Centrul InfoHis, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr. 1, bloc central,
sala 406
9.00-11.00 – Evaluarea lucrărilor conferinţei şi prezentarea primelor rezultate ale sondajelor
geomagnetice
– 264 –

Lista invitaţilor:
Invitaţi speciali:
1. Prof. Dr. Friedrich Lüth, Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen
Instituts, Frankfurt am Main, lueth@rgk.dainst.de
2. Dr. Knut Rassmann, Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen
Instituts, Frankfurt am Main, rassmann@rgk.dainst.de
3. Dr. hab. Eugen Sava, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, sava_md@yahoo.com
4. Dr. hab. Gheorghe Postică, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, gpostica@yahoo.
com
5. Jan-Peter Abraham, DAAD Lekturer, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău,
daad.chisinau@gmx.de
Bursieri DAAD:
6. Dr. Alexandru Popa, Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen
Instituts, Frankfurt am Main, bursier DAAD – 1994-1996, sandu.popa@yahoo.de
7. Dr. Andrei Nicic, Universitatea de Stat din Moldova, bursier DAAD – 2003-2004, a_nicik@yahoo.
com
8. Dr. Aurel Zanoci, Universitatea de Stat din Moldova, bursier DAAD – 1997-1998; 2003, zanoci@
usm.md
9. Dr. Aurelia Felea, bursier DAAD – 1999-2000, felea34@yahoo.com
10. Dr. Constantin Ungureanu, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM, bursier DAAD – 1994-1995,
ungureanucos@yahoo.com
11. Dr. Emil Dragnev, Universitatea de Stat din Moldova, bursier DAAD – 1996-1997, edragnev@
gmail.com
12. Dr. Eugen Uşurelu, Institutul Patrimoniului Cultural, AŞM, bursier DAAD – 2007-2008, eugen_
usurelu@mail.ru
13. Dr. Flavius Solomon, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iaşi, bursier DAAD – 1993-1994, fl avius.
solomon@yahoo.de
14. Dr. Igor Corman, deputat, bursier DAAD – 1994-1995
15. Dr. Ion Tentiuc, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istoria Moldovei, bursier DAAD – 1995-1996,
ion_tentiuc@yahoo.com
16. Dr. Ion Varta, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM, bursier DAAD – 1996-1997, vartaion@yahoo.
fr
17. Dr. Marina Dumbravă, Moldova-Institut-Leipzig, bursier DAAD – 1997-1998, marina_dumbrava@
web.de
18. Dr. Sergiu Matveev, Universitatea de Stat din Moldova, bursier DAAD – 2004-2005, 2009,
sssmatveev@yahoo.com
19. Dr. Sergiu Musteaţă, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, bursier DAAD
– 2004, 2008, sergiu72@yahoo.co.uk
20. Dr. Valeriu Banaru, bursier DAAD – 1997-1998, 2009, valeriubanaru@hotmail.com
21. Dr. Vasile Dumbravă, Moldova-Institut-Leipzig, bursier DAAD – 1995-1996, dumbrava@uni-leipzig.
de
22. Iulia Caproş, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, bursier DAAD – 2001-
2002, icapros@hotmail.com
23. Lilia Dergaciov, bursier DAAD – 2007-2008, dergaciova.lili@gmail.com
– 265 –

Foto 1. S. Matveev, I. Tentiuc.
Foto 2. În prim-plan de la dreapta la stânga E. Dragnev, S. Ciocanu.
– 266 –

Foto 3. A. Zanoci, A. Popa.
Foto 4. În prim-plan L. Dergaceva.
– 267 –

Foto 5. F. Lüth, K. Rassmann, situl de la Horodca.
Foto 6. În vizită la Orheiul Vechi.
– 268 –

DATE DESPRE AUTORI
Conf. univ., dr. Sergiu MUSTEAŢĂ
Loc de muncă: Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creanga” din Chişinău
Bursier DAAD: 2004, Institut für Ur- und Frühgeschichte, Albert-Ludwigs-Universität Freiburg im
Breisgau şi 2008, Römisch Germanische Kommission, Frankfurt am Main, Germania; Universität
Bonn, Institut Vor- und Frühgeschichtliche Archäologie
Adresa de contact: Str. Ion Creangă nr. 1, bloc central, of. 407; MD-2069, Chişinău, Republica Moldova
Telefon: +373 22 742436; Fax: +373 22 719169
e-mail: sergiu_musteata@yahoo.com
Conf. univ., dr. Alexandru POPA
Loc de muncă: Römisch Germanische Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts,
Frankfurt am Main
Bursier DAAD: 1994-1996, Universität Frankfurt am Main
Adresa de contact: Palmengartenstr. 10-12, D 60325 Frankfurt am Main
e-mail: sandu.popa@yahoo.de
PhD Lilia DERGACIOV
Loc de muncă: Wissenschaftlicher Mitarbeiter an der Zentrum Archäologie, Institut für Kultureigentum
der Akademie der Wissenschaften der Rep. Moldau/ PhD Kandidat an der Institut für Archaeologie “V.
Parvan”, Bukarest, Rumänien.
Bursier DAAD: 2007-2008, Niedersächsisches Landesmuseum, Hannover
Adresa de contact: Bd. Ştefan cel Mare, 1, MD 2001, Chişinău, Republica Moldova
e-mail: dergaciova.lili@gmail.com
Conf. univ., dr. Sergiu MATVEEV
Loc de muncă: Universitatea de Stat din Moldova, Catedra Arheologie şi Istorie Antică
Bursier DAAD: 2004-2005, 2009, Römisch Germanische Kommission, Frankfurt am Main
Adresa de contact: str. Al. Mateevici, 60, Chişinău
e-mail: sssmatveev@yahoo.com
Conf. univ., dr. Tudor ARNĂUT
Loc de muncă: Universitatea de Stat din Moldova, Catedra Arheologie şi Istorie Antică
Adresa de contact: str. Al. Mateevici, 60, Chişinău
e-mail: aybyayd@yahoo.com
Conf. univ., dr. Andrei NICIC
Loc de muncă: Unversitatea de Stat din Moldova, Catedra Arheologie şi Istorie Antică, Laboratorul de
Cercetări Ştiinţifi ce „Tracologie”.
Bursier DAAD: 2003-2004, 2009, Institut für Prähistorische Archäologie der Freien Universität Berlin;
Eurasien-Abteilung des Deutschen Archäologischen Instituts;
Adresa de contact: str. A. Mateevici 60, MD-2009, Chişinău, Republica Moldova
e-mail: a_nicik@yahoo.com; thracology@usm.md
Sergiu HEGHEA
Loc de muncă: Unversitatea de Stat din Moldova, Catedra Arheologie şi Istorie Antică
Adresa de contact: str. A. Mateevici 60, MD-2009, Chişinău, Republica Moldova
e-mail: heghea_sergiu@yahoo.com
– 269 –

Conf. univ. dr. Ion TENTIUC
Loc de muncă: Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei
Bursier DAAD: 1995-1996, Institut für Ur- und Frühgeschichte, Eberhard-Karls-Universität, Tübingen
Adresa de contact: Str. 31 August 1989 121A, 2012 Chişinău, Republica Moldova
e-mail: ion_tentiuc@yahoo.com
Dr. Eugen UŞURELU
Loc de muncă: Centrul Arheologie, Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM
Bursier DAAD: 2007-2008, Deutsches Archäologisches Institut, Eurasien Abteilung, Berlin
Adresa de contact: bul. Ştefan cel Mare 1, MD-2001, Chişinău, Republica Moldova
e-mail: eugen_usurelu@mail.ru
Conf. univ., dr. Aurel ZANOCI
Loc de muncă: Universitatea de Stat din Moldova,
Buriser DAAD: 1997-1998; 2003, Universitatea Heidelberg
Adresa de contact: str. Mateevici 60, 2009 - Chişinău, Republica Moldova,
e-mail: zanoci@usm.md
Dr. Iulia CAPROŞ
Loc de muncă: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Catedra Istorie Universală
Bursier DAAD: 1998-1999 şi 2001-2002, Universitatea din Konstanz
Adresa de contact: Str. Ion Creangă nr. 1, bloc central, of. 508; MD-2069, Chişinău, Republica Moldova
e-mail: icapros@hotmail.com
Conf. univ., dr. Emil DRAGNEV
Loc de muncă: Universitatea de Stat din Moldova, Catedra Istorie Universală
Bursier DAAD: 1996-1997, Ludwig-Maximilians-Universität, München
Adresa de contact: str. Al. Mateevici, 60, Chişinău
e-mail: edragnev@gmail.com
Dr. Vasile DUMBRAVA
Loc de muncă: Moldova-Institut Leipzig, Germania
Bursier DAAD: 1995-1996, Universitatea din Leipzig
Adresa de contact: Universitatea din Leipzig, Moldova-Institut Leipzig e.V., Thomaskirchhof 20,
D-04109 Leipzig, Germania
e-mail: dumbrava@uni-leipzig.de
Dr. Marina DUMBRAVA
Loc de muncă: Moldova-Institut Leipzig, Germania
Bursier DAAD: 1997-1998, Universitatea Leipgig
Adresa de contact: Universitatea din Leipzig, Moldova-Institut Leipzig e.V., Thomaskirchhof 20,
D-04109 Leipzig, Germania
e-mail: marina_dumbrava@web.de
– 270 –

Editura „Pontos“ SRL
Str. 31 August 1989, nr. 98
MD-2004, Chişinău
Tel. (+373 22) 23 22 18
e-mail: editura.pontos@gmail.com
Tiparul executat la F.E./P. “Tipografi a Centrală”
Str. Florilor nr. 1, MD-2068, Chişinău
Comanda nr. ____________
– 271 –